Imaginea lui Cărtărescu a costat statul 4.086.887.500 lei

Primele date despre jaful de la ICR (I):
stire din COTIDIANUL…

Documentele oficiale intrate în posesia noastră scot la iveală faptul
că numai pentru traduceri, deplasări şi drepturi de autor, Mircea
Cărtărescu a primit de la Institutul Cultural Român, doar între anii
2009-2012, uriaşa sumă de 4.086.887.500 lei, bani proveniţi de la
bugetul statului!
Cu aceşti bani s-a construit artificial imaginea unui scriitor pe
care, chipurile, toate editurile de pe planetă s-ar fi îngrămădit să-l
traducă, cînd (sic!), de fapt, toate traducerile din străinătate erau
rodul unor aranjamente de culise, prin care se sifonau banii publici!
Cărtărescu a avut în aceşti ani un statut privilegiat între scriitorii
români. În timp ce majoritatea oamenilor de litere îşi publică operele
în regie proprie, încercînd, cu eforturi de neînchipuit, ca volumele
să ajungă în librării, el, Cărtărescul, primea bani de la stat şi
pentru a-şi scrie cărţile (rezidenţele nu sînt incluse în statistica
de mai jos), şi să le publice, şi să fie traduse în toate limbile
pămîntului, şi să aibă cronici prin diverse publicaţii, şi să le
lanseze prin toate capitalele lumii, dar şi pentru ca autorul să se
relaxeze după un astfel de efort, fiind însoţit deseori şi de familie!
Aşa s-a creat acest mit al scriitorului Mircea Cărtărescu, veşnic
candidat la Premiul Nobel, statut pentru care autorul „Levantului”
trebuia să plătească. Şi a „plătit”, devenind editorialist săptămînal
al lui Traian Băsescu, patronul oficial al ICR, pe care l-a pupat prin
toate părţile, l-a hiperbolizat pînă la greaţă („e un preşedinte
pentru alte coordonate istorice”), de care, însă, se despărţea ori de
cîte ori sondajele arătau că acesta va pierde puterea! Cum reveneau
lucrurile la normal, Cărtărescu iar se punea pe pupat. Şi tot aşa, în
toţi aceşti opt ani din urmă.
Vă prezentăm mai jos cifrele oficiale obţinute din evidenţa ICR din
ultimii ani, referitoare la Mircea Cărtărescu, care arată dimensiunea
unui jaf nemaiîntîlnit în cultura românească, prin care armata de
troglodiţi din jurul ICR reuşise să pună pe picioare o adevărată
reţea, folosită deseori chiar în jocurile politice.
Două plăţi pentru o singură carte?
Primul tabel arată sumele cheltuite de ICR pentru traducerile unor
cărţi ale lui Cărtărescu, mai exact „Orbitor”, „De ce iubim femeile?”
şi „Travesti”. Precizăm că Mircea Cărtărescu, pentru întreaga sa
operă, a încheiat un contract de exclusivitate cu Editura Humanitas,
astfel încît o parte din banii primiţi de la ICR intră automat şi în
contul lui Gabriel Liiceanu pentru dreptul de copyright!
Numai în 2009, ICR a plătit 1.235.170.100 lei pentru traducerea
romanului „Orbitor” în limba franceză sub tilul „L’Aile tatouée”,
(Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris, 2009, traducere în
limba franceză de Laure Hinckel.
Deşi aceasta este singura traducere din Cărtărescu apărută în 2009,
observăm în tabelul alăturat că în acest an se plătiseră două facturi:
una de 49.078,69 RON şi alta de 74.438,32! Explicaţiile acestei
ciudăţenii trebuie să fie oferite de către cei care au gestionat pînă
acum banii ICR-ului.
La aceste sume se adaugă, după cum se vede în tabelul 3, suma de
5.205,88 RON, reprezentînd cheltuieli de deplasare, necesare,
probabil, pentru lansarea cărţii în Franţa.
Dar, iată lista completă a plăţilor făcute de către ICR pentru Mircea
Cărtărescu:
TRADUCERI DIN MIRCEA CĂRTĂRESCU
2009
ORBITOR
49.078,69
ORBITOR
74.438,32
TOTAL 2009
123.517,01
2010
ORBITOR
48.204,76
