Autor: EMIL BERDELI
Unii analişti îl consideră un om corect, dar pragmatic, dispus întotdeauna să intervină discret pentru a corecta erorile făcute de Nicolae Ceauşescu. Straniu portret al lui Silviu Curticeanu, fost şef al Secţiei Cancelarie a CC al PCR, singurul, în afară de soţii Ceauşescu, care, în faimoasa şedinţă a CPEx din17 decembrie 1989, a cerut să se tragă în plin asupra manifestanţilor de la Timişoara. Atunci, probabil mai credea că vărsarea de sânge îl poate salva pe Ceauşescu şi, implicit, pe el, şeful Cancelariei. Acum, Silviu Curticeanu susţine că, prin tot ce-a scris (două volume, memorialistică), a încercat să recompună imaginea neretuşată a unei epoci istorice. Dacă investighezi cu mijloace jurnalistice cele spuse de Curticeanu constaţi însă că el nu încearcă nici pe departe să redea imaginea neretuşată a unei epoci istorice, ci, dimpotrivă, s-o mistifice.
Dominat de sentimentul nemuririi
Silviu Cuticeanu a stat în anticamera lui Ceauşescu, ocupând funcţia de şef al Secţiei Cancelarie a CC al PCR între 1982 şi 1989.
Anul trecut, el declara presei că liderul comunist, un personaj complex şi contradictoriu, a suferit, în timp, o involuţie. Ros de boală – susţinea Curticeanu – Ceauşescu n-a acceptat semnele neputinţei şi a ajuns, la vârsta senectuţii, dominat de sentimentul nemuririi, văzând bunăstare acolo unde se instalase sărăcia şi iubire acolo unde era ură.
Dacă e să ne luăm după mărturiile fostului şef al Cancelariei CC al PCR, Ceauşescu s-a rupt de realitate doar spre sfârşitul vieţii, iar diabetul a jucat un rol esenţial în degradarea sănătăţii sale, afectându-i şi deciziile politice. Lucrurile nu stau însă nici pe departe aşa.
«Eroul naţiunii» se înfurie
Ne întoarcem în 1977. Nu trecuse o lună de la devastatorul cutremur, în urma căruia au murit aproape 1600 de oameni. La 30 martie s-a ţinut o importantă şedinţă a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR. Stenograma arată, fără tăgadă, cât de fericit era Ceauşescu (59 de ani) că seismul i-a dat ocazia să reconstruiască Bucureştiul şi scoate la iveală pornirile sale de-a dreptul criminale.
Aşadar, la 30 martie 1977, liderul de la Bucureşti simţea că este momentul să clădească o capitală, din ruine, după chipul şi asemănarea sa. Nu era vorba doar despre reconstrucţia imobilelor puse la pământ de cutremur. În megalomania sa, Ceauşescu intenţiona să dărâme şi multe dintre clădirile scăpate de seism, pentru ca apoi să construiască precum văzuse în Coreea de Nord.
Dar până atunci avea însă de curmat mişcarea iniţiată de către scriitorul Paul Goma care nu cerea decât respectarea drepturilor omului. Povestea asta pur şi simplu îl scoatea din minţi pe cel care conducea atunci România, deşi nu intra în conflict cu legile ţării.
Stenograma şedinţei amintite mai sus arată limpede faptul că Ceauşescu percepea mişcarea Goma precum un atac la persoană. Acesta este motivul pentru care îi numea pe oamenii care îşi cereau drepturile „elemente declasate”, „măgari”, „derbedei”, „imbecili”, indicând Securităţii cum să lichideze gruparea. În opinia sa, Goma trebuia arestat imediat pentru spionaj în favoarea americanilor şi trimis în judecată. În ce-i privea pe cei care nu se deziceau de scriitor, Ceauşescu dorea, pur şi simplu, ca aceştia să fie bătuţi de către muncitorii din întreprinderi.
În 1977, „Eroul naţiunii”, „Cârmaciul înţelept”, „Eroul păcii mondiale”, „Ctitorul de geniu, simbol viu al năzuinţelor românilor”, „Stejar de vis, de avânt, de omenie”, dispreţuia legile pe care chiar el le promulgase. Nici măcar nu le-a ascuns supuşilor săi că preferă practicile criminale folosite de comunişti în anii ’50 împotriva unor oameni care cereau respectarea unor drepturi elementare.
Un grup restrâns nu-l recunoştea pe Ceauşescu drept „Fiul luminat al patriei”, iar el spumega de furie. Era semnul unei tulburări profunde, apărute mult mai devreme decât suţine Silviu Curticeanu.
«Măgarul de Goma»
În prima parte a şedinţei din 30 martie 1977, Ceauşescu spunea ceva de neimaginat pentru un om cu mintea sănătoasă: „Să ştiţi că dacă demolăm tot Bucureştiul, va fi frumos. Am fost aici vis-a-vis unde este blocul acesta, cu sportul. Acesta trebuie mutat la 23 August. Ce fel de sport este acesta? Toţi trebuie mutaţi rapid acolo. Nu se poate una ca asta.”
Apoi, „Cârmaciul” îşi aminteşte motivul pentru care a cerut întrunirea membrilor CPEx şi se înfurie brusc.
