Electrocutarea unei deținute, interogarea femeilor de către doi bărbați, foamete, refuzul asistenței medicale și detenție pe perioadă nedeterminată fără proces: Săptămâna aceasta, pentru prima dată, serviciul de securitate Shin Bet a dezvăluit documente de arhivă care ilustrează condițiile dure suferite. de prizonieri arabi la o închisoare construită de Israel în Liban, care a funcționat până la retragerea din 2000.

O serie de activiști pentru drepturile omului au depus o petiție la Înalta Curte de Justiție prin intermediul avocatului pentru drepturile omului Itay Mack pentru a ordona Shin Bet să declasifice documentele. Materialele, spun activiștii, înregistrează „tortură și pedepse crude și inumane” în închisoare.

„Împreună cu Armata Libanului de Sud , Forțele de Apărare Israelului și Shin Bet au condus o unitate de detenție și tortură precum cele din dictaturile militare din America Latină”, a spus Mack pentru Haaretz.

„Tortura aplicată în închisoarea Khiam este o crimă împotriva umanității”, a spus Mack. „Documentele care au fost dezvăluite datorită petiției sunt șocante și nu reprezintă decât o mică privire asupra iadului pe care l-au condus acolo. Vom continua să luptăm până când toate documentele vor fi puse la dispoziția publicului și cei responsabili pentru ororile vor fi aduși în fața justiției”.

Închisoarea Khiam a fost construită în 1985 lângă satul omonim, care este situat în sudul Libanului, la câțiva kilometri nord de granița cu Israel. Cu trei ani mai devreme, la sfârșitul Primului Război din Liban, Israelul se retrăsese din Liban, dar IDF a rămas să opereze în „zona de securitate” stabilită în sudul țării, unde a fost construită închisoarea.

Prima dintre procedurile legale de descoperire a documentelor va avea loc la începutul lunii aprilie, dar Shin Bet a permis publicarea unei părți din material săptămâna aceasta. O parte substanțială din documentele care au fost dezvăluite sunt încă cenzurate, astfel încât secțiuni mari din ele nu pot fi citite.

Unul dintre documente, un raport din 1987 intitulat „Facilitatea Khiam – o evaluare a situației”, este încă cenzurat în cea mai mare parte. Din puținul care ar putea fi publicat aflăm că Shin Bet a susținut că închisoarea „a jucat un rol semnificativ în activitatea de prevenire” și că a fost administrată de interogatori SLA instruiți de IDF și Shin Bet”.

• De ce a finanțat cel mai mare contractor de apărare din Israel o carte care văruiește implicarea armatei bulgare în Holocaust?
• Un libanez-american acuzat de colaborare cu Israelul riscă condamnarea la moarte
• Acești tineri israelieni s-au născut în Liban – dar nu-i numiți arabi

La rubrica „Diverse”, același document raportează că „Nu se iau mărturisiri celor audiați la această unitate, nu sunt urmăriți penal, nu există ordin de reținere împotriva lor și perioada de detenție depinde de gravitatea faptelor lor, fără nicio determinare a duratei șederii lor în închisoare.” Adică, deținuții stau acolo pe o perioadă nedeterminată, fără ca împotriva lor să se desfășoare vreo procedură judiciară, cu încălcarea dreptului internațional.

Un alt document, care este scris de mână și nu include informații despre scriitor sau poziția lor, se referă la o deținută care a fost interogata sub suspiciunea că ar fi „conectată la Hezbollah” și care „a primit electricitate în degete” – cu alte cuvinte, ea a fost torturat în timpul interogatoriului.

Un alt document, sub titlul „Interogarea femeilor”, a raportat că „Interogarea unei femei este efectuată de un investigator superior, cu o polițistă prezentă în timpul interogatoriului”. Cu toate acestea, „În cazul în care nu este disponibilă nicio polițistă militară, interogatorul va primi permisiunea specială de a interoga femeia, investigatorul principal interogând-o în timp ce un alt anchetator este prezent în cameră”. Înseamnă că va fi interogată în prezența a doi bărbați. Documente suplimentare indică faptul că printre deținuți se aflau zeci de femei.

Un alt document, care a fost scris în 1988, mărturisește foamea de care sufereau prizonierii în închisoare. „În această dimineață, directorul închisorii locale a raportat că ieri a izbucnit greva foamei în închisoare din cauza lipsei de alimente”, se spune. Expeditorul și destinatarul scrisorii sunt cenzurate.

