CD
1.625 aprobate
denitsoc@gmail.com
192.200.158.227
ASCENSIUNEA ŞI CĂDEREA CATOLICISMULUI NEOCONIC
De E. Michael Jones – https://culturewars.com/news/the-rise-and-fall-of-neocon-catholicism
Pe 10 octombrie, „Catholic Answers” a lansat un videoclip de Trent Horn care punea întrebarea „Ce este în neregulă cu negarea Holocaustului și de ce creștinii ar trebui să respingă această formă rău intenționată de pseudo-istorie.”[1]
Potrivit lui Trent Horn, „Negarea Holocaustului este greșită din punct de vedere moral.” .”[2] in revista “Catholic Answers” – “Raspunsuri Catolice”, pentru cei dintre voi care nu știu, este o operațiune de apologetică catolică fondată de Karl Keating pentru a combate fundamentaliștii, care ar pretinde în mod obișnuit că Biserica este Curva Babilonului și alti tropi ai Legendei Negre.
Keating s-a pensionat și a fost înlocuit de Christopher Check, pe care l-am cunoscut când era asistentul lui Tom Fleming la Rockford Institute and Chronicles. Chris este omul care mi-a permis să-mi termin fraza după ce l-am abordat pe Tom la o întâlnire la Princeton și m-am prezentat ca tocmai m-am întors din Balcani, unde făceam cercetări pentru un articol despre Medjugorje.
După ce a auzit acest cuvânt, Tom a plecat la mijlocul propoziției și ani mai târziu, datorită eforturilor lui Chris, am putut în sfârșit să-mi termin propoziția și să-i spun lui Tom că nu cred în apariții.
Karl Keating a participat la una dintre prelegerile mele despre spiritul revoluționar evreiesc din California. A plecat fără să pună întrebări, lăsându-mă pe jumătate așteptând un articol critic asupra tezei mele, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu m-a denunțat, așa cum a făcut-o cu Bob Sungenis, într-un mod pe care l-am considerat nedrept.
Așadar, din moment ce sunt autorul unei cărți recente despre Holocaust și din moment ce eram cunoscut atât de actualii șefi, cât și de cei anteriori ai “Catholic Answers”, am fost mai mult decât ușor surprins să-l aud pe Horn propunându-i pe Sneako și Myron, de douăzeci și ceva de ani. vechi personalități de internet care, cred, nu au scris niciodată cărți despre nimic, ca autorități despre Holocaust.
În manualele de retorică, acest lucru este cunoscut drept crearea unui om de paie. Sneako, din câte știu eu, este musulman. De ce ar trebui să fie ținta unui podcast destinat catolicilor este o ghicitoare pentru oricine. Bănuiesc că a fost pentru că el a fost o țintă ușoară și ar putea fi folosit pentru a nega credibilitatea oricui punea sub semnul întrebării narațiunea convențională a Holocaustului, o suspiciune care s-a adâncit atunci când Horn i-a asemănat pe revizioniștii Holocaustului cu pământenii plati și cu cei care pretindeau că aterizarea pe Lună a fost filmată pe un lot din spate la Hollywood.
Ceea ce ne duce la Trent Horn. Cine este acest tip și de ce este brusc purtător de cuvânt al Bisericii Catolice?
Răspunsul la a doua întrebare este destul de simplu. “Catholic Answers” continuă să folosească termenul catolic în titlu, chiar dacă altora li s-a refuzat acest privilegiu. Michael Voris obișnuia să-și numească afacerea media „Real Catholic TV” până când episcopii Rhoades și Vigneron l-au forțat să-și schimbe numele.
A existat o mișcare în anii 1960 de a forța The National Catholic Reporter să elimine cuvântul catolic din titlul său. Nu cunosc vreo directivă conform căreia Catholic Answers ar trebui să renunțe la cuvântul catolic din numele său, chiar dacă obiectivul acestei operațiuni s-a schimbat dramatic de-a lungul anilor de la apărarea credinței împotriva fundamentaliștilor la păstrarea catolicilor nedumeriți într-o rezervație patrulată de oameni care impun fabule evreiești. despre catolici în numele învăţăturii Bisericii.
Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. În 1939, episcopul auxiliar Bernard J. Shiel din Chicago a contribuit la înființarea Comitetului catolicilor pentru combaterea antisemitismului. Pentru a-și oferi credibilitate, Comitetul a recrutat catolici cunoscuți precum Bing Crosby și boxerul Gene Tunney, precum și pe mai puțin cunoscuta Dorothy Day, fondatoarea mișcării Muncitorilor Catolici, împreună cu episcopi și preoți.
Spre deosebire de Bing Crosby și colab., care nu au primit niciodată răspuns de la organizația care le-a folosit numele, Shiel a rămas implicat, dar a predat conducerea organizației evreului convertit Emmanuel Chapman, care era profesor la Universitatea Fordham din 1936.
Chapman s-a convertit la catolicism în 1926 la Paris, unde a căzut sub influența lui Jacques Maritain, tomistul francez care mai târziu își va găsi o casă în America. Comitetul a publicat un ziar cunoscut sub numele de The Voice, al cărui prim număr a prezentat un atac feroce asupra părintelui Charles Coughlin, preotul radio din Detroit, care avea milioane de adepți la nivel național și sprijin aproape unanim în rândul catolicilor americani.
De îndată ce Chapman l-a acuzat pe Coughlin că este un antisemit, acel sprijin a început să scadă. Chapman îi divizase pe catolici. Asemenea lui Trent Horn, Chapman le-a impus credincioșilor catolici categorii evreiești precum antisemitismul, ca și cum ar fi obligatorii pentru conștiința lor. După cum ne-am așteptat, comitetul lui Chapman a primit recenzii favorabile în mass-media evreiască de masă și în multe ziare catolice.
Singura excepție a fost tableta Brooklyn, al cărei editor Pat Scanlon:
a recunoscut că atacurile împotriva lui Coughlin aveau ca scop dezbinarea catolicilor. Și Scanlon a luat comitetul la sarcină. El a numit ziarul comisiei „o fraudă absurdă”.
După un an de funcționare, comitetul și-a redenumit Comitetul Catolicilor pentru Drepturile Omului și au abordat o gamă mai largă de probleme sociale.[3]
Scanlon a refuzat să dea înapoi, chiar dacă până în 1939 comitetul, în ciuda schimbării numelui, „a devenit proeminent, nu în ultimul rând datorită legăturilor sale cu ierarhia din New York și New Jersey”.
Dar în 1940, comitetul a fost zguduit de o serie de scandaluri și cauze în justiție care i-au identificat pe membrii grupului ca fiind antifasciști și cripto-comuniști.
Scandalurile au dus la înlăturarea completă a sprijinului clerical în 1940. . . . Când Comitetul pentru Drepturile Omului și-a închis porțile în 1940, a fost pentru că membrii ierarhiei catolice au decis că opiniile sale erau periculos de aproape de contagiune comunistă.[4]
În 1942, Chapman a fost demis din funcția de profesor de la Universitatea Fordham, dar ca un indiciu că încă mai avea sprijin în rândul unui anumit grup de catolici, a „găsit rapid un alt loc de muncă la Hunter College”, al cărui președinte era George Shuster, care și-a început cariera în informații militare și a ajuns să devină asistentul lui Theodore Hesburgh la Universitatea Notre Dame.
În anii 1930, Shuster l-a scos din Germania pe Heinrich Bruening, șeful Partidului Central Catolic, și i-a adus o sinecură academică pe care Bruening a considerat-o mai târziu echivalentă cu arestul la domiciliu. Shuster a încercat să alinieze episcopii catolici ai Germaniei cu cauza americană și a devenit pungașul care a adus bani Rockefeller la Notre Dame pentru a finanța o serie de conferințe secrete din 1962 până în 1965 pentru a submina învățătura Bisericii despre contracepție.
Până la moartea lui Chapman în 1947, rabinul Benjamin Schulz îl dezvăluise ca un coleg comunist de călătorie. Fratele său Abraham Chapman, care era redactorul ziarului în limba idiș Die Freiheit, a fugit din țară și s-a dus în Mexic când a devenit clar că va fi rugat să depună mărturie la audierile Bella Dodd din Senat.
Monseniorul John Oesterreicher, care avea să devină unul dintre principalii susținători ai dialogului catolic după Conciliul Vatican II, a oficiat la înmormântarea lui Chapman la care „au participat profesori de seamă de la Fordham University și Hunter College, New York.
Pe lângă aceste instituții, Chapman predase. la Universitatea Notre Dame.”[5]
Oesterreicher s-a născut într-o familie de evrei din Moravia, care acum face parte din Republica Cehă. S-a convertit la catolicism, iar în 1927 a devenit preot. Potrivit Wikipedia, Oesterreicher este „mai bine cunoscut pentru implicarea sa în redactarea Nostra Aetate”, documentul Vatican II care „a respins antisemitismul” și „a repudiat acuzația istorică de deicid”.[6]
Ultima afirmație nu este adevărată, dar faptul că că a ajuns pe Wikipedia arată că se crede că este adevărat, chiar dacă Nostra Aetate spune că „nici toți evreii în acea vreme nu erau discriminați, nici evreii. astăzi, poate fi acuzat de crimele săvârșite în timpul patimii”[7], ceea ce înseamnă că unii evrei erau vinovați, ceea ce spunea Sfântul Pavel în I Tes 2, când scria „Iudeii sunt poporul care l-a ucis pe Hristos și sunt dușmani ai întregii rase umane.”
Traducerea oficială a Vaticanului a Nostra Aetate este cu atât mai clară, deoarece susține că este „adevărat” să spunem că „autoritățile evreiești și cei care le-au urmat exemplul au insistat pentru moartea lui Hristos.”[8]
Prima afirmație este și ea adevărată. Nostra Aetate „a respins antisemitismul”. Din păcate, consiliul nu l-a definit niciodată, iar această omisiune ne chinuie până astăzi.
