Radu Golban
Sâmbătă, 31 Martie 2012 16:29

Recentele dezvăluiri pe platforma Wikileaks ale australianului Julian Assange confirmă, prin publicarea corespondenţei electronice a renumitului institut american de geopolitică Stratfor, intenţia Germaniei de a împărţi Republica Moldova cu Rusia. Progresul german tehnico-ştiinţific aplicat cunoaşte, sub litera „M”: Mercedes, M.A.N. şi mai recent, Republica Moldova un aspect reviriment. Ştiinţa şi spiritul iscoditor al oamenilor de ştiinţă germani au găsit, prin înfiinţarea în 2005 a „Institutului Moldova” (M.I.L.), pe lângă Universitatea din Leipzig, un nou punct ascendent în buna tradiţie a geopoliticii germane din sud-estul Europei. Această perlă componentă a lanţului laboratoarelor ideologice şi propagandistice, destinată articulării şi implementării intereselor germane peste hotare şi deghizată în institut ştiinţific pe lângă una din cele mai prestigioase universităţi germane, a devenit, graţie Berlinului, eticheta „moldovenismului ştiinţific” din zilele noastre.

Profilul interdisciplinar al M.I.L. înscrie, în cadrul studierii moldovenismului, palierele istorice, socio-lingvistice, politice, economice, cultural-antropologice şi jurnalistice, toate vizând o aplicare practică. Urmare a „adevăratei babilonii” a conceptelor-cheie precum naţiune, limbă, identitate existentă în Republica Moldova, conducerea institutului a considerat necesară, editarea unui lexicon intitulat „Naţiune, Identitate, stat de drept în Republica Moldova, noţiuni istorice şi social-politice”. Printre zecilor de autori germani, moldoveni şi români ai acestei lucrări elegant tipărite se numără şi Domnul Iulian Chifu, Consilier Prezidenţial la Cotroceni. Regretabil, efortul constituirii în mod artificial al unei limbi şi a unui popor „nou”, deosebit de cel român, constituie cel mai bolşevizat angajament al zilelor noastre. Acest proiect al oamenilor de ştiinţă, în fapt echivalentul implantului unei subliminări tendenţioase în percepţia semnificaţiei de naţiune a românilor, indică intenţiile politicii externe a Germaniei cu referire directă la Moldova din stânga Prutului. Printre teoriile „ştiinţifico”-separatiste românofobe publicate se numără şi mistificarea colonizării germane a Basarabiei, în jargonul secolului al XIX-lea, europenizarea lui Dimitrie Cantemir, dezbateri geopolitice, dar şi – pentru adormirea spiritelor – prelegeri despre boli infecţioase pe urma migraţiei în Republica Moldova. Europenizându-l pe Dimitrie Cantemir, se elimină în mod deliberat şi originea sa moldo-valahă, urmărindu-se demolarea sistematică a bazei culturale româneşti în favoarea unei noi idei, nefireşti şi pseudo-naţionale europene.

Argumentul politici europene a Berlinului are la bază o interpretarea unilaterală şi germanocentrică a noţiunii „principiului natural”, coautorilor români îngăduindu-li-se o colaborare condiţionată. Nici o inimă de român nu ar elogia „moldovenismul” fără a fi angrenat într-un proiect politic substanţial remunerat, precum lexiconul moldovenesc finanţat de Berlin. În mod special, atrage atenţia simpozionul de la 21-23 august 2009, organizat odată cu împlinirea de şaptezeci de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop. Broşurica evenimentului organizat de M.I.L. arată pe verso steguleţe germano-sovietice, de parcă – fără a citi mai cu atenţie – am crede că este sărbătorirea menţionatului Pact sau invitaţia la o serbare la grădiniţă. Cei care au trăit evenimentele acelor ani sau au studiat documentele vremii nedreptatea, ostilitatea şi segregarea naţională, consecinţele malefice ale Pactului Molotov-Ribbentrop au fost şocaţi de textul editat de M.I.L. pe broşurica evenimentului. Acesta, invocă aşa-numita diferenţa interpretatorie între Est şi Vest a tratatului, căutând prin diferitele prelegeri prezentate în cadrul simpozionului să asigure – susţin ei – „o mai bună înţelegere a istoriei”. Chiar dacă după străvechea tradiţie poământeană mortul se spală de către străini, pentru români acest tratat, a fost, şi este încă, după mai bine de şaptezeci de ani, cât se poate de viu. Prin consecinţele sale secesioniste, declanşează un sentiment sumbru în amintirea colectivă naţională, iar expunerea amorfă a lui Dietmar Müller (născut la Sibiu), intitulată „Consecinţele Tratatului Hitler-Stalin ca discurs al victimei în România” este cu atât mai condamnabilă. Dat fiind faptul că Pactul Molotov-Ribbentrop a ciopărţit frontierele ţării, România a rămas victimă a politicii germano-sovietice, după ce – prin anexele secrete ale incriminatului pact – s-a produs ruperea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, de ţara-mamă. România este victimă, în sensul propriu al cuvântului, nu se auto-victimizează precum sugerează titlul expunerii domnului Dietmar Müller. De preferat era ca M.I.L. măcar să se fi distanţat de spiritul agresiv al tratatului, luând în consideraţie faptul că nici până în zilele noastre, Germania nu a condamnat oficial, precum a procedat Rusia sub Elţîn, cel mai ostil tratat la adresa României din ultimia sută de ani.

