Sosirea împăratului .
În ultimii 20 de ani, în timp ce dormeați, s-a petrecut un eveniment fabulos. Veți spune că au fost mai multe: Criza Dotcom, 9/11, Criza Subprime s.a.m.d. Vă spun din nou: n-ați privit unde trebuie! Ați dormit!
Nu există decât un singur eveniment colosal care s-a petrecut în liniște, în timp ce înfundați fotoliul din living privind unde nu trebuie, anume la TV sau citind ziare. Nu mai fac apel la memorie deoarece a fost amorțită în perioada asta în care s-a schimbat liderul. Pe scurt: în anul 2000 80% dintre țările lumii făceau comerț preponderent cu SUA. După doar 20 de ani, această valoarea a scăzut la 25%. Doar țările din America de Nord mai fac comerț preponderent cu SUA! Asistăm la cea mai mare inversare economică a istoriei. China e noua capitală a lumii și noi nu ne-am prins de asta!
Arhitectul acestei construcții este actualul președinte al Chinei, Xi Jinping. Dacă mai țineți minte, primul lucru pe care l-a făcut a fost să declanșeze o campanie internă anticorupție prin intermediul căreia a lichidat orice opoziție din PCC. Apoi a trasat directivele programului „Made in China 2025”. Când s-a întâmplat asta? În 2015! Dinamicul premier Li Keqiang a prezentat strategia de trecere a Chinei de la „fabrica lumii cu muncitori prost plătiți” la „fabrica tehnologică” a lumii, păstrând aceleași prețuri mici de producție, dar nu prin salariile mici ale angajaților săi, ci prin tehnologie și integrare. Saltul tehnologic al Chinei a fost fantastic în acești cinci ani! Uitați-vă doar la clasamentul producătoarelor de telefoane mobile: din Top 10, 7 sunt producători chinezi. Apple este deja pe locul 3 și va continua să scadă. Probabil veți spune că nu-i mare lucru, dar nu priviți unde trebuie. Mai știți unde se afla China în 2015? Vă spun eu, făcea imitații ieftine de iPhone și Blackberry. De Blackberry nici nu vă mai amintiți! Ce fac giganții electronici ai Chinei? Dau noi direcții în domeniu. Apple a anunțat că vrea să integreze comunicația prin satelit în noile modele de telefoane pe care le lansează. Xiaomi deja are tehnologia! Camerele cu cea mai mare rezoluție din lume sunt integrate în telefoanele aceluiași Xiaomi, necunoscut în urmă cu câțiva ani. Probabilitatea să aveți un robot de aspirare de la Xiaomi este extrem de mare întrucât firma a ajuns pe locul 3 la nivel global, lăsând în urmă „legendele” domeniului. Iar Xiaomi nu e singura. Mai avem Huawei, Oppo, Vivo s.a.m.d. În plus, o grămadă de startup-uri de care n-a auzit nici naiba, dar care promit să revoluționeze câte un domeniu.
Sunt doar câteva exemple care arată limpede dinamismul extraordinar al Chinei. Singurul politician care a văzut clar trendul a fost Donald Trump. Iar singurul lucru pe care l-a reușit – prin mijloace cât se poate de penibile însă – a fost să-și protejeze zona sa de influență, anume America de Nord. Schimbarea lui Trump, printr-o scamatorie electorală grosolană, trebuie văzută tot ca o victorie a Chinei întrucât întreaga șleahtă de globaliști – pornind de la cei de rang internațional precum Klaus Schwab și până la cei de prin diversele cotețuri oengistice americane – joacă acum cartea Chinei. Practic, America de Nord va fi inevitabil invadată de China. Tot ce vedeți acum acolo ați văzut în Revoluția Culturală a lui Mao și e un pas esențial pentru spălarea creierului și reeducarea în noua ideologie.
