De la RENA despre „micul rege Mihai”!

Acest articol trebuie publicat in toate ziarele si revistele din tara si de peste hotare. Nu toti oamenii au internet si pot sa citeasca. Spre exemplu, eu l-am sfatuit pe dl.prof. Gheorghe Funar sa citeasca articolele de pe site-ul dlui Coja!

Mihai I ar fi (fost) „omul rușilor”.

Am avut deunăzi ocazia de a sta de vorbă cu un apropiat al celui ce-și zice Prințul Paul de România și susține că este pe linie paternă descendent al regelui Carol al II-lea. Nu pare o fantezie, seamănă bine din profil cu odiosul personaj din al cărui os domnesc se laudă că se trage. Nu-l contrazicem. Nimeni nu-și poate alege bunicii! Bunicii biologici, firește. Așadar, indirect, din anturajul amintit, ne parvin următoarele relatări, adică bârfe și acuzaţii, cu privire la ex-regele Mihai, devenit de curând „piațetă”, în imediata apropiere a ambasadei U.R.S.S.. Loc mai potrivit nici că se putea găsi. Din relatările respective, una dintre cele mai dureroase pentru noi, dacă s-ar adeveri, este aceea că Mihai I ar fi (fost) „omul rușilor”. Această vorbă grea este acoperită, adeverită – până la proba contrarie -, în primul rând prin acțiunea regelui din ziua de 23 august, actul arestării Mareșalului Ion Antonescu fiind considerat de foarte mulți români, de foarte mulți istorici și oameni politici, un act de trădare națională! De aproape 70 de ani fostul rege ocolește să discute propriu-zis cele întâmplate în acea zi nefericită! Ocolește o discuție amănunțită cu un interlocutor mai incomod. Se ferește să i se pună acele întrebări la care numai ex-regele Mihai cunoaște răspunsul, întrebări la care dacă am primi răspunsul, am lămuri o dată pentru totdeauna subiectul atât de dureros și de controversat numit 23 august 1944…

Suspiciuni grave ridică și actul abdicării de la 30 decembrie 1947, act de asemenea confuz, neelucidat în detaliile sale deloc lipsite de importanță. Se spune, în anturajul prințului Paul, dar și în alte medii interesate de subiect, că regele Mihai, când a plecat în toamna anului 1947 la Londra, să asiste la nunta regală, plecase de fapt să nu se mai întoarcă, având în acest sens o înțelegere mai mult sau mai puțin tacită cu liderii comuniști de la București. Drept care la vremea respectivă a plecat după el cu o mulțime de bunuri și valori pe care, ajuns în Occident, le-a depus la păstrare în Elveția. Există acte în acest sens, susține… anturajul amintit. Numai că Stalin, cinicul și vicleanul de Stalin, când a aflat de circumstanțele în care Mihai a părăsit țara și tronul s-a făcut negru de supărare: „Spuneți-i să se întoarcă la București să semneze actul de abdicare! Nu trebuie lăsat să plece fără să semneze și să declare solemn că abdică pentru vecii vecilor!” Așa se explică mai bine gestul straniu al lui Mihai de a se întoarce în țară, pentru câteva săptămâni, după care a abdicat cu tot tam-tamul impus de Stalin. În condiții de perfectă legalitate! Numai semnătura la notar a lipsit!

Versiunea oficială, cum că Mihai a fost sfătuit de Churchill să se întoarcă, nu poate fi exclusă, căci se poate completa: Churchill îi putea da lui Mihai sfatul de a nu-l supăra pe țar! De a nu se pune rău cu mâna cea lungă a lungă a revoluției. Ca și până atunci, Churchill a fost întotdeauna mai atent cu interesele rusești decât cu cele românești sau est-eropene. Așadar, Mihai al nostru a fost un suveran ascultător și a părăsit Țara în condițiile dictate de la Moscova, încărcat din nou cu de toate! Toate acestea sunt povestite și în memoriile lui Vîșinski, volumul doi, acela încă nepublicat. Se pare că ar exista o înțelegere ca acest volum să se publice numai după moartea ex-regelui Mihai. Va fi să mai aștepte, se pare! Doamne, ajută! O fi existând acest volum de memorii?
În ceea ce privește acei 1.000 (o mie) de studenți pe care comuniștii i-ar fi arestat, amenințând că-i vor împușca dacă Majestatea Sa nu abdică, minciuna aceasta, atât de gogonată și de prost gândită, este de dată recentă, post-decembristă şi seamănă a literatură realist-socialistă!

