Ana Radu Chelariu si studiile de mitologie comparata

Constantin Eretescu

Ana Radu Chelariu este o folcloristă și scriitoare formată în România, care își dă acum măsura în Statele Unite. Născută la București în 19 noiembrie 1946, autoarea (care semnează și Ana Radu, Ana Chelariu, Anca Chelariu, Ana R. Chelariu) a absolvit Facultatea de filologie a Universității Bucureești în anul 1971. Titlul lucrării de diplomă, – conducători științifici fiind Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu – Nemesis în basmul popular A-Th 325, Vrăjitorul și ucenicul său, o plasează definitiv în tabăra celor care aveau să-și dedice viața cercetărilor comparatiste. Vocația, întârziată de emigrarea din 1979 în America și de nevoia unei calificări noi în țara de adopție, – Ana Radu Chelariu obține aici licența în Știința Informației și Bibliotecilor –, se realizează în cele din urmă.
Una din primele teme pe care le tratează cercetătoarea este aceea a semnificațiilor mitice ale baladei “Soarele și luna” și locul ei în contextul mitologiilor indo-europene. Motivul soarelui și lunii ca frați figurează în Motif Index of Folk Literature al lui Stith Thompson și poate fi regăsit în folclorul și mitologia popoarelor indo-europene. Ana Radu Chelariu face un inventar detaliat al culturilor populare în care apare mitul genezei celor doi aștri, de la cuplul Artemis-Apollo, la zeița Anahit din mitologia armeană, și fratele ei, Ardvi Sura Anahita din Avesta. Potrivit concluziilor ei, în numai două dintre ele, în mitologia românilor și în imnele vedice căsătoria soarelui și lunii, ca frate și soră este perceput drept incest și condamnată. În balada noastră, soarele-frate o cere pe sora lui în căsătorie. Pentru a preveni incestul, ea impune o seamă de condiții care sunt îndeplinite și, atunci când consideră că nu mai are încotro, se aruncă în mare. Mai recent, balada a făcut obiectul unui studiu amplu al lui Ion Taloș, (Cununia fraților și nunta soarelui. Incestul zădărnicit în folclorul românesc și universal, editura Enciclopedică, București, 2004) care semnalează că, într-o seamă de versiuni, căsătoria sfârșește prin a se produce, dar icoanele din biserică, martore ale incestului, varsă lacrimi de sânge pentru a arăta lumii că legătura dintre frate și soră este nelegiuită:
La biserică pleca
Să facă cununia.
În biserică intrau,
Icoanele lăcrimau,
Dar nu plângeau cum se plânge,
Plângeau cu lacrimi de sânge,
Să vadă întregul sat,
Că ăsta-i mare păcat,
Și-s păcate neiertate
Să se ia soră cu frate.
(Culeg. Amalia Pavelescu, Tălmăcel, Sibiu, Cf. Ion Taloș, Op. cit., pag. 385)
Personajul feminin din conflictul baladei este identificat drept un supraviețuitor al culturii neolitice. Elemente ale ei, cu alte funcții, sau fără vreo funcție, în forme schimbate prin circulație pe vaste spații geografice, au ajuns până în contemporaneitate. Marija Gimbutas este cea care a definit, pe baza materialului arheologic, societatea neolitică drept matriarhală, având ca divinitate pe Marea Zeiță. Corespondenta ei în cultura românească ar fi Ileana Simziana, numită de asemeni Cosânzeana, sau Sânziana. Ea este asemeni fecioarei Artemis din mitologia greacă, o divinitate de tip arhaic, posibil pre-indo-european, asociată cu riturile de fertilitate agrară și stăpână a animalelor.
Motivul căsătoriei soarelui este tratat și în “Cicoarea”, un cântec cules de G. Dem. Teodorescu, cu deosebirea că, de data aceasta, fata nu mai este astru, ci o fată de rând, uneori zână. În vreme ce în versiuni bulgare sau sârbe ale cântecului fata se căsătorește și devine ea însăși un soare, e drept că mai blând, soare de primăvară, în cântecul românesc fata se încăpățânează să refuze oferta și este transformată în cicoare. Bun prilej pentru identificarea miturilor și pieselor folclorice în care o femeie este fie simbol al unei flori, fie metamorfozată în floare. Este stabilită astfel și similaritatea de funcție între Ileana Cosânzeana ca divinitate agrară și cicoarea, una din plantele, alături de mătrăgună, cucută, busuioc, avrămeasă, isop, asociate cu riturile de fertilitate practicate până aproape de zilele noastre.