Pe zi ce trece, hălci întregi din domeniul industrial sunt înghițite de China. Acolo sunt rentabile deoarece lucrează integrat, în timp ce peste tot în lume sunt „energofage” sau nerentabile deoarece nu fac față prețurilor. China a trecut la viitoarea civilizație industrială. Pot trece și ceilalți, dar doar după ce acceptă botezul ideologic al noii lumi. Spre deosebire de SUA care a impus cu forța comunismul din Rusia, China are o altă abordare: lentă, dar vicleană ca un virus. Să luăm domeniul tehnologic. Care-i diferența dintre China și SUA? Ați văzut anul trecut prăbușindu-se imperiul lui Jack Ma. El însuși a dispărut vreun an, luând lecții de pictură. Ciudat pentru un om care înghițea domenii diverse cu o rapacitate rar întâlnită. Ce s-a întâmplat? După ce imperiul său mediatic a început să-i promoveze ideile – unele absolut contrare politicii de stat – autoritățile antitrust au intrat în el ca-n brânză, determinându-l să se dea la fund. Și ca el mulți alții. S-a ajuns astfel la o cădere a întregului domeniu. Căderea am spus? Am greșit. Între timp TikTok este prima platformă video a lumii detronând YouTube. Mai mult, devine lider al live-urilor, domeniu pe care se băteau atât YouTube cât și Facebook. Iar acesta e abia începutul. Ceea ce trebuie să remarcați e însă un aspect crucial: în China statul(adică PCC) domină companiile tehnologice, în timp ce în SUA companiile tehnologice domină statul. Iar când transnaționalele domină statul se întâmplă exact ceea ce a prezis Marx! Iată de ce China a intrat cu bocancii în cele mai mari companii ale sale. Iată de ce se dărâmă, în lacrimi de sânge pentru mulți mici investitori, Evergrande. În China ai voie să crești, dar doar până la o anumită dimensiune dincolo de care te lovește statul astfel încât să te facă mai suplu.
Istoria ne arată niște chestiuni cât se poate de simple. În primul rând că picajul economic este urmat indubitabil de cel militar. Acolo se află SUA. Ce mai știm din istorie e că pentru o putere economică ascendentă, finanțarea unei armate de top nu-i grea. Toate puterile lumii s-au înălțat pe spatele unor modele economice avansate, armata ajungând să servească solidificării modelului. Armata așadar a venit după, în momentul în care modelul economic a avut nevoie de ea. China deja are o armată care, cu toate că e dotată strategic, încă nu a făcut pasul către statutul de super-armată. Însă nu va fi o problemă s-o facă!
Puterile momentului, SUA și Rusia, sunt de domeniul trecutului. Odată ce nu ai un model economic funcțional, armata e un fals refugiu deoarece ajunge să-ți mănânce cote din ce în ce mai mari dintr-un buget care se micșorează continuu. Dar asta nu se întâmplă în SUA – veți spune. Așa e, nu se întâmplă deoarece SUA încă au tiparnița care însă le va fi luată de către globaliști,. împinși acum să fixeze un „sistem financiar just”. Tradus, asta înseamnă „să ne salvăm fundul pentru a-i parazita pe chinezi după același model cu care i-am parazitat pe ruși și pe americani”. Și cum se poate face asta altfel decât prin prăbușirea financiară a SUA? Uitați-vă puțin la structura datoriei și, mai ales, la „clienții” care cumpără datorie a SUA. Nu prea mai sunt! FED-ul cumpără datorie de la Trezorerie, ce-i drept mascându-și prezența sub diverse forme. Asta însă nu înseamnă că nu avem de-a face cu o schemă ponzi care, mai devreme sau mai târziu, va face implozie.