Declaraţia ex-Regelui Carol II în „Novedades” (Mexic) din 24.8.1944 (extrase)

„Sunt f. fericit că fiul meu, luând în consideraţie adevăratele sentimente ale poporului, a scos România din război […] Este f. bine că acest lucru s-a întâmplat prin intermediul unor înţelegeri cu vecinul nostru puternic – Uniunea Sovietică …”[1]
Doc. din 8 ian. 1945 – Telegrama delegatului francez la Lisabona către G. Bidault, la Paris: „… Informatorul meu deţine ştirea [despre] o scrisoare recentă de la D-na Lupescu, care se încheia astfel: « nu v-am spus cât a fost de bun cu noi Mareşalul Stalin ». În plus, unii emigranţi români din Portugalia, rămaşi fideli fostul suveran [Carol II], nu-şi ascund speranţa pe care şi-o pun în înalta protecţie a Moscovei. De la Moscova aşteaptă soluţionarea problemei politice interne a ţării lor, prin abdicarea Regelui Mihai în favoarea tatălui său„.[2]

„Neînţelegerea va subzista între Regele Mihai şi D-na Lupescu”

Doc. Din 7.4.1953 – Raport al lui Jacques Dumaine, ambasadorul Franţei la Lisabona, către G. Bidault, min. de Externe al Franţei:
Ex-Regele Carol II a murit subit de criză cardiacă, la 3 aprilie 1953. Funeraliile au avut loc azi, dare ele – consemnează ambasadorul – „…Nu au prilejuit D-nei Lupescu ocazia de a reuni la Lisabona familia regală; aceasta îi rămâne evident ostilă. Soţia morganatică nu a putut deci să dea aparenţa unei reconcilieri, nici să-i fie recunoscut de către cei apropiaţi rangul special pe care Regele Carol i l-a conferit în timpul exilului. Regele Mihai al României a răspuns cu răceală la prima înştiinţare care i-a fost transmisă de D-l Urdăreanu şi a declarat, după aceea, că nu se putea îndepărta, în acel moment, de căpătâiul soţiei sale, care se resimţea de la naşterea recentă a celei de a treia fiice. Puţine rude ale fostului monarh au asistat la ceremonie: fratele său Prinţul Nicolae al României, nepotul său, Prinţul Anton (exact – Andrei) de Iugoslavia şi câţiva membri ai familiei Hohenzollern-Sigmaringen. […] E de presupus că neînţelegerea va subzista între Regele Mihai şi D-na Lupescu şi că procese vor apărea curând …”[3]

Şantajat sau plătit?

Mihai a părăsit România, devenită țară comunistă, cu o dotă substanțială. O știe toată lumea. În plus de valorile scoase din țară – bijuterii, tablouri, colecții de timbre etc., regimul comunist s-a angajat să-i plătească tânărului fost rege, detronat atât de elegant, în condiții atât de amiabile, o pensie și ea substanțială, de 250.000 de dolari pe an. Cam cât salariul președintelui S.U.A.. Nu cumva e o cifră prea mare, prințe Paul? Oricum, existența acestei sinecure nu este o noutate. Ar fi timpul să aflăm exact cât era de substanțială! Se zice – dar câte nu se zic?! -. că primirea acestei redevențe a fost condiționată de angajamentul regelui Mihai că va sta cuminte, va ține „capul la cutie” și se va abține de la orice activitate sau acțiune politică cu caracter anti-comunist, îndreptată împotriva regimului de la București. Ceea ce este însă absolut sigur este că, atât înainte cât şi după abdicare, regele Mihai chiar nu a făcut nimic împotriva regimului comunist. S-au strofocat bieții români din exil să se organizeze în fel și fel de comitete și comiții, ba au făcut și câteva guverne în exil, și mereu au apelat la regele Mihai să le fie în frunte. Întrebare: de ce, majestate, i-ai refuzat de fiecare dată? De ce te-ai ferit să arăți că ești sau nu anti-comunist?! Să arăți că ești sau nu solidar cu suferințele românilor? Că-ți pasă de poporul abandonat la greu? Pe cine n-ai vrut să superi? Ai fost șantajat sau plătit pentru asta?