Biserica trebuie să definească antisemitismul pentru că, dacă nu o face, ADL îl va defini pentru ea, deschizând calea evreilor convertiți precum mons. Oesterreicher, Emmanuel Chapman și Trent Horn să impună poveri nedrepte poporului catolic, cum ar fi susținerea că negarea Holocaustului este păcătoasă.
Termenul „negarea Holocaustului”, probabil că ați bănuit, nu poate fi găsit în Denzinger, „cartea sursă cuprinzătoare despre dogmele catolice autentice care poartă toată greutatea Magisteriului Bisericii”, sau în oricare dintre cărțile Noului sau. Vechiul Testament. Chiar dacă „holocaust” este un cuvânt grecesc care înseamnă întreg ars, nu există un cuvânt grecesc pentru negarea Holocaustului, un termen inventat de profesorul Emery Deborah Lipstadt în 1992 ca reacție la procesele Zuendel din Canada, în timpul cărora Raul Hilberg, decanul Studiilor Holocaustului, nu a putut depune mărturie sub jurământ că avea dovezi pentru cei doi piloni ai definiției lui Horn, și anume gazul ucigaș. camere și cifra de 6 milioane de evrei, care ar fi murit în acele camere de gazare.
Termenul de negarea Holocaustului a apărut în același an cu premiera filmului Lista lui Schindler, care a devenit o expresie clasică a narațiunii Holocaustului, deși apă caldă și nu gaz otrăvitor a ieșit din cabinele de duș, transformându-l pe Spielberg într-un negator al Holocaustului, fapt nemenționat. de Horn în podcastul său.
Lipstadt avea să devină faimos pentru promovarea cărții lui Binyamin Wilkomirski Fragments, care a devenit un clasic al Holocaustului, până când 60 de minute a dezvăluit că Wilkomirski nu era, așa cum susținea el, un evreu din Letonia, ci era un orfan elvețian al cărui nume real era Doessekker, care a făcut-o. povestea dintr-o tesatură întreagă.[9]
Dacă cineva ar fi spus asta înainte ca cele 60 de minute să expună, acea persoană ar fi fost vinovată de negarea Holocaustului, un alt fapt pe care Horn nu l-a menționat în podcast-ul său, deși pare să se potrivească cu definiția sa, care este că:
Negarea Holocaustului are loc atunci când cineva, prin omisiune activă sau evidentă, neagă că regimul nazist a ucis în mod sistematic și intenționat aproximativ șase milioane de evrei în încercarea de a distruge întreaga rasă.[10]
Deci, este Steven Spielberg un negător al Holocaustului? Dacă nu, de ce nu există camere de gazare criminale în Lista lui Schindler?
Nu este această negare a Holocaustului prin omisiune?
Horn susține că Darryl Cooper este „un negător al Holocaustului prin omisiune” din cauza a ceea ce a spus despre Winston Churchill.
Deloc surprinzător, Tucker Carlson devine, de asemenea, un negator al Holocaustului prin omisiune, deoarece ar fi trebuit să-l întrebe pe Cooper „cum rămâne cu dovezile pentru camerele de gazare sau planul nazist de a extermina evreii”?
Horn își concentrează atenția asupra colegilor catolici, începând cu episcopul Williamson, care se face vinovat de „negarea fățișă a Holocaustului” pentru că a spus „că doar câteva sute de mii de evrei au murit din cauza bolilor și a foametei cauzate de bombardarea liniilor de aprovizionare germane și ei. [sic] spun în mod explicit că nu existau camere de gazare și că nu exista niciun plan de eliminare a evreilor”.
Horn nu menționează că episcopul Williamson și-a luat cifrele de la Crucea Roșie, care ținea evidențe exacte ale oamenilor care au murit în lagăre. Lista completă a acestor înregistrări este acum interzisă din cauza presiunii evreiești, care nu este menționată în podcastul lui Horn. Horn a continuat să-și spună afacerea Williamson fără să ne spună că a fost o încercare de a discredita Papa Benedict al XVI-lea, orchestrată de o echipă de televiziune suedeză, pe baza comentariilor pe care Williamson le-a făcut după terminarea interviului.
Horn îl citează apoi pe Papa Benedict într-un mod care dă aura de infailibilitate unei declarații care nu sprijină înțelegerea lui Horn despre Holocaust sau afirmația că negarea Holocaustului este cumva păcătoasă. Citându-l pe Papa Benedict al XVI-lea,
Trent spune: “Ura și disprețul față de bărbați, femei și copii, care s-a manifestat în Shoah a fost o crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității. Acest lucru ar trebui să fie clar pentru toată lumea, în special pentru cei care stau în tradiția Sfintelor Scripturi, conform căreia fiecare ființă umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Este fără îndoială că orice negare sau minimalizare a acestei infracțiuni este intolerabilă și cu totul inacceptabilă.”{
Horn adaugă rapid că ceea ce a spus Papa Benedict despre negarea Holocaustului „nu este un articol de credință”, dar, continuă el, „este un sfat prudențial cu privire la ceva care se referă la decența umană de bază. Și creștinii ar trebui să fie cel puțin oameni cumsecade”. Horn încheie spunând că „a nega suferința a milioane de oameni și a familiilor lor este un lucru indecent de făcut”.
Da, știm că oamenii care sunt apți pentru o companie politicoasă nu aduc în discuție acest subiect în interviurile de angajare, dar este negarea Holocaustului un păcat? La scurt timp după ce a recunoscut că declarația Papei Benedict „nu este un articol de credință”, Horn ia totul înapoi când spune: „Acum că am văzut de ce negarea Holocaustului este greșită din punct de vedere moral, să vedem de ce este greșită din punct de vedere faptic”.
Mai încet, Trent. Nu ai demonstrat niciodată că negarea Holocaustului este greșită din punct de vedere moral. Horn a spus că este „un lucru indecent de făcut”, ceea ce a spus Papa Benedict când a susținut că episcopul Williamson nu este potrivit pentru o companie politicoasă. În loc să admită că „inacceptabil” nu este același lucru cu imoral, Horn încearcă să împovăreze conștiința colegilor catolici cu fabule evreiești de genul pe care nimeni, nici măcar papa, nu are dreptul să le facă obligatorii sau obligatorii.
Aceasta este o poveste veche în Biserică. Sfântul Pavel a trebuit să-l mustre pe Sfântul Petru pentru că a fost alături de iudaizatori care doreau să aplice legile dietetice evreiești și să impună practici precum circumcizia convertiților dintre neamuri.
Mai recent, recenti convertiți evrei precum Dawn Goldstein și Rebecca Bratten Weiss i-au acuzat pe colegi catolici că sunt antisemiți fără a înțelege cum această acuzație încalcă unitatea Bisericii și legea carității. Că Trent Horn este vinovat de același lucru nu este surprinzător. Tatăl său era evreu, iar mama sa era o catolică decăzută care a sărbătorit atât Crăciunul, cât și Hannukah când Trent era copil, o practică care a dus la confuzia despre religie pe care a expus-o în podcast-ul său.
Trent Horn încă are dificultăți în a face distincția între Crăciun și Hannukah. Dacă Sigmund Freud a avut dreptate când a susținut că Dumnezeu este un tată înălțat, poate că Horn își bazează teologia pe ceea ce a învățat de la tatăl său evreu.
La scurt timp după difuzarea podcastului lui Horn, plângerile au început să apară în caseta de comentarii. O plângere comună a întrebat de ce l-a ales pe Sneako ca autoritate în Holocaust, când ar fi putut să citeze Narațiunea Holocaustului de E. Michael Jones sau Adevărul vă va elibera: Cazul pentru revizuirea Holocaustului de John Beaumont, ambele disponibile la adresa fidelitypress.org. Alte comentarii au susținut că Horn dădea o audiție pentru locul vacant al lui Candace Owens la Daily Wire.
Ceea ce poate explica de ce, după ce a greșit asasinarea episcopului Williamson, Horn a acuzat-o pe Candace Owens de negarea Holocaustului „prin omisiune”. Aceasta înseamnă „a nu aduce în discuție Holocaustul când ar trebui să fie adus în discuție”, sau mai bine spus, atunci când Trent Horn crede că ar trebui să fie adus în discuție.
Acest lucru s-a întâmplat, potrivit lui Horn, când Candace a apărut în emisiunea Pier Morgan. În emisiunea sa, Morgan a jucat un clip în care Candace spunea: „Nu am negat niciodată atrocitățile holocaustului”, o declarație care a închis cazul pentru Morgan, dar nu și pentru Horn, care o condamna pe Candace pentru că a susținut că „axa și aliații puterile erau echivalente din punct de vedere moral.” De parcă acest lucru nu ar fi destul de rău, Candace a mai susținut că „fiecare parte din cel de-al Doilea Război Mondial s-a angajat în curățarea etnică”.
În acest moment, Horn se angajează în propria sa formă de negare a Holocaustului susținând că germanii curățiți etnic „au fost expulzați de pe teritoriul capturat de Germania în timpul războiului”. Acest lucru nu este adevărat. Germanii care au fost expulzați din Ostpruessen, Schlesien și Sudeții din Cehia au trăit acolo de secole. Doisprezece până la 14 milioane de germani au fost expulzați fără milă din aceste teritorii, iar 600.000 au murit pe drumul către o Germania devastată, deoarece Franklin Delano Roosevelt era aproape de moarte la Potsdam și nu era în stare de a obiecta și pentru că Winston Churchill, care desi știa că este greșit, nu a făcut-o.
Nu ai curajul să înfruntă cererile lui Stalin. Potrivit propriei biografii a lui Benedict al XVI-lea, 2 milioane din cele 14 milioane de germani strămutați „au rămas dispăruți”.[11] Apoi, poate uitând ceea ce tocmai spusese despre „teritoriul capturat de Germania în timpul războiului”, Horn continuă să adauge că „ Uniunea Sovietică s-a angajat în crime oribile împotriva umanității. . . . Nu este de mirare că sovieticii s-ar angaja în crime similare împotriva germanilor nevinovați care au trăit în aceste zone de generații.”
