|
CARL SAGAN Carl Sagan a fost eroul meu, ca cel mai informat si mai generos om de pe planetă, dispus oricand să impărtăsească stiinta sa avansată in termenii cei mai comuni si usor de priceput de orice individ cu o bună pregătire medie. Mai tarziu nu mai eram uimit de succesul său la public si aparitiile tot mai numeroase la divese posturi de televiziune nu numai in SUA dar si in Marea Britanie si Europa, dar mă uimea cum de avea asa o trecere intr-o perioadă cand adevărurile nu erau lăsate sa fie relevate usor. Era citat oriunde de oamenii de stiintă, cercetători si universitari, aproape că nu avea opozanti. Accesul la public era asigurat nu doar de autoritatea sa stiintifică, care a făcut ca mai tarziu orice profesor de astrologie să fie un alt Sagan in devenire. Cand spun asta mă gandesc la bietul Neil deGrasse Tyson, astrofizician care-si bagă nasul in multe ciorbe fără a avea competenta necesară. Mai tarziu, mult prea tarziu am citit si părerea altora despre Sagan si am pus totul pe ecranul panoramic[big picture] al realitătii ca să pot distinge tendinte si traiectorii care te pot trimite la diferite agende pe care personajele le au si cu care navighează in viată. Asa am putut constata că viziunea sa epicuriană asupra lumii îl determină să prezinte viața pe Pământ ca rezultat al unei convergențe extrem de efemere de cauze, pe care omenirea trebuie să o susțină artificial pentru a preveni dispariția speciei noastre. Această susținere necesită un pact global guvernat de oameni de știință. Oamenii de știință sunt ființe speciale, deoarece se presupune că sunt singurii care se străduiesc să prevadă catastrofele. Am putut intelege ateismul său atata timp cat el nu l-a folosit ca armă impotriva credintei si asociat cu punctele de vedere stiintifice erau un trend al vremii ’70-’90. Sagan insă împarte artificial omenirea în două grupuri: ateii iluminiști care îmbrățișează știința și obscurantiștii religioși care o resping. Această dihotomie tribalnică m-a scuturat in mod neplăcut si m-am intrebat oare cum de nu am remarcat-o de la inceput. Răspunsul este simplu acesul meu la materialele difuzate de Sagan erau limitate, cu traduceri aproximative, sau texte aproape ininteligibile in engleză. Pe de altă parte nu am avut la acea vreme posibilitatea să citesc testamentul său politic, care este revelator in privinta malthusianismului. În testamentul său politic, “Miliarde și miliarde” din 1997, cauzele pe care le susține sunt ecologismul și avortul, aceste două cauze sunt, de fapt, una și aceeași: neo-malthusianismul. Este ușor de demonstrat că Carl Sagan a fost un neo-malthusian. Iată ce spune chiar el în capitolul „Tabla de șah persană”: „Exponențialii sunt, de asemenea, ideea centrală din spatele crizei demografice mondiale. […] După cum a subliniat clericul englez Thomas Malthus în 1798, o creștere exponențială a populației [de fapt Malthus a descris-o ca o progresie geometrică, deci mult mai redusă] va depăși orice creștere imaginabilă a aprovizionării cu alimente. Nicio Revoluție Verde, nicio hidroponică, nicio înflorire a deșerturilor nu pot învinge o creștere exponențială a populației. De asemenea, nu există o soluție extraterestră la această problemă. […] Chiar dacă ar fi posibil să fie expediați toți cei de pe Pământ pe planete ale unor stele îndepărtate pe nave care călătoresc mai repede decât lumina, aproape nimic nu s-ar schimba – toate planetele locuibile din galaxia Calea Lactee ar fi pline în aproximativ un mileniu.” Nu există nicio avertizare cu privire la eroarea profeției lui Malthus și nici vreo luare în considerare a inumanității recomandărilor sale. Malthus este portretizat ca un erou științific. Și, cu un dogmatism surprinzător, Sagan respinge – fără argumente – ideea că îmbunătățirile tehnologice ar putea rezolva problema alimentară. Rețineți: Sagan consideră de la sine înțeles că, chiar și pe planete diferite, oamenii ar continua să procreeze exponențial, când ratele de fertilitate diferă istoric chiar și între zonele rurale și clasa de mijloc urbană! Și o mie de ani este un interval de timp mult prea scurt pentru ca omenirea, cu toată dezvoltarea sa astronomică, să rezolve o problemă! În loc să propună deschis, cinstit ca săracilor să li se refuze caritatea, așa cum a făcut-o bătrânul Malthus, Sagan propune controlul nașterilor și apartheidul tehnologic. În