„Potrivit directorului închisorii, într-adevăr există o lipsă de alimente… în prezent, alimentele sunt furnizate pentru 240 de deținuți, în timp ce numărul deținuților este de 260”, a explicat acesta. Potrivit unui alt document, scris în același an: „Închisoarea este foarte aglomerată și recent a avut loc chiar și o grevă a foamei de o zi din cauza lipsei de hrană!!!”

Un alt document, din 1997, s-a discutat despre probleme medicale de care sufereau deținuții. Scriitorul, al cărui nume și funcție sunt cenzurate, dă un raport al unei întâlniri pe care a avut-o cu cineva al cărui nume și funcție sunt și ele cenzurate, se pare că cineva responsabil în numele SLA. În cadrul întrevederii, „mi-a exprimat nemulțumirea față de soluționarea problemelor medicale ale persoanelor audiate/deținuților și față de faptul că pentru că suntem inundați de probleme medicale, amânăm deciziile privind eliberarea”.

Documentul menționează „O problemă de responsabilitate medicală, care nu este definită clar și specific”. Acest lucru duce la existența deținuților „a căror sănătate este în pericol”, fără ca persoana responsabilă „să fie conștientă de acest lucru și fără ca el să primească suficient sprijin de la noi pentru a-i elibera”. Documentul indică faptul că un medic vine la închisoare doar o dată pe săptămână „sau la o invitație specifică”. De asemenea, menționează că, în cazuri excepționale, Shin Bet a avut grijă să aducă un medic israelian la închisoare, „pentru a primi un diagnostic medical „alb-albastru” în cazurile care sunt sensibile pentru noi”.

În rezumat, documentul spune că aceasta este „o problemă dureroasă” și că sursa care a avertizat despre aceasta simte „că nu are sprijin în cazul în care un deținut moare în închisoare din cauza unor probleme medicale sau a neadministrarii tratamentului recomandat de doctorul.” Potrivit documentelor Amnesty International, în cei 15 ani de funcționare a închisorii, acolo au murit 11 deținuți. Statisticile oficiale IDF sau Shin Bet pe acest subiect nu au fost publicate. Potrivit ultimului paragraf al documentului, Shin Bet „trebuie să ia decizii care să reducă responsabilitatea, atât a noastră, cât și a celor [redicated] cu privire la menținerea deținuților în închisoare”.

Într-un alt document, tot din 1997, o sursă al cărei nume și poziție sunt cenzurate a scris că „Problemele medicale… au fost cunoscute de-a lungul anilor”. Printre altele, spune aceeași sursă, unele dintre ele provin din „tot felul de… încercări de a fi eliberat din închisoare”. El spune că „Ar trebui să ne amintim că nu orice problemă de sănătate este critică și necesită eliberarea [a prizonierului], iar persoanele bolnave pot fi ținute și în închisoare”. Documentul mai spune că „Decizia finală trebuie să fie întotdeauna cea a forțelor noastre”, deoarece libanezii „au interese cunoscute, care nu sunt întotdeauna în concordanță cu interesele noastre”.

Potrivit documentelor, între 250 și 300 de deținuți erau ținuți în închisoare la un moment dat. Ei au aparținut diferitelor organizații și partide politice, inclusiv Amal, Hezbollah, Partidul Comunist, Fatah, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. Alții aparțineau altor organizații descrise ca fiind „neclare”.

Documentele dezvăluie, de asemenea, conversații purtate de diferite organizații guvernamentale israeliene, care s-au ocupat de legalitatea interogatoriilor Israelului asupra deținuților libanezi pe teritoriul libanez. Potrivit unui document din 1996, Israelul a recunoscut „problema diplomatică/legală” a existenței unui centru de detenție și interogatoriu condus de Israel în Liban. Documentul spune că într-un moment „în care guvernul israelian a declarat oficial că se retrage din regiune”, înființarea unui astfel de centru de detenție este „un act care este în mod clar guvernamental”.

Discuția asupra acestui subiect a avut loc după ce Shin Bet a cerut guvernului să îi permită să interogheze deținuții libanezi în Liban, din cauza a ceea ce a descris drept o deteriorare a situației de securitate și a necesității „de a obține, în mod eficient și profesional, informațiile care este probabil să prevină unele dintre atacuri și să cruțe viețile soldaților IDF și SLA.” Potrivit documentului, avocatul general militar de atunci Uri Shoham a subliniat că propunerea de a permite Shin Bet să interogheze deținuții din Liban „nu este scutită de principala problemă – responsabilitatea pe care Israelul și-o asumă pur și simplu prin desfășurarea unei anchete de către israelieni. organizații.”

