CD
324 aprobate
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95

Un alt general:
În cazul în care vine o zi cand ne aflăm în pericolul de a cădea până la nivelul de fiară sau primată putem doar să ne rugăm că ar putea exista un Alexander Lebed cu o mitralieră în apropiere pentru a ne face să ne rupem din ea, sa revenim la realitate si humanitate.

Din memoriile lui Lebed, traduse de Vigen Avetisyan la Art-A-Tsolum.
Cutremurul armean din 1988 a ucis cca. 50.000 de oameni.

Aceasta este una dintre cele mai impresionante eseuri ce le a-ți citit vreodată.

„AM VRUT CU PASIUNE SĂ IAU O MITRALIERĂ ȘI SĂ MITRALIEZ CLĂDIREA DAMNATĂ CU NOUĂ ETAJE ÎNTR-O SALVA LUNGĂ”
Aceasta este o amintire prețioasă a ceea ce ni se poate întâmpla dacă ne predăm inconstient propria umanitate urii.
Alexandru Lebed a fost un soldat și general sovietic, un challenger al lui Elțîn, a fost protectorul rușilor și ucrainenilor de pe malul stâng al Nistrului, și al statului ruso-ucrainean, rebelul Pridnestrovie pe care l-au fondat.
El a fost, de asemenea, persoana care a tăiat Nodul Gordian și a adus pacea Rusiei din războiul cecen al lui Elțîn.
A fost fiul unui supraviețuitor din Gulag și a participat la menținerea păcii interne sovietice (la sfârșitul anilor 1980) în Azerbaidjan, experienta pe baza căreia a scris acest eseu important prezentat mai jos.
CD

CUM A FOST SĂRBĂTORIT CUTREMURUL ARMEAN DIN 1988 DE LA BAKU
– Din memoriile generalului Alexander Lebed care se afla în capitala Azerbaidjanului în zilele cutremurului din Armenia din 1988

„În seara zilei de 7, programul TV „Timpul” a anunțat un cutremur uriaș în Armenia… Numărul exact al victimelor era necunoscut, dar, în mod preliminar, acestea au fost estimate a fi uriaș – zeci de mii de oameni.
Crainicul a trecut la un alt subiect, dar nimeni nu l-a ascultat. Mai mult decât atât, cineva a oprit televizorul. O tăcere apăsătoare atârna în hol. Dintr-o dată, un sunet izbucni în această tăcere – sau, mai degrabă, o gamă de sunete si urlete fuzionate într-unul singur, general, triumfător vesel, care a devenit mai mult și mai intens.
În câteva secunde, totul a devenit clar. Pe partea opusă a străzii, în fața clădirii comitetului executiv județean, se afla o clădire rezidențială mare cu nouă etaje. Fiecare fereastră, fără excepție, era luminată, iar la fiecare balcon, oamenii strigau, huiduiau și râdeau sălbatic. Sticle goale, hârtie aprinsă și alte obiecte au fost aruncate în jos.
Această clădire cu nouă etaje nu a fost singura care și-a expus entuziasmul canibalist. Un model similar a fost observat în toate casele din apropiere.
Zona strălucea și urla extatic. Oameni care se considerau civilizați; într-o măsură sau alta, crescuti și educati; mulți, probabil, credincioși care mărturiseau poruncile Coranului – toți acești oameni într-un impuls unanim sărbătoreau indecent, barbar, durerea umană colosală incercata de armeni.
Am vrut cu pasiune să iau o mitralieră și să mitraliez clădirea blestemată cu nouă etaje într-o salva lungă și să-i fac cumva pe oamenii care au căzut la nivelul maimuțelor să revină din nou la forma lor umană.
Câți oameni amabili, veseli, inteligenți, primitori am întâlnit printre azeri! Ce discursuri pasionale și convingătoare mi-au dat mulți dintre ei!
Unde s-au dus, toți rezonabilii și amabilii, cum a fost posibil ca toți să dispară în această spumă și să cedeze grabei al cărei grad de infamie este greu de determinat?”

Sursa: https://allinnet.info/news/from-the-memoirs

Traducere: CD