BNR recunoaște datoria istorică a Germaniei către România. Ce se întâmplă cu banii?
Bratu Iulian
Purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasilescu, recunoaște datoria istorică pe care Germania o are către România. El adaugă, însă, că această datorie este mai mică decât cele peste 18 miliarde de euro calculate de economistul Radu Golban.
BNR recunoaște datoria istorică a Germaniei către România. Ce se întâmplă cu banii
Adrian Vasilescu spune că datoria Germaniei către România reprezintă o “restanță” care datează din 1947, de pe vremea schimburilor cu mărfuri dintre cele două state. De atunci “ar fi existat un sold de aproximativ un miliard de mărci germane”, explică purtătorul de cuvânt al BNR, care adaugă că acești bani nu mai pot fi recuperați, pe motiv că “nu există niciun fel de document și nicio creanță”. El adaugă că banii au trecut prin “furcile” împărțirii din 1947 și este “foarte dificil de calculat” valoarea datoriei Germaniei către România.
Cât despre suma de peste 18 milioane de euro calculată de Radu Golban, Adrian Vasilescu spune, citat de Business24: ”Sunt calculele făcute de el, dar nu are nicio dovadă pentru ele. Sunt niște minciuni aceste declarații făcute de domnul Golban. Tot el crede că, dacă România ar ieși mâine din Uniunea Europenă, ar ajunge o a doua Elveția. Dar așa ceva nu se poate întâmpla, dacă ne gândim că Elveția încasează 17 miliarde de euro doar din exporturile cu ceasuri”.
Vezi și: Caz revoltător: De ce Radu Golban a fost înlăturat de la UVT
Nota Redacției: Dar de ce, domnule Adrian Vasilescu, până acum nu s-a știut de această datorie?! Fie, ziceți că-i mai mică datpria, dar nu este atât de mică încât să treacă neobservată! Și în loc să-i mulțumiți dlui Golban că a descoperit această șmecherie nemțească, dvs încercați să-l discreditați, ba chiar îl insultați?
Îl invităm pe dl GOLBAN să răspundă acestor necuviințe, chiar dacă i s-o fi făcut lehamite de marii noștri finanțiști!
Nește parlamentari americani di pă vremea lui Regan o aflat că tăți, da tăți banii(=truda și bunuri) din biruri(=taxe, impozite)să duc numa și numa pă plata dobînzii la datorie…pare-se că bugetele-s pă împrumut nu cum zîc iei.
Datoriile, către guverne și omeni,îs numa și numa feluri de-a înrobii.
Banii să fac (tipăresc, bat, din condei, etc) costînd cel mai mult tipăritu lor. Nu-i nici o știința, în afară de minciuă, în spatele lor. Gîndiți-vă că să dau înapoi cu trudă și bunuri adevărate.
Nu uitați să cetiți istoricu BNR (la iei pă sait) să aflați ca BNR o fost o bancă privată încă di la-nceputuri (188 și ceva). Acu, după statut, îi publică nu de stat…dacă cu adevărat o fost naționalizată la 47, cum de nime n-o ceru despăgubiri măcar…sau naționalizat pote-nsemna și altceva.
Nu așteptați dreptate di sus (autorități); is fie nevinovați (proști, șantajabili), fie să fac că nu văd (cei ce trec păstă cadavre), fie, mai rar, îs de-ai lor (din aieștia puțini își pun ptielea la bătaie).
VASILESCU este jidan sadea,cu nume de imprumut,cel de la Sinagoga nu vrea sa-l dea.
Isarescu,BOGDAN OLTEANU(nepotul Gizelei wass,kominternista jidanca torionara criminala), VASILESCU sunt jidani,ei conduc BNR!
Ei n-au facut nimic cand sub ochii lor a disparut CARITAS(transformat ulterior in BANCA TRANSILVANIA dupa distractia piramidala,azi apreciata de BNR)
a disparut BANCOREX,BANCA RELIGIILOR, FNI ,SOV INVEST si altele!!
BNR aplauda,ca si cand nu s-a intamplat nimic,desi BNR gireaza TOATE BANCILE DIN ROMANIA!!!!
VASILESCU este un inselator,un magician care vorbeste bine,si te abureste la fel de bine!
