EVANGHELISMUL PRAGMATIC

KABBALA SI MESIANISMUL SIONIST
De CD

„Kababla” provine din ebraică și înseamnă „tradiție”. În loc să se țină de litera Vechiului Testament și de interpretările talmudice, cabalistul caută insă să aibă acces la o tradiție mistică, mai veche decât iudaismul în sine, și folosește aceste cunoștințe magice pentru a se raporta la Tora. El poate spune, de exemplu, că Tora este un set de litere care pot fi citite într-o varietate de moduri; că Tora este, în întregime, un mare nume al lui Dumnezeu în întregime; că în Noua Eră albul Torei (hârtia) va fi lizibil și Legea se va schimba, deoarece astăzi doar negrul literelor este lizibil.

Aici se recunoaste usor speculatia imaginativă impinsă la extrem, tipic evreiască.
Pe scurt, o mulțime de prostii. Imaginați-vă că spuneți că „Nu călca pe iarbă” este un nume sfant sau că este echivalent cu „Nu păta covoarele”. Devine dificil să-i mai spui cuiva să nu calce pe iarbă pentru a nu fi interpretat gresit.

În orice caz, caracterul divin al Torei nu este negat – dimpotrivă. A avea cunoștințe despre Tora înseamnă a avea cunoștințe divine și, prin urmare, a dobândi puteri magice. Prin urmare, prin stăpânirea Torei, un om foarte drept ar putea efectua un ritual nebunesc pentru a crea un golem: un umanoid făcut din lut, capabil să urmeze instrucțiuni și să acționeze ca un servitor.

Robotul umanoid pe care il visează evreii si azi – vezi Elon – să le fie servitor, gardian si făcător de minuni si bani, mai ales bani ii urmăreste pe evrei ca un blestem incă din antichitate, sub diverse forme si nume, in functie de sectele ce caută să-l creze.
Deși există precedente în Zohar (sefardic) și chiar într-o anecdotă din Talmudul babilonian, când rabinii fac un vițel și îl mănâncă după ce studiază o anumită “Carte a Creației”, golemul, cu acest nume, este insă o invenție a așkenazimilor.

În cele mai obișnuite versiuni ale mitului, golemul are scris pe frunte emeth, „adevăr”. Când o literă este ștearsă si rămâne doar “devar”, ceea ce nu înseamnă nimic[nu are inteles-semnificatie, iar golemul se dizolvă în pământ neînsuflețit. Este recomandabil să ucizi golemul, deoarece acesta va crește la nesfârșit și va deveni periculos chiar si pentru creatorul său.

Totuși, Scholem a găsit o versiune, să zicem, nietzscheană a mitului golemului, datând de la începutul secolului al XIII-lea în Languedoc:

„Profetul Ieremia s-a ocupat singur cu Cartea Yetsirah [Cartea Creației]. Apoi, o voce cerească s-a auzit și i-a spus: ia-ți un tovarăș. S-a dus la fiul său Sira și au studiat cartea timp de trei ani impreună. După aceea, au început să combine alfabetele în conformitate cu principiile cabalistice de combinare, grupare și formare a cuvintelor și a fost creat un om, pe a cărui frunte stăteau scrise literele YHWH – Yahweh Emeth – Dumnezeu este adevărul.

Dar acest om nou creat avea un cuțit în mână, cu care a ștersel insusi a-ul din “adevăr” rămânând: “devăr”. Atunci Ieremia și-a rupt hainele de pe el [din cauza blasfemiei create: Dumnezeu este nimic/mort, acum implicită în inscripție] și a spus: De ce ai șters a-ul din adevăr?

El a răspuns: Vă voi spune o parabolă. Un arhitect a construit multe case, orașe și piete, dar nimeni nu i-a putut copia arta și nu a putut concura cu el în cunoștințe și pricepere, până când doi oameni nu l-au convins să-I invete sip e ei arta. Apoi i-a învățat secretul artei sale și au știut cum să facă totul în mod corect. După ce i-au învățat secretul și abilitățile, au început să-l mânie cu cuvinte.