Un alt document, care este nedatat, relatează că consilierul juridic – aparent consilier al Shin Bet, titlul său complet este cenzurat – „a cercetat situația juridică, conform căreia activitatea din Liban nu este stabilită prin lege și cu atât mai puțin. sub aspectul dreptului internațional și sub aspectul public.” O altă sursă este citată spunând că „testele la care ne putem aștepta sunt condiționate de controlul judiciar, pe de o parte, și de critica publică, pe de altă parte”, și a recomandat: „Cu cât facem mai puțin și cu atât suntem mai atenți la cazurile pe care le gestionăm. , iar cu cât munca se desfășoară mai mult în condiții identice cu cele cu care lucrăm în Israel, cu atât este mai puțin pericolul de a intra în necazuri.”

Un alt document, din 1997, relatează că procurorul general Elyakim Rubinstein „a aprobat în principiu propunerea comună a Shin Bet și a IDF pentru a permite Shin Bet, în anumite condiții și restricții, să interogheze libanezii din Liban”.

În 1999, Asociația pentru Drepturile Civile din Israel și Hamoked – Centrul pentru Apărarea Persoanului au înaintat o petiție la Înalta Curte cerând eliberarea unui număr de deținuți din închisoarea Khiam și posibilitatea ca avocații din partea organizației să se întâlnească cu cei închiși acolo. Petiționarii au susținut că Shin Bet a fost implicat în fiecare aspect al operațiunilor închisorii, dar, după cum a amintit în această săptămână avocatul Dan Yakir, consilierul juridic al ACRI, „Înalta Curte a evitat să discute petiția și a căutat un număr tot mai mare de argumente cu privire la problema autorității sale de a interveni în ceea ce se întâmpla în afara granițelor țării”.

Dan Halutz, șeful Direcției de operațiuni ale IDF și ulterior șeful de stat major, a depus o declarație pe propria răspundere la Înalta Curte în care susținea că nu există niciun temei pentru plângerile privind implicarea israelianului în conducerea închisorii. El a confirmat că soldații IDF și alți israelieni au fost postați în închisoare, dar a susținut că „nu sunt acolo în mod obișnuit”.

„Documentele revelate acum de Shin Bet dovedesc cât de profund a fost implicat Shin Bet în toate aspectele conducerii închisorii”, spune Yakir. „Shin Bet era conștient de condițiile inumane în care erau ținuți deținuții și de lipsa de alimente; Shin Bet a fost conștient de tortura suferită de deținuți în timpul interogatoriilor și a condus chiar unele dintre interogatorii.”

Yakir a adăugat: „Pe de o parte, Shin Bet nu a vrut să se bazeze pe opinia medicală a unui medic libanez, astfel încât să nu existe aparent o modalitate ușoară de a elibera deținuții din închisoare și, pe de altă parte, a refuzat să trimită un medic israelian, în încercarea de a evita responsabilitatea pentru ceea ce se întâmpla în închisoare”.

El spune că documentele indică faptul că „IDF în general și Shin Bet în special au fost implicați până la gât în ​​conducerea populației civile din sudul Libanului și în întemnițarea ilegală a sute de deținuți pentru o perioadă nelimitată, fără niciun temei legal, fără control judiciar și în condiții crude care includ tortura.”

Dalia Kerstein, fostul director executiv al Hamoked – Centrul pentru Apărarea Persoanului și unul dintre petiționari, a declarat că „Regimul crud de ocupație condus de Israel în Sudul Libanului, inclusiv tortul cumplit din închisoarea Khiam, este unul dintre cei negri. pete pe istoria israeliană”. Ea a adăugat: „Plecarea din Liban nu va fi completă până când statul Israel își va dezvălui toate faptele acolo și până când societatea israeliană se va ocupa de trecutul său acolo. În timp ce închisoarea în sine a devenit un muzeu, documentele despre faptele Israelului de acolo continuă să fie ascunse publicului, iar cei responsabili de ororile continuă să locuiască printre noi, fără a fi chemați socoteală pentru faptele lor.”