DE CE IUBIM FEMEILE
19.516,34
TOTAL 2010
67.721,10
2011
ORBITOR
58.260,29
TRAVESTI
15.149,78
ORBITOR
17.366,00
TOTAL 2011
90.776,07
2012
ORBITOR
54.230,99
TOTAL 2012
54.230,99
TOTAL TRADUCERI
336.245,17
DREPTURI DE AUTOR PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU
2010
2.276,00
2011
24.552,00
2012
14.917,94
6.303,00
TOTAL DREPTURI DE AUTOR
48.048,94
DEPLASĂRI PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU
2009
5.205,88
2010
2.484,06
2011
14.324,48
2012
2.380,22
TOTAL DEPLASĂRI
24.394,64
TOTAL CHELTUIELI PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU
408.688,75
Este incredibilă uşurinţa cu care Patapievici, în cîrdăşie cu Gabriel
Liiceanu (titularul copyright-ului), au risipit cu Cărtărescu peste 4
miliarde de lei de la buget, adică echivalentul a 1000 de pensii
amărîte, exact în perioada în care Guvernul Boc tăia chiar aceste
pensii mici, impozitîndu-le pe motiv că nu mai sînt bani la buget!!!
Cărţi cu paşaport turistic!
Reamintim că aceste peste 4 miliarde de lei au fost cheltuite pentru
Mircea Cărtărescu doar între 2009-2012, autorul fiind clientul banilor
publici şi în anii anteriori, însă cifrele respective nu ne-au
parvenit încă.
Iată şi lista traducerilor apărute în perioada la care facem referire:
– L’Aile tatouée, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris,
2009 (traducere în limba franceză de Laure Hinckel)
– Cegador (Orbitor. Aripa stângă), Editura Funambulista, Madrid, 2010
(traducere în limba spaniolă de Manuel Lobo Serra)
– El Ruletista (Ruletistul), Editura Impedimenta, Madrid, 2010
(traducere în limba spaniolă de Marian Ochoa de Eribe)
– Orbitor. Kroppen (Orbitor. Corpul), Editura Bokvennen, Oslo, 2010
(traducere în limba norvegiană de Steinar Lone)
– De Wetenden (Orbitor. Aripa stângă), Editura De Bezige Bij,
Amsterdam, 2010 (traducere în limba neerlandeză de Jan Willem Bos)
– Der Körper, (Orbitor. Corpul), Editura Zsolnay Verlag, Viena, 2011
(traducere în limba germană de Gerhardt Csejka)
– Lulu (Travesti), Editura Impedimenta, Madrid, 2011 (traducere în
limba spaniolă de Marian Ochoa de Eribe)
– Blinding, (Orbitor), Editura Archipelago Books, New York, 2013
(traducere în limba engleză)
– Γιατί αγαπάμε τις γυναίκες (De ce iubim femeile), Editura Allotropo,
Atena, 2011 (traducere în limba greacă de Panos Apalidis)
– Corpul (vol. II al trilogiei Orbitor), 2012, Editura vieneză Paul Zsolnay
– Jurnal. 1994-2003, 2012, Editura Albert Bonniers din Stockholm
– De ce iubim femeile, 2012, la Plymouth, Marea Britanie
– Aripa dreaptă (vol.III din Orbitor), 2012, Editura Bokvennen, Oslo, Norvegia
– Travesti, 2012, Editura Impedimenta, Madrid
Ca să avem tabloul complet al tratamentului preferenţial de care
beneficiază Mircea Cărtărescu, iată ce acţiuni de promovare anunţă
editura Humanitas numai pentru lansarea a două cărţi, „Corpul” în
Austria şi „Jurnal” în Suedia:
„În perioada 24 oct.- 3 nov. în Austria, Elveţia şi Germania cu
lecturi publice în Berlin, Leipzig, Frankfurt, Salzburg, Viena,
München, Basel şi Zürich… Turneul de promovare din Suedia va
cuprinde întâlniri cu publicul la Stockholm, Göteborg şi Malmö,
evenimentul principal fiind o discuţie publică la Litteraturhuset din
Stockholm”.
Ne poate spune actuala conducere a ICR cît urma să coste huzurul lui
Cărtărescu din această toamnă? Şi, mai ales, dacă fondurile destinate
mai sînt valabile?
De fapt, toate mofturile acestea legate de „promovare” nu sînt decît
banale pretexte pentru o excursie prin Europa, nicidecum semnul
vreunui interes din partea iubitorilor de literatură din diverse ţări!
