La sfarsitul lunii august 1902, la Tusnad s-a desfasurat „Szekely Congresszus” (vezi volumul tiparit in 692 pag.  la Budapesta, in 1902). Prin amploarea problematicii ridicate acesta a fost transformat intr-o adevarata manifestare de „protest direct impotriva autoritatilor de la Budapesta„, cum aprecia in urma cu trei decenii Adrian Hamzea, printre cei mai aplicati cercetatori ai lumii secuilor. Prin acest Congres Secuiesc se facea publica in Europa situatia dramatica de-atunci, a locuitorilor  din Scaunele Secuiesti, expuși de secole unor vexații și abuzuri ungurești care vizau extincția secuilor prin maghiarizare.

Pentru ca, trebuie sa o spunem, în așa zisa Ungarie Mare, deci până în 1918, o unitatate teritorial administrativa-distincta!, denumita …Tzinut, Regiune sau Tzara „a secuilor”, n-a existat niciodata!! Și nici nu ar fi fost cu putință să existe în condițiile tradiționalei adversități dintre maghiari și secui. O adversitate seculara, dintotdeauna, putem spune.

Au luat cuvantul la acel uitat congres 147 de vorbitori – unii intervenind de mai multe ori, majoritatea secuilor sustinand insa aceeași idee, anume ca exista o singura cale ce ar putea rezolva multimea nedreptatilor si suferintelor secuilor: „integrarea acestui spatiu de convalescenta sociala in circuitul unui convenabil ansamblu economic, in care secuii din acest spatiu geografic se pot izbavi. In viziunea Congresului, Romania oferea adevarata rezolvare a  problemelor grave ale zonei. Secuii (oricat ni se pare azi de surprinzator! N.n.), se considerau PARTE FIREASCA a aceluiași întreg cu romanii din Romania!

In cuvantul sau, consemnat in lucrarile Congresului din 1902, Dr.Nagy Sandor deplânge faptul ca numarul secuilor care mor anual din cauza tuberculozei se ridica la 5000 (pag.612), mult peste media din restul imperiului cezaro-crăiesc. Apoi se subliniaza ca intre 1880 si 1889, mii de secui au disparut din Ciuc, Trei Scaune si Odorhei, trecand clandestin in Romania. Numărul lor exact: 22.079 secui, la care se adauga numarul pasapoartelor eliberate: de peste zece mii anual!

Cat ii vor mai chinui pe bietii secui”, se intreaba retoric si Kollo Janos, acuzand patetic guvernul ungar pentru „sicanele fiscului si ruina economica, pentru licitatii trucate si teroarea portarelului. Cu fiecare noua lege e ca si cum ne-ar fura din buzunare!

Cauza ar fi „razboiul vamal” anti-romanesc, care interzicea secuilor sa patrunda si sa se dezvolte pe piata romaneasca, unde inainte de 1896 fusese un veritabil antrepozit pentru produsele secuiesti.

Se stie ca, de fapt, în 1996 Budapesta a inchis frontiera catre Romania pentru toata industria Ardealului, rezultatul fiind insa cu totul altul decât cel scontat de marii strategi maghiari: mii de meseriasi secui s-au simțit obligati sa se mute in Moldova, unde nimeni nu le-a reproșat că sunt secui! (p.635)

Caci se cuvine sa ne punem o întrebare: de ce secuii, când au fost nevoiți sa plece de acasa in cautarea unui loc de munca si de trai mai bun, nu plecau in Ungaria, ci în Romania?!

Cum vede groful Dessewffy aceasta – citam – „cruda realitate”? Si ce consecinte are ea? Citam din nou: „Din sufletul concetatenilor nostri care emigreaza (…) piere sentimentul apartenentei la tara noastra. Chiar daca se intorc acasa, aici ei nu se mai simt bine niciodata.”

Pe bietul grof il apuca disperarea cand constata ca : „…Dupa datele ultimelor cercetari, fratii  secui care emigreaza in Romania isi abandoneaza in scurt timp nationalitatea, se contopesc cu natia straina, potrivnica,(!?) iar copii lor se sfiesc si de amintirea faptului ca parintii lor au fost candva secui.” Din păcate groful nu este capabil să identifice cauza si vinovatii
Ce spune la acelasi „Szekely Congresszus„, cunoscutul Laszlo Gyula? Acesta se vede nevoit să constate ca „...pe secui ii atrage elanul si  entuziasmul national care, in cateva decenii, a ridicat Romania spre performanta Romania. Minunandu-se, ei isi uita propria patrie dorind sa devina romani. Mai ales tinerii care cresc acolo se impauneaza ca ei sunt buni romani si isi reneaga originea… Aici, acasa, in focarele emigrarii, este laudata Romania, i se canta doinele, i se joaca dansurile. Se vorbeste mult despre serbarile stralucite organizate in cinstea voievodului Mihai si a victoriei de la Plevna. Printre secui se stie totul si secuii se intereseaza de toate cate se petrec acolo, in interior, in Romania, ca si cum aceea ar fi patria lor cea adevarata.”(p.628)

