Maria Diana Popescu
Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi o invitaţie călduroasă de a merge să mă întîlnesc cu făuritorii mei, însă un dictator patriot face mai mult decît zece preşedinţi „democrați”: Napoleon a făcut din Franța o mare putere în Europa, Stalin a construit U.R.S.S. şi toată planeta tremura de frica lui, Ceaușescu a construit o economie puternică cum nu avusese niciodată România înainte de război şi exportam în peste 134 de ţări, Ahmadinejad a construit economia Iranului ca să fie independent, ca să nu cerşească la F.M.I. şi B.M., Ghaddafi, la fel… Democraţii abia aşteptau lovitura de stat din 1989, primul premier de după a declarat industria ţării un „morman de fiare vechi”, dînd astfel startul jafului naţional, în plină desfăşurare şi astăzi. Primul guvern democrat a primit cadou în 1990 o ţară doldora de zestre, fără un leu datorie externă, cu creanţe de recuperat şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.). În cei 22 de ani zestrea României a trecut în proprietatea privată a clasei politice interne şi a acoliţilor externi, industria şi agricultura s-au dus pe apa sîmbetei. De ce sînt necesare comparaţiile? Pentru că Ceauşescu a devenit o modă pentru unii „analişti”, deşi ar trebui să fie o problemă de stat. Studiind documentele de arhivă, pot afirma că politica lui Ceauşescu şi-a pus favorabil amprenta pe evoluţia României, industria, sănătatea şi învăţămîntul, au progresat considerabil, iar imaginea externă a României a atras după sine aprecieri favorabile pe toate meridianele. De ce mi-ar fi teamă să vorbesc despre Ceauşescu? Nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, profesionalizaţi în excrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor. Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost un patriot.
În ultima perioadă presa din ţară nu mai pridideşte în redarea serializată a vieţii private a fostului preşedinte. Unii, aşezaţi la minte, îi laudă meritele, alţii, de teamă că ar învia şi i-ar lua la bani mărunţi sau i-ar pune pe fugă, îl îngroapă mai abitir. Ce-ar fi făcut Ceauşescu dacă era preşedinte la borna prezentului? Nimeni n-ar fi mişcat în front. Ar fi pus în mişcare Legea 18 şi adio miliardari de carton, adio bănci straine pe teritoriu ţării, adio cămătărie instituţionalizată, adio hoţie de stat, adio îmbuibare la vîrf din buzunarul poporului. Nici urmă de F.M.I. sau Bancă Mondiale pe teritoriul patriei, pe care cu adevărat l-a respectat. Ar fi condamnat cu fermitate acţiunile antinaţionale, ar fi luat măsuri împotriva sfidării poporului român, împotriva propunerii iresponsabile a U.D.M.R., de a elimina articolul din Constituţia României, al cărui conţinut prevede caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului român. Însăşi dezbaterea acestei propuneri aberante a U.D.M.R. constituie un precedent extrem de periculos, care ar conduce la reacţii antiromâneşti, împotriva siguranţei naţionale, împotriva integrităţii teritoriale a României.
