Însfințirea turnătorului de cursă lungă

.
Mircea Dinescu:

Deși a colaborat intens cu Dracul, Mircea Ionescu Quintus a ajuns sfînt pe năsălie. Loviți de o amnezie sinucigașă, foști și actuali președinți de țară și de partide, stîlpi ai Bisericii Ortodoxe, academicieni și militari, bașca o tîrlă de berbeci civici și de oițe ale Domnului l-au împachetat pe răposatul vierme turnător într-o suavă cămașă de borangic de-ți venea a crede că fluturoiul liberal s-a înălțat în absolut cu virtuțile Maicii Tereza în spinare, nicidecum cu sacul doldora de turnătorii abjecte, pritocite vreme de patruzeci de ani. Performanța fostului avocat, care prin însăși natura meseriei era menit a-și salva clienții de pîrnaie, e mirobolantă, căci Mircea Ionescu Quintus mai mult a băgat la mititica decît a scos – lucru atît de bine făcut încît nu l-a lăsat indiferent pe Klaus Iohannis care, plagiindu-l pe Ion Iliescu, i-a proptit pentru a doua oară “Steaua României” în piept.
.
Profanarea celui mai strălucitor simbol național de către chiar președintele țării nu-și găsește scuza ignoranței, atîta vreme cît la acea rușinoasă ceremonie au participat și fostul, și actualul președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, care știau în ce hazna se scăldase eroul neamului. Deși și-a dat în gît cu predilecție foștii colegi de la cenaclul epigramiștilor și pe cei de la clubul filateliștilor, Quintus nu a abordat doar genul minor, ci a atacat și teme majore atunci cînd, călcînd în picioare moaștele sfinte măcinate în temnițele comuniste ale poetului Vasile Voiculescu, a asmuțit organele asupra fiului său Andrei. Așa a traversat marele poet apele Stixului, încercînd să-și smulgă copilul din ghearele liliacului de peșteră cu robă de avocat. Culmea ridicolului, aflat într-o zi în pană de mușterii mai de soi, boierul nu s-a sfiit s-o scarmene într-o notiță informativă pe-o ghicitoare din Ploiești care, sărmana, nu ghicise cu cine are de-a face. În 1997, Ticu Dumitrescu era să paralizeze de furie cînd Ionescu Quintus a propus în Parlament, nitam-nisam, ca definiția de colaborator al Securității să se întrupeze numai dacă în dosar există un angajament olograf. Chichirezul acestei stranii propuneri s-a vădit mai tîrziu. Exact ca în cînticelul de mahala “Am cartofi, dar n-am ulei”, CNSAS avea la dispoziție un metru cub de turnătorii marca Quintus, dar angajament ioc, pentru că printr-un hocus-pocus fusese șmanglit din dosar de către băieții cu ochi albaștri și înapoiat cu fundiță roșie autorului, să nu-i fie de deochi. După cîțiva ani, cînd în microfilmele livrate cu întîrziere de SRI au apărut nu unul, ci două angajamente semnate de împricinat, pe mapa-anexă s-a descoperit și urma de lamă cu care foștii săi tovarăși de luptă răzuiseră ștampila ce indica existența microfilmelor buclucașe. Cu o mică ștersătură, securiștii care mulseseră un avocat la Ploiești au muls mai tîrziu la București, ca proaspeți angajați ai SRI, un ditamai ministru al Justiției lui Ion Iliescu.
.
Narcisul răpciugos ce se oglindise cu drag în fîntîna Securității își multiplicase sinele prin sciziparitate, semnînd notele informative în 1959 cu numele de cod Radu Voinea, în 1967 cu numele Marcel, iar din 1971 pînă spre sfîrșitul lui 1989, cînd povestea de amor nu se încheiase încă, cu numele Dan Filip. Pentru faptele sale de arme în compania celor trei pseudonime căzute la datorie în tranșeele comunismului, Ionescu Quintus a fost uns general în rezervă cînd capitalismul tocmai dădea în pîrg și scara valorilor morale începuse să pîrîie din toate încheieturile. Creștinește,ar trebui să abuzăm de oarece milă față de păcătos, numai că îngerul iertării va absenta de la groapă atîta vreme cît pe trupul matusalemicului n-a răsărit în timpul vieții nici măcar un mugure de căință. Drept care discursurile oficiale de la căpătîiul său sunt, pînă la urmă, un soi de omagii tîrzii aduse fostei Securități*
*
*
*

Nota redacției: Nu ne-a fost prea simpatic acest domn liberal. Nu i-am găsit niciun merit, altul decât că agonisea întruna ani cu care nu făcuse mai nimic. Implicarea sa în retragerea lui Marian Munteanu din lupta pentru Primăria Capitalei a fost degustătoare, revoltătoare!
Din textul lui Mircea Dinescu deduc că fostul poet cunoaște mai bine prestația de turnător a lui Quintus, din surse publice care mie mi-au scăpat. Altminteri, dacă cititorii acestui site mă pot ajuta cu informațiile necesare, aș vrea să știu dacă se cunoaște ce efect au avut turnătoriile lui Quintus! Au făcut victime?

