După moarte, oamenii vor avea posibilitatea clonării digitale
Maria Diana Popescu 24 Ianuarie 2024
Clona umana-Davos-2024 @
Fără să ia în considerare eventualele implicaţii etice, morale şi legale, oamenii de ştiinţă prognozează că prin jurul anului 2050 ne vom putea îmbunătăţi creierul cu accesorii IT. Moartea fizică va fi de domeniul trecutului, afirmă aceştia. Oamenii vor avea posibilitatea clonării digitale, iar clonele vor exista şi după moarte, prin consimţămînt şi acceptare în masă, putînd interacţiona cu cei vii. Ipoteza provoacă deja controverse etice majore. Un recent sondaj realizat în SUA (de unde au plecat toate relele în lume), cu privire la resurecţia digitală, arată că reacţia socială a fost una de acceptare a existenţei după moartea în lumea virtuală. Ce înseamnă, potrivit ştiinţei, o clonă digitală? Este o replică virtuală a unei persoane, creată din multitudinea de date şi imagini înmagazinate de-a lungul vieţii fizice, o hologramă cu care putem interacţiona, ca şi cum încă ar trăi. Cercetătorii merg pe premisa falsă că pentru cei care au pierdut o persoană dragă, interacţiunea cu clona persoanei pierdute ar fi o alinare. Pe de altă parte, clonarea digitală fără consimţămînt poate duce la încălcarea intimităţii prin expunerea datelor personale sau ar putea provoca haos şi manipulare telecomandată în lumea viitorului. Resurecţia digitală promite că o mare parte a creierului uman va continua să trăiască în spaţiul virtual după moartea fizică, putînd fi încărcată pe suport electronic. Înseamnă că vom putea merge la propria înmormîntare, iar creierul la hard va fi cea mai vîndută consumabilă a viitorului! Bogătaşii şi săracii cu duhul de la vîrful planetei vor avea, cum s-ar spune, creier reîncărcabil, asemenea telefonului mobil.
Apropo de sintagma „creier la hard”, într-un interviu din 2012 cu scriitorul science-fiction, Alexandru Mironov, publicat în volumul „Dialoguri privilegiate”, i-am solicitat un punct de vedere cu privire la creierul uman şi la transformările viitorului care vor ţine de evoluţia speciei umane. Răspunsul domniei sale, sună ca o reală profeţie: „Cel mai mare mister al Universului este creierul uman şi aşa va rămâne, pentru multe, multe milenii. Bineînţeles, se va conecta direct la sistemele de computere şi se va «împrieteni» cu Inteligenţa Artificială (I.A.) – Raymond Kurzweiller chiar apreciază că în jur de 2040 Omul Bionic, combinaţie de protoplasmă şi I.A. va fi pieton obişnuit pe uliţele Satului Planetar”.
Odată cu punerea pe piaţă a inteligenţei artificiale, oamenii de ştiinţă susţin că economia lumii şi cele mai importante sectoare de activitate vor funcţiona fără aport uman, roboţii vor înlocui forţa de muncă, fiind capabili să genereze suficienţa traiului, iar taxele, impozitele şi creditele vor deveni istorie. Zilele trecute, la Las Vegas, tîrgul viitorului „Consumer Electronics Show 2024”, giganţii tech au prezentat cele mai avansate produse futuriste, televizoare complet transparente, P.C.-ul fără monitor, doar cu ochelari, roboţi-asistenţi bazaţi pe inteligenţa artificială şi maşini zburătoare, care solicită punerea pe piaţă în anii următori.
