Preşedintelui României Traian Basescu
Domnule Preşedinte,
De când aţi devenit şef al statului asistăm, sub înalta şi, e limpede, sub evidenta dumneavoastră voinţă, în dezlănţuirea unor accente din ce în ce mai grave şi, parcă, tot mai elaborate, la acţiuni dintre cele mai eficiente de şubrezire a stării morale, dar şi a rostului social al instituţiei militare naţionale. Partidul căruia îi gestionaţi cu maximă rigoare până şi respiraţia, acum „gură la gură”, prin activişti deghizaţi cu emfază, nesimţire, frustrare şi suburban orgoliu în oameni politici, sfidând trecutul din care venim, prezentul pe care îl îndurăm şi viitorul de-aproape pe care nu ştim dacă îl mai apucăm sau nu, a declanşat împotriva Armatei României cea mai perfidă dintre prigoanele posibile – decredibilizarea condiţiei militare naţionale în conştiinţa afectivă a societăţii româneşti, o societate căreia îi aparţinem şi a cărei devenire ne datorează fratern salvagdarea din confruntarea cu posibilitatea repetabilă a prăbuşirii sau, chiar, a pieirii istorice.
Iubirea de Naţional şi de Ţară şi datoria faţă de acestea, proclamate şi dovedite sacrificial ori de câte ori Eternitatea României ne-a cerut-o, faptul că am jurat să ne dăruim necondiţionat viaţa ori de câte ori vreo umbră de pericol s-a abătut asupra valorilor care întreţin istoric vitalitatea şi devenirea patriei, aplicarea educată a capacităţii de a îndeplini fără de comentarii ordinele primite, au devenit, iată, aşa sunt tratate, infracţiuni de drept comun, suspecte de clandestinitate, cu un grad ridicat de risc naţional (!). Pot fi considerate şi astfel, dar numai la adresa degringoladei, derbedeismului şi haosului politic. În anii din urmă, patru, domnule Preşedinte, Armata propriu-zisă se află în cea mai gravă criză de identitate morală, de la constituirea sa modernă, odată cu naşterea Primei Românii. Cel dintâi demnitar militar al ţării, un personaj cu carenţe catastrofale în cultura şi formarea sa militară şi intelectuală, a cărui ascensiune s-a bazat exclusiv pe argumente şi circumstanţe absolut străine valorilor morale şi spiritului etic, a întronat în instituţie, cu consecinţe epidemice în întreaga Armată, o atmosferă confuză, incompatibilă performanţelor decente, încurajând laborios delaţiunea, incompetenţa, neîncrederea şi rumoarea, promovând cu obstinaţie laşitatea, alienarea societală a instituţiei militare, slugărnicia nevertebrată faţă de propria-i persoană, degradarea maximă a relaţiilor interumane, decăderea profesională, intoleranţa faţă de valori şi, mai mult, faţă de tot ceea ce însemnă, din perspectiva împlinirii umane, personalitate. În cei, iată, aproape patru ani de când degringolează starea şi condiţia fundamentală a organismului militar naţional, nu a avut nicio reacţie publică la atacurile devastatoare la care a fost supusă Armata, adoptând, dimpotrivă, strategia unei complicităţi condamnabile. Mai mult decât atât, printr-o devertebrată atitudine faţă de cel căruia îi datorează ascensiunea, faţă de dumneavoastră domnule Preşedinte, a fost un instrument extrem de eficient de demolare a integrităţii morale şi psihice a corpului militar naţional, de desconsiderare agresivă a aşteptărilor decente, minimale ale militarilor români.
