CD
1.663 aprobate
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
ERA POST DEMOCRATIE
De CD
Într-o epocă dominată de progrese tehnologice rapide si spectaculoase, unde peisajele politice sunt într-o rapidă schimbare, a apărut o nouă paradigmă ideologică, care provoacă înseși bazele guvernării democratice.
Această paradigmă – cunoscută sub numele de Iluminismul Întunecat – Dark Iluminism și aliatul său filozofic, Acceleraționismul – pledează pentru un viitor în care tehnocrația condusă de corporații înlocuiește democrația, dând prioritate eficienței, ierarhiei și progresului tehnologic nereglementat în fața politicii participative și a stabilității sociale.
Este de fapt o spaimă nejustificată pentru că se stia incă de la Platon si Confucius că Democratia, cea mai involuată formă de organizare socială va devia usor in Tiranie. Tirania la randul ei poate fi exercitată de diverse entităti cu ideologii diferite ca si sopurile lor.
Cu cat mai afectate au fost unele state de Democratie cu atat mai dezastros va fi această trecere de la Democratie la Tiranie, depinzand si ce fel de Tiranie vor imbrătisa.
Oricum occidentul este deja avertizat si nevrozat cu posibilitatea aparitiei unei noi ideologii mai sophisticate si mai pragmatice.
Rădăcinile ideologice ale acestor mișcări și ale susținătorilor lor cheie arată că fuziunea puterii corporative și a tehnologiei nu este doar o viziune futuristă, ci o forță politică activă, erodând responsabilitatea democratică în favoarea unui feudalism digital autoritar, necrutător.
În centrul atât al Iluminismului Întunecat, cât și al Acceleraționismului se află o respingere fundamentală a valorilor iluminismului – democrație, egalitate și umanism. Si chiar valorile romantismului nationalist propulsate candva de masonerie sunt aruncate in flacari acum, masoneria renuntand la valorile de conjuctură cu care s-a făcut apropiată de mase la acea vreme si acum se relevă ca o entitate incă mascată ce promotează feudalismul tehnologic.
Masoneria a lucrat temeinic să aducă sistemele democratice liberale, incepand incă din anii ’70 să esueze ca sisteme care favorizează mediocritatea, ineficiența și decăderea socială asa cum arată filozoful britanic Nick Land care a articulat primul Iluminismul Întunecat.
Land alaturi de Curtis Yarvin, și adepții lor pledează pentru o revenire la guvernarea strict ierarhică, unde puterea este concentrată în mâinile unei elite tehnologice, mai degrabă decât dispersată prin instituțile democratice.
Elitele corporatiste, sectariene prin excelentă si-au asigurat loja conducerii incontestabile la vedere, asa cum o prefigurau in tezele Globalismului Absolut.
În acest model, statul funcționează ca o corporație suverană – govern = corporatie, administrată de un CEO- rege responsabil doar față de acționari/elite – părți interesate bogate care conduc luarea deciziilor pe baza eficienței corporative, mai degrabă decât a legitimității electorale care oricum nu va mai exista.
Această viziune asupra guvernării se aliniază îndeaproape cu ambițiile elitelor financiare, care văd democrația ca pe un sistem învechit, ineficient, incapabil să țină pasul cu progresul tehnologic.
În mod similar, Acceleraționismul, care a apărut in mod curios ca o critică a capitalismului de pe pozitii marxiste, a evoluat într-o mișcare radicală de dreapta care pledează pentru destabilizarea rapidă a instituțiilor democratice existente si instalarea unei corporatii globale tehnocrate.
Acceleraționiștii susțin că colapsul societal nu este doar inevitabil, ci și de dorit, deoarece va deschide calea către o nouă ordine tehnocratică. Au această convingere bazati pe hiperstiție – profeția care se împlinește de sine conform căreia credința într-un anumit viitor este suficientă să il poată aduce la realitate.
Hiperstitia îi încurajează și mobilizează si mai mult pe acceleraționiști să facă eforturi pentru dereglementare și guvernare bazată pe inteligență artificială, chiar dacă aceasta duce la haos economic și social.
