| Democrația este un termen pe care Kant și Hegel abia dacă îl menționează. Ne întrebăm de ce.
“În povestea lui Hans Christian Andersen, împăratul face paradă gol prin oraș până când un copil spune ceea ce toți ceilalți se tem prea mult să recunoască. Pe 18 aprilie 2026, directorul executiv al Palantir, Alex Karp, și-a organizat propria paradă. Palantir și-a postat manifestul în 22 de puncte pe X, iar în câteva zile acesta a atras 32 de milioane de vizualizări. Cercetătorii l-au numit tehnofascism.” ~ https://thecradle.co/articles/palantirs-kill-chain-meets-the-multipolar-child Profesorul, indrumătorul si formatorul ideologic al lui Andrei Marga ce a primit omagiul suprem din partea sa in cartea “Filosofia Lui Habermas” – Polirom (2006), Printre numeroasele lucruri care au rămas de la filosoful german Jürgen Habermas, decedat pe 14 martie 2026, se numără si două idei pivotale: Urmându-l pe Immanuel Kant mai degrabă decât pe Hegel – și mai ales pe Marx – Habermas a văzut modernitatea ca pe un proiect neterminat, definit de o criză după alta. În ultimii ani, a realizat in sfarsit că ceea ce el numea „noile media” și ceea ce, în realitate, sunt platforme online corporative conduse de monopoliști iudeo-americani – Facebook, Twitter (X) etc. – nu sunt cu adevărat „revoluționare”. Ar putea avea dreptate să compare aceste așa-numite „noi media” cu tipografia. Totuși, platformele online corporative întăresc puterea mass-media corporatiste, în loc să o slăbească, așa cum spera el într-una dintre lucrările sale mai revelatoare: “Transformarea structurală a sferei publice” (1962) – ducând la capitalismul mediatic. Platformele online corporative ar putea fi o transformare structurală a sferei publice – oferind bigoților, rasiștilor, extremei drepte și neonazismului direct o mulțime de opțiuni – dar nu au transformat sfera publică în bine. Dimpotrivă, au sporit corporatizarea sferei publice într-un instrument în care maximizarea profitului întâlnește senzaționalismul condus algoritmic. Totuși, în multe dintre scrierile lui Habermas există întotdeauna o criză. Pe măsură ce viziunile tradiționale despre lume se dizolvă – nu numai pe internet, ci și în alte părți – libertatea comentariilor anonime și a discursului instigator la ură pe platformele online nu a dus, până acum, la câștiguri în libertate pentru oameni sau la o mișcare către mai multă democrație. Democrația este un termen pe care doi dintre eroii filosofici ai lui Habermas – Kant și Hegel – abia dacă îl menționează. Ne întrebăm de ce. Pentru Jürgen Habermas, ceea ce filosoful german Husserl numea lumea vieții este întotdeauna amenințată de puterea corporatistă și de politică. Habermas nu era lipsit de o critică ușoară a capitalismului. Totuși, el nu era nici Adorno, nici Horkheimer și cu siguranță nici Marcuse. Gândirea filosofică despre crize nu era nicidecum exclusivă pentru el. Totuși, analizele sale se bazau pe diagnosticul că „modernitatea” – un cuvânt cheie central în gândirea filosofică a lui Habermas – este ea însăși structurată într-o manieră asemănătoare crizei. El a diagnosticat corect modernitatea ca fiind un „proiect neterminat”. Pentru Jürgen Habermas, lumea nu se va îmbunătăți dacă Națiunile Unite se dezintegrează, dacă Declarația Universală a Drepturilor Omului, desi inutilă este subminată, dacă ordinea globală unilaterală se destramă și dacă dreptul internațional nu se va mai aplica, așa cum a prevăzut Donald Trump și mulți alții. Nietzsche s-a înșelat: nihilismul nu vine nici din interior, nici din filosofie. În schimb, nihilismul și resentimentul provin de la elite, de la liderii politici reacționari și dintr-o cultură care a fost manipulată de propagandă. Habermas nu a lăsat în urmă: un ghid pentru mintea rebelă, nici o ghidare morală cu care să ducem mai departe moștenirea clasică filosofico-emancipatoare. CUM A DUS DEMOCRAȚIA LUI HABERMAS LA TEHNOCRAȚIA LUI PALANTIR Filosoful german Jürgen Habermas a murit pe 14 martie a acestui an, cu trei luni înainte de a împlini 97 de ani. A fost un gânditor din a doua generație al Școlii de la Frankfurt, cunoscut pentru teoria sa soporifică despre democrație. Exprimată în cea mai obositoare proză imaginabilă, o astfel de teorie era utilă pentru a preveni orice rebeliune, adormind chiar și cele mai exaltate spirite revoluționare. Poate fi clasificat drept un filosof al Sfârșitului Istoriei, deoarece, la fel ca Fukuyama, credea că lumea atinsese deja apogeul evoluției politice și sociale