În cele din urmă, s-au despărțit de el și au devenit arhitecți ca el, doar că pentru ceea ce el cerea un taler, ei făceau pentru șase sute de taleri. Când oamenii au observat acest lucru, au încetat să-l mai onoreze pe artist și au venit la ei, i-au onorat și le-au dat comenzi. Așadar, Dumnezeu te-a făcut după chipul și asemănarea Sa.

Dar acum, că ai creat un om ca El, oamenii vor spune: Nu există alt Dumnezeu în lume în afară de acești doi! Apoi Ieremia a spus: Ce soluție există?
El a spus: Scrie alfabetele invers pe pământul pe care l-ai presărat cu o concentrare intensă. Numai să nu meditezi în sensul de a construi, ci invers. Așa au făcut și omul s-a transformat în praf și cenușă în fața ochilor lor.
Atunci Ieremia a zis:

„Cu adevărat, trebuie să studiezi aceste lucruri doar pentru a cunoaște puterea și atotputernicia Creatorului acestei lumi, dar nu pentru a le practica cu adevărat.”

Kabbala a fost studiată de oameni care au adus contribuții foarte importante științei moderne, apărute în lumea catolică. Am văzut, de asemenea, că acești oameni nu erau evrei; prin urmare, o influență a Kabbalei asupra științei nu este același lucru cu influența oamenilor de știință evrei asupra științei.

De fapt, contrar a ceea ce susține revizionismul actual întreprins de fetișiștii IQ, participarea evreilor la știința modernă a fost nesemnificativă până la emancipare, iar acest lucru s-a datorat obscurantismului specific iudaismului medieval.

În mod curios, în Renaștere și la începutul modernității, oamenii de știință au devenit superstițioși, reînnoindu-și, de exemplu, interesul pentru astrologie, o disciplină respinsă încă din vremea lui Cicero.
De fapt s-a incercat să se interzică orice preocupare sau pretinsă stiintă ce se baza pe speculatia unor domenii inaccesibile cunoasterii si astfel puteau denatura realitatea si veni cu promisiuni ademenitoare care să aducă profit speculatorilor.

Într-o eră a îmbogățirii urbane și a creșterii producției de cărți, nu au existat lipsă de oportunități pentru ca interesul uman pentru ceea ce este prezentat ca fiind ascuns, voalat și extrem de secret, să se manifeste. Dacă alchimia viza piatra filosofală și elixirul tinereții, capabile să facă pe oricine bogat și tânăr pentru totdeauna, Cabala promitea ceva apropiat de acesta, și care era probabil o cerință pentru alchimie: stăpânirea secretelor Creației.

În lucrarea „Despre Cabala și simbolismul său”, Gershom Scholem prezintă o expunere despre golem (o creatură evreiască askenază legendară) care include un mit foarte apropiat de concepția actuală despre știință și, prin urmare, sugerează că știința de astăzi este influențată de o viziune cabalistică asupra naturii.

Dar ce este un golem: o păpușă vie din lut, realizată de un înțelept evreu, care emulează crearea lui Adam de către Dumnezeu. Pentru evreu, omul are mult mai multă putere de a crea decât pentru un creștin. De exemplu, prin vărsarea spermei în afara corpului femeii, bărbatul devine tatăl demonilor, al creaturilor spectrale care caută un corp (din care se poate concluziona doar că rabinul Pornhub vrea să umple lumea cu demoni…).

Astfel, la înmormântarea unui bărbat, este necesar să se împiedice moștenitorii legitimi să participe înainte de purificarea trupului, deoarece frații lor spectrali, bastarzi vor să le facă rău. Prin urmare, se poate observa că ideea omului creând viață magic nu era străină minții cabalistice.

Propaganda este sufletul afacerilor.
În ciuda recomandărilor împotriva utilizării sale, adevărul este că maeștrii cabaliști susțineau că posedă puteri magice similare cu cele ale lui Dumnezeu însuși. Ideea era că descifrarea Creației prin studii religioase conferă astfel de puteri.

Simpla credință că cutare a deblocat domeniile creației servește la exercitarea puterii asupra tuturor oamenilor creduli, fie ei evrei sau nu. De aici și posibilitatea ca influența Cabalei să se infiltreze în știință chiar și atunci când evreii nu participau la ea.

