Buta Dumitru
100 aprobate
dumitrubuta189@yahoo.com
79.115.35.148
.
.
Jidanii și-au creat de-a lungul secolelor un stat parazit cu funcția dominantă de spionaj, crearea de conflicte de toate genurile în rândul popoarelor. Scopul final dominarea planetei și sclavagizarea lumii gentile..
Pe teritoriul fiecărui stat există una sau mai multe comunități jidănești numite cahale. Fiecare cahală are o structură organizatorică de stst cu:Conducător (Rabin),comitet juridic,grup de SI, se țin ședințe tip parlamentar în sinagogi în special pe teme sociale și afaceri comerciale,tribunal cu atribuții judecătorești după legile lor talmudice. Cu alte cuvinte Cahala care coordonează celelalte cahale din interiorul unui stat, este un fel de stat în interiorul statului care-i ocrotește.
Toate cahalele din fiecare stat sunt reunite în Marele Cahal condus de o elită Sionistă. Aceasta a creat legi specifice numai jidanilor cum ar fi:Legea antisemitismului și a holocaustului care apără pe toți infractorii jidănimii. Nu țin cont de legile internaționale:Cartea drepturilor omului,reglementări economice internaționale,etc. Cel mult se fac că le respectă,dar numai mimează.
După al II lea război mondial a fost creeat statul Israel, care prin dezvoltare, este un fel de bază reptiliană:Este centrul de informații despre toate statele,jidanii care produc mari fraude economice și sociale și prinși spre judecare, aceștia se refugiază în statul Israel care le asigură imunitate prin faptul că nu sunt extrădați la cererea altor state. Acolo ei dirijează marile evenimente de pe mapamond și le gestionează.Scop: să benefecieze de tote bunurile planetei,să dirijeze cooperare aproape impuă cu statele mari economice:SUA,URSS,Germania, etc.
Al doilea stat izrael pe teritoriul Ukrainei și a altor stare vecine. Acesta va fi o nouă bază tip reptiliană mai mare capabilă să facă față în N.O.M. Dar CAHALUL rămâne în continuare. Practic ei nu au nevoie de un stat normal al kazarilor-evrei. Au nevoie de gentili care să producă prin muncă, ei nu produc ei conduc și trăiesc regește.
Tot ce se spune despre N.O.M. despre fericieere, este numai înșejătorie demonică.
Sper că și Iulică Mareș să înțeleagă acest mesaj ca un răsăuns la întrebarea sa.
Le-a oferit Stalin un teren întins și mănos lângă china, dar jidanii au refuzat să faă acolo stat ?
Acum cred că puteți răsăunde la întrebarea : De ce au refuzat ?
Aduceți completări sau alte poziții ?
Doar atat:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Șaria
(Sf.Paisie Aghioritul) spunea:
“Nu va mai rămâne pădure peste pădure în țara noastră! Nu vor lăsa verde peste verde! Incendiile vor fi puse din și din interior și din exterior!
Și pentru interesele “unora” de aici, din Grecia, dar și de la necredincioși. Va fi de la necredincioșii din interiorul Greciei, și din “țara vecină” cu raze laser & “mijloace tehnologice moderne”, dar și de la grecii din interiorul patriei noastre, ateii trădători!
Toate acestea vor sluji drumul către Antihrist, pentru ca oamenii să nu se poată ascunde în păduri în vremuri de prigoană. Clorofila frunzelor te împiedică să vezi sub copaci cu tehnologia și laserele dacă oamenii se ascund! Așa că, vor arde totul pentru a avea vizibilitate peste tot pentru a controla universul!”
Am auzit aceste cuvinte în întregime de pe buzele Sfântului Paisie de la Muntele Athos în iulie 1992. Ele nu sunt ale mele. Sunt cele pe care ni le-a spus Sfântul și care sunt atât de relevante acum, astăzi!
Arhimandrit Ignatie Kazakos
Prin ce am postat doresc mult sa o linistesc pe doamna senator Diana Iovanovici Sosoaca pentru ca il are pe Silviu sotul dansei sii pe Andrei fiul ei.Dupa cum am scris in text si dupa cum va fi,evident va vedea cu Andrei,Silviu si cei dragi si ea si noi,multi dintre noi luminita de la capatul tunelului dar dupa marea incercare cu inundatiile din Banat dupa cum am scris.Acolo va fi tragedie nationala cu peste un milion de morti si disparuti dupa care Romania va fi eliberata de cancerul vestic si se va alipi cu tot cu guvernare Rusiei iar butoanele guvernarii vor fi toate in mana lui Putin prin reprezentanti de-ai nostri romani numiti de armata rusa care nu va fi aici de ocupatie ci de solidaritate cu sinistratii de pe urma genocidului cauzat de SUA si UE cu inundatiile de acolo si cu tot poporul roman.Curand va veti satura voi pana peste limita de SUA,UE si NATO cand va veti da cu totii seama de adevarata lor fata vizavi de popoarele ortodoxe.Vor fi exact ce au fost:triburi de mercenari salbatici ,cotropitori si dusmanii cei vechi ai civilizatiei omenesti-salbataciuni.