Domnule Preşedinte,
Mandatul celei mai triste figuri din pleiada personalităţilor care au condus Statul Major General se apropie de sfârşit, asta dacă nu cumva aveţi în intenţie să îl păstraţi până când, precum dinŢară, din unitatea şi coeziunea ei socială, din Armata României nu se mai poate alege nimic. Pretendenţii la cea dintâi demnitate militară a României au angajat întregul arsenal subteran de care dispun spre a obţine înscăunarea îndelung dorită şi, poate, mai mult decât atât. „Cărţile” sunt, însă, în mâna dumneavoastră. Vă mărturisesc, dacă aş şti că în forul dumneavoastră interior ar putea fi identificat vreun dram de onoare determinat şi întreţinut de calitatea de comandant suprem al Forţelor Armate, v-aş cere, întru iertarea greşelilor de orice fel, să vă luaţi zilele în faţa subordonaţilor dumneavoastră pe care i-aţi batjocorit şi îi minţiţi cu rară, gravă şi, n-am încotro, trebuie să recunosc, cu o seducătoare neruşinare. Ar fi o eliberare demnă de sub povara blestemelor noastre. Da, dacă aş ştii… Dar, în perspectiva posibilei schimbări (vedeţi, îmi este teamă să zic iminentei…) a actualului lider militar al Armatei, nu îmi rămâne decât să vă rog să luaţi, măcar, în seamă cine nu trebuie să fie şef al Statului Major General.
Bunăoară, domnule Preşedinte,
Şef al Statului Major General nu trebuie să fie :
– Niciunul dintre membrii actualei echipe de conducere a Statului Major General, toţi fiind, întru asemănare, copia impecabilă a liderului lor, o echipă incoloră intelectual, neperformantă profesional, lipsită deplin de credibilitate instituţională, ce a înstrăinat Armata de propria sa condiţie, echipă care nepărăsind o clipă laboratoarele ascensiunilor suspecte, a digerat nemestecat şi ultima fărâmă de credibilitate a condiţiei de lider ;
– Niciunul dintre cumnaţii actualului ministru al Apărării Naţionale, e adevărat, un eminent ospătar al tranziţiei, un incult notoriu, dar şi ilustru şef mafiot, după cum chiar dumneavoastră l-aţi catalogat şi caracterizat ;
– Profesor universitar doctor, chiar dacă a obţinut titlul la unul din apelurile nocturne ale degringoladei post-decembriste, asta deoarece Statul Major General are nevoie de comandant, nu de o paiaţă gonflabilă, acaracterială, imorală, însetată de putere şi sânge instituţional ;
Fosti sefi ai Statului Major General
– Niciunul dintre liderii din carton ai instituţiei militare pe care, domnule preşedinte, după pofta submarină a mult-prea-protejatului dumneavoastră client, i-aţi înstelat peste măsură, îngăduindu-le să acceadă în dregătorii peste puterea dovedită a minţii, culturii şi priceperii lor ;
– Vreun pretins grand lider care, mai toată viaţa, a decorat acustic urechile mai-marilor lui şi a cărui primă funcţie de comandă adevărată a fost cea de şef al unei categorii de forţe armate, caz de neîntâlnit nici măcar în organizările sociale în care s-a auzit că există lingură, cuţit şi furculiţă abia, acum, la începutul veacului al XXI-lea ;
– Vreun alergător, însetat de stele, prin funcţiile decorative ale sfidării trudei şi condiţiei militare, vreun rătăcit care, după 20 de ani de trândăveală în treburi auxiliare celor militare, cu mintea odihnită fiind, s-a trezit aureolat de toată ştiinţa militară a lumii, dar şi de pretenţiile asociate acesteia ;
– Vreun individ şantajabil pe oricare din fronturile construcţiei şi afirmării sociale, imoral în oricare din secvenţele comportamentului instituţional şi social, nedemn în oricare din împrejurările relaţiilor interumane, obedient faţă de cel/cei care i-au hotărât numirea şi înscăunarea ;
– Un lider care să nu se bucure de o largă credibilitate în rândurile instituţiei militare, de o viguroasă încredere a corpului militar în reprezentantul lui cel mai de seamă, de respectul neîndoilenic al majorităţii tutelare a organismului militar naţional ;
– Vreun cetăţean, înstelat cine ştie cum, care să atribuie fiecărei opinii contrare caracterul stalinist al infracţiunii ;
– Vreun produs al eprubetelor politice cu care României să îi fie ruşine în clubul atât de select al şefilor de state majore din Alianţa Nord-Atlantică ;
– Un lider cu un trecut discutabil, cu un prezent anonim şi un viitor incert şi incolor.
Şi, nu în ultimul rând, domnule Preşedinte, să nu mai fie un lider care să transpire dinaintea unei propoziţii ridicate doar din subiect şi predicat, mai rău decât în faţa plutonului de execuţie. Să aveţi în atenţie numirea unui lider care să aibă darul comunicării, inspiraţia dialogului şi căldura apropierii în corpul fiecărui cuvânt.
