Evenimentul Istoric EVZ: Cum au fost uciși la Majadahonda comandanții legionari Ionel Moța și Vasile Marin de Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, pe 13 ianuarie 1937
DE MIREL CUREA | EVZ.RO / ȘTIRI / Publicat: Joi, 13 ianuarie 2022, 13:30 / 3 comentarii
Evenimentul Istoric EVZ: Cum au fost uciși la Majadahonda comandanții legionari Ionel Moța și Vasile Marin de Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, pe 13 ianuarie 1937
ARTICOLE RELAȚIONATE
80 de ani de la moartea lui Ion Moța și Vasile Marin, căzuți pe frontul Războiului civil Spaniol: „Se clătina așezarea creștină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?!” 80 de ani de la moartea lui Ion Moța și Vasile Marin, căzuți pe frontul Războiului civil Spaniol: „Se clătina așezarea creștină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?!”
Spania: Monumentul legionarilor Moța și Marin din orașul Majadahonda va fi demolat. Nicolae Iorga a scris un articol omagial despre cei doi români care au luptat pentru Spania: Monumentul legionarilor Moța și Marin din orașul Majadahonda va fi demolat. Nicolae Iorga a scris un articol omagial despre cei doi români care au luptat pentru „cinstea poporului lor”
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Ce ar putea avea în comun destinul inginerului Valter Roman, militant comunist, tatăl lui Petre Roman, cu cel al avocaților Ionel Moța și Vasile Marin, comandanți și fondatori ai Legiunii Arhanghelul Mihail?
Războiul Civil Spaniol, ar putea răspunde cunoscătorii. Da, așa este, toti trei au luptat în acest război, dar în tabere diferite. Primul, Valter Roman, ca voluntar în Brigăzile Internaționale Comuniste, maior și comandant al unui batalion de artilerie, ceilați doi, Moța și Marin, ca voluntari în „Tercio Extranjeros”, Legiunea Străină Spaniolă, căzuți în luptă de partea forțelor franchiste. Ceea ce, însă, nu se prea știe este faptul că cei doi au fost uciși în baza unui ordin dat chiar de Valter Roman.
O sabie pentru colonel!
Cu un an înainte, la 24 noiembrie 1936, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino- Grănicerul, avocatul Ionel Moța, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu-Borșa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănică Dobre, avocatul Vasile Marin și prințul Alexandru Cantacuzino plecau în Spania. Misiunea lor era ca, în numele Legiunii Arhanghelului Mihail, să-i ofere în semn de omagiu colonelului Jose Moscardo Ituarte, eroul de la Alcazar, o spadă de onoare.
Acolo, întreg grupul, mai puțin generalul, avea să se alăture trupelor generalului Francisco Franco, împotriva celor republicane, în ceea ce s-a numit Războiul Civil Spaniol.
Memoria Prințului…
„Pe la ora trei, ocupăm niște tranșee înaintate. Bombardamentul reîncepe. Ionel Moța ne strigă: «Dacă sîntem înconjurați, nu cade prizonier nimenea. Murim toți împreună!». Sînt ultimele cuvinte. Exploziile obuzelor ne acopereau cu pămînt. O detunătură doborîtoare mă forțează să închid ochii. Cînd îi deschid, o clipă după aceea, privirea îmi cade, la un metru și jumătate de mine, asupra unui corp întins cu fața spre pămînt. Îngenunchiu și îi ridic capul. E Ionel Moța. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranșeei. Mă întorc și urlu lui Clime și părintelui Dumitrescu, peste vuietul gloanțelor și al obuzelor: «Ionel și Marin sînt morți!». Peste haina cu stropi cu sînge neînchegat, ceasul lui Ionel Moța atîrnă de lanț, cu geamul spart. S-a oprit. E cinci fără un sfert. Prin haina străpunsă și sfîrtecată a lui Ionel Moța se văd culorile Drapelului Românesc. E drapelul nostru pe care era scris: Legiunea Arhanghelului Mihail… Desfac drapelul și îl întind peste trupurile lor.”
Așa a trăit și văzut scena morții legionarilor Ionel Moța și Vasile Marin camaradul lor, prințul Alexandru Cantacuzino (foto), astfel a descris-o în cartea sa, „Pentru Christos – Amintiri de pe frontul din Spania”, apărută în 1937. Explozii de obuze, schije, și cei doi, Moța și Marin cad! Clar, camaradul lor, autorul rândurilor de mai sus, cel alături de care au căzut, nu are nicio idee despre autorii focului ucigător.
…și cea a Preotului
Aceeași scena, cea a răpunerii în luptă a celor doi comandanți legionari, a fost descrisă de încă un martor, preotul Ion Dumitrescu-Borșa în volumul „Cal troian intra muros – Memorii legionare” apărută în 2014.