Cabala devine cu atât mai seducătoare cu cât bunul simț se obișnuiește să creadă că „ei” te mint și că Adevărul a fost ascuns într-o anumită perioadă a Istoriei. Cu alte cuvinte, acest adevăr a devenit mai seducător în mediile protestante din perioada modernă timpurie, unde propaganda anticatolică susținea că tot ceea ce credeau părinții și bunicii tăi era o minciună, deoarece încă din vremea Imperiului Roman creștinătatea fusese înșelată de o bandă ecleziastică fondată de Diavol.

Mediul era cu atât mai favorabil deoarece, promițând că puritatea se găsește în timpuri mai vechi, îi poziționează pe evrei ca locuitori privilegiați ai acestei lumi necorupte.

Protestantismul își propune să deruleze înapoi istoria creștinismului până la un punct anterior corupției catolice. Odată ce începeți să derulați înapoi, nimic nu vă împiedică să ajungeți la iudaism și, în consecință, la Cabala. Aceasta era plină de texte pseudoepigrafice, adică cărți a căror autoritate este atribuită în mod fals unei terțe părți.

De exemplu, dacă Talmudul babilonian făcea aluzie la o Carte a Creației capabilă să-i facă pe rabini să producă un vițel, în 1562, la Mantua, cineva s-a gândit că este o idee bună să tipărească un volum în ebraică intitulat “Cartea Creației” și să atribuie autoritatea sa lui Avraam, patriarhul Vechiului Testament. Cu alte cuvinte, în timpul Renașterii, evreii și ocultiștii citeau un manual de magie realizat în Italia contemporană și credeau că este o lucrare secretă a lui Avraam.

În ceea ce privește relația dintre golem și știința modernă, Scholem adună diverse versiuni ale golemului pentru a sublinia că, într-una dintre ele, există o anticipare mai exactă a homunculului lui Paracelsus, deoarece golemul este creat din lut în interiorul unei retorte. Și astfel aflăm că Părintele Toxicologiei se credea capabil să producă un homuncul plasând oameni… sperma împreună cu uterul putred al unei iepe și alte lucruri dezgustătoare în interiorul unei retorte.

Ceea ce iese în evidență în versiunea poveștii golemului reprodusă mai sus este modernitatea sa, sau chiar postmodernitatea. În ea, omul este capabil să-l „ucidă pe Dumnezeu”, să-l facă insignificant, prin cunoașterea secretelor Creației – sau, în termeni moderni, prin cunoașterea naturii.

Funcția științei devine pragmatică: să dezvăluie secretele naturii pentru a o manipula ca și cum ar fi autorul ei. În formularea lui Francis Bacon, a tortura natura pentru a-i extrage secretele, deoarece cunoașterea este putere. Cunoașterea este instrumentală, deoarece teoria este subordonată tehnicii.

Deși ideile lui Bacon despre torturarea naturii și că cunoașterea este putere sunt bine cunoscute, nu același lucru se poate spune despre ideea sa că știința este magie. În acest sens, merită să-l citez pe cercetătorul religiilor Jason Josephson:

„Bacon și-a descris faimoasa metodă experimentală explicit în termeni de magie. După cum spunea el în “De Dignitate et Augmentis Scientiarum” – Demnitatea și progresul învățământului, (1623): „Magia își propune să recheme filosofia naturală dintr-un amestec de speculații într-o măreție de opere”, ceea ce încerca să facă și el cu propriul său proiect. Bacon a definit în continuare magia „ca știința care aplică cunoașterea formelor ascunse la producerea unor operațiuni minunate și prin unirea elementelor active cu cele pasive, prezintă lucrările minunate ale naturii”.

Magia era o formă pragmatică, sau instrumentalistă, de filozofie naturală exact de tipul celei pe care Bacon o considera lipsită din scolastică. Bacon își propunea, de asemenea, să îmbunătățească magia. După cum susținea în De augmentis, „Trebuie să precizez aici că magia, care a fost folosită mult timp într-un sens rău, trebuie din nou readusă la sensul său antic și onorabil.” „Căci la perși, magia era considerată o înțelepciune sublimă și cunoașterea armoniei universale a lucrurilor.” (Mitul Dezamăgirii, p. 46)

Cu alte cuvinte, odată ce începi să derulezi istoria înapoi, nu mai este nevoie să te oprești, iar fiecare carte despre care se presupune că este mai veche decât Biserica Romană este o potențială purtătoare de secrete pe care „ei” nu vor să le știi. Aceasta este mentalitatea din spatele valului ocult al erei Reformei.

