HOME

VREMURI DE TRISTA AMINTIRE
Craciunul in Domiciliul Obligator

-Avocat, Dr. in Drept, Alexandru BRATU-

“Daca murim aici, in lanturi si in haine vargate, nu noi facem cinste
poporului roman, ci poporul roman ne-a facut onoarea sa murim pentru el”
Petre Tutea

Craciunul in Domiciliul Obligator – Casa din Latesti, Baragan Pentru fiecare crestin, Craciunul este sarbatoarea bucuriei Nasterii Domnului Nostru Iisus, vestita prin celebrele colinde si celelalte obiceiuri stravechi.
Pentru detinutii din inchisorile si lagarele comuniste, Craciunul era sarbatoarea nostalgiei, amintind fiecaruia, anii din copilarie, cu „Buna dimineata la Mos Ajun”, cu „Steaua sus rasare”, „O ce veste minunata” si atatea cantari din Noaptea Sfanta.
Ca fost detinut politic, de peste doisprezece ani in inchisorile reseriste si sapte ani in domiciliul obligator (D.O.), pe Baragan, am asteptat si „petrecut” cu o emotie de copil, uneori plin de sperante, alteori de dezamagiri, tot atatea nopti de Craciun.
Anul 1957 a fost anul pseudo-eliberarii mele din Inchisoarea Ramnicul-Sarat, dupa ispasirea a noua ani si cinci luni din zece, pe care ii primisem la prima condamnare. La 19 octombrie fiind trimis cu domiciliul obligator (D.O.) in Comuna Latesti, raionul Fetesti, pe Baragan pentru o perioada de sapte ani.
Acest sat strategic facea parte din siragul satelor noi construite de primii D.O.-isti in anul 1951, adusi din zona de frontiera a Banatului, ca „elemente periculoase” statului comunist si lasati in campia Baraganului fara nici-un acoperis. Majoritatea for fiind bucovineni si basarabeni refugiati din calea hoardelor rusesti inca din 1940 si 1944.
Satul nou Latesti a fost construit pe vechea vatra a satului Lateni descris de Panait Istrate in „Ciulinii Baraganului”, sat care fusese distrus de inundatiile bratului Dunarii – Borcea. Cu casele din chirpici sau lut batut cu maiul, acoperite cu paie sau papura, cu curti imprejmuite cu garduri din bete de floarea soarelui, avea infatisarea unei asezari de colibe de adevarat „Gulag” romanesc, cu exceptia ca avea drumurile perpendiculare unele pe altele. Fantanile erau sapate la colturile a cate doua qvartale, cu adancimi intre 20-30 de metri. Incalzitul casei iarna, se facea cu paie, coceni de porumb sau bete de floarea soarelui, arse in sobe oarbe cu deschiderea fie in bucatarie, fie intr-o sandrama din spatele casei.
Pentru pregatirea mancarii foloseam o lampa cu petrol, procurata cu mare greutate de la Fetesti-Gara, orasel la 17 km. de sat, deci in afara zonei D.O.-ului, unde nu puteai merge fara invoirea sefului de post de militie din sat, sau a ofiterului securist de la raion. Iluminatul casei se facea cu ajutorul lumanarilor sau a unei lampi de gaz (petrol lampant).
Din initiativa preotilor ortodocsi, greco-catolici si catolici se obtine o autorizatie care nu deranja pe nimeni din afara „gulagului” romanesc din Baragan, functionarea a doua bisericute – una ortodoxa in care slujea parintele Sarbu si alta catolica in care slujea Parintele Gheorghe Patrascu. Locasurile bisericilor erau tot case de lut, doar ca un perete era desfintat inspre rasarit fiind asezat altarul cu putinele icoane si odoare aduse de familiile preotilor sau de fostii calugari greco-catolici care veneau pe ascuns in sat pentru a-si ajuta fratii din suferinta. Lutul de pe jos era acoperit cu carton gudronat, peste care erau asezate covorase lucrate si donate de femeile din sat, dintre care unele erau venite din inchisoari, altele aduse prin ordin M.A.I. cu intreaga familie in domiciliu obligator, iar unele devenise localnice ale satului din dorinta de a fi alaturi de cei dragi.