Analiza A.D.N.-ul lui Mihai Viteză nu doare deloc

Bârfa cea mai urâtă, care circulă în anturajul domnului Paul, este și cea mai veche. Se referă la A.D.N.-ul regelui Mihai, care, dacă ar putea fi cercetat, ar duce la rezultate incomode pentru „casa regală”. La data nașterii prințului moștenitor Mihai, unii au pretins că această dată nu ar fi în concordanță cu data logodnei sau a nunții regale. Pamfil Șeicaru, care a scris pe această temă, menționează și gluma care se făcea pe seama acestei nepotriviri: porecla de Mihai Viteză, dată pruncului născut cu mult înainte de a trece cele nouă luni (sau măcar șapte) de când părinții săi se „cunoscuseră”, în sensul vechi, vetero-testamentar, al cuvântului. O serie de fapte bine cunoscute, în mod deosebit relațiile întotdeauna reci dintre tată și fiu, culminând cu abținerea regelui Mihai de a asista la reînhumarea „tatălui” său, petrecută mai anii trecuți, concordă cu bârfa, iată, nonagenară! De data aceasta, adevărul poate fi cu ușurință demonstrat, în modul cel mai științific cu putință: testul de paternitate! Analiza! Nu doare deloc! Se iau cei doi descendenți în viață, Paul și Mihai, li se prelevă o câtime de urină ori salivă, și se vede dacă au ceva comun. Dacă da, e bine pentru toată lumea. Dacă nu, rușine cât casa! Dar adevărul mai presus de orice!

Regina-mamă, „dreaptă(?) între popoare”?

În legătură cu regina-mamă a regelui Mihai, mai circulă o bârfă: cum că nu era nicicum cazul să primească înaltul titlu de „dreaptă(?) între popoare”, care i s-a atribuit la Yad Vashem, pentru intervenția sa salvatoare în favoarea a peste 20.000 de evrei pe care Conducătorul Statului, Mareșalul Ion Antonescu, se arătase dispus să-i deporteze înspre Germania, la Auschwitz, probabil. În favoarea acelorași evrei se știe că au mai intervenit rabinul șef Alexandru Șafran și alți lideri evrei, mitropolitul Bălan, arhitectul evreu Clejan, prieten de casă al Mareșalului. În total, vreo zece persoane, după 1945, şi-au atribuit calitatea de factor decisiv în salvarea acelor evrei. Întrebarea se pune, în cazul reginei-mamă, ca și în cazul celorlalți salvatori de evrei, în frunte cu rabinul șef: dacă avea atâta putere de influență asupra Mareșalului, de ce nu a intervenit și în favoarea celor patru sute de mii de evrei „uciși” de Ion Antonescu în Transnistria? Ba chiar ar trebui luată la rost doamna: de ce reginei-mamă nu i-a mai păsat de ceilalți evrei, vreo patru sute de mii?! De ani de zile mă tot mir că nimeni nu pune în acest fel problema:
– Cine putea s-o facă, în frunte cu regele Mihai și coana-mamă, de ce n-au intervenit la Ion Antonescu în favoarea evreilor deportați în Transnistria?!
– Cum se face că regele Mihai nu a făcut nici cel mai palid demers, cel mai mic gest în favoarea acelor mii, sute de mii de evrei, cetățeni ai statului al cărui rege era totuși? Ce fel de rege, dacă permite să fie dați morții oameni nevinovați, într-un număr atât de mare?! Dacă e adevărat că în Transnistria au fost omorâți evrei nevinovați – cu sutele de mii – acest genocid cade și în sarcina regelui de atunci! Faptul că regele Mihai l-a arestat pe Ion Antonescu, că a făcut astfel jocul rușilor și al anglo-americanilor, nu-l scutește de răspundere pentru ce s-a întâmplat cu evreii în Transnistria! Evreii ar trebui să-i ceară regelui Mihai socoteală, inclusiv despăgubiri, căci are de unde plăti, pentru evreii morți în Transnistria! De ce evreii nu-l acuză în niciun fel?

Rolul armatei și al jandarmeriei române din Transnistria a fost să-i păzească pe evrei […] să nu fie omorâți de ucraineni

Explicația este una singură: se feresc evreii să-l pună pe rege în situația de a da răspunsuri, de a spune clar că nici Majestatea Sa, nici regina mamă nu aveau de ce să intervină în favoarea evreilor din Transnistria, deoarece aceștia nu se confruntau cu nicio primejdie de moarte din partea autorităților românești. Singura amenințare pentru evrei, în Transnistria, era pofta nebună a ucrainenilor de a se răzbuna pentru crimele odioase săvârșite de evreii comuniști în anii ’30, circa 6 milioane de etnici ucrainieni uciși prin glonț, ștreang, înfometare sau alte procedee letale bolșevice. Iudeo-bolșevice, ziceau bieții ucraineni. Astfel că rolul armatei și al jandarmeriei române din Transnistria a fost să-i păzească pe evreii deportați, ca și pe evreii ucraineni, să nu fie omorâți de ucraineni. Cu alte cuvinte, nu avem ce-i reproșa regelui Mihai, că nu a făcut nimic ca să-i salveze pe evreii din Transnistria…