„Să vedem (spunea Ceauşescu) de ce am convocat şedinţa. În legătură cu unele probleme privind activitatea măgarului acesta de Goma, care continua să ia legătura prin telefon, şi acum, la «Europa Liberă», s-a publicat o listă cu aproape 180 de oameni care au semnat-o.(…)
De altfel, acesta este un măgar, aşa de ultimă speţă, şi eu le-am dat aprobare să-l aresteze, dar cu întarziere, după ce a depus documentele, cu întarziere, la ambasada americană. (…)
Tovarăşii mi-au spus: „Am mai înregistrat, ştim noi câte ceva”! Nu se poate să stăm aşa; s-a introdus un spirit nu ştiu cum dracu să-l numesc, dar parcă sunt nişte protopopi la interne. (…)
Problemele umanismului revoluţionar, presupun inclusiv măsuri ferme împotriva oricăror manifestări duşmănoase care lovesc în interesele poporului, ale clasei muncitoare. (…)”
«Dacă vor să-i bată, să-i bată»
“Trebuie loviţi, propriu-zis, fără cruţare (continua Ceauşescu). (…)
Cu acesta care este aici, cu Goma, nici un fel de mişcare. Întrerupt telefonul, orice legături, cum încearcă să ia legătura cu ambasadorul, arestat public, pentru spionaj şi trimis în judecată. Fără nici un fel de discuţii şi cu toţi care vor proceda aşa. (…)
Chiar dacă este aşa cum se spune aici că i-a dat telefon, să fie puşi (cei care se aliaseră mişcării Goma – n.m.) în colectivul de întreprindere în discuţie, judecaţi, şi ce vor hotărî muncitorii. Dacă vor să-i bată, să-i bată. Să-i lăsăm, într-adevăr, pe oameni să-i judece şi aici care se dovedesc aşa, nu pot rămâne în întreprinderile respective.”
Respectiva stenogramă, consemnează şi faptul că Ceauşescu cerea ca istoricul Vlad Georgescu să fie aruncat în puşcărie, pentru vreo 25 de ani, pentu că era şi el un „derbedeu”, precum şi că, din acel moment, şeful cel mare le-a interzis înalţilor activişti să mai participe la recepţiile oferite de ambasadele străine. Motivul: se îmburgheziseră şi îşi pierduseră vigilenţa revoluţionară. La acea şedinţă de pomină, „Cârmaciul înţelept” a mai „decretat” şi că românii nu au dreptul să emigreze.
Legalitatea, o chestiune care ţinea de bunul plac
Toate aceste hotărâri ale liderului comunist de la sfârşitul anilor ’70 contrazic flagrant cele scrise şi afirmate de către Curticeanu. De pildă, în volumele sale („Mărturia unei istorii trăite” şi „Memorii necenzurate”), fostul şef la cancelariei înceracă să ne convingă de faptul că Ceauşescu respecta legile pe care chiar el le promulgase.
După cum s-a văzut mai sus, nici vorbă. În ’77 – nu în decembrie ’89, când a simţit că poate fi doborât – legalitatea era pentru Ceauşescu o chestiune care ţinea doar de bunul său plac.
Degradarea despre care vorbea Curticeanu nu s-a produs din cauza bolii, spre sfârşitul vieţii liderului comunist, ci pe când era „verde” – generată de megalomanie şi setea nemărginită de putere.
„Involuţia” lui Ceauşescu de la sfârşitul vieţii sale, cum o numeşte fostul şef la Cancelariei CC, din cauza căreia ni s-ar fi tras nouă toate nenorocirile, s-a manifestat, în realitate, mult mai devreme. Iar Curticeanu ştie foarte bine asta, fiindcă, în 1977, se afla tot în preajma lui Ceauşescu. Acesta e motivul pentru care am afirmat mai sus că fostul şef al Cancelariei nu a încercat să redea imaginea neretuşată a unei epoci istorice ci, dimpotrivă, să o mistifice.
„Să tragă!”
Ceauşescu era un neputincios, rupt de această lume în ultima parte a vieţii sale, afirma Curticeanu la 20 de ani de la căderea comunismului.
„Epuizat fizic, cu faţa slăbită, cu ochii pierduţi în fundul capului, mereu crispat şi ursuz, a încercat să-şi anestezieze suferinţele creând tuturor suferinţe şi mai mari”. Diabetul, deh.
Însă din stenogramele ultimelor şedinţe pe care le-a condus nu reiese nici pe departe că Ceauşescu era neputincios, ci dimpotrivă. Tocmai pentru că l-a văzut hotărât pe lider, fostul şef al Cancelariei a crezut până în ultimul moment în steaua lui Ceauşescu.
Curticeanu a fost singurul dintre membrii CPEx, în afara cuplului prezidenţial, care a cerut să se tragă în manifestanţii de la Timişoara?
Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 17 decembrie 1989.
„Tov. Nicolae Ceauşescu: Păi nu aşa, dragă! Eu v-am spus ce aveaţi de făcut, dar voi nu aţi făcut aşa. Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi un foc de avertisment şi dacă nu încetau trebuia să trageţi în ei. În primul rând trebuia să trageţi la picioare. Tov. Elena Ceauşescu: Să fi tras în ei, să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi în beci, ca să nu mai poată ieşi niciodată de acolo. Tov. Silviu Curticeanu: Să tragă!”.
Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce n-aţi făcut ce v-am spus eu?! Tov. Vasile Milea: Vă raportez, tovarăşe secretar general, că n-am înţeles acest lucru. Am căutat în toate regulamentele militare şi nu am găsit nicăieri prevăzut că armata trebuie să tragă în popor. Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar eu ce v-am spus vouă?! Tov. Tudor Postelnicu: Noi aşa am înţeles, dar vom face cum ordonaţi dumneavoastră. Tov. Nicolae Ceauşescu: Ştii cum ai procedat tu, Milea: aşa cum ai trimite pe front trupe neînarmate ca să fie decimate de duşman. Ştiţi ce meritaţi voi? Să fiţi puşi în faţa plutonului de execuţie”.
