Un comentariu remarcabil la textul
Declarație halucinantă a regelui Mihai: „domnul Emil Constantinescu mi-a făgăduit o grămadă de lucruri şi nu s-a ţinut de cuvânt, PE CAND ION ILIESCU IMI RESTITUIE». Și o comparație neașteptat…
No issue detected
mihai6 hours ago
.
Nu intri in polemica pt ca nu prea ai argumente.
1. Despre motivele alea am aflat dupa 23 august; ce motive a avut regele la 23 august? Trebuie sa ne raportam la acel moment.
3. Armistitiul trebuia sa intre imediat in vigoare, DACA era semnat, altfel ce sa respecte Stalin? A existat vreun contact intre rege si Stalin? Vreo promisiune a lui Stalin macar? Cum sa incetezi focul unilateral, fara armistitiu incheiat? Hai, serios.
4. Mai intai, nu anglo-americanii ne-au ocupat, Stalin da. Nu numai ca ne-a ocupat, dar ne-a si jefuit si ne-a impus regimul bolsevic de teroare. Apoi, daca ar fi refuzat si decoratiile lor, care ar fi fost problema? Ar fi avut demnitate? Se termina monarhia in 45, nu in 47, si? Ce mare lucru s-a intamplat in acei 2 ani? A, scuze, in 45 s-a instaurat guvernul comunist.
Decat sa traiasca pana acum in rusine, mai bine murea atunci in glorie.
Cu ce ne-a ajutat daca a trait pana acum? Ca i s-au restituit proprietatile? Ca a aprobat declaratia de la Budapesta? Ca ne-a dat ocazia sa-i analizam toate greselile si tradarile? Pai inclusiv lui i-ar fi fost mai bine mort.
Cum sa ma raportez eu la ziua de azi? Vrei sa spui ca regele nu realizase in 45 ca in tara sa se instaurase comunismul, ca nu aflase de jaful sovieticilor? Era evident in ca stadiu intrase Romania inca de atunci.
Te includ in categoria monarhistilor pt ca ai aceeasi replica, daca vorbeste cineva impotriva regelui(nu a monarhiei), automat este catalogat comunist.
5. Tu vorbesti despre situatia de jure, eu de cea de facto.
Maresalul conducea, nu regele; regele a fost tinut deoparte, marginalizat. Cine a avut un cuvant de spus in perioada 40-44? Regele? El a hotarat intrarea in razboi, trecerea Nistrului, inceperea negocierilor cu aliatii samd?
7. Nu am spus ca trebuia sa luptam in continuare, spun ca maresalul nu trebuia arestat, trebuia lasat sa semneze armistitiul, stiind ca il ceruse chiar in dimineata de 23 august. Cel mult trebuia luptat pana la semnare, care nu s-ar fi intamplat prea tarziu.
Legat de iesirea din razboi, declaratia maresalului, in martie ’44, la adunarea comandantilor de mari unitati de la Academia de Razboi (inainte de 23 august, da?): „Italia a capitulat fara conditii, dar a intrat in Europa la un brat cu americanii si la celalalt brat cu englezii. Eu nu pot intra in Europa la brat cu comunistii!”
Revenim la 23 august.
Nu cred ca Stalin era dispus sa incheie armistitiul, ci toti stim sigur ca da.
Stalin fusese de acord, cu cateva luni in urma, cu anumite conditii ceva mai favorabile noua decat acel armistitiu semnat; daca mai luam in calcul si ca in ziua de 23 august e posibil sa fi venit raspuns favorabil la cererea maresalului de armistitiu…
Un lucru deja dovedit este faptul ca 23 august era „ziua armistitiului” prin decizia maresalului:
-declaratia maresalului din timpul procesului sau cum ca el a fixat acel 23 august in istorie
-declaratia gen N Sebastian care pe 23 august se afla in capitala: pt 23 august a fost stabilit ce trebuia facut de catre maresal PE ORE
-declaratia doctorului Zilisteanu, doctorul personal al maresalului; in dimineata de 23 august l-a vizitat pe maresal asa cum o facea zilnic, iar in cadrul discutiei maresalul i-a spus:„Azi fac armistitiul, gata, s-a terminat razboiul.”
