K
5 aprobate
kkk@yahoo.com
Lupucorvinism dus Razna la absolut! Rusia nu se deglobalizează deloc, decât în „fabulele” propagandiştilor ei voluntari, lipsiţi de obiectul „muncii patriotice” („patria socialistă”) a activiştilor partidului unic de altadată, când, în degradarea generală a vieţi ei gustau plăcerea „puterii“, de a sta totuşi, nemeritorii, deasupra românilor de rând, care riscau moartea când încercau să fugă din închisoarea colectivă ce devenise Republica Socialistă România, după Republica Populară România.
„Iudeii”, folosiţi de Corvin Lupu pe rolul de bau-baul rău din Vest (cu care ar lupta Rusia si China), sunt activi în realitate de ambele părţi ale globalizării, fie de partea NATO-SUA-Occident, fie de partea globalistă a Chinei & Rusia (BRICS şi Organizația de Cooperare de la Shanghai). Căci şi chinezii sunt globalişti, fiind de multe ori participanţi la întrunirile Grupului Bilderberg, unde au fost invitaţi permanent, de ani de zile, la nivel de stat. E un exces abuziv să spui globalism numai despre Occident. China contribuie şi va contribui în continuare în felul ei specific comunist, de insclavizare a maselor largi, la globalism şi la globalizare.
~
China nici nu e opusă iudaismului global, şi nici Rusia. China partenera secretă şi speranţa mai nouă a acestuia, a iudaismului.
BRICS e mai ales China, cum şi Occidentul e SUA în primul rând, dar în prezent cea mai mare prietenie economică subterană este între China şi Israel, aproape total necunoscută şi ascunsă de media, în general, ascunsă culmea şi de blogurile naţionalist – suveraniste din Europa, captate de agenţii spionajului chinezesc
Portul israelian Haifa este chinezesc, de exemplu („Israelul a dat Chinei portul Haifa: la cine sunt cheile Mediteranei răsăritene?”: https://www.info-sud-est.ro/israelul-a-dat-chinei-portul-haifa-la-cine-sunt-cheile-mediteranei-rasaritene/ )
China e principalul furnizor de bunuri al Israelului, având strânse acorduri economice semnate cu premierul Netanyahu în 2017, şi e parteneră de capital în marile companii transfrontaliere cu capitalul iudaic global, în timp ce Chabadul evreiesc a singura mişcare religioasă cu adevărat tolerată în China de liderii comunişti, unde deserveşte o masă de afacerişti iudeo-khazari instalaţi mai ales la Beijing, Shanghai şi Hong Kong, care fac afaceri cu China, în China, unii din ei de sute de ani, prin familiile lor foarte bogate.
Când a semnat acordurile cu China în 2017, premierul israelian Netanyahu le-a numit o „Nuntă în Cer“ („Marriage Made in Heaven“), adică proiectate şi binecuvântate de Yahwe. Condamnarea diplomatică de către China a războiului din Gaza nu precumpăneşte asupra intereselor ei cu Israelul. (Iată cum Netanyahu zicea că Dumnezeul lor i-a legat cu China prin „Nuntă în Cer“: https://thediplomat.com/2017/03/israel-and-china-a-marriage-made-in-heaven-says-netanyahu/ .)
~
Iudaismul şi China, prinzând şi Israelul, au demarat parteneriatul global în 1992, după ce în 1991 Congresul Mondial Evreiesc (noul Kahal) a stabilit relaţii oficiale de colaborare cu conducerea Chinei.
~
Congresul Mondial Evreiesc, Kahalul iudaic global actual, a şi spus: China învaţă de la noi evreii, în prezent, în parteneriat, cum să-şi construiască diaspora de afaceri în lume, şi o ajutăm, având experienţă.
28 Apr 2014 Congresul Mondial Evreiesc anunţă „operaţiuni mai strânse cu China“, prin com. „World Jewish Congress: Closer cooperation with China“ (articol pe siteul Congresului mondial iudaic worldjewishcongressorg: https://www.worldjewishcongress.org/en/news/world-jewish-congress-closer-cooperation-with-china )
24th February 2015: „Chinese diaspora are learning from our experience“ (articol pe siteul bodorg, al „Board of Deputies of British Jews“, afiliat kahalului Congresul Monsial Evreiesc), despre un „lunch in London, organised by the World Jewish Congress, underlined the ancient ties between China and the Jews and sought to build on a relationship that stretches across millennia“.
https://bod.org.uk/bod-news/chinese-diaspora-are-learning-from-our-experience/
27 Dec 2017: „World Jewish Congress committed to China’s relationship with Israel and Jewish people, says WJC CEO Robert Singer“ (articol pe siteul Congresului Mondial Iudaic : worldjewishcongressorg: https://www.worldjewishcongress.org/en/news/wjc-ceo-robert-singer-thanks-china-for-its-hospitality-of-jews-over-the-centuries-12-3-2017 )
Căci iudaismul politic global are în modul său sistemic propriu sacii în mai multe căruţe şi e oricând gata să părăsească parteneriatul cu un imperiu şi să-l schimbe cu altul, dacă îi este necesar.