O altă direcție strategică pe care am văzut-o a fost alianța surprinzătoare anunțată de Casa Albă: SUA-Anglia-Australia. Pare un front anti-chinez. În fapt este o încercare disperată de a smulge Australia din ghearele economice ale Chinei. Și, în același timp, o tentativă de regrupare a complexului militaro-industrial american care, iată, își vede comenzile din ce în ce mai afectate de noua structură economică. China, prin modelul economic pe care-l propune, vine cu propuneri de pace. Modelul său economic e similar celui impus de cuceririle arabe: tu vezi-ți de treabă, noi te apărăm și îți dăm framework-ul care te conduce spre integrare. Iată lumea industrială 3.0 denumit modelul economic „Belt and Road”! Când China propune Afganistanului exploatarea resurselor naturale n-o face pentru a-i păcăli, așa cum fac americanii: tu ne pui la dispoziție resursele și forța de muncă ieftină, noi luăm profitul și, în final,te scoatem și dator. Ăsta e modul banditesc de a face business. Chinezii spun altfel: voi aveți resursele pe care noi le putem integra într-un model economic care funcționează; așadar, noi vă putem pune la dispoziție know how-ul astfel încât să vă vindeți resursele la prețul pieței. Asta vă va permite să vă integrați economic, să vă dezvoltați infrastructura s.a.m.d. Vi se pare că e o diferență? Da, e una mare. Singura chestie pe care nu o vedeți e „cheia mecanismului” care rămâne mereu în China și care, de asemenea, forțează schimbarea ideologică a lumii.
Ce urmează? NATO e precum Pactul de la Varșovia. Va face implozie lăsându-i cu buza umflată pe gușterii care au crezut în el. Dar întotdeauna trebuie să existe proști ai istoriei. Rusia e puternică pentru că joacă exclusiv cartea Chinei. Putin încearcă să se repoziționeze în noua lume ca putere independentă, dar e lipsit de tehnologii. Doar alianța ruso-germană ar putea face ceva, dar între cele două puteri complementare au fost în toată istoria suspiciuni care au făcut imposibilă alianța. Asta se va întâmpla și acum! Nu neg faptul că, la un moment dat, vom vedea o opoziție, însă aceasta nu va apărea acum. Deocamdată, noul stăpân al lumii este invitat să-și ocupe tronul. Ăsta e spectacolul pe care-l vom vedea începând cu 2024.
*
Nota redacției – Textul ne-a parvenit fără semnătura autorului.
LA FIRMITURILE DIN BICUITUL CHINEI
De profesor Michael Hudson
Având în vedere bogăția din ce în ce mai mare a Chinei, investitorii occidentali doresc si ei o portie de tort. Unul dintre acești investitori este un domn golanos numit George Soros. Cu toate acestea, chinezii sunt extrem de conștienți de faptul că odată cu investițiile occidentale vine inegalitatea.
Deci, pe măsură ce Beijingul începe să regândească cum să facă o creștere economică adecvată, ne întrebăm, va învăța China din greșelile occidentale?
Un mit larg răspândit în rândul oligarhilor occidentali și al finanțatorilor de frunte este noțiunea că viziunea lor hegemonică unipolară a lumii în SUA este benefică intereselor americane si trebuie sa raman asa pentru veci.
Motivul pentru care acest mit continuă să domine este că se bazează pe o înțelegere contra-intuitivă a modului în care funcționează de fapt lumea. Un exemplu recent în acest sens a fost când George Soros și-a exprimat opoziția față de decizia BlackRock și a altor companii americane de a investi în China.
Într-un articol publicat pentru Wall Street Journal, Soros a spus:
„Inițiativa Black Rock pune în pericol interesele de securitate națională ale SUA și ale altor democrații, deoarece banii investiți în China vor ajuta la susținerea regimului președintelui Xis, care este represiv acasă și agresiv în străinătate. Congresul ar trebui să adopte o legislație care să permită Comisiei pentru valori mobiliare și valori mobiliare să limiteze fluxul de fonduri către China. Efortul ar trebui să se bucure de sprijin bipartizan. “
Raționamentul lui Soros se bazează pe nevoia de a înăbuși economia chineză, de a înceta să mai investească pentru a o obliga să facă țării sale ceea ce Elțin a făcut cu Rusia.