Referitor la societatea de acum şi cea de dinainte de lovitura de stat, dar şi la asasinarea fostului preşedinte – episod ruşinos pentru istoria noastră -, este capabil un exemplar al politicii actuale să-mi răspundă cum a contribuit el concret la dezvoltarea României? E o mare laşitate să nu rosteşti adevărul şi să te uiţi ca viţelul la poartă nouă, cum România este distrusă sistematic, poporul, pauperizat programatic, stigmatizat şi urît de unele state occidentale. Aşadar, „tot înainte!” Înainte a fost, sigur, mai bine. Revenind la Ceauşescu şi la politica practicată de acesta, mult aprofundată astăzi de de presă, din raţiunea senzaţionalului, nu a adevărului, un ziarist se întreba de ce fostul preşedinte n-a construit autostrăzi? Pentru că pe vremea aceea nici urmă de asfaltangii privaţi care să deturneze fondurile în buzunarele proprii, şi, poate, de frica unui duşman tradiţional. N-a construit autostrăzi pentru a reduce potenţiala ameninţare inamică. Polonia, mai vulnerabilă, cu tot potenţialul ei, nu avea un kilometru de autostradă pînă în 1990, pentru că avea acelaşi duşman tradiţional. DAR, economia lui Ceaușescu era pe locul trei în Europa prin exportul de mărfuri, produse chimice, petroliere, mașini grele, utilaje, metalurgie. Ceauşescu a pus accentul pe dezvoltarea reţelei de căi ferate electrificate, pe creşterea puterii energetice a hidrocentralelor, a centralelor electrice nucleare. Exportul era făcut pe căile navale şi ferate, drumurile de atunci erau folosite pentru transportul produselor agricole spre silozuri. Bătrîna Dacie 1300 nu crea probleme de aglomeraţie, de regulă era folosită în concedii, ce-i drept, restricţionar. Da, pe atunci toţi românii plecau în concedii. Azi, doar cei care au furat România pînă la piele, chiar şi boabele semănate, cei ce au avioane private, elicoptere, ambarcaţiuni şi vapoare, îşi fac concediile în cele mai de lux destinaţii planetare. Străini veniţi în vizită pe atunci pe litoralul românesc şi în Nordul Moldovei ne lăudau drumurile, traficul fiind aerisit, deoarece traficul greu se făcea pe C.F.R. şi pe Dunăre.
Ceauşescu şi românii au făcut sacrificii mari, dar greşeala fatală a fost că a mers cu toate deodată: dezvoltarea ţării, industrializarea, plata datoriei externe, că pînă şi cei de la Europa Liberă, în lipsă de teme, au ajuns să se întrebe în mod critic de ce a plătit România datoria la termen. Fatală pentru Ceauşescu a fost declaraţia că va face o bancă paralelă cu F.M.I.-ul pentru lumea a III-a şi cîteva luni mai tîrziu avea să fie eliminat de către „băieţii deştepţi”. Cît de bine trăiesc românii în democraţie? Chiar şi in perioada penuriei alimentare şi a frigului din case din ultimii ani ai comunismului, a fost boierie faţă de acum, afirmă părinţii noştri. Între 1965 şi 1985, România a fost o ţară civilizată şi respectată în lume. În anii ’80 a avut cea mai rapidă creştere economică din Europa, lucru care a speriat Germania, Anglia, Franţa şi SUA. Înainte de 1989 flota de pescadoare era a şasea din lume, iar cea comecială, a patra. Ambele au dispărut, după, cu dosare cu tot. „Porumbeii libertăţii” au venit în ţara noastră prin lovitura de stat condusă de o gaşcă de criminali, şi au învăţat poporul să folosească cuvinte golite de sens, gen revoluţie, democraţie, reformă, economie de piaţa, tranziţie, pentru a masca jaful şi distrugerea noastră ca naţiune. A fost rău că s-au construit oraşe, fabrici, spitale, grădiniţe, drumuri, şcoli, universităţi, teatre, case de cultură, care permiteau poporului să facă un pas spre civilizaţie? Nicidecum. În oraşele construite pe atunci românii vor mai trai 1000 de ani.
ARTICOLUL ESTE BINE SCRIS SI DOCUMENTAT .. DACA TRAIA CEAUSESCU NOI ROMANII ERAM DEPARTE . SAU DACA CEL PUTIN SE PASTRA CE AVEAM IN 1990 SI IMBUNATATEAM ..ERAM ACUM DEPARTE …DAR ROMANIA A INCAPUT PE MANA UNUI GRUP DE HOTI SI CRIMINALI CARE AU UCIS INDUSTRIA , INVATAMANTUL , SANATATEA , NIVELUL DE TRAI AL ROMANILOR ESTE MAI SLAB DECAT AL ALBANEZILOR CARE ERA UNICA TARA EUROPEANA CU MICA DEZVOLTARE ..DAR ACUM NOI SUNTEM LA COADA EUROPEI SI NESPARTE MULTE SECOLE …NU 22 DE ANI …CEI CARE AU FACUT LOVITURA DE STAT IN ROMANIA AR TREBUI JUDECATI SI IMPUSCATI SI EI ….EU AM CURAJ SA FAC PARTE DIN GRUPUL DE JUDECATA…NU-TI TREBUIE MULTA CARTE …..ASA CUM NU LE-A TREBUIT NICI LOR …AVEM DOVEZI IZBITOARE CA ROMANII O DUC DE 1000 DE ORI MAI RAU DEACTA IN COMUNISM …SI NU TREBUIE SA NE JIGNEASCA CATE UNUL ..CARE SCRIE ACOLO …CA NE ESTE DOR DE COMUNISM? NE ESTE DOR DE CEEACE AVEAM INAINTE DE 1990 …ACUM NU AVEM NIMIC …BA DA …AVEM DATORII LA FMI SI NU AM IMBUNATATIT NIMIC …TOTUL S-A FURAT …
Va era dor de comunism? Vine-acus’…
Ia priviti cine revine pe scena politica romaneasca!!