Domnule Preşedinte,
Nu m-am numărat o clipă printre susţinătorii dumneavoastră. Nicio secundă nu am avut încredere în caracterul, conştiinţa şi moralitatea dumneavoastră, deşi, credeţi-mă, întotdeuna mi-am dorit să mă înşel. Înşelându-mă, i-ar fi fost mai bine Ţării. Nu am nici acum. Sper, însă, că teama de ce va fi după, vă determină să comiteţi şi … eroarea de a fi, oleacă măcar, corect cu Armata României, al cărei şef suprem încă sunteţi, acum când am trecut de ceasul al treisprezecelea. Vă veţi întreba, poate, de ce tocmai eu, un colonel în rezervă, mi-am îngăduit o asemenea atitudine, un asemenea gest ? Am să vă răspund, evident, milităreşte. Bunăoară, deoarece :
Cunosc bine, pas cu pas, istoria de 150 de ani a Statului Major General, în toată complexitatea devenirii ei umane şi instituţionale. Acest privilegiu, dobândit prin trudă, abnegaţie şi respect faţă de instituţie, mă întreptăţeşte să afirm că, mai cu seamă din perspectiva stării morale şi a preţuirii faţă de subordonaţi, echipa condusă de amiralul Gheorghe Marin a constituit şi constituie un eşec istoric care nu trebuie repetat, oricare ar fi preţul ;
Col (r.) Costinel PETRACHE
Cu o singură excepţie, cunosc îndeaproape şefii care au condus Statul Major General în ultimii 56 de ani. Hei bine, liderul de azi al Statului Major General este descurajator şi demoralizator de departe de oricare dintre aceştia. Un asemenea experiment trebuie evitat în modul cel mai categoric cu putinţă ;
Am trudit sub comanda nemijlocită a ultimilor cinci şefi ai statului Major General. Liderul de astăzi este singurul, ca de altfel din toată istoria instituţiei, care şi-a centrat actul de aşa-zisă conducere pe dispreţuirea manifestă a subordonaţilor, degringoladizarea structurală şi organică a instituţiei, nonvalorizarea promovării în funcţii, ridicarea arbitrariului şi a tendinţelor despotice la rang de sistem.
Şi, cu voia dumneavoastră, dacă nu vă deranjează cumva acest fapt, domnule Preşedinte, preţuiesc şi iubesc nestins Armata Românie şi Statul Major general.
Cu rezervată şi decentă consideraţie,
Colonel (r.) Costinel Petrache
Bucureşti, 28 iulie, 2010
[…] CINE SA NU FIE ŞEF AL STATULUI MAJOR GENERAL Posted on 30 august 2010 by mazarini Cine să nu fie şef al Statului Major General ! […]
Banuiesc maestre ca aceste doua comentarii nu vor fi publicate niciodata. Spor la cenzura!
Recunosc ca nu am avut niciodata rabdarea sa citesc pana la capat cel putin o pagina din operele „justitiarului” Petrache si nu cred sa fi reusit aceasta performanta, pana acum, vreun pasionat de literatura. Un stil scabros si alambicat, plin de elemente bombastice si pretentii de sufocare in tezaurul de expresii cu sensuri multiple, de altfel, extrem de bogat al limbii romane, developeaza si defineste un individ chinuit de soarta, de propriile amagiri si dezamagiri, care nu gaseste cuvinte potrivite, dar inventeaza altele cu sens doar in mintea-i ratacita, pentru a debita delirul care-i mistuie putreziciunea din adancuri.
Ca intr-un labirint de oglinzi ce deformeaza profund realitatea palpabila, acest subiect s-a miscat toata viata haotic si se misca si acum dezordonat, brownian, in aceasta lume pe care nu o intelege dar care il suporta, fara a respecta valori consacrate si fara a se ghida dupa repere conventionale. Pentru el, un om poate fi, in primul moment, un prieten “de-o viata” si in urmatoarea clipa un “dusman de moarte”, functie de interesul care i-a fost satisfacut sau nu, asemeni unui tanc rasfatat si plangacios caruia i-ai luat putin mingea sa te joci dupa ce i-ai dat o bombonica.