Paradoxul hiperstiției permite teoretic atât progresul hipertehnologic, cât și o renaștere a superstiției, creând o realitate în care progresul tehnologic este mistificat și mânuit ca o forță incontestabilă a autorității.
Creșterea acceleraționismului efectiv susține un viitor tehnologic nereglementat în care Inteligenta Artificiala – IA, automatizarea și criptomoneda înlocuiesc mecanismele tradiționale de guvernare.
Dezmembrarea birocrației federale americane este o caracteristică cheie a acestei transformări. Înființarea Departamentului pentru Eficiența Guvernului (DOGE), condus de Elon Musk, exemplifica controlul direct tot mai mare al elitelor tehnologice asupra guvernării.
Figuri precum Musk, Peter Thiel și Marc Andreessen s-ar putea să nu se identifice în mod explicit cu cele mai extreme ramuri ale gândirii neo-reacționare, tehnocrate, totusi acțiunile lor se aliniază, chiar si numai accidental, cu agenda acceleraționistă, care pledează pentru o schimbare către feudalismul corporativ tehnocrat, unde guvernarea este dictată de logica “pieței”, mai degrabă decât de necesitatile maselor si a mandatele democratice.
Schimbarea simbolică a dinamicii puterii este evidentă, Trump însuși este retrogradat într-o simplă figură de profil, jucând rolul unei marionete politice pentru elita tehnocrată.
Scopul final este de a dizolva puterea statului într-o rețea de enclave digitale controlate de corporații – așa-numitele „state de rețea” – unde cetățenia este redusă la o relație tranzacțională cu entități private, mai degrabă decât la un drept de participare.
Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale Iluminismului Întunecat și ale mișcărilor acceleraționiste este îmbrățișarea lor aInteligentei Artificial – IA si prin ea a supravegherii ca instrument de guvernare.
Guvernarea bazată pe inteligență artificială se materializează deja prin inițiative precum distribuția automată a bunăstării, controlul predictiv și luarea deciziilor algoritmice.
Aceste sisteme, controlate de corporații private mai degrabă decât de oficiali aleși, înlocuiesc responsabilitatea democratică cu o regulă opacă, bazată pe date.
Impulsul pentru Venitul Universal de Bază (UBI), adesea încadrat ca o măsură progresivă, este în realitate o strategie acceleraționistă de pacificare a populației, consolidând în același timp puterea în mâinile celor puțini.
Mai mult, viziunea neo-reacționară a unei lumi fragmentate de state corporative concurente amenință să creeze o nouă formă de feudalism digital, în care cetățenia este condiționată de valoarea economică a cuiva.
După cum sugerează cu cinism Curtis Yarvin în „A Formalist Manifesto” (2008), „Dacă nu-ți place guvernul tău, treci la altul”, reducând guvernarea la o piață de guvernanți mai degrabă decât la un contract social participativ: statele funcționează ca corporații suverane care concurează pentru clienți, mai degrabă decât ca instituții democratice care servesc cetățenii.
Transformarea guvernării sub iluminismul întunecat și acceleraționism nu se limitează la Statele Unite. La Conferința de Securitate de la München, vicepreședintele J.D. Vance a declarat că Europa în sine – nu Rusia sau China – sunt adevăratele probleme, marcând o abatere semnificativă de la politica externă tradițională a SUA. Această poziție subminează cooperarea transatlantică și semnalează o schimbare globală mai largă către capitalismul autoritar, unde democrația este considerată un obstacol în calea progresului.
De fapt prin practicare politicilor de diversitate, echitate și incluziune (DEI), alături de renașterea populismului de dreapta în Europa, reflectă au impins lumea spre ideologia Dark Enlightenment. Prin normalizarea autoritarismului corporativ, se urmăreste să se erodeze nu doar guvernarea democratică, ci însăși țesutul societăților pluraliste.
