Intransigenţa pe care o arată instituţiile UE de la Bruxelles faţă de mecanismul politic declanşat de USL pentru demiterea lui Băsescu, a dat o gură de oxigen dreptei româneşti. Aflată după un şir de înfrângeri categorice, coaliţia care a sprijinit regimul Băsescu – Boc s-a destrămat, iar soluţia de avarie MRU nu a putut să o salveze.
PDL a reuşit cu greu să se adune după alegerile locale iar noua conducere vrea să legitimeze partidul ca o forţă care poate reveni în prim plan în campania pentru referendum. La fel, MRU găseşte un prilej nesperat pentru lansarea unei mişcări de dreapta elitiste tot sub umbrela luptei lui Băsescu pentru reîntoarcerea la Cotroceni.
În ţară, mesajele de la Bruxelles sunt receptate destul de puţin selectiv, există puţine interpretări care să explice platformele politice de pe care sunt ele lansate. Susţinătorii lui Băsescu, prin instituţiile abilitate, au reuşit să alarmeze instantaneu şi aproape isteric vocile de la UE care au înghiţit cu mare plăcere minciuna „loviturii de stat”. Pentru PPE şi generalii ei care au poziţii cheie la Bruxelles, debarcarea lui Băsescu prin referendum ar fi o înfrângere politică grea.
Schimbarea din România vine după victoria clară a socialiştilor în Franţa, iar „contaminarea” Europei ar însemna o catastrofă pentru dreapta. Portugalia, Spania, Grecia, Italia nu suportă planurile de austeritate şi social democraţii germani pot spera să facă din filosoafa austerităţii, cancelarul Merkel, o amintire. Iată de ce lupta pentru salvarea lui Băsescu are acum o semnificaţie mai largă decât o pot da confruntările noastre considerate periferice. Aşa au devenit toate gogoşile umflate fabricate în „patiseria Macovei” teme de mare respiraţie europeană.
Dar există şi un alt motiv important pentru PPE ca Băsescu să fie „recuperat”. În toamnă, la Bucureşti este programat congresul PPE, acţiune politică gândită din 2011, ca un sprijin pentru regimul Boc- Băsescu, în campania electorală a anului 2012. Capitala României figurează încă drept gazdă a evenimentului pe site-ul PPE dar de cine vor fi primiţi cu braţele deschise şI cu flori şefii de guvern şi liderii reprezentativi ai dreptei europene?
La Cotroceni, ar sta Crin Antonescu, la Guvern, Victor Ponta, la Parlament, noii preşedinţi de Cameră ai USL.
Cei de la PPE şi de la Bruxelles nu au crezut că într-o săptămână dispar gazdele lor bune, care îi asigurau în 2011 că va fi organizat la Bucureşti cel mai grozav congres.
Aţi înţeles mai bine de ce Ponta nu este constituţional şI în afara statului de drept?
Aţi înţeles de ce referendumul trebuie să aibă condiţii cât mai drastice pentru ca Băsescu să revină Preşedinte, nu prin vot, ci prin prag?
(Autor: DAN CONSTANTIN)