Donald Trump despre razboiul cultural
de Petrisor Peiu,
.
Donald Trump nu este nici cel mai bun, nici cel mai
rau presedinte american.
Se spune despre el ca este anti-european. Ei bine, toti
cei patru bunici ai sai sunt nascuti in Europa, tatal sau
(Fred) fiind german, iar mama sa (MaryAnne) este
scotianca, emigranta in SUA la doar 18 ani.
Se spune despre el ca este un „agent incult de
imobiliare”. Ei bine, Donald Trump a fost admis, in anul
1964, la Universitatea Fordham, cea mai veche universitate
catolica din SUA, o adevarata scoala pentru lideri, a 16-a din
lume ca numar de absolventi care conduc companii din topul
Fortune Global 500, in acelasi timp furnizoare a 119 bursieri
Fulbright.
Mai apoi, Trump a absolvit Warton School
(Universitatea din Pennsylvania), numarul 1 in lume pentru
programele MBA de „Business Insider” si „Executive”,
aceeasi institutie fiind absolvita si de presedintii (CEO)
urmatoarelor companii: Google, Apple, LinkedIn, CBS,
General Electric, Boeing, Pfizer, Comcast, Oracle, DHL, UPS,
Pepsi, Time, Inc, BlackRock, Johnson & Johnson, UBS AG,
Wrigley Company si Tesco.
Donald Trump insumeaza toate „defectele” de neiertat
ale unui conservator adevarat: este alb, este crestin
practicant (participa duminica la liturghie), se bucura de o
sanatate de fier, a fost/este inca un „barbat bine”, este
bogat, este casatorit cu o femeie frumoasa (a fost insurat cu
una si mai frumoasa), a absolvit scoli excelente, are multi
copii si este popular. Toate aceste atribute il fac indezirabil
in ochii taberei „progresiste”, care conduce lumea astazi, in
numele corectitudinii politice.
In realitate, jocul politic global este „razboiul cultural”,
care opune tabara conservatoare celei „progresiste” si miza
este, desigur, economica in primul rand.
Razboiul cultural i-a facut pe multi europeni si
americani sa se rusineze ca sunt albi si crestini, sau ca sunt
prosperi si i-a impins spre distrugerea paradigmei
fondatoare a lumii occidentale. Lumea „progresista” nu il
iubea pe fostul presedinte Obama pentru ca era un geniu
geopolitic sau pentru ca era un master-mind al politicilor
economice de dezvoltare, ci pentru ca era primul presedinte
de culoare, pentru ca il chema si Husseyn, pentru ca sotia
lui Michelle planta dovlecei si ceapa pe peluza Casei Albe si
pentru ca a supus America tuturor cliseelor stangiste.
America este o tara covarsitor de puternica economic,
cu un impact global neegalat in lume dar, in acelasi timp,
este cea mai dinamica si mai bogata piata culturala, este
locul primordial unde se ciocnesc ideile si conceptiile, este
scena unde stanga si dreapta reale se infrunta „pe bune”. Sa
nu uitam niciodata ca Donald Trump a castigat, in urma unei
astfel de infruntari, nominalizarea Partidului Republican si
apoi a castigat alegerile, invingand un candidat care
reprezenta exact opusul sau.
Daca Donald Trump nu ar fi avut viata actuala ci ar fi
fost un tip scund, grasut, transpirat, cu chelie si ochelari,
absolvent de UBB, posesor de apartament si Dacie (ma rog,
Ford), tot nu ar fi fost iertat de tabara cealalta.
Toate actiunile si ideile sale sunt contrariul celor
crezute si raspandite de oponentii sai.
Presedintele american crede sincer in piata libera si in
„statul minimal”, motiv pentru care si-a facut o prioritate din
reducerea poverii fiscale si din ajustarea drastica a
dimensiunilor asistentiale ale statului. Liderii europeni care i
se opun (si carora li se alaturase Obama) au creat si
perfectioneaza continuu „statul asistential” si statul a-toatehotarator.
Sa nu uitam ca Uniunea Europeana impune
statelor membre cat zahar sau lapte sa produca, ce curbura
sa aiba castravetele si chiar numarul de migranti pe cap de
locuitor.
Presedintele american mai crede sincer ca ar trebui sa
ne oprim un pic din proslavirea mieroasa a Chinei pentru a o
obliga sa joace dupa aceleasi reguli ca si democratiile
liberale. Asta in vreme ce liderii europeni se intrec in
curtarea asidua a drumetilor matasii, iar noi avem
inconstienta sa ne dorim o centrala nucleara-chinezarie.
Presedintele american crede sincer ca Israelul este
partenerul Occidentului in Orientul Mijlociu, iar Iranul este
puterea care trebuie ingradita, in vreme ce europenii se
intrec in a deplange soarta asa-zisului „popor palestinian” si
stipendiaza luxul orbitor al liderilor Al-Fatah ba, mai mult se
intrec in a duce impozante delegatii „economice” la Teheran.
Cele mai complicate dosare in care se infrunta Trump si
juncker-imea europeana sunt Acordul de la Paris si
cheltuielile pentru aparare ale statelor europene din NATO.