loc să-i ajutăm pe săraci, așadar, trebuie să-i împiedicăm să se nască și să-i privăm de tehnologie – cu excepția tehnologiei de control al nașterilor, care, se pare, este complet imună la provocarea de daune neprevăzute asupra mediului. Mai mult, în timp ce bătrânul Malthus se gândea la săracii Angliei, Sagan își lărgește aria de acoperire pentru a include națiunile sărace ale lumii – națiuni care continuă să crească și să adopte tehnologia, ceva presupus responsabil pentru daune semnificative asupra mediului. Dacă ar afirma aceste lucruri în mod explicit, ar apărea în mod clar ca un personaj negativ. Astfel, în același capitol, problema controlului nașterilor este abordată în limbajul umanitarismului și feminismului: „Există o corelație bine documentată la nivel mondial între sărăcie și ratele ridicate ale natalității. În țările mici și în țările mari […] în aproape toate aceste cazuri, creșterea exponențială a populației încetinește sau se oprește atunci când sărăcia cumplită dispare. Aceasta se numește tranziție demografică. Este în interesul urgent pe termen lung al speciei umane ca fiecare loc de pe Pământ să realizeze această tranziție demografică. […] Una dintre problemele centrale ale crizei demografice mondiale este sărăcia.” Corelația nu implică cauzalitatea si totuși Sagan argumentează ca și cum ar avea-o. Oamenii nu sunt săraci pentru că au copii; mai degrabă, au copii pentru că costul creșterii lor este scăzut și este compensat de utilitatea muncii lor: într-un mediu subdezvoltat, cat si sprijinul lor la bătranete. Tot ce au nevoie fermierii pentru a le oferi copiilor lor este hrana – pe care o produce pământul în sine – și în câțiva ani, copilul începe să ajute familia la muncă. Un cuplu steril nu ar deveni bogat pur și simplu pentru că nu are copii; ar economisi doar la alimente care altfel ar putea putrezi inainte de a reuși să-și multiplice forța de muncă. Dacă lucrurile ar sta așa cum susține Sagan, sterilitatea ar fi o binecuvântare în societățile agrare, însă realitatea demonstrează contrariul. El continuă: „Excepțiile de la tranziția demografică sunt interesante. Unele națiuni, pe care el nu le numește, cu venituri mari pe cap de locuitor au încă rate ale natalității ridicate. Dar în ele, contraceptivele sunt rareori disponibile și/sau femeilor le lipsește orice putere politică efectivă. Nu este greu de înțeles legătura.” În niciun moment al cărții nu explică ce criterii trebuie îndeplinite pentru a spune că femeile dețin o putere politică reală putere în cadrul unei societăți. Acest lucru este regretabil, având în vedere afirmația sa că femeile dețineau o astfel de putere în timpul Pleistocenului (!!), dar nu o mai au astăzi. Prin urmare, din moment ce Sagan nu citează surse pentru aceste informații, nu putem decât să concluzionăm că el fabrică o serie de pretexte pentru a pleda pentru contracepție, adaptate la orice realitate cu care se confruntă cititorul: dacă femeile se bucură de condiții materiale favorabile, dar continuă să aibă copii, nu le putem pur și simplu lăsa în pace; acest lucru este prezentat ca un simptom al lipsei de putere politică – o putere pe care femeile se presupune că o dețineau în preistorie în timp ce dansau în cercuri în nopțile cu lună plină sub influența halucinogenelor. În lucrarea „Mediul înconjurător: Unde prudența lipseste”, după ce discută consecințele neașteptate ale CFC-urilor/ freonului, el se lamentează: „Inhibițiile impuse utilizării iresponsabile a tehnologiei sunt slabe, adesea lipsite de entuziasm și aproape întotdeauna, la nivel mondial, subordonate intereselor naționale sau corporative pe termen scurt. Acum suntem capabili, intenționat sau neintenționat, să modificăm mediul global. […] Poate că produsele științei sunt pur și simplu prea puternice, prea periculoase pentru noi. Poate că nu suntem suficient de adulți pentru a ni le oferi. Ar fi înțelept să oferim un pistol cadou unui bebeluș în pătuț?” După ce compară arma cu știința, el adaugă „o altă complicație: Imaginați-vă că atunci când apăsați pe trăgaciul unui pistol, durează decenii până când victima sau agresorul recunoaște că cineva a fost lovit.” Implicația este că refrigerarea pe bază de CFC, inclusiv pentru alimente, nu ar fi trebuit să fie pusă la dispoziția populației lumii, chiar dacă îmbunătățește considerabil calitatea vieții oamenilor. Este