odată cu capitalismul democratic. Având în vedere că această ordine unipolară se prăbușește fără să fi împlinit măcar o jumătate de secol, trebuie să bănuim că Habermas va avea mai mult timp de trăit decât propria sa filozofie. Cu toate acestea, există un posibil salvator la orizont: Alex Karp, CEO-ul Palantir, are un doctorat în Teorie Socială de la Școala de la Frankfurt și l-a văzut pe Habermas ca pe un mentor. La o lună după moartea filosofului, opinia publică a fost șocată de un rezumat al manifestului Palantir scris de Alex Karp și un anume Nicholas Zamiska. Manifestul, o carte intitulată Republica Tehnologică, a fost lansat în 2025, dar nu se prezenta ca o parte a companiei. Astfel, când această puternică companie americană de armament a publicat un rezumat al Republicii Tehnologice pe contul său oficial de Twitter ca fiind propria poziție politică, manifestul a căpătat o mare importanță. Nu numai că este atipic ca o companie să aibă un manifest politic, dar compania în cauză a fost creată cu bani CIA și vinde supraveghere guvernului – și acum vrea să fie iubită de oameni pentru că este „eficientă”. Articolul poate fi considerat un efort de a crea o tehnocrație demagogică. Noutatea ar fi demagogia, deoarece tehnocrația este considerată un fapt: „Am făcut greșeala de a permite unei clase conducătoare tehnocratice să se formeze și să preia controlul în această țară fără a cere nimic substanțial în schimb. Ce ar trebui să ceară publicul pentru abandonarea amenințării revoltei?”, se întreabă Karp și Zamiska, referindu-se la companiile din Silicon Valley. „E-mailul gratuit nu este suficient”, se gândesc ei. Și această propoziție este suficient de importantă pentru a apărea ca punct 3 în rezumatul publicat pe Twitter. Ideea de bază este, așadar, că tehnocrația poate și ar trebui să ofere publicului ceva pentru a-și potoli revolta. Dintr-o dată, aflăm că scopul unei clase conducătoare, cel puțin în dimensiunea sa publică (care ar trebui să fie cea mai relevantă), se limitează la prevenirea revoltei celor guvernați. În primul rând vin profiturile sau orice altceva contează pentru companiile care guvernează de fapt Statele Unite. Abia după aceea, ca o chestiune de prudență și în interesul acelorași companii, este necesar să mulțumim publicul, astfel încât acesta să nu se revolte și să atace clasa conducătoare. Este prudent să previi apariția Mangione-urilor, ca să spunem așa. Habermas este citat în manifest și tocmai în calitatea sa de teoretician al democrației: „Jürgen Habermas a sugerat”, spun Karp și Zamiska, „eșecul liderilor de a-și îndeplini promisiunile implicite sau explicite față de public are potențialul de a provoca o criză de legitimitate pentru un guvern. Atunci când tehnologiile emergente care generează bogăție privată nu promovează interesul public mai larg, apar adesea probleme. Cu alte cuvinte, decadența unei culturi sau civilizații și, într-adevăr, a clasei sale conducătoare, va fi iertată numai dacă acea cultură este capabilă să ofere creștere economică și securitate publicului.” Expresia „creștere economică” a apărut în text și nu a mai revenit niciodată, cu excepția câtorva note de subsol și referințe bibliografice. Având în vedere că Palantir oferă IA și că propaganda pro-IA susține că munca umană din clasa de mijloc va fi înlocuită de mașini, nu este surprinzător faptul că creșterea economică nu reapare într-un text politic. Dacă există creștere economică, aceasta este pentru companiile menționate anterior, nu pentru oameni. În plus, un alt lucru pe care Palantir îl poate oferi este securitatea. Face parte din domeniul lor de activitate. Cu toate acestea, prin însăși natura sa, securitatea este relativă: un gard crește securitatea proprietarului și scade securitatea hoțului. Dacă Palantir și concurenții săi scanează fața și irisul fiecărei persoane de pe planetă, accesează fiecare smartphone de pe planetă, instalează puncte de control pentru a monitoriza mișcarea umană și compilează tot felul de statistici cu imensa lor bază de date, acest lucru ar putea servi atât la prevenirea crimelor și jafurilor, cât și la suprimarea chiar a revoltelor de care Palantir se teme. Palestinienii pot atesta acest lucru… Și, să recunoaștem, Occidentul a avut vremuri mai bune când vine vorba de siguranța publică. Înainte de politicile publice nebunești ale neoliberalismului, nu era normal să se reducă activitatea publică, cheltuielile cu azilurile și închisorile, lăsându-i pe nebuni și