CD
1.553 aprobate
denitsoc@gmail.com

CITATE DINCOLO DE TOCQUEVILLE
De CD

Politicienilor americani le place la nebunie să-l citeze pe Alexis de Tocqueville, aristocratul francez care a vizitat SUA în 1831 și a scris clasica „Democrație în America”. Tentatia de a-l cita pe Tocqueville este de înțeles, deoarece multe dintre opiniile sale rămân valabile la mai bine de 160 de ani de la publicarea cărții. Dar vorbitorii îl citează prea des pe Tocqueville fără să-l fi citit sau să se oprească să se gândească la ce a vrut să spună.

Și uneori se citează fraze pe care Tocqueville nici măcar nu le-a scris vreodată.
În introducerea de la discursul său de acceptare la convenția democrată, Bill Clinton a spus: „Sunt multe de care să fii mândru, dar mai sunt încă multe de făcut. Am învățat din nou că ceea ce a spus Alexis de Tocqueville este încă adevărat: „America este grozavă pentru că America este bună.”

Nimeni nu-l banueste pe Tocqueville de o mare profunzime filozofică si o eruditie geopolitică dar nici asemena platitudini nu a scris. Bill Clinton cu bagajul său de diplome de la Georgetown și Yale, cu bursa lui Rhodes la Oxford nu ar fi avut nevoie de citate false pentru a convinge oamenii că este inteligent și bine citit.

Nu s-a găsit vreodată această frază în lucrările lui Tocqueville. S-ar putea să facă parte dintr-un citat fals de al lui Tocqueville care începe: „Am căutat măreția și geniul Americii în porturile ei comode și râurile ei ample și nu era acolo”.
De zeci de ani, republicanii și democrații deopotrivă s-au scufundat în pasajul contrafăcut pentru a-și picta discursurile cu erudiție artificială.
Și acum si președintele Clinton a dus mai departe această tradiție nefericită.

Președintele Reagan în in discursul său la convenția GOP a inclus o litanie de pretinse zicale d’ale lui Lincoln despre guvern și bogăție, fiecare cu favoritul lui.
După cum au subliniat zeci de editoriale și eseuri, adevăratul autor a acestor panseuri citate de Reagan a fost un duhovnic care a scris maximele într-un tratat politic mult după moartea lui Lincoln.

Arthur Schlesinger a adulmecat falsitatea si a remarcat: „Trebuie să ne întrebăm cum poate cineva care dorește să-l admire pe Lincoln să presupună că cel mai pretențios și mai fericit scriitor care a fost vreodată președinte ar fi putut produce atât de mici banalități.”

De asemenea, trebuie să ne întrebăm de ce oricine dorește să arate că admiră opera lui Tocqueville? Deși Tocqueville a lăudat America în multe privințe, a văzut și pete întunecate; printre altele, nu știa de altă țară cu „mai puțină independență a minții și adevărată libertate de discuție”.

Și trebuie să ne gandim, de asemenea, de ce consumatorii de mesaje politice nu țin un președinte în exercițiu, sau oricare politician strict si viguros la același standard intelectual ca un fost președinte sau autor de studii politice ce este citat?

Dar pe langa politicienii inculti si cu diplome castigate in mod dubios, mai sunt si intelectualistii europeni. Prezentatori/ancore TV si analisti politici care cand se referă la America nu uită să arunce cu o mină doctă un citat adevărat sau fabricat ad hoc din Tocqueville, elocventă de piată, esuată in banalităti ieftine.

Uneori oameni apreciati in profesiile lor, care nu pot fi blamati că nu cunosc meandrele politicii, vor totusi să dovedească contrariul, devin admiratori ai “Democratiei Americane” si amintesc cu un glas nostalgic de scrierile lui Tocqueville. De parca pe vremea lui Tocqueville democratia era adervarată, directă si participativă.

Referirile si citatele din Tocqueville revin obsesiv si in discutiile cotidiene pe străzile din Atlanta, Roma, Québec, Londra sau Amsterdam despre situatia actuală si pretinsa democratie care ni se bagă pe gat. Or fi efectul intarziat al propagandei “subtile” ce aducea mărturii “nepărtinitoare “de la străinii ce au admirat măretia “Democratiei Americane”candva. Citatele in fals sau in afara cotextului puteau suna ca niste elogioase complimente.