În ciuda creșterii alarmante a autoritarismului tehnocrat, rezistența rămâne nu atât necesară, cât posibilă. Cine isi mai doreste o Democratie strambă si invalidă, ce nu poate ajuta cu nimic situatia cetateanului de rand?
De secole se vorbeste de minunata Democratie dar nimeni nu i-a simtit incă gustul ei adevărat.
Iluminismul Întunecat și Acceleraționismul, deși s-au mascat drept abordări pragmatice ale guvernării, în realitate promovează ideologii hiper-neoliberale, eugenice și anti-umaniste.
Aceste mișcări nu pledează doar pentru eficiență, ci încearcă în mod activ să consolideze dominația elitelor, subminând participarea democratică și echitatea socială.
Roger Burrows, în “Urban Futures and The Dark Enlightenment: A Brief Guide for the Perplexed” – 2018, avertizează că Acceleraționismul nu este o cale către inovare, ci o strategie deliberată în mana unei elite tehnologice și financiare privilegiate, mai degrabă decât să servească progresului societal mai larg sau guvernării centrate pe om.
Unii visatori nostalgici susținătorii ai pro-democrației pentru a contracara aceste amenințări emergente, subliniază necesitatea unor reforme cuprinzătoare de reglementare și instituționale, cu legi antitrust mai stricte și cadre de etică a inteligenței artificiale pentru a reduce atingerea corporativă.
Din pacate legile si reglementriele desi există nu se pun in practică
Ascensiunea Iluminismului Întunecat și a Acceleraționismului reprezintă una dintre cele mai semnificative amenințări la adresa guvernanței sociale în secolul XXI.
Combinând progresul tehnologic cu eficiența autoritară, aceste ideologii ar risca să creeze o lume în care demnitatea umană este secundară controlului algoritmic.
Cu toate exagerările occidentale steua tehnologiei nu mai străluceste in occident, ci s-a muta in Sud Estul Asiei. Asta dovedeste că o societate elitistă ce imbratisează principii malthusiene, cu o finalizare de feudalism technocratic nu poate fi mai bună mai creativă sau mai eficintă fată de o societate bazată pe principii umanitare de respect reciproc, win-win si cooperare.
Există astfel o fericită ALTERNATIVĂ la societatea tehnocratică, una mai bună mai sigură si care poate asigura progresul civilizatii umane spre culmi mai glorioase decat eutanasierea si desfintarea nationalismului identitar.
Valorile nedemocratice ale tărilor din afara occidentului la care se adaugă si Rusia ce se visa partener cu occidentul sunt virtutea morală ce se manifestă prin respect reciproc al meritului si exersarea cooperării prin ierarhia orizontală.
Hiperstiția rămane doar să promită progresul hipertehnologic, cât și o renaștere a superstiției, creând o realitate în care progresul tehnologic este mistificat și mânuit ca o forță incontestabilă a autorității.
Instituțiile civice precum mass-media independentă, sindicatele și educația publică trebuie consolidate pentru a contesta narațiunile elitei financiar-tehnologice și pentru a promova participarea informată a cetătenilor.
Provocarea pentru factorii de decizie, activiști și cetățeni este aceea de a se asigura că inovația tehnologică rămâne un instrument de abilitare colectivă, mai degrabă decât dominația corporativă.
În cele din urmă, viitorul guvernării depinde de o alegere fundamentală: acordăm prioritate drepturilor omului și guvernarii umanitare sau ne predăm domniei elitei tehnologice?
Răspunsul la această întrebare va determina traiectoria societăților occidentale pentru generațiile viitoare.
Atlanta 03/12/2025
NOUA RENASTERE
– Care vine după disparitia Democratiei
De CD
Temelia unui stat este cultura pe care o tranzitionează generatiilor viitoare cu augmentatiile necesare prin educația de care beneficiază tineretul din acel stat.
Culturile statelor sunt diferite, însă există niște elemente comune, ușor de observat în ascensiunea unui stat care aspiră la suveranitate absolută.