http://lupta-ns.blogspot.ro/2012/10/in-vreme-ce-procuratura-incearca.html
PCR – ASASINII LEGIONARILOR,NATIONALISTILOR, INTELECTUALILOR, TUTUROR OAMENILOR DE VALOARE PE CARE I-A AVUT ROMANIA, SATANA CARE NE-A OCUPAT TARA SI NE-A IMPARTIT-O DUPA BUNUL PLAC, TORTIONARII BUNICILOR SI PARINTILOR NOSTRI, DEMOLATORII BISERICILOR SI MANASTIRILOR!!!
Pe o usa vor sa scoata cu forta Partidul Totul Pentru Tara, iar pe alta se face loc partidului asasinilor iudeo-comunisti.
La lupta fratilor! Ca nu mai tine cu vorbaria.
tot secretul e ca la noi in Patrie,sa se schimbe sistemul de securisti,cu unul capitalist MONARHIC.
Doar o Monarhie poate schimba sistemul mafiotic securist si gastiile lor!
asta inseamna DEPOLITIZAREA institutiilor statului! atunci cu siguranta ca si Politia se va schimba in bine!
TOATE MONARHILE SUNT IN GQASCA CU GUVERNANTII SI PATRONI …MONARHIA AFURAT SI AARUINAT TARILE …EI TRAIAU SAU TARIESC IN LUX SI POPORUL IN SARACIE …MONARHIA A SUPT POPORUL IMPTREUNA CU BISERICILE SI CU POPII LOR …NOI AVEM NEVOIE SA NE CONDUCEM NOI ,,,UNDE SUNT ADEVARATII BARBATII AI ROMANIEI/PARCA S-AU ASCUNS TOTI DUPA FUSTELE FEMEILOR ….DE FRICA SI DE LASITATE…
ZOBule
asculta aici.Ce treaba are capitalul,capitalismul cu ordinea publica?!?!?
tu-ti imaginezi ca in USA,unde e capitalism,FBI sta si numara tigariile spaga,ca si GARCEA de la noi?
tu-ti imaginezi ca in Germania,unde e CAPITALISM, politia sta sa se uite in gura imigrantiilor infractori?
nici vorba! cum apare un imigrant in comunitate,cum HOP ,POLITZEI apare sa-l ia la intrebari!
nu in orasele mari,dar in localitatiile mai mici cu siguranta ca da! in orasele mari e plin de imigranti,insa te asigur ca acolo Politia e politie,spitalul e spital.Si cu tehnologia de azi,te asigur ca politia in Germania sau alte state CAPITALISTE,prinde infractorul,hotul,violatorul,criminalul,etc!
Puşcaşe te-ai demascat. Cu gândirea copil nu ai cunoscut socialismul. Eu am suferit mai multă sărăcie decât familia voastră în socialism dar nu dau socialismul pe capitalismu. Boschetarii capitalişti îţi dau în cap la colţ de stradă în capitalism. Vezi că ţiganii atacă în haite buticurile din Bucureşti şi poliţia apitalistă vine după ce tâlhăria s-a săvârşit.
Nicolae Ceausescu a fost un tiran,care a persecutat neamul romanesc.
Tot poporul a SUFERIT,in afara de securisti!
A suferit FOAMEA,INTUNERICUL,FRIGUL.
