Au apărut pe site-ul nostru două comentarii la ultimele texte care au numele lui Ceaușescu în titlu. Dacă am înțeles bine, semnatatrul DAN RICHARD ne invită la o discuție serioasă pe tema CEAUȘESCU.
Nu cunosc cuvîntul podacast, dar am dedus din context cam ce ar putea să însemne. Dacă am înțeles greșit, asta e! Dezbaterea se poate porni însă, oricum! n.r. Intervențiile comentatorilor vor fi puse pe prima pagină a site-ului, sub titlul Cât bine și cât rău le-a făcut Ceaușescu românilor?
i.c.
„as fi vrut ca megalomania sa (a lui Ceaușescu) să se fi manifestat prin construirea a 10K km de autostrada, prin respectul fata de omul de rand, prin impunerea adevarului ca valoare suprema.
dragii mei, cel mai mare rau pe care l-a facut comunismul, rau de care suferim si astazi, este distrugerea sentimentului patriotic al romanilor, un sentiment care oricum nu era prea dezvoltat. comunismul a dar lovitura finala acestui sentiment, mai mult, a facut pe omul de rand sa-si urasca propria tara. vreti argumente? oricand sunt dispus sa facem un podcast pe tema asta!”
Dan Richard
Ceausescu a fost un comunist si a crezut pana in ultima clipa in el,Ceausescu a fost un patriot care nu a avut conturi in strainatate si care in megalomania lui a modernizat Romania ( industrializare,invatamant,sanatate,infrastructura ) si Bucurestiul ( metrou, sistematizare,constructii) si a adus somajul la ~ 0
Comunismul are lucrurile lui bune si lucrurile lui rele insa timpul va demonstra ca Romania nu va mai avea niciodata industria si agricultura de dinainte de ‘ 89
si invatamantul si sanatatea gratuite.
Nu pot sa uit greutatile din perioada ’84-’89,cozile imense,rationalizarea produselor alimentare,cartile ” bune” la pachet cu cartile ideologice,programul tv ( teleenciclopedia si din lumea capitalului,plus un film sau un serial cam asta puteai sa vezi) ,rationalizarea benzinei si circulatia pe zile pare si multe alte lucruri negative.
Dar,acest regim odios a oferit multor romani merituosi posibilitatea sa se realizeze,sa isi depaseasca conditia,deci se baza si pe merituocratie,lucru care nu se intampla astazi.
P.S Defectul capitalismului este impartirea inegala a bogatiei,in timp ce defectul comunismului este impartirea egala a mizeriei a spus Winston Churchill.Cred ca in ’89 s- a dorit sa revenim la perioada exploatarii omului de catre om decat la impartirea egala a mizeriei.
Surena, Dan Voiculescu, care a gestionat si furat banii lui Ceausescu, avea in 1989 cca 2 miliarde $. Ceausescu a fost un criminal, fiindca si’a infometat propriul popor. Recomand sa iti schimbi shamponul, ti s’a spalat creerul.
de la nea A. GRIGORIU cetire (poate si personajul dan richard va invata ceva):
CEAUŞESCU ŞI ÎNTREG ANTURAJUL LUI ERA SPIONAT CHIAR DE SECURITATE,
ACEASTA FIIND ÎN REALITATE AFLATĂ ÎN SLUJBA INAMICULUI DE MOARTE AL
NEAMULUI ROMÂNESC: în acest articol al lui George Damian gasiți dovada
că securitatea nu era nici pe departe în sluba lui Ceauşescu, precum
zbiară de 25 de ani propaganda antiromâneasca, şi de fapt el nu a fost
și nici nu ar fi putut fi dictatorul pe care ni-l arată obsesiv aceeaşi
propagandă.
Mai mult, când ne întrebam cine a comandat supravegherea
şi rapoartele, vom ajunge la spionii evrei sub fals nume românesc care
ocupau cele mai multe posturi în Securitate, în Comitetul de Stat al
Planificării care distribuia toată producţia si produsele şi coordona
atât aprovizionarea comerţului intern cât şi comerţul extern, aceşti
spioni controlau toate mijloacele de comunicare cu publicul şi
cinematografia.
Întrebarea
„De ce l-a trădat Securitatea pe Ceauşescu?” are un răspuns clar şi
răspicat când observăm ce făcea securitatea înainte de 1989 şi cine sunt
beneficiarii trădării şi răspunsul se impune singur: „Securitatea l-a
trădat pe Ceauşescu pentru că nu a fost niciodată în întregime
românească, de fapt, a fost întotdeauna în serviciul Conducerii Neamului
Evreiesc care a acţionat prin securitate astfel încât să creeze
condiţiile că Statul să fie preluat de agenţii Conducerii Neamului
Evreiesc prin uciderea lui Ceauşescu, a 1,100 de romani pentru a pune în
aplicare planule de exploatare a patrimoniului Neamului Românesc.