La ajungerea mea in Latesti, erau peste sase sute de locuitori D.O., majoritatea cu condamnari politice, cat si fosti ministrii in guvernele dinainte de 23 august, ofiteri ai fostei armate regale romane, profesori, studenti, tarani si elevi de liceu.
Imi aduc aminte de venerabilul Ghita Popp, gazetar si profesor de germana, fost ministru si secretar adjunct al Partidului National-Taranesc, de Aurel Lecutia fostul ministru al Economiei nationale din guvernul Sanatescu, avocatul Romulus Pop, fost comisar al refugiatilor dupa 23 august 1944, avocatul Asian de la Constanta, prof. Dragoi de la Suceava, Cornel Pop, Costel Constantinescu – fiul generalului Constantinescu Klaps, mort in inchisoare, de legionarul Nicolae Guli, macedonean mandru de obarsia lui, ing. Alexandru Ionescu de la Societatea Petroliera Romano-Americana, criticul Adrian Marino, studentul in medidinna Pop Romulus zis Bimbo, fostul subofiter Gheorghe Miron de la Roman, Mircea Holban fost capitan decort pe front cu ordinul „Mihai Viteazu”, prof universitar Dr. I Tomescu, fost ministru al Sanatatii din timpul Maresalului Antonescu, generalul Casian, capitanul Catuneanu, studentul macedonean Cara Mihai, doctorul Cretulescu, fost prizonier de razboi, Andrei Stanescu, avocatul Alexandru Sutu, prof. Iancu Scutasu-Comaneanu, care a ajuns in sat in aceeasi zi cu mine si prof. universitar Bradeteanu.
De asemenea dintre D.O.-istele din sat mi-amintesc de onorabila dna Florica Codreanu nascuta Ilinoiu, fosta sotie a lui Corneliu Zelea Codreanu, recasatorita cu col. Bebe Praporgescu, de Maria Antonescu, care pastra cu mandrie in casa portretul fostului ei sot Maresalul Antonescu, de dna. Nadia Russo, fosta aviatoare pe frontul de Rasarit, recasatorita in D.O. cu ing. Gheorghe Bossi, de dna Frida Lacaze recasatorita in D.O. cu Mircea Holban, precum si de cateva studente si calugarite ortodoxe sau greco-catolice.
Desi majoritatea celor din sat erau cu suferinte din inchisoare, slabiti si multi din ei parasiti de fostele sotii si uitati de copiii lor, totusi atmosfera sufleteasca era aceea a unor naufragiati care sper si cred in apropiata lor salvare. Eram oarecum liberi in raza de 15 km. a satului, fara insa a putea depasi comunele invecinate Facaieni si Bordusani, totusi viata era destul de dura datorita muncii grele pe care trebuia s-o prestam la repararea soselei sau la muncile agricole sezoniere la G.A.S. Bordusani sau sectia Latesti, ceea ce facea necesar sprijinul material din partea familiilor. Puteam sa fim vizitati de membrii familiilor noastre, care imediat trebuiau anuntati la Postul de Militie si inscrisi cu toate datele personale intr-un registru, ceea ce facea pe multi sa nu mai vina, asteptandu-se la restructurari sau alte consecinte.
Desigur ca suspiciunea sadita in sufletele noastre de fosti puscariasi, urmariti mereu de „turnatori”, „ciripitori”, si alte categori de informatori nu ne parasise si ea se dovedea a fi intemeiata, intrucat organele securiste isi recrutau mereu informatori dintre cei cu caractere slabe din mijlocul nostru. Totusi aveam posibilitatea de a citi o gazeta, fie ea „Scanteia” sau asa-zisa „Romania Libera”, o revista literara, carti de lectura, puteam scrie chiar daca uneori era tot pe ascuns, desi acum aveam creioane si hartie.
Craciunul anului 1957 ne-a gasit in plina iarna, care incepuse inca de pe la 15 noiembrie, Crivatul naprasnic si zapada spulberata de pe campia Baraganului aducandu-ne binefacerile naturale ale frigului din pusta ruseasca.