Sa ilustram sumar acest lucru, aplecandu-ne doar asupra unui fragment din editorialul de “adio”, din revista Gandirea Militara Romaneasca, nr. 2 din 2008, care trebuia sa marcheze, nu-i asa, impartirea temporala a lumii intre viata I.C. (inainte de Costinel) si D.C. (dupa ……):
“Am trudit sub mandatul a cinci sefi ai Statului Major General si i-am cunoscut indeaproape pe toti cei care, multumim Domnului!, impart cu noi ivirea diminetii.Pe toti i-am pretuit si ii pretuiesc deopotriva, pe toti i-am iubit si ii iubesc nemasurat. Le multumesc cu deferenta pentru increderea pe care mi-au acordat-o, dar, mai cu seama, pentru libertatea pe care mi-au ingaduit-o in afirmarea principiilor si a proiectului in care credeam. Nu mi-a fost atinsa in niciun fel.”
Si acum un fragment din epistola catre “comandantul suprem al fortelor armate” , Cine sa nu fie sef al Statului Major General!, la aproape doi ani dupa despartirea de haina militara, cerandu-ne scuze pentru publicitatea gratuita pe care o facem tribunului “disponibilizat-pensionat”:
“Am trudit sub comanda nemijlocita a ultimilor cinci sefi ai Statului Major General. Liderul de astazi este singurul, ca de altfel din toata istoria institutiei, care si-a centrat actul de asa-zisa conducere pe dispretuirea manifesta a subordonatilor, degringoladizarea structurala si organica a institutiei, nonvalorizarea promovarii in functii, ridicarea arbitrariului si a tendintelor despotice la rang de sistem.”
Unde sa cautam ce este adevarat sau, mai bine zis, cine este cu adevarat acest personaj tembel, decat in manualele de psihologie si psihiatrie care zac cumninti, necitite de cei care permit intrarea in sistemul militar a unor asemenea specimene, sau in cartile despre ratatii care si-au cladit intreaga cariera pe minciuna, lingusire si dispret profund fata de conditia umana.
Contradictia faimosului fondator al premiilor nationale GMR este evidenta in cele doua ipostaze si este, poate, rodul gandirii strategice formate in urma lecturarii cartilor “autorilor militari, peste noua sute” si tezelor “celor care au asudat spre a dobandi titlul de doctor in stiinte militare, aproape patru sute”.
In realitate, intreaga truda a lui Lenitsoc (sa-l tratam cu pseudonimul care-i place micutului) a fost aceea de a incerca sa introduca “cantitati de strategie” in malaxorul mintii sale bolnave, crezand ca va iesi din el un mare carmaci, tolba de carte, general la comanda unor esaloane de anvergura, fara a-i fi necesara numai un pic de practica la comanda. Cel mai mare esalon pe care l-a condus a fost plutonul pentru ca deja o companie dispusa in careu i-ar fi putut vedea ascuns, sub masca afisata de om drept, caracterul infect, iresponsabil si distructiv. Poate nu l-a ajutat in ascensiune si faptul ca a fi un ofiter de nivel NATO trebuie sa cunosti limba engleza. Ori el nu se descurca saracutul si nu speak-uia in niciun fel slovele lui Shakespeare si prima intrebare care se pune firesc este cum sa fie trecut un asemenea exemplar in corpul generalilor Armatei Romanei, cand orice examen incepe cu un test eliminatoriu de limba straina?
Cat despre activitatea lui la sefia GMR, cine vrea sa afle despre comportamentul marsav si libidinos al acestui derbedeu notoriu cu doamnele din colectivul redactional al revistei, cu adevarat respectabile si harnice, nu are decat sa se duca la sediul redactiei si sa afle, dar, va asigur ca nimeni nu vrea sa-si mai aduca aminte de acest monstru carmaci, care a fost un cosmar pentru sistemul militar, un adevarat model de “cum nu trebuie sa fie un om”.
Asa ca aviz celor de la SCMD, ca acest individ periculos cu atitudini revansarde va intina cat de curand orice demers al dumneavoastra spre mentinerea unor drepturi castigate, tarandu-va in noroiul unde isi are culcusul.
Va urma!