În pofida generoaselor perspective de tip S.F., politicile drastice de decimare aplicate fiinţelor umane, războaiele, pandemiile şi sărăcia vor face ca mulţi să nu supravieţuiască momentului unor astfel de scenarii S.F. Nu e de glumit cu ipoteza creierului la hard, cu inteligenţa artificială, cu paşii repezi ai tehnologiei informaţionale, însă eu cred în continuare că omul trăieşte cu surpriza S.F. la purtător: creierul biologic, realizat de cel mai mare OM de ştiinţă al Universului: Dumnezeu
În urma anilor de cercetări, studii şi experimente, viitorologii au rezultate uimitoare, unele păstrate în secret deocamdată. Pe de altă parte, nu trebuie să fii profet ca să-ţi dai seama cîte aberaţii pune pe piaţă ştiinţa, pe lîngă descoperirile utile, şi că niciodată omenirea nu va supravieţui ca robot. Ne place să visăm, de ce nu am accepta, măcar teoretic, că vom fi colegi cu roboţii umanoizi într-un viitor apropiat. V-aţi pus întrebarea de ce încă în zonele virgine ale globului, unde progresul tehnologic (ordinator, hard, cip şi amprente digitale) nu a pătruns, nu se ştie de stres, supraponderalitate, depresie, gripă porcină, diabet, cancer, boli cardiovasculare, boli ale ficatului, tuberculoză, tiroidism, pandemii, de corupţie şi hoţie? Populaţia respectivelor zone geografice se hrăneşte cu produse naturale, neprocesate, fără aditivi toxici. Nu se spală pe dinţi cu fluor, nu au farmacii, nu iau medicamente de sinteză cu plasa, nu au lumină electrică, nu-i radiază telefoanele mobile, nu ţin cure de slăbire, nu iau viagra, nu plătesc taxe, nici impozite, nu au cuptoare cu microunde, nu au partide politice, nici presă aservită jivinelor, nu au rate la bănci, nici şomeri, nici vînzători de neam, nu trăiesc din publicitate mincinoasă. Lor nu le poţi furniza, nici pe gratis aspartam cancerigen, iniţium, uleiuri hidrogenate, nitraţi de sodiu sau vaccinuri ucigaşe. Darămite să le vorbeşti despre creier la hard, carduri de sănătate cu cip şi alte minimaşinării diabolice de monitorizat omul. Chiar dacă nivelul lor de educaţie şi de informare este scăzut, nu sînt uşor de păcălit. Ei ştiu că produsele înţesate cu aditivi nu-i vor face mai fericiţi. Fericirea lor e traiul în armonie cu natura şi cu zeii lor. Chiar şi în ţările civilizate, tot mai mulţi oameni au intrat în posesia adevărului cu privire la caracterul malefic şi criminal al maşinăriei propagandistice din industriile alimentară şi farmaceutică, care au ca scop, conform noilor politici distructive via W.E.F. – Davos 2024, reducerea populaţiei globului şi îndepărtarea de armonia cu natura şi Creatorul suprem. Monştrii din umbră născocesc tot timpul practici noi de a reduce omul la tăcere. Statisticienii raportează că vînzările de băuturi carbogazoase, de alimente modificate genetic şi cele care conţin aditivi toxici, au scăzut drastic în ultima vreme. Marile corporaţii, interesate de creşterea propriului profit în detrimentul sănătăţii omenirii, îşi retrag oştile, obligate să caute alte pieţe, slab dezvoltate, unde nu se ştie încă de faptul că super-produsele lor sînt burduşite cu maladii letale.
off-topic, citim din radio-activenews.ro
” Conflict de Interese:
Judecătorul care l-a condamnat pe Trump la plata a 83 de milioane de dolari a fost mentorul avocatei „victimei”
…
S-au suprapus timp de mai puțin de doi ani, la începutul anilor 1990, la un mare cabinet de avocatură, unde el era asociat principal și ea asociat junior și nu a lucrat niciodată pentru el.”
-poate doar Alexandra Sidorovici vedea „conflict de interese” o spunem clar:
atat de mare e „derapajul idologic” al radioactivilor !
VOALUL ESTE TRAS
– adevărurile ascunse ale lui Jabotinsky și Netanyahu
De Thierry Meyssan
Josep Borrell, înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, care a primit un doctorat onorific în Valadolid, a declarat la ceremonia de decernare: „Noi credem că o soluție cu două state [israelian și palestinian] trebuie impusă din exterior pentru a aduce pacea. Chiar dacă, și insist, Israelul își reafirmă refuzul [al acestei soluții] și, pentru a o preveni, a mers atât de departe încât să creeze Hamas însuși (…) Hamas a fost finanțat de guvernul israelian în încercarea de a slăbi palestinianul Fatah. Autoritate.Dar dacă nu intervenim ferm, spirala urii și violenței va continua din generație în generație, de la înmormântare la înmormântare”.
