CCum să distrugi paşnic o ţCum să distrugi paşnim să distrugi paşnic o ţar
Cât valoreză, cât mai valorează azi relaţia politico-militaro-economică româno-americană ? Cum să o cântărim, cum să apreciem această relaţie ? Avem la îndemână câteva unităţi de măsură pe care le poate folosi oricine. După părerea multora, relaţiile americano-române nu pot fi mai valoroase decât oamenii publici, cei politici în primul rând, pe care establishment-ul american i-a susţinut, îi susţine în continuare, ba chiar i-a fabricat în România (indiferent de CV-ul lor până la preluare).
Cine sunt aceştia ? Sunt cunoscuţi de toată lumea : Traian Băsescu, Elena Udrea (candidata americanilor la preşedinţie, s-a spus), Mark Gitenstein, Emil Boc, Laura Codruţa Kövesi, George Cristian Maior, Florian Coldea, Mihai Răzvan Ungureanu, Duane Butcher, Cătălin Predoiu etc. Plus ziarişti înregimentaţi mai demult (din 90 deja !) sau mai recent, ONG-uri fără număr, brokeri singuratici etc.
Cei susnumiţi pe cât sunt de apreciaţi de partea americană, care nu e neapărat doar guvernul american propriu-zis (mai sunt neoconservatorii, băncile, Wall Street-ul, alte businessuri – aşa e la imperii !), pe atât sunt de detestaţi, huliţi de populaţia României. Din motive evidente, nu-i punem la socoteală pe adversarii lor politici. De altfel, şi aceşti adversari ai „proamericanilor” sau, mai larg, ai „prooccidentalilor” sunt la fel de detestaţi de populaţia tăcută a României, chiar dacă motivele sunt parţial diferite. Adică aceştia ar fi moştenitorii socialismului şi al unui anume naţionalism destul de emasculat, dar nu mai puţin „proamericani” şi „prooccidentali”, mari iubitori de ultraliberalism global ei înşişi.
Avem o problemă deci ? Da, şi încă una cât roata carului şi aparent fără soluţie. De la vizita la Bucureşti, în 2003, a celebrului general William Odom (fost şef NSA, printre altele) şi propulsarea pe post de candidat serios la preşedinţie a dubiosului marinar Traian Băsescu, distrugător al flotei României dar promovat surprinzător negociator PSAL în 1999 (pentru care competenţe ? acelea de distrugător al flotei ?), şi până la vizita ciudatului emisar al lui Hillary Clinton, Philip Gordon, care a infirmat (democratic ?) rezultatele referendumului de demitere a lamentabilului „proamerican” Băsescu Traian, drumul a fost lung şi catastrofal pentru România. (De menţionat că generalul William Odom a ţinut o conferinţă la Casa NATO la 18 martie 2003 şi i-a văzut pe toţi liderii politici majori din capitala României, inclusiv pe primarul Traian Băsescu, care nu se găsea iniţial pe agenda sa.)
Foarte probabil, americanii (şi aliaţii lor occidentali) s-au felicitat că au pus mâna pe o ţară mare şi bogată din Estul Europei fără să tragă vreun glonţ. Au fost suficienţi ziariştii, politicienii şi oengiştii aliniaţi (lumea îi cam cunoaşte) să le „facă moară-n cap” românilor pentru ca aceştia să şi creadă că, dacă nu devin urgent euroatlantici (UE+NATO), va fi vai şi amar de capul lor : îi vor mânca imediat cu fulgi cu tot ruşii, ungurii şi turcii…
Decăderea vizibilă pentru tot poporul a întregii clase politice, dar şi cvasidispariţia presei, care a devenit stânjenitoare şi inutilă după ce a fost trădătoare, catastrofele repetate din justiţia de tip DNA (o jurisdicţie de excepţie impusă), umilirea sistematică a poliţiei (rămasă totuşi naţională) au adus România pe buza prăpastiei, cu tot mai dese speculaţii despre destrămarea statului român, cu pierderea Transilvaniei şi alte nenorociri.