Costinel Petrache, un nume de fost ofiter al Armatei Romaniei, se erijeaza astazi in salvatorul onoarei ostirii romane, improscand cu noroi si laturi in cei care i-au fost colegi si care nu l-au ajutat cu niciun chip sa ajunga general.
Nu avea cum sa ajunga o astfel de creatura in elita armatei, desi prin tot ceea ce a facut a incercat din rasputeri sa atinga o treapta ierarhica cat mai sus de unde sa-i “puna la punct” pe toti cei care “nu au chipul si asemanarea sa” si nu i-au putut grabi ascensiunea. Ca aici trebuie cautata de psihiatrii de la sanatoriile romanesti frustrarea acestui individ de care armata a scapat, in sfarsit.
Acest Lenitsoc al literaturii de balta, plin de el si de aberatiile lui bolnave, pe care le ridica, in mintea-i ratacita, la rang de proza, s-a agatat strans cu ghearele de sistem si dupa ce calculatorul l-a scos la pensie sa mai trebaluiasca cativa ani pentru a mai invenina organismul militar cu tiradele lui asmutite asupra celor care isi vad cinstit de treaba si de meserie.
Nu merita aceasta creatura sa-i fie dedicate nici macar cateva randuri, dar pentru ca se da drept mesagerul unor oameni care doresc sa fie tratati cu demnitate si cu onoare ca rezervisti ai armatei trebuie sa le aratam, de la bun inceput, cine zace sub masca acestui martafoi netrebnic, ajuns prin ironia soartei la inaltul grad de colonel, si cine “s-a gasit” sa le reprezinte interesele. In cateva episoade voi face, pentru cei care nu l-au vazut la fata, un portret al individului in cauza, incercand cu disperare sa gasesc acele epitete de la periferia literaturii care il caracterizeaza cel mai bine, cuvinte care sa nu jigneasca corpul ofiterilor superiori, in care din greseala a intrat sau a fost lasat sa intre si sa-l roada, asemeni vietuitoarelor din regnul animal care practica acest gen de supravietuire.
Cine s-a intanit cu el pe holurile ministerului sau, mai grav, in traiectoria profesionala, a fost socat, cu siguranta de impostura acestui paranoic, care, pret de trei pasi cat te petreceai cu el, iti inocula cu saliva pe care o improsca printre dinti, o ura fata de toti cei pe care pana atunci ii vedeai cu ochi buni, fata de conditia umana in general. Setat din nastere sa urasca, acest demon a fost ros de invidie inca de mic de cand, dand aprig din coate, incerca sa se catere cu disperare pe primele trepte ale ierarhiei militare.
Cei care au avut nesansa sa lucreze cu el la Regimentul de transmisiuni de la Otopeni isi amintesc cu groaza de un neom care le-a intinat cei mai frumosi ani ai tineretii cu dorinta lui diabolica de a-i domina, de a-i surclasa, dar nu printr-o competitie cinstita ci turnandu-i de fiecare data sefilor pentru micile escapade neconforme cu “codul etic comunist” care, in mod normal, fac deliciul oricarei vieti de locotenent.
Paralel cu tehnica de comunicatii, fara a avea calitatile necesare sa-i invete pe militari tainele acestei specialitati, a apucat pe drumul muncii de partid, o viata mult mai potrivita atingerii scopurilor sale marsave. Cei care au lasat sa se astearna colbul peste aceste pagini ale amintirilor lor si activeaza acum in sindicatele cadrelor militare disponibilizate trebuie sa-i dea peste ochi acestui impostor pentru a nu repeta figura de a-i trada, asa cum a facut-o de fiecare data. Lansam acest semnal pentru a da ocazia personalului militar in rezerva sa reflecteze pe cine au ales portavoce, iar in episodul viitor vom intra mai profund in biografia gaunoasa si mocirloasa a acestui personaj grotesc, iesind de mai multe ori la suprafata pentru a trage aer proaspat necesar unei bune aduceri aminte.
Un om de bine, disponibilizat, in cea de-a XXI-a vale.
Sa gandim, putin! Cine uita istoria, este blestemat sa repete greselile! Si sa fie blestemat sa se risipeasca in cele patru vanturi!
Problemele Armatei Romane au inceput din momentul in care s-a trecut de la pregatirea militara la pregatirea politica, inclusiv a actiunilor specifice. Nu uitati ca, inclusiv in timpul Primului Razboi Mondial, au fost trimisi in actiune comandanti cu bogata experienta. . . de salon sau de palat.
