Am pus acest site la dispoziția dezbaterilor de idei decent și coerent prezentate. Inclusiv pe tema sensibilă a problematicii evreiești, de neevitat în zilele noastre și mereu invocată, nu totdeauna cu informațiile necesare și cu respect pentru regula cea sfîntă: SINE IRA ET STUDIO.
Textul de mai jos este un comentariu la materialul imediat precedent de pe prima pagină a site-ului. Poartă semnătura AKRITAS.
Așteptăm replica celor care, pe acest site, au avut toată libertatea să prezinte punctul de vedere evreiesc, fie el chiar și sionist!
Institutiile statului: presedentie, guvern, parlament,
politie, jandarmerie, justitie, sri, sie….sunt ocupate de
straini. natiunea este sub ocupatie straina. acestia nu
au alt scop decit desfiintarea natiunii si transformarea
ei in colonie de sclavi.strainii folosesc cozi de topor,
tradatori si ja vre pentru a-si atinge scopul.
adica acesti straini de neam, sint lupi in blana de oaie,
sint lupi paznici la stina. ce se va intimpla cu stina
aceia unde lupul e paznic? va fi distrusa, mancata,
exterminata. numai un nebun, sau un alt animal corupt
de lup, platit de lup, tradator, un magar de exemplu,
poate sa creada, sau sa sustina, ca stina aceea mai
poate exista, mai poate fi intreaga!
Din istorie cunoastem ca strainii, indivizii care au intrat
ca lupii, cu viclenie, in institutiile altor state, pentru a
influenta, a favoriza, si asubmina acele state, sint
evreii.cunoastem istoria lui Iosif in Egipt, cunoastem
istoria Lui Mardoheu si Estera din regatul Babilonului,
cum au intrat evreii in institutiile statelor Egipt si
Babilon, si i-au favorizat pe evrei.
Asa ca au continuat aceasta practica de-a lungul
istoriei, cu mai putin succes la inceputul crestinismului,
la inceputul imperiului Bizantin. Dar au avut si succes,
pina in secolul al 8-lea in imperiul Bizantin, cind au fost
tolerati, si au prins putere si infuenta in imperiul
Bizantin, incercand chiar sa-l destabilizeze, in acest
context, este foarte probabil sa nu fi fost straini de
iconoclasm, erezia care a slabit imperiul Bizantin. Insa
au fost expulzati de Leon al 3-lea Isaurul in regatul
Kazar, il inseala pe regele Kazarilor, Bulan, in anul 740,
care trece cu tot poporul kazar la iudaism.
In occident evreii au fost tolerati pina in secolul a 10-lea, insa in contextul cruciadelor, a razboiului “sfant”,
occidentali ii alunga pe evrei care se stabilesc in Europa
Centala, insa numai populatia de rind, evreii bogati cu
influenta, raman in occident, apoi se intorc in occidentul
deja destabilizat de renasterea pagana, de
protestantism, de bogatia jefuita din Colonii, astfel ca
subminarea statelor occidentale este deja realizata in
ajunul revolutiilor masonice avind principala ocupatie
de a de a se infiltra in instiututiile statelor, de a corupe,
da bani cu camata, de a finanta pe regi, ministri, revolte,
revolutii(revolutia Cromwell a fost finantata de evrei) razboaie…
A urmat imperiul Tarist, singurul care mai pastra
principiul potrivit caruia puterea vine de la Dumnezeu,
si nu de la popor, asa cum i-au inselat pe occidentali
prin “revolutiile” masonice din sec. 18, asa ca au pus de
un comunism, au pus de o revolta, de un razboi civil,
astel ca primul guvern bolsevic din 1917, era format in
proportie de 80% din evrei, declara chiar Vladimir Putin.
In secolul al 19-lea prind si la noi putere si influenta,
ajutati de occidentul deja subminat si ocupat de
ei(Marile Puteri Occidentale, nu au vrut sa recunoasca
Independenta-la care nu a participat cu nimic, ceea ce
nu a fost si cazul rusilor-pina nu a fost eliminat art. 7
din Constitutie, pentru a favoriza pe evrei)
Dupa 89, daca la conducerea tarii erau patrioti
adevarati se producea dezastrul pe care il vedem azi ?
pai ar fi vrut un patriot sa vinda strainilor petrolul,
gazele, pamantul agricol pentru care stramosii au luptat
pina la singe? Ar fi vrut un patriot inechitate
sociala:multi saraci, putini bogati, dictatura bancilor,
asigurari, pensii obligatorii private, sanatate la privat,
unde are acces numai bogatul?ar fivrut un patriot
pensie la privat, sa munceasca ca sclavul la straini 10-12 ore pe zi la straini pina la 65 de ani? Ar fi vrut un
patriot ca energia, hidrocentrale, construite din munca
lui, sa fie date privatilor, apoi sa creasca pretul la
energie, aurul sa fie jefuit de straini, gaze de sist sa fie
otravit, si sa-i fie furata resursele,gazele si apa
potabila? Ar fi vrut un patriot ca mijloacele de
indobitocire in masa : tv, radio,ziare…sa fie toate in mina
strainilor pentru a indobitoci poporul si al spala pe
creier? NU! hotarat NU! Au vrut strainii de neam,
impreuna cu tradatorii si ja vrele pe care le-au corupt si
cumparat pe bani, pe avere, putere desarta!
Mai este oare necesar sa mai amintim de cine sint
conduse in ultimii 100-200 de ani,
popoarele(populatiile) occidentului “civilizat” de evrei:
lacomie de bani, droguri, homosexualitate…
Sionistii ,nu sunt un popor,un neam, sunt un concept grefat pe o populatie multietnica evreeasca raspandita ca pulberea peste tot globul si ei sunt de fapt o stare in sine,stapani ai banilor care vor pentru prima data in istoria lumii ajutati de iluzia numita generic bani, cu care poti vinde si cumpara absolut totul ,minte ,inima ,suflet,trup,constiinta sa devina stapanii absoluti ai planetei ,ai sistemului solar ,ai galaxiei ,ai unversului ,iar noi ceilalti sclavii lor eterni.Sionisti sunt de fapt totii manuitorii banilor ,toti cei care cred ca pot manipula miliarde de prosti , uniti in jurul serviciilor secrete care in decursul mileniilor au pus sus sau jos regi si imparati,papusi in mainile lor.Cineva a spus nu demult ca de fapt al treilea razboi mondial este al acestor bastarzi ai satanei impotriva proprilor popoare.Decat sa castige ei mai bine va arde Dumnezeu acest surogat de lume .Lumea va pieri in foc,absolut toti vor pieri chiar si ei stapanii banilor.Ar mai fi o sansa ca noi oamenii sa ne trezim si sa vrem sa fim prezenti in eternitatea clipei.Dumnezeu va mai incerca o data dupa distrugerea acestei lumi lipsite de inima sa faca o alta lume,cine stie poate de data accea Ii va reusi.Nu simtiti ca , parca TIMPUL a stat ?Ceva pluteste ca un abur otravitor in jurul lumii,ceasul ultimei bombe puse in inima omenirii, a fost anclasat.Erele sunt acum la mana secundelor.Cine se va trezi pentru ca sa opreasca ceasul?
Lumea este condusă din umbră de societățile secrete care lucrează pe rânduri,una în spatele celeilalte( subordonate pe model piramidal ..și nu toți își cunosc șefii).Cine se supune deciziilor din vârf este promovat în față.Cine nu …dă de probleme..
N. Ceaușescu nu a fost de acord cu planurile lor, de aceea i-au programat o revoluție și l-au înlocuit cu alții mai ascultători..
Iar cei din anturajul lui Ceaușescu,care știau prea multe
au dispărut în accidente de avioane,erori de pilotaj(nu mai insist pe această temă.Cunoașteți MODELUL)
****
O știre,pur și simplu(s-a întâmplat cu citeva zile in urma)
“Avionul cu un motor s-a prăbuşit după 10 minute de la decolarea de pe aeroport. Avionul a fost pilotat de Richard Rockfeller, care intenţiona să revină în statul Main, după ce a luat masa cu tatăl său[David Rockefeller] la New York…”
https://misucroitor.wordpress.com/2014/06/14/fiul-lui-david-rockfeller-a-murit-intr-un-accident-de-avion/
http://basarabialiterara.com.md/?p=8645
“Despreţuind Biserica noastră naţională şi
înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei
ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta
naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi
prin frazeologie străină, au lovit un al doilea
element de unitate; despreţuind datinele drepte şi
vechi şi introducând la noi moravurile statelor în
decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră
publică şi privată în aşa grad încât românul
ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.
Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având
frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire
şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.
Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără
muncă şi după plăceri materiale a omorât
sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui
Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,
care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a
poporului, ea care domneşte puternică dincolo de
graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională
în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea
în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele
vechi mor, un materialism brutal le ia locul,
cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia
claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea
măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882,
Mihai Eminescu, “Timpul”, în “Opere”, Vol 13. pp.
168-169)
cat de orbi sa fim incit sa nu vedem cit de actuale sant aceste cuvinte?
@ un dac
„Nici vorbă de prezentare ,,mincinoasă”.Au inventat dacologii opere false ale iluştrilor clasici?”
Nu au inventat dacologii opere false ci le-au ascuns pe cele autentice care îi desfiinţează.
Dacologii au un leit-motiv pe care-l auzim la nesfârşit (perpetuum-mobile a fost, în sfârşit, inventat): istoricii şi academicii ne ascund adevărata istorie.
Personal nu am găsit nimic ascuns de istorici şi academici, în schimb am găsit ascunse de dacologi toate citatele din Eminescu, Hasdeu şi ceilalţi în care aceştia dovedesc şi descendenţa latină a românilor, pe lângă cea preponderent dacă.
Gluma cu „mlădiţa” nu are pic de haz.
Adică de aia nu se spune la congres versul lui Coşbuc: „Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă” pentru că e vorba de Dacologia la Coşbuc şi nu Romanologie.
D-le dac, ne socotiţi chiar copilaşi de grădi? Acuşi ne dăm bacu’.
Nu se spune acel vers pentru că ar prăbuşi toată şandramaua, acel fals Coşbuc care, pasă-mi-te, ar aproba că „Noi nu suntem urmaşii Romei”, aşa cum congresul ar dori să introducă pe sub uşă, şi-ar da jos masca şi ar rosti adevărul.
Iată cine ascunde adevărata noastră istorie!
Vedeţi că perpetuum-ul-mobile se poate învârti şi invers.
As dori sa semnalez tuturor cititorilor intersati de istoria Romaniei o pagina web extrem de intersanta, cred eu. Ea contine eidtiile scanate digital ale catorva ziare/periodice din anii ’20-’30. Veti gasi acolo informatii care va vor uimi. Veti constata ca se stia foarte bine chiar de atunci despre anumite lucruri.
Sunt multe ziare si sper ca informatia de acolo sa devina cat mai cunoscuta tuturor romanilor. Va recomand sa salvati de acolo cat puteti (ca masura preventiva).
http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/culturapoporului/1921.html
http://documente.bcucluj.ro/periodice.html
Pentru incitarea curiozitatii, am sa expun mai jos cateva citate din periodicul „Cultura Poporului” (dar mai sunt si altele).
„Acest neam, cel mai nationalist dintre toate neamurile pamantului, risipit pretutindeni in toate tarile unde a putut trai o viata parazitara a incercat sa treaca drept poporul cel mai umanitar din lume … ”
„In Rusia prabusita de jidovi, mor cu miile oameni nevinovati, fug cu miile cei inspaimantati de fericirea data de Braunstein Trotsky.”
„Trecand la Evreii din Romania veche, trebuie sa ne ocupam intaiu de Moldova, care a fost poarta prin care a navalit puhoiul Evreilor si Cazarilor din tinuturile nord estice ale ei. … Bogatia in vite i-a ademenit insa pe Evreii din Polonia sa incerce patrunderea in numar tot mai mare … La 1579, Petre-Voda Schiopul, Domnul Moldovei opreste pe Evreii din Polonia sa mai intre in tara unde se furisau ca sa cumpere vite, aducand postavuri de contrabanda pe „vama cucului”, adica pe locuri ferite de vamuitori, asa ca negustorii moldoveni, cari asteptau pe cei poloni la locurile hotarate, nu puteau suporta concurenta lor.”
„Stabilirea lor in Moldova nu ar fi fost cu putiinta in timpul acesta daca nu le-ar fi venit in ajutor lacomia si tembelismul multor boieri. Prin corupere indemnau pe acestia sa le mijloceasca scutire de biruri, ba boierii le arendau crajmele de pe mosiile lor, chiar si mosiile…. Faceau apoi tot felul de tertipuri ca sa scape de indatoririle contractului, pagubind boerii iar pe tarani ii indemnau la beut pe datorie, apoi ii napastuiau la plata indoit si intreit, din care cauza cei mai multi dintre locuitori saraciau cu totul. ” (La aceste fraze trebuie sa meditam profund).
„Tratatul de la Adrianopole din 1829 garantand in sfarsit liberatea comerciului in tarile romanesti, Evreii navalesc in numar tot mai mare in Moldova. Pe cand la 1803 erau 1900, la 1845 erau 37000, la 1848 80000, la 1859 119000. In timpul acesta se formeaza din vina boerilor, apoi si a Dominitorului Mihail Sturdza, targuri curat evreiesti. In curand incep sa se scurga si spre Muntenia, unde in anum 1860 sunt 9000, in anul 1900 peste 70 de mii. Golurile din Moldova le umplu curand alte cete venite din Galitia si Rusia.”
„Pana in timpul lui Cuza, toti acesti Evrei erau supusi straini, avand pasapoarte straine, mai ales austriace. De cateori erau trasi la raspundere pentru vreo fara delege, apelau la consului austriac, ai caror supusi (nemteste Untertan, de unde si denumirea de batjocura „un târtan”) erau.”
„Cei ramasi cerura sa fie scutiti de munca campului, caci aceasta ii opreste dela implinirea datoriilor lor religioase ! Sarbatorile evreiesti cad tocmaii in timpul cand munca la camp e mai intetita, ziceau ei.”
„Raporturile dintre Români şi Evrei rezultă din istoria lor de peste o sută de ani pe pământul românesc. Totdeauna s-au simţit ca străini, totdeauna au trăit deosebiţi de Români, de cari s-au apropiat numai ca să-i
exploateze. Se-nţelege, ca au fost şi sunt şi excepţiuni. Dar în toate întâmplările mari, Evreii au fost împotriva noastră. Aşa la 1878, când cu congresul dela Berlin, când ei prin gazetele şi cu legăturile lor financiare (băneşti) au lucrat împotriva
recunoaşterii independenţei României vechi. Tot aşa au făcut în 1919 la paris, unde 7 dintre cei 10 consilieri ai lui Wilson erau Evrei. Pentru aceea însă Românii nu au răspuns nici odată cu pogromuri (uciderea şi jefuirea Evreilor), cum au făcut şi fac Rusii, Polonii şl Ungurii. Şi nici în viitor
no vor face. Dar vor luà măsuri, ca pe cale economică, prin banci şi cooperative cât mai numeroase, apoi prin o dispreţuire
a Românilor cumpăraţi de el, să ajungă a se putea lipsi cât mai mult de munca lor, care prea adeseori are ca rezultat ruinarea economică a Românului, ba chiar şi a statului nostru.” (Aceasta ultima fraza contine o intelepciune impresionanta pentru acea vreme: domnilor, trebuie sa ne facem sistem financiar ALTERNATIV si LIBER DE PARAZITISMUL EVREIESC. Nu este chiar asa de greu de priceput. In momentul de fata, BNR-ul nostru este tot al lor prin intermediul tradatorului ITZACK ISARESCU).
Dumnezeu sa-l odihneasca pe marele patriot, nationalist si martir Mihai Eminescu !
http://basilica.ro/stiri/pomenirea-poetului-national-mihai-eminescu-la-implinirea-a-125-de-ani-de-la-trecerea-sa-la-cele-vesnice_17936.html
Ucis la comanda de mafia politica iudeomasonica prooccidentala:
http://www.youtube.com/watch?v=n9cI05BbYdE
D-le Koson,
Dv. scrieti :
,,Nu ştiu ce v-a deranjat în intervenţia mea. Eu propun un pariu”.
M-a deranjat că nu citiţi cu atenţie comentariul meu.Pariul dv. este o imposibilitate.Argumente:
1.Pentru că este imposibil să faci un congres despre dacismul lui Coşbuc şi să vii cu ,,mlădiţa Romei”.La fel s-a întâmplat şi la congresele despre Eminescu şi Haşdeu, când s-a luat în calcul doar componenta dacologică.
2.Cine doreşte să organizeze congrese despre complexitatea operelor lui Coşbuc, Eminescu, Haşdeu, este liber să o facă.
3.Nici vorbă de prezentare ,,mincinoasă”.Au inventat dacologii opere false ale iluştrilor clasici? Unde este minciuna, atâta timp cât există respect faţă de texte şi mesaj ? În locul acelor cuvinte grele, vă sugerez să folosiţi un termen mai adecvat : ,,separarea apelor”.