Crearea unei forte de apărare foarte puternice, o elită administrativă foarte atentă la problemele locale, un corp de funcționari publici axat pe interesul național, nu pe câte o ideologie sectariană, educație fizică obligatorie pentru tineret, tabuuri sexuale și descurajarea consumului psihic și fizic inutil, un sistem de învățământ conceput pentru a selecta o clasă de ofițeri publici, aristocrati ai onoarei, în funcție de merit. Toate acestea sunt caracteristici ale unei societăți care țintește către suveranitate supremă.
Disparitia acestei Democratii care a adus molestarea si in final disparitia moralei atat din limbajul cat si din viata curentă, va duce inerent la intoarcerea spre morală asa cum ne conduce sigur Cultura.
Va fi morala spre care v-om reveni o morală crestină sau una nesectariană, universală, mai cuprinzătoare si mai generoasă?
Dar de fapt a fost morala noastră una prin excelentă crestină sau chiar ortodoxă?
Serviciile divine in slavonă, latină sau greacă nu au educat masele in cunosterea mitilogiei biblice.
La greci erau si incă mai sunt vii mitologia precrestină, politeistă asa cum o cunoastem si din Legendele Olimpului. Slavii prin monahii lor au incercat o compediere a lucrurior frumoase si plăcute din vietile si faptele sfintilor si au scos Philokalia, care a concurat in popularitate cu scripturile.
Romanii care mai bine de un mileniu au avut slujbele in limba slavonă sau greacă nu au avut nici ei sansa de a se apropia mai mult de tainele scripturilor si să fie pătrunsi de alegoriile biblice, le-a lipsit meditatia in fata textului nud.
Catolicii au fost si ei tinuti deoparte de literatura biblică si au reactionat puternic in evul madiu, cu pornirea Renasterii, cand au putut să se intoarcă la mitologiile grecesti sau romane si la cultura, arta si arhitectura precrestină culminand cu dezvoltarea deosebită a stiintelor si a mestesugurilor.
Privarea romanilor de o cunoastere mai intimă a scrpturilor i-a tinut ignoranti in materia mitologiei biblice, dar fluenti in folclorul precrestin. Doar preotimea a putut studia religia meditativ, ca pe o filozofie din care isi puteau hrăni sufletul si credinta, dar masele populare tot in afara acestei literaturi au fost.
Din acest motiv folclorul nostru nu este influentat prea mult de literatura biblică, basmele si doinele nu au teme religioase desi ele au totdeauna un mesaj moral puternic din gama moralei universale.
Pentru că trebuie să ne intoarcem la originile culturale si să le recreiem acum in stil modern, adecvat erei noastre, asa cum avem nevoie, trebuie să desăvarsim o a doua Renastere. Si ar trebui sa fim foarte atenti la mitologia basmelor unde personajele prin numele si apucăturile lor reprezintă o categorie caracterială.
Se intreabă unii de ce Eminescu nu are o lirică mai apropiată de scripturi. https://ioncoja.ro/eminescu-si-morala-crestina
Dar poporul căruia el i-se adresa avea un folclor cu o mitologie proprie, ce foarte bine si colorat a fost prezentat si in opera lui Creangă.
Suntem Crestini fără tăgadă, respectăm ritualurile religioase, mai mult dintr-un simtămant lăuntric de religiozitate, ne inculcat, care vine din felul nostru de a fi si reusim să ne apropiem de divinitate prin căutarea de izbăvire si nu dintr-o intimitate cu mitologia si personajele biblice din lecturile religioase.
Cati romani au citit cu adevărat Biblia?
Interesant este că biserica ortodoxă nu a văzut in folclorul romanesc o concurentă si a lăsat ca mitologiile precrestine să coexiste cu religia crestină cu care s-a armonizat perfect.
S-a mai scris că nu avem studii, eseuri, literatură de specialitate care să se ocupe de morala crestină in opera scriitorilor si poetilor nostri. Dacă se caută bine se găseste totusi si o asemenea literatură, dar cam subtire ca subiect.
