Generalul Iulian Vlad și minciunile din memorii (III)
Posted by justitiarul 12 hours ago

Partajare
Continuăm discuția purtată cu profesorul universitar Corvin Lupu pe marginea mistificărilor din presupusele memorii ale generalului Iulian Vlad, […]

Continuăm discuția purtată cu profesorul universitar Corvin Lupu pe marginea mistificărilor din presupusele memorii ale generalului Iulian Vlad, publicate de fostul său șef de cabinet, generalul Aurel Rogojan, într-un supliment al ziarului „Cotidianul”.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, în trecuta noastră discuție, ați arătat cum au fost eliminate din textul original al unei declarații-raport a generalului Iulian Vlad, pasajele privitoare la trădarea comandantului Securității în decembrie 1989, dar și din perioada anterioară acelor zile fierbinți. Eu apreciez analiza pasajelor eliminate din text ca fiind foarte importantă, întrucât el arată cu claritate o parte din ceea ce au vrut foștii capi ai Securități să ascundă poporului român, despre istoria reală a acestui important eveniment, cu urmări majore, decisive, pentru soarta viitoare a României, până astăzi. Pasajele la care v-ați referit, eliminate din textul declarației lui Iulian Vlad, dovedesc că Securitatea nu a fost loială conducerii României, nu i-a dat acesteia informațiile de care avea nevoie țara și a acționat în direcția înlăturării lui Ceaușescu, sprijinind în același timp acțiunea serviciilor secrete străine din România și conducerea aservită străinătății care a fost instalată în fruntea țării după asasinatul din ziua de Crăciun. Mie mi s-a părut deosebit de relevantă discuția noastră pentru conturarea de către cititori a unui răspuns corect la întrebarea „Cine a fost de fapt Securitatea din epoca ceaușistă și ce rol a jucat ea în momentele de cumpănă ale României?” Eu apreciez că acel scurt moment de sinceritate al generalului Iulian Vlad este de mare importanță pentru luminarea zonelor întunecate ale Securității și pentru demantelarea manipulărilor privitoare la „eroismul” lui Iulian Vlad și al Securității.

În orice caz, faptul că au fost scoase din carte pasajele analizate de dumneavoastră, în a doua parte a discuției noastre, spune totul despre veridicitatea cărții.

Vă invit să prezentați cititorilor noștri următoarele aspecte relevante ale textului publicat de Aurel Rogojan sub titlul „Vinovatul de serviciu. Generalul Iulian Vlad”.

Corvin Lupu: Sunt de acord cu tot ce ați spus. De altfel, în acea perioadă în care a fost scrisă declarația-raport a generalului Vlad (martie 1990), după ce Securitatea fusese desființată, atât autorul documentului, cât și liderii importanți ai Securității care au rămas implicați cu multă subtilitate, în strategiile de „revenire în scări” a securiștilor. Ei au proiectat echipei lui Iliescu impresia falsă că au abandonat dorința de revenire și că recunosc realitățile care au condus la uriașele nemulțumiri istorice ale poporului român față de Securitate. În acest fel, ei încercau să adoarmă vigilența anti-securistă a factorilor de decizie. Concomitent, acționau profund. Virgil Măgureanu și-a luat ca adjunct al său pe colonelul Filip Teodorescu și l-a mai ținut în penitenciar încă un an de zile. În zeghe fiind, Filip Teodorescu făcea numiri importante, inclusiv de directori ai direcțiilor județene ale S.R.I. Despre ce „desființare a Securității” vorbim? Gelu Voican-Voiculescu, plasat de Iulian Vlad lângă Ion Iliescu și reprezentant al său la Târgoviște, a înființat în ianuarie 1990 unitatea M.I. 0215, compusă exclusiv din ofițeri de securitate și din foști milițieni loiali Securității. L-am cunoscut pe colonelul Ion Condoiu, șeful diviziunii de informații a U.M. 0215, fost ofițer de securitate. Îmi amintesc o zi întreagă petrecută cu el într-un birou al Cantinei Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, în care mi-a relatat câteva detalii importante pentru înțelegerea de către mine a rolului noului serviciu.

M.A.M.: A mai fost un șef la doi și un sfert pe nume Rusu. Parcă am scris cândva despre el. Nu mai rețin exact.