SI domnul profesor ION COJA a suferit,prin structura de INTELECTUAL a fost impotriva regimului diabolic satanic terorist instaurat de comunistul Ceausescu!
Tatal meu in 1989 nu avea posibilitatea si relatii ca sa cumpere ceva in plus in afara de insuficienta cartelelor.
Chiar si cu banii de salar,nu puteai sa dai spaga,pentru ca totul era RATIONALIZAT si nu ajungea tovarasiilor porci securisti!
Asta se intampla in 1989,cand eu eram mic.
Domnul COJA,este un EROU ANTICOMUNIST!
VIDEO http://www.youtube.com/watch?v=ndMFubMfWic
EXAGEREZI CEVA MAI MULT …PARINTII MEI AU FOST IZGONITI DIN SAT PENTRU FAPTUL CA BUNICUL NU A DORIT SA INTRE IN COOPERATIVA AGRICOLA …SI I-A CONFISCAT CE AVEA PE ACOLO …AM CUNOSCUT PE BUNICII SI PARINTII MEI MUNCIND DIN ZORI SI PANA NOAPTE IAR NOI FIIND COPII AJUTAM CU CE PUTEAM PRIN CASA SI OGRADA ,,FACEAM CURAT , UDAM GRADINA AJUTAM PE MANA SA CONFECTIONEZE COVOARE CATE DOUA ORE PE ZI IMPREUNHA CU TATA … ASA A P[LECAT TATA LA ORAS FARA NIMIC CU O TRAISTA SI A LUAT DE MNA PE PE MAMA MEA ..S-AU PUS AMANDOI SA MUNCEASCA EL LA O FABRICA DE CARAMIDA UNDE A INVATAT SA FACA CARAMIDA ..CAND AJUNGEA ACASA ADICA PE TERENUL PE CARE SI L-A CUPARAT SA-SI CONSTRUIASCA O CASA CU MAINILE LUI ….NU ERA NIMIC DOAR ETREN ..SI-A CONSTUIT O CAMERA DIN CHIRIPICI CA SA AIBA UNDE DORMI …APOI SEARA CAND VENEA OBOSIT DE LA MUNCA S=A PUS SA-SI CONSTRUIASCA UN CUPTOR PENTRU A FABRIA EL ROPRIILE LUI CARAMIZI CA SA-SI CONSTRUISCA CASA ,,,SI ASA ..A LUAT-O TATAL MEU DE LA ZERO ,,,MAMAM LUCRA LA COVOARE SI ERA FRUNTASA …A FOST MEDALIATA DE 3 ORI …CAND AU TERMINAT CASA NE-A LUAT CU EI LA ORAS EU AVEAM 8 ANI SI SORA MEA 6 ANI …APOI S-A PLANTAT COPACI FRUCTIFERI VIE , TRANDAFIRI , CEAPA USTUROI ,DE TOATE FLORI CAPSUNI TRIFOI PENTRU PORCII , IEPURII , GAINILE RATELE SI CURCANI PE CARE-I CRESTEAU SI AVEAM O MULTIME DE PORUMBEII IN POD SI MULTE PISICI …APOI TATAL MEU A STRANS BANI SI A CUMPARAT UN BANZIC DE TRANSFORMAT BUSTENII IN SCANDURI SI APOI IN MOBILE IMPREUNA CU INCA 2-3 COLEGI INTRAND APOI IN COOPERATIVA MESTESUGAREASCA …APOI TATA NE-A PUS MIE SI SOREI MELE ALOCATIA PE CEC PE NUMELE NOSTRU IAR DUPA CE A DCEDAT EL CAND AVEAM EU 13 ANI SI SORA MEA 11 MAMA A CONTINUAT SA NE [PUNA ALOCATIA LA CEC ..SI ASA CAND AM AJUNJ MYOR DE VARSAT MI-A ARATA MAMA CECUL SI EU I-AM SPUS CA ..SA-L TINA LA EA CA AVM EU TIM SA =I CER BANII SI CAND AM TERMINAT FACULTATEA LA ZI …LUCRAM IN SCHIMB DE NOAPTE SI ZIUA MERGEAM LA FACULTATE -POLITEHNICA DIN BUCURESTI SI DUPA TERMINAREA FACULTATII SI