Procedând astfel, Josep Borrell a rupt linia oficială occidentală conform căreia Hamas este inamicul Israelului, pe care l-a atacat prin surprindere pe 7 octombrie, justificând actuala reacție israeliană și masacrul a 25.000 de civili palestinieni.
El a afirmat că dușmanii evreilor pot fi sprijiniți de alți evrei, în special de Benjamin Netanyahu. El a respins lectura comunitară a istoriei și a examinat responsabilitățile personale.
Această schimbare narativă a fost posibilă de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în urmă cu patru ani. Josep Borrell știe că Uniunea Europeană a finanțat Hamas de la lovitura de stat din 2006, dar astăzi este liber să spună ce are în minte. El nu a menționat legăturile Hamas cu Frăția Musulmană[francmasonerie musulmana], a cărei „ramură palestiniană” organizația pretinde că este, sau cu MI6, serviciul secret britanic. Pur și simplu a sugerat să se retragă din mizerie.
Treptat, vălul este rupt.
Un memento istoric este necesar aici. Faptele sunt cunoscute, dar niciodată legate, nici enumerate în ordine. Au un efect cumulativ iluminator. Ele au loc în principal în timpul Războiului Rece, când Occidentul a închis ochii la crimele de care avea nevoie, dar au început de fapt cu douăzeci de ani mai devreme.
În 1915, ministrul evreiesc britanic de interne, Herbert Samuel, a scris un memorandum despre Viitorul Palestinei. El a vrut să creeze un stat evreiesc, dar unul mic, astfel încât „să nu poată fi suficient de mare pentru a se apăra”. În acest fel, diaspora evreiască ar servi intereselor pe termen lung ale Imperiului Britanic.
A încercat fără succes să-l convingă pe prim-ministrul, liberalul de atunci H. H. Asquith, să creeze un stat evreiesc în Palestina la sfârșitul războiului mondial. Totuși, în urma întâlnirii lui Herbert Samuel cu Mark Sykes, imediat după încheierea Acordurilor Sykes-Picot-Sazonov privind divizarea colonială a Orientului Mijlociu, cei doi bărbați au continuat proiectul, câștigând sprijinul „nonconformiștilor protestanți” (azi am spune „sioniştii creştini”){1}, inclusiv noul prim-ministru, David Lloyd George. El și cabinetul său au emis celebra Declarație Balfour, clarificând unul dintre punctele Acordurilor Sykes-Picot Sazonov prin anunțarea „căminului național evreiesc”.
În același timp, nonconformiștii protestanți, prin judecătorul Louis Brandeis de la Curtea Supremă a SUA, l-au convins pe președintele Woodrow Wilson să-și susțină proiectul.
Tot în timpul Primului Război Mondial si în timpul Revoluției Ruse, Herbert Samuel a propus integrarea evreilor din fostul Imperiu Rus fugiți din noul regim într-o unitate specială, Legiunea Evreiască.
Această propunere a fost preluată de un evreu ucrainean, Vladimir Zeev Jabotinsky, care și-a imaginat că un stat evreiesc în Palestina ar putea fi recompensa lui după război. Herbert Samuel ia încredințat lui recrutarea soldaților dintre emigranții ruși. Printre ei a fost polonezul David ben Gourion (pe atunci marxist), căruia i s-a alăturat britanicul Edwin Samuel, propriul fiu al lui Herbert Samuel, ministrul evreiesc britanic de interne.
S-au remarcat în bătălia pierdută împotriva otomanilor de la Gallipoli.
La sfârșitul războiului, fascistul Jabotinsky a cerut un stat care i se cuvenea, dar britanicii nu au vrut să se despartă de colonia lor palestiniană. Așa că s-au ținut de angajamentul lor față de o „casă națională” și nimic mai mult.
