Daca ati fi stiut toate acestea,l-ati mai fi votat?

Si sa vedeti ce urmeaza…

Toată lumea vorbeşte de pericolul unguresc ! Dar nimeni nu observă alţi alogeni, poate chiar mai periculoşi decât ungurii , care slujesc interesele duşmanilor României… Măcar parte dintre organizatiile de unguri sunt duşmani făţişi ai statului românesc unitar şi indivizibil, aşa că ştim măcar la ce să ne aşteptăm! Ce ne facem insa cu alţi minoritari, susţinuţi si de români autothtoni ,care pozează în adepţi ai progresului democratiei,dar vor să reîntoarcă Transilvania în Evului Mediu? Si in timp ce românii se manifestă cu dragoste fireasca faţă de saşii din Ardeal, aceştia le răspund cu o atitudine şovină, cum face, de exemplu sasul provenit din Agnita, Bernd Fabritius, care a fost ales în Bundestag anul trecut. Dacă exaltata presă cosmopolită din România trâmbiţa că acest Fabritius este primul român intrat în Bundestag, iată ce răspundea, cu aroganţă şi superioritate ariană, „românul” într-un interviu al „AGERPRES: Dumneavoastră vă simţiţi mai mult român sau mai mult german?;
Bernd Fabritius: „Eu sunt german,adica german din România… Dacă vă referiţi la român, la naţionalitate, eu nu sunt român, eu sunt neamţ. Eu am doar rădăcini din România, mă simt ca un sas care provine din România.”
Bernd Fabritus (parlamentar german şi preşedinte al Asociaţiei saşilor transilvăneni din Germania), Erika Steinbach (preşedinta Uniunii etnicilor germani expulzaţi – acuzată în Polonia de neonazism şi revizionism), Carmen şi Klaus Iohannis. (Foto: Rainer Lehni)

E clar că aceşti indivizi, cu radacini de circa 800 de ani in Transilvania, neagă cu înverşunare apartenenţa la poporul român, Adică, pe înţelesul tuturor, s-a cam terminat cu „cetăţenii români de altă naţionalitate” ! Etnicii germani, ca acest Bernd Fabritius, sunt urmaşii saşilor şi şvabilor din organizaţia hitleristă Grupul Etnic German.
Bernd Fabritus (parlamentar german şi preşedinte al Asociaţiei saşilor transilvăneni din Germania), Erika Steinbach (preşedinta Uniunii etnicilor germani expulzaţi) – acuzată în Polonia de neonazism şi revizionism), Carmen şi Klaus Johannis. (Foto: Rainer Lehni).
De fapt, în cazul lui Bernd Fabritius, nu este nici măcar o succesiune figurativă, deoarece… este descendent direct al unuia dintre şefii minorităţii fasciste germane din România, Fritz Fabritius.

În luna mai 1933, Fritz Fabritius a fondat Partidul naţional-socialist al germanilor din România care propagă ideile naziste, membrii purtând uniformele paramilitare naziste şi folosind zvastica drept simbol. Ulterior această organizaţie, împreună cu altele similare, s-au reunit în Grupul Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe in Rumänien), la care a aderat şi Biserica Evanghelică.Atunci considerau că „Adolf Hitler e mai important şi mai aproape de saşii transilvăneni decât Dumnezeu!”. Grupul Etnic German a militat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru crearea unui nou stat, denumit Donauland („Ţara Dunării”), din care urmau să facă parte Transilvania şi Banatul, ca parte din Mitteleuropa…
Bernd Fabritius aranjează jocurile din culise pe lângă guvernul german, ca să impună presiune asupra României pentru retrocedări care încalcă în mod cert Convenţia de Armistiţiu din data de 12 septembrie 1944 şi Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai, prin care Grupului Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe) i-au fost confiscate averile şi a fost desfiinţat fiindcă era o ORGANIZAŢIE NAZISTĂ!
Klaus Iohannis provine din mediul „Germandom” din România, căruia i se atribuie virtuţi precum „corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă”. El este preşedintele organizaţiei „Germandom” locale, „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), care, precum multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone, în Europa de Est si Sud – Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. Caci ei stiau…

FDGR, ca şi preşedintele său, Iohannis, este strâns asociat cu reţelele „Germandom” răspândite peste tot prin Europa. FDGR este membru asociat al FUEN („Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene”), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-al doilea război mondial, de foşti nazişti. În cadrul FUEN, FDGR-ul este, de asemenea, membru al „Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane” (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN SRI acolo si cam nici pe-aici, nu este membru…

Prietenul său din Romania , Klaus Werner Iohannis,atunci primar al Sibiului şi mare vedetă liberală, a retrocedat deja majoritatea imobilelor din centrul Sibiului – inclusiv Muzeul Brukenthal! – către FDGR şi biserica evanghelică (membră şi aceasta a Grupului Etnic German, la care aderase cu tot cu imobile şi terenuri imobile, hăt in data de 11 august 1941),Asta după ce a sfidat toate legile posibile, interne şi internaţionale, inclusiv Constituţia României, oficializând abuziv la Judecătoria Sibiu calitatea de succesor al organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German pentru Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), al cărui preşedinte era la data respectivă (28 mai 2007), prin sentinţa civilă nr. 2790. Amănuntele şi dovezile privind această ticăloşie nemărginită, datorită căreia Sibiul istoric nu mai aparţine României decat doar scriptic..,( le găsiţi aici: http://www.justitiarul.ro/jaf-imobiliar-la-sibiu-retrocedari-ilegale-catre-fdgr-succesor-al-organizatiei-naziste-grupul-etnic-german-i)/