Colonelul Ștefan Cucu se considera obligat să apere onoarea Armatei

De altfel, pe la începutul anilor 90, în Statele Unite aflându-mă, am auzit că în timpul unei discuții publice la o universitate americană, regele a afirmat foarte categoric că în România nu a fost Holocaust. Dacă aceste rânduri ajung să fie citite de un martor la acea declarație, îl rog să intervină. Mai notez pe acest subiect o discuție la care am asistat, în biroul colonelului Ștefan Cucu, regalist înfocat, președintele asociației noastre de veterani de război, majoritatea regaliști și ei, mai puțin subsemnatul, și un distins profesor pasionat de contestarea Holocaustului. Bietul Cucu se plângea de ce pățise când a încercat să intre în audiență la „Majestatea sa”. A fost primit, dar i s-a pus în vedere că dacă ridică cumva problema Holocaustului din România, Majestatea sa se va ridica de la birou, va părăsi încăperea, iar audiența ia sfârșit. Cât a putut colonelul Ștefan Cucu să fie de mâhnit, de îndurerat și de contrariat de oportunismul regal! Pasămite, serviciul regal de informații cunoștea zbaterea colonelului Ștefan Cucu de a dovedi și demonstra că Armata Română, în frunte cu Mareșalul, nu a comis niciun genocid! Niciodată și nicăieri!… Colonelul Ștefan Cucu se considera obligat să apere onoarea Armatei în care slujise! Ex-regele Mihai nu este interesat de acest subiect?!

A.D.N.-ul domnitorilor români

Revenim la proba A.D.N.-ului. Ideea ne-a fost sugerată de tembelii care s-au apucat să cerceteze A.D.N.-ul domnitorilor români. Evident, speranța ministrului udemerist care a comandat aceste analize este să se descopere astfel că domnitorii români nu prea erau români. La unguri, la regii unguri, nu e nevoie să li se facă acest A.D.N.. Se știe prea bine și dintotdeauna că mai toți regii Ungariei au fost orice, inclusiv români, numai maghiari nu! După mintea lui Hunor s-ar produce un moment de consolare națională la Budapesta dacă se va demonstra că românii sunt în aceeași situație: niciun rege de al lor nu a fost ungur! Dar pentru a dovedi originea etnică ne-românească a domnitorilor de la București nu era nevoie să fie tulburată pacea din veac a sfintelor oseminte. Normal era să înceapă domnul udemerist și echipa sa de agenți sanitari cu domnitorii români aflați încă în viață, avem destui, cel puțin patru: Mihai, Ion, Emil, Traian… Șase, dacă-i pui la socoteală și pe interimari: Nicolae și Crin… În acest fel, speranțele udemeriste s-ar fi confirmat aproape sută la sută! Căci dintre toți „domnitorii” români aflați încă pe listele fiscului, poate, cel mult unul singur ar avea A.D.N. românesc!
––––––––––––––––––––––––––––-
[1] apud V. F. Dobrinescu, Ion Pătroiu, eds., Carol al II-lea în Exil. Documente diplomatice, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, p. 151.
[2] apud V. F. Dobrinescu, Ion Pătroiu, eds., Carol al II-lea în Exil. Documente diplomatice, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, p. 155.
[3] apud V. F. Dobrinescu, Ion Pătroiu, eds., Carol al II-lea în Exil. Documente diplomatice, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, p. 194.

Pentru cei care:
– inca mai cred ca 23 august a salvat tara
– inca mai cred ca rusii nu mai ofereau nimic in august 44
– inca mai cred ca maresalul nu voia armistitiul ci voia sa lupte pana la capat
– inca mai cred ca regele Mihai a facut 23 august din iubire de tara si nu doar pt a scapa de maresal
– inca mai cred ca 23 august nu a fost un act de tradare
– inca mai cred ca regele si-a iubit tara, ca a fost foarte educat, ca nu a mintit
cele de mai jos, luate din scrisorile lui Pamfil Seicaru catre Radu Valentin-istoric roman, scrisori din perioada 1974-1980.