criminali pe străzi, nici ieftinirea forței de muncă din Lumea Întâi prin importul de imigranți ilegali din întreaga planetă. Având în vedere că gânditorul Școlii de la Frankfurt, Alex Karp, l-a ales pe Habermas pentru a-și susține legitimitatea proiectului politic tiranic, trebuie să ne întrebăm dacă democrația apărată de Habermas nu este, de fapt, un preludiu al tiraniei. Este demn de remarcat faptul că Habermas a fost consilierul lui Hans-Hermann Hoppe, anarho-capitalistul rasist al cărui model politic ideal ar fi cel al condominiilor private în care albii practică apartheidul într-un mod democratic. Prin urmare, nu se poate susține că Alex Karp este un excentric care a văzut singur în Habermas o modalitate de a-și justifica anarho-capitalismul de dreapta. (Notă: acesta nu este un pleonasm, deoarece Wokeismul este anarho-capitalism de stânga, deoarece își propune să folosească companiile pentru a realiza „justiție socială” împotriva sentimentului popular, corupând statul dacă este necesar.) Teoria democrației a lui Habermas nu este altceva decât o birocrație a discursului al cărei scop este de a susține constituționalitatea și de a oferi oamenilor sentimentul că trăiesc într-un sistem legitim. Nu abordează realitatea obiectivă, ci mai degrabă o percepție care poate fi manipulată prin propagandă – așa cum intenționează să facă Silicon Valley, fie de stânga, fie de dreapta. Este un sistem nihilist și, de fiecare dată când nihilismul latent este făcut explicit, Habermas poate, în mod democratic, să admită paradoxul și întrebarea deschisă, menținând dialogul la infinit. Dacă nu apare o opinie considerată antidemocratică – atunci este potrivit să cheme poliția, altfel Hitler se va întoarce. Habermas este un gânditor al Școlii de la Frankfurt din a doua generație, deoarece stă pe umerii primei generații, care, în perioada postbelică, a urmărit să mențină o ordine „democratică” sub o ciomăgie, altfel Hitler se va întoarce. Clauza „altfel Hitler se va întoarce” a luat amploare atât de mult încât, în secolul XXI, Hitler se va întoarce chiar dacă spunem că femeile nu au penis, deoarece persoanele trans sunt noii evrei în sistemul juridic obsesiv contra-majoritarian. În rezumatul manifestului, Palantir afirmă tacit că intenționează să-și extindă piața de arme în Germania și Japonia: „15. Castrarea postbelică a Germaniei și Japoniei trebuie anulată. Dezactivarea Germaniei a fost o corecție excesivă pentru care Europa plătește acum un preț greu. Un angajament similar și extrem de teatral față de pacifismul japonez va amenința, dacă va fi menținut, să schimbe și echilibrul de putere în Asia.” Aici, este evident că Germania și Japonia trebuie folosite pentru a combate cei doi piloni principali ai sfârșitului unipolarității: Rusia și China. Prin urmare, Karp vrea să mențină Sfârșitul Istoriei prin forță. Comentând despre Fukuyama, Karp și Zamiska spun: „Nu trebuie, totuși, să ne mulțumim. Capacitatea societăților libere și democratice de a triumfa necesită ceva mai mult decât un apel moral. Necesită putere coardă, iar puterea coardă în acest secol va fi construită pe software.” Se poate observa, așadar, că proiectul lui Palantir este literalmente reacționar, deoarece intenționează să prevină apariția multipolarității. Singura corecție de curs pare a fi oprirea wokeismului și întronarea valorilor incorecte politic care sunt la modă în Silicon Valley, care sunt întotdeauna legate de darwinismul social. Prin urmare, punctul 20: „Trebuie să se reziste intoleranței omniprezente față de credința religioasă în anumite cercuri. Intoleranța elitei față de credința religioasă este probabil unul dintre cele mai grăitoare semne că proiectul său politic constituie o mișcare intelectuală mai puțin deschisă decât ar susține mulți din cadrul său.” Wokeismul, care generează multă rezistență, este înlocuit de o alianță între oameni religioși și atei, care este deja destul de vizibilă în sionism. Iată, așadar, lumea gestată de Habermas și alți gânditori ai Școlii de la Frankfurt: una în care cămașa de forță a rațiunii practice, operând în cadrul constituționalității, caută să se impună prin forță asupra întregii lumi și care va înlocui travestiții cu biserici sioniste pentru a se bucura de legitimitate. |
Distribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
LUMEA AZI
De CD
Motto: “Increscunt animi, virescit volnere virtus” —„Spiritul crește, virtutea renaște printr-o rană”~ Friedrich Nietzsche – “Twilight of the Idols”.