Visul euroatlantic (UE+NATO) al românilor seamănă tot mai bine cu un teribil coşmar. Peste patru milioane din 23 de milioane de români s-au răspândit pe toată planeta, printre care şi cei mai buni tineri. Toată industria românească, plus flota, a fost făcută praf şi furată la bucată. Activele majore ale ţării au fost luate cu japca, prădate de puterile europene în schimbul aderării la fantomatica UE (combinatul de la Galaţi, Petrom, BCR şi celelalte bănci, pădurile devastate tot de austrieci etc.). Fosta Familie regală a fost reintrodusă de capetele încoronate europene (în numele a ce ?) într-o ţară cu Constituţie republicană, din care regele Mihai abdicase (forţat, ca la toate abdicările), şi i s-a restituit tot ce a vrut, fără să i se ceară înapoi ceea ce luase ilegal (tablourile lui El Greco etc.). Complicitatea unor prim-miniştri, corupţi sau doar necalificaţi (Năstase şi Tăriceanu), e dovedită cu documente publice. Aşa-zisa Casă regală a României, devenită de câţiva ani minge de fotbal în meciul politruco-oligarhic, n-ar greşi prea mult dacă s-ar intitula, după schimbările recente la succesiune, Casa Duda a României…
Democraţia venită din vestul Europei şi din America („democracy is coming to the USA”, Leonard Cohen) seamănă ca două picături de apă cu comunismul teoretic din anii ’50 al ocupantului rus. Adică nu ne-a ocupat pur şi simplu imperiul rus, ci noi am devenit, vezi Doamne, peste noapte, comunişti ! După cinci decenii de „comunism” falsificator, vom avea parte de 50 de ani de „democraţie” devastatoare ? Aşa se pare.
Petru Romoşan
Sureno am ras de cei care spuneau „Noi nu ne vindem tara” dar se pare ca aveau dreptate.
Oare nu era mai bine ca statu roman sa fi facut firme mixte, sa fi cumparat licente, sa fi modernizat utilajele si sa produca .Dar era o buba a comunismului.Sefii care conduceau nu permiteau criteriul concurentei si se mergea pe pile relatii, nepotism..etc Apoi au venit smecherii cu terenuri care au demolat fabrici ca sa ia terenu si fierul vechii…etc.
Iliescu, Constantinescu si Basescu si ministrii lor ar trebuii sa stea ani buni la racoare pentru neglijenta in serviciu cu efecte dezastroase pentru tara.
nu noi am ras. ci strainii, tradatorii, javrele, pentru ca a reprezentat o parsivenie specifica occidentului, aceea de a submina de a perverti adevarul, de a se substitui autohtonilor : „ne-am luat tara inapoi” declara pervers, diabolic lupii….strainii de fapt….atunci cand simt o oarecare trezire a oile zapacite, tulburate, de atitea „binefaceri” ale păstorilor naimiti din occident (carora nu le pasa de oi, nu-i doare inima).
Daca tot suntem la distrugerea „pasnica”, cu deseuri radioactive merge?
– România: groapă de deșeuri radioactive
http://bit.ly/1Jk9RHp
– Depozit pentru deşeuri radioactive în loc de reactoare, la Cernavodă
http://bit.ly/1hZzuEg
Nu putem sari peste… ce ne doare cel mai tare:
– Puhoaie de africani în România – ești pregătit pentru invazie cetățene?
http://bit.ly/1JWZ9K6
– Hijrah: 3,000 Muslims per day are crossing the Greek-Macedonia border – or 1.1Mil per year – UN
http://bit.ly/1hcnZZj
– Denmark: Europe is committing collective suicide
http://bit.ly/1hZAlVz
– Germany: violent protests erupt over new asylum center in town near Dresden
http://bit.ly/1V7QB58
– Merkel blasts anti-immigrant rioters, Hollande wrings his hands
http://bit.ly/1KidD68
Cititi
http://bit.ly/1LvJFNm
Esalonul doi din PCR care s- a cocotat in fruntea statului dupa’90 si care au devenit mari anticomunisti ,patrioti si capitalisti intrucat nu aveau nicio legitimitate,au trecut de la sloganul „noi nu ne vindem tara” la sloganul ” o dam moca”numai recunoasteti- ne ( dupa ce si- au batut joc de piata Universitatii, dupa ce au umilit romanii care ” nu au mancat salam cu soia” ,fostii detinuti politici,au invrajbit tara cu mineriade si muncitori vs golani), dati-ne o legitimitate.Astfel, au aparut ” Romania are economie de piata functionala”, „Romania poate sa adere la NATO si U.E”.