Dar unde poti afla cea mai buna documentare decat in presa pt a cunoaste atmosfera unei epoci? Evident intr-o presa libera, nu dirijata. Dar gazetarul Seicaru a devenit in emigratie memorialist si istoric, cum era logic. Istoricii vor afla in „Memoriile unui gazetar”, pe care voi incepe sa le scriu in 1978, ceea ce actele oficiale din arhive nu le spun. Statistici, declaratii oficiale in curs de 60 de ani de profesie, le cunosc redusa lor valoare. Domnia lui Carol II o poti reda din actele oficiale? Ce, Malaxa figura in actele oficiale pt a cunoaste rolul pe care l-a jucat? Sa citez zecile de regizori ai unei domnii, capitol de rusine in tara noastra? Sau rolul jucat de Elena, printesa de Sparta, in precipitarea loviturii de stat pe care a operat-o dobitocul regal? Singura preocupare a acestei nefaste femei a fost readucerea pe tron a familiei regale a Greciei, pe care o sustinea Churchill, cel de la Teheran unde s-a decis soarta tarii noastre conform deciziei: capitularea fara conditii. Ce scandal va fi cand voi stabili adevarul. Iti dau sa cercetezi: de ce a fost nevoie sa se dea un comunicat oficial, semnat de mai multi profesori universitari, care trebuiau sa explice cum a fost posibil sa vina pe lume un copil de 6 luni si jumatate? Un miracol biologic al Elenei, sotia printului Carol. Si ca sa te uluiesc, pt mine s-a format o nedumerire: al cui este Mihai, al lui Carol sau al colonelului Manos, comandantul regimentului de garda al regelui Constantin? Cu cine a trecut Rubiconul Elena? Fireste istoria solemna nu se ocupa cu asemenea chestii, de aceea nu se lamuresc niciodata. Am sustinut principiul monarhic ca o forma de continuitate si stabilitate. Cu moartea regelui Ferdinand, regenta si intoarcerea lui Carol II monarhia a intrat in criza. Carol a facut sa paleasca figura fanariotului Caragea, „Scotocila” cum ii ziceau contemporanii, ca tot cauta de unde mai putea sa jefuiasca. Si a urmat acest nevoias la minte Mihai care a lichidat monarhia.
…
Cand s-a cunoscut faimosul comunicat, semnat de cei mai mari ginecologi care erau obligati sa explice miracolul biologic al Elenei de Sparta, in tara s-a spus „Mihai Viteza” sau „Mihai Pripitul”.
…
L-am vazut pe maresalul Antonescu la Olanesti in ziua de 7 august 44. Mi-a cerut sa plec urgent in Spania, la Madrid. Iata un adevar care se ocoleste in special in emigratie: Conferinta de la Stockholm, in vederea negocierilor unui armistitiu, care s-au dus cu d-na Kolontay. Initiativa negocierilor a venit de la Stalin. La Stockholm era, ca ministru al Romaniei, Nanu. Maresalul mi-a spus: „Am obtinut 3 puncte, mai sunt inca 2 puncte; le vom avea. Rusii nu vor sa-i apuce iarna. Carpatii anuleaza valoarea tancurilor. De aceea avem nevoie, dat fiind ca armistitiul se va incheia, de o baza de aparare in afara hotarelor tarii. Rusii vor semna armistitiul asa cum il cred eu favorabil, in conditiile actuale, tarii noastre. Dar nu-l vor respecta. Sigur vor fi incalcari si nu vom putea protesta in presa noastra. Asa cum am vorbit, avem nevoie in afara Romaniei de organe de presa prin care sa denuntam opiniei internationale orice incalcare a celor prevazute in acordul de armistitiu. Spania este tara in care noi putem desfasura denuntarile rusesti ale obligatiilor luate, Franco nu va relua cat va trai relatiile cu Rusia Sovietica. Deci nu vom fi impiedicati. Vei pleca imediat acolo, la Madrid vei cauta sa inchiriezi sau chiar sa cumperi o tipografie. Esti de meserie si gazetar si tipograf. Vom face si depozit de hartie. Cauti colaboratori pt o publicatie in limba franceza si alta in limba engleza, amandoua saptamanale. Dupa ce ai aranjat