În 1920, o secțiune de palestinieni condusă de Izz al-Din al-Qassam (figura tutelară a aripii armate a Hamasului de astăzi, brigăzile al-Qassam) s-a ridicat și a masacrat cu sălbăticie imigranții evrei, în timp ce o miliție evreiască a răspuns. Acesta a fost începutul conflictului israelo-palestinian.
Londra a restabilit ordinea prin arestarea fanaticilor, jihadiștilor și evreilor deopotrivă. Jabotinsky, la a cărui casă a fost descoperit un arsenal intreg, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
Cu toate acestea, guvernul „nonconformist protestant” al lui David Lloyd George l-a numit pe Herbert Samuel guvernator al Palestinei.
La sosirea sa la Ierusalim, el l-a iertat și l-a eliberat pe prietenul său Jabotinsky. Apoi l-a numit pe antisemit și viitor colaborator al Reich-ului, Mohammad Amin al-Husayni ca Mare Muftiu al Ierusalimului.
Jabotinsky a fost ales director al Organizației Mondiale Sioniste (WZO). Dar s-a întors în fostul Imperiu Rus, unde Symon Petliura tocmai crease o Republică Populară Ucraineană.
Jabotinsky și Petlioura au semnat un acord secret pentru a-și face un loc în ținuturile bolșevicilor din Est și ale anarhiștilor lui Nestor Makhno din Sud (actuala Novorossia).
Petliura era un antisemit feroce, iar oamenii lui erau obișnuiți să masacreze familiile și satele evreiești din propria lor țară. Petlioura a fost protectorul „naționaliștilor integrali” ucraineni și mentorul lui Dmytro Dontsov, care a devenit ulterior administrator al Institutului Reinhard Heydrich responsabil cu realizarea „Soluției finale a chestiunii evreiești” [1].
Când s-a răspândit vestea că Jabotinsky a format o alianță cu „ucigașii evreilor”, Organizația Mondială Sionistă l-a convocat pentru o explicație. Dar a preferat să-și demisioneze biroul comunitar decât să răspundă la întrebări. Apoi a fondat Alianța „Sioniștilor Revizioniști” (prezentă în principal în diaspora poloneză și letonă) și miliția acesteia, Betar. S-a îndepărtat de Imperiul Britanic și a devenit entuziasmat de Italia fascistă. A înființat o academie militară pentru Betar lângă Roma, cu sprijinul ducelui Benito Mussolini.
În 1936, Jabotinsky a conceput un „plan de evacuare” pentru evreii din Europa Centrală și de Est până în Palestina. A câștigat sprijinul șefului statului polonez, mareșalul Józef Piłsudski, și al ministrului său de externe, Józef Beck. Dar și pe cel al regentului maghiar, amiralul Miklós Horthy, fără a-l uita pe cel al premierului român, Gheorghe Tătărescu.
Totuși, planul nu s-a realizat niciodată, deoarece evreii din Europa Centrală și de Est au fost speriați de aliații lui Jabotinsky și pentru că Imperiul Britanic s-a opus emigrării în masă în Palestina.
În cele din urmă, Chaim Weizmann, pe atunci președinte al Organizației Mondiale Sioniste, a asigurat că Jabotinsky a fost implicat în planul franco-polonez-nazist de deportare a evreilor în Madagascar.
În această perioadă, Vladimir Jabotinsky a profețit Holocaustul pentru publicul evreiesc uimit. Potrivit acestuia, refuzându-și planul de evacuare, diaspora ar provoca un val de violență împotriva acesteia. Spre surprinderea tuturor, asta este ceea ce prietenii lui au făcut de fapt: exterminarea a milioane de evrei.
În 1939, Jabotinsky a întocmit un plan pentru o revoltă a evreilor din Palestina împotriva Imperiului Britanic, pe care l-a trimis secției locale a „sioniștilor revizioniști”, Irgun. Al Doilea Război Mondial a amânat acest proiect. Jabotinsky nu s-a stabilit în Italia fascistă, ci în Statele Unite ale Americii, atunci neutre, unde unul dintre discipolii săi i s-a alăturat pentru a deveni secretarul său privat. El a fost Benzion Netanyahu, tatăl lui Benjamin Netanyahu.