Toti politicienii in frunte cu toti parlamentarii dupa ‘ 90 au tradat interesele nationale, din interes, prostie sau manipulare si se fac vinovati de ” sfertul de secol pierdut al Romaniei”.
Ca tot suntem la distrugerile de tara…
1) Dupa ce politicienii „corecti politic” din vest or sa ne impuna cu forta „cote de refugiati”…
– German politician scorns Europe for not taking illegal immigrants
http://bit.ly/1hEnuIt
…o sa trebuiasca sa ne si corcim? (ca tot spunea cineva intr-un comentariu pe acest site ca romanii au genetica buna)
– Anti-Whites upset by stagnation of mixed-race couples in Canada
http://bit.ly/1EgjRCc
Sau „autoritatile statului” vor inchide ochii in asa fel incat „civilizatii” din Africa, Orient si Asia sa poata viola si reproduce cu forta in voie, asa cum se intampla in Franta, UK, Norvegia si in alte tari, dar mai ales in „Eterna si Fascinanta Suedie”? Ghici ce tari sunt mentionate in titlul articolelor de aici?
https://themuslimissue.wordpress.com/
2) Va recomand sa cumparati si sa cititi neaparat cartea scrisa de Ayaan Hirsi Ali. Cine este Ayaan Hirsi Alisi si de ce va recomand sa cititi NEAPARAT aceasta carte, am sa va raspund cu doua scurte citate din introducere:
– „În timp ce Theo pedala pe Linnaeusstraat, a fost abordat de Muhammad Bouyeri. Acesta şi-a scos arma şi l-a împuşcat pe Theo de câteva ori. Theo a căzut de pe bicicletă şi s-a clătinat pe stradă, apoi s-a prăbuşit. Bouyeri s-a apropiat. Theo probabil că l-a implorat: „Nu putem vorbi despre asta?“, dar Bouyeri l-a mai împuşcat de patru ori. Apoi a scos unul dintre cuţitele lui de măcelărie şi i-a tăiat beregata. Cu celălalt cuţit, i-a înfipt o scrisoare de cinci pagini în piept.
Scrisoarea îmi era adresată mie.”
– „M-am născut în Somalia. Am crescut în Somalia, în Arabia Saudită, în Etiopia şi în Kenya. Am venit în Europa în 1992, când aveam douăzeci şi doi de ani, şi am devenit membră a Parlamentului din Olanda. Am făcut un film cu Theo, iar acum trăiesc înconjurată de gărzi de corp şi de maşini blindate.”
O introducere gratuita cu primele 30 de pagini gasiti aici:
http://bit.ly/1Jvb9AH
Cartea integrala o puteti cumpara de la librariile din Romania, de ex de aici:
http://bit.ly/1LvJFNm
Metode de a distruge „pasnic” o tara:
1) Anchetă a unei televiziuni germane, în care Lidl face afaceri în România: importă 71% dintre produse şi lasă piața locală să moară. Cu bani de la Banca Mondială
http://bit.ly/1UaZ0Cs
2) UNHCR: Până la 3.000 de imigranți, așteptați să sosească zilnic în Macedonia în următoarele luni
„Potrivit UNHCR, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure o ‘distribuire echitabilă’ a solicitanților de azil.”
http://bit.ly/1hbADrK
Cât va mai face față Europa refugiaților?
„Statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa imparta povara prin “redistribuirea echitabila” a familiilor disperate ce cauta azilul in blocul comunitar, spune agentia pentru refugiati a Natiunilor Unite.”
http://bit.ly/1UaZ70X
Ia uitati cu ce dragalasenie de cadou l-a alintat Putin pe Bush prin 2006 ….cica in amintirea atentatelor de la 9/11 si pentru cooperarea in lupta contra ” teroristilor ” ….care or fi aia …?! …Ali Baba si cei 40 de mafioti …
http://i.imgur.com/sdQkj.jpg
Slabut …, Protocoalele Sionului reprezinta manualul, nimic de adaugat.