C MAI AVEAM SI EU STRANS …PENTRU CA MUNCEAM AM DEPUS UN AVANS SI MI-AM CUMPARAT UN APRATMENT PRIN CEC SI PLATEAM PE LUNA 175 LEI ..RESTUL PANA LA 2200 CAT CASTIGAM SI APOI 25OO LEI L-AM MOPBILAT M-AM CASATORIT SI AM AVUT DOI COPII …MI-AM CUMPARAT O TURMA DE OI DE 200 SI 4 BERBECI SI ASA MI-AM PLATIT DIN PRIMUL AM CREDITUL LA BANCA IN ANUL 1984,,AM VANDUT MEII , AM VANDUT LANA , AM VANDUT BRANZA , AM CRESCUT ORCI SI GAINI ..PLANTAT POMI FRUCTIFERI ..ETC …FACEAM CONSERVE SI MAI AVEAM TIMP IOARNA SA CROSETEZ SAU SA MERG CU SANIA CU COPII SAU SA CALARESC PE TANTA O IAPA PE CARE AM CUMPARAT=O DE MICA …APOI MI-AM CUMPARAT O SARETA O CARUTA SI ASA TANTA AM DAT-O LA UN ARMASAR SI A AVUT UN CARLAN SI ASA AM MUNCIT SI AM AVUT TOT CE IMI TREBUIA …NU COMUNISMUL A AVUT VINA CI NOI CA NU AM STIUT SA TRECEM PRINTRE COMUNISM ..AVEAM O MICA SERA DE FLORI DE LALELE , ZAMBILE SI LE VINDEAM DE 1 SI 8 MARTIE …DAR CA SA LE AM EU VEGHEAM NOPTILE PE RAD CA SA FIE TEMPERATURA IN SERA BUNA SA NU DEGERE SI APOIDEGERAM EU SA LE VAND IN PIATA ..APOI AM AVUT SI CAPSUNI CIRESE CARE IMI RAMANEAU DUPA CE FACEAM DULCETURI SAU COMPOTURI …SI LE VINDEAM ….NU STIU UNII CUM NU S-AU ORIENTAT IN COMUNISMS ….TATAL MEU SI BUNICUL MEU AU SUFERIT PENTRU COMUNISTI DAR EI AU MUNCIT SI NOI AM INVATAT SA MUNCIM CA SA PUTEM SA NU SUFERIM DE NIMIC …EU LUCREZ ACUM DEPARTE DE TARA CAND ESTE IARNA IAR IN PRIMAVARA MA OCUP DE GRADINA MEA DE ZAERZVAR , DE COPACII FRUCTIFERI DE GAINILE DE PISICA SI DE CAINELE VAGABONT PE CARE L-AM LUAT IN CRTEA NOASTRA …FAC CONSERVE SI COMPOTURI SI IMI FAC PTOPRIUL IAURT SI BRANZA SI LATE BATUT
CUMPAR LAPTE DE LA UN LAPTAR …NU -MI LIPSESTE NIMIC .,.PENTRU CA MUNCESC …SUFRAR CA AM UN IELESTEU SI NU POT SA PUN PESTE IN EL ASA CUM FACEA BUNICUL SI TATAL MEU PENTRU CA ACUM SUNT O MULTIME DE HOTI TRANTORI CAREW VIN SA TI;-L FURE … CEAUSESCU A RATIONALIZAT PAINEA , ZAHARUL , ULEIUL SI CARNEA ..DIN ANUMITE MOTIVE NU CA TARAA NOASTRA NU AVEA …TARANII SI ORASENII CARE LOCUIAU LA CASE CRESTEAU PORCI SI CUMPARAU IN LOC DE PORUMB SI TARATE PAINE ..CU SACII …..IAR ALTII CAND VENEAU DE LA LUCRU NU MAI GASEAU NICI PAINE …ALTII CUMPARAUU CU SUTELE DE KG ZAHAR CA SA FACA TUICA SI VIN D MANA A DOUA IAR EU NU PUTEAM SA CUMPAR NICI UN KG SA FAC DULCEATA …CUMP[ARAM MIERE ,,NOROC CA BUNICUUL AVEA NISTE STUPI DE ALBIMNE DAR CAND BUNICUL NU A MAI PUTUT SI TALA MEU A DECEDAT EU CA TANARA FATA NU PUTEAM SA MA OCUP DE STUPI ASA CA I-AM FACUT CADOU LA UN UNCHI …S-A RATIONALIZAT SI CARNEA PENTRU CA PENSIONARII