Lipsa de sensibilitate politică la adresa unei naţiuni divizate o exprimă şi ultimul fost ministru de Externe al R.D.G., Markus Meckel. Acesta, la rândul său, a îndeplinit până în 2009, ca membru al comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului o misiune destul de ciudată a Germaniei la Chişinău numărându-se până în zilele noastre – prin forumul moldo-german – printre cei mai activi pretorieni ai Berlinului la Chişinău. Este totuşi de neînţeles faptul cum domnului Markus Meckel, unul dintre promotorii unificării Germaniei, îi lipseşte cu desăvârşire spiritul unionist cu aplicare directă în cazul Moldovei, prin dirijarea expresă spre Bruxelles, nu spre Bucureşti. Germania, ca stat naţional care şi-a cerut dreptul cuvenit la unificare, nu are o vechime mai mare decât statul naţional român, ambele fiind înfiinţate în anii şaptezeci ai secolului al XIX-lea. Printre teoreticienii noului „europenism” de sorginte ruso-germană, conturat la Meseberg, se află şi Domnul Holger Dix, directorul altei fundaţii germane cu deziderat ştiinţifico-geopolitic, „Konrad Adenauer”. Se impune întrebarea cum ar fi reacţionat Berlinul dacă după 1990, la Bucureşti s-ar fi înfiinţat un institut pentru cercetarea problemei reunificării R.D.G. cu Vaterlandul vestic? Pentru mulţi cititori căderea Cortinei de Fier dincolo de Prut a însemnat şi sfârşitul politicii Uniunii Sovietice de moldovenizare, care, timp de câteva secole, a încercat să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei prin teorii românofobe şi practicarea unui „moldovenism” pseudo-ştiinţific. Deoarece căderea Cortinei de Fier a dus inclusiv la desmembrarea Uniunii Sovietice, vidul de influenţă politică într-o zonă cheie de la periferia Europei a dat curs nou avânt moldo-ştiinţific în Germania.

Implicarea ostilă a Rusiei şi Germaniei în Republica Moldova va continua atât timp cât România nu va umple acel vid politic cu un fundament cultural legitim, explicând astăzi breslei geopolitice germane că istoria şi cultura română – la fel ca şi cea germană – nu s-au format în graniţele unui singur stat desenat pe o hartă convenţională. Cultura română nu poate fi explicată după gustul şi preferinţele puterilor europene, nici la Moscova, nici la Berlin, iar „mediatorii” culturali nu-şi au rostul. Precum Rusia avea pretenţii ca R.S. S. Moldovenească să aparţină Uniunii Sovietice, tot astfel Germania promovează ideea ambiţioasă ca actuala Republică Moldova să aparţină într-un viitor cât se poate de apropiat Uniunii Europene. Oamenii de ştiinţă amitiţi ar trebui să realizeze că unui popor care acordă un premiu Mihai Eminescu şi nu Goethe, nu-i va putea nimeni răpi simţământul firesc, unionist şi natural, transformându-l în europenism ştiinţific. Cert este că precum s-a prăbuşit colonialismul şi a căzut Cortina de Fier, nicio implicare nenaturală nu va ţine la nesfârşit. Aşadar după sute de ani de la colonizarea Africii, liderii africani răspund albilor, ca replică la elogierea mitului eurocentric al dezvoltării şi civilizaţiei, simplu şi la obiect: „Whity go home!”.