Un punct de vedere interesant și asocieri neașteptate între ciobanul ucis de fârtații săi și alte fratricide din mitologiile europene sau cea indiană este afirmat în studiul despre Miorița, pe care autoarea o consideră vestigiu al unui rit de fertilitate. Punctul de pornire al investigației motivului testamentul ciobanului îl constituie observația că populațiile indo-europene erau preponderent triburi pastorale, a căror existență depindea de animalele pe care le îngrijeau. De aici nenumăratele interdicții și tabuuri al căror rost era menținerea stării de sănătate a turmei. Una dintre ele, păstrată până aproape de zilele noastre în unele zone ale țării, era prohibiția ca baciul stânei să aibă relații sexuale pe durata cât oile se află la munte, în îngrijirea lui. Literatura noastră de specialitate consemnează numeroase alte îndatoriri ale ciobanilor, printre care și aceea de a spune câte o poveste seară de seară în perioada de gestație a oilor, pentru a spori șansele nașterii unei oi năzdrăvane, capabile să vorbească. Sacrificiul ciobanului și dorința lui de a fi îngropat în strunga oilor este socotit a fi parte a unui ritual de transformare. Poate chiar a unui ritual de fertilitate a stânei, așa cum în mitologiile altor popoare, moartea fratelui duce la întemeierea unui oraș sau regat. Cerințele neașteptate ale ciobanului care ia în considerare moartea apropiată după ce aceasta îi este anunțată de oaia năzdrăvană, legate de locul unde vrea să fie înmormântat, de obiectele pe care să le aibă în preajmă, au făcut obiectul mai multor exegeze. Concluziile nu au fost întotdeauna identice.
Păcală este unul din personajele cele mai cunoscute ale prozei noastre populare din perioada mai veche. Eroul și-a pierdut mult din atracție în ultima jumătate de secol, dovadă puținele antologii și studii analitice care să-i fi fost consacrate, pentru a fi înlocuit cu Bulă, versiunea lui modernă, om politic, aparent greu de cap, dar venind adesea cu soluții neașteptate, peste care nu se poate trece ușor. Păcală român și frații lui, Cadet Cruchon, Giufa, Hermes, Till Ulenspiegel, Peik, Puca etc. sunt niște excentrici, oameni care se definesc prin comportamente ieșite din comun, adesea scandaloase. În stratul adânc al ieșirilor neconvenționale, pot fi descoperite rosturi adânci, semnificații mitice. Una din faptele lui Păcală este aceea că se urcă pe vârful unui munte, face acolo un foc mare și pune în el rășină. Fumul se ridică până la Dumnezeu. Totul funcționează ca un tratament, fiindcă, răcit până atunci, Dumnezeu se vindecă și-i acordă lui Păcală protecție. Și de asemeni un fluier fermecat. Astfel protejat, eroul popular se lansează în tot felul de aventuri din care nu iese niciodată în pierdere. Păcală este un personaj eminamente etic, reprezentant al unui partid de opoziție cu un singur membru. El dezvăluie viciile celor din jur, îndeosebi ale celor aflați pe treapta de sus a societății, imoralitatea, zgârcenia. Râsul spală păcatele, îl reîntoarce pe cel care a greșit înapoi în umanitate.
Toate aceste studii, apărute independent, sunt încorporate în versiunea românească a volumului Metafora metaforei, unde li se adaugă câteva altele, împreună cu o temeinică încadrare a motivelor care fac obiectul studiului în ansamblul teoriilor privitoare la indo-europeni și la școlile românești și europene de mitologie. Mai sunt incluse în volum studiul de cosmogonie, perechea gemelară română Fârtat/Nefârtat între gemenii divini din mitologiile indo-europene, motivul vânătorii rituale în ceremonialul de nuntă românesc, Iovan Iorgovan sau mitul eroului care ucide balaurul și Moș Crăciun și rădăcinile lui mitologice. Fiecăruia dintre ele i se cuvine un comentariu, fiindcă Ana Radu Chelariu străbate o bibliografie vastă în căutarea confraților eroilor din folclorul românesc în celelalte culturi. Mă voi rezuma la evocarea trăsăturii de bază a ucigătorului de balaur, atât de bine reprezentat în folclorul oltenesc prin Iovan Iorgovan. V. I. Propp (Rădăcinile istorice ale basmului fantastic) face remarca interesantă că zmeului i-a fost dintotdeuna specifică natura acvatică. La început ea nu motiva în nici un fel lupta cu zmeul, căci el stăpânește apele spre binele oamenilor. Odată cu dezvoltarea agriculturii, funcția lui este însă preluată de zei, care îl ucid pe zmeu, dăruind oamenilor apele și râurile înghițite de el. (pag. 324) Acesta este momentul în care apare Făt-Frumos. El este cel care se duce să lupte cu monstrul acvatic, îl doboară și ia fata care fusese dată balaurului. Sacrificiul uman în vederea unei recolte bune nu se mai justifica. Este, într-adevăr, posibil de identificat în actul eroului ecoul unor motive legate de fertilitate și ploaie. După cum viața îndelungată a baladei în spațiul dunărean din jurul Porților de Fier și numărul mare de variante culese trebuie pus în legătură cu musca columbacă, o plagă care a bântuit multă vreme regiunea.