NOSTRII FACEAU DEPOZIT IN CONGELATOARE ..PARCA VENEA SFARSITUL LUMII SI APOI MA INTREBA PE MINE DACA VREAU SA CUMPAR DE LA EL CARNE …LA SUPRAPRET BINEINTELES …PANA SI LA HARTIE HIGENICA SE IMBULZEAU SA CUMPERA ..ACELEASI PERSOANE ZILNIC SE INHESUIAU LA TOATE COZILE NU=I MAI SATURAU PE DOMNII PENSIONARI …DE ACEEA S-A RATIONALIZAT PRODUSELE PRINCIPALE DIN CAUZA UNOPI NESABUITI …NU CA ROANIA NU AVEA CE MANCA …TOTI AVEAM CATE UN MIEL DE PASTE LA MASA ,,UOA VOPSITE SI BUNATATI ,DE CRACIUN TOTI TAIAM PORCUL ETC ..IN VACANTE TOTI PLECAM …APARTAMENTE GRATIS AVEAM …DOAR CA TREBUIA SA LE MAI IMBUNATATIM SI NOI SI SA AVEM GRIJA DE ELE …DAR UNII NU AU FACUT ASA …DAR CE VROIAU / SA VINA CEAUSESCU SA-TI REPARE ROBINETUIL / SA-TI VARUIASCA PERETII ? SA-TI REPARE USA SAU GEAMUL / SAU SA-TI PUI FAIANTA?
PARINTII MEI NU AU FUMAT NI I-AM VAZUT BETI SI PE NOI LA FEL …EU SPUNCA NU TREBUIA SA LASAM TOATE PE SEAMA LUI CEAUSESCU ….EL A FACUT CE A PUTUT SI MAI BUNE SI MAI RELE CA TOTI GUVERNANTII …SI MONARHII ACESTUI PAMANT CARE SE NUMESTE TERRA ….NU INTELEG DE CE NU-I AJUNGEA TATALUI DUMNEAVOASTRA SALARIU ? SI ALOCATIA DE STAT ALE COPIILOR LUI ?……CU PUTINA ORGANIZARE SE PUTEA TRAI BINE ..DAR CEAUSESCU NU PUTEA SA ORGANIZEZE FIECARE FAMILIE …NU UITA CA TOATE DREPTURILE PE CARE LE AVEAM NOI ROMANII SI MINOTITATILE ALE ACESTEI TARI APROPE CA NICI O TARA NU LE ARE NICI ACUM …NUMAI CA NOI NU AM ASTIUT SA PTRDECIEM CE AVEAM SI APOI IN ULTIMII 5 ANI AI LUI CEAUSESCU CA SI O ROMANIE INTREAGA S=A PUS PE FURAT TOTI FURAT CATE CEVA DIN FABRICI SAU DE LA LOCURILE LOR DE MUNCA IN SPECIAL CEI VENITI DE PRIN SATELE DIN JUR …DOREAM MAI MULTA AVERE PENTRU COPII LOR …SE FURA LA NIVEL IN ALT …SI UITE CAT S-A FURAT DIN TARA ASTA CA INCA SE MAI GASESTE CATE CEVA DE FURAT DUPA ATATIA ANI …NU SUNT COMUNISTA INFOCATA …NU AM FACUT PARTE DIN CLASA INALTA ALE COMUNISTILOR DAR NICI CEEACE SE INTAMPLA ACUM LA NOI IN TARA ESTE DE NEADMIS ,,,TARA ESTE O RUINA SI NOI AM PRIVIT CUM SE FURA SI NU AM PAZIT CEEACE AVEAM …CRED CA NE MERITAM SOARTA ..CA SA LUAM DRUMUL STRAINATATII ATAT NOI CAT SI COPII NOSTRII …LUPTATORI SUNT PUTINI .. IAR MAJORITATEA . DOAR BARFESC PE LA COLTURI , STAU PE BANCI SI MANACA SEMINTE SI LASA GUN OI IN URMA LOR ..IARBA INVADEAZA ASFALTUL SI NIMENI NU MAI PLANTEAZA O FLOARE SAU UN COPAC …SAU PUS SA TAIE SI COPACII ACUM DUSMANUL NR UNU IN ROMANIA NU MAI ESTE CEAUSESCU ESTE COPACUL …DE LA MARGINEA DRUMULUI DINTRE RAZOARE DINTRE PADURI ….SCUZE DACA TE-AM SUPARAT SAU DACA NU AI INTELES ….