Stai, credeam că tocmai ai spus că „au fost expulzați de pe teritoriul capturat de Germania în timpul războiului”? Nu contează: „Acest lucru nu justifică faptul că Candace Owens afirmă că aliații, inclusiv Anglia și Statele Unite, s-au angajat în curățarea etnică la fel ca naziștii”.
Stai, spune Trent Horn acum că Uniunea Sovietică nu a fost aliată cu Anglia și Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?
Stalin nu a fost un aliat? Sunt derutat.
În încercarea sa de a se scoate dintr-o groapă creată de el și de a o condamna pe Candace Owens pentru negarea Holocaustului prin omisiune, Horn continuă spunând că „Forțele aliate nu au adunat milioane de germani și i-au mințit în legătură cu ploile libere care au transformat să fie camere de gazare pentru a extermina poporul german. Eșecul de a sublinia diferența dintre aceste două grupuri constituie negarea Holocaustului prin omisiune.”
Spunând acestea, Horn se condamnă pentru negarea Holocaustului prin omisiune, deoarece nu a menționat povestea Rheinwiesenlager, taberele de pe câmpia inundabilă a Rinului, unde „forțele aliate” sub comanda generalului Dwight D. Eisenhower au adunat milioane de dezarmați. soldați germani și a refuzat să-i declare prizonieri de război pentru a nu fi nevoit să respecte convențiile de la Geneva, care specificau că ceea ce era a face a fost o crimă de război. Eisenhower a refuzat să le dea acelor soldați germani neputincioși mâncare, apă sau adăpost și, ca urmare, au murit cu mii sau cu milioane dacă acceptăm contul lui Bacque.
Potrivit propriei biografii oficiale a lui Benedict al XVI-lea, Benedict al XVI-lea: O viață, Peter Seewald oferă câteva indicații despre condițiile prin care însuși Joseph Ratzinger a trăit ca prizonier de război în tabăra Bad Aibling, care deținea „50.000 de oameni” care „trăiau în aer liber în vânt. și orice vreme.” Potrivit lui Ratzinger, „‘Primele 14 zile au mers bine pentru că vremea a fost bună’, dar când a venit ploaia ‘a fost groaznic’. … Cel mai rău lucru a fost foamea. În Bad Aibling, în primele două zile, nu a fost nimic de mâncat sau de băut.”[12]
De asemenea, este clar că Horn nu a auzit niciodată de Planul Morgenthau, numit după secretarul evreiesc al Trezoreriei lui Roosevelt, Henry Morgenthau, care i-a privat pe toți germanii – bărbați, femei și copii – de hrana de care aveau nevoie pentru a supraviețui iernii 1946-1947, care este acum cunoscut în cărțile de istorie germane ca das Hungerjahr.
Nici Horn nu-l menționează pe evreul Theodore Kaufmann, care, în cartea sa, “Germania trebuie să piară”, a sugerat sterilizarea tuturor femeilor germane și transformarea bărbaților germani în sclavi pentru țările vecine.
Nici nu-l menționează pe evreul Louis Nizer, care a jucat ca un polițist bun cu polițistul rău al lui Kaufmann, cerând în cartea sa “Ce să faci cu Germania” ca Germania să fie transformată într-o țară agricolă care nu-și putea hrăni populația pentru că urma să fie lipsită de îngrășământ și mașini.
Nizer a propus răzbunare asupra poporului german, nu doar asupra naziștilor, prin dezindustrializarea Ruhrului. Urmând planul său, Morgenthau a propus curățarea etnică a 14.000.000 de germani din valea Ruhrului, inima industrială a Germaniei, și relocarea lor în ferme. Dacă creștinii precum fostul președinte al SUA Herber Hoover și alții nu ar fi ridicat un protest împotriva „răzbunării semitice”, un termen pe care generalul George Patton l-a folosit într-o scrisoare către soția sa, evreii ar fi făcut germanilor ceea ce Horn pretinde că le-au făcut naziștii. evreii.
Nici Horn nu menționează gruparea teroristă evreiască Nakam, care a încercat să otrăvească alimentarea cu apă din Nürnberg, dar a trebuit să se mulțumească cu otrăvirea a mii de soldați germani cu pâine otravita cu arsenic.[13] Nu înseamnă asta că Horn este vinovat de negarea Holocaustului prin omisiune?
Cu siguranță face o gaură mare în afirmația sa că „doar un grup în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a încercat genocid prin ștergerea unui grup de oameni din Europa și, dacă ar fi putut, de pe fața pământului și aceștia erau naziștii”. Evreii, prin Planul Morgenthau, care a avut sprijinul președintelui Roosevelt, au făcut exact acest lucru germanilor aflați sub ocupația americană și ar fi putut reuși dacă adulții din cameră, precum Henry Stimson, nu ar fi rezistat evreilor aplecați pe genocid.
Este reconfortant să știi că Trent Horn este împotriva genocidului. Negarea Holocaustului, ne spune el, „ii ridică pe făptuitori la un statut idolatru păcătos și face ca viitoarele acte de genocid să fie mai probabile, subminând realitatea modului în care limbajul dezumanizant contribuie la atrocități. Și asta se aplică tuturor genocidelor.”
Horn aduce apoi în discuție genocidul armean, fiind de acord cu Dan Bilzerian, care spune că „israelienii sunt cei mai mari negatori ai Holocaustului de pe planetă, deoarece neagă Holocaustul armean”. Horn spune: „Bilzerian are dreptate când spune că guvernul israelian refuză să recunoască genocidul armean”. Apoi adaugă „dacă este greșit ca Israelul să nege genocidul armean, atunci este greșit să nege genocidul evreiesc din timpul Holocaustului”, dar nu menționează elefantul din cameră, care este genocidul în curs pe care israelienii îl comită acum în Gaza. și Libanul. Dacă ceea ce spune el „se aplică tuturor genocidelor”, de ce Horn tăce despre genocidul din Gaza?
Dacă, așa cum susține Horn, „Negarea Holocaustului este atât de greșită pentru că este complice la un rău de nespus care rănește victimele trecute și amenință victimele viitoare”, de ce Horn tace despre genocidul în curs din Gaza?
Este el vinovat de negarea Holocaustului prin omisiune?
De ce susține Horn că violul din Nanking a fost „motivat de o dragoste idolatrică a Japoniei”, dar rămâne tăcut cu privire la genocidul din Gaza, care este motivat de iubirea sa idolatrică pentru Israel?
Horn ne spune că „Singura dată când mă gândesc la Holocaust este atunci când dau peste un grup de oameni online care par să fie obsedați de faptul că evreii sunt inamicii umanității”. Vorbește Horn despre Sfântul Pavel care spunea că evreii erau „dușmani ai întregii rase umane” (I Tes. 2)?
Dacă da, de ce a omis acest pasaj din lista celorlalte pasaje scripturale pe care le-a citat? Afirmația Sfântului Pavel că evreii ar fi dușmani ai întregii rase este acum un fapt empiric care este fundamentat într-o rezoluțiile, una după alta, a Națiunilor Unite. Dacă „acest tip de retorică a dus la moartea a milioane de oameni”, de ce omisiunea de către Horn a genocidului israelian în curs din Gaza nu este responsabilă pentru moartea a sute de mii de palestinieni?
Sau spune Horn că Sfântul Paul este un negător al holocaustului avant la lettre?
Nedumerirea asupra faptului că Horn este pur și simplu un prost sau că înșală în mod deliberat catolicii creduli care citesc “Catholic Answers” pentru răspunsuri catolice se termină atunci când Horn intră în dezmințirea bazei faptice a negării Holocaustului.
În acest moment, confuzia dispare, iar falsitatea îi ia locul. După ce ne-a spus că „cea mai puternică dovadă” pentru Holocaust, prin care el înseamnă șase milioane de evrei care mor în camere de gazare, „vin de la naziștii înșiși, care au ținut evidențe meticuloase ale planurilor și acțiunilor lor”, citează Horn în engleză din documentele pe care le atribute lui Hitler, Goebbels și Himmler fără o citare specific a documentelor respective, ceea ce face imposibilă verificarea acurateței lor…
_________________________________________
[…] Acesta este doar un extras din numărul din decembrie 2024 al revistei Culture Wars.
NOTE:
1 Sfatul lui Trent, „Negarea Holocaustului scapă de sub control”, YouTube, 9 octombrie 2024, https://www.youtube.com/watch?v=OHzfFHmc32I
2 „Negarea Holocaustului devine.”
3 Urcarea Muntelui Carmel, „1. Communist Infiltration of the Catholic Church – Bella Dodd,” YouTube, 19 mai 2019, https://www.youtube.com/watch?v=q6reUuYwNNg&list=PLB9wsq–mkdPPSl5bEOvFlYN_Ev3m7puV&index=2
4 Ascensiunea Muntelui Carmel, „Bella Dodd”.
5 Ascensiunea Muntelui Carmel, „Bella Dodd”.
6 „John M. Oesterreicher”, Wikipedia: The Free Encyclopedia, https://en.wikipedia.org/wiki/John_M._Oesterreicher
7 Vatican II: The Conciliar and Post-Conciliar Documents, Austin Flannery, O.P., ed. (Collegeville, MN: Liturgical Press, 1975), p. 731.
8 Papa Paul al VI-lea, Declarația despre relația Bisericii cu religiile necreștine, Vatican.va, 28 octombrie 1965, https://www.vatican.va/archive/hist_councils/ii_vatican_council/documents/vat-ii_decl_19651028_nostra-aetate_en .html
9 E. Michael Jones, The Holocaust Narrative (South Bend, IN: Fidelity Press, 2023), p. 41.
10 „Negarea Holocaustului devine.”