NICIODATA sa n-ai incredere in jidani.Daca pana acum n-ati realizat,inseamna ca ati trait degeaba! ,,BUna-vointa lor,, s-a demonstrat,la 23 august 1944, cu ocazia STALINGRAD, cu ocazia DECEMBRIE 1989,cu ocazia anului 2000 alegeri VADIM-ILIESCU,cand jidanul STOLOJAN l-a distrus mediatic pe VADIM,si asa mai departe!
http://www.biblebelievers.org.au/bushlist.htm
Multe de spus..Dar NON multa sed multum daca unii am uitat..ma obliga sa SUSTIN cu TOATA TARIA MEA FIZICA si MORALA spusele dlui AKRITAS, cu cateva indemnuri-CORECTII…./scuze pentru ultimul cuvant/
1.DECE NU VA SPUNETI NUMELE ADEVARAT..de teama sau nu sunteti COSANGEAN..
2. Evident SOLUTIA Dvs. este PERFECTA cu adaogirea mea la finalul Dvs. de la orele 14.47/ azi 8 august si adaog /: ANUME PEDEAPSA CAPITALA incepand cu toti SATANISTII care domina omenirea TOTAL de peste 2 secole..
3.Rog contactati-ma pe adresele de mail…DACA oferta mea merita a fi retinuta si daca TEAMA NU va retine..Rog:SA strigam in cor:Traiasca ROMANIA MARE in VECHILEI HOTARE-fara venetici!
4.Despre POPI..ai tuturor religiilor. rog nu-i OCOLITI ei toti sunt Slugi ale lui Satan.. incepand din comuna primitiva…
5. Alese multumiri-FELICITARI dlui Radu GOLBAN
Aristide Buzuloiu
ateismul v-a intunecat sufletul si mintea. rog, reconsiderati ortodoxia, fara a lua in seama evantuale uscaturi(proprii oricarei paduri) si veti gasi Adevarul.
De ce este absolut necesar ca adevaratul roman patriot sa fie si ortodox? Iata de ce; pentru adevar, pentru dreptate. PENTRU SALVAREA SUFLETULUI. Deci: un roman patriot adevarat este ortodox. de ce ? Pt ca tine cu poporul lui majoritar ortodox. ceilalti, catolicii sectantii tin cu ocidentul care ne jefuieste, musulmanii tin cu ai lor, de evrei nu mai vorbesc. Sa cautam in toate guvernele si parlamentele de dupa 89, si vom constata ca in aceste institutii de conducere, de decizie, au fost majoritari, de alte religii: catolici, sectanti, atei, masoni, si…mai ales evrei. Oare ce au cautat ei in numar asa de mare, daca ei sint de fapt minoritari? Pai e simplu! Se vede rezultatul: o tara in descompunere, cu resursele jefuite de straini, colonie de sclavi !
un ortodox nu impune niciodata credinta, asa cum au facut occidentalii, noi nu vrem decat sa fim lasati in pace, asa cum sintem noi primitivi, balcanici, cu pacatele noastre….dar occidentalii, aflati sub influenta totala a ocultei satanice iudeomasonice,, ar putea ei sa nu ne impuna „civilizatia” lor anticristica, modul lor de viata anticrestin,societatea de consum paine si circ, capitalism, comunism…privatizari, investitori, liberalizari….droguri, homosexualitate, desfrau…..pot?
NU ! pentru ca sint condusi de satana,care urmareste ca omul sa faca lucrurile satanei : pacatul viciul, ca omul sa se indeparteze de Dumnezeu si sa-si piarda sufletul.
DECI CINE ZICE CA ESTE ROMAN, PATRIOT ADEVARAT, DAR NU ESTE ORTODOX, ESTE DE FAPT LUP IN PIELE DE OAIE !
Citez:
,,este “foarte dificil de calculat”
Intreb : Ce salariu are d-l Vasilescu si onor conducerea BNR in frunte cu dl.Isarescu? Pe ce iau banii domniile lor daca le este greu sa calculeze.E dificil? Pai domnilor de aia va platim noi contribuabilii cu atat de mult ptr. ca e dificil. La MUNCA.Puneti osul la treaba.Lucrati zi si noapte si calculati.Eu nu cred ca nu exista nici un document si nici o creanta.Meticulozitatea nemteasca care inregistra tot ma face sa cred ca exista.Pe un astfel de caz in tarile cu democratie adevarata, conducerea BNR ar trebui destituita.Excelent articolul d-lui Bratu.