Să ne uitam totusi si la personalitatea si opera lui Toqueville si să observăm relatia lui cu democratia:
„Democrația extinde sfera libertății individuale, socialismul o restrânge. Democrația acordă fiecărui om toată valoarea posibilă; socialismul face din fiecare om un simplu agent, un simplu număr.
Democrația și socialismul nu au nimic în comun decât un cuvânt: egalitate. Dar observați diferența: în timp ce democrația caută egalitatea în libertate, socialismul caută egalitatea în reținere și servitute.” – Alexis de Tocqueville

Pe de altă parte, in aceiasi perioada de timp, John Stuart Mill în cartea sa din 1859 “Despre libertate” ne spune urmatoarele: “Tirania majorității sau tirania maselor este o slăbiciune inerentă guvernării majorității în care majoritatea unui electorat își urmărește exclusiv propriile obiective în detrimentul celor ale fracțiunilor minoritare. Acest lucru are ca rezultat o oprimare a grupurilor minoritare comparabilă cu cea a unui tiran sau despot.”

Tocqueville, care disprețuia monarhia din iulie (1830–1848), și-a început cariera politică în 1839. Din 1839 până în 1851, a fost membru al camerei inferioare a parlamentului pentru departamentul Manche (Valognes). S-a așezat în centru-stânga, a apărat opiniile aboliționiste și a susținut comerțul liber în timp ce susținea colonizarea Algeriei dusă de regimul lui Louis-Philippe.

Sa retras din viața politică după lovitura de stat a lui Louis Napoléon Bonaparte din 2 decembrie 1851 și apoi a început să lucreze la cartea sa “Vechiul Regim și Revoluția”. Tocqueville a susținut că importanța Revoluției Franceze a fost de a continua procesul de modernizare și centralizare a statului francez care a început sub regele Ludovic al XIV-lea. El credea că eșecul Revoluției a venit din lipsa de experiență a deputaților care erau prea mărginiti pentru a abstractiza idealurile iluministe.

Tocqueville a fost un liberal clasic care a susținut guvernarea parlamentară și a fost sceptic față de extremele majoritarismului. În perioada petrecută în parlament, a fost mai întâi membru de centru-stânga înainte de a trece la centru-dreapta, iar natura complexă și neliniștită a liberalismului său a condus la interpretări și admiratii contrastante din spectrul politic.

Ura socialismul si a incercat sa creeze o situatie de compromise. În 1847, el a căutat să înființeze un partid “Tanărul de stanga”(Jeune Gauche) care să susțină creșterea salariilor, o taxă progresivă și alte preocupări legate de muncă pentru a submina atracția socialiștilor.

În timpul celei de-a doua republici, Tocqueville a fost de partea Partidului Ordinului împotriva socialiștilor. La câteva zile după insurecția din februarie 1848, el a anticipat că va avea loc o ciocnire violentă între populația muncitoare parizienă condusă de socialiști care se agita în favoarea unei „Republici Democratice și Sociale” și conservatorii, care includeau aristocrația și populația rurală.. Într-adevăr, aceste tensiuni sociale au explodat în cele din urmă în Revolta din zilele din iunie din 1848.

Tocqueville, care din februarie 1848 a susținut legi care restrângeau libertățile politice, a aprobat cele două legi votate imediat după zilele din iunie 1849 care restricționau libertatea cluburilor și libertatea presei. Acest sprijin activ în favoarea legilor care restrâng libertățile politice este în contrast cu apărarea sa a libertăților în Democrația în America.

Potrivit lui Tocqueville, el a favorizat ordinea ca „condiția sine qua non pentru desfășurarea unei politici serioase. El spera să aducă în viața politică franceză un fel de stabilitate care să permită creșterea constantă a libertății fără a fi împiedicată de zgomotele regulate ale cutremurelor. de schimbare revoluționară″.

În “Democracy in America”, publicat în 1835, Tocqueville a scris despre Lumea Nouă și ordinea sa democratică în plină dezvoltare. Observând din perspectiva unui om de științe sociale detașat, Tocqueville a scris despre călătoriile sale prin Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea, când revoluția pieței, expansiunea occidentală și democrația jacksoniană transformau radical structura vieții americane.

Tocqueville a văzut idealistic democrația ca pe o întreprindere care echilibrează libertatea și egalitatea, preocuparea pentru individ, precum și pentru comunitate. Cu toate acestea, într-o notă negativă, Tocqueville a remarcat că „în democrații manierele nu sunt niciodată atât de rafinate ca printre națiunile aristocratice”.