Dumneata faci ca Cristian Tiudor Popescu, care citează discursul proletarului din Împărat și Proletar, și conchide că Eminescu a fost ateu!
Astea merg atata timp cat vrei sa demonstrezi, cu buna credinta, dacismul lor (faptul ca ei recunosteau si erau constienti de dualitatea daco-latina a poporului nostru), nu cand vrei cu toate astea sa demonstrezi ca „Noi nu suntem urmasii Romei” si ca cei citati te-ar sustine in teza asta.
Luati asta: intr-un articol scris de Daniel Roxin, este citat Miron Costin in felul urmator:
– „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.”
(M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)”
De unde se deduce ca Miron Costin spune ca tarile sus-numite s-au numit „Dacia” pe vremea sa, nume mostenit din vechi, de pe vremea dacilor si asa ramas.
Daca insa va uitati aici:
http://ro.wikisource.org/wiki/De_neamul_moldovenilor
veti vedea ca Miron Costin scrie toate astea in Capul al treilea- De Dachiia, inainte deci de Capul al patrulea-De Traian-imparatul, deci inainte de venirea lui.
Fiecare citat de acolo e prezentat in aceeasi maniera, prin aceeasi tehnica de trunchiere.Alt exemplu:
„- „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…”
(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)”
observati, scris si cu majuscule, sa vada tot „prostu'” ca stolnicul Cantacuzino respinge ideea romanizarii si a latinizarii limbii romane si faptul ca dacii ar fi luat Limba romanilor.
Citat insa cu intregul context, arata asa:
” pentru că acéle trei neamuri de oameni ce zice acela, adecăte ispanii, galii și italii,
fiind foarte vecini cu romanii și supuse de ei, și tot între dânșii șezând și amestecați umblând, lesne acei varvari limba lor își strica, vrând mai mult cu a romanilor a o amesteca, precum și pănă astăzi să véde pre la marginile țărilor carii trăiesc cu alte limbi, că lesne iau unii de ale altora cuvinte și că cu deale lor amestecându-le, ÎȚI PARE că ALTĂ OSEBITĂ LIMBĂ LOR FAC. Și mai chiar vedem că rumânii den Ardeal, moldovénii și céștea de țara aceasta, tot un neam, tot o limbă fiind, încă între dânșii mult să osebesc, care aceasta iaste cum să véde den amestecătura vecinilor lor. Așadară și acéle trei neamuri, ce zicem mai sus, den preavecinătatea romanilor, luând de-ale acelora cuvinte, și cu céle de moșie ale lor amestecându-le, și stricându-și limba, au rămas în această ce acum sunt.
Iară dachii preavéche a lor osebită limbă având, cum o lăsară și cum o lepădară așa de tot, și luară a romanilor, aceasta nici să poată socoti, nici créde. ”
Este ca e cu totul alta mancare de peste?Absolut alta.
Si toata asta, Dl Roxin, un guru al „dacologilor” o face Sub genericul (citez din articolul dnumnealui):
„Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înțeleasă au vorbit multe personalități în decursul timpului. Haideți să vedem ce ne spun și alții despre limba română si limba latină, despre pământurile Vechii Dacii…”
Curat murdar, asa-i?Deci daca asta e buna credinta, eu sunt rabin.
Articolul dumnealui e aici (probabil l-ati citit deja):
http://adevaruldespredaci.ro/fost-consilier-al-papei-ioan-paul-al-ii-lea-nu-limba-romana-este-o-limba-latina-ci-limba-latina-este-o-limba-romaneasca-video-din-2012/
@ DACICUS
„Pastrati’va pariul! Este o dezonoare.”
Iată pariul meu:
„Pun un pariu 1:100 că veţi auzi acolo (la congresul dacist) de zeci de ori versul:
“Ei sunt romani şi ce mai sunt?”,
dar nu veţi auzi nici o singură dată versurile semnate tot de Coşbuc:
“Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai
Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă…”
Vă rog (şi dacă de rugăminte nu ştiţi, vă voi soma) să-mi spuneţi ce e dzonorant în acest pariu.
@ un dac
Dv motivaţi prezentarea unilaterală a lui Coşbuc (pe care eu o prevăd că se va întâmpla la congres, iar dv o confirmaţi) prin aceea că tema e „Dacologia la Coşbuc” şi nu „Romanologia”.
Sub această etichetă însă, aparent corectă, se ascunde o crasă diversiune pe care o practicaţi de când aţi apărut (nu de mult).
Aşa aţi procedat cu Eminescu, aşa aţi procedat cu Hasdeu şi cu alţii (îi numesc numai pe cei mai vizibili).
Tot neamul românesc îi iubeşte pe daci fără limită. Eminescu, chintesenţă a acestui neam, i-a adorat. Hasdeu la fel. Dv luaţi citate din Eminescu şi Hasdeu în care aceşti titani îşi exprimă cultul lor înflăcărat faţă de daci. Nu vi-i greu, opera acestora oferind un întreg Bărăgan unde ei îşi cultivă admiraţia faţă de daci. Prin aceasta, lăsaţi să se înţeleagă că Eminescu, Hasdeu şi alţi mari bărbaţi vă patronează demersul. Iar mulţimea, mai puţin documentată în opera integrală a acestor autori geniali, vă crede. Cei ce vă urmează, în totalitatea lor, sunt convinşi că ei nu calcă pe dibuite ci înaintează într-un marş triumfal pe drumul drept, drumul adevărului, deschis de Eminescu, Hasdeu şi ceilalţi (acum li se va alătura Coşbuc).
Aici intervine perfida diversiune. Dv le inoculaţi adepţilor că Eminescu, Hasdeu, Coşbuc au susţinut sinistra aberaţie, care vă e deviza, că românii se trag exclusiv din daci, că Dacia nu a fost romanizată. Le daţi de înţeles ucenicilor că Eminescu, Hasdeu, Coşbuc ar fi şi ei semnatarii acelei oribile lozinci: „Noi nu suntem urmaşii Romei”. (Nu mai deschid acum discuţia despre laboratoarele care au fabricat această sintagmă antiromânească, subiect ce terebuie dezbătut separat).
În felul acesta, nu numai că zăpăciţi de cap poporul român, să se creadă că e altceva decât ce el ştie că e, dar falsificaţi gândirea celor mai mari creatori de cultură românească, desfiguraţi spiritualitatea românească.
Iată felul dv cu totul original de a polemiza.
Oridecâteori sunteţi luaţi la întrebări, veniţi cu citatele elogioase despre daci din autorii români sau străini, pe care nu le contestă nimeni, care ne ung la inimă pe toţi. Dar nu asta vi s-a imputat. Nimeni nu a negat că Eminescu, Hasdeu sau Coşbuc i-au iubit nelimitat pe daci. Vi s-a negat afirmaţia că Dacia nu a fost romanizată, că poporul român nu are în sânge o picătură de sânge roman. La acest afront de ce veniţi cu poveşti, cu 14%, cu ungurii, cu turcii, de ce nu aduceţi acele citate din autorii care pretindeţi că vă girează, citate prin care aceştia neagă romanizarea?
Şcoala Ardeleană aţi făcut-o praf şi pulbere (ce colosală deschidere culturală îi datorăm acelei Şcoli, că Şincai personal a înfiinţat 300 de şcoli româneşti din care mult există şi azi, că existenţa noastră ca neam îi datorează Şcolii Ardelene enorm, toate acestea în ochii daciştilor nu fac doi bani). Deci Şcoala Ardeleană aţi şters-o dintr-un condei. Aţi păstrat totuşi o frază – atâta a putut şi Şcoala aia să producă – aceea spusă de Petru Maior că limba română e mama limbii latine.
I-auzi colo!
Păi vedeţi, dacă o luaţi ca papagalul, fără să înţelegeţi o iotă despre ce e vorba.
Maior spune, ceea ce şi lingviştii de azi recunosc, că, în multe privinţe, limba română păstrează mai mult din limba latină decât oricare dintre celelalte limbi romanice. Limba română păstrează elemente arhaice ale latinei, ale acelei limbi originale, încât latina devenită limbă română poate fi considerată pe drept cuvânt limba-matcă, cea din care au purces toate celelalte variante ale latinei.
Există aici o negare a legăturii dintre limba română şi limba latină? Dimpotrivă, o întărire.
Există vreo referire la limba dacă? Nu, e vorba de limba latină şi de limba română, de cât de deplin şi cât de arhaic limba română e limbă latină.