VISUL LUI GEORGE SOROS ESTE CA CHINA SĂ PRIVATIZEZE ECONOMIA, SĂ O SCULPTEZE PRACTIC ȘI SĂ LASE INVESTITORII AMERICANI SĂ CUMPERE CONTROLUL CELOR MAI PROFITABILE INDUSTRII ȘI FORȚĂ DE MUNCĂ.
Soros este furios că China nu urmează o politică neoliberală, ci mai degrabă o politică socialistă, dorind să-și păstreze surplusul economic acasă pentru a beneficia propriii cetățeni, nu investitorii financiari americani.
Soros caracterizează politicile economice adoptate de guvern la Beijing ca fiind asemănătoare cu Școala Clasică, distingându-l de abordarea economică neoclasică a americanilor. Chinezii sunt extrem de conștienți de această distincție.
China înțelege diferența dintre veniturile meritate și veniturile nemeritate, între investițiile productive și investițiile neproductive.
În contrast:
Statele Unite realizează că poți face parazit bogăția mult mai rapid decât poți crea bogăție. Este mai ieftin să fii parazit decât gazdă. Și astfel majoritatea strategiei financiare din Wall Street gândește: cum putem obține ceva degeaba?
Cum putem obține un prânz gratuit? Încearcă să atragă active ieftine din China, ei caută drepturi de monopol.
Studiind și discutând Volumele 2 și 3 din Capitalul lui Marx în ultimii doi ani, conducerea chineză a început să înțeleagă nu numai că privatizarea și modelul economic rentier adoptat în Occidentul neoliberal duc la declinul societății, ci și că economia socialista nu este economia care se îmbogățește prin crearea de proprietari absenți.
În cartea sa, Absentee Ownership – Proprietate absenta, publicată în 1923, Thorstein Veblen a susținut că locuința ar trebui să fie pentru a trăi, nu ca un vehicul speculativ. Dar, în America, proprietatea imobiliară se referă la cum să crească prețurile imobiliare și să creeze un balon pentru ca speculatorii să găsească cum să întoarcă proprietatea.
Cred că ceea ce încearcă China este să creeze o economie internă în care chinezii să poată investi în îmbogățirea Chinei acolo unde își pot permite o casă proprie, nu în cumpărarea de venituri din chirie – activele din America, Anglia sau Europa.
Abordarea planificată la nivel central a țării în ceea ce privește locuințele, totuși, nu a dus întotdeauna la un echilibru dintre cerere și ofertă. Multe amenajări de locuințe în zonele urbane din China au fost demolate sau abandonate din cauza supra-aprovizionării.
Autoritățile chineze s-au confruntat, până de curând, cu dificultatea de a planifica mișcări potențial imense de oameni din zonele rurale către orașe. Dar, pentru prima dată în câțiva ani, accentul a fost pus mult mai mult pe dezvoltarea rurală.
China devine mai orientată spre piață, în sensul planificării sale. Dar, în același timp, modelează piața, din ce în ce mai mult, pentru a crea prosperitate internă și oportunități de câștig – nu oportunități neexecutate de extragere a chiriei, ci oportunități de câștig real, palpabil. Deci, acesta este un fel de proces continuu de reevaluare, restructurare, reparare și îmbunătățire a economiei.
În mod crucial, China a respins modelul neoliberal bazat pe inchiriat, adoptat în Occident. Este un model economic pe care Beijingul l-a înțeles ca fiind defectuos fatal. În schimb, consideră economia într-un mod mai holistic pentru îmbunătățirea cetățeanului chinez mediu.
De asemenea, Beijingul vede că Statele Unite încearcă să o împiedice să meargă pe acest drum socialist și că acest lucru se reflectă în noul război rece unipolar versus multipolar.
De fapt nu este atât de mult faptul că China, Rusia și Organizația de Cooperare din Shanghai, împreună cu Kazahstanul și Iranul și acum celelalte grupuri se îndepărtează, ci Statele Unite încearcă să-i forțeze să urmeze modelul neoliberal al SUA prin impunerea de sancțiuni și sancțiuni speciale și amenințări militare, ca să nu mai vorbim de terorismul ISIS.
