Dragi prieteni și prietene,
Trupele israeliene tocmai au ucis 60 de protestatari neînarmați în fâșia Gaza și au tras în alți 1300. 1300. Și o fac bucuroși – după cum se poate vedea în clipul de aici.
Este un masacru – încă un episod al represiunii militare brutale și rasiste, care ține deja de 50 de ani și e îndreptată împotriva poporului palestinian.
Alte state au suferit sancțiuni pentru mult mai puțin. Sancțiunile aplicate Africii de Sud au ajutat la eliberarea persoanelor de culoare, e timpul acum pentru sancțiuni aplicate Israelului, în scopul eliberării poporului palestinian. E timpul ca lumea întreagă să ceară sancțiuni pentru Israel:
Semnează petiția: viețile palestinienilor contează!
Israelul s-a îndepărtat tot mai mult de calea rațiunii și a păcii, apropiindu-se constant de extrema dreaptă. Un membru al Parlamentului a cerut ca Ahed Tamimi, tânăra palestiniană care a pălmuit un soldat după ce vărul ei a fost împușcat în față, să fie bătută – iar Ministrul Apărării a amenințat cu pedepsirea întregii familii a fetei!
Forțele armate israeliene susțin că protestele au făcut parte din invazia organizată de Hamas, că unii dintre protestatari erau înarmați. Aceste declarații sunt respinse de către societatea civilă palestiniană și cea internațională, iar Israelul e cunoscut pentru minciunile regulate folosite pentru a-și justifica acțiunile. Și chiar dacă ar avea dreptate, de ce au fost împușcați 1300 de oameni la sute de metri în fața gardului? Și de ce cu muniție reală?!
În plus, cu armata israeliană deținând controlul aerului și pitiți în spatele fortificațiilor, de multe ori cu mile de deșert gol în spate, ce fel de amenințare reală ar fi putut fi mulțimea?! Regimul israelian de instigare la frică isterică și victimizare nu are limite și nici nu justifică cruzimea.
Gaza e în realitate cea mai mare închisoare în aer liber din toată lumea, cu resurse tăiate și nevoi refuzate de către Israel de ani de zile. Disperarea i-a forțat pe oameni să-și riște viețile la protest. Însă când prizonierii au decis să se apropie de zidurile închisorii, gardienii lor i-au împușcat ca peștii în butoi, din siguranță, de la sute de metri distanță.
Multiplii susținători ai Israelului vor sări automat să acuze Avaaz, conducerea și echipa organizației noastre în care se găsesc mulți evrei, de ură la adresa evreilor. Dar echipa și membrii noștri iubesc poporul evreu, așa cum iubesc toate popoarele. Holocaustul a fost real, iar comunitatea evreiască a fost multă vreme oprimată într-un mod îngrozitor, și încă se confruntă cu antisemitismul, peste tot în lume.
Mulți dintre cei care au fondat statul Israel, au dorit ca acesta să fie o rază de speranță pentru o cale mai bună. Dar viziunea lor a fost trădată, iar Israelul a ajuns să fie condus de un regim represiv și brutal rasist – care merită să fie condamnat de lumea întreagă. Nu doar prin cuvinte, ci și prin acțiune:
Viețile palestinienilor contează – sancționați Israelul!
Practic, de decenii întregi, s-au încercat toate metodele pentru a încuraja regimul israelian să-i trateze mai bine pe palestinieni, dar acesta îi tratează din ce în ce mai rău. Sancțiunile țintite, care ar acoperi teme precum diamantele însângerate ale Israelului, un boicot al vânzării de arme (Israelul le vinde arme unora dintre cele mai brutale regimuri din lume), precum și sancțiuni tehnologice și culturale (de exemplu, respingerea participării Israelului la evenimente sportive și la concursul Eurovision), ar putea afecta în sfârșit calculele acestui regim.
Doi dintre cei mai necinstiți și periculoși lideri din lumea de astăzi sunt Donald Trump și Primul Ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu. Asemenea extremiștilor de pretutindeni, ei proiectează o lume unde oamenii înzestrați cu rațiune își pierd discernământul și sunt atrași în două tabere care se războiesc, dintre care una este condusă de ei. Hai să le arătăm că nu funcționează – că oamenii obișnuiți nu vor fi înghițiți de propaganda și de ura lor, că putem încă recunoaște rasismul și brutalitatea acolo unde apar și că putem reacționa. Că nu ne pot deposeda de umanitate și că nu le vom permite să răpească libertatea și demnitatea poporului palestinian.
Cu speranță și hotărâre,
Ricken, Christoph, Emma, Fadi, Pascal, Rewan, Elana, Diego și întreaga echipă Avaaz
P.S. – Peste 75% dintre membrii Avaaz au votat pentru derularea acestei campanii și doar 8% s-au opus. E incredibil, dar adevărat: un semn pentru cât de bizar de puternic este lobby-ul israelian de extremă dreaptă, în multe țări. În SUA, Franța sau Israel, este ilegal apelul la boicot sau cererea de sancțiuni împotriva regimului israelian, oricare ar fi motivul. Susținută de un vot covârșitor din partea membrilor, organizația Avaaz refuză pentru prima oară, deschis și cu mândrie, să se supună acestor legi, care încalcă drepturile noastre fundamentale, drepturile omului și drepturile constituționale la expresie liberă și democrație. Le vom contesta în legislaturile noastre și vom câștiga în tribunale.
Mai multe informații: Cel puţin 59 palestinieni morţi şi peste 2.700 răniţi în ciocnirile violente de la graniţa Israelului cu Fâşia Gaza (Gândul)
http://www.gandul.info/international/cel-putin-59-palestinieni-morti-si-peste-2-700-raniti-in-ciocnirile-violente-de-la-granita-israelului-cu-fasia-gaza-video-17214877
(engleză) Reacția Palestinei la mutarea Ambasadei SUA în Ierusalim și a violențelor din Gaza (CBS)
https://www.cbsnews.com/video/how-are-palestinians-reacting-to-the-u-s-embassy-in-jerusalem-and-violence-in-gaza/
(engleză) Nu e un “marș Hamas” în Gaza. Sunt zeci de mii de oameni dispuși să moară (Haaretz)
https://www.haaretz.com/middle-east-news/palestinians/.premium-to-call-gaza-protests-hamas-march-understates-their-significance-1.6091833
Comenteaza