In perioada interbelica, inca mai existau urmasii celor de dinainte, deoarece numai aceia puteau avea limbaj comun cu mai-marii amintiti mai sus.
Perioada post-belica initiala s-a caracterizat prin masivele deblocari initiate de romani, dar si la sugestiile sovieticilor. Tot atunci a fost distrusa si demnitatea celor care scapasera de pe front si a celor care scapasera de eliminarile fizice din lagarele sovietice.
Aparitia multor ofiteri politici, cu mai putina scoala si cu mai mult tupeu (lucrurile se leaga) a pus permanent in inferioritate elita armatei romane care mai reusise sa se mentina.
Faptul ca ofiterii romani nu-i sufereau in general pe „eliberatori” a fost foarte mult limitat de cei care „purtau cuvantul partidului” si care acuzau cu manie proletara initiativele celor mai buni militari.
In perioada 1960-1989, aducerea Fortelor Armate Romane in sprijinul industriei si agriculturii se poate inghiti prin prisma faptului ca intr-o Romanie secatuita sistematic de „fratii nostri de arme” era nevoie de o structura ordonata, disciplinata si gata permanent de actiune, avand in vedere starea de spirit a mandrei clase muncitoare si a eternei taranimi, in curs de alfabetizare si de reeducare fortata.
Este necesar sa revin, prin urmare, asupra fenomenului continuitatii in spatiul geografico-militar si etnic romanesc.
In perioada aceasta s-a muncit mult si in armata. Au aparut realizari tehnice romanesti (despre unele, insa, nu este bine sa intrebi despre originea sau provenienta lor), s-a ridicat nivelul stiintific si tehnic al pregatirii viitorilor ofiteri, s-au facut studii tactice etc. Pe scurt, s-a muncit mult si, de cele mai multe ori, bine. Insa din anii 1980, prestigiul militarilor si, mai ales, al ofiterilor a scazut considerabil, deoarece incepuse sa primeze non-valoarea oamenilor cu mult mai multi bani, ai celor care „lucrau” ca responsabili de magazine alimentare si restaurante, vanzatori, achizitori, ospatari si in alte domenii „de succes”, inclusiv ca bisnitari (oameni de afaceri, nu?).
Reducerea nivelului stiintific al multor cursuri din domeniile disciplinelor de specialitate, tehnice de profil si tactice a dus la aparitia unor generatii de ofiteri cu „mintea odihnita”, capabili sa se implice profund in activitatile politice in unitati. Acestia au devenit urmasii celor pregatiti ideologic la Ineu si in alte scoli politice, continuate cu Facultatea politico-militara a Academiei Militare Generale.
Consecutiv, absolventii fostei Scoli Superioare de Razboi si actualei Universitati Nationale de Aparare „Carol I” au ajuns sa se creada sistematic „cei mai superiori”, deoarece au fost numiti in toate functiile de comanda posibile, ceea ce le dadea avantajul deciziei si aprecierea de absolventi ai Academiei de Inalte Tente, ai Scolii Inalte de Arte Plastice, ai Scolii de Caporali, ai Scolii de Panduri etc.
Acesti absolventi nu au mai efectuat studii si cercetari tactice pe baze riguroase, matematice, in domeniul de specialitate, ci au cantonat in domeniul filosofic al geo-politicii si geo-strategiei Romaniei, batand inamicii albastri (cu strigate de ura), pe teatrul de operatiuni de sud-est etc. De aici si rivalitatile intre strategii nostri, care puteau repeta cu gratie cele invatate in scoala de razboi. . . intern. Si tot de aici, sentimentul de inferioritate fata de absolventii unor facultati grele de inginerie, de medicina si farmacie, de matematica etc.
Dar, traiasca comanda salvatoare! Nu mai trebuie munca intelectuala, ci este suficienta functia, versatilitatea in relatiile cu subordonatii, folosirea intimidarii si sanctiunilor si a altor asemenea elemente care definesc ofiterul roman modern (dupa mintea lor).