Se dezvoltă două traiectorii socioeconomice distincte – modelul industrial și de infrastructură profitabil al Chinei, care cuprinde transportul la prețuri reduse, infrastructura la prețuri reduse, educație gratuită, asistență publică gratuită de sănătate și infrastructura privatizată, extragerea chiriei și prețul ridicat al Americii, îngrijirea sănătății și educația la preturi exorbitante.
China se integrează deja industrial cu Rusia și restul Africii, lăsând Statele Unite ca economie cu costuri ridicate, fără mijloace vizibile de sprijin.
Nu concurăm cu China. Lăsăm China să facă toată industria. Dar dintr-o dată suntem complet dependenți de asta. Acest lucru nu este de bun augur pentru prosperitate în Statele Unite sau Europa și în alte zone care sunt sateliți ai economiei SUA.
Este puțin probabil ca SUA să schimbe cursul, deoarece, nu numai că socialismul este un cuvânt murdar în America, ci că țara nu înțelege că este pe o cale greșită de finantare.
În Occident a evoluat o oligarhie financiară și s-a preluat planificarea de la guvernul ales. Deci nu avem democrație acum. Înseamnă o piață liberă în care s-a lăsat totul lui Wall Street ca un planificator central care nu creează prosperitate, ci oportunități de extragere a chiriilor pentru acțiunile și obligațiunile din Wall Street și absența imobilelor. ”
Aceasta se va dezvolta în curând într-o economie neo-feudală rentieră, în timp ce restul lumii evoluează în ceea ce ar fi trebuit să fie capitalismul industrial, și anume socialismul, cu un secol în urmă înainte de a fi distrus în Occident.
Între timp economia Chinei o să fie mai echilibrată și mai puțin polarizată decât omologii săi neoliberali din Occident.
Va lăsa planificarea în mod spontan pe seama indivizilor pentru a inova și dezvolta. Oamenilor li se va mai permite să facă averi meritate, dar nu și uriașe gigantice atat de mari incat o oligarhie independentă să se dezvolte sau să devină un rival al guvernului și să încerce să înlocuiască guvernul.
Sursa: https://renegadeinc.com/chinas-fortune-cookie-crumbles
Traducerea: CD
ALEGEREA EXISTENȚIALĂ A TURCIEI: BRI SAU FALITA
de Matthew Ehret
Două destine trag spre Asia de Sud-Vest din două viziuni opuse ale viitorului.
În cazul în care adepții ordinului bazat pe reguli stabilite de Zbigniew Brzezinski acum 40 de ani se străduiesc să reînvie coșmarul distopic al sectarismului și războaiele nesfârșite, in schimb un program mai optimist de cooperare și gândire pe termen lung este inaugurat de către China în continuă evoluție Belt and Road Initiative – Initiativa Centura si Drumul.
În timp ce multe națiuni au sărit la bordul acestui sprijin optimist noua paradigmă entuziasta de cooperare si intrajutorare, altele s-au trezit precar balnsandu-se intre ambele lumi.
Cea mai mare dintre aceste națiuni indecise este Republica Turcia, al cărei lider a primit un semnal de alarmă dur pe 15 iulie 2016. La această dată, serviciile de informații rusești i-au oferit lui Erdogan solutia necesară pentru a evita o lovitură de stat lansată de adepții liderului cultului protejat de CIA, Fetullah Gulen.
Motivul pentru care lovitura de stat a fost lansată la acea vreme a fost supus multor speculații, dar faptul că aceasta a avut loc la doar două săptămâni după ce scrisoarea de scuze a lui Erdogan către Putin a devenit publică nu a fost probabil o coincidență. Scuzele în cauză s-au referit la decizia Turciei de a doborî un avion de vânătoare rusesc care zbura în spațiul aerian sirian în noiembrie 2015, soldat cu moartea unui soldat și la activarea aproape a pactului de securitate colectivă al NATO… și, astfel, al doilea război mondial.