La fel sunt organizați și verii lor musulmanii, iar sistemul lor de organizare se cheamă șaria … la fel ca și evreii, islamicii vor sa creeze organizații “statale” paralele (de tip islamic) in țările “necredincioșilor” unde invazia/cucerirea teritoriilor ne-islamizate nefiind încă posibilă prin forță armată, se va face prin migrație ilegală, minciună, inșelătorie, viclenie, natalitate excesivă (pe banii proștilor de creștini/băștinași), violuri, hărțuire (impotriva femeilor și a fetelor minore creștine/băștinașe), trafic de carne vie si prostituție (chiar și implicând minore dela 3 ani in sus!), etc. — se știe că guru-ul musulmanilor, inventatorul religiei musulmane, ear un războinic sângeros, deținator și promotor al sclaviei umane și un pedofil notoriu). Trebuie menționat faptul că toate acestea sunt parte integrantă a legii islamice șaria și al jihadului islamic, și are ca scop final schimbarea formei statale, sociale și de guvernământ a țărilor ne-islamice (in cazul nostru, de tip sau bazat pe creștinism), intr-una de tip islamic, păgân, satanic … Atunci când islamicii vor fi destul de numeroși, prin teroare și atacuri de tip terorist (la inceput) și ulterior prin război deschis impotriva băștinașilor, vor asigura, oficial, victoria impotriva creștinilor / băștinașilor in țările in care aceștia (islamicii/musulmanii) s-au infiltrat și acționat subversiv și indirect (la inceput) culminând cu ceea ce am menționat mai devreme. Ce se va intâmpla cu populația băștinașă după aceea, toată lumea cu o brumă de inteligență și carte (adevărată, nu propagandă!) la bază șite răspunsul …
La fel sunt organizați și verii lor musulmanii, iar sistemul lor de organizare se cheamă șaria … la fel ca și evreii, islamicii vor sa creeze organizații “statale” paralele (de tip islamic) in țările “necredincioșilor” unde invazia/cucerirea teritoriilor ne-islamizate nefiind încă posibilă prin forță armată, se va face prin migrație ilegală, minciună, inșelătorie, viclenie, natalitate excesivă (pe banii proștilor de creștini/băștinași), violuri, hărțuire (impotriva femeilor și a fetelor minore creștine/băștinașe), trafic de carne vie si prostituție (chiar și implicând minore, etc. Trebuie menționat faptul că toate acestea sunt parte integrantă a legii islamice șaria și al jihadului islamic, și are ca scop final schimbarea formei statale, sociale și de guvernământ a țărilor ne-islamice (in cazul nostru, de tip sau bazat pe creștinism), intr-una de tip islamic, păgân, satanic … Atunci când islamicii vor vi destul de numeroși, prin teroare și atacuri de tip terorist (la inceput) și ulterior prin război deschis impotriva băștinașilor, vor asigura, oficial, victoria impotriva creștinilor / băștinașilor in țările in care aceștia (islamicii/musulmanii) s-au infiltrat și acționat subversiv și indirect (la inceput) culminând cu ceea ce am menționat mai devreme. Ce se va intâmpla cu populația băștinașă după aceea, toată lumea cu o brumă de inteligență și carte (adevărată, nu propagandă!) la bază șite răspunsul …
Trebuie să fac unele corecturi textului anterior …
La fel sunt organizați și verii lor musulmanii, iar sistemul lor de organizare se cheamă șaria … la fel ca și evreii, islamicii vor sa creeze organizații “statale” paralele (de tip islamic) in țările “necredincioșilor” unde invazia/cucerirea teritoriilor ne-islamizate nefiind încă posibilă prin forță armată, se va face prin migrație ilegală, minciună, inșelătorie, viclenie, natalitate excesivă (pe banii proștilor de creștini/băștinași), violuri, hărțuire (impotriva femeilor și a fetelor minore creștine/băștinașe), trafic de carne vie si prostituție (chiar și implicând minore, etc. Trebuie menționat faptul că toate acestea sunt parte integrantă a legii islamice șaria și al jihadului islamic, și are ca scop final schimbarea formei statale, sociale și de guvernământ a țărilor ne-islamice (in cazul nostru, de tip sau bazat pe creștinism), intr-una de tip islamic, păgân, satanic … Atunci când islamicii vor vi destul de numeroși, prin teroare și atacuri de tip terorist (la inceput) și ulterior prin război deschis impotriva băștinașilor, vor asigura, oficial, victoria impotriva creștinilor / băștinașilor in țările in care aceștia (islamicii/musulmanii) s-au infiltrat și acționat subversiv și indirect (la inceput) culminând cu ceea ce am menționat mai devreme. Ce se va intâmpla cu populația băștinașă după aceea, toată lumea cu o brumă de inteligență și carte (adevărată, nu propagandă!) la bază șite răspunsul …
