A cui slugă a fost Augustin Buzura?
Contains Link
Nicu Pîrîu2 days ago
.
Până revine domn profesor puteţi citi textul Colonelului (r.) Vasile I. Zărnescu la adresa :
http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/48236-protectorii-romani-ai-jidanilor-au-fost-asasinati-ca-sa-dispara-dovezile-inexistentei-holocaustului.html
Lucrarea la care se face referire este:
Lt.-colonelul Alesandru Duţu şi dr. Constantin Botoran, coordonatori, SITUAŢIA EVREILOR DIN ROMÂNIA. Vol. I, partea întâi 1939-1941. Ed. Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003[1].
„..
Referitor la aceasta din urmă trebuie să fac o expunere specială, chiar dacă succintă. „Lucrarea, datată 1994, avea, într-adevăr, să apară în acel an. A fost tipărită într-un tiraj corespunzător importanţei subiectului tratat şi urma să fie lansată şi difuzată după tipicul consacrat. În preziua lansării, însă, cartea a fost oprită de la difuzare şi trimisă la topit, fiind, aşadar, literalmente distrusă, şi asta din dispoziţia (ordinul) domnului Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei Culturale Române, sub a cărei egidă s-a întocmit volumul“, scria, la 4 iunie 2003, prefaţatorul cărţii, prof. Ion Coja (cf. op. cit., pag. 5). Într-o discuţie pe care o avusese, cu câteva săptămâni înainte de 4 iunie 2003, cu Augustin Buzura, prof. Coja l-a rugat să-i releve cine a făcut presiune asupra lui ca să topească volumul, iar acesta i-a răspuns că „nişte lideri ai comunităţii evreieşti din România, cărora li s-a părut inadmisibil faptul că, printre materialele cu valoare de document istoric, au fost inserate şi câteva articole de ziar…“ (idem, pag. 5-6)! Evident, era un pretext ridicol, pe care Augustin Buzura – mare patriot încă din vremea Socialismului şi rămas aşa şi acum – ba încă adulat de o lichea ca Radu Tudor[2] –, în Capitalismul sălbatic – trebuia să-l respingă vehement şi nu să dea, din laşitate şi lichelism faţă de jidani, cartea la topit. În interiorul volumului, prof. Coja îi adresează o Scrisoare deschisă ambasadorului de atunci al Israelului la Bucureşti, Sandu Mazor, în care-i cerea să se pronunţe cu privire la modul în care şi la motivele pentru care se predau în şcolile româneşti lecţii despre holocaust etc. De asemenea, îi cere lui Augustin Buzura să-i denunţe pe liderii jidani care făcuseră presiuni asupra lui pentru distrugerea unei cărţi elaborate de un colectiv de reputaţi istorici români. Fireşte, nici unul dintre cei interpelaţi nu a catadicsit să-i răspundă: Buzura s-a lăfăit, în continuare, în scaunul lui de academician bine plătit degeaba[3], iar Mazor în cel de ambasador; şi, cum am relevat mai sus, pe ăsta din urmă l-a apucat dorul de afaceri în România şi a cerut, cu tupeul tipic jidănesc, „cetăţenia română“. Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne?! Dar de ce trebuie să-l invocăm, mereu, pe Ţepeş?! Noi nu putem să le înfigem ăstora o ţeapă? Mai ales că doar câţiva sunt ambasadori, ceilalţi sunt escroci de rând, ca Sorin Beraru, Nati Meir ş.a., sau speculatori financiari, ca George Soros, filantropi ca George Soros sau incitatori ai ţiganilor ca George Soros!