În dosarul de la CNSAS al fratelui meu apare următoarea turnătorie, făcută de un coleg medic: (citez aproximativ din memorie) „dr Aurel Coja, la raportul de gardă, când colegul său dr XYZ s-a plâns că nu se simte bine, că are grețuri, a comentat: „Păi cum să nu te simți rău și să ai grețuri, dacă în fiecare zi vii la spital cu Scânteia în buzunar!” Turnătoria asta, prin anii 80, nu putea produce consecine penale sau administrative. Iar legea ar trebui să ia seama la conținutul notelor informative: au produs sau nu consecințe neplăcute sau chiar grave? Căci, de cele mai multe ori, informatorii Securității au pretins că le fusese imposibil să refuze invitația de a colabora cu Securitatea. Și îi cred! Simplul fapt că au semnat un angajament nu-i poate incrimina. Trebuie ținut seamă de ce a urmat. Ce „turnătorii” a făcut și cât de mult rău au produs acele turnătorii!…

Cu ani în urmă, la TV am asistat la un spectacol oribil, un act de linșaj mediatic executat de doi publiciști, victima fiind venerabilul Dan Amedeo Lăzărescu, al cărui angajament semnat cu Securitatea tocmai fusese descoperit în arhive. Bietul om, sub tirul neîntrerupt de invective al celor doi „justițiari”, nu a reușit să ducă până la capăt nicio frază de disculpare, căci era mereu întrerupt de interlocutori și împiedicat propriu zis să se apere. Din frânturile de propoziție pe care a apucat să le rostească totuși, părea că vrea să se apere afirmând că nici una din turnătoriile sale nu a produs efecte nocive asupra celor turnați, că angajarea sa fusese acceptată în forurile masonice în care funcționa ca „frate”, că mulți din prietenii săi fuseseră avizați că au fost pomeniți în notele informative!

De la Mihai Pelin cunosc cazul unui poet important, care a semnat un asemenea angajament, dar de la care securitatea nu a primit nicio notă informativă, iar după un timp ofițerul de legătură a raportat că de câte ori s-a întâlnit cu poetul au mers la restaurant și după câteva minute la masa lor se mai atașau neinvitați alți colegi de boemă ai Poetului, iar securistul a trebuit mereu să achite el nota de plată a mesei. Omul propunea suspendarea angajamentului…

Cei doi care au tăbărît pe Dan Amedeo Lăzărescu au fost Mircea Dinescu și CT Popescu, persoane deloc onorabile din viața noastră publică. Iar atacul post mortem al lui Mircea Dinescu naște obiecția firească: de ce Mircea Dinescu a tăcut câtă vreme Quintus trăia și se răsfăța cu toate onorurile publice?!
Evident, precaritatea morală a acuzatorului nu absolvă pe cel incriminat de răspundere. Dar mai presus de orice avem nevoie ca acuzațiile să fie serioase, argumentate riguros. Iar în materie de „note informative” date spre a fi folosite de Securitate, după părerea mea, trebuie să facem o evaluare a acestor note informative: ce consecințe puteau genera pentru cei „turnați”!

În ce privește „precaritatea morală” a lui Mircea Dinescu, am în vedere mai multe, în primul rând faptul că nu s-a ostenit să răspundă celor care l-au acuzat în repetate rânduri de colaborare cu KGb sau GRU, cu Moscova! Angajamentul său și notele informative date către KGB nu au cum să apară la lumina zilei, dar angajarea sa faptică în acțiuni organizate de KGB sau de alte servicii anti-românești este greu de ignorat. Mi-aduc aminte că pe vremea acelor acte de așa zisă disidență am încercat să-mi arăt solidaritatea cu Mircea Dinescu, dar socrul său mi-a refuzat „compasiunea”! A refuzat să-i transmită lui MD mesajul meu verbal de solidaritate colegială. N-am înțeles din ce motive… Eu m-am simțit obligat să fac acest gest deoarece îl criticasem pe poetul Mircea Dinescu că nu prea e poet! La data aceea nu știam cât de multă dreptate aveam!

În concluzie, Mircea Dinescu are dreptate, circul cu Quintus erou național a fost nejustificat, mai ales pour les connaisseurs!

ION COJA