….OK! e si el batrin cu origini „incerte”!
Dar de ce nu ne spune si de cele 20 de miliarde de dolari „imprumutati” de Basecu – Boc pentru pentru „actiuni” – petece de hirtie, de la trezoreria USA – via Wall Street, bani pe care ii vom putea „rascumpara” – DACA! VREODATA – fara NICI un fel de dobinda doar peste 15,…,20 de ani?
20 de miliarde (cred in anii 2009, 2010), plus OMV, plus Rosia Montana, plus gazele de sist….toate pentru scutul anti-racheta de la Deveselu?….cind „inaltii demnitari” americani ne spun ca NOI romanii trebuie sa ne aparam singuri?
Ce se intimpla dragi compatrioti? Explicati-mi si mie…
în sfârșit cineva care știe care este sursa deposedării de lichidități.Tresory bills,cu asta ne-am ales,hârtii la sfântu-așteaptă..Și tocmai asta a fost motivul creditului la FMI.Cozi de topor…
Ar mai fi de adaugat birul mascat pentru Bechtel si datoria de 11 miliarde de dolari a SUA catre Romania,pentru forajul la mare adancime descoperit de ing. roman Ion Basgan,acum cateva zeci de ani,inainte de razboiul al doilea mondial.
Domnul Vasilescu este o persoană interesantă, cu charismă şi parţial credibil. Oricum, el şi-a asumat poziţia de purtător de cuvânt pe baza unor angajamente reale.
Prin urmare, nu ne putem aştepta la poziţii tranşante privind realităţile financiare.
Într-o lume a minciunii şi a prezentării trunchiate, poziţia acestui angajat la stăpân nu poate contraveni finanţelor europene.
Să nu uităm că paradigma globalizare este generată de concentrarea puterii financiare în câteva zone bancare de importanţă mondială.
Adevărata putere este însă în mâinile şi capetele celor 7 miliarde de oameni care sunt sursa a tot ce înseamnă viaţă.
Aşadar, tot la conştientizarea „turmelor” ajungem iar „stăpânii” sunt nişte excelenţi „cow boy” care ştiu să ne mâne.
Radu Golban este un cetăţean a cărei demnitate nu suportă jumătăţile de măsură, ca profesionist se comportă raţional şi responsabil. Din partea mea are tot respectul pentru poziţia sa publică.
Si vasilescu si isarescu escroci bine platiti!
De acord afirmaţia lui doru1943, vasilescu şi isărescu escroci bine plătiţi din banul public.
Aceşti indivizi,fac mare secret din activitatea lor la Banca Naţională a României, unde sunt plătiţi regeşte.
Toate comunicările publice ale acestor personaje, au ca scop dezinformarea, confuzia şi deruta, astfel încât ascultătorul să nu înţeleagă nimic.
Să explice aceşti indivizi: dece după 1989 banca naţională prin Băncile comerciale, nu au mai acordat credite de producţie societăţilor comerciale autohtone, diustrugând în acest mod economia, dece au scos din ţară lichiditățile(aurul), pentru a primi la schimb bilete de trezorerie(tresory bills), hârtii însemne de valoare ce pot fi valorificate de Statul Român la sfântul-așteaptă.
Decontările intre Germania şi România in perioada anilor 1938-1944, s-au făcut in baza unui acord de clearing destinat să compenseze creanţele reciproce, prin fiecare din oficiul central existent in fiecare din ţările semnatare. Oare isărescu şi vasilescu nu vor să ştie care era soldul livrarilor reciproce de mărfuri între România şi Germania, la întreruperaea relaţiilor din 23 auguast 1944.