Dovada? Iat-o! Dacă lecturaţi lista de mai sus a cărţilor lui
Cărtărescu, traduse între 2009-2012 (ca să înlăturăm orice speculaţie,
precizăm că lista a fost copiată după Wikipedia şi completată cu
datele de pe site-ul editurii Humanitas), veţi observa subliniate cu
literă roşie două dintre ele:
– Der Körper, (Orbitor. Corpul), Editura Zsolnay Verlag, Viena, 2011
(traducere în limba germană de Gerhardt Csejka)
– Corpul (vol. II al trilogiei Orbitor), 2012, Editura vieneză Paul Zsolnay
Aşadar, aceeaşi carte, vol. 2 al romanului „Orbitor”, care are
subtitlul „Corpul”, este tradusă în 2011 la editura Zsolnay din Viena,
iar un an mai tîrziu este tradusă din nou la aceeaşi editură! Nu era
suficientă suplimentarea tirajului dacă prima tranşă s-a epuizat aşa
de rapid? Şi dacă în 2011 chiar s-au bătut austriecii şi nemţii pe
cartea lui Cărtărescu, de ce trebuia să se mai organizeze în 2012
acţiunea de „promovare”?
Ori, nu cumva tirajul din 2011 era aproape confidenţial şi, un an mai
tîrziu, trebuiau să mai fie storşi nişte bani de la buget, mizîndu-se
pe faptul că nimeni nu va îndrăzni să controleze vreodată ICR-ul,
adică instituţia aflată sub pălăria Preşedinţiei?
Iată de ce, noua conducere a ICR trebuie să ne comunice urgent că a
stopat suma prevăzută pentru plimbările din această toamnă ale lui
Mircea Cărtărescu!
Ce este, de fapt, „Orbitor”?
Nu e locul aici să analizăm opera lui Cărtărescu şi nici nu vom face
acest lucru, rezervîndu-ne plăcerea pentru altă ocazie. Totuşi, cîteva
chestiuni trebuie să fie reţinute.
Conform propriilor declaraţii din interviuri, Mircea Cărtărescu a
scris acest roman „sub influenţa lui Thomas Pynchon”, aşa cum
„Levantul” (des citita carte de către Traian Băsescu şi Elena Udrea)
fusese scris sub influenţa lui James Joyce.
De altfel, chiar de la primul volum de versuri, Cărtărescu a fost
acuzat de plagiat, scandal care, la vremea respectivă, a fost stins cu
formula: „a împrumutat tehnica enciclopedizant-alexandriană de la T.S.
Eliot”!
Aşadar, putem să vorbim despre orice altceva la Cărtărescu, dar nu şi
despre originalitate, trăsătură pe care suţinătorii săi se străduiesc
s-o sublinieze în ciuda evidenţelor.
Ce este original la Cărtărescu este stilul vulgar pe care croşetează
eventualul discurs literar. L-a exersat chiar şi în poezie, cititorii
noştri fiind deja familiarizaţi cu volumul „40238 TESCANI”, despre
care am mai scris aici (vezi la
http://www.cotidianul.ro/si-nevasta-lui-cartarescu-este-abonata-la-banii-icr-182519/),
volum pe care criticul Alex. Ştefănescu îl numea „text în grup” pentru
excesul de sexualitate din interiorul său. Acolo, împreună cu
viitoarea lui soţie, poeta Ioana Nicolaie, pe atunci nevasta bunului
său prieten Gelu Vlaşin, Cărtărescu scria „celebrele” versuri: „Numai
când mi-am băgat botul în sexul ei blond, un tip mustăcios, cu ochi
negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba
drept în gură”.
Apetenţa pentru astfel de formule poetice s-a păstrat şi în „Orbitor”,
unde personajele sale (cum singur scria într-un fel de drept la
replică) spun pe şleau: „îmi bag pula în regina Angliei”! Sîntem
curioşi cum a fost tradusă această expresie în engleză şi care este
reacţia autorităţilor în faţa acestei adevărate crime de lèse-majesté.
Despre începutul scrierii romanului „Orbitor” ne povesteşte chiar
soţia lui Cărtărescu într-un interviu din revista „AS”, nr. 872 din
2009: „Pe noi ne-a ajutat plecarea la Berlin. Mircea deţinuse o bursă
importantă a statului german şi l-am însoţit. Timp de aproape doi ani