Poate că Turcia, care a avut un rol esențial în furnizarea de arme, și sprijinul logistic al ISIS atât în Irak, cât și în Siria (prin operațiunea Timber Sycamore) s-a săturat să fie un instrument al forțelor occidentale care, evident, nu s-au deranjat să sacrifice întreaga lume arabă pentru modificarea unei Noi Ordini Mondiale.
Sau poate că Erdogan a început să-l vadă în oglindă pe micul Saddam Hussein.
Oricare ar fi cazul, din acea zi fatidică, comportamentul Turciei ca jucător în Asia de Sud-Vest a căpătat cu siguranță un caracter îmbunătățit (deși nu în întregime) pe mai multe niveluri.
Printre aceste schimbări comportamentale pozitive, am văzut participarea Turciei la procesul de la Astana începând cu 2017, reducând sprijinul pentru tacticile urâte de schimbare a regimului din regiune și chiar achiziționând sistemele de apărare antirachetă cu rază medie de acțiune ale Rusiei S400 începând cu 2017. Aceste din urmă sisteme au înfuriat mai mult de câteva western NATO-phili din cauza tendinței S400 de a face scuturile antirachetă anglo-americane impotente și învechite.
Cooperarea militară cu Rusia s-a amplificat și prin vizita lui Erdogan din 29 septembrie la Moscova, unde liderul turc s-a angajat să achiziționeze o a doua tranșă de sisteme de apărare aeriană S400, planuri avansate de a produce în comun submarine, motoare cu reacție, nave de război cu Rusia, accelerând în același timp construcția unui reactor nuclear construit de Rosatom.
Acestea fiind spuse, vechile obiceiuri mor greu, iar Turcia a fost prinsă în mod continuu jucând în ambele lumi, oferind sprijin continuu armatei siriene “libere” încărcate de teroriști și grupului Al Qaeda hayat Tahrir Al Sham, recent reambalat, care folosește Idlib ca bază de origine.
Liderii Rusiei și Siriei înțeleg că Turcia poartă un pic de responsabilitate pentru această mizerie, deoarece 60 de baze militare și posturi de observare oferă protecție acestor grupuri și altor grupuri militante.
La nivel economic, ambiția Turciei de a deveni o poartă de intrare între Europa și Asia de-a lungul Noului Drum al Mătăsii indică, de asemenea, rezoluția lui Erdogan de a se rupe de angajamentele sale anterioare de a se alătura navei care se scufundă a Uniunii Europene și de a lega în schimb viitorul Turciei spre Est.
Coridorul Mijlociu Trans Caspian de 7500 km din Turcia este un program frumos care se desfășoară paralel cu coridorul nordic al BRI care leagă China de Europa.
Acest coridor care a început să funcționeze în noiembrie 2019 are avantajul de a reduce distanța de aproape 2000 km de pe coridorul nordic activ și oferă o rută eficientă între China și Europa. Erdogan a declarat anterior că „Coridorul mijlociu se află în centrul BRI” și a cerut „integrarea Coridorului de Mijloc în BRI”.
Alte proiecte care sunt subsumate coridorului mijlociu includ Canalul Istanbul de 20 de miliarde de dolari, care va fi o legătură de 45 km între Marea Neagră și Marea Marmara (reducând traficul pe Bosfor), precum și calea ferată subacvatică Marmaray, tunelul eurasiatic și al treilea pod Istanbul.
Fără implicarea sporită a Chinei, nu numai că aceste proiecte vor eșua, dar coridorul mijlociu în sine s-ar prăbuși în uitare. Până în prezent, comerțul chinez cu Turcia a crescut de la 2 miliarde de dolari în 2002 la 26 de miliarde de dolari în 2020, iar peste 1000 de companii chineze au proiecte de investiții în întreaga națiune. Consorțiile chineze au o participație de 65% în al 3-lea cel mai mare port din Turcia.