Or fi fost şi mulţi romani patrioţi în Securitate şi probabil că au
avut un rol important ca să fie stăvilit raul adus de aceşti străini şi
înainte şi după 1989 dar nu au reuşit să schimbe situaţia, doar să o
atenueze.
http://www.george-damian.ro/ni…
Foarte credibil e george damian,lasa-ma cu aiureala asta „securitatea controlata de evrei” ca te rad si curcile din Israel.sti cate epurari au avut loc la Securitate pe timpul lui Nea Nicu?Citesti, dar nu SF pe internet,carti scrise de ofiteri din securitate si pe urma mai vorbim…
Daca spuneai ca Securitatea a fost pe mana cu KGB in lovitura de stat dovedea ca ai citit ceva,asa nu faci decat „sa vorbesti ca nea Ion ca e si el om”.
Nea Surena, (sau tanti), io sunt oricand gata sa invat ceva (mai ales cand este vorba de istoria Neamului Romanesc), chiar si de la dumneata, bineinteles, dar sa spui ca Is raelul nu avea infiltrati in secu esti complet in afara subiectului.
Iaca si de ce : Securitatea a fost creata de „comisari politici” si „spioni” bolsevici evrei si controlat 100/100 de ei pana in anii 60 cand comunistii romani patrioti (io nu stiu cat de comunisti au fost, dar sigur au fost patrioti) ca Dej, Ceausescu si multi altii au inceput sa ii mai „inlocuiasca” dar nu pe toti ca nici ei nu ii stiau(deci nu epurati sau deportati sau mai stiu io ce, de ce pentru ca erau intangibili), de ex. AMOS MANOR pseudonimul lui Artur Mandelowitz fost tortionar in inchisorile sioniste din Romania si unul din fondatorii ShinBeth israelian , nu mai mai vorbesc de nikoski, de teohari georgescu si toti ceilalti inalti responsabili, deci sa spuneti ca securitatea nu era infiltrata si nu numai ea ci tot aparatul de conducere de la cel mai inalt nivel, ministere (mae era 99/100 evreiesc in anii 50), pana la nivel de oras , etc. ori sunteti naiv ori ati venit pe blogul Domnului Profesor la facut fum, va asigur de asemeni ca am citit multe marturii ale fostilor ofiteri de secu Vlad, Rogojan, etc. dar cu mare atentie caci si io am avut contacte (nu cu cei de mai sus ci la nivel local, profesional), cu ei in Romania iar de cand am plecat tot in seviciile de securitate am lucrat (Legiune, Service de la Sûreté d’Air France, acum la o ambasada) si mi’am format si io un pic simturile.
In 89 erau peste tot informatii, contrainformatii, politic, media, armata in locuri de prima importanta asa ca kgb si ceilati, cu ei au lucrat, cu „unii” care nu erau romanii, sau poate numai cu numele.
Si va rog sa nu ma luati de sus, deja nu ne cunostem, ca tot prostul e capabil de o „mistocareala”, dar io nu am timp si chef de asa ceva (n’am spus ca nu’s capabil, la cati profesori in „diversionism” am cunoscut poate am un nivel mai ridicat, dar cum am spus n’am timp).
Asa ca daca aveti ceva de spus, va ascult, de nu evitati comentariile de doi lei, sa nu ne certam. Toate cele bune!
va multumesc domnule profesor pentru aceasta oportunitate. se pare ca autoprotectia mintii umane functioneaza excelent. majoritatea oamenilor au uitat tot ce a fost rau pe vremea comunismului.
pe de alta parte, multi regreta si anii tineretii: tigari, bautura, gagici, etc.
vorba aia: era rau domnule, dar eram mai tineri!
Dumneata i-mi aduci aminte de unul George Piscoci de la Paris ,baiat bine intentionat ,nationalist roman , dar subiectiv nevoie mare si ignorant total despre politica economica corporatista …….ma intreba cu un aer de superiorite in 89 in Libraria lui „de Savoire” ,de fata era si printul Paul , nepotul lui Carol ,tocmai terminase cartea „Adevarul despre bunicul meu Carol II „…Zice Piscoci , i-a povesteste cum te-au torturat comunistii ?….Pai ,zic eu , nu ,nu m-au torturat ……Aia se uita la mine surprinsi ,de ce nu arunc cu laturi in comunisti …..la care Piscoci zice , ..ce faci ma ,le iei apararea ! ……Zic eu ,nu dom’le ,dar eu n-am patit ce zic altii c-au patit . Nu pot sa zic ce nu mi s-a intimplat !
Autostrăzile sunt căi prin se scot din țară rapid resursele naturale și forța de muncă brută, și intră produsele desfăcute de ocupantul străin. România nu are nevoie de autostrăzi, chiar Băsescu încerca să ne convingă de asta, așa cum nu are nevoie de bănci străine, malluri, zgârie-nori și iluminație nocturnă versus sărăcia lucie a poporului autohton. Noi avem nevoie de căi ferate și canale navigabile, de energie ieftină dată de hidrocentrale și centrale nucleare, de mâncare ieftină și sănătoasă, de economie națională bazată pe simbioza stat/privat, de o societate sănătoasă construită în jurul breslelor și obștilor cetățenești, de educație și sănătate accesibile și de calitate, de o renaștere a culturii naționale și reașezarea valorilor, etc., etc..