Folclorul a fost modelatorul de bază al moralei la poporul roman, intrebuintand cu mestesug si talent ironia in locul amenintarilor bisericesti. Este adevarat că valorile morale din folclor au coincis apropape perfect cu cele crestine, ortodoxe, iar biserica a venit doar să aducă la vedere asemănările ca o intărire a acestor valori morale crestin-folclorice. Biserica ortodoxă nu a găsit necesar să creeze un Cod Etic asa cum a făcut biserica catolică, pentru că nu era necesar, piosenia innăscută a ortodocsilor i-a apropiat mai mult de divinitate decat orice cumpărare de indulgente papale.
In această eră de prăbusire culturală si disolutie morală o Noua Renastere se impune si ar trebui să devină nu numai o preocupare a specilistilor, dar si o datorie cetătenească de onoare a tuturor de a contribui la regăsirea vechilor valori culturale si spirituale si asezarea lor pe veci pe piedestalul sacru al Divinitătii.
Va fi necesară o intoarcere in timp, dincolo de limitele biblice impuse de Tora, ciclul de de 6000 de ani, ca să putem găsi adevărul.
V-om descoperi zeii locali ai Daciei-Getiei-Traciei din religia politeist animistă si după ce ne v-om familiariza cu această religie/gandire a strămosilor nostril v-om intelege de ce grecii cand au luat vita de vie de la getii din zona Sorocăi, unde s-au descoperit urmele primelor Frunze de vită de vie domestică, ce datează de circa 11-12000 de ani, deci grecii au luat si numele zeului care proteja acea vită de vie, iar numele acelui zeu a fost pe aproape de Dionisos, căci grecii au cumplitul obicei de a greciza cuvintele, chiar si străine.
Familiarizati cu politeismul animist local v-om putea să intelegem mai usor si culturile asiatice care formate moral si religios in stil budist, ele, aceste popoare au zeii lor proprii si unii in traditie animistă.
Va trebui sa răscolim si reasezăm totul, atat datele cat si modul de gandires si instrumentele ei, asa cum s-a procedat si in trecut, asa cum ne invata Grecia Antică.
În locul rutinei empirice a gândirii orientale, grecii au substituit știința dovezii. Această știință nu se mulțumește cu dovezile simțurilor care descriu cum sunt lucrurile, ea insistă asupra dovezilor intelectuale care pot explica de ce.
În locul geometriei practice a egiptenilor obținem geometria axiomatică și deductivă a pitagoreenilor; în locul calculelor negustorilor fenicieni[palestinieni], teoria numerelor.
În locul astronomiei descriptive și numerice a babilonienilor, astronomia teoretică și explicativă a lui Eudox, Hiparh și Ptolemeu, care explică mișcările aparent capricioase ale planetelor printr-o combinație geometrică de mișcări simple, circulare și uniforme într-un univers extins.
În locul teogoniilor lui Homer și Hesiod, constatăm că mai întâi filozofii milesieni și apoi atomiștii au substituit știința fizicii, care avea ca scop explicarea tuturor fenomenelor, atât cerești cât și terestre, prin intermediul cauzelor pur naturale.
În locul medicinei magice și preoțești din Orient, Asclepiadis din Prusa și adepții săi au dezvoltat o știință a vindecării bazată pe observații clinice.
Poveștile legendare ale barzilor au fost înlocuite cu istoria narativă de Herodot și istoria interpretativă de Tucidide și Polybius. Apar cuvinte noi care nu au echivalente în limbile orientale antice: teorie, demonstrație, logică și silogism.
O lungă tradiție a bibliotecilor a existat atât în Grecia, cât și în Orientul Apropiat antic. Cea mai veche arhivă înregistrată de materiale scrise provine din vechiul oraș-stat sumerian Uruk, în jurul anului 3400 î.Hr., când scrisul abia începuse să se dezvolte. Curatoria savantă a textelor literare a început în jurul anului 2500 î.Hr. Regatele și imperiile de mai târziu ale Orientului Apropiat antic au avut tradiții lungi de colecție de cărți. Vechii hitiți și asirieni aveau arhive masive care conțineau înregistrări scrise în multe limbi diferite.