totul, te intorci ca sa stabilim programul de actiune. Vei avea semnat de Ica un ordin de a ti se pune la dispozitie suma necesara pt arvuna. Ma tii la curent cu ce ai facut prin ministrul Dumitrescu.” Deci plecarea mea era cu un scop precis, urmand sa ma intorc pt a primi ultimele instructiuni. Totul trebuia sa fie tinut secret. Stia doar Mihai Antonescu. Din nefericire, acest diminutiv politic cauta sa-si asigure pt orice eventualitate prietenia regelui. Legatura cu regele o facea prin Niculescu-Buzesti, seful cifrului. Imediat ce s-a aflat de misiunea mea, s-a comunicat legatiei germane ca eu nu plec la Madrid, ci la Lisabona pt a semna armistitiul. Uluiti, cei de la legatia germana nu stiau ce sa creada: cel care sustinea in articole razboiul contra Rusiei sovietice si denunta imperialismul moscovit mergea sa semneze armistitiul. In consecinta, nu mi-a dat viza de tranzit, ci numai de intrare in Germania, la Viena urmand sa mi se dea viza de iesire. Am plecat totusi, desi imi dadeam seama ca ceva s-a produs, o indiscretie.
…
Afirmatia blocarii mele in Germania a confirmat-o ministrul roman la Berlin, generalul Ion Gheorghe, intr-o carte in care a relatat ca i s-a comunicat denuntul venit de la Externe, ca am misiunea de a semna armistitiul la Lisabona.
…
Inteleg ca se crede ca nu este oportun sa se arate adevarul despre inlantuirea evenimentelor de la noiembrie 43, cand la Stockholm ambasadoarea Kolontay a propus ministrului Romaniei in Suedia, Nanu, inceperea unor negocieri in vederea unui armistitiu, si pana la 23 august 44. Nimeni nu a observat o stranie coincidenta si anume: la scurt interval de timp intre initiativa Rusiei de a negocia un armistitiu cu Romania, s-a inceput la BBC Londra un atac in limba franceza, facut de Steed, in care eram acuzat ca duc in eroare opinia publica acuzand Rusia de a intentiona sa ajunga la Marea Egee. I-am raspuns prin „Curentul”; un nou atac din partea lui Steed care incheia spunand ca Romania nu are altceva de facut decat sa capituleze fara conditii si cat mai repede. La ultimul meu raspuns a amutit. Deci, Rusia ne propunea sa negociem un armistitiu iar Anglia ne cerea sa capitulam fara conditii. Si s-a mers la capitulare, asa cum cerea Anglia. Ca Mihai era un cretin, nu o mai discutam, cine a izbutit sa realizeze capitularea fara conditii a fost Elena, mama lui Mihai, femeia miracolului biologic care a izbutit sa faca in 6 luni si jumatate un copil normal de 4 kg, de a fost nevoie sa se publice un comunicat oficial semnat de mai multi profesori universitari de la facultatile de medicina, in care se sutinea ca este posibil… Ceea ce se ignora adesea este afurisita de inteligenta a poporului roman, care nu poate fi inselat de comunicate oficiale semnate chiar de necontestate autoritati stiintifice. Rezultatul comunicatului: Mihai a fost numit „Mihai Viteza” si „Mihai Pripitul”…
Aceasta femeie(Elena) a urat poporul roman dar i-au placut banii lui. Ea voia sa aduca familia regala a Greciei din nou pe tron. Churchill sustinea, impotriva guvernului pe care il prezida, readucerea regelui Greciei pe tron. De aici zelul Elenei de a realiza capitularea fara conditii. Eu cand termin de dezbatut problemele vitale ale tarii, voi lamuri si finalul josnic al dinastiei operat de Carol II si cretinul regal Mihai I. Si informatia ce ti-am dat-o, privitoare la afirmatia facuta de o fosta secretara a lui Cezar Petrescu ca i-as fi propus sa ma insoteasca si el ar fi refuzat, constituie o piesa din angrenajul operatiilor ce au dus la capitularea fara conditii. Va fi – cred eu – necesar sa prezint finalul dezonorant al monarhiei in Romania.

