„Chiar dacă sunt aici cu voi, inima mea este alături de oamenii din Piaţă, acasă”
1 februarie 2012 – 18:18
Claudiu Crăciun, portavocea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, a dat marţi, tocmai din Parlamentul European, o adevărată lecţie clasei politice din România. Într-un discurs absolut admirabil, coerent, discret, Claudiu Crăciun a fost vocea unei întregi Românii. A celor care la temperaturi de minus 15 grade Celsius au ieşit să protesteze pentru schimbare… A celor care, făcuţi „viermi şi ciumpalaci”, continuă să îşi ceară cu demnitate drepturile. A celor care în lupta pentru supravieţuire au învăţat să-şi apere nevoile şi să-şi ducă crucea cu discreţie. Claudiu Crăciun a vorbit, înainte de toate, despre miracolul numit Piaţa Universităţii. Despre acel miracol născut din solidaritatea unor oameni diferiţi, cu vieţi diferite, dar uniţi de o luptă comună.
 
„Acesta este un mesaj mai degrabă pentru politicieni decât pentru cetăţeni. Nu sunt aici nici în calitate de lider, nici ca reprezentant, nu există această «funcţie» în piaţa publică. Mă aflu aici ca «povestitor», şi vă aduc câteva poveşti scurte din Piaţa Universităţii. Chiar dacă sunt aici cu voi, inima mea este alături de oamenii din Piaţă, acasă. Unii dintre ei protestează de două săptămâni la rând la minus 15 grade Celsius. Aici, în piaţa publică, este locul în care se află conştiinţa democratică a României. Aşadar, alăturaţi-vă pentru a-i aplauda împreună pe oamenii care au restaurant democraţia în România. Sunt timpuri dificile, în care o ţară nu are încredere în politicienii ei, dar are încredere în cetăţenii ei. Însă ar trebui să aibă încredere în ambele entităţi. Acesta este cel mai important mesaj din Piaţa Universităţii: «Vrem să avem încredere în politicieni/ vrem să avem încredere în democraţie/ vrem să avem încredere în instituţiile publice. Dar nu faceţi să ne fie atât de greu».

Am fost martor la un mic miracol în Piaţa Universităţii: oamenii au venit împreună, de la studenţi, activişti, pensionari şi până la oameni care lucrează în companii/corporaţii şi au salarii foarte bune. Toţi au venit împreună şi au scandat împreună. Nu este atât de simplu să spui: «Nu vrem ca Guvernul actual să plece». Bineînţeles că vrem ca Guvernul actual să plece; aceasta este o schimbare imediată şi necesară. Dar totodată avem nevoie de schimbări mai profunde. Nu vrem să-i schimbăm pe deţinătorii puterii actuale şi să ne trezim în anul următor în aceeaşi situaţie. 

Aşadar, dragi politicieni de la guvernare sau din opoziţie, vă rog, ascultaţi, pentru schimbare: să preţuim acest moment în care politicienii ascultă, iar cetăţenii vorbesc. Dragi politicieni de la guvernare, dialogul nu înseamnă să trimiteţi trupe de ordine care să bată oamenii. Acesta nu este dialog. Aceasta nu este democraţie. Aceasta nu este o situaţie de care să vă aparaţi. Acesta este un lucru de care să vă fie ruşine, vouă şi oamenilor care au hotărât să se întâmple asta. Partide de opoziţie, nu este uşor, poate vă bucuraţi că oamenii au ieşit în stradă, dar poate anul următor vor fi din nou acolo în stradă dacă veţi câştiga alegerile. Vă rog, ascultaţi! Ascultaţi-i! Am fost într-adevăr martor la un mic miracol. Oamenii din toate categoriile au venit împreună şi au găsit ceva care i-a unit, au găsit solidaritate. Nevoia de schimbare, de a avea o voce, i-a adus împreună. Să nu oprim asta!

Să vă dau un exemplu legat de suporterii galeriilor de fotbal (ei sunt huliganii, aşa au fost prezentaţi de mass-media). Am descoperit că sunt oameni absolut normali, tineri, cu studii. Am descoperit şi activişti civici şi ecologişti care, dupa ce au stat zile de-a rândul în Piaţă, au început să susţină celelalte grupuri (suporterii susţinându-i pe activişti, pensionarii pe studenţi, şi invers). Toate vocile (şi acest lucru este un excelent exemplu pentru ce s-a întâmplat în Piaţă), toţi oamenii, chiar dacă nu au auzit despre Roşia Montana Gold Corporation, bazată pe cianură şi corupţie, după zile de protest, au început laolaltă să strige că nu vor asta. «Vrem cianură pentru dictatură», scandau ei.

Şi acesta nu este decât începutul, pentru că, probabil, Europa de Est are nevoie de o primavară democratică. După 20 de ani, oamenii nu au încredere în democraţie. Nimeni, sau aproape nimeni, nu vrea să o apere. Poate că după 20 de ani avem nevoie de o primăvară democratică. Şi aceasta va veni! Va veni dacă ei continuă să ignore oamenii, aşa cum s-a întâmplat în Spania, Israel, în SUA. Oamenii din Europa de Est se uită la Bucureşti. Avem prieteni în Serbia, Bulgaria, Ungaria care spun că trebuie să facem împreună un lucru ca acesta. Spun că avem nevoie de schimbare. Aşadar, nu vreau să spun prea multe în continuare. Însă spun asta: timp de două săptămâni la rând sunt acolo, în piaţa publică, alături de oameni pe care nu-i ştiam înainte, chiar şi alături de oameni care nu au case şi trăiesc în stradă. Ei au venit cu toţii acolo şi au protestat alături de noi. Am rămas fără voce de mai multe ori, dar am câştigat în schimb speranţa din noi.
Vă mulţumesc!”