În cele din urmă, un alt lucru care iese în evidență în această viziune asupra științei este posibilitatea ca omul să se plaseze ca un „altul” în raport cu natura. De fapt, Dumnezeu este literalmente supranatural, autorul naturii este deasupra ei. Omul, însă, văzându-se ca un emul al lui Dumnezeu, ajunge să se plaseze ca un fel de manipulator supranatural al naturii, ca și cum ar fi în afara sferei studiilor științifice cu excepția aspectului fiziologic. Natura umană, care a ocupat atât de mult filosofia clasică, dispare odată cu apariția științei moderne, care privilegiază atât de mult tehnica și dominația naturii.

În iunie 1654, regina Christina a Suediei, la vârsta de 27 de ani și necăsătorită, a abdicat de la tron. În Ajunul Crăciunului, la Bruxelles, pe atunci capitala Olandei spaniole, s-a convertit în secret la catolicism. Când convertirea a devenit publică, a provocat un mare scandal în societatea luterană. Vaticanul, pe de altă parte, a primit-o cu fast în 1655, văzând în ea un mare atu pentru propagandă catolică.

Există o lucrare excelentă despre viața excentricei regine: Christina a Suediei și cercul ei, de Susanna Åkerman. Mai mult decât cercul Cristinei, lucrarea aruncă lumină asupra mediului intelectual al secolului al XVII-lea, arătând că, departe de a fi un preludiu la Epoca Rațiunii, a fost o perioadă de mesianism halucinant și febră ocultă, în special în lumea evreiască și calvinistă – dar cu pătrundere în lumea catolică, mai ales în rândul iezuiților și germanilor (din cauza credulului împărat Rudolf al II-lea). În anii 1664 și 1665, două comete le-au dat ocultiștilor certitudinea că se apropiau vremurile de sfârșit/de apoi, iar în 1666 Sabbatai Zevi s-a proclamat mesia, entuziasmând la culme evreii din întreaga lume.

Sabbatai Zevi (1 august 1626 – 17 septembrie 1676) a fost un fost mistic și rabin evreu otoman din Smirna, convertit la islam. Familia sa era formată din evrei romanioți din Patras. Zevi pretindea că este mult așteptatul Mesia evreu și a fondat mișcarea sabateeană. Învățăturile sale erau esențiale, crezând că, în timpul Epocii Mesianice, actele considerate în mod tradițional păcătoase se vor transforma în acte drepte. Această doctrină i-a determinat pe Zevi și pe adepții săi să încalce în mod deliberat poruncile evreiești, o practică controversată care a inspirat ulterior mișcări precum franchiștii.

A fost judecat pe baza acuzațiilor de incitare la răscoală. Marele Vizir din Edirne – Adrianopol, care îl reprezenta pe sultanul Mehmed al IV-lea, l-a pus pe Sabbatai să aleagă între moarte sau convertirea la islam. El a ales convertirea, purtând de atunci încolo un turban islamic. Șefii statului otoman l-au răsplătit apoi cu o pensie generoasă pentru că s-a conformat planurilor lor politice și religioase. Aproximativ 300 de familii iudee care l-au urmat pe Zevi s-au convertit și ele la islam și au devenit cunoscute sub numele de Dönme, care înseamnă „convertiți” în turcă.

Viața Cristinei ilustrează această mentalitate excitată de venirea timpurilor de apoi, ale marii judecăti. Avea un văr care avea să-i succeadă dacă nu avea moștenitori. Astfel, el a sponsorizat în secret un astrolog pentru a-i spune reginei că nu era aptă de concepție. După abdicare, vărul ei a câștigat într-adevăr tronul, iar protestanții din Europa de Est așteptau de la el să fie Leul Nordului, care avea să-i elibereze de jugul catolic. Ei credeau în profețiile unei femei calviniste poloneze pe nume Kristina Poniatowska.

La vremuri de răscruce profetiile se cumpărau mai ceva ca aurul, iar excrocii devin peste noapte profeti ce pot citi viitorul arătat de personaje istorice célèbre sau mistice. Cu cat mai obscurt era misteriosul personaj cu care comunica profetul cu atat mai mult lumea era atrasă să asculte oracolul.