Din stenogramele zilei de 17 decembrie 1989 reiese clar că generalii Milea, Postelnicu şi Vald – şefii Armatei, Internelor, respectiv Securităţii -, oamenii care puneau în aplicare represiunea, erau îngroziţi de ordinul lui Ceauşescu, care cerea imperios ca manifestanţii să fie impuşcaţi. În schimb, civilul Sergiu Curticeanu a spus, scurt : „Să tragă!”, ca şi cum n-ar fi fost vorba despre vieţi omeneşti.
Corabia se scufunda, dar între „cârmaciul” Ceauşescu şi „funcţionarul” Curticeanu nu existau divergenţe de idei. Mai mult, cel din urmă a fost primul care l-a rugat pe „Conducătorul Iubit” să revină asupra hotărârii sale – după ce, tot în şedinţa din 17 decembrie 1989 -liderul comunist a simulat că vrea să demisioneze. Nu întâmplător istoricul Mihnea Berindei afirma că şeful Cancelariei iese cu imaginea şifonată din toată această tărăşenie, că el avea tot interesul să mistifice stenogramele pe care le şi gestiona. Povestea cu dispariţia stenogramelor e cunoscută, nu insist.
În căutare speranţei, se afundă în ridicol
Petre Ţuţea, unul dintre cei loviţi crunt de represiunea comunistă, spunea: „A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii nu trebuie trataţi ca infractori politici. Ei trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame…” Nimeni nu pretinde acum celor precum Curticeanu, aflaţi de cealaltă parte a baricadei, să-şi pună cenuşă în cap.
Dar nici să invoci diabetul lui Ceauşescu şi prostia soţiei sale pentru a justifica crime şi nedreptăţi, catastrofala gestiune a ţării dinainte de 1989. Dacă în acest fel încearcă Silviu Curticeanu, jurist de profesie, să scape „de povara trecutului şi neliniştea prezentului, în căutarea speranţei “ – după cum afirma anul trecut – se va prăbuşi, înainte de toate, într-un ridicol fără margini.
(sursa: Puterea)
Domnul Stan Pățitu are multă dreptate, in punctele esentiale. Indeosebi cultul personalitații lui N.C.a fost mai degrabă o diversiune care a urmărit să exaspereze populația.Il rog pe dl Stan Pățitu să mă caute, cu un mesaj pe ionzcoja@yahoo.com
On June 21, 2008, the United States by and through the following agencies: Federal Bureau of Investigations, United States Department of Homeland Security, Immigration and Customs Enforcement, National Security Agency, United States Custom Office, United States Immigration Department of Defense Criminal Investigation Service, Department of Treasury – Office of Foreign Assets Control, Plantation Police Department, Broward County Sheriff Department, Plantation Fire and Rescue Service, Department of Commerce, United States Department of State – Directorate of Defense Trade Controls, Department of Justice, United States Marshall, did raid Traian Bujduveanu’s residence.
This raid requiring over 30 agents to overwhelm any resistance which may have been offered by Traian Bujduveanu or his eighty-four year old blind mother, permitted the government to seize extremely valuable assets which according to the lead prosecutors for the United States were claimed in Court to be worth more than “$ 100,000 from the boxes alone”, not including the cash or computers.
Contrary to the representations made by the assistant United States attorney in her place as an attorney before the bar in the open court, during the preconvention motion, the assets seized were less than $ 10,000.00 rather than considerable “ over $ 100,000.00” aircraft parts and consisted of antiqued aircraft parts, this even after an extensive search involving dozens of agents digging holes in the Traian Bujduveanu’s garden.
The patently ridiculous television type drama did not harvest anything more than would have been recovered if the United States had chosen to detain Traian Bujduveanu while at or on the way to Publix the previous day, or had the United States calmly knocked on the door with a search warrant instead of terrorizing an eighty-four year old blind woman and sending her to the hospital by striking her.
According to the witnesses that have been questioned or interrogated, Traian Bujduveanu was under surveillance since 2007, which represents considerable time before the raid, and could have been detained without the need to break in and breakdown doors, causing unneeded damages to the property and by standers.
Apparently, the bureaucratic imperative of needing to justify the expenses of this misadventure create sufficient rationale for the United States Attorney’s Office to behave in a manner more consistent with Romania’s former communism regime than the spirit of the “taking clause” in the United States Constitution.
It is regrettable Bujduveanu’s prior counsels, openly admitted, they were afraid to challenge the United States otherwise this matter could have been more promptly addressed.
A current colleague of Bujduveanu has said it is a shame to hear this type of fear comment from any citizen, let alone attorneys, because when the government’s citizens have become afraid of the government, especially where it involves the citizens willingness to speak the truth, “the government no longer has legitimate authority to govern”.
The government conducted a massive investigation to get a handful of used parts, which if presented to a jury would have resulted not only in acquittal, but made the government a laughing stock.
Bujduveanu regrets buckling into the coercion of the government and his innate fear of government instead of properly presenting the case to court and public and having his day in court.
A New American Story
“World events do not occur by accident. They are made to happen, whether it is to do with national issues or commerce; and most of them are staged and managed by those who hold the purse strings”
Denis Healey, former British Defense Minister
On January 3, 2011, Traian Bujduveanu will be released from a federal halfway house to return to his family in Plantation, Florida. And halfway is precisely how it feels to him. He will have his freedom, but not his good name.
The government took that from him in June of 2008 when they used explosives to blast open the doors to his home in order to execute a raid at six o’clock in the morning. They took it when they struck his blind and elderly mother as they marched through his home, eventually dragging Bujduveanu in handcuffs from his bedroom into the backyard.