-masurile luate de maresal pt ziua de 23 august:
1-ordinul de retragere a armatei pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, IN TIMP CE armata germana incepuse retragerea catre Transilvania, astfel obtinand separarea armatei romane de cea germana, lucru necesar pt a putea iesi din alianta; altfel, ar fi riscat un conflict armat.
2-telegrama trimisa la Stockholm in dimineata de 23 august prin care cerea semnarea armistitiului.
3-informarea lui Piki Vasiliu si a lui Eugen Cristescu in legatura cu armistitiul. Avem declaratia lui Piki Vasiliu din timpul procesului:”Dupa plecarea lui Gh Bratianu de la audienta avuta la maresal in dimineata de 23 august, maresalul mi-a spus ca e hotarat sa faca armistitiul impreuna cu Maniu si Bratianu.”
4-acordul verbal cu liderii partidelor in vederea obtinerii unei scrisori de sustinere din partea acestora, scrisoare pe care o promisese Gh. Bratianu.
5-chemarea la ora 18 a ministrului german Clodius pentru a-l anunta de armistitiu.
6-ordinul dat generalului Teodorescu, comandantul militar al capitalei, ca la ora 19 trupele din Garnizoana Bucuresti si Valea Prahovei sa intre in dispozitiv de lupta, pentru orice eventualitate.
Chiar si complotistii recunosc ca maresalul voia armistitiul:
Emilian Ionescu, aghiotant AL REGELUI, participant la arestare, povesteste: „Usa care despartea salonul galben de sufragerie era acoperita de niste perdele groase si ramasese deschisa. Timp de 45 de minute Ion Antonescu aratase ca situatia pe front era grava… La nevoie, intrevedea posibilitatea incheierii unui armistitiu, cand frontul va fi ajuns pe linia Carpatilor Orientali, zona fortificata Galati-Dunare, INSA NUMAI CU ASENTIMENTUL lui Hitler, in care scop FUSESE CHEMAT CLODIUS.”
Atunci cum nu voia maresalul sa incheie armistitiul???
Acum e clar ca maresalul nu refuzase armistitiul, ci doar astepta momentul potrivit, iar mai intai voia sa il instiinteze pe Hitler, pentru ca asa era corect, avand in vedere ca erau aliati, in caz contrar fiind vorba de tradarea aliatului.
Absolut totul ne demonstreaza ca maresalul ceruse armistitiul in dimineata de 23 august.
DE CE NU A FOST LASAT SA IL SEMNEZE?
Ce ramane din „cliseele tale comuniste si post comuniste”?
Trage tu concluzia legata de arestarea maresalului, dar mai intai demonteaza tot ce am scris mai sus, pt ca tot ce am scris sunt lucruri concrete, pot fi probate cu documente.
Da, e adevarat, nu il respect. El cand ne-a respectat pe noi?
Cand nu si-a invatat sotia si copiii limba romana? Cand a mintit mereu legat de 23 august si de viata dusa dupa? Cand a aprobat Declaratia de la Budapesta? Cand singura preocupare a sa a fost recuperearea fostelor proprietati? Cand?
Scrisoarea lui Roosevelt din 20 februarie 1943 adresata sefilor Miscarii Sioniste Zabrousky si Weiss, publicata in Le Figaro la 7 februarie 1951, odata cu memoriile lui J. Doussinague, fost director la ministerul de externe al Spaniei
Draga domnule Zabrousky,
Asa cum v-am spus in convorbirea ce-am avut-o cu dvs. si cu dl. Weiss, am fost profund miscat de faptul ca National Council of Young Israel a avut extrema amabilitate sa se ofere ca intermediar intre mine si prietenul nostru comun, Stalin…este in interesul dvs. si al nostru sa atenuam asperitatile, ceea ce va fi greu cu Litvinov, pe care, spre marea mea parere de rau, a trebuit sa-l avertizez ca cei care vin mai des in contact cu Unchiul Sam, au de suportat neplaceri…Pretentiile sovietice, cand este vorba de activitati comuniste in Statele Uniunii Americane, sunt de doua ori intolerabile…
Timocenko s-a aratat mai rezonabil in timpul scurtei dar fructuoasei sederi aici, si as dori ca noua intrevedere cu Maresalul sa constituie o etapa rapida pentru schimbul de vederi cu Stalin, schimb pe care il consider extrem de urgent, daca ma gandesc la binele care rezulta din intalnirea dintre Stalin-Churchill.
