DOMNULE JOHANNIS, VREAU SĂ VĂ POT ÎNJURA, AȘA CUM MERITAȚI, FĂRĂ SĂ VĂ VICTIMIZAȚI SCUTINDU-MĂ DE IMPOZIT
12 Feb 2020 Written by Criterii 

 Domnule Iohannis,
În legătură cu promulgarea legii care prevede scutirea mea de impozit pe salariu, ca jurnalist, cer doar atât: nu mă jigniți ! Nu mă scutiți de impozit așa cum vă scutesc pe dumneavoastră procurorii de dosare. Nu vreau să fiu scutelnic.
Nu îi jigniți pe jurnaliștii onești care nu vor să fie privilegiați.
Nu mă pune, domnule preşedinte, în situaţia de a-mi fi ruşine de cititorii mei, apoi, mai este ceva, anume că în ţara asta comică poate să ajungă şi ajung adesea jurnalişti tot felul de analfabeţi şi prostituate, „roade seci ale școalei”, cum le numea Caragiale”.
Vreți să scutiți de impozit prostituția sub acoperire ?
Principalul motiv pentru care vă cer să nu promulgați această lege parșivă este însă acela că ne compromiteți în ochii opiniei publice. Nu e de ajuns că sunt considerat mercenar, lingău, când de o parte, când de cealaltă parte a opiniei publice manipulate, acum vreți să mi se mai spună și profitor ?
Vreți să ajutați presa, în speță pe mine ? Atunci porunciți ca site-ul criterii.ro să fie scos de pe lista neagră întocmită de slugile dumneavoastră din IT, la Sibiu, în urmă cu 4 ani.
Acestea fiind spuse, vă cer să nu ne dezonorați pe toți o dată în plus. Ne jigniți suficient inteligența, nu mai insistați.
Vreau să vă pot înjura, așa cum meritați, fără să vă victimizați scutindu-mă de impozit.
Gheorghe Smeoreanu,
Editor Criterii Naționale