Despre greșelile fundamentale ale epocii Ceaușescu, care au dus la invazia țării în 1989, m-am mai referit aici. Dacă un singur lucru era îndreptat, poate ne-ar fi fost mai bine. De exemplu să elimine clica bolșevică ce administra, submina și ruina economia făcând averi, să pună în loc români competenți, și să privatizeze 2/3 din avuția statului în sens real, adică s-o pună în mâna poporului, a celor care muncesc; astfel era mult mai greu să distrugi atâtea întreprinderi, fără conducere bolșevică și sindicate comuniste care i-au desolidarizat pe oameni; e mult mai greu să dezunești breslele și să cumperi acțiuni de la fiecare în parte.
Autostrazile inseamna progres si civilizatie,ar fi bine sa citesti cati km planificase Nea Nicu sa se realizeze pana in 2000.
Clica comunista nu putea fi inlaturata decat de esalonul II lucru care s- a si intamplat in ‘ 89 cu sprijinul securitatii.
Ce nu inteleg multi romani este faptul ca in ’89 comunismul nu mai avea ce sa ofere, isi atinsese maximul,ma rog socialismul asa este corect pentru ca comunismul pp alte lucruri.Asa cum astazi capitalismul global si- a atins limitele si nu mai are multe perspective decat eventual o noua forma de organizare sau (re)intoarcerea la alte forme de organizare sociala .
” Autostrazile inseamna progres si civilizatie”…! Altii zic ca au rolul de Dominatie Militara . Autostrazile ca si caile ferate au rolul de a intarii controlul asupra unui imperiu ..asa cum drumurile intareau controlul si comunicatiile in imperiul roman .
Nick drumurile inseamna circulatie (marfuri, persoane, informatii,capital etc..) si ajuta la strangerea legaturilor intre comunitati umane aflate la distanta.
Drumurile si autostrazile sunt PENTRU ROMANI sa poata sa circule SA VADA ROMANIA IN PRIMUL RAND, sa distruga bariere de mentalitate (moldovenii nu stiu cum sunt, ardelenii sunt cum sunt,oltenii au ce nu au s.a.m.d).
In Romania pe TIMP DE PACE pe drumurile publice proaste cum sunt mor si sunt ranite mai multe persoane decat in unele zone de conflict.E bine?
Care e progresul? Arderea combustibililor fosili și crearea războaielor pt. mai mult petrol și gaze? Distrugerea căilor ferate și a navigației, desființarea surselor de energie ieftină și regenerabilă(ca hidrocentralele, unde suntem nr. 1 în Europa)? Interzicerea efectivă a progresului științific, a tehnologiilor avansate la care prostimea nu are acces? Cercetarea românească, nu mai zic și de alții, a creat motoare alternative și metode de economisire a combustibilului, care sunt ignorate pt. că nimeni nu vrea să-și piardă profiturile!
Ce sa spun?Crezi ca ma induioseaza demagogia de ecologist din tine?Ce vrei Riga Crypto (Luceafarul intors pe dos) sa traim ca pe timpul lui Riga Mathias?Sa avem drumurile din evul mediu ?
Occidentul poate sa vorbeasca cum vrea de mediu pentru ca nivelul de trai le permite (oricum ei una vorbesc si alta fac,nu o sa vezi tu sacrificata economia pentru mediu la ei) dar cand noi suntem vai de mama noastra crezi ca asa se pune problema.Daca comunistii puneau asa problema nu se mai construiau fabrici,uzine,porturi,aeroporturi si tot ce au facut.
Dezvoltarea economica pp un cost de mediu,de poluare altfel nu se poate,decat daca vrei sa traiesti precum papuasii.Poate tu vrei,dar crezi ca copilul tau vrea?
N-ai înțeles absolut nimic din cele două comentarii ale mele.
Nea surena vorbesti ca din carte, dar proasta carte ti-ai ales, „comunismul nu mai avea ce sa ofere”!!!, lasa ca o sa vezi ce o sa-ti mai ofere comunismul ala nou pe care il vor introduce. La chinezi de ce n-a picat comunismul. Nare nici in clin nici in maneca cu filosofia asta proasta ce ni se ofera noua ci cu a lor.
10K km de autostrada ?
Pe ce planeta ai trait draga comentator ?
La numarul de masini de atunci nu era nici 1m in plus necesar.
E ca si cum ai spune acum ca vrei 100 de aeroporturi in Romania.
Eu v-as propune sa analizati.
In sclavagism sclavii muncesc si stapanu de sclavi le da mancare ca la gaini tot din munca sclavilor.Acolo e capitalism sau comunism.Toti sunt egali.
Dar de ce nu vreti sa fiim oameni liberi adica munca noastra sa fie libera.
Asta e alta societate nici capitalism nici comunism.Si noi hotaram ce facem cu rezultatul muncii noastre.
Da teoretic exista asa ceva .Se numeste anarhism .
Cu mare probabilitate, cei care-l mitraliaza pe Ceausescu sunt fie oamenii lui Gorbaciov fie oamenii lui Iliescu fie ai amandurora. De ce ? Pentru ca astfel justifica asasinarea sotilor Ceausescu.