Statele Unite si Marea Britanie sunt dispuse – fara nici o rezerva morala – sa dea egalitate de vot absoluta URSS-ului, in viitoarea reorganizare a lumii dupa razboi. Ea va fi membra…a grupului conducator in sanul Consiliului Europei si a Consiliului Asiei…
Totodata, puteti sa-l asigurati pe Stalin, draga domnule Zabrousky, ca URSS-ul va fi prezent in Directoratul acestor consilii (ale Europei si Asiei), pe picior de egalitate si cu drept de vot egal cu Statele Unite si Anglia, si va face parte din inaltul tribunal, care va trebui sa fie creat pentru rezolvarea divergentelor dintre natiuni; ca ea va interveni, de asemenea, in selectarea si pregatirea fortelor internationale, a armamentului si a comandamentului acestor forte, care sub ordinele Consiliului Continental, vor actiona in interiorul fiecarui stat, cu scopul ca normele atat de savant elaborate pentru mentinerea pacii, in spiritul vechii Societati a Natiunilor, sa nu fie din nou violate; aceste institutii care reglementeaza relatiile dintre state si dintre armatele lor, isi vor putea impune deciziile si se vor putea face ascultate. In aceste conditii, beneficiind de o pozitie atat de inalta in Tetrarhia Universului, Stalin ar trebui sa fie multumit si nicidecum sa-si reinnoiasca pretentiile, care creaza probleme insolubile (totusi, Secretariatul este destinat Frantei, cu drept de vot consultativ si nu deliberativ, ca recompensa pentru rezistenta sa, dar si ca pedeapsa, pentru sovaielile sale anterioare). Deci, continentul american va ramane in afara oricarei propagande sovietice si sub influenta exclusiva a Statelor Unite, asa cum am fagaduit aliatilor nostri continentali: Franta va trebui sa ramana in orbita engleza, avand totusi o larga autonomie si dreptul la Secretariatul Tetrarhiei. Sub protectia Angliei, Portugalia, Spania, Italia si Grecia vor evolua spre o civilizatie moderna, care le va scoate din letargia lor traditionala. Pe langa aceasta, se va da URSS-ului un port la Mediterana. Cedam dorintelor sale in privinta Findalndei si a Balcanicei, in general şi vom cere Poloniei sa aibe o atitudine rezonabila, bazata pe intelegere si compromis. Lui Stalin ii ramane un vast camp de expanisiune in tarile mici ale Europei Orientale. Fireste, trebuie sa se tina seama de drepturile Jugo-Slaviei si Ceho-Slovaciei , doua natiuni leale, fara sa se omita recuperarea totala a teritoriilor smulse vremelnic Marii Rusii.
Dupa dezmembrarea Reich-ului si dupa ce diferite zone au fost alipite altor state, creandu-se astfel alte nationalitati, pericolul german nu va mai exista, nici pentru URSS, nici pentru Europa si lumea intreaga,
In ce priveste Turcia, Stalin trebuie sa inteleaga asigurarile necesare pe care Churchill le-a dat presedintelului Inonu, in numele sau si al meu, Ar trebui ca lui Stalin sa-i ajunga portul la Mediterana, care ii va dat.
In privinta Asiei, suntem de acord cu cererile sale, sub rezerva unor complicatii ulterioare. In privinta Africii, ce vreti? Va fi necesar sa dam ceva Frantei, pentru a o despagubi de pierderile suferite in Asia si, de asemenea, ceva Egiptului, asa cum am promis Waldistilor. Va trebui, desigur, sa se dea Spaniei si Portugaliei compensatii pentru renuntarile lor si pentru a se ajunge la un echilibru mondial mai bun. Statele Unite vor pune, de asemenea, piciorul, in baza dreptului de cuceritor, si vor reclama, in mod inevitabil, cateva puncte vitale pentru zona lor. Aceasta inseamna sa se faca dreptate. In sfarsit, va trebui sa acordam Braziliei mica expansiune coloniala ce i s-a fagaduit.
Va rog sa transmiteti lui Stalin, draga domnule Zabrousky, ca pentru binele general, si pentru distrugerea rapida a Rech-ului…trebuie sa-i cedam in privinta colonizarii Africii, iar el va trebui sa inceteze propaganda in America si sa puna capat interventiei in nediul muncitoresc.