El a scris despre „Consecințele politice ale stării sociale a anglo-americanilor” spunând: „Dar se găsește și în inima omului un gust depravat pentru egalitate, care îi obligă pe cei slabi să dorească să-i coboare pe cei puternici la nivelul lor și care îi reduce pe bărbați la a prefera egalitatea în servitute față de inegalitatea în libertate”

Tocqueville comentează egalitatea spunând: „În plus, când cetățenii sunt aproape egali, le devine greu să-și apere independența împotriva agresiunilor puterii. Deoarece niciunul dintre ei nu este suficient de puternic pentru a lupta singur cu avantaj, singura garanție a libertății. este ca toată lumea să combine forțele Dar o astfel de combinație nu este întotdeauna în evidență”.

Pentru Tocqueville, ca și pentru Georg Wilhelm Friedrich Hegel și Karl Marx, societatea civilă era o sferă a antreprenoriatului privat și a afacerilor civile reglementate de codul civil.
Ca critic al individualismului, Tocqueville credea că prin asocierea în scop comun, atât în public, cât și în privat, americanii sunt capabili să depășească dorințele egoiste, făcând astfel atât o societate politică conștientă și activă, cât și o societate civilă vibrantă, care funcționează în conformitate cu politicile și legile civile ale statului.

În timp ce Tocqueville a văzut egoismul și individualismul ca vicii, el a văzut individualismul nu ca pe un eșec al sentimentului, ci ca pe un mod de a gândi lucruri care ar putea avea fie consecințe pozitive, cum ar fi dorința de a lucra împreună, fie consecințe negative, cum ar fi izolarea și acel individualism. ar putea fi remediată printr-o înțelegere îmbunătățită.

Când individualismul a fost o forță pozitivă și i-a determinat pe oameni să lucreze împreună în scopuri comune și văzut ca „interes propriu înțeles corect”, atunci a ajutat la contrabalansarea pericolului tiraniei majorității, deoarece oamenii puteau „prelua controlul asupra propriilor vieți”. fără ajutor guvernamental.

Este greu să-l urmăresti pe Tocqueville vorbind despre individualismul colectiv(?!) care lucrează pentru un scop comunitar. Dar asemenea absurde asocieri au mai facut si altii. Va ramintiti cumva de Reagan?
Cand indrazneste sa facă analize mai profunde Tocqueville vede individualismul doar ca o altă formă de egoism și nu o îmbunătățire calitativă a acestuia.

Egoismul izvorăște dintr-un instinct orb; individualismul din gândirea greșită mai degrabă decât din sentimente depravate. Egoismul provine atât din defecte ale inteligenței, cât și din greșelile inimii. Egoismul distruge semințele fiecărei virtuți; individualismul la început seacă doar sursa virtuţii publice. Pe termen lung, atacă și distruge pe toate celelalte și în cele din urmă se va contopi cu egoismul.
Sper ca a-ti putut urmări pană la final acest rationament, care nu a deranjat pe nimeni din cei care il citează.

Incuiat in dilemma clasică ce se circulă si astăzi a Democratiei care poate esua in Tiranie. Tocqueville a avertizat că democrația modernă poate fi pricepută să inventeze noi forme de tiranie, deoarece egalitatea radicală ar putea duce la materialismul unei burghezii în expansiune și la egoismul individualismului.
In sfarsit un rationament deja verificat de realitate, care il face profet, dar acest rationament nu este pe lista de citate.

Doar că egalitatea nu a devenit deloc radicală ci a dispărut intr-o disparitate cutremurătoare, iar materialismul crunt al bugheziei elitist-khazare si expansiunea uluitoare a egoismului si individualismului libertarian-progresiv s-a realizat in culmea Democratiei Americane, cand ni se mai cantă incă si astăzi sloganuri si citate din Tocqueville.

Media lovită puternic de propagandă nu se multumesc cu citatele care laudă Democratia Americană, dar mai si răsucesc si storc aceste citate să sune si mai mult si mai bine in sprijinul “ideii nobile de Democratie Americană.
Exemple de surse citate greșit sunt numeroase pe internet, cum ar fi „Americanii sunt atât de îndrăgostiți de egalitate încât ar prefera să fie egali în sclavie decât inegali în libertate”, dar textul original nu conține cuvintele „Americanii au fost atât de îndrăgostiți de egalitate” nicăieri.

Totusi imaginatia nu l-a iertat pe Tocqueville si l-a facut să vadă si posibilitatea unei Democratii tiranice, dar si aici imaginatia il tradează totusi si vede doar un aspect nenatural in societate si destul de duios pentru a fi numit o adevarată Tiranie.
Tocqueville a comparat un guvern democratic potențial despotic cu un părinte protector care vrea să-și păstreze cetățenii (copiii) drept „copii perpetui” și care nu încalcă voința oamenilor, ci mai degrabă îi îndrumă și prezidează oamenii în același mod ca un cioban care îngrijește. o „turmă de animale timide”.