În timpul războiului, Vladimir Jabotinsky și Benzion Netanyahu au fost vizitați de un profesor de filozofie din Chicago, Leo Strauss fost și fascist evreu. Fusese forțat să părăsească Germania din cauza antisemitismului nazist, dar a rămas un fascist convins.
Leo Strauss a ajuns să devină standardul „neo-conservatorilor” din SUA. Și-a creat propria școală de gândire, asigurându-și puținii discipoli după cel de-al Doilea Război Mondial că singura modalitate prin care evreii pot preveni o altă Shoah era să-și creeze propria dictatură. Printre elevii săi se numără Paul Wolfowitz și Elliott Abrams, omul care astăzi îi stă în spatele lui Benjamin Netanyahu și și-a finanțat „reforma instituțiilor” în această vară.
Vladimir Jabotinsky a murit la New York în 1940. David ben Gourion s-a opus transferului cenușii sale în Israel, dar în 1964, prim-ministrul israelian, ucraineanul Levi Eshkol, a autorizat acest lucru.
După al Doilea Război Mondial, „sioniştii revizionişti” din Irgun au declarat război Imperiului Britanic pentru restricţionarea emigraţiei evreieşti în Palestina. Sub comanda viitorului prim-ministru, bielorusul Menachem Beguin, ei au organizat o serie de atacuri, inclusiv unul asupra hotelului King David, care a ucis 91 de persoane, și masacrul de la Deir Yassin, care a făcut cel puțin o sută de victime.
În noiembrie 1947, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat un plan de împărțire a Palestinei în două zone, evreiască și arabă, pentru a forma un stat binațional. Profitând de încetineala organizației interguvernamentale, David ben Gourion a proclamat unilateral Statul Israel la 14 mai 1948. Statele arabe au reacționat prin luarea armelor, în timp ce milițiile evreiești au început Nakba, expulzarea a 750.000 de palestinieni.
Preocupată de aceste evoluții rapide, Adunarea Generală a trimis un emisar suedez, contele Folke Bernadotte, pentru a delimita cele două state federate. Însă la 17 septembrie 1948, alți „sioniști revizioniști” aparținând lui Lehi (cunoscut sub numele de „Grupul Stern”), sub comanda unui alt viitor prim-ministru, bielorusul Yitzhak Shamir, l-au asasinat.
Toți au fost condamnați de un tribunal israelian. Ministrul ucrainean de externe, Moshe Shertok (sau Sharett), a scris Adunării Generale solicitând aderarea Israelului la Națiunile Unite. El „a declarat că statul Israel acceptă, fără nicio rezervă, obligațiile care decurg din Carta Națiunilor Unite și se obligă să le respecte din ziua în care devine membru al Organizației Națiunilor Unite”.
În aceste condiții exprese, Israelul a devenit membru al ONU la 11 mai 1949. În zilele care au urmat, Yehoshua Cohen, asasinul contelui Bernadotte, a fost eliberat discret. A devenit bodyguardul primului ministru David ben Gourion.
Din 1955 până în 1965, Yitzhak Shamir a condus un departament al Mossad, serviciul secret extern al noului stat.
Fără a-și informa superiorii, a organizat poliția secretă a șahului Iranului, Savak. Aproximativ două sute dintre oamenii săi au venit să predea tortura alături de foști naziști [2].
Apoi, în 1979, în timp ce negocia Acordurile de la Camp David cu Egiptul, i-a mutat în Congo pe oamenii pe care îi trimisese în Iran. Probabil cu sprijinul CIA SUA, ei au supravegheat acum poliția secretă a lui Mobotu Sese Seko. S-a dus acolo să ii verifice.
Ca parte a Războiului Rece, Yitzhak Shamir a ajutat și dictatura taiwaneză [3].