…
Am citit cu cea mai mare placere…termenii generali ai mesajului, prin care s-a anuntat hotararea dvs. de a-mi oferi, in numele National Council un exemplar din cea mai aleasa comoara a Israelului: un rulou din Thora. Aceasta scrisoare dovedeste acceptarea mea. Lealitatii dvs. raspund prin cea mai deplina incredere…..
Franklin D. Roosevelt
Am sa expun punctul de vedere al istoricului si militarului Alesandru Dutu cu privire la 23 August 1944,probabil unul dintre cei mai buni istorici din Romania cu privire la participarea Romaniei la Al Doilea Razboi Mondial
” Indiferent de percepţia publică şi de poziţia divergentă a memorialiştilor şi specialiştilor (din ţară şi de peste hotare) în ceea ce priveşte semnificaţia actului de 23 august 1944 (unii apreciindu-l ca un act de demnitate naţională, alţii ca un act de trădare naţională, alţii deformându-i sau diminuându-i importanţa), consider că acesta reprezintă, în primul rând, trecerea României de partea Naţiunilor Unite, într-un context extraordinar de dificil pentru ţară, în care circa 1 000 000 de militari sovietici reuşiseră deja să rupă frontul româno-german, în cadrul operaţiei ,,Iaşi-Chişinău@, și să producă mari pierderi trupelor române (mai ales în sudul Basarabiei – circa 80-90% din efective și tehnică de luptă, la diviziile aflate pe direcția loviturii principale a inamicului), să creeze două breşe (la sud de Iaşi, adâncă de circa 80 km, şi la est de Vaslui, adâncă de 110 km), ajungând, la 23 august 1944, la 50-60 km de aliniamentul fortificat din poarta Focşanilor.
Succesul fronturilor 2 şi 3 ucrainene s-a datorat superiorităţii zdrobitoare de forţe în sectoarele de rupere, cantităţii şi modului de folosire a artileriei şi tancurilor, care au înlesnit pătrunderea rapidă a infanteriei. Sovieticii au mai beneficiat şi de faptul că Înaltul comandament german retrăsese, cu puţin timp înainte, de pe frontul românesc circa 12 divizii, majoritatea blindate şi motorizate, pe care le-au deplasat pe frontul din Polonia, spre a întări direcția strategică Varșovia-Berlin. Din acest punct de vedere, aliații germani au urmărit, în primul rând, propriile interese strategice și nu interesul României de a-i apăra cât mai mult granița răsăriteană. Înfrângerile înregistrate pe frontul din Moldova au constituite o realitate, care trebuie luată în seamă atunci când se face referire la actul de la 23 august 1944.
Cei care contestă oportunitatea trecerii României de parte Naţiunilor Unite, în acel moment, invocă poziţia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, aflată în faţa trupelor sovietice și ignoră (sau nu cunosc) faptul că aceasta nu fusese organizată din timp pentru o apărare îndelungată, cu toate că era clar că, mai devreme sau mai tîrziu, urma să aibă loc confruntarea cu sovieticii în acea zonă. De asemenea, nu se ia în considerare faptul că unităţile de profil din zona fortificată aveau un efectiv de doar 15 000 de militari, că cele care trebuiau să sosească din zona interioară (de recruți) nu ajunseseră încă (din diferite motive), iar cele care se repliau de pe front, sub presiunea continuă a trupelor sovietice, aveau o capacitate combativă mult prea redusă spre a mai putea fi luate în calcul pentru o rezistenţă serioasă. Acest lucru avea să fie recunoscut și de generalul Ilie Şteflea, fostul şef al Marelui Stat Major român, care referindu-se la oportunitatea întoarcerii armelor aprecia că situaţia trupelor române în ziua de 23 august 1944 ,,nu mai permitea restabilirea apărării pe frontul fortificat chiar dacă trupele noastre ar fi continuat să lupte”.
Dacă aliniamentul fortificat Focșani-Nămoloasa-Brăila nu mai putea fi apărat, nu mai puteau fi oprite nici trupele sovietice, căci este greu de crezut că I.V.Stalin ar fi dat ordinul de încetare a ofensivei (chiar dacă la începutul operației ,,Iași-Chișinău@ nu se luase în calcul depășirea zonei fortificate) spre a se putea discuta condițiile de armistițiu cu români, așa cum dorea Ion Antonescu. În schimb, depăşirea liniei fortificate de către trupele fronturilor 2 şi 3 ucrainene ar fi transformat întregul teritoriu naţional într-un devastator teatru de război pe care s-ar fi confruntat circa 3 000 000 de militari români, germani şi sovietici, fără a mai lua în calcul reluarea acţiunilor aviaţiei americane şi engleze, cu circa 700-800 de avioane, care bombardaseră intens în spaţiul românesc în primăvara şi vara anului 1944, lansând şi numeroase manifeste prin care cereau încetarea imediată a luptelor şi capitularea necondiţionată.