In ceea ce priveste acordul pentru combaterea
schimbarilor climatice, se stie ca cea mare parte a
conservatorilor americani nu crede in teoria „incalzirii
globale”, care, pe fondul iernilor geroase din ultimii ani, s-a
transformat in teoria „schimbarilor climatice”.
De fapt, este o lupta intre doua tipuri de investitori:
unii (cei fara resurse naturale) vor sa investeasca si sa
castige bani din exploatarea noilor tehnologii energetice
(solara, eoliana etc.) iar altii (bogati in resurse naturale) vor
sa perefectioneze tehnologiile energetice clasice (bazate pe
hidrocarburi, energie nucleara si caderi de apa). Problema
este ca cei fara resurse nu vor sa schimbe paradigma
energetica doar la ei acasa, ci peste tot in lume.
Noi, romanii, de exemplu, am fost siliti sa falimentam
mineritul si sa ne umplem campiile patriei cu turbine eoliene
(pe care le platim insa nu la pretul pietei, ci prin scumpirea
energiei clasice, adica mutam banii din Romania spre
Germania).
Dezbaterea privind acordul de la Paris nu se face
intre prietenii naturii si capitalistii poluatori, ci intre
ideologii tehnologice. Altfel cum s-ar explica faptul ca
ecologica Angela Merkel a interzis enrgia nucleara (cea mai
eco-prietenoasa), dar a redeschis propriile exploatari de
carbune? Sau cum se explica faptul ca rata cea mai abrupta
de reducere a emisiilor de dioxid de carbon este in America,
nu in Germania sau Franta?
In fine, spinoasa problema NATO: Trump le cere
europenilor sa investeasca in propria securitate (minimul de
2% pe care toti l-am convenit) iar acestia nu prea se lasa.
De ce? Au devenit liderii europeni mai pacifisti? Nici pe
departe. A devenit Europa mai sigura? Nici gand. Numai
ca o crestere a bugetelor apararii in statele europene
ar avea doua efecte colaterale: unul ar fi achizitia
preponderenta de sisteme militare americane (ca, deh, sunt
mai bune si mai verificate in lupte reale) si celalalt ar fi
reducerea corespondenta a generozitatii platilor sociale catre
asa-zisii „defavorizati”, inclusiv catre birocratia bruxelleza
care il injura pe Trump, aparati fiind de armata americana
din Europa. Pai cum sa mai platesti programe exotice de
„training” pentru ONG-uri anti-americane, stangiste si propalestiniene
daca ai de cumparat avioane si tancuri?
Asa ca, dragi analisti de la Bucuresti si Cluj, mai lasati
indignarea mimata si mai intrati si in fondul problemei. Si nu
uitati: este foarte „trendy” sa balansezi intre marii
romancieri rusi si clientii de la McDonalds atunci cand stai
sub soarele iberic sau cand te plictisesti de ploi la Berlin. Dar
de la Constanta parca se vede cu ochiul liber Crimeea,
caminul temutei „Chernomorsky Flot”…
.
.
Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii
Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al
premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului
Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat
pentru politici economice (2002-2003) si
vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine
(2003-2004). Este coordonator al Departamentului de
Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii
Negre (FUMN).
PETRISOR PEIU DEGEABA SE EXALTA !!!
N-ARE CE SA NE DEA !
IA INTREBATI-L PE TRUMP DECE A MUTAT AMBASADA USA LA IERUSALIM ?
?????????????????????????????????????????? (il intreaba Philippe Ploncard d’Assac care l-a urmarit bine pana acum , cu mare detasare !!!)
NU CUMVA PENTRU CA VREA SA CONSTRUIASCA O TARA MAAAAREEEE ………PE BAZE RELIGIOASE ??????????????????????????????????????????
N-AM NICIO BRUMA DE INCREDERE IN PAPITOIUL ASTA DE „SERIOSUL ” TRUMP !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
NICI IN APLAUDACII FERMECATI DE POZELE LUI MISCATOARE !!!!!!!
E UN DISIMULATOR PRICEPUT SI ATAT !!!
ONLY FACTS MATTER ! REAL FACTS !
In mod normal n-as fi raspuns la comentariul dvs., dar n-am gasit in el decat presupuneri si adjective, nu argumente. Va dau eu un raspuns: Trump muta ambasada SUA la Ierusalim pentru ca din 1996 Congresul SUA a hotarat asa, numai ca administratiile americane succesive au tot amanat punerea in practica a legii Congresului. Pana cand Trump a decis sa respecte o lege americana. Ca asta a starnit reactiile negative ale diverselor formatiuni cvasi-teroriste arabe? Sa fie sanatosi! Cine a citit Biblia stie ca statul evreu a avut capitala la Ierusalim si statul Israel de azi tot la Ierusalim isi are diversele ministere si agentii guvernamentale. A, ca arabimea pretinde o bucata din Ierusalim pentru ca odata au cucerit orasul cu focul si sabia? Ce argument e asta? Scuze, dar poate ar trebui sa va scrieti comentariile cu litera mica, nu cu majuscule – nu de alta dar majusculele pe net inseamna tipete si strigate, si chiar nu aveti motive sa strigati in aceasta chestiune!