C.L.: Da, îl chema Stoian Rusu și a fost comandantul pe țară al 0215. Fusese șef al Poliției Cluj. L-am cunoscut personal. Cu ocazia inaugurării monumentului polițiștilor sibieni împușcați în 22 decembrie 1989, simpatizându-mă, fără să-l rog nimic, s-a oferit să mă înscrie la „Caritas”, care se înființase de curând. Spunea că sunt cozi mari și că el îmi va rezolva problema depunerilor și ridicărilor de lichidități. L-am refuzat. Nu eram educat pentru „sistemul ticăloșit” și nu credeam că se poate să câștigi legal de opt ori suma pe care o depui. Ulterior am văzut că unele cunoștințe de ale mele, ofițeri, s-au îmbogățit de la „Caritas”. După ani, nu m-am înscris nici la F.N.I.-ul lui Vântu. S-a înscris mama mea care a pierdut banii…

Dar să revenim. În afara documentului la care ne-am referit în a doua parte a discuției noastre, în 20 martie 1990, din locul de detenție/protecție în care se găsea, Iulian Vlad i-a trimis un memoriu președintelui Ion Iliescu. Acest memoriu este publicat în lucrarea profesorului universitar Cristian Troncotă, „Duplicitarii”, ediția a II-a, din 2014. În acest memoriu, Iulian Vlad a arătat că a acționat în direcția răsturnării conducerii României și, având în vedere acest aspect, l-a rugat „fierbinte” pe Ion Iliescu să dispună judecarea politică a faptelor sale din timpul evenimentelor din decembrie 1989, cerând să nu fie judecat după legislația în vigoare la ora săvârșirii faptelor, el fiind conștient că dacă ar fi fost judecat după legi, ar fi fost condamnat pentru înaltă trădare, ceea ce însemna că urma să primească cea mai mare pedeapsă, cea cu moartea. Ce dovadă mai limpede de trădare a generalului Vlad și a conducerii Securității are nevoie cititorul pentru a înțelege realitatea, domnule director? Pot oare fumigenele generalilor Vlad și Rogojan și ale colonelului Filip Teodorescu, sau ale ciracilor lor, să prostească într-atâta opinia publică încât aceasta să continue să creadă că Securitatea a fost un înger, a fost patriotă, a acționat în folosul țării și să argumenteze mereu cu presupuse viitoare evoluții dramatice pentru țară care ar fi fost evitate datorită generalului Vlad, a Securității și, eventual, a colaborării acestuia cu generalul Gușă?

M.A.M.: Ca jurnalist care am fost zeci de ani în contact cu părerile opiniei publice, cred și eu că lumea se deșteaptă pe zi ce trece și va înțelege rolul nefast jucat de comandanții Securității în decembrie 1989. În același timp, reamintesc cititorilor că dumneavoastră ați arătat de mai multe ori, în discuții trecute ale noastre, că nu aveți în vedere aruncarea oprobiului public asupra întregii activități a Securității și că au fost mii de ofițeri de securitate patrioți, corecți, care și-au făcut datoria cu devotament, fără să știe că mult deasupra lor, undeva acolo sus, comandantul lor trădează și se asociază cu acțiunea forțelor externe care au atacat România și cu trădătorii din armată. Această idee importantă ați subliniat-o și în cartea publicată în anul 2010, respectiv „România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat”, carte care am văzut că a fost prefațată de marele istoric Gheorghe Buzatu.

M.A.M.: Oare de ce îi fac securiștii statuie generalului Gușă? Acesta era șeful Marelui Stat Major al Armatei pe care ofițerii de securitate o detestau după decembrie 1989.

C.L.: Generalul Gușă a fost, alături de generalul Stănculescu, partenerul de bază al lui Iulian Vlad în realizarea loviturii de stat. Gușă a fost cheia reușitei revoltei populare de la Timișoara. În 20 decembrie 1989, când Ceaușescu a decretat starea de necesitate pe întregul teritoriu al județului Timiș, Trupele de Securitate au fost ținute de Vlad în cazarmă. În aceste condiții, Gușă a primit ordin de la Milea să restabilească ordinea publică și să ocupe Timișoara. Gușă a încălcat ordinul, a retras efectivele în cazărmi și a lăsat orașul la cheremul străzii, care era sub control subtil al unor provocatori și agenți străini. Și „jocul” lui Gușă cu convorbirile telefonice în care respingea oferta sovietică de intervenție în România a fost un „joc” diversionist. În sediul C.C. al P.C.R., unde se afla Gușă când mima că vorbea la telefon cu Moscova, nu erau legături telefonice cu Moscova. Acestea se aflau în sediul M.Ap.N. Rușii erau deja în România, în număr de zeci de mii, nu mai era nevoie să vină și alții. Ei aveau nevoie să iasă din țară, în condiții de securitate, nu să intre. De aceea a deschis generalul Vlad granițele țării. Altă crimă! Ceaușescu era prins, era în mâna asasinilor săi. Iliescu fusese adus deja la putere. Operațiunea „Dniestr” era încheiată cu succes și preocuparea agenturii era să-și repatrieze o parte a luptătorilor, o grijă specială fiind acordată răniților. Există document desecretizat în acest sens. Au rămas în România doar efectivele de agenți necesare susținerii noii puteri, acestea din urmă retrăgându-se în octombrie 1990.