La fel sunt organizați și verii lor musulmanii, iar sistemul lor de organizare se cheamă șaria … la fel ca și evreii, islamicii vor sa creeze organizații “statale” paralele (de tip islamic) in țările “necredincioșilor”, dacă nu se poate direct prin violență/ război, unde prin minciună, inșelătorie, viclenie, natalitate excesivă (pe banii proștilor de creștini/băștinași), etc, iar toate acestea sunt parte integrantă a legii islamice aka jihad) să schimbe forma socială și de guvernământ in cea de dip islamic atunci când vor vi destul de numeroși incât prin teroare și atacuri de tip terorist (la inceput) și ulterior prin război deschis impotriva băștinașilor. Ce se va intâmpla cu populația băștinașă după aceea, toată lumea cu o brumă de inteligență și carte (adevărată , nu propagandă!) șite …
DOUA INTREBARI, DOUA RASPUNSURI SI UN POST-SCRIPTUM
INTREBARILE
1. Cum deosebim un non-evreu de un evreu ?
2. Cum deosebim un non-evreu veritabil de un evreu care se pretinde a fi un non-evreu ?
INFORMATII PRELIMINARE
Evreii sunt un grup special de indivizi (special in sens negativ). Ei constituie o specie intermediara intre animal si om, si atunci, desi creierul lor contine glanda pineala (spre deosebire de creierul animalelor, care n-o contine deloc), acea glanda este FOARTE PUTIN DEZVOLTATA, astfel ca rolul ei, de organ de comunicare cu Dumnezeu, nu este indeplinit decat la UN NIVEL FOARTE SCAZUT. Tot in calitatea lor de specie intermediara intre animal si om, evreii mai au o caracteristica foarte specifica a creierului: cerebelul, partea atavica, primitiva, reptiliana, o parte care functioneaza pe reflex si nu pe constiinta, este mult mai dezvoltat decat ansamblul dat de cele doua emisfere cerebrale de deasupra (ansamblu care constituie partea umana a creierului respectiv). Consecintele acestor caracteristici sunt urmatoarele:
– evreii nu pot dezvolta si mentine un comportament moral; comportamentul moral este o consecinta a unei capacitati de comunicare (permanenta si consistenta) cu Dumnezeu, ori comunicarea lor cu Dumnezeu este aproape inexistenta (din cauza dezvoltarii foarte slabe a glandei pineale); comportamentul evreilor este unul profund imoral, ei fura, cersesc, inseala, speculeaza, pacalesc, exploateaza, insceneaza si santajeaza, umilesc si omoara fara cea mai mica remuscare (si sunt in stare sa se comporte asa chiar si unul fata de celalalt, nu doar fata de indivizii din celelalte popoare);
– evreii au o sete fantastica de putere; aceasta sete fantastica de putere le este data nu doar de necesitatea de a supune celelalte popoare (popoare care, nesupuse, s-ar rascula rapid impotriva lor, din cauza comportamentului absolut mizerabil al evreilor fata de ele), ci si de ideea din subconstient (idee produsa de acea functionare la nivel minim a pinealei) ca daca ajung sa fie dumnezeii acestei lumi, atunci vor deveni nemuritori (de fapt, pineala produce ideea CORECTA ca devenim nemuritori daca atingem NIVELUL DE DESAVARSIRE AL LUI DUMNEZEU, dar evreii PERVERTESC aceasta idee, ei vor doar sa ajunga LA NIVELUL DE PUTERE al lui Dumnezeu, FARA A SE MAI DESAVARSI);
