Din istoria eclesiastică generală

Calin Kasper

Din istoria eclesiastică generală
(Din Revista Tranislvania nr 8 din 1870, articol nesemnat)

Autorul acestui articol de ziar, „înfuriatu până la ceriu” de insolenţa unor persoane importante din occident, care s-au exprimat verbal sau în scris nefavorabil faţă de români, s-a hotărât să le dea acestora o lecţie. Ca exemplu, a ales instituţia presupusă a fi cea mai curată şi mai cucernică din occident, fiindcă face legătura, nu-i aşa, între omenire şi Dumnezeu: papalitatea.

Ce a descoperit, scormonind cu o rară tenacitate prin tenebrele istoriei papalităţii, a arătat în articol fără nicio inhibiţie.

„Dela Petru apostolulu pană în dilele nostre au fostu 297 episcopi ai Romei vechi, carii se numescu şi patriarchi seu papi ai Romei. Între acei 297 papi, 24 inşi au fostu contrapapi, cându adecă în urm’a certeloru se alegea şi câte duoi, uneori şi câte trei papi în acelaşi tempu.

19 papi au părăsitu Rom’a; 37 inşi au locuitu din capulu locului afară din Rom’a, în alte ţieri, şi de acolo au gubernatu biseric’a. 8 papi au domnitu numai tempu de câte una lună celu multu; 40 papi căte 1 anu; 22 inşi până la câte duoi ani; 54 inşi până la câte cinci ani; 57 inşi până la diece; 51 până la cincisprediece; 18 inşi până la duoedieci de ani si numai 9 papi au domnitu mai multu ca duoedieci de ani.

Din cei 297 papi 31 inşi au fostu dechiaraţi de usurpatori şi eretici. Dintre 282 papi legitimi, 64 papi au moritu cu morte rea, eră anume 18 inşi fuseră omorâţi cu veninu (otrăviţi), 4 inşi sugrumaţi; 13 papi moriră în alte moduri, înse totu assasinaţi; pe Stefanu VI ilu spendiurară, pe Ioanu XVI ilu mutilară (ciungiră); pe Ioanu X ilu înnecară; Benedictu IV mori cu strengulu de gâtu. Despre Ioanu XIV se spune, că a fostu omorâtu cu fomea ca şi Grigorie XVI, Gregorie VIII fusese închisu în una colivia (cuşca) de feru; pe Celestinu V ilu omorâră bătendu’i cuie în templele capului etc. etc.

Afara de papii carii au locuitu la Avignon in Franci’a, 26 papi fuseră destituiţi, luaţi la fugă, ecsilaţi. 28 de papi s’au potutu ţiene pe tronu numai cu ajutoriu străinu armatu. Aşia dară istori’a arată, că din 297 de papi, 153 au fostu parte eretici, parte omeni corrupţi seu încai forte ticăloşi, imbecili, precumu se dîce.

Pius II , Sixtus IV, Inocenţiu VIII, Alecsandru VI, Paulu III, de şi au fostu călugăriţi, totuşi s’au însoratu şi au avutu prunci. Despre Leo VI ţienu cronicarii italiani, că a fostu femeie şi că a moritu în patulu nascerei (in lechusia), de unde contemporanii acelei femei tenere înălţiate la rangu de papă dîcea pe latinesce: peperit papissa pupillam, adecă papesa a născutu copila. Uneori se punea pe tronulu lui Petru câte unu junişioru uşiorelu de mente.

Născutu din familii aristocratice si patriciane din Rom’a seu de airea, aceî juni apoi uita forte curendu, seu
că nu’şi cunoşcea de locu înalt’a şi sacr’a loru chiamare şi aşia curendu apucă călile ale imperatoriloru Nero, Caligula etc. Ecsemple de acestea s’au păstratu în istori’a eclesiastica a ambeloru biserice mai alesu dela secolulu alu cincilea (a. 450—470) până în alu 16-lea, adecă până la reformaţiune, pe unu periodu mai bine de una miie de ani.

Corupţiunea în evulu midiulociu alu istoriei europene nu era neci-decumu mai puţină, decâtu pe tempulu imperatoriloru Romei antice. Cu totu fanatismulu unora şi cu totă adeverat’a religiositate, pietate şi moralitate
a altora, în regiunile superiori ale societatei europene se află unu mare numeru de omeni, cari ‘şi bătea jocu cu cinismulu celu mai neauditu de credinţie şi religiune, de moralitate şi pietate şi de orice virtute a sufletului
omenescu.

Până pe tempulu conciliului dela Basili’a episcopiele si prelaturele se vendea cu licitaţiune, în câtu le potea lua ori-cine voia, întocma precumu se întempla în Orientu până în tempurile mai dincoce şi mai alesu până la deşteptarea poporeloru din imperiulu turcescu, cumu şi a moldavo-româniloru. Imperatulu şi regele Sigismundu,
acelu tiranu scârbosu, care ceruse esterminarea poporului românescu, pentrucă nu i se supunea lui şi papei, pe lângă ce era forte minţiunosu şi perfidu, apoi mai era şi atheu.

Ne mai auditele crime şi scandale revoltătorie întemplate la curtea papei Alecsandru VI şi cu intreg’a farnili’a Borgia sunt cunoscute în dilele nostre din mai multe fântâni autentice. Mulţi se miră de starea cea decădiuta a poporeloru orientale, eră publiciştii moderni din Europ’a îşi batu jocu la tote ocasiunile mai alesu de nesciinţi’a şi corupţiunea clerului poporeloru din imperiulu turcescu, de simoni’a, de venalitatea care a domnitu acolo în tote tempurile şi mai domnesce până în dîlele nostre.

Aceiaşi publicişti ori cându au cea mai mică ocasiune trasă ca de peru de a scrie despre poporulu românescu şi despre clerulu acestuia, simtu una plăcere satanică de a zugrăvi negru în negru totă starea nostră socială şi morală, precumu au facutu între alţi mulţi, publicistulu Weiss din Vien’a, care în Iuliu 1852 venise şi elu în suit’a împerătescă, apoi mai încoce anglulu Bonner, nemţii dr. T. Richter (1868), profesoriulu Wattenbach dela Heidelberga etc.

Se cuvene ca noi se fimu severi cătră noi înşine, dară nu ne este ertatu ca se fimu nedrepţi. Se ne vedemu în ochii noştri nu numai paiulu, ci şi bârn’a, dacă o simţimu că este acolo; se ne cunoşcemu, se ne corregemu pre noi înşine, reculegendune tote poterile spiritului; ci neci-unadată se nu ne umilimu înaintea străiniloru pentru viţiurile şi neajimsele nostre, până atunci, până cându nu vomu cerceta cu deameruntulu totu pe urmele istoriei.
Atunci şi numai atunci ne vomu potea apuca cu resultatu de scrierea istoriei eclesiastice a poporului românescu, totu-una dată se va vedea, dacă a mai remasu cineva, care se aibă curagiulu a ridica peatr’a şi a o arunca asupra
nostră.”

PS. Când am pus diacriticele, am dat de pluralul cuvântului „cale”, pe care autorul l-a scris „călile”. M-am întrebat dacă nu acesta este pluralul corect de la cale. Fiindcă forma actuală „căi, căile” parcă are mai multe în comun cu verbul „a te căi” decât cu „cale=drum”. Asta doar dacă alegi calea cea strâmbă şi dai cu capul de pragul de sus.