Acest „joc” a fost o diversiune menită să acopere implicarea de până atunci a sovieticilor în evenimente. El avea loc într-un moment în care la sediul M.Ap.N. la comandă se aflau generalii sovietici Mihailov și Bociaev, care puneau în aplicare planurile întocmite la Chișinău, de către comitetul de acțiune pentru intervenția în România. Vlad asculta și el de generalii sovietici. „Jocul” la care mă refer este tot o formă de duplicitate.

Duplicitate era și când, la Sibiu, reprezentanți ai Securității îl prezentau pe colonelul Aurel Dragomir ca fiind criminal, iar generalul Iulian Vlad îi mulțumea călduros pentru „tot ce a făcut pentru revoluție”. În cartea mea „Trădarea Securității…” am dat întregul citat al mulțumirilor lui Iulian Vlad adresate lui Aurel Dragomir. Ce să mai vorbim, domnule director?

M.A.M.: Dar ne-am luat cu vorba, v-am întrerupt și nu ați spus cititorilor noștri noutatea de ultimă oră despre cartea de memorii a lui Iulian Vlad.

C.L.: În timpul trecut de la publicarea părții a doua a discuției noastre, timp în care am participat la o sesiune științifică la Chișinău, Aurel Rogojan a publicat cartea cu memoriile generalului Vlad. O carte groasă, de 820 de pagini, prezentată la Târgul „Gaudeamus”, care se vinde cu prețul de 150 de lei, cu o copertă cartonată, foarte frumoasă, prezentând un chip luminos al generalului Vlad, pe fond albastru. Chipul generalului sugerează o persoană care se ocupă cu binefacerile, cu acțiunile caritabile, nicidecum chipul sever al celui care a fost supranumit „șarpele cu ochelari”, care ținea în mâna sa autoritară o țară întreagă și conducea poliția politică a acelor timpuri.

M.A.M.: Cu peste un an de zile în urmă, generalul Rogojan a scris în ziarul „Cotidianul” că dumneavoastră mergeți la Chișinău pentru sesiuni de „debriefing” la serviciile secrete rusești…

C.L.: Este o prostie! Rogojan debitează multe prostii, confundând viclenia care îl caracterizează cu deșteptăciunea, cu inteligența și cultura. Păi dacă aș fi în legătura serviciilor ruse, ar trebui neapărat să merg eu la Chișinău, cu mare „tam-tam”, cu emisiuni la radio și filmări? Nu pot să colaborez liniștit cu serviciile rusești în România? Sau mai este vreun cititor care să creadă că serviciile ruse nu sunt în România la fel de puternice ca cele ale aliaților noștri occidentali?

Dar să revenim… Noutatea este că textul pe care noi l-am analizat data trecută, în a doua parte a discuției noastre, respectiv declarația-raport a generalului Iulian Vlad, text anunțat în suplimentul „Cotidianul” că face parte din memoriile generalului Iulian Vlad, A FOST ELIMINAT DIN CARTE !!!

M.A.M.: Înseamnă că discuțiile noastre, răspândite pe internet și pe Facebook, au impact asupra celor care vor să manipuleze. Putem să socotim asta o „victorie a presei libere”?

C.L.: N-aș zice că este o victorie a „presei libere”, foarte restrânsă, de altfel. Este o dovadă că atunci când sunt devoalați, manipulatorii reacționează și renunță la unele imagini false proiectate. Se repliază. Dar asta nu înseamnă că abandonează lupta lor de trei decenii pentru a transmite poporului român imagini false despre decembrie 1989, evenimentul din care își trage seva întreaga istorie post-ceaușistă și de care este legat marele jaf al României, în cadrul căruia unii securiști au fost principalii actori.

M.A.M.: În situația aceasta, vă propun să ne mutăm cu discuția de la suplimentul „Cotidianul”, la cartea de memorii.