Peste campia nesfarsita puteai vedea fuga in rostogolire perpetua a ciulinilor Baraganului.
In ajunul Sfintei Sarbatori a Nasterii Domnului, am avut mare bucurie de a veni la mine, tatal meu Alexandru Bratu, invatator in comuna Lespezi judetul Iasi, incarcat cu doi desagi plini cu bunatatile traditionale preparate de mama mea, preum si o sticla de tuica si alte doua cu vin din productia matusei Catinca, sora mamei de la Buda.
Noaptea catre orele 11:00 vecinul de vizavi, Marin Arsene, i-a insotit pe cei doi copii ai sai Mia si Gigi si ne-a colindat, conform stravechiului obicei crestinesc cu „O, ce veste minunata”, si „Velerim si Veler Doamne”. Era pentru prima data dupa aproape zece ani cand ascultam in voie minunatele cantari ale unor copii nevinoavati care imi aminteau de fiul meu Danut.
In prima zi de Craciun fiind si Duminica, a trebuit sa merg la Postul de Militie pentru semnat in condica de prezenta a D.O.-istilor, solemnitate la care asista si ofiteul de securitate in Fetesti, insarcinat cu „problemaD.O.” si care aviza dupa informatiile colectate de el plecarea in libertate la expirarea temenului de D.O., sau prelungirea restrictiei pentru ao alta perioada. Cu ocazia semnatului in condica me-am urat intre noi D.O.-istii „Sarbatori Fericite” si apoi m-am intors acasa, de unde impreuna cu tatal meu am plecat al biserica ortodoxa pentru a participa al slujba religioasa. Batranul basarabean cu plete albe, Mos Enache, ne-a intampinat cu crestineasca urare „Craciun intru multi ani!”. Printre cei prezenti la slujba era si col. Praporgescu, fost cu D.O. in Latesti, caruia i se ridicase restrictia domiciliara, dar locuia inca in sat alaturi de sotia sa, fosta Dna Codreanu.
A doua zi de Craciun am facut o vizita venerabilului Ghita Popp de care ingrijea devotata lui sotie, Dna Maria Popp, stand aproape in permanenta in Latesti. Aici am intalnit pe Dna Maria Antonescu, Aurel Lecutia si Romulus Pop, de la care eu, mai tanar ca varsta, imi placea sa ascult multe relatari din culisele trecutului politic romanesc dintre cele doua razboaie mondiale.
La plecare am fost intampinati de Scarlat, fostul sofer al Maresalului Antonescu, care dupa ani de inchisoare si D.O. a continuat cu un devotament rar intalnit sa locuiasca in acelasi sat, pentru a avea grija de batrana vaduva Antonescu, care fusese adusa aici dupa aproae zece ani de detentie in Rusia.
Tatal meu a trebuit sa paraseasca satul a treia zi si tristetea singuratatii s-a asezat din nou pe vechiul fagas sapat adanc in sufletul meu in atat de multi ani de amaraciune si surghiun, in minte reveninidu-mi mereu versurile din poezia „Asteptare” conceputa inainte de eliberare la Ramnicul-Sarat:
” Astept dreptatea, libertatea,
Astept un gest o-mbratisare
Astept viata si chiar moartea,
In mine totu-i asteptare!…
*** *** ***

Craciunul Robilor

Pe intinsul stepelor
Astazi steaua stelelor
Florile dalbe, flori de mar

Lumineaza robilor
Ca pe vremuri magilor
Florile dalbe, flori de mar

Drum spre Sfantul Sfintilor
Si Domnul Parintilor
Florile dalbe, flori de mar

Nasterea Iisusului
Cerne floarea visului
Florile dalbe, flori de mar

In noaptea intinsului
Pe omatul ninsului
Florile dalbe, flori de mar

Si pe geana plansului
Da nadejdi invinsului
Florile dalbe, flori de mar

Acest colind a fost compus de invatatorul Stefan Tumurug, decedat in urma suferintelor si a lipsei de ingrijire medicala in toamna anului 1960. A fost ingropat in Colonia de munca fortata din Balta Brailei.
*** *** ***

Home
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L’ALTERNATIVE – Politica, cultura, stiri, publicitate