Oficiul Uniunii Europene la Chişinău şi, în general, afacerile Uniunii în cel de-al doilea stat românesc sunt, în cea mai mare parte, gestionate de funcţionari reprezentanţi ai Ungariei. Nu pentru că aşa a fost să fie. Chiar şi numai faptul că numele româneşti ale cetăţenilor Republicii Moldova au început să fie scrise în traducere maghiară în documentele eliberate sub autoritatea instituţiilor europene este suficient pentru a ne da de gândit.

În 36 de ani de serviciu sub drapel în arma informaţiilor am învăţat, dar am şi constatat că puterile revizioniste care înconjoară România fac parte dintr-o orchestră, iar orchestra are un dirijor şi un prim violonist.

În materia operaţiunilor secrete ale Rusiei Sovietice, în marea orchestră cominternistă, spionii unguri au fost vioara întâi. Ei au fost cei mai buni agenţi recrutori sub steag străin, care au creat puternice reţele ale subversiunii roşii împotriva democraţiilor occidentale.

Tradiţia consolidată în anii ’30 ai secolului trecut s-a dovedit indestructibilă. Până şi Harold Nicholson, „spionul sovietic al lui Măgureanu”, a fost recrutat în Vietnam de un ofiţer al Securităţii Ungariei.

Larry Watts ne-a spus zilele trecute că şeful Secţiei România a C.I.A. a fost un american ungur, spion al Moscovei. Dintr-o sursă privată externă am aflat că şi şeful operaţiunilor clandestine ale C.I.A. cu surse umane, până în anii ’90, a fost tot un american ungur, devenit atât de periculos încât numai un accident planificat a putut pune capăt dezastrului creat în sistemul securităţii Alianţei.

Un proces celebru din anii ’30, intentat reţelei spionajului Ungariei din România (aproximativ 130 de persoane), acoperită de Partidul Popular Maghiar, a scos la iveală cum înaltul prelat Marton Aron (Alba Iulia) a fost manipulat de un ofiţer sârb, agent sovietic, să se pună sub steagul britanic al Intelligence Service, pentru a ascunde coordonarea sovieto-sârbo-maghiară a acţiunilor revizioniste antiromâneşti.

În anii ’80, când Moscova a dat undă verde înlăturării violente a lui Ceauşescu, Divizia Ardeal a Securităţii Republicii Populare Ungare a primit ordinul de misiune principal. Pe de-o parte, extremiştii gălăgioşi care să realizeze provocările diversioniste [Szocs Geza, Tokes Laszlo, Kovacs Ara Atilla, Molnar Gusti, Imre Andras, Kiraly Karoly ş.a.], iar pe de altă parte, conspiratorii de la Bucureşti, care să realizeze ori să accepte un atentat, în urma căruia să preia puterea. Preţul: două republici socialiste federative autonome Transilvania şi… Moldova (de la Siret la Bug).

În decembrie ’89 se intenţiona aplicarea aceluiaşi scenariu, cu menţiunea că Banatul românesc urma să fie cedat Iugoslaviei.

În actualul context paneuropean, obiectivul strategic al puterilor revizioniste este îndeplinit cu mijloace perfide şi mult mai eficiente, care să conducă la prăbuşirea din interior a graniţelor României, ca urmare trădărilor clasei politice.

Nu putem să nu ne respectăm înţelepţii, în viaţă, ai neamului şi să nu dăm credit avertismentelor acestora, bazate pe precedentele şi faptele istorice pe care le-au studiat ori trăit. Repetat în ultimul an, academicianul Dinu C. Giurescu a tras semnal de alarmă, după semnal de alarmă. Unul mai disperat ca altul. În cea mai recentă luare publică de poziţie, distinsul academician a sintetizat consecinţele atacurilor concertate la adresa integrităţii României, reprezentate de diversiunile regionalizării, Legii educaţiei şi Legii minorităţilor.

O altă voce, cea a cercetătorului în sociologie Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, atrage atenţia: „În contextul actual, Legea Statutului minorităţilor consacră renunţarea de către Statul Român la unele componente ale funcţiilor sale suverane în zonele unde etnicitatea este alta decât cea română. Statul Român nu descentralizează autoritatea, ci renunţă la ea în acele zone unde are deficit de reprezentare. Asistăm astăzi la curioase abandonuri istorice şi la momentul în care statul se retrage din faţa propriilor răspunderi”.

Academicianul Dinu C. Giurescu a atras atenţia asupra faptului că Legea minorităţilor, în actuala sa formă, instituie „un guvernământ al minorităţilor naţionale în România” şi, „ca istoric, ca fiu al tatălui şi bunicului meu, nu-mi vine să cred că partidele politice româneşti nu pot să găsească o soluţie împreună ca să păstreze coeziunea Statului Român, să apere identitatea naţională. (…)Am asistat odată la prăbuşirea frontierelor României, în 1940, ca elev de liceu. N-aş vrea să asist a doua oară la prăbuşirea hotarelor ţării, prin voinţa factorilor politici interni”.

Obiectivul distrugerii statalităţii României a fost stabilit de către Lenin, imediat după Marea Unire din 1918. În perioada interbelică, spionii şi teroriştii Moscovei şi, deopotrivă, ai Budapestei au deschis fronturile secrete împotriva României. În 1940, ruşii ne-au luat Basarabia, iar ungurii, nord-vestul Transilvaniei. Bulgarii au primit şi ei Cadrilaterul…

Un Partid pentru Moldova Unită cică există. Un Partid al Moldovenilor parcă a existat. Politica falimentară a guvernelor de la Bucureşti în relaţiile cu comunităţile româneşti care ne înconjoară este un fapt ce nu trebuie dovedit.

Astăzi, România se află iarăşi într-un moment critic, faţă de care nu putem să nu ne întrebăm: „Cine trădează România, dansând cazacioc în ritm de ceardaş?”

 

Aurel I. Rogojan