E si asta un mod de abordare a unei probleme complicate: ecuatia UE+NATO=Romania subjugata. Vrem-nu vrem, de sute de ani suntem furnizori de materii prime pentru tarile mai puternice si clienti obedienti pentru produsele lor finite (incepand de dinainte de daci, am exportat aur, sare, vin, grane, lemn, turme, piei, peste, fier, cupru si diverse alte materii prime si materiale, si am cumparat ulei, fierarii, arme bune, etc, etc.), incat nu vad mare deosebire intre Romania de azi si tarile romane de-acum trei-patru veacuri sau mai mult. E „meritul” clasei politice romanesti ca inca suntem in evul mediu – cu observatia ca acum trei-patru sute de ani boierii (politicienii) erau inca patrioti si nivelul de trai nu era chiar atat de diferentiat intre noi si Europa crestina (chiar asa se numea, „crestina”) fata de diferentele de azi.
Cum sa distrugi o tara pasnic?
Exista manual pentru asa ceva.
Distrugi intelectualitatea adica profesori,preoti,primari, apoi sefii armatei de la caporal in sus, ai politiei, apoi distrugi industria constructoare de masini etc.
Au facut-o rusii cu mana comunistilor in toate tarile ocupate, a facut-o Iliescu,Constantinescu, si chiar si Basescu.Acum o face Fonta intr-o masura adecvata la epoca.
O tara se poate distruge in mod „pasnic” si prin teroarea si dezavantajarea economica a antreprenorilor si capitalului autohton in favoarea antreprenorilor si capitalului strain. Statul „roman” se face pres in favoarea „investitorilor” straini, singurii care pot „salva” economia romaneasca, iar romanii trebuie pusi cu botul pe labe si fie ajung sclavi pe salariu minim sau mediu in propria lor tara, fie daca vor ceva mai multi bani trebuie sa plece si sa sclavageasca pe afara.
Asta se intampla acum:
– Noul Cod Fiscal prevede taxe mai mici pentru firmele străine
http://bit.ly/1Keqt5c
– Gabriel Biris: Se transforma ANAF intr-un grup infractional organizat? Antreprenorii isi vor pune curand intrebarea existentiala daca mai merita sa faca business
http://bit.ly/1PIO8ti
Asta se doreste:
– Cazul românilor tratați ca sclavii în Italia. Ce spune MAE
http://bit.ly/1MHj4vD
– Schingiuiti, batuti si impuscati de patronii italieni. Romanii care muncesc cu arma la cap in Sicilia: „Nu vorbeste nimeni!”
http://bit.ly/1JemjbF
– Calvarul romancelor plecate la munca in Sicilia. „Abandonate de Dumnezeu” in insula unde tacerea este lege
http://bit.ly/1hTWBA3
Am auzit de multe ori expresia …incearca sa vezi lucrurile de sus …hai sa zicem din spatiu …ce vedem ?
Noi sintem preocupati de situatia noastra a Romaniei ,asa cum un iepure este preocupat de vizuina lui .Insa toata planeta este in situatia Romaniei .America insasi este ingenuncheata ,mai rau ca Romania , in America deja au construit lagare de concentrare ,au cumparat ghilotine ,ce mai …sint gata sa primeasca ” oaspeti ” , Yisraelul insusi este subiectul unei experiente social politice ,evreii insisi sint victimele conationalilor lor , cum bine zicea Radu , sint tinuti in stres cu speritoarea araba ,in timp ce arabii sint indoctrinati cu sperietoarea evreiasca .
Nu vi se pare ca exista o forta malefica care manipuleaza lucrurile ,iar evreii sint si ei manipulati la rindul lor ca toti ceilalti oameni de pe planeta ?
Unii zic ca sintem foarte aproape de indeplinirea profetiilor biblice …. de incercarile apocaliptice ..
Lupta se da pentru sufletul omului, nimic nu conteaza, nici miliarde de miliarde de dolari sau de tone de aur …totul e vanare de vant, de la Ecleziastul zicere!
Dacă ar fi să mă exprim în termeni medicali aș spune că distinsul autor al acestui text este un diagnostician de forță.
Ceea ce lipsește și este foarte important, ce măsuri terapeutice recomandă pentru remedierea acestor boli ? Sau aluzia este că suntem in fata unor boli incurabile și atunci…
Yisraelul insusi este subiectul unei experiente social politice … Acum ce o sa mai zici Corneliu ,ca si Miko Peled e evreu fals ?
https://www.youtube.com/watch?v=etXAm-OylQQ
Solutii de la oameni nu sunt!