EUROPA PLĂTEȘTE PENTRU UN RĂZBOI PE CARE NU-L POATE CÂȘTIGA

CD

EUROPA PLĂTEȘTE PENTRU UN RĂZBOI PE CARE NU-L POATE CÂȘTIGA
De CD

În februarie 2022, liderii occidentali au prezis că sancțiunile vor paraliza Rusia în câteva luni și că un occident unit va duce Ucraina la victorie. Mai bine de patru ani mai târziu, economia Rusiei s-a îndoit, s-a adaptat dar nu s-a rupt. Statele Unite s-au transformat din principalul susținător al Ucrainei într-un intermediar reticent.
Prin rezistența sa continuă și respingerea capitulării teritoriale impuse, Ucraina a forțat Occidentul să se confrunte cu limitele propriilor presupuneri. A modelat contururile ordinii emergente chiar dacă plătește cel mai mare preț.

Dar Ucraina este și locul în care un proiect mai amplu a dat faliment. Timp de trei decenii după Războiul Rece, occidentul a presupus că piețele libere, democrația și alianțele conduse de occident vor avansa împreună, fiecare consolidându-le pe celelalte. Ronald Reagan și Margaret Thatcher au susținut acest lucru în anii 1980: reducerea impozitelor, dereglementarea, privatizarea, deschiderea granițelor pentru comerț și capital.
Ucraina este locul unde toate cele trei presupuneri au eșuat simultan consolidandu-se una pe alta.

După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, piețele deschise și democrația liberală au ajuns să fie văzute ca două fețe ale aceleiași monede, apărate de instituții conduse de occident, cum ar fi NATO, FMI și WTO – Organizația Mondială a Comerțului.

Preotul profet al liberalismului, Francis Fukuyama a dat epocii cadrul său intelectual. Eseul său din 1989, extins în cartea din 1992 „Sfârșitul istoriei și ultimul om”, susținea că democrația liberală a câștigat concursul de idei. Restul lumii, conform raționamentului său, avea să le urmeze mai devreme sau mai târziu.

Presupunerea nu era doar că piețele și democrația erau de dorit. Ci că erau convergente: integrarea economică ar produce moderație politică, iar instituțiile conduse de Occident ar gestiona tranziția.
Aceasta a fost teza convergenței.
Ucraina este locul unde a murit.

Teoria a generat încredere, iar încrederea a generat expansiune. O Rusie slăbită sub Boris Elțin a obiectat, dar nu a putut face nimic. NATO a inclus Polonia, Ungaria și Republica Cehă în 1999. Cele trei state baltice, Slovacia, Slovenia, România și Bulgaria, au urmat în 2004, apoi Albania, Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Avertismentele au venit din interiorul establishmentului occidental. În 1997, George Kennan, arhitectul politicii americane de izolare a Războiului Rece, a numit expansiunea „cea mai fatală eroare a politicii americane din întreaga eră post-Război Rece”. În 2007, Vladimir Putin a folosit Conferința de Securitate de la München pentru a o denunța.

Apartenența Ucrainei la NATO a fost cea mai clară dintre toate liniile roșii pentru elita Rusiei, cea mai puternica provocare adăugată la bombardamentele criminale a Republicii Donețc de catre ukrainieni. Câteva săptămâni mai târziu, summitul NATO de la București a declarat că Ucraina și Georgia „vor deveni membre”.

Geografia explică alarma. Vârful estic al Ucrainei se află la est de Moscova, iar granița sa este la aproximativ 450 de kilometri de capitala Rusiei. Napoleon în 1812 și Hitler în 1941 au dat amândoi peste aceleași câmpii deschise.
Istoria este scrisă ca să fie uitată si de aceea nu ajută.

Occidentul a tratat obiecțiile Rusiei ca pe un zgomot, mai degrabă decât ca pe reacția previzibilă a unei mari puteri cu o memorie lungă – și aproximativ 6.000 de focoase nucleare. Eroarea fatală a Occidentului a fost presupunerea că integrarea economică va modera comportamentul Rusiei ce isi doreste sa fie parte din sistemul economic Global.

Teza convergenței a presupus că presiunea economică va pune Rusia în dificultate. Nu s-a întâmplat. Izolată de piețele europene, Moscova și-a redirecționat petrolul si restul resurselor energetice si minerale spre est.

India, care cumpărase puțin țiței rusesc înainte de 2022, a devenit unul dintre cei mai mari clienți ai săi la preț redus, iar comerțul dintre Rusia și China a atins niveluri record si se face in monedele lor nationale, in afara dolarului. Economia Rusiei a suferit initial inflație și lipsă de forță de muncă, dar s-a adaptat și și-a mobilizat resursele considerabile si si-a reindustrializat economia, dincolo de cerintele economiei de război.

China a fost al doilea punct orb. Beijingul are propria sa miză în supraviețuirea Rusiei. O Rusie împărțită în state mai slabe ar deschide, în ochii chinezilor, calea către o prezență occidentală de-a lungul lungii frontiere de nord a Chinei. Sprijinirea Moscovei, fără ajutor militar deschis, a devenit o chestiune de interes strategic propriu pentru Beijing.

În spatele ambelor erori se afla o presupunere mai profundă: că occidentul va rămâne preeminent datorită ponderii sale economice și sistemului său politic. Creșterea rapidă a Chinei în producție și tehnologie a subminat dureros această convingere usuratică.

UE înregistrează acum un deficit comercial de bunuri cu China apropiindu-se de 1 miliard de euro pe zi, conform datelor comerciale Eurostat. Europa importă mașini electrice, panouri solare și baterii chinezești, în timp ce propriile industrii se luptă să concureze.

Piața globală care trebuia să răspândească valorile occidentale a întărit în schimb un rival cu valori total opuse dar sănătoase.
Extinderea NATO a creat criza de securitate. Ascensiunea Chinei a creat provocarea structurală care a subminat preeminența occidentală.
Alegerea lui Trump a spulberat consensul politic care susținuse proiectul.

Acești factori au interacționat minunat. Teza convergenței a presupus că fiecare dimensiune a politicii – securitate, economie, politică – le-ar consolida pe celelalte. În practică, s-au destrămat.
Europa plătește un preț mare pentru viziunea sa ideologică de tip tunel.

Pierderea gazului rusesc ieftin a crescut prețurile la energie și a lovit industria energointensivă, mai ales în Germania.
Ceea ce a murit în Ucraina nu a fost doar întreaga ordine internațională liberală. Era iluzia post-Război Rece că Noua Ordinea se va extinde fără probleme și fără rezistență. Alianțele de bază formal rămân, dar nu mai sunt susținute de presupunerea unei convergențe inevitabile.

În locul ei se află o lume zdrențuită, renegociată pană la ultimul bănut. Statele Unite se îndreaptă spre interior, Rusia se îndreaptă spre Asia, iar China a devenit un centru de greutate în sine. Vechiul moment unipolar s-a încheiat.
Ceea ce îl va înlocui va fi modelat de puteri care nu mai presupun că propriile valori vor prevala implicit, o lume multipolară.

Capitolul încrezător care s-a deschis cu Reagan și Thatcher se închide trist si dureros. Epitaful său se scrie în orașele ruinate, familiile strămutate și societățile tensionate din Ucraina și din Europa mai largă, care s-a convins că istoria nu s-a încheiat în favoarea sa.

Atlanta 9/10/2026