11 Peter Seewald, Benedict XVI: A Life, Vol. I (London: Bloomsbury Continuum, 2020), p. 121.
12 Seewald, Benedict XVI, pp. 122-123.
114 Documentul este de fapt cunoscut sub numele de „Generatorul Lorem ipsum”, Lorem ipsum, sau lipsum, așa cum este uneori cunoscut, este un text fals folosit în aranjarea design-urilor tipărite, grafice sau web. Pasajul este atribuit unui tipografist necunoscut din secolul al XV-lea despre care se crede că a amestecat părți din De Finibus Bonorum et Malorum a lui Cicero pentru a fi folosite într-o carte de specimene, https://loremipsum.io/
15 John Wear, „Peter Longerich despre „Holocaust”,” CODOH, 27 august 2021, https://codoh.com/library/document/peter-longerich-holocaust/3 Jones, Holocaust Narrative, p. 107.
Traducerea: CD
NAȚIONALISMUL ROMÂNESC, ÎNTRE TRADIȚIE ȘI EXTREMISM
De Viorel Ilișoi – https://viorelilisoi.ro/nationalismul-romanesc-intre-traditie-si-extremism
O dezbatere de acum 30 de ani (!!!) despre naționalismul românesc, cu Pan M. Vizirescu, Marian Munteanu și Stelian Tănase, arată ca și cum ar fi fost realizată astăzi, când partidele suveraniste au luat o treime din parlament și un neolegionar era cât pe ce să iasă președinte. Ba lucrurile arată și mai rău acum decât după căderea comunismului. Înseamnă că în tot acest timp statul român n-a făcut nimic pentru a împiedica ascensiunea extremismului, a antisemitismului, a xenofobiei
O carte cu interviuri de-ale mele mai vechi, care constituie, cred eu, un document al epocii respective și ar fi bine să existe în biblioteci, este în lucru la Editura GRI. Încă mai caut fonduri pentru publicare. Donatorii nu vor fi respinși. (V.I.)
Interviu cu Pan M. Vizirescu, Marian Munteanu, Stelian Tănase
PAN M. VIZIRESCU
Libertatea totală, după mine, este o nenorocire
VIOREL ILIȘOI – Domnule Vizirescu, sunteți ultimul supraviețuitor al școlii de la Gândirea, unde naționalismul românesc s-a exprimat cel mai bine ideologic. Se poate vorbi, în concepția naționaliștilor români, despre elecțiune divină în privința poporului nostru? Aud tot mai des că România e Grădina Maicii Domnului și că de aici va veni izbăvirea omenirii.
PAN M. VIZIRESCU – Nu, noi nu folosim această formulă de „aleși” ai lui Dumnezeu, pentru că ea e monopolizată de alt spirit. Noi spunem că națiunile nu pot fi o creație numai umană. E cineva care a făcut ca o națiune să-și aibă structura ei lăuntrică și fizică, o natură umană specifică acestei colectivități (nu-mi place cuvântul colectivitate) care-și are profundele ei rădăcini în pământul care i-a fost dat. Influența aceasta a locului în care te-ai născut, a mediului total, chiar a cerului care acoperă ținuturile țării tale – deși poate nu-l identifică, fiind atotcuprinzător – este un fenomen indiscutabil.
Eu mi-am trecut doctoratul în litere și filosofie, în 1938, cu o lucrare intitulată Poezia specificului național și unul dintre primele ei capitole se referă la geografia căreia îi aparține fiecare popor: acolo unde s-a format chipul lui autentic, care nu se putea forma decât acolo, pe brazda care i-a fost hărăzită; noi ne-am născut aici, suntem în vatra noastră ancestrală. Muntele, șesul, apele, toate au o influență asupra sufletului și spiritului nostru.
– Într-un eseu celebru, George Călinescu vorbește despre influența geografiei asupra literaturii. Vede în scrierile clasicilor ruși întinderea stepelor, vede spiritul marin al portughezilor, mari călători maritimi, precum și suflul rece al literaturii nordice. Deci nu numai popoarele sunt influențate în datele lor biologice de geografie, ci și cultura lor. De această influență s-a ocupat și Blaga. L-ați cunoscut?
– Sigur că da. L-am cunoscut foarte bine pe Blaga. „Spațiul mioritic” reprezintă o mare descoperire în filosofia și cultura noastră. Blaga a conceput această teorie când era la Berna, la legația noastră, el făcând parte din corpul diplomatic. Nichifor Crainic, mergând pe-acolo, l-a vizitat și, plimbându-se împreună pe malul Lemanului, vorbeau despre crearea unei filosofii românești. Crainic, care a fost o forță extraordinară în a simți nevoia acestui lucru și în a găsi și termenii necesari, și calea de urmat, i-a spus lui Blaga: „Tu ești format, ai pregătirea și simțirea să aduci o contribuție frumoasă. Gândește-te tu la ceva”.
– Cum se împacă naționalismul cu actuala tendință a României de integrare în structurile europene?
– Naționalismul nu se poate împăca cu această idee, cu strângerea la un loc a tuturor națiunilor, chiar cu desființarea granițelor, ceva după modelul SUA. Ce se vrea? Să se excludă ideea de război? Nu e rău. Dar, după părerea mea, asta este o imposibilitate. Pentru că vecinii tot ajung la neînțelegeri. Nu știu de ce este ignorat în aceste proiecte spiritul demonic care-i învrăjbește pe oameni. Ideea de război nu poate fi exclusă. Este o propagandă cu substrat, ca să se desființeze spiritul național al fiecărui popor. Să se circule fără pașapoarte: cine va beneficia în primul rând de acest fapt? Eu sau dumneata, care suntem oameni cinstiți? Aventurierii și cei cu gânduri necurate vor beneficia.
Nu văd niciun folos în asta, poate doar în relațiile internaționale; dar în ce măsură pot să fiu eu sigur că am deschis ușa unui prieten la care pot să dorm într-o noapte fără ca el să mă strângă de gât? Libertatea totală, după mine, este o nenorocire. Baudelaire spunea că excesul de libertate duce la ștrangularea libertății. Și noi vedem asta, astăzi, în corupție, crimă, prostituție, tot felul de lucruri în detrimentul națiunii și al societății. Nu numai la noi, dar și peste tot.
– Revin: neîmpăcându-se cu ideea integrării României în structurile europene, naționaliștii români nu vin în contradicție cu tendințele, cu interesele statului? Statul fiind, până la urmă, tot ei.
– Păi cine promovează această politică? Guvernul, fără să consulte poporul, nu naționaliștii români. Niciun naționalist român n-a venit cu ideea asta.
– Deci poziția naționaliștilor români este contrară intereselor statului?
– Păi ce înseamnă să intrăm în Europa? Noi suntem în Europa de când ne știm, dinaintea altora.
– Credeți că acest preconizat conglomerat de state europene ar distruge identitatea poporului român?
– S-ar diminua puterea națiunii, care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă lăsăm națiunea să se degradeze, atunci unde ajungem?
– Dar poporul român și-a păstrat identitatea de-a lungul istoriei chiar în condițiile vitrege știute, el are această capacitate dovedită de a răzbate prin vremi, mai mult pe sub ele, de a asimila alogenul… Și dacă a rezistat 2000 de ani sub vremi, cum zice cronicarul, în condiții grele, n-ar rezista fără nicio presiune într-o uniune a egalilor?
– Numai evreii știu să-și păstreze intactă naționalitatea. Noi, românii, suntem supuși, oameni concesivi. Noi îl ascultăm pe străin și-i facem pe plac, ca să nu-l supărăm. Un prieten îmi spunea că intrarea în Europe ne asigură tocmai conservarea ființei noastre naționale, pentru că va fi o solidaritate între națiuni, care ne va apăra de pericolul evreiesc. Poziția noastră față de pericolul evreiesc este înspăimântătoare. Naționalismul lor este unul agresiv, de cucerire, de acaparări. Acesta e un alt fel de naționalism. E un naționalism sălbatic care nu are niciun fel de asemănare cu naționalismul nostru.
– Vorbiți de pericolul evreiesc. Dar exact asta se poate spune și despre naționalism. Să vedem ce zice Dicționarul limbii române contemporane de uz curent al lui Vasile Breban, ediția din 1980: „Ideologie și atitudine politică a burgheziei în problema națională, folosită ca armă pentru a ațâța ura de rasă și națională, pentru a justifica asuprirea națională, tendințele de expansiune și politica sa agresivă”. Hm… e cam politizată definiția. Asta-mi aduce aminte de ce-mi spunea un prieten, că-ntr-un dicționar apărut prin anii ՚50 untul era definit ca „aliment capitalist de uns pe pâine”. Dar mai încoace, într-un dicționar de neologisme apărut anul trecut, naționalismul este definit mai echilibrat: „Doctrină politică bazată pe apărarea (exagerată) a intereselor naționale și pe exaltarea ideii de patrie și de națiune”. Naționalismul se definește diferit pentru fiecare națiune?
– Da, cu totul altfel. Naționalismul românesc este pentru conservarea ființei noaste naționale. Al rușilor, de exemplu, este un naționalism de cuceriri, anexionist, terorist, cum s-a văzut până acum. Siberia este un teritoriu infernal, unde au fost distruse națiuni. Rușii au depopulat teritoriile ocupate și le-au modificat structura etnică. Bucovina are în componență, acum, mai mulți ucraineni decât români.
Eu am trăit în Bucovina șapte ani de zile. Nici nu era băgată în seamă minoritatea ucraineană. Era inexistentă din punct de vedere cultural. Se știa doar că ucrainenii erau niște oameni răi. Noi îi dominam. Două sute de ani au stat românii din Bucovina sub austrieci și și-au păstrat făptura și sufletul românesc, iar acum au venit peste ei ăștia, care în cincizeci de ani i-au mutilat.