It was a scene reminiscent of war time videos taken by imbedded photo journalists in Iraq or Afghanistan, but the similarities are not just visual. The details are all too remindful of stories of betrayal at the hands of the American government. The same government that, in times past and present, seeks out the help of Iraqi or Afghanistan, or Vietnamese, citizens to overthrow their government, only to be thrown themselves beneath the wheels of democracy when it suited American interests to do so.
Like his name, Bujduveanu’s story is complex, until you break it down into smaller parts and review it a few times so that it becomes familiar. Traian Bujduveanu, a naturalized citizen of the United States, was recruited by the American government back in the 1980’s to assist in its plans to overthrow the communist regime of his native Romania. Two decades later, that same government accused Bujduveanu of conspiring to export military aircraft parts to Iran. In the process they were sufficiently able to threaten and intimidate him until he plead guilty to a crime he didn’t commit. The question of why – why did the government fabricate this case, is just as complex and, yet, just as simple.
Bujduveanu came to the United States, to New York City, from Romania in 1974 with his family. He was 18 years old and filled with optimism. This was America, land of the free, and a place where anyone could succeed through hard work and determination. After six years in the United States, Bujduveanu applied for and was granted citizenship in his adopted home. His parents and two sisters also became naturalized citizens.
But they were not the first in the Bujduveanu family to take this path. His family and all ancestors were born in Greek-Macedonia, near the ancient city of Pela. By the late 1930’s Greece, through the Greek Secret Services, had begun an aggressive campaign to confiscate territory and property from ancient Macedonia and its people, employing a form of ethnic cleansing in its wake. By 1939 there was a mass exodus from Greek-Macedonia, also known as ancient Macedonia, with half settling in far away Australia, Canada and the United States. While Traian’s grandfather fled to Romania, his grandfather’s brother immigrated to the United States, settling in New York. There Traian’s young uncle, Ionel, enlisted as a pilot in the United States Army during World War II.
Along with thousands of other pilots, Ionel was assigned to Operation Ploiesti, making dangerous daylight bombing raids against petroleum refineries in oil rich Romania. During the latter stages of World II, Romania, in the concert with the German/ Italian axis of power, was supplying as much as a third of petroleum Hitler’s forces needed on the eastern front against Russia. Because of Ionel’s extensive ties in Romania, the U.S. Army agreed to change his legal name to John Nicholas should he be shot down in one of the raids and there be reprisals against the Bujduveanu clan.
It was this story of his uncle that inspired Traian to enter the Spartan College of Aeronautics in Tulsa, Oklahoma, with the goal of getting a pilot’s license. He graduated in 1980 with a degree in Avionics and Instruments.
In 1984 Bujduveanu moved to Florida where he began working for a company called New World Aviation. He quickly found himself in sales, assisting the company as it grew and expanded, selling to foreign governments and their military, throughout Central and South America.
A year later, agents of the United States government approached Bujduveanu to enlist his assistance in its efforts to bring down the dictatorial government of Nicolae Ceausescu. After World War II, Romania had fallen under Russia control and influence, leading to a succession of repressive communist leadership, ultimately culminating with the installment of Ceausescu in 1965. Ceausescu vacillating between support of Russian submission and Romanian independence, but maintained absolute control throughout, never wavering in his fervor for the Marxist concept.
Bujduveanu possessed all the qualities the U.S. government desired. Although born in a small village, his family moved to Bucharest, Romania’s capital, when he was still an infant. He grew up with Romania’s political elite, many of whom attained important government offices themselves when their time came. Some were even placed in highly sensitive security positions. Bujduveanu had been able to maintain friendship and contacts from his childhood as he returned to Romania year after year on holiday, and occasionally business.
He was obviously fluent in the Romanian language, as well as Macedonian. He was additionally fluent in English and had picked up some Spanish-language skills during his travels throughout Latin America. Although a Romanian citizen by birth, Bujduveanu was a proud citizen of the United States and a firm believer in democracy.
“If Greece was the cradle of democracy,” Bujduveanu is fond of saying, “then Macedonia was its birthplace.”
Of course he would help the American government in its opposition to the corrupt communist regime in his home country in the name of democracy. Although he was a willing soldier in the cover war, he was not a spy, not in the Hollywood sense of the word. He was not involved in any kind of assassinations or death squads. His job was to target high level assets and gather information.
He left New World Aviation and began his own business, Orion Aviation Corporation, a modest company which he operated from his home in Florida. But it was more than a front for his clandestine services, it was part of his dream, the same American dream that brought his family here in the first place.
Ultimately, the Ceausescu regime was toppled over the course of a single week, from December 16 through 22 in 1989.
“Minor incidents in the Transylvania city of Timisoara led to violence, which quickly spread to other cities.” – Encyclopedia Britannica, 15th Edition (1995).
Ceausescu was arrested, tied and executed on Christmas Day. Bujduveanu’s picture had been taken shaking the leader’s hand only months before.
“I am familiar with these events and the role of the U.S. government in them,” Bujduveanu admits. “But it’s not important. What is important is that Romania is once again a democracy, and a better democracy than what we have here now. Of course I’m talking about the government, the corruption of the United States government in recent years.”
Bujduveanu is quick to add, “It is the government and not the American people. But if they don’t wake up, if the American public does not begin to hold their government responsible for its actions, they will lose what rights and what democracy they have left.”
After the fall of Ceausescu, all seemed right with the world. Orion Aviation was doing well, following the same line of business as his former employer, but with more of a focus in Eastern Europe and Pacific Rim countries. But the U.S. government and its agents were never far behind, contacting him regularly for input on a variety of issues.
Bujduveanu’s arrest and search warrant were executed on June 21, 2008, and he and his family were not very fortunate.