Nu cred că autoarea articolului este tânără. Asemenea vorbe pot ieşi din capul unui om care a cunoscut socialismul românesc antepucist. Oricum ţin să felicit pe omul care a scris şi a gândit aşa. Măi aşteptăm contribuţii la adevărul istoric.
Aşa cum zice Adrian lumea românească a început să se trezească din transa prooccidentală. Noi trebuie să ne unim , noi cei ce prin viaţa noastră suntem martorii acestei crime antiromâneşti Noi trebuie să ne unim în acţiuni decisive, creatoare ce converg spre independenţa şi suveranitatea poporului român. De nu vom face acest lucru generaţiile următoare ne vor considera viermii istoriei româneşti.
@nicu6177: daca vrei sa mori pentru Romania, nimeni nu te poate opri. Daca insa vreis a traiesti pentru Romania, asta e treaba de barbat.
@adrian romanu contrarevolutionarul
Mortii nu ne mai cer sa terminam treaba inceputa de ei. Sangele lor striga! dar nu mai striga impotriva celor de afara ci a celor dinauntru, impotriva cetatii striga ei, fiindca ei au murit in afara zidurilor cetatii si nu in interiorul ei. Deci ne cheama sa iesim afara din cetate la ei si nu sa aparam cetatea care a incaput pe mana unor impostori. Sangele lor nu ne mai cheama sa aducem vreo jertfa sau vreun dar, in schimb ne cheama la credinciosie, la ascultare fata de sangele deja varsat.
„Tu nu ai dorit nici jertfă, nici dar de mâncare,
ci mi-ai pregatit un trup.
Tu nu ai cerut nici ardere de tot, nici jertfă pentru păcat.” Psalmi 40:6
Sa murim impreuna cu Romania, de acum la asta suntem chemati, nu sa luptam pentru Romania.
„Haidem să mergem şi noi să murim cu El!(cu Romania)” Ioan 11:16
@Vladimir Tudorescu: Desigur, termenul NOI este nespecific.
Desi actuala constitutie contine articole ce tintesc la afectarea intereselor Poporului Roman, contine un articol fundamental, „ARTICOLUL 2 – Suveranitatea (1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman …. ”
Obiectul interesului meu si a milioane de Romani este interesul Poporului Roman iar cei care vor face ceva sunt cei care se trezesc din confuzie. Iontre cei prezenti pe acest site sunt cativa.
Urmeaza sa realizeze ca am fost supusi unei invazii neconventionale al cincele atac a fost comis in 1989 cand Statul Roman a fost din nou preluat de dusmanii Poporului Roman si este folosit in orb prin mijloace avansate de manipulare psihologica IMPOTRIVA intereselor Poporului Roman spre depopulare iar cei care refuza emigrarea, spre exterminare sau docilizare involuntara.
Suntem in procesul de trezire, de dumirire. Urmeaza si actiunea de recuperare a statului si a demnitatii.
In sensul respectarii principiului „cine se aseamana se aduna”, se aduna cei care nu pot trai fara sa actioneze pentru scopuri mai mari decat viata lor, iar acest scop este continuitea Poporului Roman si a tot ceea ce este mai valoros aflat in primul rand in insasi tezaurul genetic al membrilor Poporului Roman, si de la acel punct la valorile spirituale, culturale, materiala. Numeroase tentaive au foat facute in ultimii 200 de ani de promovare a intereselor Poporului Roman. Revin cu in text postat acu cateva luni tot aici:
„Aici actionam cu intelepciunea cumulata a celor 200 de ani de insintenta cotropire de straini . Studiem posibilitatea care include contracararea tehnologiei de inginerie sociala care a facut posibila dominarea societatii de catre infractori si degenerati straini si bastinasi.