Și în Basarabia tot așa. Noi suntem între Europa civilizată și Rusia, care oricând ne poate înghiți. Dacă în noua configurație europeană va domina Germania – și sunt sigur că va domina, pentru că este o națiune de viitor –, atunci nu știu ce va fi; pe de o parte sper într-un ajutor bun, pe de altă parte mă gândesc cu groază la o răzbunare din partea lor.
– Și comuniștii, mai ales în ultima perioadă, afișau un fel de naționalism, mai mult propagandistic. Ei au inventat termenul național-comunism, o sintagmă oximoronică dacă ne gândim că naționalismul nu are, precum comunismul, virtuți internaționaliste.
– Comunismul la noi a fost creat de evrei. Ei au fost nucleul, ei au fost agenții propagandiști, ei făceau legătura cu Moscova. Partidul Comunist avea 500-600 de membri – și câți dintre aceștia erau adepți adevărați ai comunismului? Agenți adevărați erau evreii și ungurii, la care s-au adăugat trădătorii români: Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și încă vreo doi, care erau niște simpli muncitori, fericiți când îi băga cineva în seamă.
Asta a durat câțiva ani de zile, până prin anii ՚60, când comuniștii români s-au debarasat de aceste elemente. Atunci Dej a obținut de la Stalin, deși fusese servit cu tot devotamentul de către Ana Pauker și ai săi, libertatea de a scăpa de evrei. Din acest moment încolțește ideea mai românească. Dar n-a apărut totuși un naționalism adevărat, ci a fost doar o izolare de aceste elemente străine, care se pare că au fost cele mai nefaste.
Sub Hrușciov a apărut, într-o revistă rusească, o hartă pe care toată Moldova era atașată Uniunii Sovietice. Ai noștri au protestat, ceea ce câțiva ani mai devreme ar fi fost de neconceput. Eu eram atunci condamnat la muncă silnică, dar nu am făcut nicio oră de pușcărie, am stat ascuns vreo douăzeci și ceva de ani. Eram ascuns, așadar, și un văr de-al meu mi-a adus hârtia cu protestul guvernului român.
Mai eram în ghearele Rusiei, dar scosesem armata sovietică din țară și acesta fusese un gest naționalist. Eu sunt contra comunismului și contra tuturor comuniștilor, dar nu pot să nu remarc binefacerea care a rezultat din scoaterea armatei sovietice din România. Acesta a fost un lucru extraordinar. Cum a izbutit Dej, prin ce mijloace, nu știu. I-a spus lui Hrușciov că nu se va găsi niciun singur trădător în România care să le facă rușilor pe plac în această chestiune.
Atunci au început comuniștii să aibă o anume independență față de Moscova. Și Ceaușescu, când a venit la putere, a fost de o tărie extraordinară în momentul invadării Cehoslovaciei. Eu nu-l susțin nici pe Ceaușescu, care a distrus bisericile, și Dumnezeu l-a pedepsit pentru asta, nici pe Dej, dar trebuie să recunosc că aceste momente au fost favorabile țării noaste. Dar n-au fost gesturi de doctrină naționalistă, era un patriotism frust pe care, ca român, nu se putea să nu-l ai.
– Nu cred că Ceaușescu a fost un patriot. Ce patriot poate fi acela care își distruge poporul? Nu poți să spui că-ți iubești nevasta, dar o mai și bați. El profesa un patriotism de paradă ca să se mențină la putere. Discursul lui din balconul Comitetului Central, în 1968, a fost mai degrabă oportunist: el avea totuși o anume abilitate politică și a intuit că lucrul acesta îi va asigura adeziunea populară.
– Un gest oportunist, da, totuși a fost în favoarea noastră, trebuie să recunoaștem acest lucru.
– Și acum? Sunt câteva partide declarat naționaliste și mulți lideri naționaliști de astăzi au fost slujbași zeloși ai comunismului. Cum se împacă asta?
– Ce fac acum cei care amestecă naționalismul cu comunismul este o fărădelege fiindcă distrug, spurcă ideea naționalistă. Naționalismul este ceva sacru. Așa era și pentru Mircea Eliade, și pentru Cioran – până la un timp –, și pentru Noica, pentru noi toți din această generație.
– Se poate vorbi astăzi, în politica noastră, de o doctrină naționalistă? S-a spus că imnul național e anacronic, are elemente naționaliste inacceptabile într-o Europă unită.
– Nichifor Crainic scria, într-un articol despre omul eroic, că principiul nostru de dăinuire, toată forța noastră spirituală nu stă în principiul lui Miron Costin, care zicea că „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremi”. Aici e o fatalitate căreia trebuie să i te supui. Principiul nostru este: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte / În care te-adânciră barbarii de tirani”. Deci o poruncă de revenire la eroism, o demascare a celor care vor să te piardă. „Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte…” Deci invers decât zice Costin. Eu merg însă și mai departe: găsesc că în „Deșteaptă-te, române” este toată doctrina naționaliștilor români. Acum banalizăm acest imn al redeșteptării naționale dându-l la radio și la televiziune când trebuie și când nu trebuie, încă mai și eliminând unele strofe.
– Naționalismul are imanența xenofobiei?
– Nu. Asta e o formulă introdusă în mod necinstit pentru defăimarea noastră, pentru discreditarea noastră. Românul nu este xenofob. Eu știu asta din copilăria mea. Era un covrigar bulgar, foarte slab, care muncea toată noaptea la făcut covrigi, Nu putea să facă nimeni covrigi ca el. Noi ne bucuram că avea cine ne face covrigi și îl stimam, îl compătimeam că muncea așa de mult și era așa de slab, de bicisnic. Halvițar nu putea fi decât un turc, era în tradiția lor. Italianul făcea cruci de piatră. Mă uitam la el cu multă admirație. Aducea blocurile de piatră de la munte, angaja niște țărani care le tăiau cu niște fierăstraie și toată lumea care avea nevoie de cruci în cimitire la el se ducea. Erau oameni bineveniți la noi. Relațiile dintre ei și noi au fost de cea mai bună înțelegere.
Dar vine agitatorul (și îl găsiți la unguri) care cere să-și pună steagul la vedere, să cânte imnul maghiar… și atuncea ce suntem noi, domnule? Suntem o nație în stare de putrefacție ca să acceptăm acest lucru? Noi avem steagul nostru românesc, stindardul sacru sub care au murit eroii apărând neamul acesta românesc, nu-l punem alături de alte steaguri în țara noastră. Puneți-l la dumneavoastră, acolo, foarte bine, îl cinstim, îl salutăm, dar aici, la noi, nu avem decât un singur steag. Și ungurii sunt oameni, ne-am putea înțelege foarte bine cu ei, dar vine agitatorul care îți cere universitate maghiară. Ce să facem? Noi avem universitățile noastre. O să fie și o catedră de limba maghiară, dar să faci o universitate, asta nu s-a pomenit. În nicio țară civilizată nu există asemenea universități. Asta se cheamă ostilitate. Asta nu se poate.
– Căderea regimurilor comuniste în Europa de Est a favorizat, în această zonă, dezvoltarea unor mișcări naționaliste acaparate de lideri teribiliști, lozincarzi, demagogi… Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem asta. La noi, la fel. Marii patrioți ai zilei sunt niște gargaragii, cum i-a numit Alexandru Paleologu.
– În România se simte nevoia unei organizații care să reprezinte cât mai bine direcția naționalistă în spectrul social-politic. Eu cred că această tendință este, la ora actuală, generală în țara aceasta. Nevoia unei orientări naționaliste serioase este absolută și, cel puțin din punctul meu de vedere, s-ar putea să fie singura soluție.
MARIAN MUNTEANU
Dacă sunt european, sunt datorită faptului că sunt român
VIOREL ILIȘOI – Domnule Marian Munteanu, sunteți președintele Partidului Mișcarea pentru România, cu o pronunțată orientare naționalistă, de asta am venit la dumneavoastră ca să vorbim despre naționalism. Să ne stabilim mai întâi termenii discuției. Naționalismul.
MARIAN MUNTEANU – Naționalismul este o concepție generală despre viață, despre lume, despre organizarea comunităților umane. O concepție care consideră, plecând de la Evanghelie, că oamenii sunt în mod natural organizați în comunități naționale, mari familii etnice. Așadar, națiunea este un dat ontologic, nu este o convenție sau o formă de organizare elaborată de oameni; ea ne este dată prin Creație, cu tot ceea ce implică aceasta.
Naționalismul îmbracă, în linii foarte mari, diverse forme de manifestare: naționalism cultural, concepție generală, există și un naționalism politic. Există, să spunem, diverse variante, subgrupe ale naționalismului, în funcție de diversele formule puse la cale de diverși indivizi sau diverse grupări umane. Naționalismul este de fapt forma cea mai curată și cea mai eficientă pentru afirmarea valorilor individuale.
– Naționalismul este conservator? Poate fi altfel?
– Este inevitabil, pentru că, în momentul în care pleci de la această înțelegere a națiunii ca formă naturală de existență a omenirii, trebuie să iei o poziție conservatoare, manifestată prin aceea că îți propui să protejezi, să aperi, să promovezi acele forme de organizare, acele valori care țin de datul acesta. Deci conservatorismul nu este altceva, în fond, decât un fel de sinonim al acestor valori care devin din alcătuirea noastră firească.
– Conservatorismul naționalismului nu contravine tendințelor generale ale societăților de tip modern?
– Contravine, bineînțeles, tuturor tendințelor de dizolvare a națiunii române. Contravine tuturor încercărilor de topire a noastră într-un fel de conglomerat difuz și lipsit de consistență. Contravine în mod natural oricăror tendințe de destrămare a instituțiilor, a organizării noastre naturale, contravine tendințelor de risipire a valorilor noastre culturale, a identității noastre. Și sper să contravină din ce în ce mai puternic și mai eficient acestor tendințe, altfel acest popor este distrus.