The sound of the explosion when government agents blew open his front door, combined with the ensuing smoke, prompted a neighbor to jump over his fence to investigate, worried that something was wrong. He was met by half a dozen men dressed in SWAT-style gear who told him to return to his home. When he asked what had happened they told him he could read all about in the tomorrow’s newspapers. But what his neighbor wouldn’t read about was Bujduveanu’s mother, who suffered was later diagnosed as a heart attack. Officials called a fire and rescue ambulance for her, but later sent it away after she was stabilized in an attempt to cover up the incident.
Frustrated in not being able to find what they were looking for, a squad of agents and officers began digging, literally, with shovels found on the property.
Interestingly, the government claims to have “found boxes of military aircraft parts stored on Bujduveanu’s property, including hundreds of parts for the C-130, the F-5, and other military aircrafts.”
The court, in its limited wisdom, has decided not to allow Bujduveanu to present a multitude of proofs on appeal by granting the government’s “Motion in Limine”, filed after it saw the defensive evidence he planned to present on appeal. It is an obscure legal maneuver that “preclude(s) the Defendant from challenging these (parts) classifications in Court or at trial,” or otherwise in public.
The government’s motion goes on: “In the sampling of the Defendant’s filings attached hereto …, the Defendant attempts to explain that the parts at issue are not military or are not suitable for military use because they are used antiqued parts. This “explanation” would be irrelevant to any judiciable issue at trial.
At this Bujduveanu’s demeanor change and he is no longer the stoic protagonist. Struggling to maintain his emotion he asks, “What are they trying to hide? Why don’t they discuss this in the open? In fact, Iran has a firm order for 250 MIG-29 and 250 SU-27 aircrafts, or because the Iran Aircraft Industry manufactures its own aircrafts including a variant of the F-5 aircraft, or because the Iranian Helicopter Industry has been placed there and is manufactured its own Bell Helicopters. Do they really need 40 years old junk parts? Or is this the kind of noise that we need to make before we enter into Iran in order to create another revolution there? Can anybody see that we are a total failure when it comes down to foreign policy and relations?” Bujduveanu’s frustration grows with each question. He is frustrated with the court’s compliance with the government in keeping him silent when they have so publicly humiliated him. There was no court stepping in to stop the federal government, or the multitude of separate government agencies from putting out their own press releases after his arrest. No judge to keep government friendly websites, indeed some government sponsored websites, from presenting a one-side view – the prosecution’s view, before he had been arraigned. No higher authority to protect him from being tried in the press, at the behest of the government, so that this same government could use it all against him in pressuring him to plead guilty. Everyone questioned and interrogated by the government where quoting the federal agents saying, “There is a lot of pressure from above …” Pressure by whom? Who were these people above?
“And these lists – the Munitions Control List and the Commerce Control List, they are available to anyone on the Internet. They show the part numbers and descriptions. They show the classifications. So what are they afraid of? Why won’t they let me make my case in the court?”
But Bujduveanu did have his day in the court, and he pleaded guilty to the charges. On April 2, 2009, Bujduveanu appeared in the Southern District of Florida courtroom and capitulated to the government’s singular charge of conspiracy to illegally export military and dual use aircraft parts to Iran. He reentered the same court on June 11, 2009, for sentencing: 35 months in federal prison to be followed by 3 years of supervised release.
“You must understand how the government works. When they arrested me they put me in a SHU (Special Housing Unit), completely isolated and sleeping on the floor for the first ten days. My attorney had to plead with the court to take me down to the general population area. This is here in the United States, not some Third World country.”
“The government threatened me with other charges, crazy charges. All lies. But remember, I’ve seen them lie. They are very good at lying. This I’ve experienced first hand,” Bujduveanu says with an almost casual reference to his past dealings with government agents during the Romanian plot. “I had to think of my elderly mother and my son.”
Bujduveanu has a seventeen year old son who lives with his ex-wife only a few miles from his home. Their residence was also searched, computers confiscated and his son’s vacation money seized.
Additionally, Bujduveanu had no access to his documents or the Internet in order to properly aid in his defense. He went through three different lawyers before he was able to find someone with the expertise to help him. By then he had pled guilty and had been sentenced, but still held out hope for his appeal. Then the court, in alliance with the government, instituted the gag order, giving him little to hope for at this point, like being halfway home.
All were in the overused name of national defense and homeland security. Indict and convict, but don’t allow the defendant to put on a defense or appeal by confronting their accusers or challenging the evidence. With the stroke of an executive order pen here and a government sponsored gag order there, a new American story is told.
But that still doesn’t answer the original question. Why? And why Traian Bujduveanu? As one recent U.S. president said, simply because they can.
The United States foreign policy efforts since the Iraqi war have been dismal. Friendly or otherwise empathetic countries around the world have been hesitant to give America the same kind of carte blank support they once did in the immediate aftermath of 09/11. This is particularly true of the cautious, or even skeptical, view countries take with regard to America stands regarding Iran.
In a related case this past May, a French court refused an American request to extradite an Iranian businessman who was accused of violating an American embargo on exports to Iran. Majid Kakavand, 37, had been arrested at a Paris airport in March of 2009 on an American warrant. But the French government prosecutor opposed the extradition request noting that Kakavand had not violated French law and that the equipment involved “was not necessarily military in nature.” (The New York Times, Thursday, May 6, 2010)
So the American government seeks to achieve their goals by finding scapegoats here at home, backed by the courts and, in particular, a conservative Supreme Court found to be even more conservative in its interpretations of the War Powers Act.