PS. NU va fie frica, nu-s fan Ceusica !
cei care il mitraliaza pe ceausescu, de fapt, mitraliaza comunismul. ceausescu nu poate fi judecat in afara sistemului comunist. criticii la adresa regimului sunt adevaratii patrioti, oameni carora le pasa de tribul din care fac parte. oameni care isi doresc binele si fericirea.
Comunistii rusi, revolutionari l- au ucis pe tar si familia acestuia fara proces, neocomunistii nostri,revolutionari l- au ucis pe Ceausescu de Craciun dupa unsimulacru de proces.Despre ce revolutionari discutam?Nici macar comunistii rusi nu au dovedit cinismul iliescian,care fie vorba intre noi ramas si acum un comunist convins
Evreii l-au ucis pe tar. Revolutionarii evrei exportati de america si germania.
Desi nu era sistem ideal totusi hai sa comparam sistemul comunist cu sistemul corporatist actual .Tot teritoriul Romaniei ne apartinea noua romanilor .Vroiai sa studiezi sa ajungi doctor ,nici o problema ,doctor ajungeai ,gratis ,vroiai pilot de avion ,pilot ajungeai ,gratis ……ia incearca asta si in america , doctor , te costa scoala vreo 200 de mii de dolari ….De ce veneau israelienii sa studieze medicina in Romania ? pentru ca era scoala ieftina si foarte buna !…Eu cred ca noi nu am fost capabili sa intelegem comunismul si sa-l sprijinim ,din egoism si prostie .Acum ii rabdam p-astia care au otravit hrana cu produse modificate genetic BASF-MONSANTO si visam la painea lui Ceausescu , la pietele cu taranii care vindeau liberi de taxe numai legume biologice . …….si mancam paine cu conservanti si emulsificatori si cartofi monsanto cu gene de gindaci de colorado ,gene de peste ,gene de paianjeni sau alte abominatii si platim taxe corporatiilor care ne-au adus „democratie ,progres si fericire ” .Vai de noi !
Unul dintre parintii mei avea inca zece frati, si, ramasi orfani si fara absolut nimic dupa razboi, au crescut si s-au realizat in viata cu totii. Au casa sau apartamentul lor, familie, unii au terminat chiar si facultatea, unul dintre ei a fost invitat sa lucreze ca si inginer principal la un important combinat de industrie grea din tara, nici macar nu era membru de partid. Astazi se mai poate face asa ceva? Cat castigau oamenii pe vremea aceea? Cate sporuri se adaugau la salariu? Pentru ca nu aveam timp sa preparam mancarea, serveam cu sotia in restaurant masa de amiazazi pentru un abonament saptamanal de 14 lei in anii 1988-1989. Aveai doua meniuri la alegere in fiecare zi, nu trebuia dat ciubuc la chelner, sambata si duminica duceam si mancare acasa chiar.
Bai esti prost, las-o jos ca macane. Nu trebuia sa dai bacsis la chelneri?!
Chelnerii, aprozaristii, vanzatorii din alimentare erau zei. Despre ce tara vorbesti tu? Sunt sigur ca perioada Ceausescu trebuie rediscutata dar nu o sa reusim niciodata sa o imaculam. Nici nu trebuie sa urmarim asta. Trebuie sa intelegem nu sa facem alte greseli. Dupa cum am mai spus pe aici comunismul este fara viitor pentru ca este fara Dumnezeu. D’aia s-a ajuns aici. Cei ce astazi fac ce fac sunt urmasii acelor oameni fara Dumnezeu. Sunt multe de discutat, intr-adevar, dar sa nu ne luam de spus prostii, ar trebui sa ne autocenzuram putin…
dragul meu, dumnezeul de care vorbesti este tot o creatie a elitei conducatoare. crezand in el, le mananci din palma. comunismul este o ideologie care provine din acelesi gonade ca si iubitul tau crestinism. este aceeasi marie cu alta palarie. asta este si cauza pentru care biserica a coalizat cu regimul comunist.
Numitul Dan Richard – pseudonim, își dă arama pe față prin comentariul pe care îl face azi. Un comentariu din care se înțelege că avem de-a face cu un provocator, care spune prostii nu numai la adresa unui biet om – Nicolae Ceaușescu, ci la adresa unei omeniri întregi: lumea creștină. Asemenea prostii nu se spun de capul tău, ci într-un program de defăimare a tot ce avem mai scump ca oameni. Ateul DAN RICHARD – sau, mai precis anti-creștinul și anti-românul care și-a luat acest nume, vădit un ins incapabil să susțină o discuție serioasă, este invitat să dispară de pe acest site. Nu pentru că este ateu, ci pentru că este de o calitate proastă și ca ateu. Comentariul cu care ne-a dezonorat azi – reprodus mai jos, este pe deplin lămuritor
„dragul meu, dumnezeul de care vorbesti este tot o creatie a elitei conducatoare. crezand in el, le mananci din palma. comunismul este o ideologie care provine din acelesi gonade ca si iubitul tau crestinism. este aceeasi marie cu alta palarie. asta este si cauza pentru care biserica a coalizat cu regimul comunist.”
