Eterna controversă: ce a fost la 23 august?

Vorbim de logica si bun simt, „rastalmaceli” din fata tastaturii…aha!
Mai intai a fost gen Argetoianu, de fapt era Sanatescu. Apoi au fost arhivele de la Moscova, in realitate declaratia data de maresal in tara, dupa aducerea sa de la Moscova. Afirmatia lui Sanatescu cum ca maresalul este arestat nu apare in spusele istoricului Buzatu din emisiunea de mai sus, ea apare dar in alta parte.
Nu ai nici o simpatie pt istoricul Gh Buzatu dar este unul din cei mai mari si mai seriosi istorici romani.
De fapt nu ai citit cu atentie, nu ai ascultat cu atentie emisiunea pe care chiar tu o invoci, dar ai tras concluzii strasnice!

Ai ascultat declaratia regelui citata de Marius Tuca? Min 1:23:40 „La 23 august, cu toate ca eu l-am arestat pe maresal…” Intelegi?
Adauga si faptul ca totul s-a petrecut in prezenta si sub autoritatea regelui. Verdictul este tot achitat? Inseamna ca logica ta e imbatabila!
Daca nu intelegi de ce maresalul i-a reprosat lui Sanatescu ce i se intampla, iti explic eu: pt ca Sanatescu era un om matur, militar, iar regele un necopt. Dar asta nu-l absolva pe rege de rapsunderea pt consecintele actului respectiv.
Citeste matale da’ cu atentie de data asta:
http://www.ziaristionline.ro/2012/08/23/exclusiv-prof-gh-buzatu-23-august-1944-jocul-cu-destinul-romaniei-insemnarile-din-celula-ale-maresalului-ion-antonescu-din-seara-de-23-august-1944-document-olograf/

http://www.ziaristionline.ro/2012/08/23/exclusiv-prof-gh-buzatu-jocul-cu-destinul-romanei-23-august-1944-2-o-lovitura-de-stat-fatala-pentru-destinul-romaniei/

Iar despre tradarea regelui si a apropiatilor acestuia – POARTA DE LA IASI:
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-sau-tradare-nationala
Extrag din articol:
„În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu URZICAREA COMPLOTULUI REGAL, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, PRIN TRIMISII REGELUI, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic.
Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între CERCURILE PALATULUI si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, CU REPREZENTANTII PALATULUI REGAL si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român.
Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR.
!!! Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, REGELE A APROBAT acest plan.Regele SE IMPOTRIVEA armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: „Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.”
O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o „consfatuire de rutina” Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ „Poarta Iasiului” sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.
La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în „Poarta Iasiului”, iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.
Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iasiului” S-AU RETRAS în cursul noptii.

Lucru confirmat si de Ioan Mocsony Stircea(un amic de aici de pe site mi-a indicat aceste dosare – Sa traiesti, coane!) – fost secretar particular al regelui si fost maresal al palatului regal. In declaratiile sale date organelor de securitate in timpul cat a fost arestat spune:

http://www.cnsas.ro/23_aug_1944_P10933.html

„In vineri 18 august (1944), dupa o zi in care fusesem de o activitate neobisnuit de febrila, pt ca presimteam ca in saptamana urmatoare vom asista la declansarea ofensivei sovietice, atat rational, intrucat atat Mike(regele), Ioani(Ioanitiu) si cu mine dadusesem din „situatiile”(situatiile de mai sus, cele primite de pe front si transmise aliatilor, in care aratau dispunerea si situatia trupelor romane – nota mea; nu e o presupunere, cine are rabdarea si curiozitatea sa citeasca 16 dosare de cate 450 de pagini, va vedea ca am dreptate, la asta se refera) ultimelor 3-4 zile, inca mai clar decat din acelea ale saptamanilor anterioare, ca deplasarile, de altfel din ce in ce mai neinsemnate, ale unor unitati din dispozitivul inamic in sens lateral de-a lungul liniilor dar altfel lipsa oricaror incercari de contacte cu ale noastre si apoi tacerea gurilor de foc rusesti tradau, pt noi care STIAM ca atacul urma sa fie omogen, aspectul umpluturilor de ajun intru ticsirea f constiincioasa a celor mai marunte goluri, asa ca ni se paruse a fi ultimul finisaj, cat si intuitiv – astfel incat pusesem toata ziua ordine in hartoagele Cancelariei si in ale mele particulare, arzand tot ce nu avea rost a fi pastrat in caz de evacuare… Raportul zilei, care ca totdeauna descria situatia celei precedente, arata ca de-a lungul intregului front rusii pornisera la orele 24 fixe din noaptea de 16 spre 17 august un tir de artilerie grea sistematic, bogat, intens si neintrerupt asupra tuturor pozitiilor romano-germane cu o densitate, regularitate si precizie necunoscute pana acum si-l sustinusera cu aceeasi putere de foc si pe acelasi ritm toata noaptea si ziua urmatoare, ba chiar cu o tendinta de intensificare si accelerare catre amurg, a.i. comandamentul se astepta la atac in noaptea de joi sau vineri… Mai continea o fraza neclara care constituia elementul ce-l „afola” pe Robert (Bossy), cu sensul exprimat oarecum VOALAT, ca replica noastra era INSUFICIENTA pt a ingradi tirul inamic… Va sa zica ni se daduse primul INDICIU al semnalului – prealarma… Foarte degajat l-am intrebat daca Sanatescu se si culcase sau puteam sa-l mai deranjez, dar Robert mi-a declarat ca plecase dupa dejun in excursie la Bran si s-ar intoarce prin Rucar (eu intelegand ca se dusese sa-i contacteze pe comandantul corpului de la Brasov si pe acei ai garnizoanelor de la Pitesti, Targoviste), ca regele ma asteptase pana la 10 cand a plecat „sus”(se refera la stana-locul de amor cu amanta) …Acest raport (urmatorul, nu cel mentionat mai sus) era intr-adevar babanisim, si pe cand Robert nu pricepea buna mea dispozitie, Emilian (Ionescu) a inteles prea bine ce ganduri si simtaminte ma animau. Rusii nu se bornasera la o zi intreaga, ci mai adugasera alte 24 de ore de tocare mai rapida si mai intensa a pozitiilor noastre cu toate calibrele, dupa care trecura la atac, EXACT CUM LE CERUSEM SI NE FAGADUISERA, pe absolut toata lungimea frontului romanesc… Ambii ajutanti(regali) erau emotionati!!!, cu diferenta ca Bossy se afla la culmea nervozitatii, declarand ca nu se mai pomenise in istoria militara o asemenea stratagema, pe cand Ionescu(Emilian), f calm, a observat laconic ca, in aceasta forma, ofensiva parea evident menita sa produca decizia finala asupra armatei noastre. La ora 9 Mike(regele) a sosit singur la Peles direct de la stana, unde se vedea dupa ochii lui adanc cercanati ca luase un acont serios pt noptile in care se astepta sa doarma singur. M-am scuzat de nerabdarea mea de a viola plicul cu pricina(cu raportul), la care facandu-mi cu ochiul a spus: Foarte grav dar cred ca-i mai grava situatia decat scrie in raport, ia sa vedem, si dupa ce-l citi de 2 ori a adaugat tragand cu coada ochiului la mine: Ai dracului sovieticii astia, ca sa atace asa, chiar peste tot in acelasi timp; sunt tare curios ce o sa mai zica dl conducator al statului si dupa asta.”

Cum numesti colaborarea regelui cu inamicul si ocupantul tarii, nu tradare?
Uite!
Pe 20 ianuarie 1945 se vor emite primele acte normative pentru „urmărirea şi pedepsirea criminalilor şi profitorilor de război” (Legea nr. 50) şi pentru „urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării” (Legea nr. 51). Consiliul de Miniştri va emite Jurnalul nr. 188 din 29 ianuarie 1945 prin care ordonă „arestarea a 89 de persoane bănuite a fi comis crime de război”.
Toate aceste acte normative au fost propuse SPRE RATIFICARE(ratificare de catre cine???) de către ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul PCR în guvernele de după 23 august 1944. Acelaşi ministru al Justiţiei, nemulţumit de faptul că Legile nr. 50 şi 51 s-au dovedit „improprii pentru atingerea scopului urmărit”, A PROPUS Regelui Mihai I, pe 21 aprilie 1945, şi a emis Legea nr. 312 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război. Legea nr. 312 VA LEGIFERA FARA ECHIVOC IMIXTIUNEA PRACTICILOR SOVIETICE în sistemul judiciar român, INFIINTA instituţia Tribunalului Poporului şi INTRODUCEA instituţia „acuzatorilor publici”, numiţi de Consiliul de Miniştri şi nicidecum de puterea judecătorească, CEEA CE PERMITEO O JUDECARE SUMARA A PROCESELOR, deoarece NU ERAU NECESARE PREA MULTE PROBE, şi reducea motivele de recurs doar la „greşita compunere a instanţei şi greşita aplicare a legii”. Legea nr. 312/21.04.1945 ELIMINA, practic, CONTROLUL JUDICIAR, atribuind puterii executive, în speţă Consiliului de Miniştri, competenţe în materie de sesizare a acuzatorilor publici şi emiterea mandatelor de arestare pentru persoanele care urmau să fie judecate de Tribunalul Poporului. Se crea, astfel, CADRUL LARG AL ABUZURILOR SI ILEGALITATILOR DE TOT FELUL. În consecinţă, mii de persoane au fost condamnate la ani grei de închisoare sau la pedeapsa capitală, pentru simplu motiv că nu erau pe placul regimului instaurat la 6 martie 1945. Articolul 2 din Legea nr. 312 prevedea că toţi cei care au pornit războiul împotriva URSS şi Naţiunilor Unite sunt vinovaţi de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război.