o tehnologie în esență pașnică. Totuși, la scurt timp după aceea, el pledează din nou pentru controlul nașterilor, ca și cum milioane de pastile care conțin hormoni artificiali ar fi, cu certitudine sănătate absolută, incapabile să provoace daune mediului pe termen lung. Ceea ce propune tacit Sagan are un nume: apartheid tehnologic. El se preocupă nu doar de creșterea populației din lumea a treia, ci și de accesul acesteia la tehnologie, în capitolul „Evadarea din ambuscadă”: „Cel mai mare emițător de CO2 de pe planetă sunt Statele Unite. Următorul cel mai mare emițător de CO2 este China si apoi Rusia și celelalte republici ale fostei Uniuni Sovietice. Al patrulea ca mărime, dacă le combinăm, sunt toate țările în curs de dezvoltare la un loc. Acesta este un fapt foarte important: aceasta nu este doar o problemă pentru națiunile cu un înalt nivel de tehnologie – prin agricultura de tăiere și ardere, arderea lemnelor de foc și așa mai departe, țările în curs de dezvoltare contribuie, de asemenea, major la încălzirea globală. Iar țările în curs de dezvoltare au cea mai mare rată de creștere a populației din lume. Chiar dacă nu reușesc să atingă un nivel de trai similar cu cel al occidentului, aceste națiuni vor constitui o parte din ce în ce mai mare a problemei.” Lumea a Treia greșește dacă nu folosește prea multă tehnologie și greșește dacă cultivă alimente. O singură țară, SUA, este cea care se ocupă de problema care trebuie abordată, însă Lumea a Treia, considerată în ansamblu, este cea care trebuie controlată printr-o reducere a ratei natalității. De ce să nu se limiteze consumerismul în Statele Unite în loc să se oblige chinezii și indienii să aibă mai puțini copii? Sagan nu oferă niciun răspuns și nici nu abordează vreodată problema consumerismului – un subiect pe care orice ecologist serios asa cum ii plăcea lui Sagan să pară, ar trebui să îl abordeze. Calea pe care Sagan o propune pentru a evita încălzirea globală indusă de CO2 este abandonarea treptată a combustibililor fosili și trecerea panouri solare și energie eoliană, deoarece Cernobîl ar fi „dovedit” că energia nucleară este nesigură și pentru că tehnologia sa ar putea fi convertită pentru producția de arme. Este ca și cum fabricarea panourilor solare nu a cauzat daune mediului și ca și cum aceste panouri ar dura pentru totdeauna fără a deveni vreodată deșeuri aproape imposibil de reciclat. Nici impactul parcurilor eoliene asupra populațiilor de păsări nu este luat în considerare. Este ca și cum soarele și vântul ar genera energie fără costuri de mediu pentru oamenii care încearcă să o valorifice. În 1996, Sagan era deja un pasionat de mașinile electrice; el a prezis că acestea ar trebui să fie alegerea preferată – nu pentru puterea motorului sau viteza maximă, pe care le presupunea că erau mai mici decât cele ale mașinilor pe benzină, ci pentru a salva specia umană. Așadar, omenirea trebuie să genereze mai puțină energie și, în special în lumea a treia, să se reproducă mai puțin, devenind magic mai bogată în acest proces; totuși, nu trebuie să aibă acces la tehnologie cu excepția panourilor solare, a morilor de vânt și a contraceptivelor, care se presupune că nu dăunează mediului. Întrebarea nu ar trebui să fie dacă un embrion uman este uman, ci dacă un embrion uman este o persoană. Dacă un embrion este o ființă vie, cum se poate nega că viața unei persoane începe la formarea sa – adică la concepție? Demitificarea este un process dureros si nu trebuie făcut cu fanatism si rea credintă si necesită o mare flexibilitate intelectuală care să-ti permită o detasare obiectivă de subiect. Portretul lui pe care il gasesti in Wikipedia te face să-l indragesti imediat, poate la fel de mult ca pe Richard Feynman, care fiind mai onest si direct si fără agendă este discreditat indirect cu tot felul de făcături ale IA ce emit enormitati tocmai in scopul discreditării. Interesant Carl Sagan nu apare pe Internet sub masti IA debitand elucubratii. Atlanta 14/10/2026 |
|---|
CDDistribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Iată principalele aspecte în care comunitatea științifică a demonstrat că Carl Sagan s-a înșelat sau a fost mult prea pesimist/optimist:
1. Incendiile din Kuweit și „Iarna Nucleară” locală (1991)
Cea mai celebră și documentată eroare publică a lui Sagan a avut loc în timpul Războiului din Golf.