Agențiile de rating de credit au retrogradat Turcia la o națiune „cu risc ridicat”, iar SUA și UE au lansat sancțiuni. Aceste acte au contribuit la retragerea investitorilor internaționali din obligațiunile guvernamentale turcești (prăbușirea de la 1/4 din toate obligațiunile deținute de investitorii internaționali în 2009 la mai puțin de 4% în prezent) și privarea națiunii de credite productive vitale pentru a construi infrastructură. Aceste atacuri au dus, de asemenea, la cele mai mari bănci turcești care au declarat că nu vor oferi nicio finanțare megaproiectului.
În ciuda faptului că investițiile chineze în Turcia au crescut semnificativ, investițiile financiare directe (ISD) din Vest au scăzut de la 12,18 miliarde de dolari în 2009 la doar 6,67 miliarde de dolari în 2021.
Așa cum vedem și în relațiile Turciei cu Rusia, nevoia ei disperată de a colabora cu China a dus la apariția unei politici mai stricte în ceea ce privește sprijinul lui Erdogan pentru extremiștii uiguri. Din cei 13 milioane de uiguri chinezi, 50.000 trăiesc în Turcia, dintre care mulți fac parte dintr-o operațiune mai mare finanțată de CIA, menită să sculpteze China.
Timp de mulți ani, Turcia a oferit refugiu sigur unor grupări precum Mișcarea Islamică Din Turkmenistanul de Est, care și-a tăiat dinții luptând alături de ISIS în Siria și Irak. Operatorii afiliați la National Endowment for Democracy, finanțat de National Endowment for Democracy, Congresul Mondial Uigur cu sediul în Germania, au găsit, de asemenea, sol fertil în Turcia.
În 2009, Erdogan a denunțat public China pentru că a comis un genocid asupra musulmanilor care trăiesc în Xinjiang (cu mult înaintea națiunilor occidentale). Dupa lovitura de stat eșuată din 2016, lucrurile au început să se schimbe, ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu declarând în 2017: „nu vom permite absolut deloc în Turcia nicio activitate care să vizeze sau să se opună Chinei. În plus, vom lua măsuri pentru a elimina orice rapoarte media care vizează China”.”
Cu multe paralele cu protecția de către Turcia a grupărilor islamice radicale din Idlib, obiceiul de a proteja grupările uigure radicale anti-chineze a fost o masă fragmentară. Cu toate acestea, Erdogan a făcut mișcări semnificative care demonstrează bună credință, inclusiv tratatul de extrădare din 2017 semnat cu China (ratificat de Beijing, deși nu încă de Ankara), o reprimare sporită a grupărilor extremiste uigure și decizia de a reintroduce ordinul de excludere care îi interzice președintelui Congresului Mondial Uigur Dolkun Isa să intre în Turcia pe 19 septembrie, 2021.
Nu numai că Turcia este disperată să joace un rol în Inițiativa Centurii și Drumurilor și să asigure un credit atât de necesar pe termen lung din China, fără de care viitorul ei va fi blocat în soarta infernală a bombei cu ceas europene, ci și în creșterea Coridorului de transport internațional nord-sud factorii, de asemenea, în calculul ei.
Un coridor multimodal care se întinde pe o duzină de națiuni, INSTC a fost lansat de Rusia, India și Iran în 2002 și a primit o viață nouă în mijlocul BRI al Chinei. În ultimii ani, membrii proiectului au crescut și au inclus și Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turcia, Ucraina, Siria, Belarus, Oman și Bulgaria.
În timp ce Turcia este membru al proiectului, nu există nicio garanție că megaproiectul se va deplasa direct prin granițele sale în acest moment. Astfel, și aici, Erdogan este disperat să rămână în relații bune cu Rusia și aliații ei.
Până în prezent, incapacitatea Turciei de a rupe gândirea cu sumă zero a dus la cifre importante din jurul lui Erdogan care se amăgesc cu gândul că Coridorul Mijlociu al Turciei ar fi singura alegere posibilă pe care China o avea pentru a muta mărfurile prin insula lumii către Europa și Africa de Nord.