Ar fi insă inexact să o prezentăm pe Christina ca fiind pur și simplu credulă. Pe de o parte, ea credea în alchimie și astrologie; prin urmare, în alchimiști, astrologi și alți ocultiști. Dar aceasta făcea parte din imaginea ei de sine ca Christina Minerva, care includea, de vreme ce era regină, ambiția de a transforma Stockholmul într-un centru al gândirii libere în Europa, primind toate tipurile de persoane religioase inclusiv evrei și musulmani, cu excepția unitarienilor, din cauza unei probleme anterioare din Suedia, nu în special a Christinei – întâmplător, ea avea să fie o finanțatoare a agitatorului unitarian polonez Lubieniecki în exil.

Cel mai ilustru filosof pe care Christina l-a întâlnit vreodată a fost René Descartes, care a mers în Suedia pentru a-i fi profesor. Cu toate acestea, nu l-a apreciat prea mult și, la scurt timp după moartea sa, l-a invitat pe rivalul său epicurian Gassendi. După convertirea sa la catolicism, Christina a provocat un oarecare scandal spunându-le cunoștințelor sale că religia ei era cea a filosofilor, lucru care, deși imprecis, este cel mai bine exprimat în “De rerum natura” de Lucrețiu – o lucrare de pionierat în explicarea religiei ca o simplă consecință a ignoranței și anxietății.

În ciuda educației sale luterane și a convertirii la catolicism, Christina este cel mai bine înțeleasă ca o liber-cugetătoare eretică, la fel de credulă ca raționaliștii vremii, care căuta în Cabala și ocultism o presupusă cunoaștere antică și adevărată, interzisă de Biserica Catolică, acelasi problemă pe care am văzut-o deja când am discutat despre Francis Bacon.

Dacă avea acest profil, atunci de ce a insistat să-și schimbe religia și să piardă un tron? Teza interesantă a Susannei Åkerman în “Christina of Sweden and her Circle” este că regina avea un plan teologico-politic susținut de credulitatea vremii. Christina era însetată de putere și nu a renunțat niciodată la cucerirea unei coroane – chiar dacă era vorba de coroana suedeză, când verișorul ei a murit și planurile ei mai la sud in Napoli au fost zădărnicite.

În timp ce se afla încă în Suedia, Christina a negociat în secret cu Spania prin intermediul iezuiților. Nu este surprinzător că s-a convertit la catolicism pe pământ spaniol. Planul ei inițial era să câștige o coroană în Flandra sau Napoli, ambele teritorii spaniole. Când Christina a văzut că Spania nu-i va acorda nicio regență, de fapt, Spania dorea ca ea să rămână în Suedia și să se căsătorească cu un catolic, a trecut în secret de partea Franței și i-a incitat pe francezi să invadeze Napoli cu scopul de a-i oferi coroana insulei italiene.

Pe scurt, Christina s-a convertit la catolicism pentru că avea ambiții mai mari decât îi putea oferi lumea protestantă. Avea ambiții universaliste, abținute de luteranism. Și pentru a vedea care erau aceste ambiții, trebuie să ne uităm la mesianismul marrano, adică mesianismul evreilor portughezi mai mult sau mai puțin creștinizați.

Când Christina a abdicat, s-a mutat în casa unui rabin din Anvers, Olanda spaniolă, și și-a lăsat veniturile în mâinile bancherilor evrei, astfel încât acestea să se înmulțească. Care ar fi interesul evreilor pentru această regină fără tron? Având în vedere profilul ei intelectual, „dacă într-adevăr intenția Christinei era să se ridice ca regentă liberală, catolică în Flandra, atunci speranțele evreilor și intelectualilor pentru un nou tărâm al gândirii libere si al profitului nelimitat în Europa, de un tip despre care știau că există la Amsterdam, nu mai erau doar un vis” -(Åkerman, 223-4).

Un Amsterdam catolic la Napoli era ceea ce aspira Christina împreună cu evreii. Dacă ocultiștii făceau profeții pentru a manipula politicienii, este foarte posibil ca tânăra regină, orfană de tată și fiică și cu mamă nebună, să fi fost ghidată metodic din copilărie, încă dinaintea abdicării sale.