Cei 20 de ani de „democratie originala” a scos la suprafata toata refularea celor care si-au pierdut privilegiile politice. Cei antrenati in lupta de clasa au inceput sa desfasoare un atac sustinut impotriva sufletului si fiintei armatei romane, pretandu-se la tot felul de aranjamente cu puternicii zilei, astfel ca in urma nu cu multi ani aveam circa 400 de generali la o armata de 135.000 de oameni, adica, in medie, un general la un batalion! In prezent, nu sunt modificari importante.
Va rog sa-mi dati voie, totusi, sa ma opresc aici cu comentariile putin amabile, ar spune unii, la adresa mai multor „dragi camarazi”!
In final, mai am o intrebare: poate crede cineva ca un ofiter politic (politruc) ai anilor ’50, precum Basescu-senior, isi putea educa altfel copiii, decat in spiritul ranchiunos si razbunator caracteristic parvenitilor?
Nu Armata Romana e problema nationala,dimpotriva.Avem generali,si oameni in Armata excelenti.
Domnilor,pe dumneavoastra va iubiti?
Tare as vrea sa se inteleaga ca oamenii sunt oameni,ca uscaturi omenirea detine intr-o proportie covarsitoare in raport cu cele ale unei paduri.
Vad ca am ramas tot acolo..visammmmm si dam indicatii!
Respect domnilor, schimbarea vine de la noi si prin noi si incepe cu respectul fata de tot ceea ce este romanesc ,fata de ceea ce inseamna armata si reprezentantii sai.
Noroiul si mizeria umana trebuie inlaturata din noi insine in primul rand si numai dupa aceea din ceilalti!
Ramaneti cu bine stimati domni!
Frumoase randuri, domnule Coja. Presimt insa ca in continuare ne vom duce pe copca cu succes. Sau cu succesuri, dupa gust.
Calin,era bine sa fie cum zici tu.
Problema nostra nu e ca in anii 30,sau 20,ci faptul este ca….NU AVEM ARMATA!
Nu vi se pare ca situatia (si a) armatei seamana leit cu cea de dinaintea celor doua razboaie mondiale: inzestrare si pregatire aproape zero.
Coincideanta sau…planificare?
Armata romana,ca orice alta institutie a statului,are si ea uscaturile ei!Daca stai bine si te gandesti,pe vremea lui Ceausescu,se inocula ideea de dragoste de patrie,popor si partid.Exceptand-o pe ultima pe primele doua le-am indragit!Dupa lovitura de stat,armata,prin conducatorii pe care i-a avut,nu mai este o institutie credibila pentru poporul roman.Avansarile „la apelul bocancilor”a unor indivizi care au facut jocul de putere al guvernantilor,accederea la functii de general pe criterii politice(general la 38 de ani?)marirea numarului de generali care sunt interesati de orice mai putin de profesionalizarea armatei romane,au facut din aceasta institutie,admirata candva(si caruia i-am dedicat 24 de ani!)o adevarata oaie neagra pentru societatea romaneasca.(faptele sunt multe,grave si incompatibile cu calitatea de militar!)Asa cum a fost propus Jerry Fitch prim ministru,haideti sa cautam un general cu experienta si pentru armata romana(daca se poate cu vechime in gaza!)S-auzim numai de bine!
Domnule Nicolae,
Nu vreau sa va sporesc disperarea, dar cam toate sunt praf, toate sunt pulbere! Aveti, din pacate, dreptate in ceea ce-i priveste pe generali… Am tot sperat ca modelul de general consacrat de halmageala sangeroasa din decembrie 1989 sa fie altul decat cel din care provenea, dar m-am inselat. Oricum ar fi, modelul de general din acesti ultimi 20 de ani este consumat, este depasit, este un esec, un esec istoric. Ne trebuie un alt model, dar cine sa-l sustina, cina sa-l intretina, cine sa-l afirme? O armata din mandria careia nu au ramas decat poftele odioase ale unei gasti de impostori? Nu e cu putinta! Atunci? Nu stiu… Poate nu ne ramane decat sa ne traim eficient disperarea. Eu asta fac. Deocamdata!
L-am vazut azi pe generalul Pavel Corut,actual mason,fost ofiter de Securitate.
Ciudata cariera. Ce cauta el la loja?
are multe idei bune si sanataoase pentru tara,si legate de activitati economice(agricole),dar ataca Biserica,asta e problema lui.