Cea mai faimoasă bibliotecă din Orientul Apropiat antic a fost Biblioteca Asurbanipal din Ninive, fondată în secolul al VII-lea î.Hr. de regele asirian Asurbanipal (condus între 668–c. 627 î.Hr.). O bibliotecă mare a existat și în Babilon în timpul domniei lui Nebucadnețar al II-lea (c. 605–c. 562 î.Hr.). În Grecia, se spunea că tiranul atenian Pisistratus a fondat prima bibliotecă publică majoră în secolul al VI-lea î.Hr. Din această moștenire mixtă a colecțiilor de carte grecești și din Orientul Apropiat a luat naștere ideea Bibliotecii din Alexandria.
Marea Bibliotecă din Alexandria, Egipt, a fost una dintre cele mai mari și mai importante biblioteci ale lumii antice. Biblioteca făcea parte dintr-o instituție de cercetare mai mare numită Mouseion, care era dedicată Muzelor, cele nouă zeițe ale artelor. Biblioteca în sine a fost construită în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea Philadelphus. Biblioteca a achiziționat rapid multe suluri de papirus, în mare parte datorită politicilor agresive și bine finanțate ale regilor ptolemeici pentru procurarea de texte. Nu se știe cu exactitate câte suluri au fost adăpostite la un moment dat, dar estimările ajung la 700.000.
Influența Bibliotecii a scăzut treptat pe parcursul mai multor secole. Acest declin a început odată cu epurarea intelectualilor din Alexandria în 145 î.Hr. în timpul domniei lui Ptolemeu al VIII-lea Physcon, ceea ce a dus la ca Aristarh din Samotracia, bibliotecarul șef, să demisioneze și să se exileze în Cipru.
Mulți alți cărturari, inclusiv Dionysius Thrax și Apolodor din Atena, au fugit în alte orașe, unde au continuat să predea și să conducă scoli filozofice
Biblioteca, sau o parte din colecția ei, a fost arsă accidental de Iulius Caesar în timpul războiului său civil din 48 î.Hr., dar nu este clar cât de mult a fost de fapt distrus și se pare că fie a supraviețuit, fie a fost reconstruită la scurt timp după aceea. Geograful Strabon menționează că a vizitat Mouseionul în jurul anului 20 î.Hr., iar producția savantă prodigioasă a lui Didymus Chalcenterus din Alexandria din această perioadă indică faptul că a avut acces la cel puțin unele dintre resursele Bibliotecii.
Biblioteca s-a eclipsat în perioada romană, din lipsă de finanțare și sprijin. Calitatea de membru pare să fi încetat până în anii 260 d.Hr. Între 270 și 275 d.Hr., Alexandria a văzut o invazie a Palmyrenilor și un contraatac imperial care probabil a distrus tot ce mai rămăsese din Bibliotecă, dacă mai exista.
A fost totusi aproape miraculos că o mică, dar semnificativă parte din această comoară grecească a supraviețuit creștinismului, pentru a fi redescoperită în Renaștere.
Nu Occidentului, ci Orientului – Bizanț, Siria, Persia și Arabiei – îi datorăm supraviețuirea culturii elene. Între secolele al XIII-lea și al XVI-lea lucrările lui Arhimede, Apollonius și alții au ajuns în Occident prin Siria, Bagdad, Cordova, Toledo și Palermo, stârnind gândirea științifică din somnul său lung.
A fost un pasaj din Arhimede care l-a condus pe Copernic la ipoteza universului heliocentric; Apollonius a fost cel care l-a inspirat pe Kepler să înlocuiască un cerc cu o elipsă în explicația sa despre orbitele planetelor; și mai presus de toate, Arhimede a fost cel care i-a învățat pe Leonardo da Vinci, Benedetti și Galileo să folosească matematica în studiile lor despre natură.