Tot deale lu Merişoru

Regele Mihai I, pe când era un Mihăiţă, a dat „de pădure şi s-a rătăcit” sub directa îndrumare a experimentatului său tătic Carol II. Aventurile erotice ale tatălui său, mai ales „frumoasa” relaţie cu Duduia Lupescu, au fost adevărate pilde morale pentru puberul prinţ. O mare iubire a fost Yvonica, menţionată în jurnalul regelui Carol al II-lea. Este posibil să fi fost chiar prima relaţie sentimentală. Relatia acestora, consemnata in jurnalul regelui Carol al II-lea, s-a consumat intre anii 1937-1939 si s-a incheiat abrupt, in iulie 1939. Deh, dragoste de adolescent fără minte…

Relaţia cu Yvonica e dominată, în mod clar, de dorinţe carnale, tatăl consemnând, cu oarece grijă, starea fiului, ca în însemnarea ce se referă la ziua de duminică, 5 iunie 1938: “Mihăiţă, foarte agitat, a voit-o cu orice preţ pe Yvonica; n-a avut noroc, s-a aranjat pentru astă-seară”. A doua zi Carol scria, ca o confirmare: “Seara, cinema (…) Mihăiţă fiind ocupat, împlinindu- i-se dorul de ieri, cu Yvonica”. (puberul de 17 ani „trăgea la rame” n.a. :)). Prinţul trăieşte cu pasiune, subjugat de iubirea pentru Yvonica. Lupeasca şi Carol II sesizează faptul că Mihăiţă a luat-o razna şi încearcă să-l despartă de girl-friend.

Au loc negocieri între Duduia Lupescu, pe de o parte, şi Yvonica, pe de alta (ca între curve n.a.). “A constatat că nu poate fi vorba de iubire din partea ei faţă de Mihăiţă. Şi el, bietul băiat, îşi făcea iluzii”, scrie regele în exerciţiu, la 18 iulie 1939, menţionând totodată că Yvonica refuză să scrie o scrisoare de adio, aşa cum i se ceruse. În 24 iulie 1939: “Yvonica a dat scrisorile cerute şi i s-a depus la bancă dota de 2.000.000 lei”. Cum salariul stabilit în acea vreme pentru un senator sau un deputat era de 15.000 de lei pe lună, Yvonica s-a ales cu 133 de salarii de parlamentar român, la nivelul anului 1939. Bani daţi pe amanta majestăţii sale, de către contribuabilul român !

Urmează pasiunea nebună pentru Irina (Lulu) Malaxa. Părea vrăjit de bruneta zveltă, cu profil grecesc, de camee. Tinerii au devenit foarte repede de nedespărţit, erau văzuţi adeseori în aceeaşi maşină, dar şi la hipodrom, pe terenul de tenis sau la bazinul de înot. Prinţul a început să-şi invite iubita la castelul Peleş din Sinaia. Ajungeau acolo cu maşina favorită a lui Mihai, un Alfa Romeo care putea atinge şi 120 kilometri pe oră. Presa vremii a relatat că Mihai a rugat-o pe Lulu să-l însoţească la o vânătoare de lupi, iar ea a dat curs acestei invitaţii. Mihai era îndrăgostit lulea, îi cânta iubitei la pian piese din Bach, Brahms, Mozart şi Debussy… L’amour, toujour :).

Dacă Regele Carol II şi Malaxa păreau mulţumiţi de idila copiilor, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre mama prinţului Mihai, prinţesa Elena, care-şi dorea o parteneră cu sânge albastru pentru unicul său fiu. Regele Mihai a fost influenţat decisiv să răcească şi să rupă relaţia cu Lulu Malaxa de către cele două femei care i-au marcat viaţa, mama sa, Elena, prinţesă de Grecia şi mătuşa sa, prinţesa de Spoleto, ulterior ducesă de Aosta. Antipatia constantă a acestora pentru Lulu Malaxa a fost foarte bine ambalată în „raţiunile de stat” potrivit cărora un rege avea datoria să caute să întemeieze o familie cu o femeie de rangul său.

Mihăiţă îşi mai foloseşte princiarul organ şi într-o ciudată şi scurtă relaţie cu Nerissa Bowes Lyon, in urma careia, la 28 noiembrie 1939, in Manastirea Sinaia, s-ar fi nascut fiul acestora, care traieste sub numele de Dieter Stanzeleit. La peste sapte decenii distanta, acest pretins fiu, ce a trait aproape toata viata cu numele de Dieter Stanzeleit, vrea sa isi dovedeasca ascendenta regala. Stanzeleit, care are si cateva acte aparent oficiale, ce par convingatoare, sustine de decenii ca e rodul iubirii dintre Mihai si Nerissa, cu doi ani mai mare decat monarhul roman, care chiar s-ar fi casatorit, dupa spusele lui Stanzeleit, la 7 septembrie 1939, la primaria din Azuga.

Tot în jurul lui 1939, Mihaiţă mai face o victimă: actrita italiana, celebra in epoca, Mariella Lotti. Cei doi se cunoscusera în Bucuresti si Mariella a stat mai multe luni in Capitala, pentru a fi aproape de iubitul sau. Nevoita sa plece in Italia, pentru a onora mai multe contracte, Mariella i-a scris nenumarate scrisori de dragoste Regelui Mihai, care nu i-a raspuns cu aceeasi afectiune. “Prima lor intalnire a avut loc pe 19 octombrie 1939. Mariella Lotti, vedeta unei trupe italiene aflate in turneu in Romania, dadea o prima reprezentatie de gala la teatrul regal din Bucuresti. Din loja sa, Mihai de Romania n-a slabit-o din ochi.

