Evrei care nu mint

Vechiul Testament pretinde că fiii lui Israel i-ar fi distrus pe canaa­niţi în secolul XIII î.Hr., dar, conform arheologilor, ei doar s-au aşezat între aceştia, după care, spre mijlocul secolului al XII-lea, după anul 1177 înainte de Hristos, Canaan-ul isra­eliţilor era invadat de „popoarele mării“, filistenii, care i-au respins spre nord și est pe mai vechii şi mai noii canaaniți, israeliţii, ocupând și așezările lor fortificate, incluse acum în Palestina.

~

Conform acestor date istorice ştiinţifice, vechii canaaniții au dispărut pentru că „au devenit evrei“ sau, altfel spus, „descendenții canaaniților au fost israeliții“, faptul că israe­li­ții nu au cucerit în antichitate Canaanul, fiind spus până şi în publicaţia israeliană Haaretz, prin articolul din 1999 „Deconstructing the walls of Jericho“, al profesorului arhe­olog israelian lui Ze’ev Herzog.

El, Herzog, începe prin a spune că „În urma a 70 de ani de săpături intensive în Țara Israelului, arheologii au aflat: actele patriarhilor sunt legendare, israeliții nu au locuit în Egiptul propriu zis şi nu au făcut nici un exod, nici nu au cucerit țara. Nu sunt date nici despre imperiul lui David și Solomon, nici despre sursa credinței în Dumnezeul lui Israel. Aceste fapte sunt cunoscute de ani de zile, dar Israelul este un popor încăpățânat și nimeni nu vrea să audă despre asta… Poate și mai greu de înghițit este faptul că monarhia unită a lui David și Solomon, care este descrisă de Biblie ca o putere regională, a fost cel mult un mic regat tribal. Și va fi un șoc neplă­cut pentru mulți că Dumnezeul lui Israel, Iehova, a avut o con­soar­tă feminină și că religia israelită timpurie a adoptat monoteismul doar în perioada de decădere a monarhiei și nu la Muntele Sinai…“ (unde i-ar fi fost dictate lui Moise cele 5 cărţi ale Torei).

Privind soţia lui Yahve, Herzog se referă la imaginea unei zeiţe alături de el pe cera­mi­ca veche de 3000 de ani găsită în deşertul Sinai, la Kuntillet Ajrud, cu in­scrip­ția „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato“, YHVH fiind Yahve sau Iehova, iar Așerah fiind de fapt „zeița-mamă“ a vechii mitologii semitice din Levant, numită şi „Împă­răteasa Cerului“ în cartea profetului Ieremia).

De aceea, şi despre Cartea lui Ioşua, ce narează mitic despre campaniile israeliților din Canaan şi despre dis­trugerea dușmanilor lor la comanda lui Dumnezeu, care le-ar fi porun­­­cit cucerirea pământului pe care li-l promisese, ca și de împărțirea țării între cele două­­sprezece triburi, cercetătorii spun că sunt basme, plăsmuri, fiind contraţi însă de fanaticii religioşi iudei sau chiar şi de cei neoprotestanţi creştini.

Numai că profesorul Michael David Coogan, de la Harvard Divinity School, totodată expe­ri­mentat arhe­o­log în Israel şi şef al Oxford Biblical Studies Online, arăta că dacă Israelul s-ar fi angajat în distrugerile totale invocate de Geneza, de Deuteronom şi de cărţile bibli­ce următoare, atunci ar fi fost rezonabil ca arheologii să descopere dovezi ale inva­ziilor violente de la sfârșitul secolului al XV-lea dinainte de Hristos. Dar, dim­po­trivă, ele nu există. Prin urmare, informațiile furnizate de arheologie intră în con­flict cu rapor­tările din Biblie despre o cucerire ostilă de către israeliţi a Canaanului (M.D. Coogan, „Archaeo­lo­gy and Biblical Studies: The Book of Joshua“ 1990).