Lastly, through fear and intimidation, the government acquires the assistance of its citizens in combating the “axis of evil” at every turn. The message is: “Be afraid, be very afraid, to do business with anyone of Iranian decent or affiliation.” The government may not be able to get away with racial profiling, but its citizens can.
Everyone involved in this case have disappeared. The PSI officer, the lawyers, the state attorney, the federal agents, and none of the agencies involved in this case faded away. The only two people remaining in this case are Bujduveanu and Judge Seitz.
Case in point: Arizona’s new illegal alien law makes it a crime for anyone to give aid to an illegal alien. If a driver pulled over for a simple traffic stop is found to have an illegal alien in their vehicle, they have committed a crime by giving them a ride. Average citizens are required to determine if each passenger is legally on this side of the border. The simplest way to achieve the goal is to not give a ride to anyone with a Spanish surname, a Spanish accent or a brown skin tone not attribute to the Arizona sun.
But that’s another new American story.
Stan Păţitu
nu sînt în vîrstă. le-am prins pe toate, şi ştiu ce vorbes. după cum pui problemele, pe cele de înainte nu le-ai prins că nu le cunoşti, se vede din comentariile pe care le faci în comparaţie cu perioada Ceauşescu, pe care nu se ştie o scoţi într-o lumină mai favorabilă. citeşte jurnalele lui paul Goma, şi mai discutăm după aceea.
de la mine e vorba de înfometarea sistematică a oamenilor, ţinutul în frig, lipsuri peste lipsuri, ani după ani, maltratarea femeilor care provocau avorturi, şi în plus toate măgăriile dinainte.
pentru mine nu există comparaţie deoloc între cei 24 de ani la domnie ai lui ceaşcă cu restul.
de restul nici nu mai are rost să discut, adică de ce expui în continuare.
nu găseai nici lapte praf pentru copiii ale căror mame nu-i puteau alăpta, iar pentru dvs era mai bine decît perioada stalinistă? probabil nu mi-am dat eu seama ce se întîmplă exact. în plus timpul de desfăşurare. lungimea lui. imposibil de comparat. copiii orfani care se datorau tot politicii lui neglijaţi în orfelinate insalubre pline de fecale. povestea cu deţinuţi politici a existat continuu. nici-o diferenţă. tortură?! întrebaţi organizaţia 15 noiembrie de la Braşov, care au ieşit pe stradă de foame, pentru că vă spun ei mai bine. ar mai fi multe de zis dar nu e loc aici la domnul coja să vi le spun pe toate.
nu ştiu unde ai trăit dumneata de nu le-ai văzut şi acum nu vrei să le cunoşti?
numa’ bine şi nu mi-o lua în nume de rău! P.S. ştiu ce spun şi cunosc foarte bine istoria adevărată a României pînă la detalii.
Nu sunt de acord cu „divagatia” Dlui Zamolxus pentru ca :
1- Cum poti sa afirmi ca perioada ceausista este mai sinistra decat cea dejista(stalinista) ? Asta o spun ori sprijinitorii asasinarii Ceausestilor ori cei in necunostinta de cauza. Probabil ca Dl Zamolxus este tanar si n-a apucat sinistrele timpuri dejiste cand nu numai ca au fost asasinati sute de mii de patrioti rom^ni prin odioasele inchisori militiano-securiste precum Aiud, Sighet, Canal, Vacaresti, Pitesti, etc. Dar ti-era si frica sa vorbesti si sa comentezi ceva altfel decat spunea partidul(de fapt odioasa securitate) sau sa asculti nestigherit Europa Libera(?). Iar sa fi spus un banc despre Dej sau sa-l injuri cum procedau (ft) multi pe vremea lui Ceasca, insemna sa-ti dai foc la valiza tie si familiei tale;
2- Daca n-a inteles pana acum ca mizerele conditii inregistrate dupa 1980-81 si mai ales dupa 1986 nu i se datoreaza lui Ceausescu ci i s-au pus in carca, am sa-i explic. Ca sa subminezi un regim ferm mn-ai altceva de facut decat ca prin cativa oameni pusi la locul potrivit sa creezi o permanenta tensiune si sa arunci vina pe tov Ceausescu :
a- Bunaoara, daca esti ministrul Sanatatii, faci un raport cu gradul de scadere al natalitatii populatiei si un decret anexat privind aprobarea avortului de la 2 la patru copii si ai innebunit o natiune intreaga. Va amintiti ? Sau tot ministrul Sanatatii poate face propunerea adoptarii hranirii rationalizate stiintific a populatiei, ceea ce s-a si intamplat. Tot cu scopul de a incita populatia ca masura a fost luata la indicatiile „barbatului de stat”.
Chestia cu decretul avortului la inceput pentru doi copii si apoi pentru 4 copii a fost cea mai abjecta actiune a complotistilor. Pentru ca insuflat generatiei tinere (niste manipulati) sentimentul frustrarii ca sunt decretei, ura lor nu numai contra regimului comunist si contra lui Ceausescu ci si contra propriilor parinti ca i-au nascut ca decretei. Sa fii atat de marsav si sa asmuti copii contra parintilor ca sa-l dobori pe Ceausescu si sa iei puterea prin lovitura de stat intitulata „revolutie” este mai mult decat revoltator. Dar unde, cand si cum sa te revolti ? N-avem nicio sansa. Soarta ne-a fost pecetluita nu de cei putini care ne-au manipulat ci de cei multi care s-au lasat manipulati inconstient.