Lumea a intrat deja într-o zonă de ambiguitate strategică, în care dreptul coexistă cu forța, iar normele cu excepțiile. Ezitările, evitările si retragerile lase sunt declarate acte de eroism si inaltă strategie militară, iar infrangerea este declarată cu pompă in fata camerelor drept Victorie categorică.
Între rivalitate și pragmatism, între confruntare și negociere, apare o lume în care liniile de separație nu mai sunt clare. Aparitia predispozitiei spre multilateralism multipolar transformă competiția globală într-una sistemică, în care nu doar interesele, ci și modelele de organizare sunt puse în joc.
Această predisponibilitate a scos la suprafață contradicțiile unui sistem care nu mai putea funcționa în forma sa inițială. A transformat consensul în conflict și a obligat lumea să-și redefinească pozițiile.
Dar această demascare are un preț. În absența unor reguli clare și acceptate de state, ordinea internațională devine fragilă, instabilă, se neglijează biblia dreptului international – Carta Onu inlocuită cu “ordinea bazată pe reguli”. Statele reacționează, își reafirmă suveranitatea; își consolidează capacitățile militare; își diversifică alianțele si alinierile.
Rezultatul este o lume mai fragmentată, mai competitivă și mai imprevizibilă. În fața acestei realități, întrebarea finală nu mai este încotro conduce această transformare fragmentară ci cum se ajunge la linia finală.
SUA mai incearcă incă să-și reafirme dominația hegemonică prin constrângere directă, armată invocând nevoi strategice renunțând la ambalajul ideologic expirat al trecutului.
Negativistii fatalisti văd o fragmentare globală, în care lumea se divide în blocuri rivale, regionale sau in funcție de afinități, iar stabilitatea devine locală, nu globală. În acest scenariu, incertitudinea devine norma.
Dar vointa aliniamentului multilateral, 40% din populatia lumii –Sudul Glabal vede emergența unei lumi multipolare, în care marile puteri, Statele Unite, China și Rusia coexistă într-un echilibru sensibil, dar funcțional.
Regulile nu dispar, dar sunt renegociate fără părtinire, iar conflictul este gestionat după aceste reguli urmate cu sfintenie. Ciine nu respectă Noile Reguli este exclus de la masa multilaterală, izolat in carantină economică.
Există și scenariul escaladării, în care competiția dintre marile puteri scapă de sub control, lumea intră într-o criză majoră, cu consecințe greu de anticipat. Dar o gandire consecventională arată că sansele supravietuirii unei conflagratii nucleare sunt minime pentru ambele tabere, iar dacă criza se limitează doar la dezastrul economic care urmeaă implacabil pentru cei din tabăra ce a tipărit bani fără discernănt, lucrurile se mai pot totusi, incă pune sub un control sever dar fără consecinte total dezastruoase.
Conflictele actuale se desfăsoară mocnit, lent prin procese mai elaborate de rezistență, regenerare a forțelor și capacitatea sistemelor politice de a absorbi perturbările fără a pierde coeziunea, rezultând o competiție de uzură in care cel care rezistă castigă si dovedeste putere si dominatie iar pierdantul intră in conul de umbră si uitare a istoriei.