– evreii au un rational animalic, reptilian, speculativ – o VICLENIE, mai degraba, decat o inteligenta veritabila; ei NU sunt in stare sa construiasca, sa creeze ceva, ci doar SA SE FOLOSEASCA de lucrurile construite de indivizii din celelalte popoare (popoare care sunt in stare sa creeze lucrurile respective tocmai datorita faptului ca au comunicare mult mai buna cu Dumnezeu – practic DUMNEZEU CREEAZA, prin acele popoare); evreii sunt asociati FOARTE GRESIT cu stiinta si cu tehnica (de fapt, se asociaza chiar ei insisi, in mod fals), pentru ca, in realitate, ei nu sunt in stare decat SA FOLOSEASCA SI SA PERVERTEASCA efortul stiintific si tehnic al celorlalti indivizi de pe planeta;
– evreii au si un emotional la fel de animalic, de reptilian si de speculativ; ei nu doar ca nu au nicio remuscare atunci cand ii pacalesc, cand ii exploateaza, cand ii umilesc, cand ii jefuiesc si cand ii omoara pe ceilalti, ci SIMT CHIAR O SATISFACTIE (si inca una FOARTE MARE); EMOTIONALUL DE BESTIE al evreilor face o pereche perfecta cu RATIONALUL DE BESTIE al acelorasi evrei;
– aspectul fizic al evreilor este, in mod evident, o consecinta a felului in care arata sufletele lor; din cauza faptului ca sufletele lor sunt un amestec de viclenie, mizerie si rautate, aspectul fizic al evreilor este o combinatie intre un aspect fizic de om, unul de sobolan si unul de sarpe; evreii sunt, in marea lor majoritate, mici de statura si subdezvoltati muscular (deci incapabili si de efort fizic, nu doar de efort intelectual), cu nas si urechi mari (ca de sobolan), cu ochi mici si intr-o continua miscare (tot ca la un sobolan) si cu o fizionomie foarte vicleana a fetei (ca la un sarpe); mizeria din suflet ii face si sa nu se ingrijeasca prea bine (de unde si expresia de „jidan imputit”, din folclorul romanesc);
– din cauza comportamentului lor mizerabil, istoria evreilor este un ciclu permanent de inmultire si distrugere; evreii nu-si pot castiga existenta prin munca (din motivele descrise mai sus), si atunci nu le ramane alta varianta decat SA PARAZITEZE alte popoare; aceasta PARAZITARE a unui alt popor incepe chiar din momentul primului contact al evreilor cu acel popor; ea creste si creste (proportional cu cresterea numarului de evrei) pana cand devine insuportabila; in acel moment, poporul parazitat se satura de evrei si ii alunga, de obicei si omorand o mare parte din ei (ca razbunare pentru teribilele ticalosii facute de evrei asupra poporului respectiv); catastrofa care vine peste evrei ii impinge, temporar, spre Dumnezeu, care isi face datoria si coboara la ei cu semne si minuni mari (acele semne si minuni mari formeaza o comunicare EXTERIOARA si FOARTE EXPLICITA, singura comunicare cu Dumnezeu pe care evreii ar putea sa o inteleaga – comunicarea interioara si implicita cu Dumnezeu le este IMPOSIBILA evreilor, din cauza subdezvoltarii glandelor pineale din creierele lor); de ce vrea Dumnezeu sa salveze, totusi, o parte dintre ei (partea cat de cat mai decenta) ? pentru ca Dumnezeu ARE NEVOIE CA EVREII SA EXISTE, si asta fiindca ei constituie O VERIGA ESENTIALA pentru sufletele care vin din lumea animala si merg (prin reincarnari succesive) spre lumea umana; cand Dumnezeu coboara la ei, evreii DEVIN OAMENI (cu adevarat), dar aceasta umanitate ii paraseste rapid dupa ce Dumnezeu intrerupe comunicarea (foarte explicita) cu ei; evreii redevin niste bestii (si ciclul lor istoric se reia), iar acest caracter bestial al lor se reflecta inclusiv in modul in care ei il descriu pe Dumnezeu; pentru o perioada scurta, acel mod este unul corect, dar revenirea ulterioara la bestialitate este insotita, bineinteles si de alterarea profunda a modului respectiv; la putin timp dupa ce Dumnezeu intrerupe comunicarea cu ei, El (El-Ea, de fapt) devine un dumnezeu monstruos (si fals) in textele religioase ale evreilor (texte care, apropo, sunt scrise tot din cauza faptului ca evreii nu pot avea o comunicare interioara si permanenta cu divinitatea, si atunci ei trebuie sa puna pe hartie ce le spune Dumnezeu); evreii PENDULEAZA, astfel, intre un ATEISM MONSTRUOS si o RELIGIOZITATE MONSTRUOASA, extreme cu care ei tind sa imbolnaveasca si popoarele cu care intra in contact.