Sigur că ideal ar fi fost să se poată rezista pentru a se putea negocia armistiţiul cu sovieticii şi a se putea obţine condiţii cât mai favorabile pentru ţară, aşa cum dorea și mareşalul Ion Antonescu. Deşi îndrăzneaţă, concepţia lui Ion Antonescu a fost însă, în acel context strategic, nerealistă deoarece, la 23 august 1944, sovieticii nu mai erau în situaţia de li se impune condiţii. În afara ruperii frontului românesc, ei beneficiau deja de sprijinul necondiţionat al puterilor occidentale (SUA și Marea Britanie), care au avut atunci o altă strategie în ceea ce priveşte România şi alte interese est-europene (mai ales după debarcarea din Normandia). Oricât de bine intenţionat ar fi fost Ion Antonescu, speranţa sa în realizarea unei înţelegeri anglo-americane cu germanii (pentru a opri înaintarea trupelor sovietice spre centrul Europei) nu avea nici o şansă de realizare atâta timp cât S.U.A. şi Marea Britanie nici nu-şi puneau măcar problema încetinirii pătrunderii trupelor sovietice în Europa. Dimpotrivă. De altfel, în ianuarie 1943, la Casablanca (ianuarie 1943), conducătorii celor trei mari puteri stabiliseră deja obligativitatea capitulării necondiţionate pentru Germania şi aliaţii ei (inclusiv pentru România), iar englezii recunoscuseră deja (primăvara anului 1944) preponderența sovietică în soluționarea problemei românești. Din acest punct de vedere, eşecul preliminariilor româneşti de armistiţiu, din primăvara anului 1944, când se mai dădeau încă lupte în Crimeea, este semnificativ. Cu atât mai mult la 23 august 1944, când sovieticii zdrobiseră, practic, trupele românești din sudul Basarabiei și de la est de Siret.
Atacată terestru şi aerian de trupele celor mai mari puteri ale lumii, România nu putea să reziste singură puternicei ofensive aliate. După cum nu ar fi putut obține acordul Germaniei pentru încheierea armistiţiului sau încetarea luptelor, aşa cum dorea (din loialitate militară) Ion Antonescu, ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, fiind relevantă în acest sens.
Neîmplinirea speranţelor şi idealurilor româneşti după trecerea de partea Națiunilor Unite s-a datorat unui complex de factori, între care un rol important l-au avut abuzurile şi ingerinţele noului aliat sovietic şi dezinteresul puterilor occidentale faţă de România, care a fost plasată, în octombrie 1944, în sfera de influenţă sovietică. Orice analiză obiectivă a acelei epoci nu trebuie să treacă peste faptul că până la 12 septembrie 1944, când a fost impusă Convenţia de armistiţiu, România şi-a asumat poziţia de stat suveran şi independent, guvernul şi Înaltul Comandament Român, făcând încercări numeroase de a trata cu sovieticii de pe poziţii egale şi de a impune punctele de vedere româneşti. Dacă rezultatele au fost minime, aceasta s-a datorat abuzurilor sovietice și regimului dur de armistiţiu impus de Moscova, cu acordul aliaţilor occidentali.
În altă ordine de idei, în plan politic intern, opțiunea românilor la 23 august 1944 a fost democrația, nu comunismul sau totalitarismul. Deși s-a vorbit şi s-a scris mult despre faptul că trecerea de partea Naţiunilor Unite a adus (sau impus) comunismul în România, nimeni nu a făcut public vreun document sau vreo declaraţie oficială (sau neoficială) făcută la 23 august 1944 (sau în zilele imediat următoare), care să se refere, cel puţin, la simpatia regelui, a guvernului sau a partidelor politice democratice faţă de partidul sau regimul comunist. Chiar dacă momentul a facilitat accesul la putere al partidului comunist (alături de celelate partide politice), procesul de comunizare a țării a început mai târziu, lupta pentru cucerirea puterii politice în stat fiind declanşată de comunişti după acordul de procentaj din octombrie 1944 dintre I.V. Stalin şi Winston Churchill, iar procesul de cucerire efectivă a întregii puteri în stat în urma impunerii prin forţă de către sovietici a guvernului prezidat de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945. Cu sau fără 23 august sovieticii tot instaurau comunismul în România, așa cum s-a întâmplat în toate statele unde a ajuns Armata Roșie.