Nu, domnilor dacomani, croşetatul v-a fost detectat şi vi s-a destrămat. Nu vi-i mai atribuiţi drept mentori pe marii noştri clasici pe motivul că aceştia i-au adorat pe daci. Îi adorăm şi noi, mai mult decât dv, şi bazaţi pe adevărul ştiinţific, nu pe naluciri. Luaţi-vi-i de patroni pe cei care au negat romanizarea. Cum printre români nu veţi găsi unul singur, tot la Roesler şi la şovinii unguri o să rămâneţi.
@un dac
„v-aţi luat ca pseudonim o anume monedă de aur.De ce nu vă numiţi DENARUL ?”
Mă numesc aşa din mândrie că mă trag din daci. Cu precizarea: din dacii cei adevăraţi, cei vii, cei autentici, şi nicidecum din dacii de plastic fabricaţi în serie în cooperativa de producţie dacologica.
Nu ştiu ce v-a deranjat în intervenţia mea. Eu propun un pariu. Cine crede că va câştiga se prinde în joc, cine nu, se uită de pe margine.
Dacă dv prevedeţi că la congres va fi prezentat Coşbuc în adevărata sa lumină, nefalsificat, acceptaţi pariul.
Eu sunt sigur că din Coşbuc se va lua numai
bucata care convine (adică va fi mutilat).
La încheierea congresului o comisie neutră va stabili cine a avut dreptate.
Vă prindeţi?
În legătură cu „Decebal către popor”, poezia care, în percepţia mea, va fi piesa de bază a congresului, am spus ce trebuia spus:
„Primul vers citat e din poema “Decebal către popor”.
Îi acordăm tot creditul bardului de la Hordou.
În mod sigur, cu aceste cuvinte se adresa Decebal dacilor. El, fără nici un dubiu, nu le spunea dacilor: Iată, vin romanii, ieşiţi-le în întâmpinare cu flori, ei ne vor civiliza, ne vor face autostrăzi, ne vor exploata Roşia Montană, se vor însura cu fetele noastre şi ce făloşi vom fi noi cu asemenea cuscri…
Nici vorbă, Decebal le spunea dacilor ceea ce Coşbuc stenografiază profesionist: Nu romanilor, nici zeilor, dacă ar veni în frunte cu nu Zamolxe, nu le-am da pământul nostru. Murim pentru el, dar liberi, nu sclavi.
Aşa îl prezintă Coşbuc pe Decebal şi îl prezintă cum nu se poate mai corect. Cu siguranţă, aşa a fost Decebal şi acestea sunt cuvintele pe care el le-a spus dacilor.
Dar dacă ne oprim aici, aşa cum la congresul sectei se va întâmpla, îl falsificăm pe Coşbuc, aşa cum i-am falsificat pe Eminescu, pe Hasdeu şi pe ceilalţi.
Pentru că, atunci când Coşbuc i se adresează poporului român, iată cum îl vede:
“Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă”.
Dv, înainte de a ridica două degete în sus şi a mă pârî domnului profesur Coja, ar trebui să analizaţi cele scrise de mine şi să le combateţi dacă aveţi argumente. O puteţi face acum.
@ IO…/gerules
„Cosbuc (…) a tradus cele doua epopei amintite din respect pentru imperialistii care au trecut populatia daciei prin foc si spada…”
Înţeleg că îl mustraţi, că, de fapt, nu trebuia să aibă respect ci ură faţă de „imperialistii care au trecut populatia daciei prin foc si spada…” şi bine ar fi făcut să nu le traducă epopeile.
Dv, având o poziţie corectă, nu ca aceea a lui Coşbuc care greşea, citiţi aceste epopei? Dar celelalte texte scrise de aceeaşi „imperialişti”, istoriile lui Salustius, Tacit, Suetoniu, poeziile lui Horaţiu, Ovidiu şi chiar Vergiliu (cel tradus de Coşbuc, dar, cum înţeleg eu din ce spuneţi, rău a făcut), romanul lui Petronius, savuroasele comentarii ale lui Macrobius? Şi acestea au fost traduse în româneşte. Mergând pe logica dv, n-ar fi trebuit.
Noi recunoaştem public că le-am citit.
Să ne pocăim?
Vă rugăm să ne explicaţi
@ Ion Coja
Referitor la greva minerilor din Valea Jiului, Lupeni 1977, sunt pregatit sa pun pe site-ul dvs marturia mea cuprinsa pe 82 de pagini si structurata astfel:
1. Cuvant inainte
2. Iulie 1975 – August 1977 (date despre mine, locul meu de munca si pataniile mele cu doi ani inaintea grevei)
3. Iulie 1977 – Nivelul cunostintelor mele despre necazurile si problemele minerilor din Valea Jiului
4. 15 iulie 1977 – seara lui 1 august 1977
Zvonuri si razmerite izolate
5. Inceputul furtunii (grevei propriu-zise) a pornit de la mina Paroseni
6. Mina Lupeni, Poarta nr. 2 – Epicentrul Grevei Propriu-zise
7. Organizare, propuneri si dezbateri de revendicari
8. Episodul sechestrarii lui Ilie Verdet si Gheorghe Pana
9. Povestea iluzorului Comitet de Greva
10. Dactilografierea listei de revendicari
11. Armata, militia si trupele de securitate masate la
marginea Vaii Jiului
12. Descrierea starii mele de spirit si ce ganduri m-au framantat in preajma sosirii lui Ceausescu.
13. Minerii Grevisti versus Ceausescu
14. Aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului
15. Descrierea lui Ceausescu
16. Confruntarea
17. Tradarea
18. Sfarsitul Grevei Minerilor
19. Dupa sfarsitul imediat al grevei
20. De vorba cu Maniliuc despre tradarile greviste
21. Provocari si incidente dupa greva
22. Provocarile, confruntarile si ’discutiile’ de la Petrosani. Interventia minerilor de la mina Aninoasa
Indicati, va rog, la ce topic(e) sa postez marturia mea si in cate episoade pentru ca e vorba de 82 de pagini.
Perfect! Felicitări! Dați-i drumul! Să fie într-un ceas bun!
I-i dau drumul dar n-ati indicat pe care topic! Daca deschideti un nou topic despre marturia mea in legatura cu greva minerilor din august 1977, atunci voi descarca tot textul meu pe acel topic. Altfel nu vad cum.
Nu e prea greu de citit tot textul dintr-odată? Eu vi-l public sub titlul Confesiunile lui Costică DOBRE, și le numerotez în paranteză, (1), (2) etc, iar fiecare apariție va purta un titlu de capitol, astfel nu se confundă între ele. Vreți să figureze toate aceste capitole și numai ele sub un titlu la categorii? Se poate și asta. Cum să numim acea categorie?
Deci îmi trimiteți zilnic sau la 2-3 zile capitol cu capitol și eu pun pe site. E bime așa?
Sunt de acord ca e prea greu de citit tot textul dintr-odata.
Va propus sa procedam in felul urmator:
1. Mai intai va trimit intregul text prin email.
2. Apoi publicati zilnic cate un capitol numerotat in paranteza, (1), (2) etc sub titlul CONFESIUNILE LUI CONSTANTIN DOBRE PRIVIND GREVA MINERILOR DIN VALEA JIULUI 1977.
In urmatoarea jumatate de ora va transmit intregul text prin email
Pariul dv. este fără obiect întrucât tema congresului este ,,Dacologia la George Coşbuc”.Puteţi organiza dv. un congres numit ,,Romanologia la George Coşbuc”ptr. a omagia ,,mlădiţa”.
D-le Coja,
De ce postati astfel de comentarii jignitoare ? (blasfemie,catastrofă anuală,etc.).Daciştii,cel puţin până acum, au comentat decent textele postate de dv.
D-le Koson,
Congresele de dacologie au scopul redeşteptării conştiinţei dacice a românilor, asta trebuie să înţelegeţi dv. care, observ, v-aţi luat ca pseudonim o anume monedă de aur.De ce nu vă numiţi DENARUL ?
http://uzp.org.ro/al-xv-lea-congres-international-de-dacologie-2014/
Mai jignitot decât scrieți dvs în comentariile pe care eu vi le șterg, nu scrie dl KOSON. Dimpotrivă: stilul duminsale este un model de decență!
La fel ca in :
„CO-GAI-U, CO-GAI-ON”
avem
„CO-COS-U, CO-COS-ON”
adica COCOSEI de aur.