b- Daca ai un ministru al energiei electrice „infiltrat” vei pune pe masa presedintelui un raport ticluit in care vei explica „tehnic” cu depasirea curbei de sarcina electrica pe reteaua electrica din cauza consumului exagerat al populatiei care se uita la TV si care va provoca pene de curent ce vor pune in pericol productia de export, penalizari de la firmele straine, nerambursarea in termen a creditelor straine, bla, bla, bla. Si asa ne-am trezit cu programe TV de doua ore, intreruperea curentului tocmai cand erau faze mai fierbinti la vreun film sau la o retransmisie de meci sau in ajun de An Nou, Paste sau Craciun cand gospodinele tocmai erau cu fripturile sau cozonacii in cuptor. Iar sinistra securitate si odioasa militie lansa pe obisnuitele canale subterane ca Ceausescu era de vina.
c- Alt mod de manipulare a poporului contra lui Ceausescu a fost exacerbarea cultului lui Ceausescu de catre aceeasi mica oculta uneltitoare. Si in adevar, cand veti atata linguseala si pupincureala ti se face greata si te umple de revolta contra lui Ceausescu. Acesti „periatori” au fost parte a complotului si nu pupincuristi cum cred unii. Osanalele au fost parte a planului de aiurire a „conducatorului iubit” si de asmutire a maselor contra conducatorului. Si complotistii stiau si stiu acest lucru. De aceea Domnii Paunescu si Vadim au fost pe cai mari si dupa decembrie 1989. Pentru ca au fost rasplatiti pentru aportul adus la subminarea lui Ceausescu si doborarea acestuia. Tocmai de aceea Dl Vadim a fost atat de revoltat la „Procesul Comunismului” in Parlamentul Rom^niei cand a fost acuzat ca a fost un „stalp” al regimului Ceausescu cand de fapt el prin osanalele ridicate „sotilor” a contribuit decisiv la prabusirea vechiului regim. Sper ca Dl Zamolxus a inteles „dedesubturile” maculate ale domniei si sfarsitului Ceausestilor.
d- Exemplele sunt nenumarate. Daca ministrul Sanatatii sau cel al Energiei aveau cativa medici si/sau ingineri(si erau destui in aparatul represiv si in „suita” prezidentiala) care sa-i sustina pe cei doi ministri, nu era mare lucru sa-i pacaleasca pe Ceausesti si sa aprobe avortul pentru min 4 copii sau sa dea program TV doua ore pe zi. Deci oculta subversionista uneltitoare nu trebuia sa fie prea numeroasa ca sa-si atinga scopul. Ce este asa greu de inteles ? Sau va este frica „sa intelegeti” ? Si nu inteleg cum dupa mai bine de 20 de ani inca mai sunt „intelectuali” care nu au inteles cum se fac/fabrica „revolutiile”.
PS. Eu nu am probe pentru presupunerile mai sus enumerate. Sunt pur si simplu rationamente care se pot adeveriu sau nu. Istoricii pot judeca cel mai bine cu conditia sa fie liberi(?) si sa aiba curaj sau determinare sa spuna adevarul daca il cunosc. Ca de adevaruri partiale si trunchiate expuse de doua zeci de ani ne-am cam saturat.
Incredibila stenograma!
Din nefericire, minciuna ramane fundamentrul istoriei noastre pentru ca nici o putere nu renunta la ea. Trebuie recunoscut insa progresul jocului politic din ultimii 20 de ani, trecerea de la dictatura la diversiune.
Ceausescu a cazut cu tot cu Romania. In loc sa se dea la o parte , asigurand o continuitate nu comunista , ci nationalista, el a picat printr-o lovitura de stat , iar noi ne-am pierdut independenta, statul…
Eu inca nu sunt convins ca Ceausescu si Curticeanu ar fi dat ordin sa se traga in popor. Cred ca este o masluire ca si povestea cu teroristii lui Ceausescu vazuti de Ion Iliescu si care trageau in popor dintoate pozitiile. Chiar daca unii ar da pe site un inscris scanat, tot as crede ca este falsificat pentru a-l incrimina pe prostul de Ceausescu.
Ma tot intrebam cine sa aiba asa ura viscerala contra lui Ceausescu reiesit din acest articol. Cine sa aiba ? Ziarul Puterea lansat cu pompa de Gorbaciov venit special la Bucuresti si care era ofuscat(ca si Iliescu) in bataie de joc, ca Ceausestii au fost omoriti ca niste caini cu sute de gloante descarcate in ei. Si cred ca avea dreptate. Un simplu glont in capatana ca ofiterilor polonezi de la Katyn le era deajuns. Mai ales ca kaghebeul din Rom^nia avea experirnta fratilor din URSS la indemana. Daca Ceausescu a facut mii(sic) de crime, ce sa zic de perioada lui Dej cand au murit sute de mii de patrioti rom^ni pe la Dej, Aiud, Sighet, Canal, Pitesti, Vacaresti, etc ? Pe astia „Puterea” ii omite a-i aminti.
Domnule Coja
cu toate că a fost un moment sinistru în istoria României, dictatura ceauşistă, aş putea spune poate chiar mai sinistră decît perioda stalinistă, nici cu asta nu mi-e ruşine cînd vine vorba de a califica regimuri totalitare, a reprezentat chiar un exemplu în lumea democrată occidentală, iar asta a mers pînă la similitudine de apelative de genul: „arhitect al …”, apelativ care a fost preluat chiar de americani şi folosit la adresa lui Bush. este hilar de-a dreptul cum acest arhetip de dictator confecţionat şi întreţinut de propaganda de partid, de acei lingăi care l-au înconjurat pe Ceauşescu, mai au tupeul să vorbească şi chiar să scrie cărţi. tupeu e puţin spus, asta e de-a dreptul obrăznicie şi insultă duse la extremis. şi e de-a dreptul revoltător cînd acestea vin de la indivizi care prin acţiunile lor, conform constituţiei chiar comuniste se fac vinovaţi şi pasibili de pedeapsa cu moartea. mai mult au chiar curajul să mistifice şi să manipuleze adevărul, denaturîndu-l şi distorsionîndu-l.