„Un obuz a făcut explozie lângă noi și ne-am pomenit acoperiți de pământ. Ne-am ridicat îngroziți. Alecu (n.m. prințul Alexandru Cantacuzino), văzând că mitraliera noastră a încetat, s-a dus să o pună în funcțiune. Când să se întoarcă, Alecu a dat de Moța și Marin întinși într-un lac de sânge. I-a pipăit și a strigat la noi: „Părinte, Moța și Marin sunt morți!”. Am simțit că-mi îngheață sângele în vine”.
Și de această dată, în memoriile preotului Ion Dumitrescu-Borșa, ca și în cazul celor ale prințului Alexandru Cantacuzino, nimic despre identitatea celor care au deschis focul împotriva luptătorilor Legiunii Străine Spaniole.
Prozatorul-confesor
Deslușirea acestui episod de maximă importanță pentru istoria Mișcării Legionare vine, însă, nu de la un martor ocular, ci de la prietenul lui Valter Roman, prozatorul Titus Popovici. Prozatorul așterne în scris, în romanul său memorialistic, „Disciplina Dezordinii”, apărut în anul 1998, împrejurările în care comandanții Moța și Marin și-au găsit sfârșitul, așa cum le-a aflat de la Valter Roman direct: omorâți în urma unui ordin dat de însuși maiorul Valter Roman. Să vedem ce spune Titus Popovici în memoriile sale despre ceea ce i-a relatat Valter Roman, în timp ce acesta lucra la cartea sa, „Sub cerul Spaniei-Cavalerii speranței”, apărută în 1972:
„Ne-au parvenit informații că la Majadahonda au apărut în tranșee cei șapte legionari. Generalul Walter (Carol Swiercsevky, ofițer al armatei sovietice, de origine poloneză) a aprobat ca această problemă să se rezolve între români. Am detașat din divizionul de artilerie Tudor Vladimirescu bateria comandată de Nicolae Cristea și l-am trimis la observație înaintată pe Nicu Pop. S-a târât prin ceață până la câțiva metri de Legiunile Străine, unde a auzit vorbire românească. A comunicat coordonatele și, în momentul de îngânare a zorilor, bateria lui Nicolae Cristea a deschis focul…”
Apel la Luigi Longo
În afară de această observație amară, cred că este interesant de văzut cum a reflectat la rândul lui, acest episod, chiar Valter Roman, în cartea sa, „Sub cerul Spaniei-Cavalerii speranței”. Deși, în lucrare, dedică un întreg subcapitol prezenței legionare pe frontul Războiului Civil din Spania, Valter Roman nu numai că nu găsește resursa de bărbăție de a povesti ceva, câtuși de puțin, despre rolul său în moartea celor doi, dar nici măcar de a așterne pe hârtie cu propriile sale cuvinte ceva legat de sfârșitul lor. Pentru că nu putea să ocolească, însă, total subiectul, Roman apelează la o tristă „șmecherie”, citează ceea ce a spus comunistul italian Luigi Longo despre episodul pe care, pur și simplu, nu-l putea ocoli:
„Aici, la Majadahonda – scrie Luigi Longo – s-au întîlnit față în față voluntarii antifasciști români cu grupul de mercenari fasciști, trimiși de agentura fascistă «Garda de Fier», și unde și-au găsit sfîrșitul lor fără de glorie cei doi fasciști români Moța și Marin.”
Atât! Nimic despre rolul său!
Furios, la locul crimei
În restul subcapitolului, Valter Roman, parcă dorind să scape de o negură de pe conștiință, lovește cu furie aerul și înfierează cu mânie bolșevică nu se știe ce:
„Este cunoscut că mișcarea legionară a trimis în sprijinul mercenarilor franchiști șapte așa-ziși voluntari. Alăturîndu-se forțelor fascismului internațional care înăbușea nu numai lupta pentru libertate în Spania, dar amenințau și libertatea și independența României, integritatea teritorială a patriei, mișcarea legionară a pășit, în continuare, pe drumul trădării intereselor naționale ale poporului român. Cine se aseamănă se adună – spune un vechi proverb românesc. Adăpați la ideologia huliganismului și a crimei, fasciștii români nu putea fi decît alături de franchiști și de fasciștii germani și italieni, de care îi lega ura comună împotriva progresului omenirii.”
Nu sunt Sigmund Freud, deci, nu sunt în măsură să explic finele mecanisme sufletești care l-au făcut pe Valter Roman să trateze acest episod al existenței sale într-un mod atât de jalnic, lipsit de orice urmă de onoare și bărbăție.
În loc de epilog, o posibilă explicație
O explicație blândă, dar interesantă, în această privință ne-o oferă tot Titus Popovici în memoriile sale:
„Valter Roman n-a vrut să consemneze acest episod în cartea lui, Cavalerii Speranței și, când l-am întrebat de ce, a ocolit răspunsul. Cred că la mijloc era solidaritatea târzie și subconștientă ce se naște între adversari care au luptat pentru idealurile lor cu arma în mână, poate și tristețe că aceste idealuri au fost definitiv maculate și de o parte și de alta.”