Corvin Lupu: În continuarea discuțiilor memorialistice purtate de Iulian Vlad cu Aurel Rogojan, publicate în suplimentul „Cotidianul”, a fost inserat un capitol intitulat „Ceaușescu m-a testat zece ani înainte de a mă numi șeful statului”. Capitolul se regăsește și în cartea de memorii. Privitor la această afirmație din titlul capitolului, trebuie să fac o mențiune. Generalul Vlad, ca și locotenentul său, Aurel Rogojan, acreditează ideea că el a condus Securitatea doar doi ani, din 1987 în 1989. În acest fel, el nu-și asumă răspunderea operațiunilor și a poliției politice practicate anterior. Adevărul este că generalul Vlad a preluat comanda Securității în anul 1977, când a devenit ministru secretar de stat, al doilea om în D.S.S., dar șeful departamentului era om politic, activist de partid și cel care avea comanda militară era tot generalul Vlad, în fața căruia nu mișca nimeni în România și care superviza și controla toate operațiunile majore ale instituției. Practic, Iulian Vlad a condus D.S.S. doisprezece ani. Desigur, factorul politic, respectiv Ceaușescu, miniștrii de Interne din acea perioadă și Tudor Postelnicu, în anii cât a fost șeful D.S.S., îi trasau sarcini de ordin politic lui Iulian Vlad și încercau să controleze activitatea Securității, lucru foarte greu de realizat. După anul 1956, când Ceaușescu Nicolae, în calitatea sa de secretar al C.C. al P.C.R. răspunzător de problemele Ministerului de Interne, Securității, Armatei și Justiției, ca și de ale cadrelor Partidului Comunist, a intensificat eforturile de control de partid în Securitate, instituția și-a creat tot mai multe unghere ascunse și tot mai multe mijloace de a eluda acest control de partid. Eu am explicat aceste aspecte în cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989. În toată perioada regimului socialist de stat, aceste unghere ascunse au rămas nepenetrate de partid, numeroase operațiuni neștiute, numeroase cooperări internaționale secrete ale șefilor Securității au fost ascunse, importante întâlniri internaționale nu au fost raportate conducerii statului, conform obligațiilor regulamentare exprese. O mare parte a Securității a rămas tot timpul „stat în stat”, sau „stat paralel”, cum se folosește astăzi expresia de către politicienii și membrii societății civile care militează pentru democrație și stoparea abuzurilor „binoamelor”, „trinoamelor”, sau ce or mai fi ele. Precedentul pentru toate aceste fenomene negative de astăzi vine din istorie… De la fosta Securitate… În lucrările mele, eu am documentat aceste aspecte pe baza cercetării, dar este onest să recunosc că asupra lor mi-au atras atenția pentru a le aprofunda ofițeri de securitate pe care eu îi consider foarte serioși. Mă refer în primul rând la generalul Victor Niculicioiu, șeful U.M. 0110, unitatea de contraspionaj pe spațiul țărilor socialiste, cunoscută de marele public sub supranumele de unitatea „anti-K.G.B.” și Gheorghe Ceaușu, șeful unității autonome de C.I. a D.S.S., care, din păcate, s-a stins repede, în primii ani după evenimente… Regret mult moartea amândurora.

M.A.M.: Despre Ceaușu se zvonea că ar fi fost șef al dumneavoastră…

C.L.: Vorbe sunt multe. Da, unii au lansat fumigena că eu aș fi fost infiltrat între securiști ca să-i torn la ofițerii C.I. de pe lângă Securitate. Chipurile chefuiam cu ei, aveam abilități de a-i descoase și îi turnam. Amiciția mea cu ofițerul de resort al lui Ceaușu de la Sibiu și anumite intervenții ale sale pentru a mi se da mie pașapoarte, le-au întărit suspiciunile. Or, S.R.I. știe că nu este adevărat. Dacă ar fi fost adevărat, trebuia să rămână urme. Nu este nici un raport al meu, nici o turnătorie. Nimic!

M.A.M.: Bine, bine, dar atunci de unde toate aceste suspiciuni? Dacă nu faci foc, nu iese fum…