După abdicare, se știe că trei figuri mesianice au înconjurat-o pe Christina: La Peyrère, Menasseh Ben Israel și Antonio Vieira. Primul a fost un creștin nou francez crescut ca calvinist, de origine portugheză, deoarece Peyrère este un Pereira francizat.

În 1654, ca secretar al prințului Condé, care aspira la tronul Franței, La Peyrère s-a mutat într-o casă alăturată reședinței Christinei. Cea mai faimoasă lucrare a sa este “Prae-Adamitae”, tipărită în 1655 cu banii Christinei, recent catolică. În ea, el afirmă că Adam este strămoșul evreilor, că legea mozaică se aplică doar lor și că evreii au o relație diferită cu Dumnezeu față de neamuri[neevrei] – care descind din alți oameni mai în vârstă decât Adam, pre-adamiții. Cartea i-a înfuriat atât pe catolici, cât și pe protestanți, iar în 1656, presupus că se pocăiește, La Peyrère a urmat pașii protectoarei sale și s-a convertit la catolicism.

Rabinul portughez Menasseh Ben Israel, născut Manoel Dias Soeiro, a locuit la Amsterdam și este faimos pentru că a negociat cu Oliver Cromwell permisiunea ca evreii să înființeze comunități în Anglia, astfel încât, răspândindu-se mai mult pe pământ, să grăbească venirea lui Mesia.
O scuză bună cu răspandirea ca să devina si “descoperitori geografici si să crestineze indigenii inaintea venirii imminente a lui Mesiah.

O altă activitate a sa a fost prozelitizarea evreiască către publicul creștin. A tradus Talmudul în spaniolă, omițând părți ofensatoare pentru Isus și a scris curioasa lucrare “El Conciliador”, care „compilează 210 surse ebraice și 54 de surse grecești, latine, spaniole și portugheze pentru a arăta că toate inconsecvențele propuse ale Bibliei pot fi clarificate cu o exegeză corectă”.

Autorități precum Euripide și Vergil, Platon și Aristotel, Augustin, Albertus Magnus și Duns Scotus sunt citați alături de Zohar și Midrash, Maimonide și Leon Hebreo, Gabirol și Nachmanide, Paul de Burgos și Nicholaus de Lyra, Isaac Luria și Moses Cordovero.

După cum indică lungimea acestei liste de filosofi, poeți și cabaliști greci și evrei, lucrarea este o încercare gigantică de a aduce gândirea filosofică, creștină și evreiască, la problema interpretării biblice. Bazată pe raționamentul tradițional evreiesc, lucrarea introduce, de asemenea, metode cabaliste și proiecții apocaliptice. (Åkerman, p. 185)

Ii cunoașteți acei neopenticostali plini de profeții iudaizante?
Ei bine, Menasseh Ben Israel a fost accesat ca depozitar de cunoștințe biblice, în special de către calviniști, deoarece locuia la Amsterdam și exista această căutare a unei autorități necatolice. Ar merita să facem cercetări pentru a descoperi cât din teologia biblică a lui Scofield se inspiră din această lucrare din 1632.

Iezuitul Antonio Vieira, așa cum subliniază Ronaldo Vainfas în cartea sa “Antônio Vieira”, era de origine evreiască din partea mamei sale. Nu a avut un rol foarte special cunoscut în viața politică a Christinei. Cu toate acestea, a fost un semn important de statut pentru ea să-l aibă ca duhovnic la Roma, deoarece era oratorul preferat al celebrităților perioadei.

Dintre cei trei, cel care a avut cea mai mare importanță directă a fost Peyrère. O altă lucrare controversată a sa este “Du rappel des juifs” (1643), unde intenționează să instaureze o monarhie universală cu sediul în Țara Sfântă.
Prințul Condé va deveni rege al Franței, învingându-i pe turci, să-i întoarcă pe evrei în Țara Sfântă și să conducă lumea de acolo.

Se pare că Peyrère a urmat lucrarea “Le Thresor des propheties de l’univers” (1547) a unui cabalist creștin pe nume Guillaume Postel (1510-1581), conform căreia există doi Mesia: Hristos, mesia universal, și un descendent al regelui Franței, care ar fi mesia politic și particularist așteptat de evrei. Această lucrare era disponibilă la Anvers, iar împreună cu Christina, Israel Ben Menasseh l-a întâlnit probabil pe Peyrère.

