Domnule Coja, scuze pentru întârzierea textului meu. Din păcate, eu nu pot publica povestiri ale prietenilor mei și mă simt obligat se dovedesc prin surse bibliografice demne de încredere orice afirmație pe care o fac.
În ceea ce urmează, sunt sigur că veți înțelege motivul întârzierii mele.

„E timpul să spunem răspicat că i-am ajutat pe evrei să nu fie exterminaţi! Evreii ne sunt datori. Dar nu le cerem decât să recunoască adevărul!”-Emil Cioran

“Nu vom uita niciodata ca, in perioada cea mai intunecata a istoriei – perioada nazista, Romania a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit in Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, in acelasi timp, nu si-au uitat iubirea pentru Romania, si-au pastrat cultura romaneasca. Pentru aceasta, doresc sa multumesc poporului roman si sa ii spun ca aceasta este o prietenie care nu se va termina si care va continua multa vreme in viitor, nu doar in istorie”- Shimon Peres.

Domnule Coja, comparați vă rog cele două texte. Nu credeți că președintele Peres s-a conformat cererii marelui Cioran chiar dacă nu sunt sigur că știa de existența ei ?

“Cioran, care a scris o mulţime de lucruri deosebit de interesante şi de „pozitive” despre evrei…”
Domnule Coja, în cele ce urmează vă propun să verificăm împreună în ce măsură ghilimelele folosite la cuvântul “ ozitive” sunt îndreptățite sau nu.
Cine parcurge „Caietele” lui Emil Cioran nu se poate să nu fie surprins de interesul constant al eseistului pentru evrei, pentru destinul lor, ca şi pentru spiritualitatea iudaică.
„Popoarele pe care le-am admirat cel mai mult: germanii şi evreii..” (13 aprilie 1963)
„Vechii greci şi evreii – cele mai înzestrate dintre toate popoarele.” (26 iunie 1960)

Numerose însemnări din „Caiete” ne îndreptăţesc să credem că Cioran nu privea cu un ochi rece şi indiferent suferinţele evreilor, ajungând chiar la un anumit soi de compasiune, chiar de empatie vizavi de destinul tragic al acestora. În 20 octombrie 1963, el scrie: „La începutul erei noastre, evreii au fost acuzaţi că sunt creştini, erau socotiţi vinovaţi pentru Isus, deşi s-au lepădat de el; după două mii de ani, sunt socotiţi vinovaţi pentru Marx, pe care îl invocă tot mai puţin, dar din pricina căruia vor suferi tot atât cât au suferit din pricina lui Cristos.”.Bineînțeles, Cioran încearcă să înțeleagă și să analizeze și defectele evreilor.

„De neînţeles la evrei, oameni atât de subtili, de rafinaţi, e îndârjirea lor, acea latură de conquistador ce m-a frapat întotdeauna la ei şi care nu încetează să mă fascineze şi să mă năucească.” (19 octombrie 1966).

„Fanatismul evreilor depăşeşte înţelegerea. Dar cel puţin dovedeşte că poţi fi fanatic şi subtil; ceea ce la celelalte popoare nu se întâmplă niciodată. Singularitatea evreilor e totală. Ei există ca să demonstreze că paradoxul de a fi om este inepuizabil şi că incompatibilităţile curente nu-i privesc, că ei le fac cu putinţă, le fac să existe prin exemplul lor în care coabitează toate contrariile.” (1 februarie 1971)

Domnule Coja, încă mai credeți cā ghilimelele despre care vorbeam își mai au rostul ?
În textul dumnevoastră apare din nou, în mod obsedant, fenomenul pe care dumneavoastră îl numiți antiromânism. Bineînțeles, vinovații pentru apariția acestui fenomen sunt evreii !!
Personal, nu sunt de acord cu existența acestui fenomen. Dar eu îmi cunosc lungul nasului și-l voi lăsa din nou pe Cioran să vorbească:

“…Iar dacă invazia iudaică a ultimelor zeci de ani a făcut din antisemitism trăsătura esenţială a naţionalismului românesc, nu înseamnă că dacă România n-ar fi avut nici un evreu, ar fi reprezentat o existenţă mai puţin mizerabilă” Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Ed. Vremea, Bucureşti, 1937, p. 128.
Domnule Coja, nu-mi rămâne decât să vă invidiez pentru posibilitatea pe care ați avut-o să stați de vorbă cu o asemenea personalitate.
Totuși, dacă eu aveam acest noroc, i-aș mai fi pus o întrebare: Domnule Cioran, cum explicați acest text ?„Garda era, în general, dispreţuită de intelectuali; psihologic însă lucrurile stăteau altfel. Iar intelectualii (…), care se plictiseau şi lâncezeau cu diplomele lor la ţară, se duceau bineînţeles cu plăcere la ei. Garda de Fier era considerată un fel de remediu al tuturor relelor şi al plictisului — chiar şi al blenoragiei” ( Emil Cioran, Mon Pays/Ţara mea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 13)

*

La despățirea de Cioran, în 1988, mi-a dat un autograf pe cartea sa Ecartelement, zicând Pentru Ion Coja, în amintirea unei conversații revelatoare la Paris. Bien amicalement, Cioran 28 august 1988 

După aceea, m-am tot gândit la cuvîntul „revelatoare”, întrebându-mă la ce s-o fi gândit Cioran când a spus că conversația sa cu mine fusese „revelatoare” pentru el! Am ajuns la concluzia că era vorba de antiromânism, îi vorbisem despre antiromânism, susținând că nu se poate înțelege mai nimic din istoria ultimelor decenii dacă nu ții seama de realitatea antiromânismului! După ce i-am ținut pledoaria mea, Cioran mi-a spus cam așa, cum că acum ar știi să-i ofere răspunsul după care venise la el o ziaristă din America, evreică, foarte frumoasă, foarte deșteaptă, care fusese în România de curând, aflase de la Comunitatea evreiască cum că în România nu a fost niciun holocaust, dimpotrivă, evreii fuseseră salvați practic toți, mai aflase și alte lucruri frumoase despre români, iar când s-a întors în America a scris câteva articole pe tema României de azi, din anii 1980! Spre marea ei mirare, nicio publicație nu a publicat-o, deși toate o publicaseră până atunci, era o ziaristă de succes! Nu i-au publicat textele cu comentarii pozitive la adresa României, dar nici nu au motivat refuzul! Că cu câteva zile înainte de a se vdedea cu mine, Cioran se întâlnise cu ziarista, la cererea acesteia, convinsă că Cioran îi va explica el de ce ziarele din America au refuzat-o! Iar Cioran a încheiat cam așa: acum știu ce i-aș răspunde!…

Povestea asta s-a continuat, ficțional, în ȘEITANII, unde subsemnatul IOAN ȘEITAN ia de la Cioran adresa americancei și o caută, o găsește și face din ea personajul feminin  Svetlana, fără egal în literatura română, zic unii…

Așa că așa cum a profitat de mine Cioran, mai pot profita și alții! Inclusiv persoanele de față!…

…Mi-ați stîrnit amintiri uitate, dar atât de plăcute, domnule Puiu. La care voi adăuga comentariile mele la textul dumneavoastră, drept care vă zic PE CURÂND, curios să văd și eu ce text voi adăuga la cele spuse de dumneavoastră. Toate cele bune!

i.c.