Dan Desliu – portretul unei lichele
“Bad Politics”, 6 decembrie, 2012 | 1 comentarii | 282 vizualizari |
(3 voturi )
A scrie despre viata lui Dan Desliu, nu este o provocare. Doar titlul ar fi mai stufos: “Despre viata si opera lui Dan Desliu”, adica despre nimic. Dan Desliu a avut o viata ca o fotografie intoarsa cu susu-l in jos si o imagine falsa in fata cititorilor. In anii ’50-’60 cei care-i citeau in cartile de scoala baladele cu versuri gen “Resita il slaveste pe Stalin” si-l imaginau pe Dan Desliu ca un activist burtos de saizeci de ani, responsabil peste vreun departament de propaganda din ministerul Culturii. Dar el era un tanar poet si actor, imbracat la patru ace, lasandu-se curtat de studente, poetese, actrite si chefuind la Athenee Palace. Participa si la sindrofii de inalt nivel cu insusi Gheorghiu-Dej, care-l invita cu paharul de sampanie intr-un colt si-l cinstea pentru “sublimele” poeme din Scanteia.
Mircea Horia Simionescu, alt pupa-cur bolsevic, povesteste cum Desliu a fost inchis de conducatorii zilei in sala de sedinte a Palatului Curentul de la etajul intai, cu o sticla de bautura fina si amenintat ca nu va iesi de acolo decat dupa ce termina poemul fluviu “Lazar de la Rusca”. Dupa ce a iesit, poezia a fost publicata ca o capodopera realist-socialista scrisa dupa un reportaj scanteist mincinos.
Iar poemul rebut insemna drepturi de autor si Premiul de Stat, adica bani cat sa-ti cumperi o vila la sosea, insemna glorie greu de suportat de un tinerel curtat de studente, tinere poetese si actrite in devenire. Viata tanarului dandy Desliu era ca o sarbatoare fara sfarsit ! Gloriosul Dan Desliu din obsedantul deceniu, canta cu „goarnele inimii” partidul si-ai lui conducatori.
Devenise un model de parvenire pentru tinerii dornici sa ajunga scriitori de limba romana.
Dar stralucirea literara si materiala pe care autorul “Minerilor din Maramures” a trait-o pe deplin a inceput sa apuna. in deceniul opt, Dan Desliu isi pune frana, isi tempereaza entuziasmul salaret in legatura cu performantele compresorului si cu harnicia minerilor care inca nu cultivau flori cu ranga in Piata Universitatii. E perioada in care si-a construit o imagine de batran intelept si-a devenit un poet echilibrat. Nu-l prindea deloc nici aceasta postura.
Prin ’78, la un colocviul de poezie de la Iasi, pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri era moderatorul unui dialog intre publicul din sala si poetii de pe scena. Totul a esuat intr-un spectacol balcanic, cu imbranceli intre el si doi alti poeti care-i reprosau in public trecutul de bard stalinist. In anii ’80, atitudinea lui Dan Desliu s-a radicalizat, ajungand in ultimii doi ani chiar un fel de opozant pe fata al regimului comunist, nemaiavand drept de semnatura, dar strecurand texte impotriva lui Ceausescu spre Radio Europa Libera.
A fost rasplatit (evident) in decembrie 1989 cu vorbe frumoase si un loc in C.F.S.N.-ul lui Iliescu. in sfarsit, timp de doi ani si jumatate, cat a mai trait dupa revolutie sau ce-o fi fost atunci, Dan Desliu a intinerit, a renascut. Venea la restaurantul scriitorilor insotit de o studenta la actorie, viitoare poetesa si viitoare reportera de televiziune.
Diferenta de o jumatate de veac de politica si poezie dintre poet si pupila nu parea a fi un impediment in mersul idilei.
Patroana le aducea fripturi de la gratar si sticle de vin rosu ca amurgul. Dan Desliu a murit Neptun, inotand tinereste in Marea Neagra.
Un semn ultim ca ipostaza de june poet si actor nu se potrivea deloc aproape septuagenarului Dan Desliu!? Falsa imagine de tanar si teribil inotator de performanta l-a tradat si l-a pedepsit.
Cateva zile, pana i s-a gasit trupul umflat de apa, a fost subiect pentru ziarele de senzatie. Au trecut multi ani de la moartea poetului, cel care a trait in lux din scrisul lui de rege al realismului socialist; cel care si-a permis apoi sa fie cabotin; cel care a facut pe disidentul si pe opozantul; cel ce s-a vrut vesnic tanar si ferice. Poate ca a si fost. Dar au trecut anii si nimeni nu mai scrie trei randuri despre Dan Desliu.
Asa ti-a trecut gloria “maistre”, ca o ploaie tulbure si scurta dintr-o zi de vara. In cateva minute nici nu-ti dai seama ca a picurat…
“Stegar ne e atotinvingatorul
partid in jurul carui facem zid!
E tot ce-a faurit mai bun poporul!
in lupta lui traieste viitorul,
si Stalin, viu, traieste prin partid.”
Sursa: Istoria Incomoda
Cu permisiunea d-voatra, redau o alta creatie identitara a unei si mai celebre personalitati a ,,dizidentei” din vremea lui Ceausescu :
PARTIDULUI – de Ana Blandiana ( 1964 )
Candoarea mi-a-nflorit-o în ochi definitiv
Întâiul plâns în curtea şcolii sub castani,
Când clasa mea primea cravata roşie festiv
Şi sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-nplinisem încă nouă ani.
Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Ca braţul ridicat deasupra frunţii mult,
Simbolizând că viaţa-mi fi-va socotită mai prejos
Decât tulburătorul luptelor tumult,
Că niciodată n-o să mă separ orgolios
De imnul colectiv şi luminos.
Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschişi spre mâna ta,
Oricâte mâluri s-ar sedimenta;
Nu-mi vor putea-o şterge. Candoarea ca un rid
Va măsura maturitatea mea, Partid.
Extras din:
– Poezia română contemporană – Culegere – 1964 ( cu o prefaţă de Eugen Simion ) –
Biblioteca pentru toţi – Editura pentru Literatură
sa ne amintim de o evolutie similara a lui A.Paunescu, Z.Stancu, Sadoveanu, etc.etc.
Ratacirile si tentatiile tineretii si ale bunastarii platite cu sufletul.
Acum unii intra in partide politice altii in masonerie.
amandoi dan desliu si nina cassian ridicau in slavi regimul comunist criminal.nu ne face placere sa ne amintim de ei.gm
Un batran decrepit pe care nu mai dadea nimeni nici macar doi bani (si aia devalorizati!) in ultimul deceniu al veacului de-abia scurs. De fapt nici nu ar mai trebui amintit decat la Capitolul „Rebuturi literare din epoca comunista”. Textul ar trebui sa fie scurt si fara „poza”, plasat undeva intr-un subsol de pagina.
In definitiv si asta e mult!