Iată de ce Tocqueville rămane autorul cel mai des citat in America si chiar in occident. Condescendeta lui fata de Democratia Americana il face autorul preferat al Agentiei de propagandă – Agiprop care continuă traditia bolsevică si reuseste să abdice la principii de bază ale democratiei si să ne propună acum cu mult tupeu cenzura facută bineinteles de Agiprop si in interesul cetateanului aiurit cu citate din Alexis de Tocquevvile.

Idealizarea democratiei Americane atinge cote paroxistice atunci cand el ajunge să admire debilul si primitivul system judiciar american. În tratatul său din 1835, Democrația în America, el a explicat: „Juriul, și mai ales juriul civil, servește pentru a comunica spiritul judecătorilor minții tuturor cetățenilor; iar acest spirit, cu obiceiurile care îl însoțesc, este cea mai sănătoasă pregătire pentru instituţiile libere […] Îi învesteşte pe fiecare cetăţean cu un fel de magistratură.”

Pană si juristii si academia americană recunosc că Dreptul Comun aplicat in tările de limbă engleză, cu exceptia Scotiei, este un sitem primitiv, depăsit si dispus la prea multe deturnări si compromisuri. Este un sistem rigid si lipsit de abilitatea de a se adapta timpurilor contemporane, ii lipseste scheletul bine articulat al Dreptului Roman-Napolean.

Referindu-se la situatia Frantei si a Algeriei la acea dată, Toccqueville credea că necesitățile geopolitice ale vremii nu vor permite o retragere a forțelor militare din două motive: în primul rând, înțelegerea lui a situației internaționale și a poziției Franței în lume; iar în al doilea rând, schimbările în societatea franceză.
Tocqueville considera că războiul și colonizarea vor „restaura mândria națională; amenințate”, credea el, de „înmuierea treptată a moravurilor sociale” în clasele de mijloc. Gustul lor pentru „plăcerile materiale” se răspândea în întreaga societate, dându-i „un exemplu de slăbiciune și egoism”.

Tocqueville s-a exprimat într-un eseu din 1841 despre cucerirea Algeriei, în care a cerut un program dublu de „dominare” și „colonizare”.
“Din partea mea, am adus înapoi din Africa ideea supărătoare că în momentul de față ducem războiul într-o manieră mult mai barbară decât arabii înșiși. În prezent, a lor este partea civilizației. Acest mod de a duce războiul mi se pare pe cât de stupid, pe atât de crud. Nu poate intra decât în mintea brută și brutală a unui soldat.

Nu a meritat să punem strămutarea turcilor pentru a reproduce ceea ce ei meritau detestarea lumii. Asta, chiar și din punct de vedere al interesului, este mult mai dăunător decât util; pentru că, după cum mi-a spus un alt ofițer, dacă doar ne propunem să-i egalăm pe turci, vom fi prin fapt într-o poziție mult mai mică decât ei: barbari între barbari, turcii vor avea întotdeauna asupra noastră avantajul de a fi barbari musulmani. Astfel, trebuie să apelăm la un principiu superior lor.

Un aranjament pe două niveluri s-a realizat pe deplin prin decretul Crémieux din 1870 și Codul de indigenitate, care a extins cetățenia franceză la coloniștii europeni și evreii algerieni, în timp ce algerienii musulmani ar fi guvernați în conformitate cu Code de l’indigénat. Tocqueville spera într-o eventuală amestecare a populațiilor franceze și arabe într-un singur corp. Se pare că speranta nu a fost desartă.

Deci nu se poate spune că nu sunt numeroase lucruri bine văzute si apeciate de Tocqueville si chiar unele profetii, dar nu acestea apar in citatele buclucase.
Analistii politici versati nici nu au citit opera “maestrului” ci doar studii care le-au permis să constate că bine au făcut că ni si-au pierdut timpul cu o operă cel putin indoielnică ce nu merită a fi cunoscută. Contradictorialitatea rationamentelor si supozitiilor nu ajută pe cititor cu absolut nimic.
De aceia sunt mult mai multi care il citeaza, correct sau gresit pe Alexis de Tocqueville decat cei care l-au citit.

Sunt sigur ca de azi inainte de cate ori veti auzi amintit numele, sau un citat din Tocqueville veti incerca un zambet usor, da, acel zambet…

Atlanta 20/08/2024