Martin S. Martin. Statele Unite. Cu bune, cu rele…  Colegiul electoral

Martin S. Martin. Statele Unite. Cu bune, cu rele… Colegiul electoral

Facebook Twitter Google+ LinkedIn Pinterest

Cu mai puțin de două luni până la alegerile prezidențiale, mă aștept ca subiectul colegiului electoral să revină în discuție, așa cum se întâmplă tot la patru ani, când se confruntă apărătorii și adversarii acestei variante de alegeri, puțin prezentă în alte țări și care a fost pusă în aplicare de Statele Unite de la votarea constituției în anul 1787.

Așa că o iau înaintea altor comentatori, de la care m-am obișnuit să aud afirmații ca: alegerile americane nu sunt democratice, trebuie schimbat sistemul american cu sistemul votului majoritar simplu, colegiul electoral anulează voința poporului exprimată prin vot, etc. și prezint câteva date care explică mecanismul și rostul votului indirect la alegerile prezidențiale.

Statele Unite nu sunt o țară, ci o federație de republici independente, fiecare cu guvernul și constituția ei.

Un stat american are obligația să fie loial și drept atât față de cetățenii lui, cât și față de federația statelor din care face parte.

La fel, uniunea trebuie să asigure egalitatea dintre state și să nu permită unor state să devină dominante.

Din acest motiv, toate statele americane, indiferent de mărime și populație, au același număr de senatori, de numai doi.

Astfel greutatea votului pentru a introduce o nouă lege este egală pentru toate statele.

Ca să nu se ajungă la situația ca alegerile prezidențiale să fie decise numai de statele mari, a fost introdus votul indirect, prin sistemul colegiului electoral.

Când cetățenii merg la urne, ei nu votează pentru președinte, ci pentru lista de electori care au confirmat suportul pentru un anume candidat.

Electorii votează pe președinte, la un interval de circa o lună de la alegerile generale.

Modalitatea de a alege electorii este precizată în Constituția Americană (articolul II, secțiunea 1), care se referă la structura și funcțiile executivului.

În fiecare stat, numărul de electori este suma numărului de deputați (membri  camerei reprezentanților, în total 435) și senatori (membri senatului, în total 100).

Asta duce la numărul de 535 de electori. Se adaugă trei electori pentru districtul Columbia (teritoriul pe care este capitala țării orașul Washington), care este un teritoriu independent de orice stat.

Și acest lucru a fost decis tot pentru a nu da unui stat avantaje față de celelalte, pentru găzduirea capitalei pe teritoriul său.

Pentru a fi ales președinte, un candidat trebuie să aibă minimum 270 de electori (jumătate din numărul total adică 269, plus 1).

Electorii sunt nominalizați de fiecare stat și ei sunt aleși din rândul oamenilor cu experiență politică și juridică, foști membri ai congresului, foști guvernatori, magistrați, politicieni, care nu trebuie să fie în timpul unui mandat de funcție publică.

 

De-alungul timpului, numărul de electori s-a schimbat, paralel cu numărul crescând de deputați, care urmează sporirea populației.

 

Înainte de alegerile generale, fiecare stat are pregătite două liste de electori, una pentru fiecare dintre candidați, așa cum au fost ele definitivate de partidele respective.

În funcție de votul popular, un stat confirma una sau alta dintre cele două liste de electori și toți electorii de pe acea listă sunt confirmați pentru candidatul care a câștigat votul popular din statul respectiv.

Asta se întâmplă în 48 dintre cele 50 de state, unde candidatul câștigător ia toți electorii (winner takes all).

În două state, Nebraska și Maine, electorii sunt distribuiți ambilor candidați, după procentajul de voturi.

 

Iată harta statelor americane, fiecare cu numărul său de electori:

În ziua alegerilor prezidențiale, care urmează primei zile de duminică din luna noiemnrie, în fiecare stat se desfășoară și se calculează votul populației (cu suma dintre votul la urne în ziua de alegeri, votul anticipat la urne, votul prin corespondență al absenților și celor care locuiesc înafara Statelor Unite).