RASPUNSURILE LA INTREBARI
Cum deosebim un non-evreu (veritabil) de un evreu ? Foarte simplu. In primul rand, un non-evreu NU ARE IN NICIUN CAZ comportamentul PROFUND IMORAL al evreului. In creierul non-evreului exista, totusi, O GLANDA PINEALA DEZVOLTATA, care ii permite acelui non-evreu un contact PERMANENT si CONSISTENT cu Dumnezeu. Mai departe, acest contact permanent si consistent cu Dumnezeu ii determina non-evreului UN COMPORTAMENT MORAL, un comportament care poate ca nu este (inca) unul PERFECT, dar un comportament care este, totusi, MULT, MULT, MULT DEASUPRA nivelului ingrozitor de JOSNIC al comportamentului evreului. Si apropo de perfectiune, sa mentionam ceva foarte, foarte important: ambele suflete, atat cel al non-evreului, cat si cel al evreului, sunt niste suflete IN EVOLUTIE, dar MAREA, COLOSALA, URIASA deosebire dintre ele este aceea ca sufletul non-evreului CONSTIENTIZEAZA CA TREBUIE SA EVOLUEZE, pe cand sufletul evreului (inca) NU CONSTIENTIZEAZA acest lucru. Pentru ca sufletul evreului sa constientizeze necesitatea evolutiei (iar Dumnezeu ii cere acest lucru la un moment dat), el trebuie sa treaca printr-un soc existential maxim, adica evreul trebuie trebuie sa treaca printr-o experienta similara mortii sau chiar printr-o moarte (ca sa renasca, apoi, doar comportamental sau si fiintial, intr-un non-evreu) – iar evreii vor trece prin astfel de experiente foarte dure incepand cu 2024, anul care marcheaza startul unei perioade de dureri teribile pentru ei. Si nu numai ca evreul trebuie sa treaca printr-o moarte (doar comportamentala sau si fiintiala), dar Dumnezeu trebuie si SA VINA LANGA EL (lucru care se intampla pe planul spiritual in momentul reincarnarii, iar pe planul fizic in 2027, cand Hristos va reveni pe Pamant – in primul rand ca sa-l distruga pe Antihrist, falsul Mesia (mecanic) al evreilor, si apoi ca sa-i ajute pe ei sufleteste intr-un mod decisiv).
In al doilea rand, un non-evreu (veritabil) se DEOSEBESTE FIZIC destul de mult de un evreu (si asta, bineinteles, ca o consecinta a deosebirii dintre sufletele lor). Un non-evreu nu are IN NICIUN CAZ aspectul fizic combinat de om, sobolan si sarpe pe care il are un evreu. Un non-evreu arata, totusi, doar a om, iar cei mai evoluati dintre non-evrei au chiar aspectul unor supra-oameni, al unor sfinti, al unor reprezentanti, deja, ai speciei urmatoare (o specie la care Hristos facea trimitere prin folosirea denumirii „Fiul Omului” („the Son of Man”) – sigur, o referire in primul rand chiar la El (El-Ea, de fapt), pentru ca Hristos a coborat din postura de inger (prin nasterea lui pe Pamant) fix intr-o astfel de postura de „Fiu al Omului”).
Cum deosebim un non-evreu veritabil de un evreu care se pretinde a fi un non-evreu ? Iarasi foarte simplu. Desi un evreu are, la prima vedere, o capacitate extraordinara de a se deghiza intr-un non-evreu (in primul rand printr-un nume fals, si apoi printr-o simulare a unui comportament moral), aceasta capacitate de deghizare aparent extraordinara initial se dovedeste foarte repede a fi una destul de slaba (ba chiar una foarte slaba). De ce ? Pai dincolo de falsul nume de non-evreu, PURTATORUL acelui nume are CARACTERISTICILE FIZICE INCONFUNDABILE ale unui evreu (ma refer, bineinteles, la aspectul combinat de om, sobolan si sarpe pe care l-am tot mentionat si mai sus). In al doilea rand, SIMULAREA UNUI COMPORTAMENT MORAL pe care o face evreul (in incercarea lui de a parea un non-evreu) nu poate dura prea mult (altfel, evreul ar fi in „pericol” sa devina un om cinstit, nu-i asa ?). Dupa o foarte scurta perioada in care se va stradui (din rasputerile lui de actor) sa se comporte cat de cat decent (perioada in care se va bate cu pumnul in piept ca este cea mai curata fiinta din Univers – un inger, pur si simplu), evreul isi va arata adevarata fata, o fata absolut monstruoasa (si total opusa pretentiilor lui de pana atunci). El va reveni foarte repede la comportamentul absolut mizerabil care-i caracterizeaza specia, astfel ca acest comportament combinat cu aspectul fizic al individului respectiv vor dovedi foarte rapid carui popor ii apartine el de fapt…