Discuția pornită pe seama lui Ceaușescu este liberă să continue, cu păreri de orice fel, dar decente și argumentate, așa cum au fost toate celelalte. Mulțumesc.
i.c.
Nu am dat atunci bacsis pentru ca nu prea era mai nimeni sa manance cu abonament la restaurant atunci. Ori, ca cineva care lucra in acord global sa isi ia salariul integral, trebuia sa indeplineasca planul la toti indicatorii. Abonamentele la restaurante erau parte din indicatorii acordului global. Si pe vremea laudatului imi ziceau unii ca-s prost…
Emil ,i-ti dau dreptate .Cam asa era ! I-mi aduc aminte prin 81 eu eram inca elev la Economic 4 . La cantina elevilor hrana era naturala ,biologica ,iar elevii mancau pe saturate .In America numai la restaurante de lux se maninca acum hrana biologica ! Apropo ,hai sa mai dau un exemplu din viata mea …….in 85 eram la inchisoare condamnat pentru tentativa de trecere frauduloasa a frontierei in Yugoslavia …..la puscarie ni s-a dat paine , dar paine adevarata , nu falsitati d-astea care se vind astazi …..peste 30 de ani eu am deschis brutarie peste ocean si am ajuns sa vind paine romaneasca ,ca aia care mancam la inchisoare , numai la cine apreciaza si plateste 10 dolari o paine de 700 de grame ,calitate paine comunista ……..ca aia corporatist-industriala de 2 dolari , facuta cu viteza de 200 de paini pe minut a auzit lumea ca e plina de chimicale si ca ar fi cancerigena !
Stranie
confuzie din partea domnului Richard: intre comunism si Ceausescu!
Dupa cate reiese din informatiile ce apar mereu amplificandu -se , Ceausescu a
facut foarte mult pentru tara, asa cum intelegea el, in contextul dominatiei
comunismului impus Romaniei – si lui Ceausescu – dinafara. Odata ce CIA-ul s-a unit cu KGB-ul ca sa-l
ucida, (vezi filmul lui Susanne Brandstatter despre ‚revolutia romana’
concoctata de americani), e clar ca Ceausescu
nu a condus de capul lui: au existat prea multe lucruri pe care nu si le putea
permite.
In plus(cu toata inlocuirea unora) el era
inconjurat inca de iudei si cryptoiudei – a la Stanculescu et alias(vedeti
filmul citat mai sus), care a ramas cartita crypto-iudaica pana la momentul
loviturii de stat, ca doar nu degeaba l-a recrutat CIA/ citeste borfasii ‚Mafiei
Kazare Rotschild’, pentru a ucide romani in strada si pentru a-l tortura pe ‚conducator’
plus nevasta, inainte de exterminare.
Ceausescu
nu avea cum sa stie ca erau tone de mancare in vagoane blocate in gari , ca sa
genereze foamete in tara cu scopul de a-l discredita, infuriind populatia , si
de a prepara lovitura de stat dinafara data de CIA, in kohutz cu complicii
tradatori din jurul lui Ceausescu, care pregateau terenul urii , prin genocid.
E vorba de oamenii din ce se numeste azi pe plan international :RKM = Rotschild
Kazaren Mafia, mafia cu religia mortii care ne vrea exterminati pe toti. Dupa care va urma si Izraelul, caci
Rotschild vrea doar putini supravietuitori, ca sa n-aiba oponenti – observati ca
nu numai in Romania , azi, sunt lichidati anumiti borfasi care au furat atat de
mult, incat intra in competitie cu kazarii lui Rotschild din Romania , prezenti
sau viitori, ci si in America – exista studii
pentru asta, care dezvaluie acest lucru. Mafiile se bat intre ele!
Au fost articole excelente afisate de domnul profesor , pe acest blog si mult mai bine informate decat am putea noi
prezenta, care nu ne-am ocupat de acest subiect, in mod special.
DAR FARA A ANALIZA CINSTIT CE
POSIBILITATI AU RAMAS NEUTILIZATE DE CEAUSESCU SI FARA A LE COMPARA CU CE S-A
FACUT IN SCHIMB SUB EGIDA LUI, ASA BALBAIT SI INCULT CUM ERA, NU I SE POATE FACE DREPTATE SI NU SE POATE
INTELEGE ADEVARUL ISTORIC DIN EPOCA CEAUSESCU.
MERITA INCEPUT CU FAPTUL CA EL NU A AVUT CONTURI SECRETE PENTRU PROPRIA
PIPOTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DE AICI REZULTA SI RESTUL, SPRE A VEDEA CAT DE RAU A FOST OMUL CEAUSESCU SI
DACA A LUCRAT PENTRU SINE SAU PENTRU TARA!
ACEASTA CONSIDERATIE TREBUIE NEAPARAT PUSA IN BALANTA SI ADANC CONTRASTATA CU
CE AU FACUT KAZARII CE AU URMAT LA CARMA SI CARE S-AU INCRUSTAT IN LOCUL UNUI
ALT POSIBIL ROMAN NEAOS – (DISLOCANDU-L pe Ceausescu SI MASACRAND ROMANUL
CU INTREAGA LUI FAMILIE caci copiii i-au murit de cancer provocat prin
iradiere), SPRE A DISTRUGE ROMANIA DEFINITIV.