Cum se ştie, un precedent similar fusese provocat de către şef-rabinul Moses Rosen, care a împiedicat apariţia volumului al IX-lea al Operelor lui Mihai Eminescu, pe motiv că ar conţine multe articole „antisemite“. Dar acest lucru fusese posibil fiindcă tartor-rabinul Moses Rosen – care devenise un dictator în comunitatea jidanilor din România şi, de aceea, era dezavuat chiar de unii intelectuali coreligionari de-ai lui – era în relaţii foarte apropiate cu Nicolae Ceauşescu, tot dictator şi el. Acum, însă, în plin regim „democratic“, cine îşi putea permite să impună topirea unei cărţi despre aspecte importante ale Istoriei Românilor?! În continuarea notei introductive, Ion Coja ţinea să sublinieze: „Credem, însă, că gestul de a opri de la publicare aceste documente are o forţă probatorie copleşitor de mare. Este un gest mai elocvent decât toate dovezile istorice posibile. În mod normal, această fărădelege pune capăt disputei despre holocaustul din România. Căci gestul de a pune pumnul în gură adversarului dovedeşte reaua credinţă a făptaşului, grija de a ascunde adevărul, preocuparea sistematică şi conştientă de a împiedica aflarea adevărului. O asemenea atitudine este caracteristică numai celor care ştiu că se înscriu în fals şi în minciună prin ideile şi tezele promovate. Or, cei care au împiedicat difuzarea cărţii noastre sunt acei reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din România care şi-au făcut un scop al existenţei lor ratate din a convinge lumea şi, în primul rând, pe români că românii, autorităţile guvernului Ion Antonescu, au ucis sute de mii de evrei…“ (ibidem, pag. 6). În pledoaria de aici, prof. Coja are, evident, dreptate: ascunderea „dovezilor care atestă că România i-a protejat pe evrei“ îi incriminează pentru măsluire, pentru mistificare, pentru înşelătorie pe cei care acuză România de holocaust. De aici, d-l prof. Coja conchide că nu a fost holocaust în România. La fel a raţionat şi a conchis şi în articolul în care acuza Mossadul că a furat Memoriile lui Wilhelm Filderman, în care acesta, Filderman, mărturisea că mareşalul Ion Antonescu i-a protejat pe evrei. „Gestul Mossadului, recte al guvernului din Israel, de a ascunde mărturia lăsată de Wilhelm Filderman, este echivalent cu recunoaşterea faptului că aceste memorii contrazic şi infirmă teza oficială a evreimii mondiale cu privire la holocaustul din România, din Transnistria“.
„..am încheiat citarea.
.
Nota redacției: Mulțumesc dlui Nicu Pîrîu pentru informațiile suplimentare oferite celor care ne vizitează site-ul.
Alesandru Duțu este unul dintre cei mai autorizați istorici în Al Doilea Război Mondial iar volumul I al cărții, Situația evreilor din România 1939-1941, a apărut dupa zece ani de la incidentul povestit aici în câteva exemplare iar volumul II nu a mai fost publicat. Este evident că s-au făcut presiuni iar d-ul Buzura, poate și din servilism, a făcut tot posibilul ca această carte să nu apară. Adevărul poate fi periculos și el poate fi substituit mai ales dacă se prezintă o minciună de o mie de ori ca adevăr.
Cartea a apărut în 1000 de exemplare, 100 s-au dat autorilor, iar restul s-a distribuit gratuit. Buzura, intervievat în Cotidianul pe acest subiect, ca să zică și el ceva, a zis că îi va da în judecată pe cei care au scos cartea deoarece cartea este proprietatea Fundației Culturale și nu putea fi tipărită fără acordul Fundației, adică al său. Desigur, n-a dat pe nimeni în judecată! Știa bine ce porcărie făcuse!
Il atasam si pe profesorul Faurisson spre a sutine spusele domnului profesor Coja si a domnului colonel Zarnescu care vor libertatea de a formula adevarul conform opiniei lor structurate pe baze istorice -stiintifice .
Si care se confrunta cu aceeasi represiune exercitata pe plan international de catre organizatiile izraelite, contra oamenilor de stiinta ce iau in discutie Holocaustul(azi numita doar Shoah), mai exact versiunea RABINICA a acestui fenomen mult anticipat de religia iudaica, si impus ca VERSIUNE OFICIALA ISTORICA, ADICA STIINTIFICA, in toate tarile care s-au supus acestui demers religios . . .
Robert Faurisson citeaza un ANTINEGATIONIST despre starea de fapt a legilor liberticide in Franta, extinse/adoptate in foarte multe alte tari, { printre care si in Romania, adaugam noi}
„Toata lumea stie ce inseamna reprosurile de a fi „negator al holocaustului”,”revizionist”, „nega-tionist”. Excluderea din randurile omenirii civilizate .Cine cade prada unor astfel de suspiciuni, este anihilat. Viata lui civica este distrusa , reputatia lui stiintifica este ruinata „.
Profesorul Faurisson continua citatul dat de acest antirevizionist :
„Va trebui sa dezbati starea opiniei publice intr-o tara unde e suficient sa agiti redutabila acuzatie a negationismului referitor la Auschwitz, pentru a distruge moral , in spatiul unei singure secunde, un savant de renume „{1}
Robert Faurisson
Introduction aux
ÉCRITS RÉVISIONNISTES (1974-1998)
Ce n’est pas un révisionniste qui l’affirme mais un antirévi¬sionniste :
« Négateur de l’Holocauste », « révisionniste », « néga-tionniste », tout le monde sait ce que signifient de tels reproches. L’exclusion de l’humanité civilisée. Quelqu’un qui est en proie à de tels soupçons est anéanti. Sa vie civique est détruite, sa réputation scientifique ruinée.
Et d’ajouter :
Il faudra débattre de l’état de l’opinion publique dans un pays où il suffit de brandir l’accusation redoutable du négationnisme d’Auschwitz pour détruire moralement, en l’espace d’une seconde, un savant renommé [1].
Contre la loi
Le présent ouvrage ne peut être diffusé. Son édition est privée et hors-commerce. Son contenu enfreint la loi.