Declinul puterii elitelor financiare globale se va fi accelerat drastic odată intrate in conul de umbră si carantină, iar lumea va încerca să depășească vechea Pax Americana către o nouă ordine globală, distinct multipolară.
Există o solutie, o iesire si pentru statele condamnate financiar atat timp cat nu se gandeste in vechii termeni ai “sumei zero’ si ai răzbunarii perpetue- vendetta. Iertarea si ispasirea pot crea spatiul moral necesar increderii si cooperarii să aducă un miracol al umanitătii. Multilateralitatea si cooperativitatea au solutii si pentru cazuri extreme, totul poate fi remediat dacă există buna credintă si diligentă.
Acum cand lumea a încetat să mai creadă în reguli ca în garanții absolute și a revenit la negocierea drepturilor si a intereselor, afirmarea unei hegemonii este o greseala ideologică cat si strategică. Acum ordinea nu mai este dictată, ci disputată, pacea nu mai este o stare, un dat, ci un echilibru ce isi caută stabilitatea fermă,. în care națiunile nu mai caută integrarea, ci doar alinierea si abtinerea de la interventie externă.
Iar dacă această lume va deveni mai stabilă depinde doar de capacitatea colectivă de a transforma competiția în echilibru. Pentru că, în absența regulilor acceptate, puterea nu mai poate să se afime cu o autoritate sintetică/artificială in afara recunosterii formale si legale.
Globalizarea Societatii deschise a fost incercată de elitele finaciare prin agentii lor dar nu a putut reusi, căci ideologia era prea mediocră si fără o finalitate convingătoare. Conceptul de „societate deschisă”, articulat de Karl Popper și promovat activ de elitele financiare prin agenti ca George Soros, a constituit fundamentul ideologic al acestei viziuni. În realitate, această ordine nu a fost nici universală, nici echitabilă. Globalizarea a funcționat ca un mecanism de redistribuire asimetrică a resurselor și puterii, în care Statele Unite și aliații lor au beneficiat de poziții dominante.
Sub discursul cooperării între state s-a menținut o hegemonie clară, cu “ordine bazate pe reguli”si exercitată prin instrumente economice, militare și instituționale ca ONG-uri, Thinktank-uri si alte organizatii oculte.
Reordonarea globală începe să se consolideze, dar supraviețuirea ei nu va fi ușoară. Conflictele se vor intensifica, monedele se vor prăbuși, președinții vor demisiona, democrațiile se vor dezintegra, iar ordinea internațională așa cum a fost construită după cel de-al Doilea Război Mondial se va destrăma. Punctele culminante ciclice sunt dificile, deoarece paradigmele stabilite de mult timp nu se mai aplică. Cei care acceptă schimbarea se vor adapta mai ușor; cei care nu o fac vor fi copleșiți. autoizolati.
O resetare poate reechilibra lumea. Evenimentele care ne așteaptă sunt consecința eșecului de a rezista răului cu forța, mai mult decât cu orice altceva. Este timpul să transformăm non-rezistența în rezistență și schimbarea regimului impus de elitele financiare odată pentru totdeauna, pentru a restabili ordinea civilizațională. Odată ce acest lucru va fi realizat, lumea multipolară emergentă va reechilibra relațiile dintre Est și Vest, dintre etnii și să sperăm chiar între Dumnezeu și om.
Ce avem acum nu este un conflict clasic, delimitat teritorial, ci o confruntare cu stratificări: militare, tehnologice, ideologice și prin intermediari proxy, regionali. Consecințele globale sunt însă semnificative: volatilitate energetică, presiune asupra rutelor comerciale, intensificarea cursei înarmărilor și consolidarea logicii blocurilor.
Într-o lume deja marcată de competiția marilor puteri, acest focar nu mai poate genere o nouă ordine hegemonică, ci adâncește fragmentarea celei existente. Astfel, conflictul nu anticipează o rezolvare, ci confirmă tendința epocii: nu pace stabilă, ci echilibre fragile între crize successive ce anuntă criza Finală.
V-a putea cineva explica scorpionului si să-l convingă să nu se folosească de bunăvointa broscutei ca să evite o fatalitate mutuală?
Este o karma, o fatalitate sau Soarta?
Zicala romanească spune ca” orice invăt are si dezvăt”. Iar dacă nu este un obicei căpatat ci o marcă genetică atunci Soarta isi va spune cuvantul si Karma va fi pecetea blestemului.
Atlanta 2/05/2026