NOTA BENE : DE LA LOVITURA ASTA DE STAT INCOACE, NU SE MAI POATE
VORBI DECAT DE INTRAREA ROMANIEI EXTREM DE VIZIBIL, SI CU PREA MICI SANSE
MOMENTANE DE PLUTIRE, IN GHIARELE MAFIEI KAZARE A LUI ROTSCHILD.
Dar sa nu uitam ce zice Ernst Nolte: ” Niciun
imperiu nu a durat la infinit in istoria omenirii”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Si asta a zis-o vizand imperiul iudaic care a castigat ultimul razboi – Nolte stia bine cine l-a finantat si cine a beneficiat dupa urma lui.
Si sa nu-l uitam nici pe avocatul Horst Mahler condamnat la 12 ani temnita, si tinut azi in inchisoare de
niste judecatori(iudei) venali , in mod ilegal, deci ferecat dupa gratii desi
are 79 de ani, un umar rupt, diabet si e bolnav de inima, fara echilibru cand
merge pe gangul care duce la cabinetul medical, datorita hranei proaste si
lipsei de miscare , si desi si-a ispasit 2/3imi din pedeapsa, ceea ce,
conform legii Germaniei, ii da drept la eliberare, mai ales ca are circumstante
atenuante datorita varstei si bolilor.
Sa nu
uitam deci ce zice Mahler criminalilor
judecatori care sunt hotarati sa-l extermine biologic in inchisoare, ca niste banditi
ce sunt:caci incalca constitutia si toate drepturile lui Horst Mahler in mod
flagrant – ca si a altor mii de protestatari germani din inchisorile unde acesti
germani zac pe nedrept caci li se incalca dreptul la opinie, precum azi se
incalca tuturor revizionistilor care refuza doctrina oficiala a istoriei scrise
impotriva dovezilor stiintifice, IN LUMEA INTREAGA, DE SUB DOMINATIA MAFIEI KAZARILOR
LUI ROTSCHILD:
: :
„Die
Verhaltnisse in unserem Lande werden nicht so bleiben wie sie sind. Wenn die
Wende kommt, werden viele Namen verbrennen!”
„Raporturile
din tara noastra nu vor ramane astfel
precum sunt in prezent. Cand va veni rasturnarea lor, multe nume vor
arde!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”
Va fi la
fel si pentru Romania.
Mafia
Kazarilor lui Rotschild trebuie retezata de la varf!
Cu a lor religie a mortii, cu tot!
In sfarsit un comentariu mai serios, ce-i drept e greu sa lamuresti o asa perioada din toate punctele de vedere in cateva randuri dar s-au punctat cateva puncte de vedere care ar trebui analizate foarte serios.
„Mafia Kazarilor lui Rotschild trebuie retezata de la varf!” – retezatul varfului unui pom abia da voie mladitelor de la baza sa se dezvolte. Eu asa am vazut la pomii mei.
E vorba de o structura piramidala mafiota, nu de un pom!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se stie ca in cadrul francmasonilor , numai cei doi-trei de la varf stiu totul! Sau, in tot cazul, doar foarte putini de la varf, ca si in structura kahalului, pe care o copiaza francmasoneria!
Baza se crede angrenata in depunerea de munca de creativitate nobila, autentica! Si nu viseaza cum este folosita de varfurile societatilor secrete, cu adevarat.
s-a mai vehiculat pe aici ideea ca, vezi doamne, ceausescu nu cunostea situatia reala din tara. absolut fals. o scuza penibila. este imposibil asa ceva. nici nu merita discutat.
Iata si umila mea parere.
ATENTIE dan richard!
Tovarasul Nicolae Ceausescu a murit demn, cu siguranta, cu gandul la copii lui si la viitorul tarii! Si tovarasa la fel. De fapt au fost schingiuiti, aruncati langa zid si s-a tras in trupurile in care viata mai palpaia, sa se scurga sangele.
1. In spiritul vremii, in logica lucrurilor, Tovarasul Nicolae Ceusescu a gandit spre binele poporului. Dupa liceu elevii stiau bine tabla inmultirii, la facultate se intra greu. Acum, cu facultati si diplome, nu stiu sa scrie. Nu generalizez.
2. Oricarei fiinte umane i se pot gasi greseli post mortem.
3. Este in natura umana dorinta de marire. Se impune bunul simt.
4. Dupa marea inghesuiala s-a trecut la marele jaf, organizat. Dupa 25 de ani inca se mai fura din ce s-a construit prin munca cinstita in epoca Tovarasului Ceausescu.
5. ….
ISTORIA, daca va mai exista, il va pune la locul lui iar la judecata de apoi Tovarasului Nicolae Ceusescu i se vor cantari cele bune si cele rele.
