”Dragi copii, să fiţi fericiţi, sănătoşi, să râdeţi, să vă fie fiecare zi doar joacă şi bucurie! La mulţi ani tuturor copiilor!” Este mesajul premierului adresat copiilor de 1 Iunie. Un mesaj ipocrit și de un cinism rar întâlnit. Câți copii fericiți crede Florin Cîțu că există în România? Câți au motive să râdă? Politicile promovate de guvernul pe care îl conduce le-au adus celor mici vreo secundă de bucurie?

Gestul ar putea fi catalogat și ca nesimțire. Să vii cu asemenea urări într-o țară care tocmai a fost clasată de Uniunea Europeană pe locul al doilea în topul european al sărăciei nu poate fi decât dovada inconștienței și a bătăii de joc. Avem, în continuare, peste 150.000 de copii care nu au acces zilnic la mâncare sau se culcă, seara, cu stomacul gol.

Fericire cu pâine

Dintr-un total de aproape 3.800.000 de copii, câți are în prezent România, peste 1 milion și jumătate trăiesc sub limita pragului de subzistență. A-și cumpăra săpun pentru igiena personală sau detergent pentru spălarea hainelor este un lux pe care nu și-l permit decât foarte rar. Hrana, atunci când există, este foarte puțină și slabă calitativ. Cartofii și pâinea sunt piesele de bază.

Cât de sănătos poate fi un copil care, săptămâni la rând, numai asta mănâncă? Dar nici în fiecare zi nu mănâncă, pentru că familiile din care provin nu au în permanență bani și sunt nevoite să se abțină de la masa de seară sau minima porție de mâncare pe zi. În schimb, lor le urează premierul să fie fericiți în fiecare zi. Cu câte felii de pâine se desenează fericirea, Cîțu nu a mai spus.

Zilier la 14 ani

Premierul urează celor mici să le fie ziua numai joacă și bucurie. Câtă bucurie poate fi în sufletul unui copil care își așteaptă frații să vină de la școală ca să poată încălța ghetele sau cizmele lor? Nu toți, într-o familie, au haine suficiente și încălțăminte. Câtă veselie să aibă când face zilnic 20 de kilometri pe jos, indiferent de vreme, pentru a ajunge la școală și pentru a se întoarce acasă? Ce plăcere de a învăța mai are când, deși suntem la sfârșitul anului școlar, nu au sosit toate manualele? S-a întrebat vreodată premierul de ce abandonul școlar a crescut atât de mult, ajungând în zonele rurale la peste 37 la sută, conform datelor Institutului Național de Statistică? Nu cred.

Dacă ar fi făcut-o, ar fi găsit și soluțiile prin care acesta să scadă. Studiile de specialitate arată că băieții, începând cu vârsta de 14 ani, sunt primii care renunță la școală, preferând să presteze munci grele, necalificate, pentru a-și ajuta familiile. Iar Cîțu, în bătaie de joc, le urează să le fie ziua doar un zâmbet. Le mai arde de zâmbete când seara cad lați de oboseală?

Nu mai avem bani

De departe, cea mai mare umilire adusă copiilor este refuzul de a li se dubla alocațiile. Deși legea a fost promulgată, Orban, pe vremea când era premier, a refuzat să o aplice. Asta în condițiile în care chiar și liberalii o votaseră. Social democrații au sesizat Curtea Constituțională, au câștigat, dar liberalii au venit cu ultima găselniță, că nu există bani pentru creșterea alocațiilor și că efortul bugetar ar fi imposibil de suportat. Minciuna este evidentă. Cu un an de zile înainte, Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii, declara la aproape fiecare ieșire că banii pentru alocații sunt prinși în buget și că se vor acorda în raport de dezvoltarea economică. Conform declarațiilor actualului premier, România are o creștere spectaculoasă, e pe primul loc în Europa. Teoretic, alocațiile s-ar putea dubla. Dar numai teoretic, pentru că, practic, banii nu mai sunt. A spus-o chiar și Iohannis, parcă pentru a închide gura tuturor: „Lumea ar trebui să înțeleagă. Dacă nu sunt bani, cum putem crește alocațiile?” Este ceea ce liberalilor le-a ieșit întotdeauna perfect. Bătaia de joc cu „la mulți ani” în coadă.