Un cunoscut iredentist al acelor timpuri, Koos Ferenc, incearca sa se ridice impotriva „miilor de secuience care emigreaza,insotindu-se cu romanii si astfel multe se valahizeaza”. (De ce oare această lamentatie ne aduce aminte de fostul episcop Tokes, care si-a parasit nevasta (desigur, o secuianca) si trei copii facuti cu aceasta?! Poate că n-ar stica să aflăm cât de mult biata femeie apreciaza ideile politice ale sotului dezertor de la obligatiile de parinte al copiilor sai…)

Lucid in interventia sa se arata inca o autoritate politica a vremii: Dr. Sebess, veritabila Casandra a vremurilor ce vor urma dupa Congres: „In mijlocul marelui Corp Etnografic pe care il reprezinta Romania si Ardealul locuit de romani, secuimea constituie o insula. Avem nevoie de zagazuri in fata Romaniei”… Cu o precizare: de zagazurile acestea are nevoie Budapesta, nu secuii!

Il invit pe presedintele meu, Traian Basescu, sa-si puna consilierii la treabă si sa-i ofere „adevaratele argumente” ale iredentismului actual”, nu „povesti” cu …autonomie egala la Sf. Gheorghe, cat si la Caracal !! Pune, nene, mana si pe alte carti decat pe aia, necitită si ilizibila, a bietului Cartarescu!

Vom reveni, cu alte date noi – vechi și uitate!

Prof. Deak Andrei

11 iunie 2011

 

Comentariu:

* Excelentă intervenție. Îl rugăm pe dl. profesor Andrei Deak să se gândească în ce fel am putea pune în circulație și alte surse de informație de aceeași valoare ca volumul din care a citat. Am în vedere în primul rând o republicare a acestuia, desigur selectiv, selecția fiind făcută de interesul zilelor noastre, de a respinge manevrele udemeriste. Firește, mai sunt și alte surse de informații prețioase oferite de literatura maghiară a problemei.

** Leg de acest text o informație primită cu câteva săptămâni în urmă, fără să o fi luat prea în serios: locuitorii din secuime se simt frustrați că, deși UDMR este la guvernare de atâția ani, în zona HARCOV sunt demarate puține programe economice. Unii dintre ei știu motivul: aceste programe sunt blocate chiar de UDMR, deoarece se tem că pentru realizarea investițiilor respective va fi necesară mână de lucru din alte județe, că, deci, vor veni români să lucreze și, eventual, să se stabilească printre secui!… Încep să iau în serios această ipoteză. UDMR este în stare de orice. Exact ca înecatul!

*** Ar trebui adâncit acest subiect: adversitatea dintre maghiari și secui, veche de când Dumnezeu i-a îngăduit să fie vecini. Adversitate și „alteritate”, cum se zice azi. Azi, când se strofoacă fel și fel de istorici închipuiți să ne convingă că secuii sunt în raport cu maghiarii cam ce sunt oltenii față de ceilalți români! Le amintesc acestor nevolnici un singur eveniment istoric, veritabil fenomen istoric prin durată și repetitivitate: occisio Siculorum! Teribilul genocid pe care maghiarii l-au încercat asupra secuilor. Cine, dintre istoricii adevărați, ne face un inventar complet al crimelor și fărădelegilor cu care maghiarii și-au tratat „frații” secui? Avem nevoie de acel inventar cu toții! Mai întâi au nevoie maghiarii de azi, încă nu e timpul trecut pentru a-și cere solemn iertare în fața secuilor pentru odioasele crime ale părinților lor!

Au nevoie de acest inventar al crimelor secuii înșiși. Nu le dau eu sfaturi la ce le trebuiește!…

Iar nouă românilor un astfel de inventar ne-ar dovedi că avem obligații istorice față de secui, să nu-i lăsăm pradă manevrelor udemeriste și budapestane. Trecutul istoric comun al românilor și secuilor, atâta cât este, nu poate fi uitat și abandonat. Chiar dacă sunt și pagini cutremurătoare, înfiorătoare. Cumva crimele odioase din acele pagini au vreo legătură cu iredentismul maghiar sălbatic și tembel, iresponsabil?…

 

Ion  Coja