| Spaima unora ca ar veni timpurile Chinezilor ar putea fi usor depasita daca ar incerca sa-i cunoasca putin pe chinezi. Si ca sa-i cunosti pe chinezi trebuie sa-l cunosti pe Confucius, caci el este o prezenta permanenta in filozofia lor, in cultura lor, in idologia si religia lor, in viata lor si chiar si … in viata noastra.
CONFUCIUS SI NOI Considerat pe scară planetară unul dintre cei mai importanți și influenți ganditori din istoria omenirii, învățăturile și filozofia lui Confucius au stat la baza culturii și societății est-asiatice și continuă să rămână influent în China și Asia de Est si astăzi. Invataturile lui sunt regasite cu usurinta in textele religioase posterioare epocii sale, atat in religiile Asiei de Est cat si in cele din Orientul Mijlociu unde prin Hinduism au ajuns in Iudaism si Crestinism. Principiile lui Confucius au o trasatura comuna cu traditia si credinta chineza. Confucius a fost un tradiționalist al epocii sale și pentru că a avut un interes deosebit în căutarea valorilor morale într-un context social în schimbare rapidă. Exista in filozofia sa acest egalitarism meritocratic al virtutilor si al oportunitatilor, Piramida socială în sine a fost făcută coerentă prin cele cinci relații constante: Suveran-Subiect; Părinte-copil; Soț-soție; Fratele mai mare și fratele mai mic; și prieten-prieten. Obligația socială a fost ea însăși manifestată prin demonstrații de Li, care ar putea fi traduse aproximativ ca „justiție” sau “respect”, dar care ar putea fi descrise mai exact ca decență rituală. Il putem întâlni pe Li în cultul strămoșilor, la nunți, la înmormântări, la oferirea sau primirea cadourilor și în gesturile cotidiene de politețe, cum ar fi închinarea și folosirea modului correct/decent de a se îmbrăca. Opiniile lui Confucius asupra celor care doar îl interpretează pe Li fără a poseda virtutea interioară se găsesc în Analecte, o colecție de fragmente din scrierile și cuvintarile sale compilate de discipolii săi. Analectele împreună cuprind un tratat predominant politic, dar colecția este alcătuită și din aforisme și anecdote. În secțiunea 17 din Analects, Confucius se referă la „vrednicii satului” și compară moralismul lor gol cu „aspectul unei case bine impodobite insa goale pe dinautru”. Exteriorul „vrednic” al moraliștilor satului este astfel furat sau nemeritat. Ei sunt, de fapt, ipocriți care, în timp ce critică tot ceea ce este „rău”, sunt ei înșiși complet lipsiți de virtute. Critica lui Confucius a acestor „vrednicii satului” nu fost limitata exclusiv doar la ipocrizia lor si astfel are o valoare în aplicarea criticii sale la moraliștii de astazi, albi/progresisti si justiția socială. Dar Confucius merge mai adânc decât ipocrizia în critica sa la adresa “vrednicilor satului”, tipurile „trezite-woke” ale epocii sale, subliniind rolul lor în dezvoltarea unui fel de cancer moral-social care este catastrofal pentru cultura națională. Acest lucru este deosebit de flagrant pentru Confucius, deoarece identitatea este o bază a integrității. Persoana integră este cea care inspiră un sentiment de respect ceea ce identifică persoana ca fiind, în esență, persoana ca atare. Sau, altfel spus, trebuie să te înțelegi si respecti pe tine însuți înainte de a putea pretinde că „tu” reprezinti ceva, care merita respectul. Cineva care neagă propria traditie, origine etnica și identitate nu poate proclama sincer nicio valoare morală, deoarece aceste valori nu sunt înrădăcinate în propria identitate și, prin urmare, sunt atât artificiale cand sunt adoptate. Una dintre cele mai profunde învățături ale lui Confucius ar fi putut fi superioritatea exemplificării personale față de regulile explicite de comportament. Învățăturile sale morale pun accentul pe cultivarea de sine, pe emularea exemplelor morale și pe dobândirea unei judecăți calificate, mai degrabă decât pe cunoașterea regulilor, etica confucianistă poate fi considerată un tip de etică a virtuții. Învățăturile sale rareori se bazează pe argumente, iar idealurile și metodele etice sunt transmise indirect, prin aluzie/innuendo și chiar tautologie. Învățăturile sale necesită examinare și context pentru a fi înțelese. Gândirea politică a lui Confucius se bazează pe gândirea sa etică. El a susținut că cel mai bun guvern este unul care guvernează prin „ritualuri” și moralitatea naturală a oamenilor, și nu prin folosirea