Saptamana urmatoare, pe 25 octombrie, ziua in care implinea 18 ani, Mihai a obtinut, favor special, autorizatia de a-i prezenta pe Mariella Lotti si pe tovarasii sai Curtii Regale a Romaniei. A dansat toata seara cu ea”. Idila se afla abia la inceput. “Odata incheiate reprezentatiile trupei in Romania, Mariella nu s-a intors la Roma. S-a instalat intr-un luxos hotel al Capitalei si a locuit acolo timp de doua luni. In fiecare dimineata, Mihai de Romania o lua cu masina in lungi plimbari”, scria jurnalul France Dimanche. In 1944, cand a revenit la Bucuresti, pentru a se intalni cu Regele Mihai, Mariella Lotti a jucat intr-o coproductie romano-italiana, „Escadrila alba”. Dar majestatea sa avea deja altă amantă ?
Dolly Chrissolegos, alintata „Dodo”, o grecoaică roşcată, cu ochi mari si verzi. “Şi pe urmă, într-o seară, el întâlni pe Dolly Chrissolegos. Era în vara anului 1942, la o serbare de noapte în grădina Palatului Regal. Printr- o ironie a soartei, Dolly era roşcată ca Duduia Lupescu. Roşcată, albă, cu ochi mari şi verzi de zeiţă greacă. Avea 20 de ani. Era în toată strălucirea ei. «Cine este?», întrebă Mihai. «Este nevasta unui traficant. S-a măritat la 16 ani. El era funcţionar la telefoane şi (cu voce joasă) comunist. El câştigă mulţi bani cu germanii. El o bate. Ea are de amant pe un colonel de cavalerie. Ea»… «Numele ei?». «Dolly Chrissolegos». Puţin după asta, ea se numea «Dodo» pentru rege”, se scrie în articolul “Tragicul şi sentimentalul destin al regelui Mihai al României” din revista franţuzească Cavalcade.
Dolly era “omul sovieticilor” (se putea altfel ?), infiltrata in anturajul regelui pentru a-i influenţa deciziile în sprijinul comuniştilor. Si in acest caz, Mihai a sistat relatia dupa abdicare. “La 23 august, «Dodo » spune regalului său amant: «Porneşte, Mihăiţă». Regele îl primeşte pe Antonescu, face să fie arestat. Când soseşte Armata Roşie, ţara era deja predată. Dodo şi regele Mihai îşi făcuseră datoria ! Relaţia regelui cu grecoaica Dolly a durat până în noiembrie 1947, când Mihai o intalneste la Londra, la nunta viitoarei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, pe Ana de Bourbon-Parma, viitoarea lui soţie.
Aceeasi revista mentioneaza atitudinea reginei-mamă: “Regina Elena se nelinişteşte. Mihai rezistă noilor ocupanţi (n.r. – sovieticilor şi, implicit, comuniştilor români). «Dodo» încurajează reconcilierea (…) Regina-mamă decide să sfârşească cu ceea ce este în ochii ei «politica lui Dodo». «Tu trebuie să rupi cu această femeie. Ea joacă pe cartea ruşilor, contra noastră». «Ea mi-a jurat că a rupt cu amicii ei comunişti şi eu o cred!», răspunde Mihai.:) «Această creatură te pierde. Goneşte- o. Căsătoreşte- te cu Margareta a Angliei (n.r. – sora mai mică a viitoarei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii) sau cu Charlotte a Belgiei. Sovieticii nu vor mai îndrăzni nimic contra ta. Margareta e încântătoare, Charlotte, de asemenea, frumoasă şi fină ca mama sa, biata Astrid»… Regele Mihai nu vrea să audă nimic. «Dodo» aleargă îndată. Mihai se lasă îmbrobodit. Totuşi, e neliniştit.(…) Elena poate are dreptate. Trebuie să se întoarcă spre Occident… să se căsătorească”, se scrie în articolul din revista franţuzească.
Cam acestea au fost cele mai cunoscute aventuri amoroase ale regelui Mihai. Relaţii care au costat ţara mulţi bani, au influenţat trădarea de la 23 august şi multe alte evenimente benefice poporului român.

https://istoriaincomoda.wordpress.com/2013/02/01/regele-care-si-a-scos-tara-la-taraba-7/