Cosbuc a fost influentat de pasoptisti,deaia avea si un cult pentru Imperiul Roman”civilizator”.El a tradus cele doua epopei amintite din respect pentru imperialistii care au trecut populatia daciei prin foc si spada,comform Columnei lui Traian.Istoria scrisa a poarelor trace in care se include si populatia Daciei,a fost arsa,distrusa,ascunsa,falsificata.Numai logica a mai facut istorie printre geologi,antropologi,speologi,istorici…Singurele ramasite ale istoriei poporului trac sant Tablitele dela Tartaria,Placile de aur dela Sinaia,scheletele uriasilor descoperite pe teritoriul Romaniei,enigmele energetice din muntii Romaniei(piramidele de pe Ceahlau si din alte zone),misterele ascunse din minele si zonele dela Rosia Montana,etc.Acestea toate sant ocultate.Atata timp cat acestea stau ascunse stiintei,nedescifrate cu buna intentie,deci cu rea vointa,eu cred ca inca nimeni nu poate sa se dea atoate stiutor.Numai analiza stiintifica a acestora poate sa dea nastere la interpretari pertinente,nu patimile unora sau ale altora.As aminti,ca exemplu Basarabia sub sovietici,unde ucrainenii aveau reprezentanti zelosi;scrierea latina a basarabenilor(a romanilor basarabeni)a fost schimbata,in mod obligatoriu in scriere cu litere cirilice,dar vorba era tot romaneasca.Asa cred ca s-a intamplat si cu srierea locuitorilor din arealul Carpato Danubiano Pontic dealungul miilor de ani,s-a tot modificat in functie de conjucturile politice,care s-au abatut peste ei,dar fondul verbal eu cred ca a ramas,in esenta,acelasi ca in zilele noastre.Aftfel dece se impiedica analiza lor pe bazele corecte ale stiintei?De cate ori apare un cate cineva cu vibratii nationale,patriotice,mereu sare o multime de deranjati foarte artagosi si agresivi.
Io…Gerules, ceea ce scrii d-ta aici este trăncăneală miştocărească.Dar sunt deacord că…
,,De cate ori apare un cate cineva cu vibratii nationale,patriotice,mereu sare o multime de deranjati foarte artagosi si agresiv”
Există o lacună gravă în acest text, care îl poate descalifica, lacună promovată azi în limbajul oficial și istoria falsificată:
Se tot pomenește despre ”evrei”, când evreimea nu este și n-a fost niciodată o etnie, ci o religie practicată de mai multe naționalități, ca orice religie. În Antichitate erau israeliții, egipteni care au perpetuat cultul Atonist(monoteist) și au fost persecutați de către restaurația politeismului egiptean; Moise și Aron erau preoți ai lui Aton și fii adoptivi ai perechii monarhice Akhenaton-Nefertitti; după ce au plecat din Egipt, mai târziu au descoperit Canaanul, populat de canaaniți, urmașii lui Ibrahim/Abraham/Avram care era babilonian la origine; israeliții i-au exterminat pe canaaniți și au fondat un stat care ulterior a decăzut, s-a divizat și a intrat sub ocupații succesive(babiloniană, asiriană, persană, grecească și romană). După secolul I, parte au rămas și sunt strămoșii palestinienilor de azi, iar parte s-au împrăștiat în restul Imp. Roman; aceștia din urmă au trăit în comunități prospere(cu precădere în Pen. Iberică) până când a venit Inchiziția și i-a persecutat.
Însă 90% din evreimea actuală n-are nimic de a face cu israeliții, este o populație turcică venită din Asia Centrală, a avut hegemonie peste spațiul dintre Don și Ural, iar în sec. IX au fost înfrânți de către vikingi; după aceea, s-au convertit în masă la iudaism(pt. a evita asimilarea etnică prin creștinism sau islam) și au migrat în Vestul Europei pe care au ajuns să-l domine și de acolo să reclame Palestina, suprema impostură a planetei. Pe acești barbari care în realitate practică șamanismul asiatic și omorurile ritualice, îi numim JIDANI, un exonim care desemnează fix această populație, nu și restul evreimii; el provine de la slavi, din žid/жид, mai multe nu știu despre originea acestui cuvânt, să ne explice Dl. Profesor Coja.
Încă din anii 50, David Ben Gurion, primul prim ministru al Israelului, stat înființat pentru a treia oară în istorie prin intermediul celor două sisteme semito-masone și anti-creștine având la bază capitalismul catolic și comunismul ortodox, declara că lumea va cunoaște un guvern mondial condus de la Ierusalim. Biblia descrie foarte exact acest lucru în Apocalipsa. Apoi am văzut ridicându-se din pământ (oase scoase din pământ și șlefuite pentru a părea că sunt maimuțe umanoide) o altă fiară, care avea două coarne. Fiara cu cele două coarne corespunde, cred eu, Imperiului Semito-Mason ce are în subordine cele două blocuri chipurile antagonice, respectiv blocul capitalisto-catolic şi blocul comunisto-ortodox, conduse exclusiv de evrei la vârf, ce au din vremurile mai moderne, ca liant comun, teoria satanică a evoluţiei, teorie impusă de evreul mason Darwin, precum și alte evanghelii în afară de biblie, evanghelii care au impus închinarea omului la morți și chemarea morților în ajutorul celor vii, închinarea la icoane, la lucruri făcute de om, la oameni ce se pretind mai presus de Dumnezeu și care se auto-numesc preasfinți, preafericiți, preaînalți, etc. Aceste coarne ale fiarei, ce aduc cu ale unui miel, reprezintă doctrina constituțională a blocurilor capitaliste şi comuniste, doctrină ce susţine că urmăreşte realizarea păcii, dreptăţii, democraţiei, respectarea drepturilor omului, libertate şi egalitate. Dar fiara vorbea ca un balaur: tot timpul capii capitalisto-catolici şi comunisto-ortodocși, semito-masoni în majoritate covârșitoare, au ameninţat cu războiul şi au dus războaie de asuprire, cucerire, exterminare atât a altor popoare cât şi de subjugare şi exterminare a popoarelor din propriile ţări, în speţă a celor non-semite și creștine pe care le-au micşorat constant ca număr şi le-au înlocuit cu evrei şi arabi, adică cu semiţi (Apocalipsa 13.11). Un alt semn al apropierii sfâșitului lumii este cel când evreii se reântorc înapoi în Ierusalim și-și iau țara înapoi. Iisus ne spune asta: Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor (Ierusalimul este din nou sub controlul evreilor, iar non-semiții sunt exterminați de capii lor politici, religioși, administrativi care-s majoritar semiți, în Europa, Americi, Australia, India, Africa, aproape toată Asia, cu toții fiind sclavii corporațiilor economico-politice și industrial-agrare conduse de evrei și arabi, că până și germanii, japonezii, americanii sunt datori vânduți la FMI, adică la Israel, viața goymilor fiind la cheremul patronilor privați ce dispun discreționar de mijloacele de producție și de proifitul muncii non-semiților germani, americani, englezi, japonezi, români, etc… Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. (șomaj, sclavie, exterminare în spitale, impunerea sodomiei, curviei și crimei ca metode de succes în viață). Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare (Luca 21.24-27). Israel este numele de om prin care este definită fiara din Apocalipsa, nume sau număr compus din 6 litere, nume care înseamnă ”cel ce se luptă cu Dumnezeu și oamenii și iese biruitor” (Facerea 32.28) nume ce apare de trei ori în istorie, a treia oară în 1947, după ce a primit rana de moarte (când a fost cucerit și șters din istorie pentru 2000 de ani de Imperiul Roman) de unde vine și simbolul 6 6 6. (Apocalipsa 13.18) Cine se luptă cu Dumnezeu? Satan și slujitorii lui, nu?
http://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8
A innebunit KGB -ul
ciotez:”Virgil Bondheimer Analist politic
romanii din TIRASPOL trebuie arestati pentru agitatie internationala.
Stii bine ca e pe muchie de cutit situatia in zona,si mai alimentezi acum situatia,dai apa la moara la un conflict!
https://holocaustmd.wordpress.com/
Tu nu ai habar,ca traiesti in visele tale,de faptul ca sate intregi cer unirea cu Transnistria,desi apartin pe partea Chisinaului,de o parte si alta a Nistrului!!
– See more at: http://vox.publika.md/politica/tinerii-moldoveni-unionisti-la-venus-la-multi-ani-ion-iovcev-514200.html/comment-page-1#comment-3095553
Bineinteles ca Akritas are dreptate . Cele descrise de el sint arhicunoscute . Intrebarea este ,daca sint cunoscuti autorii tradarii nationale ,politicienii evrei sionisti camuflati sub identitati romanesti ,cum de nu se mobilizeaza romanii impotriva lor ? Ce fac serviciile secrete romanesti ,sistemul imunitar al Romaniei ? Mai exista ? Sau , s-au vindut cu totii iudeo-masoneriei ?