Lucrarea satanei se face prin oameni. Nefericiti…fara capatai, straini de neam, tradatori, impietriti la inima, innegriti la suflet de pacat, lacomi, oportunisti, desfranati….atei, sectanti masoni, sionisti…occidentali lacomi si parsivi….din cele mai vechi timpuri…dar mai cu seama din sec.19, imediat dupa revolutiile masonice, au lucrat cu viclenie, la intunericul noptii, in secret, pentru ca atunci mai exista constiinta, morala, principii, frica de Dumnezeu….
au venit si la noi cu forme fara fond impuse…prin tradatori scoliti de ei, la paris….cu confiscari de averi manastiresti, cu lovituri asupra sufletului, asupra ortodoxiei…sub pretextul reformei au luat pamantul Bisericii si l-au dat strainilor, hienelor occidentale, nicidecum taranilor, pentru ca altfel nu aveam 1907!
Acum, sint aceiasi : straini de neam, tradatori…atei, sectanti, masoni, sionisti… occidentali lacomi si parsivi…..si pt ca au lucrat virtos prin comunisme si capitalisme, indobitocire cu paine si circ, acum lucreaza pe fata, pt ca omul indobitocit, sarmanul, este adormit…pacatul il adoarme…..pacatul promovat de ei, nelegiuitii, prin mijloacele lor de indobitocire inmasa: tv radio ziare…ca sa fie controlat total mai este si cipuit, urmarit…tehnologic…astfel, poporul ajunge o populatie…oarecare…de animale, de orice.numai om normal cinstit demn sanatos la minte si suflet, nu. Au adus metode noi de jaf si furt : privatizari, liberalizari, investitori…jefuiesc resursele, distrug natiunea, cultura familia traditia, aduc sclavia.
Daca in sec. 19 profiturile averilor manastiresti erau trimise afara sa sustina ortodoxia, adica sufletul, calea cea dreapta de mantuire, greu incercata de turci…ce fac ei acum? Profitul jefuit din privatizari investitorii…si alte viclenii…prin bancile lor, multinationalele lor, este trimis la ei, pentru a sustine constructia imperiului mondial anticristic, asadar fac acelasi lucru. dar pervertit, in sens satanic anticristic, antiuman.
trebuie dar, sa cunoastem ca din occident vine intunericul, iar de la rasarit : lumina !
Mai apare si regionalizarea, o alta etapa, cu iz administrativ, dar cu bataie lunga… mai ales in domeniul proprietatii. Ce ne facem in momentuk in care ne trezim cu vreo doua regiuni cu propietari straini, in proportie de mai mult de 50-60%?
germania sa faca bine si sa-si plateasca datoriile pe care le are fata de romania.deutschland soll bezahlen ohne verspattung.gm
IESIREA DIN BABILONIA UE ESTE SOLUTIA.
CONFISCARE SI NATIONALIZARE ESTE SOLUTIA.
INCHISOARE PE VIATA PENTRU TRADATORI ESTE SOLUTIA.
AFARA CU STRAINII DIN TARA ESTE SOLUTIA.
Până să-i dăm noi afară,ne dau ei pe noi…
Adevarat, dar…
România nu trebuia sa intre in UE!
Trebuia sa se munceasca in tara asta,
Imediat ce s-a aflat ce inseamna libertatea!
Aveam unde, aveam cu ce, dar românii nu au stiut pentru ce? Au fost ani buni, vreo 10-15 de neo-comunism, in care s-a bâjbait in toate directiile. Eu stiu doar in domeniul meu ce meandre s-au creat, cu legislatie stufoasa, stângace, vesnic perfectibila, cu iz de globalizare, adica drumuri spre nimic! Codul civil a fost singurul punct de sprijin de care eram siguri si ne dadea un aer proaspat!
Ce se poate face? In momentul asta e loc doar de incapatânare! Asta-i termenul. Dar trebuie stiut pentru ce! Libertatea este termenul pentru care trebuie luptat. Cand stim ce vrem luptam pentru libertatea de a ne pregati viitorul asa cum il vrem. Nu vi se pare ca pâna acum nu prea a fost sau nu s-a luptatcpentru libertate? S-a luptat pentru o aruncare in gol, in etape dictate de altii si acceptate ca pe o salvare la momentele potrivite.
Cadrul general in domeniul legislativ este un subiect fierbinte pentru români!
In particular exista un mare semn de intrebare: de ce sunt zeci si sute de modificari legislative ce par a face pierduta urma aceea de respect fata de lege. Fara voia nimanui se creeaza o „babilonie” ce pare a fi premeditat. Pentru un popor, ce tinde sa decada spre populatie este ceva ce se poate numi GENOCID. !!!