– De ce nu și-ar găsi poporul român un loc într-o Europă a națiunilor?
– A, într-o Europă a națiunilor, o Europă a patriilor, da, dar nu într-o Europă a unor europeni care nici măcar nu există altfel decât prin națiunile cărora ei le aparțin, în care se manifestă și din care-și extrag identitatea. Deci eu numai în acest sens cred că se poate vorbi de cooperare și chiar de o formă de organizare serioasă a comunității europene.
În plus, problema acestui europenism promovat de niște grupări destul de gălăgioase trebuie tratată cu toată atenția și din punctul de vedere al intereselor mai pragmatice ale acestui popor. Este firesc să te gândești la o cooperare între națiuni, este chiar foarte pozitiv, dar trebuie să avem grijă ca în această colaborare interesele noastre, însăși existența noastră, să poată fi apărate. Adică să nu aruncăm acest popor într-o competiție sau într-un context organizatoric în care să nu ne putem proteja interesele.
– Spectrul politic românesc este, mi se pare, ambiguu în zona lui naționalistă. Sunt fel de fel de tendințe care se suprapun mia mult sau mai puțin, unele conservator-rigide, altele încearcă să se adapteze momentului… Mișcarea pentru România, de exemplu, este calificată ca mișcare legionară. Mai este astăzi legionarismul viabil?
– Legionarismul aparține vieții politice interbelice. Atâta tot. Simplu.
– Partidele politice de orientare naționalistă excelează prin campaniile împotriva când a evreilor, când a ungurilor… Întemeiate sau nu, aceste campanii au creat în exterior opinia că naționalismul cultivă, la noi, xenofobia, un fel de ciumă de care fug toți.
– Xenofobia n-are nicio legătură cu naționalismul. Naționalismul înseamnă afirmare. Noi încercăm să facem ceva pentru ai noștri. Cum ar fi ca ungurii să facă ceva pentru ai lor. Normal. Nu sunt eu dator să mă ocup de alte popoare. Fiecare popor să încerce să facă ceva pentru el însuși. Sunt contra oricărui dușman, dar nu sunt contra oricărui străin. Nu!
Atâta vreme cât oamenii se comportă civilizat și există niște relații omenești, cinstite, nu există nicio problemă. În momentul, însă, în care există agresiune, trebuie să existe și ripostă. Pentru că suntem la noi acasă, nu suntem sclavii nimănui. Unii ar dori asta… Unii sunt născuți să fie sclavi, se complac în starea asta, le place cușca de aur, mâncare multă…
– Am văzut în presă – „o anumită parte a presei”, nu? – destule atacuri la persoană al căror principal argument era naționalitatea evreiască a celui luat în sulițe.
– Naționalismul român nu are nimic în comun cu niciun fel de anti. Vă referiți la antisemitism? Pentru mine nu există chestiunea asta. Nu există vreo problemă a antisemitismului. N-am auzit de așa ceva. Există o problemă propagandistică prin care se agită multe lucruri evreiești. Că sunt chinuiți, că sunt persecutați… E treaba propagandiștilor.
– Ce temeiuri invocă azi antisemitismul în România? Sau propaganda antisemită, cum spuneți?
– Nu cred că există niciun fel de justificare istorică pentru a lua în discuție antisemitismul. În România interbelică, da, a fost o luptă pentru apărarea intereselor românești în fața invadatorilor de „n” etnii. Deci în fața grupurilor și organizațiilor care încercau să exploateze acest popor. Că erau evrei, că erau turci, că erau ruși, că erau nu știu ce, asta este o chestiune secundară în discuție.
Pe mine nu mă interesează originea etnică a invadatorului, a exploatatorului, și nu cred că asta a interesat pe vreunul dintre exponenții naționalismului românesc. A, că au fost niște grupuri de scandalagii care de multe ori au fost orchestrate chiar de cei care aveau nevoie să apară o așa numită problemă a anti-nu-știu-cui, asta este o altă chestiune, dar nu am auzit să fi existat așa ceva: antisemitism. Au fost reacții de apărare împotriva agresiunii. Asta e tot.
Cunoașteți cumva vreun grup românesc care s-a dus în Israel și a încercat să-i incite la vrajbă? Eu n-am auzit să se ducă vreo organizație românească în Israel să pună mâna pe niște întreprinderi. Abia atunci vom putea lua în discuție problema antisemitismului. Dar până atunci…
– Naționalismul, ca mișcare politică, nu este perimat în contextul configurării, în Europa, a unor structuri suprastatele?
– Tot ce pot să vă spun este că Mișcarea pentru România își propune să organizeze în viitor, dacă Dumnezeu va voi, un stat național român, așezat pe această axă fundamentală de înțelegere a lumii, care este naționalismul românesc, cu tot ceea ce înseamnă el, cu toată moștenirea lăsată de marii înaintași ai naționalismului, să spunem: de la Eminescu încoace.
Toate vitregiile care se abat acum asupra țării vor impune o nouă formă de organizare a acestei societăți, formă care este absolut necesară. Oricum, viața dovedește această necesitate pe zi ce trece și pe undeva poate și aceste experiențe sunt necesare pentru înțelegere. Trebuie să se epuizeze celelalte variante ca să ne vină la cap mintea cea de pe urmă. Să revenim acasă.
– Dacă politica este, cum se spune, o artă a compromisurilor, naționalismul aproape că iese, prin intransigența sa, prin inflexibilitate, din sfera politicului, se autoexclude.
– Naționalismul este iubire.
– Iubire de ce?
– Naționalismul este iubire.
– Iubire…
– Iubire.
– Are naționalismul potențe creatoare?
– Toate valorile culturale ale acestui popor fac parte din curentul naționalismului. Toate, fără excepție. Nu există valoare importantă în cultura română care să fie în afara naționalismului. Nu există! Putem oricând să luăm pe rând marile opere, să le analizăm mesajul. Până acum, cel puțin, ce a fost valoare în cultura română a însemnat naționalism.
Și zic eu că e și firesc, pentru că așa se întâmplă la fiecare popor. Omul de cultură, de mare cultură, este exponentul cel mai autentic, cel mai serios al culturii naționale, nu? Exponentul spiritului unui întreg popor. Și pentru că v-ați referit la această potență creatoare a naționalismului, poate ar trebui să spunem că naționalismul este, în primul rând, iubirea absolută pentru neamul tău.
O altă formulă mai sintetică nu cred că există. Cu cât cineva își iubește mai mult poporul, cu atât cred că se angajează mai mult într-o formă sau alta pentru ridicarea poporului său; cum spune chiar Mihai Eminescu în acel citat celebru: „Îl iubesc pe acest popor român”. Iubirea în sine, această stare, acest sentiment, oferă emulație creatoare, această efervescență, această capacitate de a oferi, de a crea, de a te implica.
– Ce ne facem cu românii de altă credință? Fiindcă această iubire absolută, despre care vorbiți, e un precept christic, iar naționalismul românesc nu poate fi scos în afara creștinismului, a ortodoxiei.
– Suntem un popor în care iubirea de neam este într-o simbioză perfectă cu iubirea de Dumnezeu; când spunem că suntem naționaliști, înseamnă automat că suntem creștini. Nu putem nicicum desprinde credința noastră în Dumnezeu, în Biserica neamului nostru, de iubirea pentru neamul nostru.
– Teza elecțiunii divine asupra unui popor are priză mare la mase în țările fostului gulag comunist, prin asta se încearcă vindecarea de complexele lumii postcomuniste. Această teză mai este și o teribilă armă politică.
– Dumnezeu nu a ales un popor, Dumnezeu a ales toate popoarele. Cei care vin cu ideea că poporul X sau poporul Y sunt popoare alese n-au nicio legătură cu creștinismul. Sunt demenți. Dar nu există niciun fel de tendințe de acest gen în curentul naționalist românesc.
Toate popoarele sunt alese. Din acest punct de vedere, naționalismul nostru este un naționalism creștin. Noi nu putem avea altă concepție decât concepția creștină. Și având concepția creștină, ne-am contrazice pe noi înșine dacă am accepta regionalizarea preselecțiilor dumnezeiești. Noi nu putem ști care sunt preferințele lui Dumnezeu, decât ce ne-a spus El. Și El a spus clar: neamurile toate sunt chemate. Atâta tot. Noi nu suntem cei care judecăm. Dumnezeu e Judecătorul. Noi suntem doar făptuitorii propriilor noastre destine și existențe.
STELIAN TĂNASE
Naționalismul și comunismul nu chiar se exclud reciproc, pentru că au rădăcină comună
VIOREL ILIȘOI – Naționalismul politic – vreau să spun naționalismul ca ideologie aplicată, nu sentimentul sau convingerea cuiva – este un subiect sensibil al actualității internaționale. Pare destul de clar ce este naționalismul și totuși el poate fi definit foarte bine conjunctural și subiectiv în funcție de poziția față de acest fenomen. Încercați, vă rog, o definiție.
STELIAN TĂNASE – Circulă mai multe definiții ale naționalismului și m-aș opri la definirea, nu la definiția naționalismului. Naționalismul apare, ca doctrină, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și a avut atunci, să spunem, o valoare pozitivă pentru că a contribuit la constituirea statelor naționale în Europa. Și el venea pe revoluția franceză, pe statul național. El s-a realizat în Occident în sensul în care au apărut statele naționale. Dar a fost împiedicat să se realizeze în centrul și în estul Europei din cauza existenței imperiilor austro-ungar și rus, plus cel otoman.
În această etapă naționalismul și-a avut și cei mai importanți ideologi și aș spune că cei mai mulți au cuplat naționalismul cu liberalismul politic și economic. Secolul XIX-XX schimbă datele problemei; în primul rând, avem chestiunea restantă a naționalismului central și est-european, pentru că nu s-au realizat statele naționale. Pe de altă parte, naționalismul trece de la elită la mase. El devine o valoare negativă pe consecințele primului război mondial.