POST-SCRIPTUM
De ce sunt atat de sigur de 2027 ca an al revenirii lui Hristos (ba chiar, in ultima vreme, vad ca pe anumite grupuri de pe Internet apare SI O ZI EXACTA, ziua de 2 august 2027) ? Pentru ca in 2020 evreii i-au dat un sah mare de tot lui Hristos, iar Hristos e dispus sa joace. In 2020 evreii au inceput sa puna in aplicare faza finala a planului lor de acaparare si supunere a intregii planete. Aceasta faza finala avea ca prima etapa p(l)andemia COVID-19, o p(l)andemie menita sa introduca in noi, prin cele 7 doze de vaccin, niste nano-structuri care sa se auto-asambleze in niste micro-circuite care sa le permita evreilor sa ne supravegheze permanent, 24 de ore din 24, oriunde am fi pe Glob (apropo, frati si surori, v-ati intrebat vreodata de ce au fost cumparate in avans 7 doze de vaccin pentru fiecare individ ? de ce Adrian Streinu Cercel (evreu sau jidanit) anunta in 2020 ca pandemia va dura pana in vara lui 2023 ? de ce inainte de pandemie nu doar ca aveai voie, ci erai chiar aplaudat daca vorbeai despre nano-tehnologie, dar imediat cum a inceput pandemia te trezeai brusc ca esti umilit si batjocorit daca faceai asta ?). Micro-circuitele respective urmau sa emita un cod unic pentru fiecare persoana (o veritabila „mark of the beast”, adica semnul fiarei) care sa fie detectabil de retelele 5G si care sa fie urmarit permanent de o inteligenta artificiala (fiara, Antihrist, falsul Mesia). Aceleasi micro-circuite ar fi avut capacitatea de a invalida biologic persoana purtatoare (adica de a omori persoana respectiva), cu alte cuvinte, am fi fost sub un control total, intr-o tiranie absoluta condusa de un mizerabil simulacru al lui Dumnezeu. Evreilor nu le-a mers planul – Hristos a stricat pandemia prin tulpina (foarte slaba) Omicron si prin tupinile urmatoare (si mai slabe) care le-au inlocuit pe cele initiale, implementarea retelelor 5G merge foarte greu (efectele biologice sunt devastatoare – prin cancere extrem de rapide, si tot mai multe voci afirma raspicat chestia asta; in plus principalele momeli pentru astfel de retele, adica streaming-ul video si jocurile online sunt din ce in ce mai refuzate si ele – a se vedea cifrele de afaceri in scadere ale furnizorilor), iar dezvoltarea inteligentei artificiale a fost si ea mult intarziata (practic, Hristos a castigat foarte mult timp, iar timpul este esential in aceasta batalie). Si nu doar ca nu le-a mers planul dar s-au mai si trezit ca tentativa lor de a-l inlocui in mintile oamenilor pe Dumnezeu cel Adevarat (Hristos) cu falsul lor dumnezeu (Antihrist) a avut fix efectul contrar (mai tineti minte, frati si surori, golania cu porcii de medici aureolati ca sfintii pe panouri stradale ? dar golania cu vaccinul lansat in toata lumea fix de Craciun, pe 27 decembrie – mesajul era clar: „bai astia, ia lasati-l voi pe Hristos, hai ca va dam noi salvarea de la moarte, noi suntem salvatorii vostri !” ?). In loc sa fuga de Hristos, oamenii s-au intors si mai tare catre El (El-Ea, de fapt) – proces care continua si acum, cu si mai mare viteza, astfel ca evreii, anticipand ce li s-ar putea intampla in continuare, lasa totul balta si incep sa fuga catre tara lor.