Hai sa lucram cu materialul clientului:
https://www.youtube.com/watch?v=Ue7vvO09EIE&t=3746s
Urmareste intre minutele 46,40 si 47,30 – regele se contrazice singur: mai intai spune ca s-a convenit sa fie arestat maresalul daca refuza armistitiul – „si asta s-a intamplat” – apoi ca maresalul a fost de acord cu armistitiul – „fara aprobarea lui Hitler el nu face…aberatii”.
Deci maresalul a acceptat armistitiul, numai ca a pus o conditie: aici regele minte din nou, nu a fost vorba de aprobarea lui Hitler, ci de instiintarea lui. Altfel de ce l-ar fi trimis pe N Djuvara la Stockholm, de ce l-ar fi chemat deja pe Clodius la ora 18, de ce astepta scrisoarea de sustinere a celor doi lideri politici Maniu si Bratianu? Pt ca inca nu avea aprobarea lui Hitler si avea nevoie de ea? Nu e clar ca nu se punea problema aprobarii ci a instiintarii?

Observi vreo diferenta intre 23 august al regelui si 23 august al maresalului, in cazul in care acesta ar fi ajuns sa-l faca? Iti spun eu care e, maresalul nu ar fi incetat focul INAINTE de semnarea armistitiului.
Ce ar fi insemnat semnarea armistitiului INAINTE de incetarea focului? Acest fapt ar fi dus la acea zona neutra in care sovieticii sa nu intre, conditie obtinuta de maresal.
Iacata!
„La 2 iunie 44… Semionov declara lui Nanu ca intr-adevar, armistitiul asa cum il concepea Ion Antonescu, adica incheierea unui acord de INCETARE BILATERALA a focului si IMOBILIZAREA TRUPELOR pe pozitiile atinse, devenea posibil. CONDITII IDENTICE fusesera comunicate Finlandei la 1 martie 44. Cu 3 luni mai tarziu ni le acorda si noua. Ele pareau a oferi o posibilitate de iesire din razboi fara ca armata romana sa intoarca armele impotriva aliatului ei german. De ce rusii ne faceau cu 3 luni intarziere concesiile deja facute Finlandei? Care era faptul nou care i-a determinat sa o faca? Raspunsul la intrebare nu a intarziat. La 6 iunie trupele SUA si ale Angliei au debarcat in N Frantei. Moscova era fara indoiala la curent cu iminenta acestei operatii. Reusita ei era semnalul unei CURSE DE VITEZA intre aliati pt CUCERIREA unui spatiu european cat mai mare.
In aceste circumstante, Ion Antonescu si-a adus aminte de primul mesaj care i-a fost transmis de la Washington prin Radulescu, directorul de cabinet al lui Mihai Antonescu. El intalnise la Stockholm, in vara lui 43, un emisar american care se dadea drept profesor universitar si raspundea la numele de Smith…Smith i-a cerut lui Radulescu sa transmita la Bucuresti urmatorul mesaj: Preocuparea principala a presedintelui Roosvelt este care va fi linia de jonctiune in Europa a trupelor americane si sovietice?” – Dan Botez „Ion Antonescu – Destinul unui maresal al Romaniei”