Acum să trecem la Vieira, împăratul limbii portugheze, preot iezuit, diplomat, orator, predicator, filosof, scriitor și membru al Consiliului Regal al Regelui Portugaliei. Un articol foarte util este „Antonio Veira, Menasseh Ben Israel et le Cinquième Empire”, de A. J. Saraiva. Este bine cunoscut faptul că Vieira a avut numeroase probleme cu Inchiziția și că geniul retoricii nu era chiar în regulă în mintea sa.

De exemplu, un proces a început după ce i-a scris episcopului Japoniei că Ioan al IV-lea al Portugaliei va fi înviat. Ca să înrăutățească lucrurile, în loc să renunțe la propriile idei, ceea ce era normal, Vieira încearcă să-i convingă pe inchizitori că el are dreptate și Biserica greșește. Faptul că a evadat nu face decât să arate amploarea puterii sale politice.

Ei bine, datorită acestei extravaganțe, ideile eretice ale lui Vieira sunt bine cunoscute, iar în articolul menționat anterior, Saraiva susține că îl repeta pe Menasseh Ben Israel, despre care el însuși le-a spus inchizitorilor că este interlocutorul său, și schema mesianică a Rappel des juifs. Cele două aspecte importante învățate de la Menasseh Ben Israel au fost:
1) cea a triburilor pierdute și
2) natura lui Mesia.

Evreii credeau că triburile pierdute ale lui Israel erau ascunse, iar în 1644 rabinul nostru a făcut cunoscută „descoperirea” că indienii din America de Sud erau, de fapt, evrei pierduți Oare de aceea Vieira a apărat-o atât de mult? O dovadă clară a tupeului de tip chitzpach, o carte de vizita a iudaismului. Faptul că acești indieni evrei apăruseră indica apropierea Vremurilor de Apoi, iar Vieira repeta o poveste complet fictivă despre râul Sabatic, inventată de rabin.

Cât despre Mesia, termenul desemnează două lucruri diferite: cea a creștinilor și cea a evreilor, acesta din urmă fiind omul care îi va elibera pe evrei din captivitate și îi va conduce înapoi în Țara Sfântă. În timp ce Hristos este spiritual și universal, mesia evreiesc este pământesc și particularist, referindu-se doar la evrei.

Astfel, dacă regele Ioan al IV-lea ar învia, i-ar confrunta pe turci și i-ar conduce pe evrei în Țara Sfântă, el ar fi Mesia evreilor și ar începe Mileniul. În el, ar apărea o nouă religie, care ar depăși Biserica în același mod în care Biserica a depășit Sinagoga. Ar fi o nouă religie universală pentru noul regat universal.

Să lăsăm detaliile credințelor lui Vieira pentru altă dată, ca să nu ne lungim prea mult. Ceea ce am trebuiesă subliniat aici este că sionismul creștin, așa cum îl cunoaștem, are precedente clare în secolul al XVII-lea și că Menasseh Ben Israel este o figură cheie.

A existat această încercare de a crea un nou Amsterdam catolic în Mediterana și, odată cu Vieira, a existat o încercare notorie de a menține sau restaura un nou Amsterdam calvinist în nord-estul brazilian. Ambele proiecte s-au opus Imperiului Spaniol și au avut loc în mijlocul Războiului de Treizeci de Ani și al Războiului de Restaurație, care a urmat sfârșitului Uniunii Iberice.

Dacă istoria se repetă ar fi Menasseh Ben Israel un geniu geopolitic de calibrul sionistului Henry Kissinger? Ar trebui să abandonăm viciul secolului XX de a explica lumea exclusiv prin cauze materialiste și să căutăm originile intelectuale/spirituale ale unei ideologii mesianice războinice care pare să fi fost activă și de succes cel puțin din secolul al XVII-lea.

Situația devine și mai ciudată când ne gândim că tehnologia este acum captivată prin iluzia recreării inteligenței umane – Inteligenta Artificială și că această fantezie avea deja un precedent mitologic în golem.

Atlanta 04/02/2026