am stat departe de ţară, de prieteni, de familie, dar nedespărţită de
Mircea nici o secundă. Nici pînă la pîine nu mergeam separat. Asta
ne-a legat extraordinar, dar mi-a dat şi o senzaţie de inadecvare, în
momentul în care ne-am reîntors în ţară şi a trebuit să îmi găsesc un
loc de muncă. Mircea m-a cerut în căsătorie într-un autobuz berlinez”.
Dacă poate cineva să ne explice ce a stat la baza (sic!) acestei burse
germane, ar fi foarte bine, dar este ilogic ca un scriitoraş din
România (şi asta era pe atunci Cărtărescu) să primească o bursă din
partea statului german pentru… a scrie un roman! Iar în acea bursă,
o adevărată rezidenţă de creaţie, să meargă împreună cu – în acea
vreme – amanta sa!
Şi huzurul familiei Cărtărescu n-a încetat odată cu acea bursă. Ne dă
amănunte tot soţia lui, care, cu o naivitate teribilă, povesteşte mai
departe: „Eu şi Mircea ne-am scris cărţile în străinătate. Am mers în
diverse locuri unde el a primit burse sau rezidenţă. Ni se asigurau
casă şi bani suficienţi cît să trăim decent şi să ne permitem să ducem
şi copilul la grădiniţă. Am avut un noroc extraordinar. Şi acum, abia
aştept să plecăm la Berlin. Îl vom lua şi pe Gabriel cu noi şi-l vom
înscrie la şcoală acolo”.
Toate aceste ciudate finanţări pentru un scriitor român îl fac pe
Mircea Cărtărescu nu numai un profitor al banilor de la bugetul
statului român, ci şi un client al finanţărilor transnaţionale, în
spatele cărora nu pot sta interese literare, ci de altă natură. Cum
şi-a decontat el aceste privilegii poate că am afla doar dacă am citi
cu atenţie articolele sale din presă, căci, nu întîmplător, ditamai
scriitorul, veşnic abonat la Premiul Nobel, a scis săptămînal
editoriale politice prin ziare!
Dar, ceea ce aşteptăm imediat de la cei responsabili este explicarea
sumei uriaşe cu care a fost susţinut Cărtărescu cu bani din bugetul şi
aşa sărac al României. Căci nu este el buricul pămîntului, pentru ca,
dintre toţi scriitorii români, să beneficieze de huzur, în timp ce
toţi ceilalţi se chinuiesc să-şi scoată cărţile prin sponzorizări
mărunte care abia asigură un tiraj de cîteva sute de exemplare! Ca să
nu mai vorbim de traduceri în vreo limbă de mare circulaţie, în timp
ce Cărtărescu, pe bani publici, cred că este tradus şi în limba
urşilor polari!
Deşi nu este în literatură decît un compilator, prin susţinerea mai
marilor băsişti spirituali ai acestor vremuri, Cărtărescu dă impresia
că el este cel care-i întinde pe spate gelul potrivit lui Gabriel
Liiceanu, în celebra scenă din romanul filosofului, „Scrisori către
fiul meu”, unde se vorbeşte despre „voluptatea” şi „răsfăţul” duşului
matinal, urmate de geluirea hoitului.
Căci ce altceva este dispreţul faţă de banii publici, din care se dau
pensii amărîţilor, dacă nu o voluptate şi un răsfăţ, pe care anumiţi
scriitori le-au împrumutat de la politicienii care-şi cumpără stikuri
de buze şi creme anale din banii statului? Dacă nu cumva raportul de influenţă o fi invers!

 

*

Nota redacției : Am primit textul de mai sus de la dl Pastuh Vitali. Nu a precizat cine este autorul. Textul este credibil, numai suma mi se pare prea mare: 4(patru) miliarde și ceva?! Vom vedea care este exact suma, căci adevărul nu este altul: nerușinare fără margini, devenită viciu. Nu numai la Mircea Cîrtărescu, ci la toți care orbitează în jurul său.

Oricum, este jalnic să se confirme ceea ce era vizibil pentru cei familiarizați cât de cât cu lumea scriitoricească. Ce să mai creadă bietul cititor?!

PS Autorul textului din Cotidianul prezentat mai sus este cunoscutul gazetar ION SPÂNU