Nu mai este o noțiune politică, economică sau socială și începe să devină un fel de doctrină economică și politică, dar îmbrățișând în general statele autoritare sau totalitare. Se cunoaște statul german de după 1933, ca și statul italian al lui Mussolini: un amestec de „statul sunt eu” și de exaltare a virtuților popoarelor german și italian.
– Naționalismul se poate cupla cu alte ideologii, adică are acest proteism intrinsec, această capacitate simbiotică, sau cuplarea se datorează inconsistenței sale, având nevoie și de altceva ca să subziste?
– Este o doctrină incoloră; o arată faptul că ea se poate lipi de orice, chiar și de comunism. Bolșevismul, de fapt, după ce a practicat o doctrină internaționalistă, sub Stalin, treptat-treptat ajunge să fie cuplat cu naționalismul. Faptul că Rusia putea să genereze revoluția mondială și că ea își întindea expansiunea până în mijlocul Europei și ajungea o mare putere era foarte bine alimentat și servit în același timp de naționalism.
– De comunism s-a putut lipi foarte bine naționalismul rusesc, care, sub masca internaționalismului, își satisfăcea propensiunile expansioniste; dar la celelalte popoare comunizate, mai ales în cazul nostru, naționalismul este tocmai la antipodul comunismului. Cum a fost posibilă o asemenea apropiere a unor elemente opuse?
– Europa de Est și Centrală, mă refer la Europa comunizată, de dincoace de Cortina de fier, a cunoscut acest fenomen contradictoriu; erau regimuri comuniste care se declarau internaționaliste, ele fiind de fapt niște regimuri de ocupație. Paradoxal, comunismul nu a exclus naționalismul, ci chiar l-a generat. Cultura națională, tradițiile fiecărui popor în parte au fost strivite, ceea ce a generat o revoltă anticomunistă pe fundament național, chiar naționalist, ca în România, de pildă, prin care respectiva societate se apăra împotriva ocupației cultivându-și identitatea națională.
– Și atunci cum explicați resurecția naționalismului după prăbușirea regimurilor comuniste? N-a avut destul spațiu de respirație în comunism?
– Nu este o resurecție, este o modificare a tipului de exprimare a naționalismelor, o reorientare, o adaptare la noile condiții.
– Se poate spune despre marii lideri comuniști din România, cei care acceptau subordonarea față de Moscova, că erau naționaliști?
– Ceaușescu era un patriot, era un naționalist, dar subordona aceasta puterii lui personale. Deci el manipula sentimentul național pentru consolidarea puterii proprii. Putem spune că acțiunile sale au fost antinaționale, pentru că tipul de politică proiectat de el a dăunat foarte mult societății românești. Dar el, la origine, era un patriot, era un naționalist, numai că nu era spontan, natural naționalist: el era un om care manipula politic sentimentul național.
– Exaltarea sentimentului național era o metodă abilă de a te menține la putere, ca despot, sub masca unui erou care iată ce sacrificii face ca să nu ne înghită sovieticii, deși nu e prea sigur că sovieticii ar fi dorit să aducă între granițele aceleiași uniuni toate țările comunizate, pentru că un asemenea colos ar fi devenit neguvernabil. Ceaușescu a speculat cu succes această metodă, a speculat-o, mai târziu, până la ridicol.
– Asta s-a întâmplat după 21 august 1968, când discursul lui de la balconul Comitetului Central împotriva invadării Cehoslovaciei i-a adus o mare popularitate tocmai pentru că exaltase sentimentul național, mândria națională, și atunci societatea românească chiar l-a susținut în acțiunea lui de a refuza sprijinirea inițiativei lui Brejnev de a invada Cehoslovacia. Cred că dacă în octombrie se făceau alegeri libere, Ceaușescu le câștiga. Ar fi fost primele alegeri câștigate de comuniști în regulă.
– Naționalismul lui Ceaușescu nici nu putea fi unul autentic, din moment ce nu era structurat pe credința în Dumnezeu.
– Dumneavoastră faceți o apropiere între religia poporului român, majoritar ortodox, și naționalism.
– O fac naționaliștii. Toți se revendică de la ortodoxie. Vorbesc toți de „biserica neamului”.
– Știu că Biserica Ortodoxă încearcă să devină biserica unei religii naționale, știu că are tentative și face presiuni fundamentaliste. Dar ortodoxia este ceva care depășește cadrul național, este o religie universală. Sigur, spre deosebire de Germania și Italia, unde extrema dreaptă nu s-a raliat religiei, ci, dimpotrivă, s-a declarat dușman al Bisericii, în România a existat această fuziune între naționalism și religia ortodoxă. Numai în România s-a întâmplat acest lucru și este nota specifică a extremei drepte românești.
Sigur că naționalismul lui Ceaușescu era paradoxal, pentru că pe de o parte el făcea apologia sentimentului național românesc și în același timp el demola satele, nu finanța muzeele care erau păstrătoarele tradițiilor noastre, demola bisericile, deci din cauza asta am și spus că manipula sentimentul național pentru consolidarea puterii lui. Era un naționalist megaloman care, pentru că nu-și putea permite să construiască un mare imperiu – România nu era Rusia, și nici URSS – și-a propus să niveleze țara, s-o facă aidoma imaginii create de mintea lui, care era foarte bolnavă.
– Națonalismul este o forță, o energie uriașă. În ce se finalizează energia aceasta dacă, precum spuneți, naționalismul nu oferă soluții? În ce se consumă?
– Acestă energie a naționalismului de după 1989 este una din constatările pe care o să le facem. Ea a produs un Jirinovski, un Miloșevici și sigur va produce și alți lideri și acum, și în viitor, dar aș observa că acolo unde mecanismele democratice și o mentalitate de tip occidental au fost mai puternice, aceștia au fost izolați.
Acolo unde tradiția democratică este săracă – fosta Iugoslavie, de exemplu –, a reușit să promoveze acest tip de lider charismatic care vorbește în numele patriei și care găsește aderenți, pentru că dacă nu ai nimic, ai patria. Deci, dacă nu ai o soluție economică, dacă nu gândești în mod practic realitatea, apelezi la simboluri, la valori transindividuale cum este patria. Patria poate să fie un panaceu. Nu ai unde să locuiești, este foamete, este criză, este șomaj, este inflație – și atunci te rezemi pe această abstracție.
– Care poate să fie și foarte concretă. Stăm acum cu picioarele pe pământul patriei.
– Patria este foarte concretă; are granițe, are cultură, are istorie, dar te rezemi de această abstracție care poate să-ți aducă alinare, dar totodată și să te facă foarte vulnerabil la manipularea politică. Pentru că Miloșevici în Serbia, Tudjman în Croația sunt formidabili manipulatori ai sentimentului național.
– De ce naționalismul a prins după căderea comunismului? A fost o reacție de substituire a acestuia sau – ca să mai forțăm o dată paradoxul – o formă de continuitate?
– Naționalismul și comunismul nu chiar se exclud reciproc, pentru că au o rădăcină comună, fiindcă sunt gândiri corporatiste, sunt gândiri antiindividuale; ideologia comunistă vorbește în termenii aceștia: clasă, dictatură, proletariat, viitorul de aur al omenirii. Are un mesianism comunismul. Și naționalismul este la fel. Deci el vorbește tot în termeni generali: patria, poporul, națiunea, statul, Maica Rusia. Deci este același tip de gândire, totuși nu atât de totalizant cum și-a propus să fie comunismul.
– Comuniștii de până mai ieri n-au trebuit decât să ia lumânarea în mână pentru a deveni lideri naționaliști. Îi vedem acum pe la biserici.
– A fost cineva mereu deasupra lor care să le spună ce să facă și care i-a scutit de efortul gândirii, pentru că avea cine să gândească: erau tovarășii de la partid care gândeau pentru societate. Ei bine, acești oameni, în momentul în care comunismul s-a prăbușit, și-au căutat noi stăpâni, noi lideri, noi simboluri cu care să se identifice. A fost foarte greu pentru ei să treacă de la o stare de supunere absolută la o stare de libertate absolută și naționalismul a fost exact acest coridor, această cameră de decompresie – ca și scafandrii, care așteaptă un timp pentru a putea ieși la suprafață.
Această zonă intermediară o reprezintă acum naționalismul, o zonă în care se aglomerează oamenii care nu s-au curățat de tot de comunism, de această mentalitate care se exprimă numai la plural, care n-are singularul, individualul. Naționalismul oferă un adăpost tuturor oamenilor frustrați, temători. Este nostalgia prizonierului. Când stai douăzeci de ani în închisoare, după ce ieși, ai o nostalgie, o frustrare, pentru că acolo aveai acoperiș și venea gardianul și-ți dădea de mâncare, nu trebuia să cauți o slujbă, să-ți rezolvi problemele, să plătești chiria, să-ți cauți o casă, să-ți cauți o nevastă, să-ți îngrijești copiii și așa mai departe.
Când s-a prăbușit uriașa închisoare care a fost comunismul, comuniștii s-au trezit singuri, fără părinți, și a trebuit să se atașeze de ceva, să aibă o siguranță, o certitudine, și naționalismul le-a oferit asta. Le-a oferit casa aceasta care este patria.
– Este naționalismul o piedică pentru democratizarea și pentru intrarea României în structurile europene, pentru europenizarea în spirit a României?
– Există rădăcini antioccidentale puternice în societatea românească. Ele au fost alimentate de propaganda oficială în ultimii 20-25 de ani. Dar eu cred că dacă vom avea succes economic și reforma politică va stabiliza societatea, acest sentiment se va diminua. Naționalismul e foarte mult alimentat de sărăcie, de haos, de incertitudine, de frica de schimbare.