Cufundarea Anei Radu Chelariu în domeniul mitologiei comparate trebuie apreciat și în speranța retrezirii interesului pentru acest tip de cercetare în generația tânără. Terenul a mai fost umblat de folcloriști și lingviști de seamă ca Fochi, Vrabie, Caraman, Rosetti, mai ales în relație cu manifestări spirituale românești și cele din lumea romană sau spațiul balcanic ori slav înconjurător. Puțini s-au angajat în descoperirea legăturilor dintre miturile noastre și miturile din lumea celtă sau indiană. E timpul să lărgim spațiul investigațiilor.
Și un ultim cuvânt despre titlul volumului. Punctul de pornire este definiția mitului, ca istorie care încearcă să înțeleagă sensul vieții, al naturii și lumii înconjurătoare, o istorie care operează cu simboluri și cu metafore. În cursul îndelungatei lor circulații ca mituri, dar și ca basme sau balade, simbolurile inițiale și-au schimbat sensul. Metafora s-a adaptat continuu evoluțiilor culturale și sociale, devenind metaforă a metaforei primordiale, secundare etc. Un titlu bine găsit și bine ilustrat în coperta produsă de Claudia Tache.
Merită evocat în acest context interesul folcloristei pentru lucrări referitoare la cultura ori spațiul locuit de români, cum ar fi Adrian Poruciuc, Studying the Prehistoric Roots of Romanian Carols sau Irina și Nicholas Florov, The 3000 Years Old Hat, New Connections with Old Europe: The Thraco-Phrygian World, scrieri care, mă tem, sunt încă necunoscute specialiștilor noștri.
Confruntați cu studii riguroase de mitologie, ne vine greu să credem că în spatele lor se află și un scriitor, ba chiar unul care a fost fascinat de basme, într-atât încât a scris, a difuzat poveștile create prin radio, le-a cuprins în cărți. E totuşi adevărat. Și tot ea, în colaborare cu Nina Ceranu sunt autoarele primului volum de corespondență prin e-mai apărut în România. Este și unul din puținele publicate în lume. Un schimb epistolar care nu e centrat în jurul unei teme, dar care ne dă speranța că genul ca atare nu va muri.
Lista lucrărilor publicate de Ana Radu Chelariu stă mărturie acestor preocupări multiple:
Lucrări de mitologie
Volume
Metafora metaforei. Studiu de mitologie comparată, 155 pag., Cartea românească, București, 2003;
Recenzii: Mircea A. Diaconu, Un teritoriu fascinant și recuperat: mitologia comparată, în Dacia literară, An. XV, nr. 55, (4/ 2004), pag. 11.
Studii
“Comparative Mythology: Examples of Indo-European and Possibly Old-European Themes in Romanian Mythology”, în Romanian Civilization, Vol. III, Nr. 1, Spring-Summer 1994, pag. 88-97;
“The Romanian Ballad “Cicoarea”, în Romanian Civilization, Vol. IV, nr. 2, Summer 1995, pag. 71-74;
“The Indo-European Trickster in Mythology and Folklore. A Comparative Study”, în Romanian Civilization, Vol. VIII, Nr. 2, Fall 1999, pag. 87-93;
“Miorița”, în Orient latin, Revistă trimestrială de literatură și arte, Timișoara, An. VII, nr. 3, 2001, pag. 18-19;
“Ioan Petru Culianu, Gnosele dualiste și cosmologia la români”, în Origini, 1-2-3, 2010, pag. 80-83.
Recenzii
The 3000 Years Old Hat, New Connections with Old Europe: The Thraco-Phrygian World. Irina Florov and Nicholas Florov, 2001, Vancouver: Golden Vine Publishers, 303 pag.+ill., map, în Balkanica, 16, 2003, pag. 228-230;
Mărturii din străvechea lume a traco-dacilor, în Origini, nr. 11-12, 2004, pag. 67-68;
Colinde, Colinde. Adrian Poruciuc: Studying the Prehistoric Roots of Romanian Carols, în The Journal of Archaemythology, Vol. 6, Winter 2010, revistă online.
Publicistică
Aievea, în Balada, nr. 24, Ediția de primăvară, 2002.
Româneasca stradală, în Conexiuni, revistă online, 2006.
Scrieri literare
Volume
Taina fericirii, 67 pag., Editura Ion Creangă, București, 1978;
Recenzii: Ildico Achimescu, În premieră națională, la Timișoara s-a născut primul roman epistolar pe Internet; Ion Arieșanu, Privind printre cărți; Alex. Ștefănescu, Pălăvrăgeală pe Internet, în Ziarul Economic, 21 iulie 2002.
Libertățile bufniței. Mai dă-mi un e-mail de viață, 178 pag., (Ana Chelariu@West-Nina Ceranu@Est), Eubeea, Timișoara, 2002
Nea Nae mănâncă luna, 16 pag., Eubeea, Timișoara, 2003.

Extras din revista
vetiver
Portalul Scriitorilor Româno-Americani din New York/Romanian-American Writers in New York