~
Dacă China chiar ar fi în luptă cu iudaismul global, cum spun prostindu-ne teoriile propagandei pro BRICS de la noi, în încercarea manipulării naţionaliştilor români, Hezbollah primea de la aceasta o tehnologie sigură. Sau de la Rusia, nu trebuiau să cumpere pagerele explozive de la o firmă înregistrată în Ungaria filo-sinoistă (compania sub acoperire BAC Consulting KFT, cu sediul în capitala Ungariei, Budapesta).
Nici Rusia şi nici Putin sau Serghei Lavrov nu au intrat în „capcana” întinsă de evreii de la Casa Albă, care au strunit secta Chabad impotriva Moscovei, de a intra în război cu iudaismul, cum pretinde fantezist, ignorant sau manipulat Grupul pentru România în comunicatele sale infuentate de agentii unor puteri asiatice. Dimpotrivă, Moscova şi-a întărit, în replică, prietenia cu Israelul şi cu alţi lideri ai iudaismului. Lavrov a declarat ca Rusia se afl in razboi cu Ucrainienii, asa cum Israelul se afla in razboi cu palestinienii
Virgile, vorbişi mai jos să nu taci, nu-i aşa? E totul clar, iar linkurile sunt reale şi conţin adevărul.
La voi, la trolli, realizarea e la norma de reacţii avute sau de erecţii ratate?
Daca dupa toata acesta risipa de cuvinte, linkuri si informatii oculte,
ar trebui sa-ti sustii un punct de vedere personal in 5 randuri, ce ai spune despre subiectul prezentat ?
Virgin (@), cum poţi să spui când de abia ai văzut articolele că informaţiile din ele ar fi „greu de verificat“, altfel decât fiind un trol propagandist? Căci ai comentat astfel la 12:38 pm (26 septembrie 2024), adică aproximativ la doar o oră după ce au fost postate apărut articolule. Cum ţi-ai dat seama că ar fi greu de verificat, dacă sunt indicate şi surse, unele cu linkuri? Asta nu arată că eşti incapabil să verifici nişte informaţii în plină eră tehnologică a informaţiei, şi atunci nu ar trebui să mai vorbeşti făcând degeaba pe deşteptul, ci că eşti de la început râu intenţionat. Ai deja indicii absolut clare! Ce problemă ai, de fapt?
Dacă ai verifica informaţiile, nefiind un îngrămădit gură-cască la bandiţi, dar eşti altceva, ai vedea, prin urmare, că ce spun Lupu şi GpR sunt o minciună propagandistică ce nu are nici o legătură cu lupta cu iudaismul, ci doar cu lupta cu Occidentul!
Nu poţi sa intri măcar pe linkurile indicate, să verifici? Precum (oricum voi reveni cu noi surse autorixate şi serioase, dacă trebuie):
https://www.worldjewishcongress.org/en/news/world-jewish-congress-closer-cooperation-with-china
~
https://bod.org.uk/bod-news/chinese-diaspora-are-learning-from-our-experience/
~
https://www.worldjewishcongress.org/en/news/wjc-ceo-robert-singer-thanks-china-for-its-hospitality-of-jews-over-the-centuries-12-3-2017
~
https://www.info-sud-est.ro/israelul-a-dat-chinei-portul-haifa-la-cine-sunt-cheile-mediteranei-rasaritene/
~
https://www.news.ro/externe/summitul-quad-liderii-australiei-indiei-japoniei-si-statelor-unite-au-extins-masurile-comune-de-securitate-in-apele-bogate-in-comert-ale-asiei-1922401722112024091121741145
~
https://www.palestinechronicle.com/objectives-of-israels-and-russias-war-nearly-identical-did-lavrov-shift-position-on-gaza/
.
Sau vezi şi:
https://www.worldjewishcongress.org/en/news/world-jewish-congress-hosts-vice-president-of-the-china-association-for-international-friendly-contact-at-new-york-meeting-3-2-2018
ori caută şi lucrarea mai veche „Sino-Israeli Relations”, de Xiaoxing Han, apărută însă imediat după înţelegerea Chinei cu Congresul Mondial Evreiesc. O găseşti pe Internet, dacă nu cumva vrei să-ţi fie imposibil, pretinzând că e „greu“.
Dacă căuţi cu buna credinta, vei afla şi de supărarea Americii pe Israel, atat a cabinetului Trump, cat şi a cabinetului Biden, care o sfidează colaborând prea strâns cu China si economic, dar şi dându-i acesteia (Chinei) tehnologie militară critică, speciala.
Ce spui d-ta in aceste doua texte, nu reflecta decat ca sionismul
este o mare amenintare pentru pacea si integritatea omenirii !
Daca manipuleaza toate taberele, o face pentru distrugerea lor.
Razboiul din Ucraina este numai inceputul.
Si toate informatiile d-tale greu de verificat, nu curg catre ideea
ca d-l Lupu Corvin se inseala, ci ca priveste realist situatia locala.