Eu am călătorit mult în Occident și să știți că, din zece întrebări, șapte sunt în legătură cu naționalismul românesc. Deci lumea în Occident are impresia – și cred că-i o impresie falsă – că naționalismul românesc este mult mai puternic decât este în realitate, că apar fenomene periferice: mișcări legionare, de extremă dreaptă, anumite discursuri politice ținute de anumiți lideri, anumite campanii de presă (exemplul antisemitismului care se manifestă în unele ziare și chiar la tribuna Parlamentului), alte gesturi ale guvernului – inaugurarea statuii lui Antonescu, care este totuși adjudecat drept criminal de război și a declarat război SUA –, aceste lucruri au declanșat o mare îngrijorare la Departamentul de stat.
Președintele Iliescu a fost informat despre asta, i s-a comunicat îngrijorarea autorităților americane în legătură cu aceste evenimente. PUNR, care este partid de guvernământ, are ca doctrină antimaghiarismul. Oficial, ei cred că tot răul României se datorește faptului că avem o minoritate maghiară și că avem o vecinătate ungară la granița de vest. Lucrul acesta produce îngrijorare în cercurile politice occidentale și miniștrii sau parlamentarii români care au fost prin Occident pot să confirme.
TIMPUL nr. 3 (20) din martie 1995 și nr. 4 (21) din aprilie 1995
Deci se vor bate Rotschild cu Rockefeller;Elon Musk cu Bill Gates;Amazon cu Mociulski s.a.
Ce e acm in Palestina se numeste Holocaustul Palestinian dupa care urmeaza Holocaustul Planetar pt ca „goyim-ii” nu vor sa se trezeasca sa ia atitudine si vor fi eliminati toti.Dupa eliminarea tuturor cele 13 familii bogate globale evreiesti se vor elimina reciproc prin razboire intre ele ca sa ramana numai una ca sa stapaneasca pamantul si sa il supuna numai ei cum zic ei ca zice „Scriptura” la cartea Facerea despre ei.Ei asa cred ca numai o singura familie din celev13 va stapani pamantul care va iesi castigatoare dupa razboiul care va fi intre cele 13 familii.WEBCAM LIVE ROMÂNIA
Jurnalul.ro › Special › Doi parlamentari USR vor despăgubirea, prin lege, a persoanelor care au fost internate în casele de copii, între 1947-1997
Doi parlamentari USR vor despăgubirea, prin lege, a persoanelor care au fost internate în casele de copii, între 1947-1997
de Ion Alexandru | 19 Mar 2024 • 08:40
Doi parlamentari USR vor despăgubirea, prin lege, a persoanelor care au fost internate în casele de copii, între 1947-1997
Toate persoanele care au fost instituționalizate, în perioada comunistă și în primii ani după Revoluție, în casele de copii, ar trebui să beneficieze de o indemnizație lunară egală cu 10% din salariul mediu brut, de scutirea plății taxelor și impozitelor și de o reducere cu 50% a taxelor de înscriere în învățământul universitar de stat.
Acestea sunt prevederile unui proiect de lege inițiat de doi parlamentari USR și aflat în dezbaterea Senatului. Inițiatorii proiectului susțin că statul este obligat moral să despăgubească aceste persoane pentru traumele fizice și psihice suferite în aceste centre de asistență socială. CES nu este de acord cu această lege, deoarece nu poate fi calculat un impact bugetar. Nu există o estimare reală, nici măcar una aproximativă a persoanelor care ar putea beneficia de aceste prevederi, numărul acestora putând ajunge chiar la două milioane de cetățeni.
Proiectul de lege în discuție poartă denumirea de propunere legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor care au trăit experiența caselor de copii din România, în perioada 1947-1949, și este inițiat de senatorul Ambrozie-Irineu Darău și de deputatul Marius Andrei Miftode, ambii de la USR. Cei doi explică, în motivarea textului legislativ propusă, că „sub regimul comunist, politica pronatalistă, asociată cu sărăcia extremă, au dus la creșterea alarmantă a numărului de orfani. Centralizarea națională a acestor copii a rezultat în înființarea unor case de copii, numite leagăne. Aceste instituții erau conduse predominant de medici, însă nu acordau suficientă atenție dezvoltării emoționale a copiilor, ceea ce a afectat semnificativ bunăstarea și calitatea vieții acestora”.
Potrivit expunerii de motive, „spre deosebire de contextul contemporan, în care asistența socială este văzută ca o abordare multidimensională care încearcă să echilibreze nevoile fizice, emoționale, educaționale și sociale ale copilului, îngrijirea copiilor în perioada comunistă era marcată de neglijență și de lipsa de preocupare pentru nevoile de bază ale copiilor. Efectele acestei perioade nefaste încă persistă în societatea românească, mai ales în rândul celor care au fost direct afectați de aceste condiții inumane”.
Reparații morale și materiale, cu 57 de ani întârziere
Cei doi parlamentari USR arată că, în Legea 2/1970, înlocuită abia în 1997, prin OUG 26/1997, scopul principal al legii stabilea un regim structurat pe cinci tipuri de instituții specifice: leagăne pentru copii mici, case de copii pentru preșcolari și școlari, grădinițe și școli pentru deficienți irecuperabili, școli profesionale și licee pentru deficienți irecuperabili, cămine școală atelier pentru deficienți parțial recuperabili și cămine pentru deficienți irecuperabili. „Ceea ce a transformat această situație dezastruoasă într-o tragedie reală au fost abuzurile fizice și psihice frecvente în centre, însoțite de o lipsă cronică de îngrijire primară și de hrană adecvată. Acestea nu erau cazuri izolate, ci părți ale vieții de zi cu zi în aceste instituții. Metoda prin care se acorda «îngrijire» copiilor în unele centre dădea naștere abuzurilor și violenței. Nu doar îngrijitorii erau cei care aplicau pedepse copiilor, dar și copiii mai mari obișnuiau să bată copiii mai mici sau să-i supună unor tratamente violente sau abuzuri sexuale”, se mai arată în acest document.
Irineu Darău și Marius Andrei Miftode consideră că, astfel, trebuie elaborată o lege pentru compensarea morală și financiară a persoanelor care au trăit experiența caselor de copii în perioada 1947-1997, structurată pe șase principii. Primul principiu se referă la respectarea drepturilor omului. După care, compensarea pentru suferințele trăite, deoarece „mulți dintre acești oameni au suferit traume semnificative, care au avut efecte pe termen lung asupra sănătății lor mentale și fizice”. Urmează principiile reconstituirii încrederii în sistem, responsabilitatea statului, educația și impactul social.
e pana cand din toate va ramane numai una
prin tzintirimu Bellu e mormantu gunoiului Mihnea Constantinescu
-nu ne aminteam,aici:
[PDF] Biografia Ambasadorului Mihnea Marian Constantinescu
http://www.mae.ro › sites › default › files › file › biografia_ambasadorului_…
A avut o colaborare apropiată cu Casa Regală a României, fiind membru al „Consiliului Regal” și membru al Consiliului Director al Fundaţiei „Colecţia Familiei …
-pe cotidianul.ro
comentariul ca ‘margareta’ e custodele Ordinului SOVIETIC Pobeda
e absolut cenzurat,
na!
-marggeritte sau asa ceva,
mai aproape de pronuntzie.
holocaust la comentariu!
glumiti poate:
-vretzi sa citim lăturile alea despre „realitatea americana”?????
Gelu Vișan despre Antonescu: „e dator la poker la tot Bucureștiul“
Posibila desemnare a lui Crin Antonescu drept candidat unic al coaliției la alegerile prezidențiale îi face pe mulți să dezvăluie amănunte despre fostul liberal. Unul dintre aceștia este fostul senator Gelu Vișan care scrie pe FB: „Caracter, frate, dar toți îl știm pe Crin: Cartofor, e dator la poker la tot Bucureștiul, pierde nopțile la jocuri, se scoală la ora 17, e varză. Mai sunt și altele.
Politică însă știe. De stil vechi, pe ticăloși. Tocmai bun de păpușat de către Helvigh. (…)
Helvigh nu a știut/crezut că CIA l-a schimbat din funcție din cauza suspiciunilor cu rușii, și de atunci i s-a pus pata pe Iohannis. Cel care a gestionat dinspre Bruxelles lovitura de stat a fost chiar Helvigh cu mâna lui Antonescu și a soției care a convins-o pe Ursula că vin rușii.
Nu intâmplător Antonescu a lăudat lovitura de stat a CCR, imediat ce s-a produs.
Pentru a duce la bun sfârșit planul, după ce au scăpat de Georgescu, il vor pune pe Bolojan la Senat și-i vor da un șut în fund lui Iohannis, poporul va aplauda, lui Bolojan îi va fi safisfăcut orgoliul de a fi președintele țării(!!), chiar și interimar, iar drumul lui Crin va fi liber“
https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/politica/gelu-vi-an-despre-antonescu-a-e-dator-la-poker-la-tot-bucure-tiula–217575215.html
Amintiri de familie – SATANISTA: Cartoforul dator vandut Crin Cacarau Satanistul face semnul ,,666’’
https://www.national.ro/wp-content/uploads/2018/09/crin-antonescu.jpg
Lasconi a facut si ea semnul ,,666’’ Ca Cacarau, dar corect, cu dreapta – a fost prin zoiare.
Dar face si acest semn satanist : https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/06/22/Lasconi-1000×600.jpg
Profesoara Porno Elena Lasconi, cu ochelari, sa para culta in cap si toba de carte https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/12/02/Lasconi-1000×600.jpg
,,Regele’’ ciorditorilor Cioabă: Elena Lasconi a vrut să mai ia la ea la USR,, https://www.cotidianul.ro/regele-cioaba-elena-lasconi-a-vrut-sa-mai-ia-la-ea-la-usr/
Foto https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2018/01/19/cioaba.bc2jr0ehwx-1000×600.jpg
Satanisti pe strada : https://www.activenews.ro/thumb-637?/articole/194183.jpg