În adolescență am citit pagini din aventurile scrise de Karl May, cu Old Shatterhand și apașul Winnetou, în care unele personaje purtau numele calităților lor dominante : Ochi-de-Șoim, Labă-de-Urs etc. Un “personaj“ central al zilelor noastre, al actualității ardente pe care o trăim s-ar putea numi, pur și simplu, Cel-care-Pute.
N-ar fi numai o transliterare a numelui ci, într-adevar, după cum îl definesc acțiunile și faptele sale, această re-numire l-ar caracteriza mai bine : Cel-care-Pute. Imoral și ipocrit, mitocan și nesimțit, sperjur și mincinos, trădător și impilator de țară, dictator și protector al clicii sale corupte… lipsit de onoare în confruntări susținând că orice atac murdar îl întărește… etc.etc.etc.
Continuați dvs. enumerările și detaliați atributele care-l caracterizează, completând descrierea ce-l definește cu adevarat. Nu mai insist eu acum.
Cert este ca aveți posibilitatea să vă eliberați foarte curând de dominația nefastă a Celui-care-Pute. Nu pierdeți ocazia !
Așa cum în legendele antice Hercule a curățat într-o singura zi grajdurile lui Augias, abătând cursurile râurilor și făcând ca tot gunoiul să fie dus de ape până seara, și dumneavoastră, într-o singură zi de Duminică, aerisiți Țara de mirosul Celui-care-Pute !
Cu speranță,
Octavian Greavu
27 iulie 2012