UNIUNEA EUROPEANA ESTE UN ASASIN ECONOMIC
https://holocaustmd.wordpress.com/
Stimate domnule Profesor,
Complet in afara de context, vreau doar sa va anunt ca am trimis un mail pe adresa dvs. ionzcoja@yahoo.com cu fisierul cartii mele „Cei 7 Beduini” despre care v-ati exprimat dorinta de a o citi. De la pagina 96 incepe povestea grevei mineresti din 1977.
Cu stima,
Calin Kasper
Textul despre greva din ’77 ce este? Opinie personala? Compilatie? Text documentar bazat pe cercetari in arhive? Poveste imaginara? Cate pagini contine textul dvs?
Doar curios.
Domnule Kasper, vă rog să alegeți dvs un fragment din romanul dvs, interesant pentru reconstituirea a ceea ce a fost la Lupeni atunci, iar acel fragemnt îl punem pe site. Dacă dl Dobre va avea ceva de contestat sau de comentat, site-ul acesta îi stă la dispoziție. Corect?
Stimate Domnule Coja,
După cum bine știți,sine ira et studio este o expresie latină care se traduce prin „fără ură și părtinire”. Ea a fost introdusă de istoricul roman Tacit în prefața lucrării sale Anale.
Sunt de acord cu dvs. că acest articol se potrivește de minune expresiei latine. Este extrem de …anal.
Pentru ca acest articol să fie și mai reușit, i-aș propune autorului
să-și schimbe pseudonimul din AKRITAS în AKRETINITAS !
Mă bucur că ați intervenit. Sunteți un om informat și puteți argumenta opiniile pe care le aveți. Nu fac o selecție, public pe site orice comentariu care rămâne în limitele bunei cuviințe. O vreme am oprit comentariile care puneau pe seama evreilor fel și fel de răutăți, ca să nu zic toate rautățile. Dar, în urmă cu un an sau doi mi-a parvenit o carte, scrisă de un evreu, Yurii S(z)lezkine, care declara și demonstra că secolul al 20-lea poate fi numit LE SIECLE JUIF, cum se intitulează și cartea, adică secolul în care evreii s-au instalat la conducerea lumii Vă recomand cartea, a apărut în engleză, s-a tradus în franceză, o carte neașteptat de sinceră, s-a bucurat de o primire elogioasă în cercurile evreiești. Poate că deja o cunoașteți! În aceste condiții, dacă e adevărat ce scrie acest autor, atunci nu mai există niciun pericol ca criticile la adresa evreilor să le provoace în viitor suferințe! Evreii sunt pe cai prea mari ca să conteze comentariile de pe un site prizărit!
Vă invit să interveniți cu comentarii mai consistente. Eventual despre ideile acestui Slezkine. Și tot așa, cu detașarea și umorul care vă caracterizează. Mi-ați lipsit!…
Ce vă fac nepoții?
N-aș fi îndrăznit să sustin si nici măcar să gândesc că publicarea de comentarii critice la adresa evreilor pe siteul dvs. sau pe alt site ar fi ceva reprobabil.
Dar…tonul face muzica iar când dirijorul orchestrei este fost cadru universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România și laureat al premiului Academiei Române cred că am dreptul să mă astept la o filtrare ceva mai atentă a instrumentiștilor.
Nu văd nici pe departe acest site ca pe unul ” prizărit ” ( expresia vă apartine)ci un site care, condus de cel care-l conduce si pe care am plăcerea să-l cunosc personal, poate influenta mult opinia publică la bine sau la rău și nu numai în România !
În cazul dvs. domnule Coja, noblesse oblige !
M-a măgulit mult afirmatia dvs.că v-am lipsit cu toate că această afirmatie ascunde si anumite tendințe de masochism !
Am citit cartea cu pricina si voi reveni cu comentarii mai consistente (Am ïnțeles critica dvs deși este extrem de voalată.
O accept și voi acționa în consecință .)
Nepoții sunt bine și, pentru mine, acesta este cel mai important lucru.
Vă doresc toate cele bune.
Atunci ce vom face? nu vom mai marturisi Adevarul pentru ca vom fi acuzati de ura? cum vom proceda? stimati iudeomasoni, va rugam nu mai distrugeti lumea cu globalizarea societatii de consum paine si circ! nu mai interveniti in politica interna a altor popoare!Lasa-ti natiunile independente, suverane, sa-si pastreze fiecare cultura, traditia, limba, religia…nu le mai jefuiti resursele, nu le mai spalati creierul cu paine si circ zi de zi la tv, radio, ziare…nu mai constrangeti, nu mai controlati lumea prin „crize” , financiar, prin bancheri, informatic prin card si cip….
credeti ca vor asculta? nu ! dar daca vom spune Adevarul in fata ca sint anticristi, satanisti, asasini economici….nici atunci nu vor asculta, insa, marturisim Adevarul! asa cum au mai auzit odata : pui de vipere, morminte varuite….ori asta nu inseamna ura, ci mila pentru acesti nefericiti, cu nadejdea ca se vor intoarce la calea cea dreapta( pentru ca atunci cind nu a fost cu mila, cu nadejdea intoarcerii, ci direct condamnare, au avut de suferit din partea occidentului catolic-protestant: de la prigoana spaniolilor, la cea a lui hitler, ceea ce nu intalnim in spatiul ortodox, unde evreii au fost bine, primiti, tolerati, rabdati…si inca vor mai fi rabdati, pentru ca noi lasam pe bunul Dumnezeu sa judece, sa plateasca dupa faptele fiecaruia) iar daca nu, macar cu nadejdea intoarcerii unui singur suflet la Dumnezeu, de partea Lui(pentru ca in viata nimeni nu poate fi fara partinire, trebuie sa alegem. ori cu oile ori cu caprele. iar sufletul omului venind de la Dumnezeu e firesc sa aleaga partea Mariei, spiritualitatea, pe Dumnezeu.
insa Dumnezeu ii da libertate si omul de buna voie alege: ori calea dreapta – ortodoxia- calea crucii, a suferintei: Calea Adevarul si Viata :Iisus Hristos-si sufletul isi gaseste cu adevarat libertatea pentru ca se intoarce la Cel care l-a creat – ori calea cea larga a pierzarii, iadul,moartea, viciul, pacatul, promovat si intretinut institutional in lumea globalizat secularista a societatii de consum, condusa in prapastie de occidentul iudeomason)stiut fiind ca toate bogatiile lumii nu valoareaza cit un suflet inaintea lui Dumnezeu, fie el suflet de evreu, de american, de englez, german, tigan, francez, chinez, rus, roman, grec, congolez, papuas…
Din greşeală, comentariul meu se repetă. Rog a fi postat o singură dată.
Pentru că peste o lună se va petrece acea catastrofă anuală care e aşa-zisul congres de dacologie, mă simt dator să atrag atenţia unor oameni cu totul oneşti care ar putea fi victimele unei manipulări doar pentru că sunt nepreveniţi.
Congresul sectant-napoleonian din vara aceasta are ca subiect “Dacologia la Coşbuc”.
Pun un pariu 1:100 că veţi auzi acolo de zeci de ori versul:
“Ei sunt romani şi ce mai sunt?”,
dar nu veţi auzi nici o singură dată versurile semnate tot de Coşbuc:
“Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai
Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă…”
Vedeţi cum se face manipularea? Vedeţi cum se falsifică istoria? Vedeţi cum, după ce Eminescu, Hasdeu şi alţii au fost prezentaţi, în mod mincinos, ca giranţi ai dacomaniei, acum este trecut prin strungul falsificării George Coşbuc?
Primul vers citat e din poema “Decebal către popor”.
Îi acordăm tot creditul bardului de la Hordou.
În mod sigur, cu aceste cuvinte se adresa Decebal dacilor. El, fără nici un dubiu, nu le spunea dacilor: Iată, vin romanii, ieşiţi-le în întâmpinare cu flori, ei ne vor civiliza, ne vor face autostrăzi, ne vor exploata Roşia Montană, se vor căsători cu fetele noastre şi ce făloşi vom fi noi cu asemenea cuscri…
Nici vorbă, Decebal le spunea dacilor ceea ce Coşbuc stenografiază: Nu romanilor, nici zeilor, dacă ar veni în frunte cu nu Zamolxe, nu le-am da pământul nostru. Murim pentru el, dar liberi, nu sclavi.
Aşa îl prezintă Coşbuc pe Decebal şi îl prezintă cum nu se poate mai corect. Cu siguranţă, aşa a fost Decebal şi acestea sunt cuvintele pe care el le-a spus dacilor.
Dar dacă ne oprim aici, aşa cum la congresul sectei se va întâmpla, îl falsificăm pe Coşbuc, aşa cum i-am falsificat pe Eminescu, pe Hasdeu şi pe ceilalţi.