En France, il est interdit de contester la Shoah.
En application d’une loi du 13 juillet 1990 « sur la liberté de la presse », la Shoah, en ses trois hypostases – le prétendu génocide des juifs, les prétendues chambres à gaz nazies et les prétendus six millions de victimes juives de la seconde guerre mondiale – est devenue incon-testable sous peine d’un emprisonnement de un mois à un an, d’une amende de 2 000 francs à 300 000 francs [300 euros à 45 000 euros], du versement de dommages-intérêts dont le montant peut être considérable et sous peine d’autres sanctions encore. Plus précisément, cette loi interdit de contester l’existence d’un ou plusieurs « crimes contre l’humanité » tels que définis en 1945 et punis en 1946 par les juges du Tribunal militaire international de Nu¬remberg, tribunal institué exclusivement par des vainqueurs pour juger exclusivement un vaincu.
Certes, débats et controverses sur la Shoah – qu’on appelle aussi l’ « Holocauste » – restent autorisés mais dans le cadre tracé par le dogme officiel. Controverses ou débats qui conduiraient à remettre en cause tout ou partie de la Shoah ou simplement à la révoquer en doute sont interdits. Répétons-le : en la matière, même le doute est proscrit, et puni.
L’idée d’une telle loi, d’inspiration israélienne [2], avait été formu¬lée, en France, pour la première fois en 1986 par un certain nombre d’historiens d’origine juive dont Pierre Vidal-Naquet, Georges Wellers et François Bédarida, réunis autour du grand rabbin René-Samuel Si-rat [3]. La loi fut votée en 1990 grâce aux initiatives de Laurent Fabius, président de l’Assemblée nationale et lui-même juif de combat. A la même époque, une violation de sépultures dans le cimetière juif de Carpentras donna lieu à une exploitation médiatique qui paralysa, chez les députés et les sénateurs de l’opposition, toute velléité de résistance effective au vote de cette loi. Dans Paris, drapeaux israéliens au vent, environ 200 000 manifestants protestèrent contre « la résurgence de la bête immonde ». Le bourdon de Notre-Dame fit entendre sa voix comme pour un événement particulièrement tragique ou significatif de l’histoire de France. La loi une fois publiée au Journal officiel de la République française(avec nomination, le même jour, de P. Vidal-Naquet dans l’ordre de la Légion d’honneur), le scandale de Carpentras ne fut plus évoqué que de loin en loin, pour mémoire. Ne resta alors que la loi « Fabius-Gayssot ».
Sous la pression d’organisations juives nationales et internatio¬nales, d’autres pays adoptèrent à leur tour, sur les modèles israélien et français, des lois interdisant toute contestation de la Shoah. Ce fut le cas pour l’Allemagne, l’Autriche, la Belgique, la Suisse, l’Espagne et la Lituanie. D’autres pays, encore, du monde occidental ont promis aux organisations juives d’en faire autant, en particulier la Grande-Bretagne et le Canada. Mais, en réalité, une telle loi, de caractère spécifique, n’est pas indispensable pour la chasse au révisionnisme historique. En France, comme en d’autres pays, l’usage a été, et parfois reste, de poursuivre les contestataires de la Shoah en application d’autres lois, par exemple celles réprimant, selon le cas, le racisme ou l’antisémitisme, la diffamation de personnes vivantes, l’outrage à la mémoire des morts, l’apologie de crime, la propagation de fausses nouvelles et – source d’indemnités pécuniaires pour les plaignants – le dommage à autrui.
En France, policiers et juges assurent avec rigueur la protection ainsi accordée à une version officielle de l’histoire de la seconde guerre mondiale. Selon cette version rabbinique, l’événement majeur du con¬flit aurait été la Shoah, autrement dit une extermination physique ou une tentative d’extermination physique des juifs que les Allemands auraient perpétrée de 1941-1942 à 1944-1945 (ne disposant d’aucun document – et pour cause, puisqu’il s’agit d’une fiction – les historiens officiels ne proposent que des dates aussi divergentes qu’approxi¬matives).
Notes
________________________________________
[1] Ces mots sont de Karl Schlögel, prenant la défense de Gabor Tamas Ritter¬sporn accusé par Maxime Leo (Berliner Zeitung, 12 février 1998) d’avoir apporté son soutien à la liberté d’expression de Robert Faurisson en 1980 (« Eine Jagdpartie. Wie man einen Wissenschaftler ruiniert », Frankfurter Allgemeine Zeitung, 18 février 1998, p. 42).
cine domnule e acest impostor augustin buzura? ce a scris el de e atat de mare si celebru, luat in brate de poponarii din America si radio jegos europa libera?
toate leprele, nespalatii, nerusinatii au intrat in academia romana care numai romaneasca nu este!!
ce spune Academia Romana?