mitei și a constrângerii. Acest „sentiment de rușine” este o internalizare a datoriei, în care pedeapsa precede acțiunea malefică, în loc să o urmeze sub formă de legi ca în legalism. El a pledat pentru reprezentarea adevărului în limbaj, iar onestitatea a fost de o importanță capitală. Chiar și în expresia facială, adevărul trebuie să fie întotdeauna reprezentat. Confucius credea că, dacă un conducător conduce corect, prin acțiune, prin exemplu personal, că ordinele ar fi inutile prin faptul că alții vor urma exemplul, acțiunile corespunzătoare ale conducătorului lor. Discutând despre relația dintre un rege și subiectul său sau un tată și fiul său, el a subliniat necesitatea de a acorda respectul cuvenit superiorilor/seniorilor. Acest lucru a cerut ca subordonații să-și consilieze superiorii dacă superiorii sunt considerați a lua o cale de acțiune greșită. Confucius credea în a conduce prin exemplu, dacă conduci corect, ordinele prin forță sau pedeapsă nu mai sunt necesare. Lucrările lui Confucius au fost făcute filosofie imperială oficială și era materie de testare la examenele pentru funcțiile publice, începand din 140 î.Hr. si până la sfârșitul secolului al 19-lea. În timp ce animozitățile grupurilor etnice non-albe pot fi ușor înțelese în contextul concurenței interetnice și al construcției suferinței trecute, în mâinile albilor (de exemplu, viziunea lacrimogenă a istoriei evreilor comună în rândul evreilor), complicitatea albilor în acest proces rămâne una dintre cele mai puternice bariere în calea unei provocări de succes împotriva multiculturalismului și multiracialismului în Occident. Pentru că este nefiresc să detesti propriul grup și propria identitate, atunci când albii adoptă poziții anti-albe sau anti-rasiste, ele reflectă pur și simplu valorile altora, în special ale elitelor de opoziție. Din păcate, un astfel de comportament poate deveni endemic, deoarece „vrednicii satului”, „hoții virtuții” au o capacitate nesfârșită de a imita moda. Marea majoritate a oamenilor care spun la altii că sunt OK cu căsătoriile gay și acceptarea pe scară largă a transsexualismului speră în secret ca copiii lor să nu ajungă așa ceva. Într-o eră în care propaganda pro-diversitate este de vârf, cu nici o disidență mainstream, nu este mai puțin adevărat că albii continuă să se separe în liniște la fel de mult cat resursele lor le vor permite. Trăim într-o epocă în care toată lumea proclamă beneficiile diversității în timp ce face tot posibilul să o evite. Ipocrizia este endemică și este evidentă. Progresistilor albi le lipsește orice simț al identității, nu au ideologie și nu sunt altceva decât cameleoni care preiau orice față este considerată atractivă sau lăudabilă de elitele la care vor să apeleze. În acest sens, atunci când se analizează moraliștii noștri contemporani de justiție socială progresista toți pot fi subsumați sub titlul de „vrednici ai satului” care sunt „hoți ai virtuții” – ipocriti. Toți sunt persoane fundamental goale, fără identitate autentică. Pentru Confucius, unul dintre cele mai galante aspecte ale acestui comportament ar fi tendința unor albi progresisti de a-și proclama statutul de „antirasist alb” dedicat răspândirii ideologiei lor printre alți albi. Confucius s-ar opune unei astfel de auto-desemnări, subliniind că astfel de oameni sunt deja lipsiți de orice sentiment al identității albe sau de ceea ce înseamnă să fii alb și că intervențiile lor sunt astfel în mod inerent lipsite de integritate și sunt, în esență, lipsite de sens. Prin urmare, nu există un adevărat „anti-rasism alb”, ci un fenomen în care persoanele goale imită idei străine. Conceptul lui Confucius despre ipocriti subminează afirmațiile acestei false moralități în masă și subliniază că moda și conformitatea pot sufoca virtutea și morala autentică. Trăim într-o epocă în care majoritatea albilor, progresistii nu au identitate și, prin urmare, integritate, și asistam la un fel de efect cameleonic în masă în care obiectivele elitelor străine sunt mimate pentru o ușurare personală pe termen scurt sau o recompensă.( in cazuri mai rare si mai grave – supravietuire) De acea elitele globaliste duc o lupta acerba impotriva nationalismului, familiei si a traditiilor, valori ce contureaza definitiv identitatea individuala. NOTE: De citit si: |
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Comenteaza