Sa invatam din toate incercarile facute de predecesori si sa integram un mecanism de contarcarare. Sa invatam din la incercarile cu succes partial dar real ale predecesorilor, si numes fara a face o ierarhie, Tudor Vladimirescu, Pasoptisti, A.I. Cuza, EMINESCU, Iorga, A.C. Cuza, C.Z.CODREANU si minunatii sai legionari, Ion Antonescu si echipa sa loiala cu care a fost executat, si sa nu subestimam sacrificiul personal pentru scoaterea Romaniei de sub dominatia mafiei internationale facut de Dej si Ceausescu.
TOTI NATIONALISTII NE-AU FOST ASASINATI. DE NEPERMIS. Cu asta nu ne jucam. Suntem obligati si nu ne putrem sustrage. Ca sa nu mai vorbim de sutele de mii care si-au dat viata pa fronturi sau in detentia mafiotilor internationali. AU FOST ASASINATI PENTRU CA NE-AU VRUT BINELE, NOUA, URMASILOR LOR.
Mortii ne cer sa terminam treaba inceputa de ei. CU MORTII NU TE PUI. SUNTEM OBLIGATI SA DUCEM LA CAPAT LUCRAREA LOR, PENTRU POPORUL ROMAN IN RANDUL CARUIA AM AVUT NOROCUL SA NE NASTEM.”
Cum se intalnesc cei ca trebuie sa actioneze? Desigur internetul e o cale buna dar dupa ce iau contact, se trece la actiune concreta care ocoleste internetul.
@ Vladimir Tudorescu
Pe vechii comunisti (adica nomenclatura) nu e nevoie sa-i uneasca nimeni. S-au unit ei, pe calea naturala a interesului de jaf organizat. Pentru a fi mai clar, rog a se vedea si prezenta in viata publica romaneasca a mladitelor familiei Vass, Basescu, Dinca, Postelnicu, etc.
Draga Adrian Romanu Contrarevolutionarl,
Ati putea fi explicit cine sa fie iar uniti si cine sunt acei „noi” si cum se poate realiza aceast lucru ? Va referiti la anumite paturi sociale, la tinuturi istorice, la anumite generatii(leaturi), etc, sau va referiti asa, in general.
De exemplu eu nu as dori sa unim strict vechii comunisti pentru ca ei sunt doar o parte a poporului romanesc.
Asta a fost o implinirea textului biblic care spune ca „pietile si gropile vor fi zidite chiar si in timp de stramtorare”.
Adica, in ciuda faptului ca eram o tara ocupata, am continuat sa fim o tara independenta, suverana. Am continuat sa prosperam, „sa zidim” din toate punctele de vedere, chiar si cultural.
„Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsula, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.” Daniel 9:25
Si acum Vestul ne sperie pe noi. Razbunarea sortii, pe care ne-am facut-o cu manuta noastra. Si suntem atat de „cuminti si ascultatori”…
Nimeni nu-i perfect. Ceaușescu însă, așa cu ifosele lui infatuate și greu de suportat,așa mason sau chiar cu rădăcini semite cum pretind unii că ar fi avut, este ultimul președinte patriot al poporului român pentru libertatea căruia și-a dat viața. Dumnezeu să-l ierte!
@stelica:
ai intrebat: „Cine e in stare sa ne uneasca iara …?”
iti raspund: NOI, ACUM.
Deci nu sint singurul care gindeste la fel. Problema care se pune, cum putem repara raul facut, ptr ca poporul este dezbinat, satul ( nu de hrana)de-i iese pe urechi de politica si minciunile dimbovitene. Cine e in stare sa ne uneasca iara , sa uitam dezacordurile dintre noi, si sa ne gindim , daca nu la noi , la urmasii nostri?
Eu ii dau nota 10 doamnei/domnisoarei Maria Diana Popescu.