Pentru că, atunci când Coşbuc i se adresează poporului român, iată cum îl vede:
“Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă”.
De ce sectanţii nu văd acest vers esenţial care exprimă adevărul istoric şi convingerea intimă a lui Coşbuc, căruia se fac că-i dedică adunarea lor anuală căreia-i zic congres?
Simplu, pentru că sunt sectă, alăturea cu adevărul, mereu în contrasens cu adevărul, manipulatori, mereu enervaţi, frustraţi că nu sunt băgaţi în seamă.
Ei, s-a decis cineva pentru pariu?
E 1:100!
Să-l săltăm la 1:1000?
Fie!
Tot eu îl câştig.
Dar, pentru a nu cădea în păcatul celor ce colportează citate trunchiate care, în loc să evidenţieze adevărul, îl ascund, transcriu întreaga poezie a lui George Coşbuc, mai puţin cunoscută publicului larg şi deloc cunoscută celor ce-şi fac cultura din citatele altora:
CÂNTEC
Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,
Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă,
Şi-ţi cântai amarul din caval şi nai,
Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus la luptă
Ştefan şi Mihai.
Când ţi-or pune piedici duşmanii să cazi
Spada ta să fie şi de-acum, române,
Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi,
Şi te’ncrede-a pururi că vei fi şi mâne
Tare cum eşti azi!
Sus ridică fruntea, vrednice popor!
Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,
Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –
Mândru să se’nalţe peste toate’n lume
Steagul tricolor!
Acesta e Coşbuc cel adevărat, patriotul desăvârşit, intelectualul de vârf care l-a tradus pe Vergiliu (Eneida) şi pe Dante (Divina Comedie), care în două volume consistente a decriptat ezoterismul lui Dante, şi nicidecum semidoctul care a aderat retroactiv la o sectă de apucaţi, aşa cum va fi prezentat (desfigurat) la trâmbiţatul congres dacist.
Coşbuc vedea românii ca un popor demn, viteaz, răzbătător prin vitregiile istoriei, conştient de descendenţa sa din “stejarul Romei” de care nu se ruşinează cum fac daciştii, cu care se mândreşte.
Cel arătat la conclavul dacist va fi clasicul Coşbuc cel adevărat?
Cu siguranţă nu!
Se va oficia doar o nouă blasfemie la adresa poporului român şi a tezaurului său spiritual.
Cat de urat va exprimati scriind in felul acesta despre fratii nosti! Oare realizati ce faceti? Nu cred! Sinteti plin de venin si de dispret. Si pe cine dispretuiti?
Va invit sa meditati la atitudinea dumneavoastra si bine ar fi sa cereti iertare.
Pastrati’va pariul! Este o dezonoare.
Mai exista acum cativa ani un profesor catastrofolog care ne ameninta cu cutremure de 15 grade pe scara Richter. Vad ca Mama Omida, vrajitoarea Mercedesa si ghicitoarea BMW-ea fac prozeliti. Am fost curios si eu sa vad cam ce se discuta la un astfel de congres. 70-80% din comunicarile sustinute acolo sunt bine fundamentate, documentate destul de aprofundat, si au coerenta logica. Exista, evident, si exagerari, sau, poate, fapte insuficient documentate, ori pe care nu suntem inca pregatiti si suficient de deschisi la minte sa le acceptam. Atat timp, insa, cat vestigiile de pe vremea dacilor sunt ingropate intentionat sub lamele buldozerelor, pentru a se construi cei 273 m de autostrada pe deceniu, orice comunicare pe tema culturii si civilizatiei dace este utila (apropo, domnule, nu v-am vazut sa aveti atitudini publice in legatura cu descarcarile de sarcina arheologica date pentru situri aflate – ce coincidenta – pe traseul autostrazii, ori pentru Rosia Montana). Daca mai punem la socoteala ca multe din aceste documentari se fac pe cont propriu, parca-parca ar trebui mai mult respect. Ori decenta. Da, domnule, Cosbuc a scris poezia in care apare formula „Din stejarul Romei, tu, mladita rupta”…Si? Sunteti convins ca asta era convingerea intima a lui Cosbuc? Tot Cosbuc a scris si „Decebal catre popor”…Ne dati si noua un aparat de masurat convingerea intima a unui scriitor (nu istoric – sic!), ca sa determinam „ce-l mana in lupta”? Si, chiar presupunand, prin absurd, ca am determinat fara nici un dubiu convingerea intima a lui Cosbuc, trebuie sa va aduc eu aminte ca povestea asta cu romanismul a servit, de la bun inceput, intereselor Bisericii Catolice in Ardeal? Care biserica este actualmente condusa de catre un iezuit? Iar daca vreti sa aflati ce am de reprosat iezuitilor, cautati sa vedeti cum se exprimau verii nostri intru latinitate, francezii din vremea lui Alexandre Dumas la adresa lor : „mai ipocrit decat un iezuit”…
Fără supărare: păreați om serios! Cum puteți subscrie la povestea cum că „romanismul a servit, de la bun inceput, intereselor Bisericii Catolice in Ardeal”?! Cu romanitatea noastră se lăuda Ioniță cel Frumos încă din secolul al 12 -lea (parcă!) Însuși Coresi o afirmă, indirect, ca pe un lucru știut de toată lumea. Este o prostie și totodată o ticăloșie anti-românească să spui că romanitatea a fost o descoperire folosită ca diversiune de Vatican! Evident, Vaticanul a vrut să ne catolicizeze! N-au reușit! În schimb, tinerii pe care i-au dus la Roma pentru „instructaj”, confruntați cu agresiunea hungară, au făcut din conștiința latinității o armă ideologică teribilă, care a servit cauza românismului pretutindeni unde trăiesc români! Citiți cartea lui Dumitru Mărtinaș despte catolicii din Moldova, așa zișii cengăi și veți găsi cum amestecul Vaticanului i-a salvat pe aceștia de la maghiarizare, o maghiarizare care avansa rapid prin preoții catolici maghiari desemnați de episcopi maghiari din Ungaria. Aceștia făceau din amvon tribună de propagandă maghiară! Când s-a aflat asta la Roma, mult înainte de 1900, au fost trimiși preoți catolici italieni, care le-au descoperit ceangăilor adevărata lor identitate românească, sprijinindu-i să rămână români, în condițiile în care autoritățile românești îi considerau pe toți catolicii din Moldova unguri! S-a iscat chiar un conflict pe față între preoții trimiși de Vatican și cei trimiși în Moldova de episcopi unguri. Preoții trimiși de Vatican le-au deschis ochii autorităților românești! Sub nasul acestor autorități se făcea de-românizarea a sute de mii de români și Maghiarizarea lor, nu în Ardeal, ci în România, în Moldova!
Într-atât de perfizi și abili au fost maghiarii! Împotriva lor a putut acționa Vaticanul, dar nu chiar peste tot! În Moldova a reușit!… Nu v-ați întrebat de ce Papa Ioan Paul al II-lea n-a mers în Ardeal unde trăiesc majoritatea catolicilor din România? Pentru că în Ardeal majoritatea catolicilor sunt unguri și Papa n-a vrut să-i bage în seamă!
Cartea lui Mărtinaș îndată după apariție a fost tradusă în italiană și publicată de editura Vaticanului, pe bani alocați în acest scop de papa însuși! La București, din nou autoritățile au încercat să facă jocul ungurilor, care aveau în CC al PCR o coloană a 5-a foarte puternică! Și acesta autorități s-au opun și la publicarea cărții șui Martinaș, dar și la traducerea acestei cărți! Cunosc bine cazul!
Repet: este o prostie cu efecte contrarii intereselor românești să consideri că Vaticanul ne-a băgat în cap ideea de latinitate! Citiți cartea lui Adolf Armbruste, dacă autorii români nu vă conving!