In rest, numai vorbe!
sigur ca a gandit pentru binele poporului. in lipsa facebookului, oamenii socializau pe la cozile la alimente sau la butelii.
daca ceausescu se gandea la binele poporului, cand a venit la putere in 65, dadea pamanturile inapoi taranilor.
inainte de 89, romania era o mare corporatie unde scavetii munceau fortat pentru binele unei elite conducatoare.
Cozile au fost pretul platit sa ne scapam de Rothschild si de taxele lui ,sa fim tara suverana ……numai ca tot nu ne-am scapat de el .Ba ne-a subjugat si mai tare !
BRICS = FMI / BM
„S-ar putea spune că Marxismul este cel mai înverşunat duşman al
Capitalismului, care pentru noi e sfânt. Pentru simplul motiv că ei sunt poli
opuşi, ei ne dau nouă cei doi poli ai pământului şi ne permit să-i fim noi axa.
Aceşti doi oponenţi, Bolşevismul şi noi înşine ne găsim identificaţi în
Internaţională. Aceşti doi oponenţi, care constituie doctrina celor doi poli ai
societăţii, se întâlnesc în unitatea de scop, care este reînnoirea societăţii
de sus prin controlul avuţiei şi de jos prin revoluţie“.
Citat din Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contre la Paix, Libraire Plan, Paris 1936.
Mai multe citate găsiţi aici :
http://www.altermedia.info/romania/2014/10/29/evreii-despre-ei-insisi/
Oare Ceauşescu şi-a dat seama că cele două blocuri (capitalist şi comunist) sunt de fapt feţele aceleiaşi monede ?
Ceauşescu nu a vândut România, dar din păcate pentru el şi pentru noi, a crezut sincer în comunism până la capăt.
„Crima ” lui Ceausescu (ca si a lui Gaddafi ) a fost patriotismul lui ,a vrut sa fim tara suverana ,sa nu mai imprumutam ci sa cream noi capital si sa investim capitalul creat de noi insine in Romania nu capitalul lui Rothschild …..numai ca in 89 numai iudeo -masonii stiau chestiile astea ….nu am fost informati despre realitatea economico-politica din occident , diaspora noastra politica era batuta in cap si indoctrinata de vestul perfid si nu a fost in stare sa inteleaga si sa ne informeze si pe noi despre capcana care ni se pregatea .(Diaconescu ,Campeanu ,Ratiu ori au fost prea prosti ,(asta le-ar oferi circumstante atenuante ) ori au fost tradatori ca Iliescu ,Roman ,Isarescu etc In ziua de azi Rothschild ( cunoscut si sub numele de FMI) investeste in Romania deci Romania e mosia lui , iar romanii iobagii lui ….adica romanii muncesc pentru hirtiutele alea numite bani dupa care trebuie sa le returneze sub forma de taxe , deci ramin si fara energia vietii si fara bani ,deci poporul munceste , dar tot dator iese (in popor mai e o vorba dar nu vreau s-o zic !….pentru ca toti banii investiti in tara ,inclusiv salariile sint din banii imprumutati care trebuiesc returnati , plus dobinda lor ……?!? …….daca pui la calcul toate taxele ,impozitele ,accizele ,inflatia ,dobinzile frauduloase etc etc si alte feluri de furt si escrocherii financiar- birocratice ,un roman care munceste cinstit ,din 30 de ani de munca ,munceste 25 de ani pentru Rothschild si politicienii paraziti si numai 5 pentru el …….Unora le convine si asa ! ………………..practic , grecii nu mai pot scapa din datorii nici chiar daca ar returna toti banii aflati in posesia lor deoarece tot nu ar mai avea bani sa plateasca dobinda …care e musai sa fie platita numai in moneda respectiva a aceluia care ti-a dat imprumutul …….in cazul in care Grecia ar da faliment asta ar insemna teoretic anularea banilor aflati in posesia lor (acestia fiind datoria respectiva )…ceea ce ar crea un dezechilibru european catastrofal , cu consecinte gerele pentru unii ……pentru altii risul curcilor !….asa ca puneti mana si luati-va ceva pamint pe la tara pina nu i-l cumpara strainii pe tot ,sa aveti ce manca in cazul aproape sigur al prabusirii banilor .
sa-ti iasa din cap ideea ca ceausescu era patriot, era doar stapan de sclavi.
mai baiatule, da’ ia du’te tu pe alte maidane si scoate si baga tu la fratiori tai ce vrei, lichea ce esti, mare rabdare are domn Profesor cu tine …
Ei nu mai spune ! In preajma lui Ceausescu am fost o singura data la un miting la Polivalenta ….era un batrinel mic de inaltime dar care nu parea om rau, ci mai degraba obosit de ginduri si de galagia uralelor care erau stimulate de niste „laudatori ” speciali . Dar nu avea acea energie demonica care inconjoara stapinii de sclavi si nu parea viclean . ..E un sentiment special pentru care trebuie sa fi pregatit si sa-l experimentezi sa-l intelegi . Ceausescu parea un om cu care puteai sa stai de vorba la un nivel uman …….Daca nu as fi experimentat ambele sisteme poate te-as fi crezut .Nu sti ce-i aia atitudine de stapini de sclavi ………vorbesti in necunostinta de cauza …….Am fost detinut politic in inchisorile lui Ceausescu ,am avut de a face cu procurori militari ,cu securitatea , am avut chiar si ceva discutii cu secretarul de partid al municipiului Bucuresti in „86 ,unde normalitatea limbajului de comunicare si dorinta de a rezolva problemele erau la un nivel de „romani comunicind intre ei ” ,limbaj inexistent in statele unite . …..unde autoritatile sint aproape roboti in genul gestapo .Romania in timpul lui Ceausescu era o tara cu mult mai libera decit America si care ar fi urmat sa prospere in anii dupa plata datoriilor ,numai ca n-a fost sa fie .