Dincolo de aceste triste şi dureroase realităţi, care nu pot fi ignorate sau minimalizate, un adevăr se impune cu certitudine: din momentul în care a trecut de partea Naţiunilor Unite, România a adus Aliaţilor un avantaj strategic extraordinar, concretizat în prăbuşirea frontului german la flancul său sudic, în efectuarea într-un timp extrem de scurt a unei mari translaţii de front spre vest de până la 900 km, în provocarea unui adevărat seism în sistemul politic dominat de Reich şi în asigurarea logistică a Wehrmacht-ului. Punând la dispoziţia Naţiuilor Unite întregul său potenţial militar, economic şi financiar România a adus o preţioasă contribuţie la obţinerea victoriei din mai 1945, armata sa acţionând într-un spaţiu european de maximă anvergură pe direcţia generală Bucureşti-Budapesta-Viena şi Praga până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial în Europa.
În al doilea rând se impune a fi amintit adevărul că Înaltul Comandament român a avut o conceţie strategică proprie privind operaţiile militare ce trebuiau desfăşurate pe teritoriul românesc, că, iniţial, s-a încercat să se evite confruntarea cu vechiul aliat german căruia i s-a propus să se retragă de pe teritoriul controlat de guvernul român şi chiar să se realizeze un aliniament de armistiţiu cu noul aliat sovietic în zona fortificată F.N.B., sau la est de Bucureşti spre a păstra o zonă liberă de orice prezenţă militară străină în care guvernul român să-şi desfăşoare nestingherit activitate.
Din păcate, aceste ultime două intenţii lăudabile nu au putut fi transpuse în practică deoarece atât vechiul cât şi noul aliat au tratat România ca pe un stat inamic. Ignorând propunerile româneşti, Hitler a ordonat reprimarea acţiunii româneşti, iar I.V. Stalin a cerut Frontului 2 ucrainean să-şi îndeplinească mai departe misiunile de luptă, fără să ia în calcul încetarea focului de către trupele române şi începerea luptelor împotriva celor germane. Rezultatul a constat în dezarmare după 23 august 1944 a circa 160 000 de militari români (după cifre oferite de Comisia română pentru aplicarea armistițiului), sechestrarea şi capturarea flotei şi în alte numeroase abuzuri, în dezacord total cu importantul efort de război românesc. Din acest punct de vedere, România s-a aflat în august 1944, într-o situaţie singulară în istoria conflictelor armate.
Apoi, nu trebuie uitat faptul că trecerea României de partea Naţiunilor Unite la 23 august 1944 a deschis calea pentru împlinirea idealului românesc de eliberare a părţii de nord-vest a ţării ocupată de Ungaria în 1940, fapt împlinit prin luptă eroică şi jertfă vrednică la 25 octombrie 1944. Chiar dacă acesta a fost singurul obiectiv naţional împlinit pentru care poporul român şi armata sa luptaseră în cel de-al doilea război mondial (confirmat prin Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947), actul de la 23 august 1944 rămâne important in istoria României.”
Sursa: prof.univ.Alesandru Dutu – „23 August 1944.Cateva consideratii”
Scoti in evidenta situatia grea a Romaniei din momentul 23 august, dar nu iei in calcul alte aspecte.
Acea situatie grea s-a produs si din cauza regelui si a unor generali – spre ex, Poarta de la Iasi si declaratia generalului N.Dragomir, fost Sef de Stat Major al Armatei a IV-a, despre discutia avuta cu colonelul Borneanu din cadrul sigurantei:
„Prin luna aprilie sau inceputul lui mai am fost chemat de Eugen Cristescu care mi-a spus ca domnul maresal a auzit un zvon despre un asa zis complot care ar cuprinde
anumite cadre din armata. M-a insarcinat pe mine si pe agentul Mihail cu depistarea acestei miscari. …cam dupa vreo luna aveam suficiente date pentru a intocmi raportul. In el aratam ca in Marele Stat Major exista un focar de sabotaj intretinut de col. Borcescu seful Sectiei I si adjunctul sau col. Gh. Zamfirescu, care sustrag efective de la unitatile ce merg pe front, camufleaza altele, dau copii de situatii Palatului care sunt trimise Inteligence-Service-ului, informeaza eronat pe maresal.”