Această percepție a fost îmbunătățită timp de mulți ani de războiul aflat în curs de desfășurare în regiunea Siriei și Irakului, condusă de ISIS (și izolarea relativă a Iranului), asigurând că nu ar putea fi activat niciun coridor de dezvoltare concurent.
Cu toate acestea, odată cu intrarea Teheranului în Inițiativa Centurei și Drumului, cu recentul acord de 400 de miliarde de dolari cu China și aderarea sa completă suplimentară la Organizația de Cooperare din Shanghai, s-a născut un nou coridor est-vest care oferă o rută alternativă atractivă spre coridorul de mijloc.
Această nouă ramură a Noului Drum al Mătăsii care leagă China de Europa prin Iran, Irak și Siria de Marea Mediterană prin portul sirian Latakia oferă o oportunitate incredibilă nu numai de a reconstrui Asia de Sud-Vest devastată de război, ci și de a crea un câmp de stabilitate durabil după decenii a manipulării occidentale.
Această nouă rută are atracția suplimentară de a încorpora Iordania, Egiptul, Libanul și alte state arabe într-o nouă dinamică strategică care leagă Eurasia de un continent african disperat de o dezvoltare reală. Începând cu această scriere, 40 de națiuni din Africa subsahariană s-au înscris în BRI din China.
Într-adevăr, atât Egiptul, cât și Iordania au privit, de asemenea, spre est văzând singura cale pentru o pace durabilă sub forma Noului Drum al Mătăsii. Trio-ul din Egipt, Iordania și Irak a început să stabilească scena pentru această rută a Drumului Mătăsii cu un acord energetic din 2017 menit să conecteze rețelele de energie electrică ale celor trei națiuni și, de asemenea, să construiască o conductă de la Basra la Aqaba în Iordania, urmată de o extindere mai mare în Egipt.
În ciuda trilioanelor de dolari irosite de Statele Unite în bombardarea Irakuluipana la aducere lui in în epoca de piatră, niciun proiect energetic nu a fost construit de dolari SUA de la invazie. De fapt, singura centrală electrică construită după 2003 a fost centrala termică construită de China de 2450 mW din Wassit, care furnizează 20% din energia electrică a Irakului. Irakul necesită cel puțin 19 GW de energie electrică pentru a-și aproviziona nevoile de bază după ani de bombardamente occidentale care își direcționează strategic infrastructura vitală cu prețul a milioane de vieți inocente.
Dacă această situație gravă urmează să fie inversată, atunci planul de “petrol pentru construcții” al Chinei trebuie readus complet online.
Nucleul acestui plan implică un fond special care va acumula vânzări de petrol irakian dus către China până la atingerea unui prag de 1,5 miliarde de dolari. Odată ce acest moment se va întâmpla, băncile de stat chineze au convenit să adauge încă 8,5 miliarde de dolari, aducând fondul la 10 miliarde de dolari, pentru a fi utilizat într-un program complet de reconstrucție de drumuri, cale ferată, tratarea apei și rețele energetice, precum și infrastructură moale, cum ar fi școlile și asistența medicală.
În cazul în care modelele economice occidentale au avut tendința de a menține națiunile subdezvoltate, subliniind extracția materiei prime fără investiții pe termen lung care să beneficieze oamenii, să creeze producție sau să sporească puterile forței de muncă, modelul chinezesc este complet diferit, concentrându-se în schimb pe crearea unui spectru complet de dezvoltare economica. Sistemul colonialist este hobbesian, suma zero și sistem închis, modelul superior insa este suma non-zero, cooperare, intrajutaorare, neamestec in treburile interne si Win-win – câștig-câștig reciproc avantajos.
DACĂ Turcia poate găsi puterea de a se elibera pe deplin de logica învechită a geopoliticii cu sumă zero, atunci cu siguranță va apărea un viitor luminos pentru întreaga Asia de Sud-Vest și Centrală.
Sursa: https://theduran.com/turkeys-existential-choice-bri-or-bust
Traducerea CD
Autorul articolului:
https://trenduri.blogspot.com/2021/09/sosirea-imparatului.html