Biografia unui comunist stalinist
Valter Roman (Ernest Neulander), 7 octombrie 1913 – 11 noiembrie 1983, a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Razboiul Civil din Spania, tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman. De profesie inginer, a fost atras în mișcarea comunistă în 1931, de Nicolae Goldberger, care l-a trimis imediat după recrutare în URSS. După înfrângerea din Spania, în 1939, Valter Roman a revenit în URSS, unde a fost șeful secției române a postului Radio Moscova.
După 23 august 1944, s-a întors în România, cu gradul de locotenent-colonel al Diviziei de dezertori Horia, Cloșca și Crisan și avansat la gradul de general-maior. Până când a murit, a ocupat funcții în eșalonul al doilea al puterii de partid și de stat, ultima fiind aceea de director al Editurii Politice.
A fost implicat în combinația K.G.B. care a dus la arestarea guvernului maghiar, la judecarea și condamnarea la moarte a prietenului său, premierul Imre Nagy, după înăbușirea Revolutiei Ungare din 1956 de către sovietici.
Citește mai departe pe EvenimentulIstoric.evz.ro
Anii 50….
Razboi hibrid in confruntari hibride…
Comandourile directiilor militare au fost initial politice si dupa esecul comandoului de ,,politruci” din noaptea de sanziene s-a dat derogarea la mobilizarea celor mai buni veterani de razboi de pe frontul de est. Au fost 10 operatiuni de comando sub steag fals pe centre de comanda si pe unitati militare iugoslave conduse de tatal meu cu armata romana concentrata pe granita , cu munitie de razboi si cu baioneta la arma….
Comandoul de ,,politruci” era alcatuit din cei mai fanatici stalinisti din anii 50 si operatiunea trebuia sa se desfasoare in noaptea de sanziene pentru ca era luna plina . Esecul a fost atat de penibil incat sefii Securitatii au dat rapid derogarea pentru a mobiliza veterani de pe frontul de est…. Cred ca stiti despre ce e vorba.
Operatiunile de comando aveau la baza operatiunile de pe frontul de est din al doilea razboi mondial alcatuite in anchete si in interogatorii pe fostii ofiteri , pe operatiunile germanilor sub steag fals din Romania , pe modul de operare al iugoslavilor strans in operatiuni psihologice si din sistemul sovietic cu instructori speciali adusi in Romania sau prin furt pentru ca ,,meseria se fura”.
Comandourile sub steag fals erau o combinatie de tehnici si de procedee in care evitarea acuzatiilor se facea de dinainte in planificarea operatiunilor cu o baza psihologica si cu o pregatire psihologica in care nu se luau prizonieri , in furiile pe executiile de romani. Toti erau constienti de propia moarte si in asa ceva era utilizata pana si numerologia .
Modernizarea armatei romane si ideea de razboi modern pentru armata romana a fost introdusa de abia la inceputul anilor 50 . Din anchete a reiesit ca armata romana era complect dezorganizata la declansarea celui de-al doilea razboi mondial si inaintarea trupelor nu era coordonata cu informatiile militare , la fel ca in 1919 in ,,rascoala” din Tighina din 1919 – armata monarhista a avut mai bine de 20 de ani ca sa se reorganizeze si nu au reusit asa ceva. In urma anchetei deficientele au fost remediate si prima reorganizare a armatei romane in care inaintarea trupelor sa fie coordonata cu informatiile militare apare de abia in anii 50…. Pentru aceste deficiente armata maresalului Antonescu a avut pierderi care puteau fi evitate de zeci de miii de militari pe frontul de est….
De abia in anii 50 au fost introduse pentru armata romana planuri de razboi , psihologie militara, comandouri militare , transmisiuni codificate care sa nu mai fie sparte , interogatorii psihologice cu profaileri si operatiuni psihologice militare . Toate aceste modernizari si reorganizari au fost utilizate din plin in anii 50 si neoficial cu armata concentrata pe granita cu Iugoslavia aveam echipe de securisti unguri capturate si executate….
Nu prea sunteți convingător, cotinuați să nu dați detalii și date care ar putea dovedi că vorbiți în cunoștință de subiect.
N-ar trebui să-i lăsăm pe acești trădători de neam să se ascundă sub nume inventate și să se dea români, nici să uite ceea ce sunt. Ei și urmașii lor au spoliat țara asta, au torturat și ucis români, totul în numele parvenirii neamului lor de loaze. S-au folosit de ideologia marxistă cât timp s-a putut, iar după 1989 s-au dezis de trecutul lor și de carnețelul roșu pentru a rămâne la putere. Lupul își schimbă blana, dar năravul ba.