Ai inteles macar acum? Palatul transmitea catre serviciul secret britanic copii de situatii.
Iar daca nu ma crezi, cauta interviul din 1989 cu regele, a fost publicat pe adevarul.ro, inclusiv el, regele, recunoaste ca” Planul iniţial, conceput împreună cu partidele politice, prevedea ca lovitura de stat să aibă loc pe 26 august, dar eu am devansat-o cu trei zile când am aflat că Antonescu urma să plece pe front pe 24; acolo nu am mai fi putut face nimic. ATENTIE AICI – Trimisesem chiar o telegramă aliaţilor în Italia în care le ceream ca pe 26 august să bombardeze anumite obiective militare.”
Ca trebuia facuta o schimbare e adevarat, dar eviti esentialul – maresalul luase deja hotararea de a facea aceasta schimbare si nu ma refer la negocierile pe care le purtase, ci ma refer chiar la ziua de 23 august cand ceruse armistitiul, plus celelalte masuri mentionate mai sus.
Te intreb, de ce atata graba sa il aresteze, avand in vedere ca regele stia ca maresalul ceruse in acea dimineata armistitiul? Nu era normal sa astepte raspunsul? Pe de o parte regele ne spune ca l-a arestat pt ca maresalul a refuzat armisitiul, pe de alta regele fusese instiintat ca maresalul ceruse armistitiul.
Scrie mai sus, inclusiv E Ionescu recunoaste ca maresalul il chemase pe Clodius pt a-l instiinta de hotararea luata.
In cadrul audientei la rege maresalul a vorbit despre intelegerea cu liderii partidelor iar gen Sanatescu s-a angajat sa ia si el legatura cu Maniu si Bratianu pt a-i aduce acel angajament scris.
TOTUL arata ca maresalul ceruse si era dispus sa semneze armistitiul, TOTUL!
Repet intrebarea, de ce atata graba sa il aresteze? De ce nu au asteptat raspunsul lui Stalin? De ce regele ne minte spunand ca maresalul a refuzat incheierea armistitiului?
Motivele arestarii sa fi fost urmatoarele?(stiu, repet cele spuse si alta data, poate de data asta le vei lua in considerare)
Emilian Ionescu, aghiotantul regelui, povesteste cum, dupa arestarea maresalului, regele a plecat in Gorj, la Dobrita, pt a se ascunde. Printre insotitorii sai s-au aflat Mircea Ioanitiu, Emilian Ionescu, un sublocotenent de jandarmi Negroponte. Acesta din urma a intrebat de ce maresalul nu a fost mai prevezator si nu a salvat chiar el tara. Ioanitiu i-a raspuns ca maresalul cunostea demersurile care se faceau de catre Maniu si Bratianu pt retragerea tarii dinrazboi, chiar si el a dus unele tratative. Atunci Negroponte a intrebat – de ce nu l-au ajutat Maniu si Bratianu pe maresal sa incheie armistiul? Ioanitiu i-a raspuns: „ai fi vrut sa-l ajute pe Antonescu, pt ca acesta sa uzurpe mai departe drepturile coroanei?”
Prin urmare, nu se punea problema refuzului maresalului de a semna armistitiul.
Era o problema de ore sau zile pana s-ar fi semnat.
Acesta era si scopul pt care maresalul voia sa plece pe front, pt a stabiliza situatia cat de cat ca sa aiba timp sa incheie armistitiul.
Sa il arestezi pe cel care a luptat in 2 razboaie pt tara sa si sa il dai pe mana dusmanului se numeste tradare.
Sa incetezi lupta fara armistitiu semnat se numeste inconstienta.
Sau, poate acel raspuns la cererea de armistitiu sosise deja si regele si camarila au considerat ca nu mai au nevoie de maresal pt a semna, ca o vor putea face ei…
Cine stie?
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1022212944547348&set=a.425146577587324.1073741834.100002759564830&type=3&theater