Disperare maxima la Bruxelles, Londra, Paris si Washington.

Dincolo de schelălăiturile președintelui ucrainean că rușii au renunțat să „‘atace Europa”‘ de teama puternicei armate ucrainiene, problema lor este una uriașă .

Putin deraiază de la foaia de parcurs stabilita de WEF și Klaus Schwab, și deși conform programului trebuia să atace Ucraina, pentru ca să existe justificare pentru introducerea stării de urgență și legii marțiale în USA și UE în martie 2022, în mod inexplicabil Putin spune pas și le dărâmă planurile, cel puțin pe moment.

Să nu credeți că gloata cea mare de politicieni, jurnaliști, părerologi care cântau pe vocea războiului, o făceau așa de florile mărului, ci pur și simplu asta era „”foaia de parcurs”‘ primită de la păpușarul care a orchestrat din plandemia de covid. Doar că Putin le-a dat cu flit, și spre disperarea lor, îi bagă într-o întârziere uriașă, mai ales că timpul lor este pe sfârșite.

La umbra conflictului militar din Ucraina, Trudeau, Macron, Ursula trebuiau să instituie legea marțială pe fondul protestelor celor care se opun tiraniei medicale și controlului cod QR, ca așa dădeau o aparență de „”justificare”‘ pentru măsurile ce urmau luate până la final de februarie.

Acum din cauza lui Putin se trezesc că sunt lăsați goi, orbi, că li se vede ticăloșia, sărăcia, nenorocirea [ Apocalipsa 3:17] și vor trebui să își asume cu riscul unor revolte sociale uriașe, impunerea agendei așa cum le-a fost ordonată de Schwab; care vor fi însă justificările și motivele pe care le vor invoca pentru o lege marțială?

Le rămâne o singură carte de jucat : un eveniment planetar, un dezastru natural cu impact la nivel mondial .

PS- observați că inclusiv pe papa Francis l-a lăsat Putin cu ochii în soare, și pe multitudinea de lideri religioși care in cor înălțau „” rugăciuni fierbinți pentru pace”‘ de ochii lumii, pentru că de fapt toţi alimentează, susțin și coordonează instaurarea unei dictaturi globale întrucât „Toţi au același gând şi dau fiarei puterea și stăpânirea ” [ Apocalipsa 17:13]

Să veghem așadar, să căscăm ochii, să fim vigilenți și atenți la ce se întâmplă în lume ca să nu fim înșelați de liderii politici și religioși ai lumii  „Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.” [ Apocalipsa 17:17]

Avocat Iulian Urban