Domnule Coja, nu pot sa uit ca toata povestea asta a fost promovata in principal prin corifeii Scolii Ardelene. Atentie, nu ii denigrez in nici un fel, nici nu consider ca actiunile lor pozitive pentru natie le-ar scadea in valoare din cauza aspectului ca aceasta scoala de gandire a dus la formarea bisericii greco-catolice, un hibrid nefericit intre ortodoxismul neaos romanesc si dorinta nestavilita de expansiune a Bisericii catolice. Nu am cum sa nu iau insa in considerare ca intregul lor discurs a servit anumitor interese, si deci a exagerat pe ici, pe colo. Nu e in dreptul meu sa identific aceste exagerari, numai ca e greu sa ma convinga cineva ca propaganda a inceput in sec XX, atat timp cat Sun Tzu a trait acum cateva milenii. Mai departe, am mai spus-o si reiau, contributia romana la formarea poporului roman nu trebuie negata. Pana la urma, chiar si pe un teritoriu restrans, chiar si pentru o perioada de numai 165 de ani, locuirea pe acelasi spatiu nu putea sa nu duca la destule influente reciproce, tot asa cum mai scap si eu destule englezisme, sau cum aud, zilele trecute, pe un parlamentar sfertodoct, ca el ar vrea sa „faca un resort” in padurea pe care o detine (nu incerc sa arunc aceste influente in rizibil, dar magaria parlamentarului respectiv mi-a atras atentia)…Nu asta e problema, daca suntem 80 sau 70 sau 30% romani sau daci! Problema reala este agresiunea psihologica asupra romanilor, care are, printre liniile de atac, dezradacinarea romanilor, stergerea cu buretele a valorilor pe care acestia au fost invatati, de doua milenii, sa le respecte si sa le promoveze. Iar daca aceste congrese, reuniuni, simpozioane, sau cum vreti sa le numiti, servesc, cu exagerarile lor cu tot, la regasirea acestui sistemul de valori , nu cred ca trebuie sa batem clopotele in legatura cu pericolul pe care „dusmanul de clasa” il reprezinta.
Văd că n-ați ajuzit de Cantemir, de Miron Costin, de stolnicul Cantacuzino etc!
Și n-ați înțeles că deseori proiecte inamice, gândite să ne facă mult rău, prin voia Domnului au fost aducătoare de mari beneficii pentru români. Proiectul bisericii greco-catolice a fost gândit pentru toți ortodocșii din Europa de Est, a făcut parte din competiția nefericită dintre Catolicism și Ortodoxie. În ce ne privește pe noi, românii, proiectul nu și-a atins scopul decât într-o mică măsură. Reversul proiectului, partea de bine pe care a avut-o, trebuie cântărit și apreciat bine. Gândiți-vă la proiectele fanarioților și la ale rușilor și raportați-le la conștiința romanității, care a devenit factor de rezistență națională!
În Ungaria de azi nu mai vorbesc românește decât câteva zeci de mii de români. Unde sunt cei care au fost deznaționalizați? Știm cine sunt urmașii lor, deoarece în Ungaria există circa 400.000 de greco-catolici. Aceștia nu pot fi decât români, deznaționalizați în urmă cu 2-3 generații! Va fi ușor deci să-i identificăm pe ungurii care ar trebui să facă obiectul unei propagande și politici românești adecvate, în scopul recuperăării lor pentru românism! Într-o asemenea acțiune, biserica greco-catolică ne poate fi de mare folos!
Spuneți că nu reți să intrați în detalii, că nu este în dreptul dvs să identificați exagerăile! Dar atunci de unde aveți dreptul să faceți aprecieri globale și să blamați in corpore?!
Am mai luat atitudine si in privinta asta, si revin. Nu aceasta disputa este esentiala. Nici macar nu e o disputa reala. Ceea ce ma ingrozeste e usurinta cu care ii calificati pe cei mai curiosi cu privire la inceputurile istoriei Romaniei drept Roessler-ieni. Procente insemnate din romanii transilvaneni isi iau cetatenie ungara, destui din ei isi cumpara proprietati in satele unguresti de granita, unde traiul e mai ieftin, jumatate din Transilvania este retrocedata grofilor despagubiti deja de statul roman (asa zisii optanti), iar vajnicii nostri latinisti si-au gasit vinovatul: diversiunea de tip Roessler-ian a „dacistilor”. Care Roessler e fumat deja de o groaza de vreme, dar, nu-i asa, ciorba trebuie reincalzita, daca se poate cu ajutorul patriotilor romani. A propos, UDMR urmeaza sa depuna in parlament un proiect de lege pe care-l gasiti aici http://www.bogdandiaconu.ro/proiectul-de-lege-prin-care-udmr-infiinteaza-o-mica-ungarie-in-mijlocul-romaniei/.
Bineinteles ca tot dacistii sunt de vina si pentru asta, da’ in legatura cu acest aspect concret aveti de gand sa faceti ceva? Macar putin scandal?
In ceea ce ma priveste, m-am saturat sa vorbesc cu peretii si voi tace. Sa fiti sanatosi!
Pentru că doar peste o lună va avea loc acea catastrofă anuală care e aşa-zisul congres de dacologie, mă simt dator să atrag atenţia unor oameni cu totul oneşti care pot fi induşi în eroare doar pentru că nu ştiu despre ce e vorba.
Congresul sectant-napoleonian din vara aceasta are ca subiect “Dacologia la Coşbuc”.
Pun un pariu 1:100 că veţi auzi acolo de zeci de ori versul:
“Ei sunt romani şi ce mai sunt?”,
dar nu veţi auzi nici o singură dată versurile semnate tot de Coşbuc:
“Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai
Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă…”
Vedeţi cum se face manipularea? Vedeţi cum se falsifică istoria? Vedeţi cum, după ce Eminescu, Hasdeu şi alţii au fost prezentaţi, în mod mincinos, ca giranţi ai dacomaniei, acum este trecut prin strungul falsificării George Coşbuc?
Primul vers citat e din poema “Decebal către popor”.
Îi acordăm tot creditul bardului de la Hordou.
În mod sigur, cu aceste cuvinte se adresa Decebal dacilor. El, fără nici un dubiu, nu le spunea dacilor: Iată, vin romanii, ieşiţi-le în întâmpinare cu flori, ei ne vor civiliza, ne vor face autostrăzi, ne vor exploata Roşia Montană, se vor însura cu fetele noastre şi ce făloşi vom fi noi cu asemenea cuscri…
Nici vorbă, Decebal le spunea dacilor ceea ce Coşbuc stenografiază profesionist: Nu romanilor, nici zeilor, dacă ar veni în frunte cu nu Zamolxe, nu le-am da pământul nostru. Murim pentru el, dar liberi, nu sclavi.
Aşa îl prezintă Coşbuc pe Decebal şi îl prezintă cum nu se poate mai corect. Cu siguranţă, aşa a fost Decebal şi acestea sunt cuvintele pe care el le-a spus dacilor.
Dar dacă ne oprim aici, aşa cum la congresul sectei se va întâmpla, îl falsificăm pe Coşbuc, aşa cum i-am falsificat pe Eminescu, pe Hasdeu şi pe ceilalţi.
Pentru că, atunci când Coşbuc i se adresează poporului român, iată cum îl vede:
“Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă”.
De ce sectanţii nu văd acest vers esenţial care exprimă adevărul istoric şi convingerea intimă a lui Coşbuc, căruia se fac că-i dedică adunarea lor anuală căreia-i zic congres?
Simplu, pentru că sunt sectă, alăturea cu adevărul, mereu în contrasens cu adevărul, manipulatori, permanent enervaţi, frustraţi că nu sunt băgaţi în seamă.
Ei, s-a decis cineva pentru pariu?
E 1:100!
Să-l săltăm la 1:1000?
Fie!
Tot eu îl câştig.
Şi, pentru a nu cădea în păcatul celor ce colportează citate trunchiate care, în loc să evidenţieze adevărul, îl ascund, transcriu întreaga poezie a lui George Coşbuc, mai puţin cunoscută publicului larg şi deloc cunoscută celor ce-şi fac cultura din citatele altora:
CÂNTEC
Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,
Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă,
Şi-ţi cântai amarul din caval şi nai,
Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus la luptă
Ştefan şi Mihai.
Când ţi-or pune piedici duşmanii să cazi
Spada ta să fie şi de-acum, române,
Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi,
Şi te’ncrede-a pururi că vei fi şi mâne
Tare cum eşti azi!
Sus ridică fruntea, vrednice popor!
Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,
Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –
Mândru să se’nalţe peste toate’n lume
Steagul tricolor!
Acesta e Coşbuc cel adevărat, patriotul desăvârşit, intelectualul de vârf care l-a tradus pe Vergiliu (Eneida) şi pe Dante (Divina Comedie), care în două volume consistente a decriptat ezoterismul lui Dante, şi nicidecum semidoctul care a aderat retroactiv la o sectă de apucaţi, aşa cum va fi prezentat (desfigurat) la trâmbiţatul congres dacist.
Coşbuc vedea românii ca un popor demn, viteaz, răzbătător prin vitregiile istoriei, conştient de descendenţa sa din “stejarul Romei” de care nu se ruşinează cum fac daciştii, cu care se mândreşte.
Cel arătat la conclavul dacist va fi clasicul Coşbuc cel adevărat?
Cu siguranţă nu!
Se va oficia doar o nouă blasfemie la adresa poporului român şi a tezaurului său spiritual.