Centenarul nașterii lui

Bartolomeu Valeriu Anania

„Îndoiala e jumătatea drumului dintre credință și necredință, și poate duce ori la una, ori la cealaltă. Împietritul refuză deopotrivă și adevărul și certitudinea. El nu soicită miracolul, iar când acesta se produce totuși și-i oferă evidența, el va exclama: cu domnul demonilor îi scoate pe demoni. Toma e un necredincios numai prin aceea că, bântuit de îndoială, are nesăbuirea de a solicita minunea sensibilă. El nu cunoaște credința pură și încă nu a învățat că minunea demonstrativă e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele inferioare. Este el un spirit inferior? Până la acest prag cel puțin, așa se arată. Dar Domnul îl cunoaște mai bine pe Toma, și înainte ca acesta să-și fi rostit cererea, întinde palmele spre el, îi oferă urmele cuielor și urma suliței și…”

Este cugetarea unui mare cărturat român, atins de aripile moralei și filosofiei (deși nu ar fi permis să i să spună filosof, cum fac alți „filosofi” fără cărți de filosofie), cu un destin aparte, pilduitor pentru vremurile pe care le trăim azi.

Teologul, dar și poetul, dramaturgul, prozatorul, memorialistul, traducătorul Valeriu Anania s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea vâlceană Glăvile (unde un grup de intelectuali din Rm. Vâlcea îi vor organiza o casă memorială). Mama sa, Ana (născută Mărgăritescu) este fiica preotului din comuna vâlceană Amărăști, iar tatăl, Vasile Anania, mic negustor de țară, apoi muncitor în București, (după 1944), era născut în com. Bosu, jud. Alba. Între 1928-1933 urmează cursul primar de cinci clase în comuna natală, îl continuă la Seminarul Central din București (1933-1941) unde editează revista „Rediviva”; la liceul bucureștean „Mihai Viteazul” susține bacalaureatul. Are primul contact cu rigorile pușcăriilor bolșevice, fiind arestat în 1941 și dus la Malmaison, fiind suspectat că a participat („din întâmplare”, zice el) la înmormântarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Este arestat din nou în octombrie 1943 și condamnat pentru „posedare ilegală de armă”, închis la Jilava, apoi în lagărul politic de la Tg. Jiu, eliberat în aprilie 1944. Dar, Siguranța și Securitatea îl urmăresc permanent. După revenirea de la Sibiu la Cluj a Universității „Regele Ferdinand”, studentul Anania se implică în lupta împotriva mișcării iredentiste maghiare din 10 mai 1946, de la Cluj, devenind o figură emblematică a mișcării antirevizioniste și anticomuniste a studenților români. Detaliile asupra acestei mișcări din primăvara clujeană a anului 1946 consemnează în broșura: Arh.Bartolomeu, Clujul universitar al generației 1946, în memoriile lui Valeiu Anania, supliment al revistei „Renașterea” (Cluj Napoca, 1996), parte integrantă a vol. Memorii (redactat în Detroit (SUA), între august 1973 – mai 1974), volum apărut complet (696 p.), la Editura Polirom din Iași, în 2008. În urma acestei implicări proromânești, studentul Anania a fost exmatriculat de la Universitate, la 4 iunie 1948, și deferit justiției politice. A fost nevoit să peregrineze pe la mai multe mănăstiri sau în locuri din munte, până la mănăstirea Bisrița Olteană. Aici are marele noroc să-l descopere proaspătul patriarh, Justinian Marina (tot vâlcean), care-și asume responsabilitatea să-l ia la Patriarhia, unde funcționează ca independent, apoi inspector pentru învățământul pariarhal și director al Bibliotecii Patriarhiei. Cu prilejul Centenarului nașterii patriarhului de veșnică pomenire, Justinian (în 2001), I.P.S. Bartolomeu explică, emotiv dar obiectiv, toate aceste hărțuiri ale securității bolșevice, fiind chiar „săltat” într-o noapte, eliberat la intervenția pariarhului. Se zice pe atunci, în favoarea condamnatului Anania, că Justinian patriarhul avea trecere la Gh. Gheorghiu-Dej, pentru că l-a ajutat când a evadat din lagărul de la Tg. Jiu. În vol. Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol. 1 (București, 2001) sunt publicate documente primare din arhiva Securității, în care apare figura de antibolșevic a patriarhilor Justinian și Teoctist, prigoana neîncetată împotriva tânărului Anania. În cele din urmă, este arestat în 1958 (după vizita la Moscova a patriarhului), judecat și condamnat la 20 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinei sociale”. La Jilava concepe Amintirile peregrinului apter, la Aiud poemele dramatice Steaua Zimbrului și Meșterul Manole. În 1959 este obligat să devină martor în procesul lui Radu Gyr, torturat pentru că n-a spus ce voiau judecătorii. Este eliberat în 1964, printr-un decret general de grațiere. „Pușcăriile m-au călit, moartea mă va elibera”, nota el, în 2005, cu amărăciune și înțelepciune. Între 1941-1948, cu întreruperi urmează cursurile Facultății de Teologie din București, Cluj și Sibiu, dar și cursuri de medicină și muzică instrumentală la Cluj (1945-1946).