C.L.: Domnule director, popularitatea mea în rândul ofițerilor diverselor servicii românești de informații, chiar o anume notorietate, s-a datorat în mare măsură faptului că după evenimente, am apărut la Televiziunea Română „Liberă” și am făcut o declarație corectă, pe care mi-o mențin și astăzi, în care am arătat mai multe lucruri, în principal că nu forțele Ministerului de Interne și Trupele de Securitate au ucis morții din Sibiu. La ora aceea, cei care conduceau societatea românească au acreditat această idee falsă. Cum să reprime Securitatea, când ea a trădat și a susținut revolta populară, fapt recunoscut și de generalul Vlad? Dacă voia să nu aibă loc evenimentele, Securitatea nu trebuia să le reprime, ci să le prevină. În loc să le provoace, le prevenea. Adică: nu permitea pătrunderea în țară a zeci de mii de agenți ai serviciilor secrete străine. Îi localiza și expulza pe cei depistați, le confisca depozitele de arme, cele despre care vorbește Vlad în memorii, nu-i lăsa în libertate pe agenții unguri depistați, anchetați de securiști și eliberați etc. etc. Dacă Securitatea își îndeplinea atribuțiile cu loialitate față de țară și popor, cum susțin în mod fals Rogojan, Teodorescu și Vlad că ar fi făcut, nu se ajungea la nici o represiune și la morții care au fost. S-ar fi ajuns doar la arestări ale celor care s-au pus în slujba străinătății. Dacă ar fi să facem istorie contrafactuală, cum fac securiștii menționați, când spun celor dispuși să-i asculte, ce nenorociri mari au evitat ei prin trădarea din decembrie 1989, ar trebui și noi să afirmăm că, dacă Securitatea și toată Armata ar fi fost loiale țării, cei care acționau pentru acapararea României ar fi fost nevoiți să ne atace cu trupe și tehnică pentru a ne ocupa, ceea ce complica mult lucrurile. Așa, ne-au ocupat subtil și ne-au jefuit bine, până astăzi, cu ajutorul trădătorilor români. Iulian Vlad a spus mereu și a repetat că el nu a putut „să tragă în popor”, dar nu a pomenit niciodată nimic despre obligațiile sale legale de prevenire pe care le-a încălcat.

M.A.M.: Da, este logic, dar, cum spuneți și dumneavoastră, asta este istorie contrafactuală.

C.L.: Eu am intrat intenționat în „jocul” practicat de trio-ul Rogojan-Vlad-Teodorescu și am vorbit despre „ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel decât a fost”. În fapt, în lucrările mele evit total contrafactualul, care este o tentație a neprofesioniștilor și analizez ce s-a întâmplat, pornind de la locul fiecărei instituții și a fiecărui personaj, a felului în care și-au îndeplinit fiecare obligațiile care-i erau stabilite prin lege. Nu se poate face știință altfel. Altfel, facem politică și povești și în politică se poate spune orice, inclusiv prostii cu carul. În politică orice enormitate poate fi asimilată ca fiind corectă, iar trădarea se poate interpreta ca faptă de eroism.

Spuneam în discuția noastră anterioară că Aurel Rogojan pune în gura generalului Vlad, după moartea acestuia, unele texte pornite din ranchiuna sa personală, inclusiv mizeriile pe care le-a scris despre domnul profesor Cristian Troncotă și despre mine. Dar, pe parcursul lucrării Rogojan și Vlad îi ceartă și pe magistrații care l-au acuzat pe Vlad și Securitatea și pe multe alte persoane care nu le-au convenit lor. Cred că au uitat că în societatea românească, după 22 decembrie, „Jos Securitatea!” nu a fost doar o lozincă a planificatorilor evenimentelor, ci și o aspirație a milioane de oameni.

Ce să vă mai spun, domnule director? Despre românii din rezistența din munți, de după al doilea război mondial, care au luptat împotriva ocupației militare sovietice și a bolșevismului, în cartea lui Rogojan, Vlad se exprimă tot cu apelativul de „bandiți”, ca în anii ’50.

Este înspăimântătoare cantonarea în trecut a acestor securiști și incapacitatea lor de a vedea lucrurile peste timp, în esența lor și într-o altă argumentație decât cea a regimului judeo-bolșevic din timpul ocupației militare sovietice, atunci când s-a format și s-a ridicat generalul Iulian Vlad. Ajunși la vârsta senectuții, la vârsta cea mai propice analizei și sintezei, acești securiști dau dovadă de un imobilism intelectual demn de dispreț. Pe mine mă înfiorează faptul că Iulian Vlad era cel mai deștept dintre toți. Iar peste toate, grav este că în România de astăzi, fosta Securitate este foarte influentă. Urmașii foștilor securiști sunt în funcții foarte înalte în diplomație, serviciile secrete, armată, presă, administrație. Este foarte trist din punctul de vedere al perspectivelor țării, în aceste condiții de viziune și de interpretare a vieții. Generalul Vlad este un idol al securiștilor, chiar dacă mulți dintre ei îi cunosc limitele. Ce așteptări să mai poți avea, domnule director?

M.A.M.: Ați făcut un tablou în finalul căruia trageți concluzii, dar eu doresc să amânăm concluziile și să vă invit să continuăm discuția. Vă mulțumesc.

(Va urma)

A consemnat Marius Albin Marinescu