O problemă pusă de Pappus asupra locului punctelor l-a determinat pe Descartes să creeze geometria analitică. Există multe astfel de exemple. Nu este o afirmație prea pretentioasă să spunem că soarta civilizației occidentale s-a schimbat datorită păstrării aproape întâmplătoare a câtorva zeci de manuscrise antice.
În Evul Mediu, Medicina regresase din vremea lui Claudius Galen din Pergamon (c. 129-201 d.Hr.), care construise pe Corpusul Hipocratic, sistematizase observația anatomică, formulase ipoteze asupra proceselor fiziologice — și vindecase pe Marcus Aurelius. Deoarece clericii și călugării medievali au fost puternic descurajați de la practicarea medicinei și pentru că disecția cadavrelor era tabu conform Vechiului Testament(!), se știa mai puțin despre medicină în secolul al XII-lea decât cu opt secole mai devreme de către greci. Puține învățături apărute atunci au venit de la arabi, prin care catolicii au descoperit părți din lucrările lui Galen, precum și persanul Avicena (980-1037), traduse în latină la Toledo între 1150 și 1187.
Renasterea presupune intoarcerea spre origini, spre ceea ce este valoros, universal si eficient, care să poată asigura o cultură bogată si ne influentată ideologic.
Ideologiile sunt falsitati ce apartin momentului si pot temporar influenta cultura, dar aceasta se decartează automat de ideologii, atata timp cat morala este la locul ei si isi face datoria formării caracterelor cetatenilor.
Cultura inaite de prăbusire trebuie să facă un pas necesar inapoi spre a se desprinde de decadenta premergatoare renasterii, Este o desprinedere de ideologia care a cauzat decăderea. O regenerare inspirată din baze mai largi de cunostinte stiintifice puse la lucru in mod holistic.
Renasterea in occident a primit mult mai mult material stiintific din epoca anterioară, precrestină prin intermediul arabilor din Spania. Aceste traduceri in latină au circulat prin marile biblioteci occidentale dar nu au gasit din păcate traducere si răspandire in zona ortodoxiei crestine.
Empirismul aristotelian oferise un corector util rigidității idealismului platonician, iar logica sa s-a dovedit neprețuită. Dar pentru că maeștrii scolastici au pus știința lui Aristotel în slujba teologiei, ei au fost sterili din punct de vedere științific, provocând sarcasmul lui Petrarca împotriva „sectei nebunești și zgomotoase a scolasticii”.
Respingerea lui Aristotel și redescoperirea lui Platon au permis occidentului să descopere științific, deoarece credința în existența unor idei pure neschimbabile este necesară pentru a face matematică.
Cotributiile bisericii sunt intr-un fragil balans. Au existat papi umaniști și patroni ai artelor de mare importanță. Nicolae al V-lea (1447-55) s-a împrietenit cu Cosimo Medici și a fondat Biblioteca Vaticanului, care până la moartea sa conținea peste 16.000 de volume. Tot el l-a luat sub protecția sa pe Lorenzo Valla, care dovedise că Donația lui Constantin este un fals.
Pius al II-lea (1458-64) a fost și un om de mare erudiție și curiozitate, care a scris numeroase lucrări, inclusiv memoriile sale, considerate o capodoperă literară. Succesorul său Paul al II-lea (1464-71), pe de altă parte, a fost un reacționar care i-a arestat și torturat pe membrii școlii Academiei Romane a lui Pomponio Leto.
Iulius al II-lea (1503-1513), care a venit în pontificat după o carieră militară, a fost responsabil pentru decorarea Capelei Sixtine de către Michelangelo și l-a însărcinat pe Rafael să picteze faimoasa pictură murală a Vaticanului, Școala din Atena, înfățișând filozofii și savanții antichității intr-o dinamica coregrafică semnificativă.