De data aceasta, fără ca Statele Unite să știe, el a înființat o grupare teroristă la New York, Liga de Apărare Evreiască a rabinului Meir Kahane [4]. El a supravegheat o campanie pentru emigrarea evreilor sovietici în Israel, atacurile asupra delegației sovietice la ONU și, în cele din urmă, asupra legației Organizației pentru Eliberarea Palestinei.
El a făcut alianțe cu Africa de Sud [5]. El a luat parte la crearea „bantustanilor”, false state africane care au permis Africii de Sud să-și trateze populația de culoare nu ca cetățeni, ci ca emigranți; apartheid – un model pe care „sioniştii revizionişti” l-au aplicat ulterior palestinienilor.
În acest sens, a cerut Israelului să finanțeze cercetarea medicului personal al președintelui Pieter Botha, dr. Wouter Basson. Basson, în fruntea a 200 de oameni de știință, a intenționat să creeze boli care să afecteze doar negrii și arabii (Project Coast [6]) [7].
O crimă duce la alta, el a sprijinit și Rhodesia [8] și lupta împotriva independenței coloniilor portugheze din Mozambic și Angola.
În Guatemala, Yitzhak Shamir a devenit aproape de dictatura generalului Rios Montt. Nu numai că i-a furnizat arme, ci și-a supravegheat și poliția secretă. A înființat un institut de calculatoare pentru a monitoriza consumul de apă și electricitate, permițându-i să detecteze și să localizeze activități clandestine.
El a organizat populația mayașă în kibutzuri, astfel încât să-i facă să lucreze și să-i supravegheze fără a fi nevoit să efectueze reforma agrară.
Astfel protejat, Rios Montt a ucis 250.000 de oameni. [9]; un model pe care sioniştii revizionişti doresc să îl aplice palestinienilor.
Relațiile dintre Israel și Statele Unite cu privire la experimentul din Guatemala au fost canalizate prin strausianul Elliott Abrams.
Pe tot parcursul Războiului Rece, „sioniştii revizionişti” nu au acţionat în interesul lagărului occidental; au folosit oportunitățile care li s-au prezentat pentru a face ceea ce făcuse întotdeauna Vladimir Ze’ev Jabotinsky: exercitarea puterii prin forță, fără a ține cont de nimeni altcineva.
La sfârșitul Războiului Rece, președintele Bush Sr. a convocat Conferința de la Madrid pentru a rezolva în cele din urmă problema israeliano-palestiniană.
În cadrul conferinței, delegația israeliană, prezidată de Yitzhak Shamir, acum prim-ministru, a cerut abrogarea rezoluției 3379 [10] a Adunării Generale a ONU înainte de a avea loc alte discuții.
Aceasta afirmă că „sionismul este o formă de rasism și discriminare rasială”. „Cu inima deschisă, facem apel la liderii arabi să facă pasul curajos și să răspundă în pace mâinii noastre întinse”, declamă Shamir, grandilocvent. Nerăbdătoare să ajungă la un acord, Adunarea Generală s-a conformat. Dar, înșelându-și interlocutorii, Israelul nu și-a luat angajamente și chiar a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a înfrânge cererea lui George H. Bush pentru un al doilea mandat.
Înainte de a încheia, aș dori să spun câteva cuvinte despre personalitățile de astăzi.
Alianța „sioniștilor revizioniști” ucraineni și a „naționaliștilor integrali” a fost reformată odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice.
Un oligarh mafiot, evreul Ihor Kolomoïsky, l-a propulsat în politică pe un tânăr porno-umorist evreu, Volodymyr Zelensky, în timp ce finanța milițiile naționaliste integrale care asediau și bombardau populațiile ucrainene de limbă rusă din Donbass.
Refuznik Natan Sharansky, fost ministru sub Ariel Sharon, a organizat întâlniri între personalități evreiești ale lumii și cabinetul președintelui ucrainean. În timp ce Voldymyr Zelensky a încredințat comanda celor două bătălii majore de la Marioupol și Bakhmout lui Andriy Biletsky, „führerul alb”.