Si prietenul lui,Mircea Chelaru e ok!
Pacat ca nu merge la Legionari!
Care e problema dle Petrache? Si aceasta institutie este praf ca toate celelalte. Credeti ca inainte era mai bine? Cand ai generali care-si pun picioarele in ghips ca sa fuga de raspundere inseamna ca s’a ajuns la strea de care vorbea Petre Tutea, adica: „ne vor bate dusmanii si cu maturile”. Au mai ramas doua institutii pe lista (auto)prapadirii: BOR cu care se lucreaza subtil, extrem de subtil, si serviciile secrete la care s’a lucrat galagios, cu habotnicie, ca la vremea aia tinea, imediat dupa ’89 si care au reusit totusi sa supravietuiasca cumva, speram ca, intr-un corp de profesionisti adevarati.
IN ANUL 2010,CAND AU VENIT AMERICANII* (NATO),NICI UN PARTIZAN ANTI-COMUNIST,CARe A LUPTAT ASTEPTANDU-I PE AMERICANI,NU EStE RESPECTAT IN ARMATA ROMANA!
SA VA FIE RUSINE CELOR CE CONDUCETI: TOATE TARIILE ISI RESPECTA EROII,NUMAI VOI VA STERGETI UNDEVA CU ISTORIA PARTIZANILOR DIN ANII 50!
IAR VOI AMERICANILOR,PUTETI PLECA MAI DEPARTE SI SA NE LASATI IN PACE.SE PARE CA IDEALUL DIN ANII 50 AL PARTIZANIILOR A FOST ALTUL!
articolul este minunat si la obiect,dar ingaduiti-mi sa fac o observatie de natura filosofica: in univers,TOT CEEA CE ARE INCEPUT ARE SI SFARSIT. sa privim numai cazul imperiului bizantin,imperiu crestin prin definitie: a aparut,a stralucit,a disparut.Asta o scrie un om care cand vede pe sfantul munte athos fluturand inca drapelul basileilor, simte o mare emotie. Sa fim lucizi,sa ne amintim cum o perioada de coruptie si conflicte fratricide de cateva veacuri a precedat prabusirea imperiului CRESTIN al bizantului. un istoric specialist in domeniu spune ca a fost un sir INCREDIBIL de tradari omoruri fratricide coruptie si miopie politica. pana la urma sa nu uitam ca destinul colectivitatii umane este in mana Atotputernicului: oare vechiul regat iudeu nu pt pacat a fost lasat de dumnezeu in mana dusmanilor sai? sa nu ne facem iluzii: e posibil ca romania sa dispara,iar cei care ii sapa groapa[la comanda strainilor] nu vor suferi pt asta,se vor muta in alte tari[unde au conturi bancare consistente] dupa principiul: PATRIA UBI BENE. ei stiu,ca si noi,ca pe pamant traiesti maxim 80 ani, asa ca spun ca si un rege tembel al Frantei : DUPA MINE,POTOPUL! viata e scurta,judecata lui Dumnezeu este evident o prostie,aici e raiul aici e iadul,asta e filosofia acestor criminali cinici poate chiar sociopati,care batjocoresc jertfele SECULARE ale stramosilor nostri. din pacate,avem un popor pe masura. cati postesc,cati se roaga? cati savarsesc adulter si avort,cati FURA din averea publica? si asa romanii vor disparea[probabil] din istorie,ca atatia altii,ptr ca ,repet: NIMIC LUMESC NU E VESNIC.poate Dumnezeu se foloseste de acesti adevarati demoni care ne conduc tocmai ca sa ne faca sa intelegem ca in afara Imparatiei Lui,nimic nu e vesnic,nici macar scumpa noastra Romanie. E dur,e dureros,dar pana la urma ASTA E!
Adevarurile romanilor sunt de fiecare data triste. Lamentarile nu pot ajuta. Sunt necesare actiuni ferme, bucata cu bucata.
nu am uitat 1989 nici Timisoara,Bucuresti,Sibiu, Cluj,nici [printre altii, pe Badalan]nici pe Calin Nemes,,,,cu scrisoarea catre cei ,,dusi,,cutremuratoare,nu pot iubi armara romana de la 1950 incoace!indoctrinata,politizata,masa de manevra ca si minerii de alt fel!