Comentariul dlui JUDEX

Am stat mult în cumpănă. Să vă răspund, sau să vă neglijez. pînă la urmă a biruit prima alternativă. dar nu mă voi avînta în justificări sau explicaţii pe marginea răspunsului dumitale. Ce am scris mai înainte este cred suficient pentru o minte sănătoasă să înţeleagă esenţa lucrurilor.
D-ta zici că eşti arhitect, eu sunt inginer care am proiectat zeci de nave de la zero. În plus, am vreo 25 de ani de cercetare ştiinţifică pe domenii de specialitate tipic navală. Am proiectat împreună cu colegii mei nave performante vîndute cu succes în ţări ca Belgia, Norvegia, India, Africa de Sud, Israel ca să nu mai voebesc de ţările foste socialiste cu ieşire la mare. Şi ştiu ce vorbesc. Am făcut destule calcule tehnico-economice asupra viabilităţii proiectelor. Lăsaţi la o parte aprecierile denigratoare la adresa inginerilor români sau a industriei româneşti gen Petrică Romînul care ne-au făcut atîta rău nouă, ca ţară, servind în fond trusturile străine concurente iniţiatoare şi susţinătoare a unei astfel de propagande, care pînă la urmă, cu concursul cozilor de topor din ţară, au pus industria şi economia ţării pe butuci.
Ţineţi minte domnule arhitect, dacă sunteţi încă tînăr, şi învăţaţi pentru viitor că o ţară prosperă nu se construieşte numai cu dorinţe şi lozinci. O ţară, cum era România după război nu se putea construi decît cu mari sacrificii suportate de toţi, de la vlădică pînă la opincă. Economicitatea trebuie să primeze în orice construcţie economică. Şi să ştiţi că înainte de 1989 se aplica acest principiu, al economicităţii. pentru că în caz contrar venea peste tine autorităţile de criminalistică şi dacă greşeai, te ascundeau pentru mulţi ani.
România, în anul 1989 era pe punctul de a realiza o economie funcţională pe baza unor investiţii din fondurile acumulate de ţară, cînd totul, deodată, s-a frînt. Cînd toată lumea a făcut revoluţie „ca să trăiască mai bine” ziceau aşa zişii „revoluţionari” de fapt nişte impostori, profitori ordinari care, aşa cum s-a văzut nu mult după „uciderea dictatorului”, urmăreau doar privilegii pentru ei şi familiile lor.
Şi dacă ar fi fost numai revoluţionarii. O pleiadă întreagă de profitori veroşi ai perioadei de decădere a economiei ce urma a fi revigorată după perioada de austeritate, indurată de un popor timp de un deceniu. Toţi aceştia au secătuit toate resursele de dezvoltare gîndite a soluţiona perioada de stagnare tehnologică şi a revigora o economie pentru a fi pe deplin funcţională. Toată această risipă de bunuri materiale şi resurse care a avut loc după 1989, această hemoragie a economiei româneşti a contribuit la DECAPITALIZAREA unităţilor economice care au intrat în datorii insurmontabile fiind vîndute în cele din urmă pe nimic profitorilor interni şi externi. Legea nr 31/1990 de creare a societăţilor comerciale după model occidental inspirată de Brucan, Petrică şi compania, a pus capăt cu brutalitate industriei româneşti care asigura crearea de bunuri materiale pentru societate şi pentru export, plus asigura locuri de muncă pentru toată populaţia validă a României. Aşa cum era ea, industria românească, criticată şi răscriticată, aducea în ţară 80% din valuta necesară funcţionării statului, restul, fiind adusă de agricultură, export de materii prime sau alte surse.

Este departe de mine gîndul de a aproba în totalitate măsurile dure de austeritate impuse de regimul socialist patronat de Ceauşescu, însă o măsură de gospodărire mai bună a resurselor trebuia făcută. În primul rînd, după 1989 cu o datorie externă ZERO şi cu creanţă în străinătate de vreo 2-3 miliarde de dolari, resursele trebuiau să fie orientate cu precădere spre modernizarea economiei iar nu spre consum cum credea cu incompetenţă Ion Iliescu după preluarea puterii pentru a fi susţinut de o masă amorfă de votanţi inconştienţi. El a deschis cu voluptate revoluţionară toate robinetele risipei, secătuind în cele din urmă bugetul ţării precum şi angajarea de credite externe pentru consum. Consumul peste măsură, necontrolat, duce la risipă şi la diminuarea resurselor financiare necesare dezvoltării şi modernizării. Practic prin anihilarea industriei producătoare de bunuri materiale am ajuns ca să nu ne mai putem plăti aparatul administrattiv şi de funcţionare al Statului Român din resurse proprii, recurgînd tot mai mult la împrumuturi externe. Nu sunt de vină guvernele care au încercat să mai cîrpească ceva după 2004 încoace ci însăşi baza materială precară de producere a mărfurilor de consum aici în ţară. Cu o industrie aproape distrusă, cum mai puteai oare satisface consumul populaţiei decît prin import? Iar importul nu se poate face decît cu valută străină. Iar valuta străină cu ce o aduci în visteria ţării dacă nu vinzi produsul muncii tale în afara ţării? Singura modalitate este mîna întinsă către cămătari. Altfel, aduci populaţia în stare de înfometare. Şi atunci ajungem la concluzia mea din finalul mesajului meu publicat de D-l Profesor Ion Coja.

Să mă laşi în pace d-le Nick cu DOGMA! Nu dogma ne-a adus în starea în care am ajuns, ci RISIPA! Risipa fără măsură. S-a creat o clasă de privilegiaţi consumatoare de imense surse financiare, parte din acestea scurgîndu-se poate şi în punga matale, pe lîngă faptul că s-au creat fel de fel de firme tăietoare de frunză la cîini care au căpuşat resursele statului cu miliade, fără să aducă careva beneficii finanţelor ţării. Toţi profitorii aceştia constituie vina pentru care balanţa externă a ţării noastre a ajuns la un deficit de zece ori mai mare decît pe vremea celui asasinat.

Poate îmi răspundeţi dvs., că eu nu mi-am explicat vreodată, ce acte de bravură nemaipomenită a făcut un general de armată român de acestuia i s-a făcut la 23.12 2011 o pensie lunară de 95.952 LEI NOI (Roni)? Adică omul greblează lună de lună de la bugetul statului aproape un miliard de lei vechi! O fi fost oare artizanul unei victorii ca cea de la Waterloo? sau poate o fi un superman!

Dumneata te lauzi c-ai făcut în mod „cinstit” un miliard de dolari din afacerile d-tale. Pînă la proba contrară nu am cum să pun la îndoială afirmaţia, dar tare mă mir, iar organele statului vor face pînă la urmă lumină cum au mai făcut şi-n alte cazuri. Şi tot oameni „cinstiţi” ca d-ta au fost băgati la bulău. Oameni cinstiţi care nici aflaţi în puşcărie nu recunosc că ar fi obţinut averile prin fraudă.
Economistul Cojocaru are perfectă dreptate cînd spune ce spune, că toate averile acestea sunt rodul deposedării, într-un fel sau altul, a unui întreg popor de bunurile sale acumulate de o viaţă.