Profetiile biblice din Apocalipsa li se adreseaza intr-o proportie covarsitoare evreilor, si nu restului oamenilor, asa cum eronat o afirma unii. O prima profetie vorbeste de 7 ani grei, iar acesti 7 ani grei sunt pentru statul Israel (si ei vor incepe la anul, in 2024; de ce vor fi 7 ani grei ? pentru ca, desi evreii vor duce cu ei in Israel resurse importante, acele resurse se vor epuiza rapid, iar restul lumii nu le va inlocui). O a doua profetie vorbeste de insemnarea indivizilor cu semnul fiarei, si ea adreseaza tot numai evreilor (deci cum, isi vor planta chiar ei acest semn ? da, pentru ca vor deveni paranoici, vor dori sa aiba o siguranta absoluta in interiorul Israelului). O a treia profetie vorbeste de aparitia lui Antihrist la jumatatea celor 7 ani, si ea se aplica tot numai evreilor (undeva pe la inceputul lui 2027 evreii vor definitiva constructia inteligentei artificiale AUTONOME (adica a lui Antihrist) careia ii vor incredinta apararea Israelului in fata armatelor tuturor celorlalte tari – armate care vor incepe deja sa fie mobilizate inca din 2026; Antihrist va avea o proiectie (holografica) in interiorul celui de-al treilea templu (templul refacut de la Ierusalim), pentru a da iluzia unei persoane; acea falsa persoana isi va bate joc de toata revelatia lui Dumnezeu, de toate legile pe care Dumnezeu li le-a lasat oamenilor, de tot mesajul lui Hristos, adevaratul Mesia; Antihrist va pretinde ca el este Mesia, salvatorul poporului evreu).
Cum vad eu desfasurarea razboiului de pe campia Megiddo ? Armatele reunite ale Vestului si Estului vor da un prim atac, dar Antihrist va respinge cu succes atacul respectiv (o inteligenta artificiala autonoma este cel mai rapid factor de decizie militara posibil (de altfel, acel sistem va fi autonom tocmai pentru a elimina orice intarziere de la un factor de decizie uman); in plus, daca acea inteligenta artificiala autonoma este conectata si la un hardware militar de exceptie (si va fi, evreii cumpara acum sisteme militare de aparare din America si din Europa la greu), capacitatea totala de rezistenta este fantastica). Si nu doar ca Antihrist va respinge cu succes atacul fortei reunite Vest-Est, dar va mai si pune aceasta forta in pericolul de a fi chiar ea distrusa. In acel moment va apare Hristos, iar Hristos il va distruge pe Antihrist (unui inger ii este foarte usor sa distruga un mecanism (oricat de complicat – iar Antihrist va fi cel mai complicat mecanism construit vreodata pe planeta), pentru ca un inger are puterea de a modifica legile fizice pe care se bazeaza functionarea acelui mecanism). Pentru evrei va fi „game over”: ori il vor accepta pe Hristos drept Mesia, ori Hristos va lasa armatele reunite Vest-Est sa distruga (complet) Israelul. Unii dintre evrei (cei mai rai dintre ei, adica cei mai rai dintre cei rai) nu vor capitula nici atunci, iar acestia vor fi ucisi in atacul lor impotriva fortei Vest-Est (in felul asta, vesticii si esticii isi vor obtine razbunarea). Restul evreilor vor capitula, astfel ca in 2030, la sfarsitul celor 7 ani grei din profetii, vom avea o lume globalizata condusa de la Ierusalim de catre Hristos…
Eu pot intelege multe …., insa dv puteti explica cum 20 mil de oameni conduc, la nivel planetar, prin cateva sute de reprezentati, miliarde bune?
Asta cum o explicati?
O data cu implicarea Poloniei pe teritoriul Ukrainei in razboi Polonia-Rusia ,oficial,la noi se vor intampla fulger si pe nepregatite incorporari generale.Pentru linistirea populatiei tarii noastre mai spunem clar si raspicat:nu vorbim de razboi de niciun fel si nici de vreo revolutie pe teritoriul Romaniei pana la inceperea la nivel planetar a razboiului cu punct de pornire de la Ierusalim.De abia de atunci se va implica si Romania alaturi de alte state in razboi cu Rusia.Spun asta ca sa nu se mai bata campii.Incorporarile generale vor fi parte din multele incercari care vor esua de a trage Romania in Razboi cu Federatia Rusa.Esuarea se va datora faptului ca nu vor fi implicate cu Romania in razboi cu Rusia si alte state ci doar ea singura.Esuarea de va consta in faptul ca strategia NATO contra Rusiei va fi complet in afara realitatii.
Sa repostez ce v-am scris tot pe acest site(ortodoxiaincatacombe).Cine doreste sa plece din tara sa o faca acum si sa nu plece in Grecia pt ca se pare ca va fi razboi civil acolo.Cel mai sigur cred ca le va fi in Italia pt ca nu va face expulzari in caz de incorporare generala la noi pe baza art 5 al NATO care intareste sintagma”atat cat va fi necesar” adica se va intampla neimplicarea Italiei ca stat NATO in chestiunea Poloniei in razboiul cu Rusia.Urgent sa plece toti romanii din Germania si tot Nordul Europei pt ca se vor trezi pe front direct in tarile acelea.
Ioan
decembrie 5, 2021 la 4:43 pm
Si am vazut totul.