La 19 iulie 2018, la inițiativa „sioniștilor revizioniști”, Knesset-ul a adoptat o lege care proclamă Israelul drept „stat evreiesc”, cu ebraica ca limbă oficială unică și a unificat Ierusalimul drept capitală. Așezările evreiești de pe teritoriul palestinian au fost considerate a fi în „interesul național”.
Patru ani mai târziu, Benjamin Netanyahu a format un guvern cu o coaliție de adepți ai rabinului Kahane. În 2022, Itamar Ben-Gvir, președintele Otzma Yehudit (Partidul Puterii Evreiești), a declarat că îi va expulza pe arabi din Palestina.
Membrii partidului său au lansat un atac asupra satului Huwara din Cisiordania în februarie 2023, cu șapte luni înainte de atacul palestinian din 7 octombrie. În câteva ore, au incendiat sute de mașini și 36 de case. Aceștia au atacat locuitorii, rănind 400 de oameni și ucigând un bărbat sub ochii armatei israeliene, care a înconjurat satul fără a interveni în fața exacțiilor lor.
Acest scurt rezumat istoric ne arată că nu există nicio problemă arabo-israeliană mai mult decât există o problemă ucraineană-rusă, ci o problemă uriașă a tuturor dintre noi cu o ideologie care, în locuri și timpuri diferite, nu a făcut altceva decât să semene suferință. si moartea.
Trebuie să deschidem ochii și să nu mai acceptăm să ne mobilizăm cu acțiuni fals-flag și alte minciuni.
NOTE:
[1] „Cine sunt naționaliștii integrali ucraineni?”, de Thierry Meyssan, Traducere Roger Lagassé, Rețeaua Voltaire, 15 noiembrie 2022.
[2] «SAVAK: A Feared and Pervasive Force», Richard T. Sale, Washington Post, 9 mai 1977. Debacle: The American Failure in Iran. Michael Ledeen, Vintage (1982).
[3] תמכור נשק.” ש’ פרנקל, העולם הזה, 31 באוגוסט 1983.”. Israel: Foreign Intelligence and Security Services. CIA, martie 1979.
[4] The False Prophet: Rabbi Meir Kahane, De la informator FBI la membru al Knesset, Robert I. Friedman, Lawrence Hill Books (1990).
[5] The Unspoken Alliance: Israel’s Secret Relationship with Apartheid Africa de Sud, Sasha Polakow-Suransky, Vintage (2011). Alianța nenaturală: Israel și Africa de Sud, James Adams, Quartet Books (1984).
[6] Project Coast: Apartheid’s Chemical and Biological Warfare Programme, Chandré Gould & Peter Folb, Institutul Națiunilor Unite pentru Cercetare în Dezarmare, UNIDIR/2002/12. Derularea Programului de Război Chimic și Biologic al Africii de Sud, Dr. Stephen F. Burgess și Dr. Helen E. Purkitt, Centrul de Contraproliferare al USAF (2001).
[7] „Africa de Sud, un fost laborator secret de terorism biologic pentru câteva țări „democratice””, Rețeaua Voltaire, 28 octombrie 2002. Dr la Mort, enquête sur un bio-terrorisme d’État en Afrique du Sud, Tristan Mendès France , Favre (2002).
[8] „The Rhodesian Army: Counter-insurgency 1972-1979” in Armed Forces and modern counter-insurgency, Ian F.W. Beckett și John Pimlott, Croom Helm (1985).
[9] «Israeli Connection Not Just Guns for Guatemala», George Black, NACLA Report on the Americas, 17:3, pp. 43-45, DOI: 10.1080/10714839.1983.11723592
[10] « Qualification du sionisme », ONU (Assemblée générale) , Réseau Voltaire, 10 noiembrie 1975.
Nta traducatorului:
{1}.Protestantii sunt in marea lor majoritate simpatizanti si sustinatori ai politicii sioniste a Israelului si in special Evanghelistii care sunt de’a dreptul sionisti.
Sursa: https://www.voltairenet.org/article220334.html
Traducerea: CD