Ei, daca tot era obosit e urale de ce nu a zis si el odata, ” Mai taceti dreaq din gura si lasa-tima sa vorbesc, ce atatea urale pentru un om, ca doer nu sunt Dumnezeu”. Dar ii placea si lui.
nu ai nici o dovada ca ceausescu si-a dat seama de ce zici, nu exista nici o declaratie publica in acest sens. si da-mi voie sa speculez: era prea prost sa se gandeasca la asa ceva. a murit ca prostul, impuscat ca un caine langa un zid.
Ceausescu a fost multe dar prost n’a fost, si n’a murit ca un caine ci ca un martir, mintea dumitale e tare incetosata, versi mult venin si la adresa romanilor si a celor care s’au jertfit pentru ei. Referitor la celelalte comentarii Nimeni pe lumea asta nu poate controla singur ce se petrece intr’o tara, deja un oras sau un sat cu toate intrigile, geloziile etc . deci sa spui ca Ceausescu stia tot, ma face sa rad cu gura pana la urechi, eu as spune ca uneori era cel mai dezinformat om din tara, dumneata nu numai ca vrei sa manipulezi dar esti de o rea credinta crasa, pui discurile cu „romanii n’au fost si nu sunt patrioti”, „sunt niste sclavii” , da’ io iti zic ca romanii sunt cel mai patriot popor, cei mai curajosi si loiali luptatori , oameni de incredere si muncitori …
Cel care a ordonat executia ,fostul lui om de incredere ,franc masonul de grad 33 Stanculescu a spus ca a murit curajos !
Distrugerea sentimentului patriotic la romani nu e vina lui Ceausescu ci a noastra …a fiecaruia dintre noi datorita egoismului si arogantei din noi ….(ce destepti sintem noi astia care traim frecind tiparul si ce prosti sint aia .. poporul care trudeste pe camp , care sapa in mine dupa carbune sau care construieste drumuri si poduri )……dar in primul rind a intelectualilor romani care s-au dovedit incapabili mintal sa i-a puterea in propria lor tara si sa i-si indeplineasca misiunea lor fundamentala ,de descifrare a semnelor timpului si de educare a poporului referitor la protejarea statului si fiintei nationale …….intelegerea intelectualilor romani a conjuratiei crypto-evreiesti de ocupatie politico-economico -militara a Romaniei a fost si inca este o „pata alba ” desi se desfasoara in plan panoramic in vazul tuturor .Prin intelectuali inu inteleg numai scriitorii si „oamenii de cultura „, ci tot corpul ofiteresc avocatii ,economistii – astia sint cei mai batuti in cap – astia cred ca banii vin de la Dumnezeu !) – diplomatii ,serviciile secrete -astia au cam tradat in masa ) ,inginerii din toate domeniile de la agronomie pina la constructii de avioane etc etc …mai degraba au priceput manevrele sionistilor talciocarii , taximetristii ,frizerii si ospatarii si acestia nu si-au tradat tara .! Romania a fost abandonata de asa zisele elite ! De ce ? …..Aici e de cautat hiba ! Ce este gresit in cultura si mintea romanilor de nu pot gindii logic si nu se pot coaliza ? Aici trebuie sa invatam de la intelectualii si rabinii evrei care au facut * lege fundamentala * din datoria fiecarui evreu sa ajute alt evreu !
Cum sa inveti de la intelectualii si rabinii evrei ? Ei au alta religie. Asa ca nu vom fi niciodata in stare sa invatam de la evrei. Si-i mare pacat !
pai e un sistem ce nu functioneaza , dumneata te gandesti la simbioza( ceea ce nu se poate realiza caci ei nu se integreza), iar ei sunt pe dominatie si distrugere deci nu vad ce e de invatat, a da solidaritatea , la ei se face prin teroare ….
Exceptind shabtaismul si frankismul care sint ideologii talmudice satanice ….iudaismul are si aspecte interesante .Desi sint egoisti in raporturile lor cu goyimii , intre ei exista o iubire ca si cum tot poporul evreu ar fi o familie . Unitatea si colaborarea lor e uimitoare ! I-si dau seamama ca fara unitate si intr-ajutorare evreii ar fi disparut demult din istorie .
asta a fost marea lucrare a licuricilor ce au venit in 45, sa distruga increderea romanului in fratele sau, dar aceasta lucrare au facut’o cu minoritari (evrei, tigani , unguri si mic procent de romani – care erau pusi in fata)…