• Ce a susținut Sagan: El a prezis că dacă Irakul va distruge și va aprinde puțurile de petrol din Kuweit, fumul rezultat va bloca lumina soarelui, va perturba musonul din Asia și va provoca o catastrofă agricolă globală (un efect similar cu „iarna nucleară” pe care o teoretizase anterior).
• Realitatea: Incendiile au provocat un dezastru ecologic regional major, dar fumul nu a urcat atât de sus în atmosferă (în stratosferă) pe cât estimase el. Ploile au curățat rapid funinginea, iar efectele globale prezise de Sagan nu s-au materializat. El și-a recunoscut ulterior public această greșeală în cartea sa The Demon-Haunted World.
2. Biosfera de pe Venus
La începutul carierei sale, Sagan a avut contribuții geniale la înțelegerea efectului de seră de pe Venus. Totuși, optimismul său legat de viața extraterestră l-a făcut să speculeze greșit în alte privințe.
• Ce a susținut Sagan: A sugerat la un moment dat că în straturile superioare ale atmosferei planetei Venus ar putea exista organisme vii de dimensiuni mari, asemănătoare unor „baloane” sau „dirijabile” biologice care plutesc în nori.
• Realitatea: Atmosfera de pe Venus este extrem de acidă (plină de acid sulfuric) și aridă. Deși dezbaterea despre posibila viață microbiană în norii venusieni (legată de detectarea fosfinei) încă continuă, ideea unor organisme macroscopice care plutesc acolo este considerată astăzi complet nerealistă.
3. Terraformarea Planetei Venus
În 1961, Sagan a publicat un articol în revista Science propunând o metodă de terraformare a lui Venus.
• Ce a susținut Sagan: El a sugerat trimiterea de alge fotosintetice (cianobacterii) în atmosfera planetei pentru a absorbi dioxidul de carbon și a reduce efectul de seră, scăzând temperatura globală.
• Realitatea: Sagan a subestimat masiv densitatea atmosferei venusiene și prezența acidului sulfuric. Algele ar fi fost distruse instantaneu. Mai târziu, el însuși a recunoscut că planul nu ar fi funcționat deoarece apa de pe Venus este aproape inexistentă, blocând ciclul necesar vieții propuse de el.
4. Viața pe Marte și „Canalele”
Deși Sagan a ajutat la demitizarea celebrelor „canale marțiene” observate de Percival Lowell, el a rămas extrem de optimist, poate chiar prea optimist, în privința formelor de viață de acolo.
• Ce a susținut Sagan: Înainte ca sondele Viking să aterizeze pe Marte în 1976 (misiune la care a colaborat), Sagan specula că pe Marte ar putea exista creaturi de dimensiuni mari, vizibile cu camerele foto ale landerelor.
• Realitatea: Sondele Viking au dezvăluit un deșert steril, înghețat și bombardat de radiații ultraviolete, spulberând speranțele de a găsi macro-organisme la suprafață.
5. Paradoxul Fermi și ecuația Drake
Sagan a fost un promotor înfocat al programului SETI (Căutarea Inteligenței Extraterestre) și era convins că galaxia colcăie de civilizații tehnologice.
• Ce a susținut Sagan: Folosind Ecuația Drake, el estima că ar putea exista milioane de civilizații avansate doar în Calea Lactee.
• Realitatea: Deși nu putem spune cu certitudine că s-a înșelat (deoarece încă nu am explorat destul), trecerea deceniilor fără niciun semnal (Paradoxul Fermi) sugerează că estimările lui Sagan au fost mult prea optimiste. Factori precum stabilitatea planetară, apariția vieții complexe și durata de viață a unei civilizații par să fie mult mai restrictivi decât credea el.