cei mai vinovaţi sînt chiar ei aceşti lingăi care au perfecţionat propaganda ideologică de construire a imaginii false a conducătorului iubit. ei sînt de fapt adevăraţii vinovaţi realizatori ai acelui sistem totalitar lipsit de orice scrupule. ridicol este că oameni care au refuzat ordinul să tragă au plătit pentru asta chiar cu viaţa (gen Milea), în timp ce aceşti trepăduşi fabricanţi de aureole personale pentru fiul iubit, au dat chiar ordine să se tragă, chiar dacă nu aveau nici-o autoritate în acest sens, şi sînt liberi. în plus ei sînt bine mersi pe pensii umflate şi mai fac un ban de buzunar pe publicarea de cărţi mincinoase. e grotesc şi monstruos. practic nu am cuvinte să calific aşa ceva.
administraţia americană a realizat repede similitudinea de idei cu regimul de la Bucureşti şi a cerut cenzurei să interzică publicarea oricăror ştiri, etc care foloseau apelativul: „arhitect” pentru Bush.
pentru mine a fost un motiv de a mă distra puţin, deşi sinistrul situaţiei îmi spunea că nu se cade.
o altă similaritate era că şi Bush ca şi Ceauşescu are un defect de vorbire. de exemplu nu poate pronunţa: niucliăr (nuclear) şi îl poceşte ceva de genul: „nuchilăr”, exact ca şi Ceauşescu cu: „nucliare” în loc de nucleare. ar mai fi şi alte similarităţi de genul: întîmpinări cu ouă şi roşii (cred că asta e specific omletă americană de adeziune pe care a gustat-o şi Ceauşescu în America).
problema gravă la noi e că exact acei care se fac vinovaţi pe drept cuvînt de îndoctrinarea dictatorial-totalitaristă a lui Ceauşescu, majoritatea chiar aş putea spune, trăiesc bine şi nu au plătit pentru atrocităţile rezultate din ideologia lor de propagandă totalitaristă inventată şi promovată. faptul că nu au plătit, lasă o rană adîncă vie care nu se va vindeca uşor, deoarece cei care au suferit din cauza asta se simt în continuare vinovaţi şi neiertaţi de păcatele false de care se făceau vinovaţi, deci fără dreptate. e vorba de vindecarea rănilor. întotdeauna după un război prima şi cea mai importantă procupare e de a vindeca răniţii, dacă vrei să vindeci societatea după distrugere.
nu e vorba de răzbunare ci e vorba de judecată dreaptă, care are menirea să vindece rănile deschise, făcînd dreptate. pentru ce a existat un proces la Nurenberg, dacă nu era nevoie? a fost unul de răzbunare? nu deoarece nu au fost condamnaţi toţi care cu uşurinţă ar fi putut fi, dar au plătit mai ales aceia care au construit acea aură dictatorial-totalitaristă a lui Hitler, deci care se făceau în primul rînd răspunzători de toate ororile create de acel regim totalitar.
Maurer, care apare după şi spune că el a greşit că l-a propus pe Ceauşescu, după care deşi ştia că era un dictator a acceptat şi nu a făcut nimic, cînd de fapt el era primul care ar fi putut să-l dea jos aşa cum l-a şi pus. de ce nu a făcut-o? simplu pentru a profita şi el de acel sistem cretin. noi a trebuit să-l iertăm că vezi Doamne şi-a recunoscut greşeala. ciudat şi injust total, mai ales că sînt convins că a participat împreună cu Iliescu la răsturnarea lui. deci s-a alăturat la lovitura de stat, dar nu a făcut nimic înainte să salveze ceva, dacă se mai putea salva. şi totuşi noi a trebuit să-l iertăm. e de-a dreptul nebunie. cred că numai românii sînt în stare de aşa ceva. asta e ca şi cînd deşi doreşti moartea păpuşarilor, deoarece ei mînuiesc păpuşile şi deci ei sînt cei vinovaţi, te răzbuni omorînd păpuşile.
nu ştiu cît de mult sînteţi de acord cu divagaţia mea la tema prezentată de dvs aici. rămîne la latitudinea dvs să o folosiţi sau nu.
numa’ bine!
Obedienta neconditionata fata de „Sef” este una dintre trasaturile de netagaduit ale dictaturii personale intalnita la fascisti, nazisti si comunisti.
Silviu Curticeanu nici nu putea proceda altfel in acele momente de cumpana ale regimului pe care-l slujea.
Din pacate niciunul dintre inaltii demnitari ai regimului nu a fost pedepsit asa cum prevedeau chiar legile pe care ei le promovasera si aparasera cu dintii.
Pedepsele au fost blande, prea blande! Cei care le-au pronuntat isi au partea lor de vina. De aceea astazi ei sau urmasii lor ne sfideaza cu nerusinare. Iar noi ii iertam sau chiar cautam sa le gasim circumstante atenuante.
Ne meritam soarta.
Ce caracter murdar au putut avea parasutistii care au tras in Ceasca! Cel putin unul dintre ei a recunoscut ca a fost dectretel si ca a stat in orfelinat,si ca ii datoreaza viata(ceasca a interzis avortul-crima).
Acel derbedeu in loc sa-i faca statuie ca i-a salvat viata,i-a tras un glont in cap lui Ceasca! Halal recunostinta.Un asa neam,precum acel mucos criminal(care si recunoaste…) merita inchisoare pe viata! Rusine!