Despre tradarea regelui si a camarilei mai am.
De fapt, maresalul a fost sabotat inca de la inceptut, de ce?…sa ne explice sustinatorii regelui – dintr-o scrisoare a lui Pamfil Seicaru(ai auzit de el, da?) catre Ovidiu Vuia(medic roman stabilit in Germania din perioada comunista, care a corespondat mult cu Pamfil Seicaru):
„În 1940 începutul lui Octombrie am primit o însărcinare din partea conducătorului Statului, generalul Antonescu, să fac în Spania, Portugalia şi Franţa o luare de contact cu conducătorii acestor State spre a le explica de ce România este alături de Germania. Aşa am fost în audienţă la Salazar, la ministerul de externe al Spaniei care era şeful Falangei şi cumnat al lui Franco şi la mareşalul Petain. Bine înţeles că se dăduseră instrucţiuni ca şefii legaţiilor respective sa-mi deea tot sprijinul.
Desigur am fost primit cu toate atenţiile, dar, probabil că instrucţiile primite de secretaretarul general al ministerului de externe – Creţzeanu, au fost să zădărnicească misiunea, ceea ce am verificat la Lisabona: prin propriile legături am izbutit să am audienţă la Salazar spre marea şi evident, neplăcuta surpriză a ministerului în funcţiune, diplomat de carieră. Surpriza a fost şi mai mare când am fost primit de preşedintele republicii. În 1945 am ajuns la Madrid (luna Mai). Între timp fusesem condamnat la moarte în lipsă. Am rămas uimit când ataşatul militar mi-a spus că nu poate lua contact cu mine fiindcă la legaţie urmează să se desbată cazul Şeicaru. Am înţeles. Furia celor de la legaţie era că eu începusem să public sub semătură articole în care arătam situaţia creată României prin capitularea fără condiţii făcută de rege cu sprijinul şefilor partidelor democrate, Maniu şi Dinu Brătianu. Ceva mai mult: ridicam problema Basarabiei, ceea ce a provocat panică. Un reprezentant al legaţiei s’a dus la ministerul de externe să expună situaţia, în care se aflau toţi funcţionarii legaţiei şi ministrul, de a fi rechemaţi şi cerea ca cenzura să oprească publicarea. Au fost trimişi la plimbare. În acest climat de ostilitate, am decis să plec la Palma de Mallorca unde am rămas 7 ani şi am rămas într’o voită izolare. Nu erau compatrioţi pe care prezenţa mea să le ameninţe cariera, sau să le tulbure socotelile.”

Sa completam si cu memoriile lui Pamfil Seicaru care a fost trimis de maresal la Madrid pt a sustine cauza tarii in fata invaziei sovietice – scrisorile lui Pamfil Seicaru catre Radu Valentin-istoric roman, scrisori din perioada 1974-1980.
L-am vazut pe maresalul Antonescu la Olanesti in ziua de 7 august 44. Mi-a cerut sa plec urgent in Spania, la Madrid. Iata un adevar care se ocoleste in special in emigratie: Conferinta de la Stockholm, in vederea negocierilor unui armistitiu, care s-au dus cu d-na Kolontay. Initiativa negocierilor a venit de la Stalin. La Stockholm era, ca ministru al Romaniei, Nanu. Maresalul mi-a spus: „Am obtinut 3 puncte, mai sunt inca 2 puncte; le vom avea. Rusii nu vor sa-i apuce iarna. Carpatii anuleaza valoarea tancurilor. De aceea avem nevoie, dat fiind ca armistitiul se va incheia, de o baza de aparare in afara hotarelor tarii. Rusii vor semna armistitiul asa cum il cred eu favorabil, in conditiile actuale, tarii noastre. Dar nu-l vor respecta. Sigur vor fi incalcari si nu vom putea protesta in presa noastra. Asa cum am vorbit, avem nevoie in afara Romaniei de organe de presa prin care sa denuntam opiniei internationale orice incalcare a celor prevazute in acordul de armistitiu. Spania este tara in care noi putem desfasura denuntarile rusesti ale obligatiilor luate, Franco nu va relua cat va trai relatiile cu Rusia Sovietica. Deci nu vom fi impiedicati. Vei pleca imediat acolo, la Madrid vei cauta sa inchiriezi sau chiar sa cumperi o tipografie. Esti de meserie si gazetar si tipograf. Vom face si depozit de hartie. Cauti colaboratori pt o publicatie in limba franceza si alta in limba engleza, amandoua saptamanale. Dupa ce ai aranjat totul, te intorci ca sa stabilim programul de actiune. Vei avea semnat de Ica un ordin de a ti se pune la dispozitie suma necesara pt arvuna. Ma tii la curent cu ce ai facut prin ministrul Dumitrescu.” Deci plecarea mea era cu un scop precis, urmand sa ma intorc pt a primi ultimele instructiuni. Totul trebuia sa fie tinut secret. Stia doar Mihai Antonescu. Din nefericire, acest diminutiv politic cauta sa-si asigure pt orice eventualitate prietenia regelui. Legatura cu regele o facea prin Niculescu-Buzesti, seful cifrului. Imediat ce s-a aflat de misiunea mea, s-a comunicat legatiei germane ca eu nu plec la Madrid, ci la Lisabona pt a semna armistitiul. Uluiti, cei de la legatia germana nu stiau ce sa creada: cel care sustinea in articole razboiul contra Rusiei sovietice si denunta imperialismul moscovit mergea sa semneze armistitiul. In consecinta, nu mi-a dat viza de tranzit, ci numai de intrare in Germania, la Viena urmand sa mi se dea viza de iesire. Am plecat totusi, desi imi dadeam seama ca ceva s-a produs, o indiscretie.