 

Cei care se opun colegiului electoral și vor să-l înlocuiască cu votul majoritar simplu folosesc următoarele argumente:

  • este un sistem învechit;
  • argumentul că este înscris în constituție nu mai este valabil, constituția a fost schimbată (prin amendamente) de mai multe ori;
  • dă prea mare infleunță statelor mici “schimbătoare’ (swing states);
  • ignoră opinia populară (discutabil);
  • crează – uneori – o discrepanță între câștigătorul prin numărul de electori și cel prin votul poplar.
  • menține posibilitatea ca printr-un număr mare de “electori necredincioși” să altereze rezultatul alegerilor. Aceasta ar fi una dintre temutele situații prin care s-ar alege un președinte al minorității.

 

În istoria politică a Statelor Unite a existat un număr restrâns de electori care nu au respectat promisiunea făcută de a vota pentru candidatul partidului lor și fie au anulat votul, sau l-au dau altui candidat. Foarte rar s-a întâmplat ca un elector neloial să voteze pentru candidatul opus.

Ei au fost numiți “electori necredincioși” și – de cele mai multe ori – fie sunt înlocuiți înainte de votarea candidaților pentru postul de președinte și de vicepreședinte (în luna decembrie care urmează alegerilor prezidențiale de la începutul lunii noiembrie), fie li se anulează votul.

Niciodată nu s-a întâmplat ca, prin votul electorilor necredincioși, să fie schimbat rezultatul alegerilor prezidențiale.

La alegerile din anul 2016, după ce s-au încheiat alegerile generale, care l-au dat câștigător pe Donald Trump, a existat o mișcare în rândul partidului republican prin care s-a încercat anularea alegerii lui Trmp. Pentru asta ar fi trebuit ca 37 de electori republicani să-și calce promisiunea.

Grupul anti Trump, care a fost mobilizat sub conducerea unui profesor de drept de la universitatea Harvard, Lawrence Lessig, nu a reușit să cpnvingă decât doi electori să dezerteze și ei au votat pentru John Kasich sau Colin Powell.

Și dintre electorii democrați au fost cinci “trădători”, care – în loc să-și dea votul echipei Hillary Clinton – Tim Kaine – au votat pentru Bernie Sanders sau Colin Powell.

Există temeri că la alegerile din acest an vor fi mai mulți “electori dezertori” și chiar că, dacă aceștia vor depăși un prag critic, ei ar putea modifica votul general.

În favoarea menținerii votului indirect și al colegiului de electori în alegerile prezidențiale sunt faptele:

  • dovada timpului: prin aplicarea sistemului cu electori s-a asigurat o stabilitate politică pentru o vreme îndelungată, deasemeni stabilitatea sistemului cu două partide dominante; pentru acest motiv Statele Unite nu au avut niciodată un guvern de coaliție și nu au trecut prin crize de guvern sau alegeri anticipate;
  • colegiul electoral previne manipularea alegătorilor prin intimidare, mită, corupție sau dezinformare;
  • elimină șansa ca numai statele mari (California, New York, Texas, Florida) să decidă toate alegerile;
  • dacă nu ar exista electorii, statele mici ar fi complet excluse din decizia alegerii președintelui, ele nu ar fi vizitate sau consultate;
  • colegiul electoral micșorează (dar nu elimină) posibilitatea alegerilor contestate;

 

În lungul și dificilul proces al elaborării constituției americane, autorii au considerat mai multe variante pentru alegerile prezidențiale: selectarea de către congres, selectarea de către guvernatori, selectarea de către corpurile de magistrați din fiecare stat sau votul popular direct (majoritar).

Ei au ales soluția colegiului electoral care implică votul poporului, dar adaugă corectivul de a elimina frauda, alegerea nepotrivită din cauza slabei informări, sau presiunea dictatorială a statelor mari.

 

Nu trebuie uitat că, la vremea acestor decizii, erau foarte puține țări în care existau alegeri libere și – acolo unde existau – erau limitate pe criterii de avere, drepturi înăscute, sex sau religie.

Semnarea Constituției Americane, pictură de Howard Christy