Trupele germane intrand pe intreg teritoriul tarii noastre cand frunzele incepeau sa cada de toamna.Soldatii germani strigau cu jigniri:”imbarcarea in trenuri si in camioane!”Toata populatia tarii apta de munca a fost dusa in lagarele din Arad si Timis pt barbati si Caransebes,Salonta pt femei.
Germania incepuse sa poarte iarasi razboi cu Rusia dar pe toata latura nordica a intregului continent european.Germania nu lupta de una singura ci cu tari aliate:Olanda,Belgia,Norvegia,Suedia,Danemarca,Finlanda,Islanda,Polonia si Ukraina.Romania va fi tara neutra.Teatrul de razboi nordic european va fi preponderent in Ukraina,latura nordica a tarii noastre si in Polonia.Am vazut ca Rusia va folosi doar armamentul greu de divizie terestru fara rachete de niciun fel ci tancuri ,tunuri,mitraliere si artileria grea si bombardamente din avioane fara bombe nucleare ,cu hidrogen sau de distrugere in masa ci bombardament clasic.Am vazut ca dupa ce a trecut o vara dominata de seceta si greve masive ,la venirea toamnei a inceput razboiul nordic.In primele doua luni de razboi doar cu armament greu purtat de toate partile implicate,Polonia a fost rasa de catre Rusia,teatrul de lupta ruso-european devenind mai vast cuprinzand teritoriul golit al Poloniei,Ukraina pana in Slovacia si pe o iarna cu ceva frig dar total fara zapada.Am vazut ca razboiul a inceput brusc iar nemtii ne-au luat pe toti din pat cu injuraturi si amenintari dar fara loviri ori impuscari. Am vazut ca vara anterioara acestui razboi a fost secetoasa,fara mare productie agricola si cu productie economica zero dar toata populatia mergea pe strazi la greve.Iarna cu razboiul nordic a trecut.Ukraina a fost ocupata de rusi toata de la un capat la altul si intampinati cu euforie generala din partea ukrainenilor.Am vazut pretutindeni pe teritoriul tarii noastre ca la inceputul lunii iunie cand rusii au iesit victoriosi in Ukraina si in tot Nordul Europei pt ca tot Nordul inclusiv Germania au fost rase de pe harta de catre rusi ,romanii erau plini de entuziasm si era veselie mare si in lagare si in toate casele romanilor pt ca acasa au ramas batranii si copiii,doar cine a murit in mod obisnuit in acea iarna,aceia au murit fie batrani fie copii si bolnavi.Am vazut ca la 10 iunie tot mai eram in lagare cand au venit rusii bucurosi si ne-au eliberat din lagare dar,cand sa plecam fiecare liber acasa,a venit o ploaie continua timp de 3 zile.Inundatiile in tot Vestul tarii au fost asa de mari ca in orase si comune apa avea 10 metri iar pe alocuri 6 metri si au murit inecati3/4 din populatia proaspat eliberata.Am mai vazut ca in lagare toti stateam cate 20 in camere ,nu se muncea nimic,nu era nimeni fortat la cipuire sau vaxxinare dar cei care refuzau erau reperati de gardieni si colegi si tratati ca atare.In lagare nimeni nu era imbracat in zeghe ci cu hainele de acasa.Cine a scapat la inundatii au ajuns toti acasa.Am vazut ca guvern si Parlament si presedinte nu mai era pt ca i-au executat rusii in aplauzele si euforia poporului dupa care rusii au preluat conducerea tarii si au inceput sa imparta alimente cam expirate dar ne-otravite si apa cam urat mirositoare la oamenii blegiti,anemiati si morti danemiratAm vazut ca oamenii stateau cu mainile intinse la camioanele rusesti si strigau disperati dupa mancare.Multe camioane se rasturnau de imbulzeala multimilor dar la camioanele americane si NATO nu se ducea nimeni decat cei care vroiau sa moara pt ca am vazut ca toti vorbeau si se fereau de acele camioane pt ca totul era otravit si apa frumoasa la vedere si mancarea proaspata si bine ambalata.Am vazut ca toata tara era impanzita ochi numai de trupe din toate natiile si limbile.Am vazut ca atunci cand au venit rusii sa ne elibereze,au venit in coloane uriase de zeci de km. de blindate verde inchis la culoare spargand granita nordica din judetele Bistrita si Suceava si se deplasau constant si fara oprire cu viteza de 35 km./h. si nu faceau niciun rau nimanui.Se deplasau in tacere spre centrul tarii fara oprire,apoi s-au indreptat spre Vest ,au eliberat detinutii din Vest si si-au continuat drumul pana la Roma o parte,pana in Berlin o parte si pana la Lisabona cealalta parte.