Consensul general în rândul savanților este că aceste cărţi, precum Cartea lui Iosua, cu cucerirea Canaanului până la exilul babilonian, nu au nici o valoare pentru istoria reală a Israelului timpuriu, a israeliţilor şi a evreilor. Între aceştia este citată arheologa ameri­ca­nă Ann E. Killebrew, cu lucrarea ei „Biblical Peoples and Ethnicity: An Archaeological Study of Egyptians, Canaanites, and Early Israel, 1300-1100 B.C.E.“ (Society of Biblical Literature, 2005), care a spus că „cei mai mulți cercetători de azi acceptă faptul că majo­ritatea poveș­tilor despre cuceririle din Cartea lui Iosua sunt lipsite de realitate istorică“.

Ea era confirmată şi de datarea făcută de o altă cele­bră arheolog, britanica Kathleen Kenyon, conform căreia Ierihonul nu era locuit în tim­pul pretinsei invazii a acestuia de către de Ioşua Navi, un fapt acceptat de toţi arheologii (nu şi de sectele fanatice). „Desigur, asta, pentru unii, a făcut poveștile Bibliei și mai miraculoase decât erau: Ioşua a distrus un oraș care nici măcar nu exista!“, adăuga amuzat arheologul William G. Dever în lucrarea sa „Recent Archa­eological Discoveries and Biblical Research“, din 1990.

Plecând tot de la studiile arheologice, şi profesorul american John J. Collins confir­mă că „Există puține lucruri pe care le putem salva din poveștile lui Ioşua despre dis­tru­ge­rea rapi­dă, în totalitate, a orașelor canaanite și anihilarea populației locale. Pur și simplu nu s-a întâmplat. Dovezile arheologice sunt incontestabile… Majoritatea savanților biblici s-au îm­păcat cu faptul că o mare parte (nu toată!) din narațiunea biblică este doar vag legată de istorie și nu se verifică ca adevărată“. („Old Testament in a New Climate“, Yale Divi­nity School, 2008).

Arheologul francez Pierre de Miroschedji, de la Université Paris Nanterre, a spus şi el că „În general, nici un arheolog serios nu mai crede în ziua de azi că evenimentele poves­tite în Cartea lui Ioşua ar avea vreo bază istorică reală. Prospecțiunile arheologice, în spe­cial de la începutul anilor 1990, au dezvăluit cum cultura israeliților a apărut pe dealurile din centrul țării ca o continuare a culturii cannaanite a epocii anterioare“, nu ca o eradi­ca­re şi o înlocuire a unor populaţii preexistente („Les archéo­logues réécrivent la Bible“, în La Recherche nr.391 din 2005).

Fiind evrei, Israel Finkelstein, arheolog şi profesor la Universitatea din Tel Aviv, şi arheologul american Neil Asher Silberman, au încercat în cartea lor din 2001, Biblia Dez­gro­pată („The Bible Unearthed: Archaeology’s New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts“) să apere cât mai mult naraţiunile Torei şi ale Istoriei Deute­rono­mis­tice, încercând eventual să plaseze în alt timp unele evenimente, în secolele IX-VII î.Hr., dar şi ei susţin, în general, „noul consens al istoricilor și arheologilor asupra validității istorice a Bibliei ebraice“, susţinând „Concluzia că Exodul nu a avut loc la momentul și în modul descris în Biblie pare de necontestat… săpăturile și sondajele repe­tate în întreaga zonă nu au oferit nici chiar și cea mai mică dovadă“.

Această independență câștigată de lumea știinţifică în ultimele decenii față de auto­ritatea iudaică globală este exprimată de profesorul emerit de Biblie ebraică și iudaism tim­puriu de la Universitatea din Hull, Anglia, Lester L. Grabbe, care a spus că pe vremea când stu­dia pentru doctorat (în anii 1970), „istoricitatea substanțială“ a povestirilor Bibliei des­pre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era larg acceptată, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.
.
.
.
Nota redacției – Mi-aduc bine aminte șocul pe care l-am trăit urmărind o emisiune BBC în care un arheolog din Israel afirma că nu există nici o consemnare arheologică privind existența regelui David și a regatului său! Marele David?!…

. Fragment preluat dintr-un articol al domnului Niculae Dan Cornel

.

Ion Coja