Renasterea nu a durat suficient de mult pentru a se realiza un beneficiu complet si uniform, contraReforma a venit cu fanaticism si violenta. În timp ce Nicolaus Copernic a murit în 1543 fără pedeapsă clericală, Galileo, un secol mai târziu, a fost forțat să renunțe oficial la heliocentrism de către cardinalul iezuit, inchizitorul Bellarmin, care l-a condamnat și pe rug în 1600, după șapte ani de închisoare și tortură, pe astronomul și matematicianul Giordano Bruno. Bruno era un geniu remarcabil care a depășit heliocentrismul copernican și a aratat că universul nu are nici centru și nici circumferință.
Oamenii de știință credeau în Dumnezeu, Isaac Newton, cel mai mare geniu științific al timpului său, era intens religios.
Cu toate acestea, ideea despre Dumnezeu deținută de acești oameni de învățătură se îndepărta din ce în ce mai mult de doctrina creștină și se apropia de filosofia greacă: era un Dumnezeu care guverna lumea prin legi naturale mai degrabă decât prin miracole și care comunica cu omul prin Rațiune mai degrabă decât prin Revelație.
Viața matematicianului francez Blaise Pascal este o ilustrare dramatică a acestei tensiuni între două idei despre Dumnezeu. Pascal a fost un geniu de mare renume. Dar în 1654, la vârsta de 31 de ani, a avut o experiență mistică și a renunțat la „Dumnezeul filosofilor” în favoarea Dumnezeului Evangheliilor. A încetat să mai contribuie la știință și s-a apropiat de mănăstirea jansenistă din Port-Royal, unde a murit la vârsta de 39 de ani.
Este de datoria noastra a tuturor să căutam, să traducem si să dăm publicitătii toate materialele vechi ce in original, privite cu o nouă prismă lucidă a adevarului pot releva lucruri noi, inedite si valoroase.
Stoicismul a trezit un mare entuziasm în timpul Renașterii. Tratatul stoic despre datorie al lui Cicero “De Officiis” a fost primul text clasic tipărit, în 1465. Erasmus a publicat lucrarea lui Seneca în 1515, iar în 1584 Justus Lipsius a promovat stoicismul în eseul său despre Constanța, care a impresionat mulți gânditori precum Montaigne (1533-1592) și a dat ceea ce este cunoscut sub numele de renascentism. Mai târziu va influența unele figuri majore ale Iluminismului, cum ar fi Jean-Jacques Rousseau sau Thomas Jefferson.
Stoicismul învață dezvoltarea autocontrolului și a forței ca mijloc de depășire a emoțiilor distructive; filozofia susține că a deveni un gânditor clar și imparțial permite să înțelegem rațiunea universală. Aspectul primordial al stoicismului implică îmbunătățirea bunăstării etice și morale a individului: „Virtutea constă într-o voință care este în acord cu Natura”. Acest principiu se aplică și în domeniul relațiilor interpersonale; „să fii liber de furie, invidie și gelozie” și chiar să accepte sclavii ca egali cu ceilalți, deoarece toate sunt produse ale naturii.
Chrysippus a dezvoltat un sistem care a devenit cunoscut sub numele de logica stoică și a inclus un sistem deductiv, silogismul stoic, care a fost considerat un rival cu silogismului lui Aristotel. Un nou interes pentru logica stoică a apărut în secolul al XX-lea, când dezvoltări importante ale logicii s-au bazat pe logica propozițională. Susanne Bobzien a scris: „Multe asemănări strânse dintre logica filozofică a lui Chrysippus și cea a lui Gottlob Frege sunt deosebit de izbitoare”.
Am admirat cu totii munca si realizarile extraordinare săvarsite de oamenii Renasterii, acum este timpul să le urmăm exemplul, să aducem civilizatia la culmele de glorie pa care le merita.
Deja tehnologia face progrese uriase ce nu au putut fi prevestite cu un deceniu in urmă, descoperiri care ne aduc la bazele gandirii renascentiste, contrazicand flagrant falsa stiinta propăvăduită in scoli si universităti de secta antihristă.
Cu credintă in Dumnezeu si Adevăr să purcedem la Noua Renastere
Atlanta 14/03/2025