Afirmatia blocarii mele in Germania a confirmat-o ministrul roman la Berlin, generalul Ion Gheorghe, intr-o carte in care a relatat ca i s-a comunicat denuntul venit de la Externe, ca am misiunea de a semna armistitiul la Lisabona.

Inteleg ca se crede ca nu este oportun sa se arate adevarul despre inlantuirea evenimentelor de la noiembrie 43, cand la Stockholm ambasadoarea Kolontay a propus ministrului Romaniei in Suedia, Nanu, inceperea unor negocieri in vederea unui armistitiu, si pana la 23 august 44. Nimeni nu a observat o stranie coincidenta si anume: la scurt interval de timp intre initiativa Rusiei de a negocia un armistitiu cu Romania, s-a inceput la BBC Londra un atac in limba franceza, facut de Steed, in care eram acuzat ca duc in eroare opinia publica acuzand Rusia de a intentiona sa ajunga la Marea Egee. I-am raspuns prin „Curentul”; un nou atac din partea lui Steed care incheia spunand ca Romania nu are altceva de facut decat sa capituleze fara conditii si cat mai repede. La ultimul meu raspuns a amutit. Deci, Rusia ne propunea sa negociem un armistitiu iar Anglia ne cerea sa capitulam fara conditii. Si s-a mers la capitulare, asa cum cerea Anglia. Ca Mihai era un cretin, nu o mai discutam, cine a izbutit sa realizeze capitularea fara conditii a fost Elena, mama lui Mihai, femeia miracolului biologic care a izbutit sa faca in 6 luni si jumatate un copil normal de 4 kg, de a fost nevoie sa se publice un comunicat oficial semnat de mai multi profesori universitari de la facultatile de medicina, in care se sutinea ca este posibil… Ceea ce se ignora adesea este afurisita de inteligenta a poporului roman, care nu poate fi inselat de comunicate oficiale semnate chiar de necontestate autoritati stiintifice. Rezultatul comunicatului: Mihai a fost numit „Mihai Viteza” si „Mihai Pripitul”…
Aceasta femeie(Elena) a urat poporul roman dar i-au placut banii lui. Ea voia sa aduca familia regala a Greciei din nou pe tron. Churchill sustinea, impotriva guvernului pe care il prezida, readucerea regelui Greciei pe tron. De aici zelul Elenei de a realiza capitularea fara conditii. Eu cand termin de dezbatut problemele vitale ale tarii, voi lamuri si finalul josnic al dinastiei operat de Carol II si cretinul regal Mihai I. Si informatia ce ti-am dat-o, privitoare la afirmatia facuta de o fosta secretara a lui Cezar Petrescu ca i-as fi propus sa ma insoteasca si el ar fi refuzat, constituie o piesa din angrenajul operatiilor ce au dus la capitularea fara conditii. Va fi – cred eu – necesar sa prezint finalul dezonorant al monarhiei in Romania.”

Urmareste emisiunea de mai sus cu hartie si creion in fata: min 1:05:50 – membrii legatiei romane de la Istambul erau agenti britanici!!! Acestia, daca nu iti este clar inca, erau in legatura directa cu regele si oamenii sai si actionau la ordinele acestora! Intelegi???

Romania nu ar fi putut sa fie o insula democratica in mijlocul blocului comunist, DACA blocul comunist ar fi ajuns atat de mare. Ceea ce era evident de atunci si este foarte usor de inteles acum este ca regimul politic s-a intins pana acolo unde au ajuns armatele fiecarei puteri. Cu alte cuvinte, daca Stalin nu ar fi ajuns in Berlin, nici comunismul nu ar fi ajuns acolo.
Ce se spune azi? Ca 23 august a redus razboiul cu minim 6 luni. Tu afirmi – si asa e – ca americanii au ajuns in marginea Berlinului si nu au intrat ca sa ii astepte pe sovietici. Da armata sovietica cu 6 luni in spate si o sa vezi pana unde ar fi ajuns sistemul comunist.

Cand termini de citit toate astea mai vorbim.