Valeriu Anania este tuns în monarhism la Mănăstirea Antim din București (2 februarie 1942), hirotonit și hirotesit ierodiacon la aceeași mănăstire, este diacon la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș, stareț la Mănăstirea Toplița (1942-1948), hirotonit preot și i se acordă rangul de arhimandrit (23 octombrie 1967).

După eliberarea din închisoare, face parte din delegația B.O.R., condusă de patriarhul Justinian, care a vizitat bisericile orientale din Egipt, Etiopia și India, este numit preot al Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din SUA, misiune consemnată în masivul vol. Memorii, pe care l-a dorit publicat după cinci ani de la moartea sa, scris atunci, în misiune, păstrat într-un safe de bancă cu cifru secret, manuscris recuperat de autor în 2001.

La întoarcere din SUA, este numit director al Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R. (1976-1982), aici inaugurând colecția „Părinți și scriitori bisericești” și a „Studiilor de Teologie Morală și Dogmatică” ale lui D. Stăniloae.

Între 1982 și 1993 se retrage la Mănăstirea Văratec, unde traduce, magistral, timp de 11 ani, Biblia sau Sfânta Scriptură, apărută în 2001, doar ca ediție jubiliară a Sfântului Sinod, cu binecuvântarea și prefața P.F. Teoctist. Această versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli, are o importanță deosebită, așa cum subliniază și P.F. Teoctist în „precuvântare”: „Această nouă ediție a Sfintei Scripturi în limba română, denumită prin hotărârea sinodală nr. 255/2001 «ediție jubiliară a Sfântului Sinod al B.O.R.», aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărțile biblice, belșugul de note și comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metoda atât de necesară în zilele noastre când prin tendințele prozeliste se oferă credincioșilor, cu agresiune și tălmăciri eronate ale Sfintei Scripturi”. (Tocmai pentru aceste calități ale diortositării Bibliei nu se mai găsește pe piață?!)

În 1990 a făcut parte din Grupul de Reflexie pentru Înnoirea Bisericii.

La 23 ianuarie 1993 este ales de Adunarea Națională Bisericească (transformată în Colegiul Electoral Bisericesc), ca arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului la 7 februarie 1993, aici înființând la 1 mai 1991, Radio Renașterea. Din 2006 devine mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

La 15 aprilie 1993, Senatul Universității de Medicină din Cluj Napoca anulează ordinul nr. 2440/1946 privind exmatricularea studentului Valeriu Anania și îi conferă titlul de onoare al Universității de Medicină și Farmacie. La crunta închisoare din Aiud, I.P.S. Bartolomeu a intrat ulterior nu ca deținut politic, ci ca mitropolit, oferindu-le deținuților lecții de viață și de credință.

Bartolomeu Valeriu Anania a fost și un reputat scriitor. A debutat la 13 octombrie 1935, cu poezia Pământ și cer în revista „Ortodoxia”. La radio București și pe scena Operei Române din București se interpretează piesa sa, Jocul fulgilor (la 26 noiembrie 1938, respectiv în februarie 1939). Cu ajutorul lui N. Iorga, pe scena Teatrului Ligii Culturale din București i se joacă piesa La furcărie și poemul Dochia, la Teatrul Național (martie 1940). După o absență în publicistică literară, datorită închisorilor, Valeriu Anania revine, tot ca dramaturg, cu piesa Miorița, jucată la Teatrul „Barbu Delavrancea” din București, tipărită în 1966, cu o predoslovie de Tudor Arghezi (debut editorial). Este autorul unei impresionante bibliografii literare: Meșterul Manole (1968), Du-te vreme, vino vreme! (1969, 1972, 2001), Păhărelul cu nectar (1969), Geneze (1971), Steaua Zimbrului (1971), Poeme cu măști (1972), File de acatist (1976), Istorii agrippine (1976), Străinii din Kipukua (1979), Greul pământului (1982), Rotonda plopilor aprinși (1983), Anamneze (1992), Hoțul de mărgăritare (1993), Din spumele mării (1995), Poeme alese (1998), Atitudini (1999), De dincolo de ape (2000), Opera literară (vol. I-IX, 2003-2008), Memorii (2008) etc. Poeta Ioana Diaconescu, cercetător CNSAS, a publicat în serial în „România literară” dosarul său în care a demonstrat că n-a fost colaborator al Securității (Trimis în misiune în SUA, unii au încercat să-l denigreze privind această colaborare).

În 2010 este ales membru de onoare al Academiei Române și a fost onorat cu: Premiul Uniunii Scriitorilor (1982), Premiul „Opera Omnia” al filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (2001), Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru vol. Memorii etc.

A trecut la Domnul, la 31 ianuarie 2011, lăsând urmașilor o viață demnă, exemplară și o operă remarcabilă.

Tudor Nedelcea